Mişcarea, aprilie 1929 (Anul 23, nr. 76-97)

1929-04-04 / nr. 76

ANUL XXIII NO. 76 joi 4 APRILIE 1929 Tratatul din Lateran Puţine evenimente au fost în ultimii ani mai interesante cele cât înţelegerea dintre Vatican şi Quirinal consfinţită prin convenţia iscălită în palatul La­teran de către dl. Mussolini şi Cardi­nalul Caspari. Prin acest tratat se pune capăt nu numai unui vechiu conflict, dar se dă o nouă dovadă a îngeniosităţii ţi sub­tilităţii spiritului latin. Din toate „combinazzionel­le care au caracterist politica italiană ţi politica papală, de­sigur că cea mai maiestru a fost aceea care a permis Papei ţi Regelui Italiei să convieţuia­scă timp de aproape 60 de ani în Ce­tatea Eternă ca două puteri cu suve­ranitatea lor distinctă, fără să se re­cunoască una pe alta dar în acelap timp şi fără a se ciocni una cu alta. Iscusinţa firească a Italianului laic pi eclesiastic a pttuî­t din primul ceas să găsească un modus vivendi care respecta toate necesităţile vieţei prac­tice fără a compromite nici un din revendicările tradiţionale. Aşa încât tratatul de la Lateran n’a avut decât să dea o formă juridică unei realităţi de mult existentă şi admisă. Pentru aceasta trebuia însă o voinţă hotărâtă, pe care în ultimele decenii nimeni nu mai îndrăsnea s’o aibă în Italia anti-clericală şi masonică. De la Vatican iniţiativa nu putea porni. Curia papală lucrează în ca­drul eternităţii. Cel dintăiu precept al ei e să nu se grăbească nici o dată. Ea cunoaşte conflicte seculare, ea nu se intimidează da neînţelegeri semi-se­­culare. Ea este obicinuită să triumfe întotdeauna, fiindcă timpul lucrează pentru dânsa. E caracteristica stăpâ­nirilor trecătoare să se alarmeze pi să se grăbească. Încă o dată Papa a aş­teptat cu o creştinească resemnare pi cu o senină nepăsare. Şi încă o dată Papa a învins. Nimic mai expresiv decât fotografia care a imortalizat semnarea tratatu­lui. In decorul grandios al unui palat roman de Mussolini pi toţi martorii scenei, în picioare, cu faţa întoarsă respectuos în­spre Cardinalul Caspari care el stă jos pi surâde. Un mrâs in­­definisabil, amestec ciudat de mândrie stăpânită, de ironică condescendență, de învingătoare seninătate și de liniș­­tea destinului împlinit. Aceasta nu însemnează că d. Musso­lini a fost un învins. Dimpotrivă, el a realizat un mare lucru pentru Italia, l-a asigurat formal împăcarea cu Sf. Scaun care, dacă era exclus din legile ţării, continua totuşi să domnească în conştiinţa naţiunei. Printre meritele printre numeroasele lui merite, împă­carea cu Vaticanul şi definitiva re­zolvare a chestiunei romane va rămâ­ne de sigur unul din cele mai de seamă. Adevărul e că pi unii şi alţii au gă­sit mijlocul să dea conflictului o so­luţie în care nimeni nu a epit nici în­vingător nici învins, aşa că prin ur­mare pi unii şi alţii vor putea cu ace­eaşi creştinească mulţumire sufleteas­că să îngenunche la 24 iunie la San Giovanni di Lateran, când alături de oficialitatea italiană Piu al XI-lea va ieşi din incinta Vaticanului şi, în su­ de I. G. Duca , netul clopotelor tuturor bisericilor din Roma, va aduce celui Atotputernic re­cunoştinţă şi slavă pentru pacea astă­zi deapur şi statornicită între Sf. Scaun­e şi Statul italian. I. G. Ducat I Epilogul concursurilor de frumuseţe Dl. G. Jopărceanu care cel dintâi a avut curajul să persifleze tăios aşa zisele concursuri de frumuseţe înre­gistrează două succese. MPrimul, aşa zisa pledoarie a d lui Spina, pasionat amator al unor astfel de concursii, pi al nouite tristul lor epilog al acestei afaceri pe care îl