Mişcarea, iunie 1929 (Anul 23, nr. 122-145)

1929-06-02 / nr. 122

u ­­­/• / ANUL XXIII Io. 122 învăţăminte din trecut Politica împrumuturilor $1 ruina financiară Cîne a urmărit şi cunosşte s­­venimeinfeta ce s’au desfăşurat In ultimul deceniu, dela încetarea conflegraţiunel modiste, îşi va pu­tea aminti că în epoca cea mai critică de după răsboi, anumiţi oameni politici şi anumite ziare vociferau pe toate tonurile, cerând guvernului liberal de atuncea să sporiască circulaţia fiduciară şi să arunce pe piaţa noastră şi cea străină stocuri mici de bilete da bancă. In felul acesta—susţineau cei vizaţi—s’ar fi consolidat valu­ta şi creditul ţării! D. Vintili Britianu, şi pe atun­cea ministrul de finanţe, s’a opus acestei politici evitându-se astfel o prăbuşire a monetei noastre— cum s’a întâmplat la acea epocă şi în alte state. Fenomenul acesta, datorită lip­sei de pricepere şi de prevedere, se petrece şi acum în viaţa noa­stră politică. Anumiţi oameni po­litici, aparţinând guvernului actu­al, ba ceva şi mai grav, însuşi conducătorii de astăzi ai statului, cari au răspunderea—fără a-şi da seamă de ceea ce insamnă o atare răspundere—socot că singura so­­luţie pentru înlăturarea crizei fi­nanciare e introducerea în ţară a capitalului strein, sub orice for­mă, in orice condiţii şî pentru orice speculaţiune. Guvernul d-lui Msnîu a adop­tat politica împrumuturilor. A rea­lizat împrumutul stabilizării, a con­tractat un alt împrumut garantat cu avuţia statului, şi tratează con­tractarea altor împrumuturi într’o manieră care duce cu siguranţă la discreditarea ţării. Evident, ca unii cari cunoaştem situaţia şi experimentă­ri din tre­cut, nu avem nici o încredere în aceste soluţiuni, adevăratele căr­­­ăceli financiare. Capitalurile stră­ine aduse sub forma aceasta nu vor putea da rezultate satisfăcă­toare, căci tendinţa unică a aces­tor capitaluri este speculaţiunea care poate deveni un joc primej­dios pentru stat şi pentru ţară. Şeful partidului naţional-liberal care a parcurs un drum drept şi hotărât în reorganizarea finanţe­lor statului, a dat la timp cuve­nitele lămuriri in această privinţă. A demonstrat simplu, la înţele­sul tuturor, că acest sistem însea­mnă o ruină. Şi totuşi guvernul d-lui Maniu il continuă. DL. P. ANDREI, OM POLITIC! Dl. M. Negură a expus în şedinţa de alaltăieri a Camerei sălbătăciile guvernamentale de la Vaslui, deslăn­­ţuite cu prilejul alegerii senatorului consiliilor comunale şi judeţean. Aceste alegeri au rămas de pomină pentru vasluieni şi pentru toţi acei cari au fost la faţa locului. Bazat pe acte şi pe fapte, pe sen­tinţe judecătoreşti, Dl. Negură a pre­zentat sinistrul tablou al acelei ale­geri. Dl. P. Andrei, filosoful, care era prezent în Cameră, jenat de cele de­monstrate, a tăcut neavând încotro, dar strâns cu uşa dl. Andrei, a avut o întrerupere, care­­ a fost şi o lecţie politică. Iat’o : Dl. P. Andrei: Am să vă arăt eu un articol publicat într’o gazetă, ce fel aţi făcut d-voastră alegerile la Vas­lui. Dl. M. Negară: Rog pe dl. subse­cretar Mir­­o să mi răspundă, dacă d sa care nu consideră dovadă com­plectă nici hotărâri judecătoreşti sus­ceptibile de apel, socoate o dovadă se­rioasă un articol de gazetă ? Dl. Ed. Mirta: Desigur că nu ! Dl. M. Nîguru : Vă rog să spuneţi aceasta filosofului dela Iaşi, care ha­bar n’are ! (Ilaritate). Mediaţiunea Poloniei — Intre România