Mişcarea, iunie 1927 (Anul 21, nr. 131-131)

1927-06-12 / nr. 131

DUMINICA 12 IUNIE 1927I 4 * .■ st­ y f ANUL XXI No. 131 Un requiem politic Compromis definitiv în faţa ţă­rii întregi, isgonit de la cârmă pen­tru incapacitate, necinste şi con­spiraţie, partidul „poporului“ încă nu s-a desmetecit din visul detes­tabilei guvernări, pentru a vedea realitatea. Conducătorii lor, guvernanţii de tristă celebritate, îşi închipuie că vor mai putea mistifica opinia pu­blică prin tot soiul de diversiuni şi inexactităţi şi ce e mai mult, au această îndrăzneală, lipsită de scru­pul şi de jenă, de a mai solicita încrederea alegătorilor. Când de la un capăt la altul al României întregite toată lumea respiră uşurată de povara, de pa­costea guvernărei averescane, când pretutindeni, nu se resimte decât mulţumirea că ţara a scăpat în sfârşit de o detestabilă administra­ţie şi conducere, când zilnic se dau în vileag procedee unice, ilegali­tăţi, abuzuri şi risipă,—tupeul ave­­rescan de a mai revendica un pic de autoritate morală şi încredere ce­tăţenească este incalificabil. Dl. general Averescu dându-şi seamă de motivele şi împrejurări­le în care a fost silit să plece, era hotărât în primul moment să se retragă din viaţa politică şi se cea­ră grupului său să lichideze sau să adere şi să se înregimenteze în alte partide. In acest sens a şi vorbit dl. A­­verescu în funerariul consiliu pe care l’a ţinut cu foştii săi colegi de pe nenorocita-i bancă ministe­rială şi în acest sens s’a şi publi­cat hotărârea în cele mai devota­te organe averescane. Ideea acestei lichidări definitive era acceptată şi de unii dintre foştii miniştri, ca de pildă dl. C Meissner, care chiar ministru fiind nu mai compta în viaţa politică, sau dl. I. Petrovici, care de mai multă vreme este preocupat de i­deea să-şi găsească un alt adăpost politic, mai trainic. Dl. Garoflid, de asemenea, împărtăşia această i­dee, ca unul care ştie că partidul poporului nu este un partid ci cum se spune în cercurile politice, un soi de societate pe acţiuni pentru exploatarea banului public. Se ştie că fostul ministru al do­meniilor, proecta o nouă înjghe­bare politică prin desfiinţarea par­tidului poporului,aşa încât nu pu­tea regreta ca odată cu căderea guvernului să se lichideze grupa­rea averescană. Doi factori esenţiali au influen­ţat pe bătrânul general să renunţe la această hotărâre : aventurierul fost poet dl. Octavian Goga şi i­­nexperientul şi confuzul teoretian şi financiar dl. Manoilescu, cari au insuflat d-lui Averescu vitalita­tea lor politică şi energia lor... ci­vică. Dacă dl. Averescu se mai pre­zintă din nou vorbind aşa cum a vorbit la praznicul decedatului gu­vern pe care l-a prezidat, se ştie că cinismul e al d-lui Goga, iar teoriile ale d-lui Manoilescu. Ceia ce rămâne personal fostului pre­şedinte al consiliului este acea in­conştienţă care l-a condus în toate actele sale politice şi pe care a prezintat-o în toată goliciunea în requiemul pe care şi l-a oficiat la cea din urmă întrunire a disolva­­telor majorităţi parlamentare. Jaful celor trei miliarde — Averescanii şi Excedentul Budgetar — Se ştie că d. Averescu s’a pre­zentat şefului guvernului naţio­nal, d-lui B. Ştirbey, cerându-i să dea un comunicat cu privire la modul cum fostul guvern a întrebuinţat budgetul statului. Primul-ministru a adus dorin­ţa exprimată la cunoştinţa gu­vernului, care întrunit ieri a de­cis verificarea gestiunei,­şi revi­zuirea modalităţii în care,guver­­nul averescan a făcut uz şi a distribuit excedentul budgetar în ultimele 2 - 3 zile înainte de prăbuşire. Cu privire la tot ce au scris ziarele despre întrebuințarea celor aproape trei miliarde lei ex­cedent budgetar, partidul popo­rului n’a dat absolut nici o lă­murire. Dl. Averescu a pus pe d. Manoilescu să dea un inter­view în care să afirme că s’a procedat legal cu­ distribuirea acestui fond­­(legal întrucât s’a dat jafului toate formele cerute de lege) —fără însă „ a desminţi cele publicate de toată presa. Fostul guvern al d-lui Avere­scu, şi partidul poporului, sunt datori să răspundă la următoa­rele două chestiuni principale: 1) Dacă distribuirea exceden­tului budgetar de trei milioane lei s’au făcut după vre­un vot prealabil al Parlamentului şi dacă este admisibil ca exceden­tul să se distribuie înainte de în­chiderea exerciţiului budgetar, adică la 31 iulie! 