a­­nunţă ziarul „Universul“ de astăzi: acuzarea directorului «Realităţii Ilus­trate» care a organizat ultimul con­curs, fiind acuzat de «amăgire de mi­nore». I^Intr’adevăr după­ cum anunţă­­Uni­versul* directorul acestei reviste este acuzat că a ademenit pe tânăra Olga Matei, care a făcut următoarea decla­­raţie (textul după «Universul»): «Interogată, fata a declarat, că dl. Nic. Constantin a ţinut-o trei zile la hotelul Royal Palace şi a necinstit-o, lăsând-o însărcinată. Ca s’o scape de sarcină, directorul«Realităţii» a dus-o la un medic, căruia i-a spus că Olga Matei era soţia lui şi i-a cerut să-i facă un rad­ar. Medicul însă a format. Dl. Nic. Constantin voind să îmbu­neze fata, a angajat­ o funcţionară în biroul d-sale cu salariu de 6000 lei lunar. Iar în timpul concursului de frumuseţe organzat de «Realitatea», a ţinut-o la hotel Splendid, unde locuiau cele mai multe dintre concurente». Autorităţile au făcut cercetările pi au deferit cazul parchetului. Nu ne-am fi oprit la acest caz dacă­­ el n’ar fi în legătură pi cu aşa zisele «concursuri de frumuseţe» pe cari le-a prezidat şi guvernul prin dl. ministru Vaida. E timpul ca asemenea «licitaţii» să înceteze şi datoria e in primul rând a părinţilor. NOTE Moartea scriitorului III. Hodoş Astăzi a avut loc la Bucureşti, înmormântarea scriitorului Al. I. Hodoş cunoscut în literatură sub pseudonimul Ion Gorun. Activ până în ultimele zile, de când a fost trântit la pat, Ion Gorun are o activitate scrii­toricească de peste trei decenii. A debutat în literatură la revista „Viaţa“ a lui Al. Vlăhuţa şi dr. A. Ureche (la 1903) reu­şind primul la concursul literar al acestei reviste la care s-a presentat I. Păun-Pincio şi d. Eugen Herovanu din Iaşi. A scris nuvele şi versuri colaborând la „Po­vestea Vorbei“, „Viaţa Literară“, „Adevărul I­­lustrat“, „Semănătorul“, Pagini Literare“ etc. etc. In presa zilnică a lucrat la „România Jună“ „Uni­versul“ şi alte ziare. A tipărit un volum de nuvele, volumul de versuri „Alb şi Negru“, studii asu­pra gramaticei româneşti, numeroase traduceri între care „Paust“ de Goethe, colecţia biblio­teca „Astra“ şi volumul consacrat lui „Alex. Vlahuţă“ biografie critico literară apărută în co­lecţia biblioteca „Fundaţiei Carol I“. În ultimul timp Ion Gorun conducea „Gazeta Noastră“ el fiind unul dintre Întemeietorii „Sin­dicatului Ziariştilor“ din Bucureşti. A fost pre­miat cu marele premiu naţional. Prin moartea lui Ion Gorun literatura şi presa pierde pe unul dintre valoroşii şi talentaţii re­prezentanţi. AR. Căprioare invadează în Caucazia Din nordul Caucazia, se anunţă despre un fenomen neobişnuit, care se petrece în judeţul Msikopsk. In satele din plasa Armiansk au intrat Monumentul lui Simion Bămnuţiu la Iaşi — Apelul comitetului de Iniţiativă — ROMÂNI, Implinindu-se 10 ani de la Unirea tutu-,­­ ror Românilor într’un singur Stat, se cu- I vine să sărbătorim acest mare act cu toa- t tă splendoarea pe care o merită.­­ Visul care a mângâiat un neam în- t treg atâta vreme, s’a realizat prin jertfa neprecupeţită a înaintaşilor noştri, prin munca stăruitoare a fraţilor subjugaţi şi prin sacrificiul vieţei ostaşilor români. Tu­turor acestora suntem datori să le ridicăm un altar de veşnică închinare. Printre luptătorii cari au ţinut treaz sen- I timentul naţional şi au înfruntat urgia a- i supritoriior a fost Simion Barauţiu, cărtu-­­ rarul ardelean, care şi-a părăsit căminul şi familia pentru a veni la Iaşi, unde a întreţinut viu dorul de unitate a tuturor Românilor şi flacăra iubitoare de neam. In anul 1848, când