şi Ungaria — Publicistul cehoslovac, cu renume eu­ropean, R. Prochasea, publică un articol în ziarul «Lidere Noviny» în care după ce se ocupă de rezultatul conferinţă Micei Antante, vorbeşte de o mediaţiune a Po­loniei către România şi Ungaria scriind : „Deasemenea nu vedem vre­o amenin­ţare nici în perspectiva împădurii dintre Ungaria şi România, în care direcţie Po­lonia ar trebui şi poate fi chiar folosi­toare. Am dori sincer, ca mediaţiunea Polo­niei să devie de realitate, să contribue cu adevărat la rezolvarea chestiunii optanţilor şi la începerea unei noui ere în raportu­rile maghiaro-române, de­oarece aceasta va avea în mod necesar ca urmare şi­ des­tinderea încordării de până acum din ra­­porturile Ungariei cu Cehoslovacia şi Iu­goslavia. Este sigur dinainte, că România nu se m poate înţelege cu Ungaria, decât pe baza recunoaşterei nouei stări de lucruri, în­tocmai ca şi noi. Ungaria, când ar fi în bune raporturi cu Polonia şi România, nu numai că n’ar avea în aceasta nici un prilej pentru un atac împotriva noastră, mai ales când prie­tenia ar fi sub patronajul Franţei, dar prin aceasta, din contra, va fi educată spre împăcare cu realitatea și spre cons­tatarea avantagiilor ce ar decurge pentru ea, în urma unei ințelegeri sincere cu ve­cinii». ECOURI MATEI MILLO este comemorat în nu­mărul de astăzi al revistei „Universul Li­terar“ care publică impresionanta cuvân­tare rostită de dl. M. Sadoveanu la tea­trul naţional din Iaşi cu prilejul repre­zentării „Baba Hârca“. « ACADEMIA ROMÂNĂ publică un vo­lum consacrat administraţiei „fundaţiei familiei M. H. Elias“ marele donator care şi-a testat întreaga imensă-i avere pen­tru cel mai înalt templu al culturii româ­neşti. • INEDITELE lui Th. D. Speranţă, cu­prinzând între altele un bogat material folcloristic, au fost predate Academiei Române de către dl. Eugeniu Speranţă, fiul regretatului anecdotist. * ARTA ŞI ARHEOLOGIA, excelenta şi unica revistă în acest gen ce apare în ţara noastră, sub direcţia d-lui prof. O. Tafrali, publică un studiu asupra familiei Domnitorului Petru Rareş. Însoţite de ad­mirabile portrete luate la mănăstirea Mol­­doviţa şi un alt studiu asupra semicen­tenarului morţii lui Daumier, de asemenea un studiu asupra monumentului Eminescu la Iaşi. Mai colaborează d-nii P. Constanti­­nescu Iaşi, Gr. Aniţescu, T. Dunăreanu şi Hudici. Pe lângă studiile artistice şi arheolo­gice, revista conţine ilustraţiuni nume­roase, reproduceri de artă cari rivalizează cu publicaţiile similare din străinătate. Asupra acestei preţioase publicaţiuni vom reveni. — La serviciul planului se lucrează la proectul de rectificare a străzii Ștefan cel Mare. In proect sunt prevăzute expropieri la mai multe terenuri și clădiri. Doi diplomaţi români! Numirea neaşteptată a d-lui C. Davilla în fruntea delegaţiei care tratează la Viena chestiunea optan­ţilor, a fost comentată cu un viu in­teres în toate cercurile—mai ales în cele diplomatice. S’a învederat cu acest prilej că a existat o fundamentală deosebire de păreri între primul-ministru şi mi­­­­nistrul de externe, şi după­ a numi­­­­rea d-lui Gitta Dnnila s’a făcut şi noul şef al delegaţiei a plecat la Viena în misiunea sa, toată lumea credea că în ultimul moment a in­tervenit o înţelegere între d-nii Ma­niu şi Mironescu şi că numai ast­fel s’a produs înlocuirea d-lui Lan­ga­ Râșcanu. Ori care este realitatea ? Numirea d-lui Gitta Davilla în această misiune a fost făcută per­sonal de d. Maniu, fără știrea d-lui Mironescu. Ministrul de externe a rămas foar­te surprins aflând că d. Gitta Da­­villa a luat locul d-lui Langa Răs- I­canu.