2) Dacă această distribuire a excedentului budgetar nu s’a făcut în ultimele două-trei zile ale guvernărei, adică din mo­mentul în care s’a deschis­ criza politică şi guvernul d-lui Avere­scu era virtualmente căzut. Acestea sunt cele două puncte culminante cari trebuesc lămu­rite, şi care arată mai întăi flag­ranta calcare a legilor şi­­toto­dată setea cu care foştii mi­niştri averescani s’au repezit a­­supra excedentului, ştiind că pleacă dela cârmă. In ce priveşte jaful propriu zis al avuţiei statului, această ches­tiune va fi supusă unei minu­ţioase verificări care va da în vileag pe toţi profitorii. Servicii desfiinţate la c. f. r. Buc.—Secretariatul consiliului de administraţie C. F. R. a fost des­fiinţat cu începere de ori, funcţio­narii respectivi fiind repartizaţi la diverse servicii ale căilor ferate. Deasemeni a mai fost desfiinţat şi cabinetul subsecretarului C. F. R., d. ing. Al Perieţeanu înţele­gând să facă economii stricte la calea ferată. In acelaşi timp se vorbeşte că şi actualul şef al per­sonalului din centrala C. F. R., d. ing. Bereş, va fi mutat într’un alt serviciu, acest post urmând a fi ocupat de o altă persoană. Chemare pentru tuberculoşi Rusaliile vin Pentru apararea celor sănătoşi, pentru marea durere a tuberculoşilor, cer şi anul acesta obo­lul tuturor. Bogatul să dea din pri­sosul lui, săracul din pu­ţinul pe care-l are. Să dea pentru alinarea ce­lor mai nenorociţi dintre bolnavi, pentru stăvili­rea boalei care se în­tin­de, ne cotropeşte, ne a­­meninţă deopotrivă pe toţi. MARIA OCTAVIAN GOGA ŞI STU­DENŢII Fostul ministru de interne, „ducele“ Octavian Goga, în ajunul risipirei re­gimului d-lui Averescu, a vrut să adu­că unei guvernări condamnate, apor­tul entusiasmului tinerimei universi­tare. D-sa dându-şi seama da căderea a­­propiată, a intervenit pe lângă capii mişcărei studenţeşti, dorind să-i anga­jeze într’o eventuală luptă electorală. In preajma examenelor, poetul Oc­tavian Goga făcea insistenţe pe lângă candidaţi de a renunţa la studii pen­tru a se alipi unei politice care s’a dovedit a fi nefastă atât din punct de vedere al moralei publice cât şi al in­tereselor superioare de stat. Intervenţia d-lui Goga a fost in­­fructuasă. Studenţii care în ultimul timp au a­­ratat că au ajuns la­ o deplină înţele­­gere a situaţiilor, au refuzat categoric propunerile fostului ministru de in­terne, dovedind că maturitatea lor po­litică, este superioară celeia a micu­lui fost dictator. Convinşi că pregătirea lor intelec­tuală trebue pusă mai presus de inte­resele partidelor, studenţii sunt hotă­râţi a nu se afilia nici unei mişcări care ar putea să-i sustragă de la preo­cupările pur universitare. Această atitudine a tineretului uni­versitar, precum şi respingerea oferte­lor interesate ale tuturor acelora care ca şi d. Goga sunt stăpâniţi de ambi­ţiuni deşarte şi dăunătoare vieţei noa­stre publice, sunt semnele îmbucură­toare că viaţa universitară a reintrat în normal. „FIGURI_IE­ŞENE“ — A patra serie — Colegul nostru de ■ redacţie dl. I. Dafin, îşi complectează seria „Figuri ieşene“ cu un nou volum—al patrulea—apărut astăzi în editura „Viaţa Românească“. Urmărind cu interes şi cu dragoste persona­lităţile de odinioară şi de astăzi cari s-au re­marcat în viaţa şi în desvoltarea laşului, pe de­osebite tărâmuri, dl. I. Dafin creionează aceste „figuri“ dându-le printre rânduri o tinctură lite­rară, dar prezentând în jurul acestor portrete particularitatea caracteristică persoanelor zugră­vite. De unde acea bonhomie şi adese­ori duioşie cu care autorul priveşte întotdeauna pe cei cari îi stau model ? Ele derivă din faptul că dl. Dafin portretează cu unele excepţii, figuri despre cari se pot face asemenea aprecieri şi din faptul că cele mai multe din personalităţile descrise au legături di­recte cu Iaşul cultural, politic şi social. In noul volum cetitorii cari urmăresc cu justi­ficat interes această colecție, vor găsi următoa­­eie portrete ales c i i i h. t .