Ungaria cerea libe­rarea de Austria şi unirea cu Transilva- jj­nia, Simion Bărnuţiu­­a înţeles primejdia­­ de moarte care ameninţa pe Românii din Ardeal şi atunci a început propaganda de i­luminare a poporului pentru a-i arăta pe- t I­ricolul. Cu scrisul şi cu vorba el a cam- i bătut din răsputeri orice fel de unire a­­ Românilor cu Ungurii. In ziua de 3 Mai 1848, Bărnuţiu câştigă definitiv procesul politic al independenţii Transilvaniei în urma celebrului său dis­curs rostit pe Câmpia Libertăţii. Glasul său a emoţionat şi a convins sute de mii de­­Români adunaţi acolo, care au jurat lupta pe viaţă şi moarte pentru libertate. Conştiinţa românească a Ardealului a fost trezită. In persoana lui Simion Bărnuţiu al că­rui chip turnat în bronz trebue să fie nu numai proslăvirea memoriei sale, ci şi o pildă vie pentru generaţiile viitoare, Ro-­­ mânia întregită în vechile hotare ale Da­ciei, sărbătoreşte toată pleiada de cărtu­rari şi conducători ai Românilor din Ar­­­­deal din acea epocă. Pentru noi, Bărnuţiu este în acelaş timp şi misionarul cultural al Ardealului, căci dânsul a predicat de pe catedra u­­niversitară din Iaşi nu numai iubirea de­­ neam, ci şi respectul dreptăţii şi înţelege­­r­rea dreptului. Cursurile de la Facultatea­­ Juridică din Iaşi, precum şi seneriie sale, I l-au ridicat printre cei mai de seamă re­­­­prezentanţi ai culturii româneşti din vea­­cul al 19-lea.­­ De aceia ni se impune ca o datorie­­ imperioasă de recunoştinţă, nouă, Moldo­­venior, de a lua iniţiativa ridicării unui monument pentru acest mare luptător. In acest scop facem un apel călduros către toţi românii de a subscrie cât mai mult I pentru a traduce imediat în fapt această­­ frumoasă iniţiativă.­­ Comitetul de acţiune: I. JP. S. S. Mi­tropolitul Pimen al Moldovei, O­svald Ra­­coviţă primarul Municipiului, general Za­­dic, Ch. I. Brătianu deputat, Constantin Toma fost primar şi senator, I. Botez, I Ed. Lăzărescu,­­N. Cananău şi A. Ciurea­­ senatori: dr. Mironescu, M. Raica, Râş­­­­canu, Bulău, Alfons Herovanu, O. Zâne ! C. Simionescu şi Rang deputaţi, P. Bog­­directorul universităţii Al. Volanschi primul preşedinte al Curţii de Apel, Al. Coroi procuror­­general, C. Meisner fost ministru, d-nele Olga Sturza, Elena Meis­ner şi Maria Petrovici, Victor Iamendi fost deputat, N. Gheorghiude directorul general al Creditului Urban Iaşi, C. N. Ifrim fost deputat şi preşedintele Ateneu­lui Tatarasi, I. Petrovici prof. univ. prof. I. Simionescu, prof. I. Borcea, doctor P. Cazacu directorul reg. sanit. M. Sadoveanu Al. Einhorn directorul Băncei „Moldova“ N. Teodorescu directorul Conservatorului, I. Iordan directorul Teatrului Naţional, prof. Eugen Herovanu, I. Kirilă adminis­trator financiar, inginer Tăutu, ing. Em. Niţescu, inginer Grumăzescu, dr. Ştefă­­nescu-Galaţi decanul facultăţii de medi­cină, Al. Popovici decanul facultăţii de ştiinţă, I. Coroi decanul facultăţii de drept, M. Jacotă profesor, Dr. Thenen rabinul comunităţii israelite, Gr. Moţoc directorul regiunei P. T. T. Iaşi, dr. C. Tănăsescu medic şef al oraşului, dr. C. Vasiliu medic şef al judeţului, Sever Zotta directorul arhivei statului, efor dr. Tănăsescu, etc. mari cirezi de capre su­bstece şi cerbi, cari au părăsit munţii din cau­za lupilor şi lipsei de hrană. Numai lu satul Elisavetpolskoe s’au adăpostit împotriva foametei şi lupilor peste o sută de capre sălba­tece şi un mare număr de cerbi. Or­ganele administrative au luat măsuri pentru protegluirea acestor animale şi a pus la dispoziţie mijloace pentru nutreţul lor. Imediat după topirea