­­ Cum se vede d. Maniu este diplo­­­­mat. Dar tot atât de diplomat es­t și d. Mironescu care știe să se resem­neze, adică să înghită în sec!... Ua regionalism primejdios Cu prilejul avansărilor în Departamentul Finanţelor. Dacă mai există vrs-o ambră da îndoială «sopra political specifics a guvernului d-lui Mania,—care accen­­tuiază din ce­ea ce ua regionelism primejdios pentru armonie şi u­­nitatea naţională—apoi avansărila şi transfarările făcute la departamen­tul ministerului de finanţa pane a­­ceastă chestiona la punct. In editorialul nostru de ieri vor­­biam pa larg da politica regionalistă a guvernului actual, — şi iată, prin coincidenţă, tabloul pe care l’am pu­blicat tot ieri, in cara­­m constatat că d. Mihai Popovici a făcut avansările şi transferările numai la interesul politicei sale ardeleneşti, şi nici de cum la istaresul unei mai bune ad­ministrate­ sau îa scopul de s­ă see dreptate personalului dls acest mi­nister. De dreptate nu posta fi vorba, în­trucât d. ministru M. Popovici a a­­vansat numai pe funcţionarii din Ardeal, şi a făcut transferările numit în interesui politicei regionaliste. De prisos­imii arata ca impresie şi câtă revoltă legitimă a produs a­­ceastă procedare a d-lui Mihai Popo­­vici. Prin acest procedeu au rămas nea­­vansaţi şi deci nedreptăţit­, o serie întreagă de funcţionari propuşi de mult pe tabloul de la cintiri... Dar ce să mai vorbim de modul cum se comportă guvernul cu func­ţionarii, când pentru interese de par­tid el se pretează la an reg oaslism acut, şi când pentru a face economii budgitare, în scopul de a’şi menţine partizenii fa d­imcităţi sau sinecrii, ci este hotărât a suprima o mare parte din el, călcând în picioare legi şi statute în vigoare ! Expansiunea trustului suedez de chibrituri Trustul suedez de chibrituri de la care guvernul d-lui Maniu a contractat cunos­cutul Împrumut, a tratat in ultimul timp pentru lărgirea activităţii sale asupra mai multor noui state. In primul rând e vorba de acapararea concernului de chibrituri belgian. Trustul de chibrituri suedez cum­pără acţiunile acestei întreprinderi la băn­cile belgiene şi tratează cu toţi ceialţi proprietari de acţiuni, ca să admită schim­barea a trei acţiuni ale concernului bel­gian pentru o acţiune a trustului suedez sau să vândă aceste acţiuni cu 300 franci acţiunea. După ultimele informaţiuni a­ iWitM M írniM ceastă operaţiune va fi realizată în znele 8 cele mai apropiate, prin care fapt trustul­­ suedez va căpăta o poziţiune monopolară­­ în producţia de chibrituri din Belgia. In afară de aceasta Trustul mai tratează­­ cu firma belgiană Sogaifor, care are un­­ drept monopolar pentru fabricarea chi- f­­fiturilor în Turcia. 8 Dacă se va ajunge la un acord, trustul­­ suedez îşi va extinde activitatea şi asu-­­ pra Turciei.