­­ u. g0 I 1 Declaraţiile Primului Ministru Misiunea guvernului Naţional. Politica Externă şi Internă. Alegerile generale. Libertatea presei. I Dl. Barbu Ştirbei, preşeditele Consiliu-­­­­ui de miniştri, a făcut corespondenţilor I­­ierelor străine următoarele declaraţiun­i­­ asupra misiunii şi programului guvernu­­l­­ui. I „Misîuasa ca şi durata guvernului I sclusl—a zis d. preşedinte si Copsi-I Hului- sunt strict limitate. Chemaţi la putere prin încrederea M. S. Regelui am primit mandatul precis de a asigura libertatea alegerilor, îndată ce această ţintă va fi atinsă şi alegătorii vor manifesta în toată libertatea şi voin­ţa lor, cabinetul pe care am cinstea să-l prezidez, va considera misiunea sa ca împlinită şi se va retrage. la ceia ce priveşte politica externă a României, dat fiind că ea este la afară de orice fluctuaţie politică mo­mentană, de­oarece ea este înteme­iată pe apărarea marilor interese permanente şi neschimbătoare ale Ţării, este de la sine înțeles că gu­vernul actual nu poate decât să con­tinue cu fidelitate politica guverne­lor precedente. Toată lumea știe că România sim­te nevoia absolută a păcii, a cărei salvgardare are drept temelie, tra­tatele noastre de alianţe şi amiciţii. Călăuzită de acest spirit România doreşte să intreţie bune legături cu­­ toate ţările“, de către d. Ion I. C. Brătianu, şeful par­tidului liberal, la clubul acestui partid. „D. Sau I. C. Brătianu?,­spune dl. Ştirbei—a uzat de dreptul ce’! cu toţi şefii de partide politice de a re­vendica puterea şi da n’şi îndemna partizanii ca să ducă lupta electorală în acest scop. In ce priveşte negocierile în curs atât la Berlin cât şi la Roma, d-miî Barbu Ştirbei a declarat că delegaţii vor fi rechemaţi pentru a-şi depune rapoartele asupra stadiului negocie­rilor şi pentru ca s­oui guvern să poată lua hotărâri la deplină cunoş­tinţă de cauză. * La întrebarea unui confrate care voia să ştie dacă partidele politice reprezentate la guvern vor pune la alegeri liste comune ori liste sepa­rate, preşedintele Consiliului a răs­puns că această chestiune este nu­mai de resortul şefilor de partide şi că guvernul nu poate avea nici un amestec. Ajungând la chestiunea libertăţii presei, d. Ştirbei a subliniat toată însemnătatea pe care guvernul ac­tual o acordă acestei chestiuni, şi de altminteri, a luat toate măsurile necesare pentru asigurarea libertăţii presei. In ce priveşte telegramele cari se vor transmite către presa străină, s’au luat de asemenea toate măsu­rile ca această libertate să fie de­plină. Răspunzând întrebării pusă de către u­­nul dintre confraţi, preşedintele consiliu- I­­ui s’a exprimat astfel cu privire la de­claraţiile făcute într’una din zilele trecute cietăţii ieşene: Dr. N. Leon, N. Culianu, V. I. Radu, Dr. C. Tanasescu (Tassi) Steuerman-Rodion, I. Nădejde M. A. Bădărău, Const. A. Cortez, Dr. Al. A. Lambrior, Mitropolitul Iosif Naniescu, Mihail Pastia, C. Gall, D-na Elena D. O. Sevastos, E­­duard Candela, Laurenţiu Pilat, I. Dodon, C. D. Stihi, S. Goldenthal, V. Castano, ing. Emil Ni­­ţescu şi M. Sadoveanu. Toate seriile „Figurilor leşene“ se găsesc de­puse la principalele librării. SCRISORI DIN PARIS IN VITRINA LIBRĂRIEI de Em. Daconescu Nu cred să fie un alt oraş care să aibă mai multe librării ca Parisul. Unele în pa­iaţe luxoase cu expoziţii de ediţii rare şi scumpe în acelaşi tim­p ca Hachette, Fla­­mmarion, Cohu, Champion, etc. ; altele prăvălii modeste ca Roustau, Delessalle, Saffrey, Perche şi atâţia