Desbaterile Senatului, ianuarie 1924 (nr. 24-27)

1924-01-02 / nr. 24

m BUMTIULI ADDI­RII MILONALE COSSIITDAMB A SENATULUÎ 2 ianuarie vin cuvinte în chestiunea aceasta, care ne interesează de 12 ani. D. M. Pherekyde, președinte. Veți avea cuvântul după d. Ghibănescu. D. Gh. Ghibănescu : D-Ior senatori, am vrut să profit de prezența d-lui ministru al instrucțiunii, — pentru că ni s’a spus de d. președinte că, de obiceiu, comu­nicările noastre n’au răspuns — ca să-i fac o comunicare, în speranță că-mi va da răspunsul. Eram buni în Iași. Când veneam de la școală, pe la 6 și jumătate seara, pe strada Carol se înfățișa un spectacol trist. Eram impresionat, când vedeam ti­nerimea universitară târâtă de gât de agenții poliției, în urma dezordinelor dela Universitate. In Iași se repetă vremuri dureroase pentru noi creștinii. Ușile de la Mitropo­lie au stat închise atunci când studenții au vrut să facă acel parastas de come­morare a colegilor lor, morți pe câmpul de luptă, și atunci părintele Știubei, bă­trân de 86 ani, a fost nevoit să oficieze în stradă, în văzul tuturor. Acum, a doua oară, din acelaș motiv, studenții au fost siliți să se ducă la biserica Toma­ Cozma din marginea orașului și preotul Vasilev­­sky, de la biserica Toma-Cozma, a venit să oficieze în sala pașilor­ pierduți de la Universitate. Ieri am întrebat pe I. P. S. La Mitro­politul Moldovei, dacă cu autorizărea I. P. S. Sale ușile Mitropoliei sunt închise, când creștinii, cu colaci și colivă, vin să comemoreze pe cei morți pentru pa­rte. I. P. S. Sa mi-a spus că ușile Mitropo­­iei sunt deschise însă pe porțile de fier ale ogradei nu este stăpână Mitropolia, poliția poate să le închidă. Noi a trebuit să comemorăm pe cei morți pe stradă, în izbeliștea drumului, deși Mitropolia era deschisă, pentru că poliția a găsit necesar să închidă porțile din stradă, când studenții și profesorii ei au venit în două rânduri, să se în­chine pentru proslăvirea eroilor pa­riei. Rog pe­d. ministru să ia cunoștință despre acestea și să dea ordin poliției ,a să fie lăsați creștinii să se ducă la biserică să se închine. Este un fapt del c­are nimeni nu poate fi împiedecat, de uici o putere sau rezistență. D. M. Pherekyde, președinte . D. Er­oii Pangratti are cuvântul. D. Ermil Pangratti : D-lor senatori, ugasem pe d. președinte și vă rugasem­­ pe d-voastra să mă ascultați în ches­­iunea clădirei Universității, nu fiindcă oiam să aduc această chestiune în ăe­­gat. Din nefericire, Senatul nu se pro­­nunță asupra bugetului și nu are nici o recere asupra alocațiunii bugetare. D. Gh. Ghibănescu : Noi n’am voit-o­­ D. Ermil Pangratti : Da, dar așa s’a voit, așa s’a găsit că este bine. Prin ur­mare, chestiunea ar fi superfluu ca să se discute aci. Fiindcă însă chestiunea a fost adusă, voiu căuta să dau oarecari lămuriri, ca și opinia publică să fie informată și, poate astfel s’ar putea da o îndrumare mai bună spre soluționarea problemei. Creditul pentru clădirea Universității celei noui din București l’am obținut eu acum 12 ani, în anul 1911 fiind rector al Universității și planul pentru execu­tarea ei, fam iscălit eu, fiind ministru de instrucțiune, în August 1912. De atunci sunt 11 ani trecuți. In in­terval a fost răsboiul, dar au fost și ani de pace pe lângă răsboi, și clădirea este încă astăzi cum o vedeți ! Pot să vă spun că ani dimineață încă am inspec­tat aripa aceasta din dreapta care este cea mai înaintată și sunt nevoit să o spun și d-lui ministru al instrucțiunii publice că peste­ vre­un an de zile poate să fie gata, cât de încet și de încurcat merg lucrurile. In timpul acesta Univer­sitatea este complet