zăpezii vor fi împrăştiate în păduri. ECOURI „Ramurile“ din Craiova, aduc în nu­mărul dublu apărut de­ Paşti, colaborarea d-lor : Marcel Romanescu, N. Milcu, D. Nanu, N M. Condiescu, Ştefan­ Bălceşti, Vasile Savei, Zaharia­­Stancu, Petre Dră­­goiescu, A. Pop Marţian, Al. Lascarov- Moldovanu, D. Gh. Ghiţoiu, Al. C. Ca­­iotescu-Neicu. Bogate cronici literare şi artistice, pole­mici, recenzii, etc. * Admirabile numere de Paşti au dat re­vistele «Oglinda Lumii» şi «Gazeta de Duminică“ cari au obţinut frumoase suc­cese în lumea cetitoare. şi Dl. H. Streitman, eminentul nostru con­frate din presea bucureşteanu, a scos o revită săptămânală denumită «OBSERVA­TORUL».­­ Primul număr elegant imprimat este consacrat politicei externe a diplomaţiei. Colaborează la acest număr inaugural al „Observatorului" d-nii G. O. Miro­­nesseu, general Averescu, N. Titulescu, I. O. Duca, C. Argetoianu, Dr. Gafencu, M. Djuvara, V. P. Pella, V. Stoica, etc. Din bogatul cuprins al „Observatorului" —căruia îi dorim viaț­ă lungă, căci succes va avea—reproducem articolul d-lui I. G. Duca, în numărul de față. REFORMA JUSTIŢIEI SOVIETICE Moscova—(Ceps).—La Moscova s’a în­cheiat zilele acestea al 4-lea congres al magistraţilor sovietici, care s’a ocupat cu o întreagă serie de chestiuni în legătură cu reformarea justiţiei sovietice. Cât de importante sunt aceste chestiuni arată împrejurarea, că tribunalele sovietice ju­decă anual 5 milioane procese penale şi civile. La toate aceste procese se prezintă în faţa tribunalelor şi judecătoriilor 15 milioane persoane, între cum­­părători, acuzaţi, martori, etc. Aceste cifre arată că viaţa sovietică e strâns legată de tri­bunale. Una din cele mai neplăcute laturi ale justiţiei sovietice a fost până în prezent tărăgănirea proceselor. In legătură cu a­­ceasta s’a insistat pentru o reformă ime­diată referitoare la simplificarea aparatu­lui judiciar şi schimbarea în ordinea dreptului civil şi penal. Se propune, ca în regulamentul drep­tului penal să se efectueze reforma în senzul, ca să se reducă atât timpul pro­cesului, cât şi al instrucţiunii. Legea penală va fi reformată în primul rând în ce priveşte aplicarea pedepselor. Pedepsele trebue să aibă un caracter e­­ducativ şi au a împiedica repetarea con­travenţiilor. Deaceia se propune, ca tribunalele să aibă dreptul, ca după ispăşirea pedepsei de către condamnat, să cerceteze din nou întregul proces şi să mărească eventual pedeapsa, în special dacă condamnatul s’a purtat rău în închisoare, sau e consi­derat, ca fiind în libertate ar putea deveni din nou un element periculos din punct de vedere social, însă în acelaşi timp tri­bunalele ar avea dreptul ca să pună în libertate pe condamnaţi înainte de ispă­şirea pedepsei. In proectul modificării legii penale se acordă o mare atenție chestiunii depor­tării, ca mijloc pentru izolarea elemente­lor periculoase din punct de vedere so­cial. Proectul mai prevede înfiinţarea de tri­bunale în fabrici şi diferite întreprinderi, cari să judece contravenţiile mai mici Se mai accentuează asupa accentuării caracterului de clasă al justiţiei sovietice, etc. Probleme agrare contimporane Din volumul «Reforme agrare în ţă­rile Baltice, Estonie».