­­ Tratativele în această direcţie încă nu­­ s’au încheiat, însă se pare că rezultatul­­ va fi favorabil pentru trustul suedez. Trustul suedez tratează actualmente şi cu Letonia, căreia oferă un împrumut de de IOC milioane larzi, în condiţiuni foarte favorabile, cerând în schimb monopolul chibriturilor. IDEI SI SCÂNTEI INIMI DURE. Sunt inimi de femei foarte tari. Bărbaţii cari ar dori să-şi graveze numele Tn astfel de Inimi ar trebui să re­curgă la ■ ■■■ diamante. « O EROARE. La o şcoală de fete, profe­soara de la o clasă superioară, dă o teză care să arate Tn câteva puncte principale, deosebirea Tntre religia mahomedană şi cea creştină. O fată scrie ! Pe când religia mahomedană permite ca un barbet să fie căsătorit cu mai multe femei, cea creştină nu permite decât o singură femeie, ceea ce se chiamă monotonie. POSIBILITĂŢI. Circula zvonul zilele trecu­te că sa vinde Tn oraş fpastramă de câne. Te pomeneşti că Tn curând vom avea şi matase din coadă de câne. Mai cu seamă cu scumpetea de azi a acestui articol de mare lux I. R. M. S. Ţigările de hârtie sunt din ce Tn ce mai Tndesate aşa că devin imposibile de fu­mat. Cum la pachetele de tutun se adaogă câte un caeţel de foiţe, ar fi practic ca la un pachet de ţigări să se adauge o pereche de fălci ! INIMI CARITABILE. Statul ridică mereu preţul călătoriilor la C. F. R. Poate din spi­rit de caritate. Din această pricină călătorii se împuţinează şi accidentele înmulţindu­­se, se împuţinează numărul victimelor.... * FRAŢI. De la chin până la vin, e mai pu­ţin decât un pas. FOAMETE. Se Tnchid prăvăliile de porţe­lanuri şi tacâmuri. In Lăpuşneanu una, Tn Piaţa Unirei a doua. Nu ar fi oare din cau­ză că lumea nu are ce mânca ?.... * SPIRT Şl SPIRT. Spirtul denaturat ne a­­duce din ce Tn ce mai multe servicii, cel „denaturant“ Tncepe să dispară. * NU TOTDEAUNA. „Tăcerea e de aur“—dar nu Tnaintea co­misiunei de bacalaureat ! * CONCORDANŢĂ. Câtă asemănare Tntre a­­morul şi cafeaua. Şi aceasta din urmă Tţi place brună, blondă sau neagră—dar să fie ferbinte. * Şl URMĂRILE GROZAVE. S’a întămplat o nenorocire, imediat se organizează con­­certe, reprezentaţii, şezători. Apar începă­tori, diletanţi etc..... Cât adevăr Tn prover­bul : O nenorocire niciodată nu vine singură. « SUFERINŢE. Chinul sufletesc, chiar dacă te părăseşte, totuşi lasă urme adânci şi în­delungate. Reminiscenţa e o veşnică reci­divă. „Cicatricele“ rănilor sufleteşti sunt mai dureroase decât rana însăşi. 9 FENOMEN Când alunecă femeia, Mai întotdauna pică, Şi cu cât e mai uşoară, Mult mai greu ea se ridică. BRAN Congresul liberal din Ardeal Bac.—Mâne are joc la Cluj congresul partidului naţional-libe­­ral din Ardeal. Vor lua cuvântul latre alţii d-nii Vintili Britianu şi I. G. Duca. DUMINICA 2 IUNIE 1929 ie ( Ore de lectură Un maestru al stilului Ceeace Montaigne în forma sa frag­mentară, anecdotică şi neartistică; ceea ce Voltaire a strigat sus şi tare, chiar prea tare pe toate căile; ceea ce Renan a mo­bilat prin învăţămintele sale mascând ca ştiinţa positivă — toate acestea Anatole France le-a povestit din nou în tonul unui om modern care cunoaşte valoarea tutu­ror cuvintelor şi zâmbeşte în faţa pro­priei sale opere. A spune adevărul râzând—acesta a­ fost idealul suprem al tuturor poeţilor. Dar a spune râzând că adevărul însuşi nu e adevăr, că toată nenorocirea în lume e că se ia adevărul prea în serios—aceas­ta a putut s’o facă numai Anatole France şi nimeni nu su putut imita. Voltaire şi Renan pot fi lesne imitaţi. Chiar au şi fost imitaţii. Generaţii întregi de scriitori au crescut pe urmele lor. Dar Anatole France nu poate fi imitat. Ori cât s’ar cunoaşte de exact şi precis cum a creat, cum şi-a adunat materialul şi cum sa construit