Desbaterile Adunării Deputaților, ianuarie 1914 (Anul 1914, nr. 13-18)

1914-01-10 / nr. 13

DESBATERILE ADUNĂRII DEPUTAȚILOR 10 latina­rie 1914 146 oprobriul­­e trebuie să cadă asupra auto­rului acestor insinuațiuni, va cădea asupra d-sale. D. G. Bădescu : Am spus că nu am au­torizat pe d. Pake ca să mă pună în cauză. D. Barbu Păltineanu : D-lor, știți ce a scris d. Bădescu ? Că sunt nebun și eu nu mă supăr pe d. Bădescu, că îmi dă certi­ficat de nebunie. D. I. Grădișteanu : Așa e că eră mai bine să nu fi fost numit ? (Ilaritate). D. Barbu Paltineanu : D-le Grădișteanu, este în d-ta o parte de bună credință pe care o cunosc și despre care îmi pare rău că este învăluită și întunecată in așa mod, încât este adesea împiedicată de a ieși la iveală. (Aplause, ilaritate). Am terminat și cred că aceste explica­­țiuni vor satisface pe onor. Cameră și vor lăsă fără cuvânt chiar pe d. Protopopescu- Pake, colaboratorul lui Rodrig Goliescu. (Aplause). D. G. Bădescu . D­­ar, fiindcă am fost pus în cauză, trebuie să mă explic , de aceea declar două lucruri : 1) Că nu am autorizat nici­odată pe d. Pakie ca să se servească de numele meu ; 2) Că, cu d. Păltineanu nu am avut decât o singură chestiune personală. Și dacă d. Păltineanu vrea să transforme această chestiune per­sonală și să insinueze că în ceea ce privește nebunia, nu se supără, n­ voiu răspunde că nu i-am adus acuzare de nebunie, ci acu­zare de incapacitate. (Zgomot; Întreruperi). D. Sebastian Teodorescu : D-le preșe­dinte, in ședința trecută am avut onoarea să cer o explicațiune d-lui ministru de răs­­boiu în chestiunea cu d. general Culcer, și fiindcă explicările date nu numai că nu m’au mulțumit pe mine, dar nu au mulțu­mit nici onor. Cameră și fiindcă la mijloc ește o chestiune de cinste personală și de dem­nitate parlamentară, la care cu nici un preț nu înțeleg să renunț, încă odată îmi fac o datorie de conștiință să întreb pe d. mi­nistru de răsboiu ; 1) Ce secrete grave se opun să mi se co­munice cercetările pe cari le-am cerut în calitate de deputat ; 2) Dacă se opun secrete la cari conced, ce rezultate au dat cercetările d-lui minis­tru de răsboiu, dacă d-sa s’a solidarizat cu acuzațiunile ce mi s’au adus, dacă le crede întemeiate și ce sancțiune înțelege să le deă ? D. N. Iorga : Aș vreă să fac o întrebare d-lui președinte, numai un cuvânt. Nu gă­siți d-voastră, d-le președinte, că această frumoasă sală de ședințe are un desavantaj, îi lipsesc ferestrele ca să se poată deschide? (Aplause îndelung prelungite pe băncile mi­norității și pe unele bănci ale majorității). D. Sebastian Teodorescu : Cer cuvântul in chestiune personală. Voci : închiderea discuției. D. N. Iorga : Declar că nu cunosc pe acest domn și habar n’am de dumnealui. (Protestări, aplause pe băncile minorității). D. G. Xsun . Dar și chestia tramvaielor tot aici «’a slasbătut, tot în sala aceasta. D. General de divizie C. Bârjeu, mi­nistru de răsboiu . D-le președinte, d-lor deputați, în timpul operațiunilor din Bul­garia comandantul corpului V de ar­mată a avut sub comanda sa corpul de est, numit de noi armata secun­dară, care a fost însărcinată cu ocuparea teritoriului din Dobrogea bulgară, pe care îl indicase comandamentul suprem al ar­matei. In această calitate el a avut să răs­pundă de mersul operațiunilor armatei și, ca atare, de grija sănătății și hrana trupe­lor pe care le comandă, și a mai avut să răspundă și de buna ordine în teritoriul ocupat și de interesele populațiunii civile. Cine are o asemenea răspundere are și drepturi, și drepturile generalului coman­dant au fost ca să uzeze de mijloacele le­gale pentru a-și duce la bun sfârșit greaua sarcină ce i se încredințase. Aceasta eră, ch lar, situațiunea legală a comandantului corpului V de armată, adică a comandantului armatei noastre de est, ar­mata secundară. In cursul lunii iulie, mi se pare cam în a doua jumătate, comandantul corpului de ocupațiune a fost informat că un măcelar din Tulcea, care urma trupele de operațiuni, vindeă regimentului 33 car­nea cu un cântar care nu fusese controlat și s’a găsit, vă spun aceasta din raportul oficial, că la 100 kgr. dădea greș cu 8—10 kgr. Se pare că cu acelaș cântar distribuia carnea și populațiunii din localitățile pe unde se mișca regimentul pe care îl ali­mentă. Acest măcelar a fost trimis în ju­decata pretorului diviziei X, din care făcea parte