alţii cari posedă uneor adevarate comori pentru toţi cei cari ştiu să aprecieze valoarea cărţilor; pănă la buchiniştii cari-şi instalează lă­zile lor cu biblioteci întregi şi alte obiecte de multe ori de mare valoare pe cheiul Serne­i, cu toţii te îndeamnă să te opreşti şi să cercetezi în rafturi cârţile expuse. De altfel la Paris toate librăriile şi ca­sele de editură, chiar cele mai mari ca Pion, Payot, Alcan şi altele nu organizate prăvăliile lor şi cu serviciu de anticariat ceia ce este foarte folositor. Pe această cale se pot găsi cele mai rari şi mai cău­tate cărţi. Sistemul este de anid foarte bun şi dacă l-ar adopta şi librăriile noas­tre, ar putea, în folul acesta, aduce ser­vicii cât­­se poate de importante publicu­lui cititor şi bibliofililor. Pentru toate aceste librării, este desi­gur şi numărul imens al caselor de edi­tură ca şi opern­e numeroase ce apar, în toate direcţiile, cu subiecte foarte variate de la cele mai importante, mai alese ca cuprins şi mai instructive până la cele mai banale şi mai vulgare. Antici­pacă te vei opri să priveşti în vitrina unei librării vei găsi romane de senzaţii menite să aţâţe curiozitatea şi să aprindă nervii, cari găsesc numeroşi cititori aşa de pa­sionaţi, încât urmăresc rândurile tiparului până­ şi în metrouri, tramvaie sau auto­buze. Vei găsi titluri atrăgătoare şi pane de senzaţie: «Satan conduit­­e bai», «L’homme aux trois femmes», «La Sulta­ne de l’anjour», «La vierge rouge de Kremlin», ««La Captive du Demon» şi alte­le urmărite cu atenţie încordată până şi de fetiţe de 12-13 ani, cari au nenoro­cul să fie lăsate în voia soartei. » Nu mai vorbesc că toate personagiile vremurilor apuse, au fost răscolite cu o răbdare într'adevăr demnă de admirat, pănă în cele mai amănunţite taine, dar rezultatul acestor cercetări au apărut în cărţi, cari de cele mai multe ori cuprind ceva deosebit în ele. Iată de pildă : «Louis XV, ses maitresses et le parc aux cerfs», «Le Régent, les fales, ses raaitresses», «Les dames galantes de la Régence», «Les aventures anaoureuses du Ceau Tilly», «A l’ombre des passion», «Chroniiques de beauff» etc. Dar alături de asemenea cărţi, cam­ de bună samă că au o foarte largă răspân­­dire atât prin faptul că sunt mai efrere, cât şi prin titlurile lor pline de.... atracţie, găsim şi opere de cea mai mare valoare ştiinţifică şi literară. Şi de acestea vitri­nle librăriilor sunt pline, în­deosebi sunt foarte numeroase memoriile conducători­lor ţărilor, cari găsesc necesar să-şi jus­tifice acţiunea lor faţă de marele public : Les Mémoires de Ouillame II, de Kron­­pritriz, de Kiderlaen-Wechter pline de a­­devărate insulte uneori la adresa noastră, Le pi­élude de Th. Wolff care prin agen­ţia lui de publicitate a avut posibilitatea să cunoască atâtea taine ale diplomaţiei, europene, «Mein Leben» de Hindenburg, memoriile lui Schoen, ale lui C. Von Hu­­etzendorf, memoriile reginei Hortecse şi ale lui Mannelouk An­, cu privire la epoca lui Napoleon etc. Şi printre toate acestea găsim şi me­moriile lui Take Ionescu. Dar opere de sinteză ca monumentala «Histoire de la Nation Fraig rise» publi­cată sub dirijarea marelui istoric Gabr. Hanotaux și care a ajuns la ultimele vo­lume, «Histoire de l’Europe centraie» a lui Aurnau, care completează până în vre­murile noastre cartea mai rece a lui Hi­­mey ; «Histoire de la langue fracgriae des engines â­igue» de F. B.mnot ; «Hi­­stoire de la poesie fra­grise» de R. Re­­couiy o expunere critica foarte clară, fara multe amănunte, a politicei interne şi ex­terne a Franţei dela 1870 până azi ; «Hi­stoire du m­oyea âge» de N. lorga din colecţia «Eî8»­ de syatthese de l’hîtoire de l’Hum­anité» , apoi importanţi lucrate «La Bessarabie et des relations russo­­roumaines» a lui Al. Boldur, care cuprin­de un substanţial studiu sub raponul dreptului public, al acestei chestiuni. La editorul M. Riviere am găsit lucra­rea d-lui M. Ralea : «L’idée de revolu­

Next