jucându-se cu el, oricât s’ar recunoaşte fiece petricică a­parte—află-se materialul, căldura, cuvintele şi chiar idei­le, şi totuşi lipseşte mâna, minunata mâ­nă a artistului. Anatole France a scris «Thaîs», po­vestea unui sfânt şi a unei curtezane. Mulţi scriitori au încercat, după el, să scrie asemenea povestiri, e lesne de gă­sit material, colorit local, amănunte isto­rice, totul se poate afla de-a gata—, dar comparaţi resultatul. Am cetit o istorie identică, scrisă de un scriitor foarte ta­lentat, Esa de Keroche. La Anatole France eroul e «sfântul Pafnutie« la Esa de Ke­roche e «Sfântul Onofrei». Poate, sau mai mult ca sigur, că scriitorul portughez a fost mai devotat evului­ mediu, dar stilul, dar stările sufleteşti! Cetiţi poves­tea «Sfântului Onofrei», un sfânt care a vrut să predice sfinţenia, şi nu-ţi remâne în minte decât o istorie, sau un tablou, pe când din «Thaîs» îţi remâne o dispo­ziţie ciudată, tristeţă şi veselie, raze de soare, dulceaţă şi înţelepciune. Sau comparaţi «Isvorul sfintei Clara» a lui Anatole France cu «Istoria Renaş­terii» aşa cum e scrisă de cei mai mari istorici. Intr’o mică istorioară Anatole France a redat epoca Renaşterii mai bine şi mai veridic decât istoricii ; aceştia au scos trecutul din miezul timpului seu, sau rupt din noi, Anatole France a aco­perit-o iar cu frunze vii—şi noi, şi epoca care a trăit şi aceia pe care o trăim — trecutul, presentul şi viitorul, armonizea­ză într’un singur colorit şi într’un mistic parfum al vieţii. Atuncea, în epoca Renaşterii, ca şi as­tăzi, ca şi mâne şi ca totdeauna, s’a pus ■ întrebarea: Ce-i adevărul ? Şi Anatole France ne zugrăveşte un tablou. Căută­torul de adevăr Giovanni a zărit o nă­lucă—o roată cu adevăruri, ca o roată de jocuri de noroc; fel de fel de ade­văruri : roşii, negre, galbene, dar nu şi albe. Şi Giovanni a oftat adânc: Oare nu-mi va fi dat niciodată să zăresc pe roata lumii adevărul alb, curatul adevăr? Şi cum stătea oftând şi suspinând roata, a început a se învârti cu o repeziciune ameţitoare, şi atât de vertiginos că ochii nu mai vedeau nimic alta decât o pată albă—şi aceasta fu «adevărul pe care-l căuta sufletul lui Giovani. II zăreşti o singură dată, atuncea când încetezi a vedea adevărurile vii, atuncea când nu mai vezi nimic. * Se afirmă că aceasta nu-i suficient. Se­­ afirmă că e infructuos. Se prea poate.­­ Invenţii mari nu se iscodesc cu o astfel­­ de filosofie, şi nici nu rezolvă vre­ o pro­­­­blemă socială cu asemenea tratare.­­ Dar Anatole France n’a voit nici a- I tâta. El a ştiut prea bine că roata se va­­ învârti, că trebue să se învârtească, că­­ odată adevărul roş şi altădată adevărul I negru vor pune stăpânire pe omenire. I Aşa trebue să fie, aşa este. Şi nici n’a­­ voit să aducă un adevăr nou—alb sau­­ altfel—în lumea aceasta setoasă de ade-­­ văr. El a voit pur şi simplu un singur lucru: Să arăte omului tehnica colorilor, mai precis, maşinăria roţii. El a voit să m­obileze barbaria lumii. Ea e barbară pănă la bază. Şi nu numai omul, ci şi natura e sălbatecă. «Natura e rea, omul o îmbunează». Aceasta a fost ideea sa fundamentală. Dacă omul se poartă cu natura el trebue să fie cu­­ natura—sălbatec, setos de sânge, fără­­ milă, fără consideraţiune, pentru ziua de azi şi nu mai mult ! Omul înobilează na­tura, şi natura râde de suferinţă­; omul e milos, natura creiază și distruge­ omul

Next