­­ Din aspectele care se vor înfăţişa so­­i­ciologului sau economistului viitor, ca e­­­­lemente caracteristice ale prefacerilor eu­­­­ropeene, determinate de războiul mondial, desigur că modificările generale în repar- I tiţiunea pământului, adoptate ca soluţiuni imediate a crizelor social-agrare vor apă­rea printre cele mai vrednice de atenţiune. Totuşi, trecutul ne învaţă că problema in sine nu a fost nicăieri nouă, iar soluţiile adoptate, şi de astă dată, par o reeditare până şi a vechilor instituţiuni agrare, ro- I mane. I In unele ţări, istoria naţională inregis- I trează crizele agrare aproape la fiecare­­ veac. Pliniu, aruncând celebra sa apos­­- trofă: «Latifundia perdidere Italiam...» după experimentarea şi decadenţa cunos­cutelor legi agrare ale Gracchilor nu pu­tea gândi că de atunci, timp de 18 se­cole, aceste vorbe vor servi ca un adagiu în controversele agrare. In zilele noastre, un scriitor italian *) a putut spune, fără a se depărta de a­­devăr, că revizuirea sistemelor de apro­piere a pământului prin trecerea lui în mâinile celor ce-l muncesc, soluţie ce se preconizase şi în Italia la 1919 cu valoa­rea unei formule inovatrice, nu făcea de­cât să reprezinte «pentru a o sută oară în curs de 25 secoli de istorie italiană» problema proprietăţii şi exploataţiunii a­­gricole fracţionate în opoziţie cu posesiu­nea marilor întinderi de pământ, îndoite unităţi de exploataţiuni proprii regiunilor de agricultură extensivă, cât şi de puter­nică integrare a proprietăţii funciare. Intre alte multe exemple, Franţa înainte de 1789, Ţările Române în tot veacul al XIX-lea Şi la 1907, Rusia la 1861 -66 şi 1905 au cunoscut cu acuitate chestiuni a­­grare ; le-au rezolvit prin soluţiuni gene­rate, mai mult sau mai puţin potrivite a­­şezării unui echilibru statornic. Dar ceea ce nu s’a întâlnit la nici o e­­pocă, în istoria modernă, a fost, ca la finele răsboiului mondial, sincronismul a­­proape deplin în timp şi spaţiu al mişcă­rilor agrare , unanimitatea statelor Euro­pei centrale şi răsăritene angajate în rit­mul acestui eveniment, tot atât de însem­nat sub raportul social cât şi sub acel e­­conomic. Deşi s’ar părea privind zona de revo­luţie agrară extremă care caracterizează Rusia, faţă de celelalte state europene, că de la această zonă, cu cât înaintăm spre apus, mişcările agrare şi soluţiile între­buinţate pentru rezolvirea crizei vădesc moderaţiune, cel puţin în fazele de ma­nifestare a revendicărilor şi în legalismul formelor de înfăptuire; ar fi o greşeală să se creadă că sorgintea mişcărei este revoluţia rusă, şi că ea s’a propagat ast­fel ca o vibrajjiune sismică dând efecte tot mai puţin violente, cu cât sporea de­părtarea de locul deplasării iniţiale. In teritoriile cari au alcătuit dupi râs­­boi Polonia şi Cehoslovacia, ca şi în România sau Iugoslavia, în Grecia, în I­­talia, în Rusia însăşi, existau chestiuni a­­grare în stare latentă sau mai acută. Chestiuni agrare a căror cauze se găseau în condiţiunile specifice fiecării ţâri şi a căror evoluţie era situată pe o treaptă diferită aproape la fiecare caz in parte ; ele nu păreau, cel puţin pănă la răs­­boiul mondial, de a se putea îndruma la­olaltă şi în acelaşi timp către soluţiunile hotărâtoare. Aici a fost tocmai rolul răsboiului mondial: el a precipitat pretutindeni cu un ritm febril evoluţia tuturor crizelor la­tente, aducându-le pănă la punctul cul­minant. Aceasta s-a întâmplat cu deosebire, în ordinea revendicărilor naţionale propriu zise ca şi în ordinea revendicărilor so­­cial-agrare. Dacă pentru primele, dreptul internaţional contimporan a înregistrat principiul auto­determinării popoarelor cu toate consecințele sale, imediat aplicate, ducând la constituirea, deodată, a state­lor noi și a celor reîntregite printr’o pro­fundă transformare a ordinei politice eis­ *) Nello Tc-scanelli, „ÍI Lailfondio“. In „Nuova Anjologia“. Roma numărul din Mai 19^8 pag. 347. Í

Next