Constituanta Desbaterile Senatului, ianuarie 1915 (nr. 10-11)

1915-01-17 / nr. 10

68 D. președinte B. M. Missir . Vom căută s’o punem la ordinea zilei in înțelegere cu­i. prim-ministru. Acum, d-lor senatori, dați-mi voie să vă fac o comunicare. Știți că o groaznică catastrofă a bântuit centrul Italiei, înmormântând mai multe orășele și zecimi de mii de vieți omenești ! Omenirea întreagă a rămas cuprinsă de stupoare. Din toate pârți­le i-au venit poporului italian manifestări duioase de compătimire. Convins de sentimentele d-voastre neîn­­duioase, puteam, negreșit, să trimit de în­dată o telegramă, dar dorind a da o deose­bită însemnătate manifestării noastre de compătimire, am preferat să las să treacă vacanțele, și azi, reluând lucrările noastre,­­asupra comunicării ce vă fac, d-voastră să Încuviințați ca să exprim Senatului italian, că Senatul român ia o sinceră și dureroasă parte la nemeritata nenorocire a poporului italian și ii dorește din inimă alinarea cât de repede a suferințelor lui. (Aplause una­nime, prelungite și călduroase). Constat că Senatul, în unanimitate, prin prelungite și călduroase aplause, a încu­viințat. (Aprobări unanime). D-lor senatori, neavând nimic la ordinea zilei urmează să ridic ședința. D. Em. Costinescu, ministru de finanțe . Am venit aici pentru interpelarea d-lui Enă­șescu. DESBATERI­LE CONSTIT­UANTEI D. președinte B. M. Missir : Nu este pusă pentru azi la ordinea zilei. Voci . D. Enășescu lipsește. D. președinte B. M. Missir : O vom pune dacă conveniți pentru Luni. D. Al. Constantinescu, ministrul agri­culturii și domeniilor . Eu cred că de vreme ce d. Enășescu nu este de față nu se poate pune la ordinea zilei decât de acord cu d-sa.­ D. I. C. Grădișteanu. Această interpelare nu este la ordinea zilei, dar rămăsese ca să fie pusă in prima zi după vacanță la ordi­nea zilei. D. Em. Costinescu, ministru de fi­nanțe . Eu stau la dispoziția d-lui Enă­șescu , răspund când o vrea d-lui. D. președinte B. M. Missir . 11 voiu în­trebă când voiește să fie pusă la ordinea zilei. Ridic dar ședința.... D. G. C. Dobrescu: Dați-mi voie,d-le pre­ședinte. D. Enășescu a anunțat interpelarea d-sale după a mea, și ca probă am desba­­terile înaintea mea, în cari se vede spusele d-lui președinte Cociaș : »Voiu pune inter­pelarea d-lui Dobrescu imediat după va­canță“. Credeam, în consecință, că interpe­larea mea va figură pentru ozi la ordinea zilei. Vă rog dar, d­­e președinte, să fixați desvoltarea interpelării mele pentru mâine sau când vreți, dar să fixați o zi. 1 . 17 ianuarie 1915 D. președinte B. M. Missir : Voiți Ină înțelegere cu guvernul ca să văd când pu­tem să o punem la ordinea zilei. D. G. C. Dobrescu : Vă anunț, d-le preșe­dinte, că la rigoare voiu desvoltă interpe­larea în afară de ordinea zilei. D. președinte B. M. Missir : Asta mi se poate. N’o veți putea desvoltă fără ca să o pun la ordinea zilei. D. G. C. Dobrescu : La viitoarea ședință eu îmi voiu desvoltă interpelarea. D. președinte B. M. Missir . N’o puteți­­desvoltă fără ca să o pun la ordinea zilei. Nu merge așa, trebuie să lucrăm regulat, înțeleg să cereți să o pun la ordinea zilei, și v’am spus că voiu căută să iau înțelegere cu banca ministerială, și o voiu pune la or­dinea zilei.­­ Nemai­fiind nimic la ordinea zilei, ri­dic ședința. Neavând nici pentru mâine ni­mic la ordinea zilei, rog Senatul să bine­­voiască a fixă data ședinței viitoare. Voci : Luni. D. Al. Constantinescu, ministrul agri­culturii și domeniilor . Guvernul e de acord ca ședința viitoare să fie Luni. D. președinte B. M. Missir. Atunci, d-lor senatori, ședința viitoare va fi Luni­, 18 Ianuarie, la ora 2 p. m. — Ședința se ridică la ora 3,15 p. bl finalele Parlamentare ale României CUPRINZÂND PROCESELE-VERBALE ALE VECHILOR ADUNĂRI LEGIUITOARE, CU ÎNCEPERE DE LA AN­UL 1831. PRECUM : DIFERITE DOCUMENTE ISTORICE PARLAMENTARE Se «fia de vânzare numai la Direcțiun­ea Generala a «»uni Scrcrii Oficiale $i Imprimeriei Statului, cu urm­atoarele prețuri T­om. i, partea 1, apărut in 1890 :.........................Lei 3 «1 Tom. X, partea I și if. aparisi­iu la Sic­ ........................Lei­­ 1.­­ » 11. .­­ 1893 ..............................» 3­­ I » XI. » I și II. ’ » » 1900 ..............................* 8 r ÎI, a­t. 1892 ...............................» 3­i­a XII. a­t. 1900 . -3 e III. » I. » » 1892 ...............................» 3­I­I » XII. » II. « » 1902 ............................ ii * III. » II » » 1893 ..............................» 3 . i » XIII. » i. » 1902 ......................­ . *­­3 IV,­­ I: 1893 ..............................» 3 ! » XIII. » II. » » 1903 ..............................- 3 - IV. * NI. » » 1894 ...............................* 3 » XIV. . I. » » 1907 .................................-8 «• V. - își II. » . 1895 ...............................» 3 . I » XIV. » 11. . . 1907 ...................................-3 . VJ, - Í Tu­­­­. n * 1896 ...................................»3 .i­n XV. » IșiîI. » D 1908 ...............................v H * VII, - își i­. » * 1896 ...............................» 3­­ 1 . XVI.­I. . » 1909 ...................... .3 VIII. . își II.­­ . 1897 ............................... 3 I . XVI. » 1 (n») „ . 190«............................... 3 IX. - I. » » 1898 .................................... 3 1 » XVI, « NI. „ 1910................................3 IX. . NI. » » 1898. ............................... 3 * - XVII. . I. . 1914. ........................ 3 Cei cari doresc să-și procura această operă, pe in total, fie in parte, se pot adresă dead­reptul la Imprimeria Statului, virstul pentru Capitală costul in numerar, iar pentru provincie in mandate poștale, in scopul de a răspăndi in public această operă de mare valoare istorică. Direcțiunea a scăzut prețurile cu 50 și 75 »/», re­­ducăndu-se la cele actuale. msm. SMCTOR r.hNWAi/ YUimi C. A. ROSNITI IMPRIMMIVA STATULUI.

Next