regimentul de Tulcea. Pretorul diviziei l-a judecat după codul justiției militare, în conformitate cu proce­dura și cu competința pretorilor, și l­a con­damnat la o lună închisoare și la o amendă bănească. Legea e lege, și s-a executat așa cum ea ordonă. După condamnarea măce­larului, comandamentul corpului V de ar­mată a primit un referat de la pretorul corpului de armată, prin care i se comunică că în timpul cercetării afacerii, d. Sebas­tian Teodorescu a vorbit pretorului diviziei de două ori, căutând să-l convingă că des­păgubirea dată regimentului e suficientă și că acțiunea penală ar trebui să se închidă. E adevărat, însă, că pretorul diviziei declară că d. Sebastian Teodorescu nu a făcut nici o intervenire, ci a avut numai o simplă dis­­cuțiune cu pretorul diviziei. Lucrul acesta stă scris în cercetarea care s-a făcut în urmă pe cale administrativă. Notați bine, declarațiunea pretorului corpului de ar­mată nu confirmă declarația pretorului di­viziei. Pretorul diviziei spune : Nu a fost o intervenire, ci numai o simplă convorbire cu pretorul diviziunii, la masa ofițerilor, probabil la masa regimentului sau a car­tierului diviziei unde luă masa și d. Se­bastian Teodorescu. Mai este o altă declarațiune a pretorului corpului de armată , că aceeaș intervenire ar fi făcut-o d. Sebastian Teodorescu și pe lângă comandamentul regimentului 33 de infanterie, iată va să zică declarațiunile pe cari le găsesc în actele cari mi s’au înaintat. In urma unui asemenea raport, ce putea să facă comandamentul corpului de armată? Comandamentul a trimis întregul dosar comandantului de căpetenie al armatei, cu rugămintea de a se luă măsurile cerute de fapte și de împrejurări. D-lor, comandantul corpului V de armată, în starea de răsboiu în care se afla armata și nu înprejurările delicate în cari se găsea teritoriul ocupat, fără nici o altă autoritate constituită decât autoritatea militară, asu­pra căruia cădea sarcina și a administrației și a justiției pe teritoriul anexat, a procedat așa cum legea ii ordonă să facă , și nu pro­cedarea sa nimeni nu poate să găsească vreo urmă de calomnie adusă d-lui Sebas­tian Teodorescu. Dacă lucrurile s’ar fi pe­trecut în timp de pace, aceeaș procedare era să se urmeze ? Nu. In timp de pace, dacă s’ar fi adus la cunoștința comandan­tului corpului de armată că un furnizor al armatei cântărește cu cântar fals, coman­damentul era să trimită plângerea și întregul dosar parchetului din localitate, care, de­sigur, ar fi avut și timpul și mijloacele ca să facă o cercetare mult mai completă, și ar fi stabilit neîndoios faptele așa cum s’au petrecut. In timp de răsboiu, insă, împreju­rările în cari se găsește armata și serviciile ei, nu îngăduesc decât o cercetare sumară, așa prescrie codul de justiție militară și așa cum procedează pretorialul militar. Un lu­cru rămâne nediscutat, e vina măcelarului,, măcelarul a fost vinovat și și-a luat pe­deapsa cuvenită. D-lor, mai adaug că dacă timpul și împrejurările ar fi permis, de­sigur că comandantul corpului de armată ar fi or­donat o cercetare complimentară, pentru a se stabili categoric învinuirile ce aduceă pre­torul corpului V de armată. Și aceasta cu atât mai mult ar fi făcuta cu cât o parte din învinuiri nu erau confir­mate și de pretorul diviziei. De­sigur, că din această cercetare putea să iasă onora­bilitatea d-lui Sebastian Teodorescu în­treagă. D-lor, nu s’a făcut aceasta, pentru motivul spus deja : legea după care coman­dantul corpului de armată conduce justiția în timp de răsboiu­li împiedică să­ facă. In schimb el a făcut altceva, și eră de datoria lui să facă : a trimis dosarul afacerii auto­rității militare superioare, care urma să-i dea cursul cuvenit. D-lor, eu nu am luat cunoștință în mod o­­ficial de această afacere decât in cursul lunii Octomvrie, când d. deputat Sebastian Teo­dorescu mi-a trimis o scrisoare, prin care îmi arătă reclamațiunea ce face în contra pro­cedării comandantului corpului de armată. Atunci autoritatea mea a intrat în joc și am cerut relațiuni comandantului corpului V de armată, care, printr’un lung raport, mi-a făcut cunoscut întreaga afacere. Din cetirea întregului raport și din concluziunile lui am constatat că procedarea generalului Culcer, așa cum s’a desfășurat, i-a fost impusă de un sentiment de datorie și de mare răspun­dere. (Aplanie)... ți că nici o pornire de

Next