paralizată în acti­vitatea sa și nu poate să răspundă ne­cesității a 12.000 și mai bine de stu­denți ; știu că sunt unii studenți cari se înscriu în Universitate și nu vin la cursuri și regret că aceia încurcă mai mult contabilitatea secretariatului decât să­lile de curs ; dar pentru cei cari vin, este mult prea strict localul actual care reprezintă cam 1 /3 din palatul Universi­tății noastre, construită la 1864, adică acum 60 de ani, așa cât s’a putut pre­vedea atunci, pentru România de atunci și pentru desvoltarea învățământului ei. Pentru Universitate în curs de 60 de ani nu ni s’a lăsat decât o treime din ce se clădise în vederea Universității ! In timp de 60 de ani nu s’a putut de­săvârși nici o clădire a Senatului, pentru instalarea Senatului în altă parte, nici o clădire a Muzeului, pentru instalarea Muzeului de antichități în altă parte, și nici o clădire pentru instalarea unui Muzeu geologic, ba și școala de Belle- Arte a fost mulți ani grămădită aci, și Universitatea a trăit în condițiuni ne­prielnice atâta vreme! Noi­ suferim, și pentru aceia am luat cuvântul, de o anumită slăbiciune, de a băgă banii în temeliile clădirilor, care nu se isprăvesc, apoi în curgere de decenii ! In București e Universitatea începută din 1912 și neisprăvită, Muzeul de an­tichități început la Șosea tot de atunci și neisprăvit, Vama Poștei începută cu un an mai târziu, și neisprăvită, Pa­latul Senatului început tot din 1912, și neisprăvit. Eram în consiliul de miniștri când s’a discutat chestiunea fundațiunilor palatu­lui Senatului, s’au băgat multe milioana în acele fundațiuni, și lucrările s’au oprit și tot așa se leagă regulat zeci de mi­lioane în pământ în fiecare an și clădirile nu se isprăvesc. Deasemenea clădirea școalei de arhi­tectură a fost începută tot in 1912 și nu s’a isprăvit nici pe jumătate până as­tăzi ! Vedeți, eu cred că este o rea gospodă­rie, și decât să se dea în fiecare an sute de milioane cari se îngroapă în pământ, mai bine ca acele milioane să se desă­vârșească două trei clădiri, cai­i ar de­veni astfel capital productiv, care se uti­lizează, pe câtă vreme dacă se îngroapă in pământ aceste milioane, ele rămân un capital neproductiv, care se pierde, pen­tru că o clădire care așteaptă zece ani și în care plouă, ninge și lucrează asupra ei toate intemperiile, acea clădire se dă­râmă înainte de a fi terminată ! De aceea, fac apel la d. ministru al instrucțiunii publice, la tot guvernul și în special la toți d-nii deputați cari dis­cută bugetul, să se renunțe la acest sis­tem și să se dea credite pentru clădirile începute, ca să se isprăvească cât mai grabnic. Vă dați seama câtă pagubă este pen­tru Stat din această risipire, împrăștiere fărâmițare a creditelor, cum s’a proce­dat în trecut și ca să vă dați seama și mai bine vă spun că toată clădirea Uni­versității noui, care există până anul tre­cut, costase vreo 5 milioane și jumătate, pe când anul acesta pentru puținul care s’a făcut, s’a dat peste 50.000.000 lei și tot nu s’a isprăvit nici a treia parte din clădire, căci timpul a trecut și prețurile sunt azi de 40 ori mai mari, și mai mult poate. Vedeți cum printr’o întârziere de câți­va ani cum se risipesc banii și ceea ce se putea face acum doi ani cu jumătate din sumă, anul acesta nu se mai poate face și la anul viitor nu se va putea face nici cu o sumă mai mare, dacă prețurile vor continuă să se urce, cum se urcă, deși unii afirmă că întrezăresc déjà valul de ieftenire ! D Em. Gh. Racoviță: Vine valul de ieftenire ! D. Ermil Pangratti: D-le coleg, nu vine și o spun de la această tribună, nu poate veni.­­ Au o dulce speranță unii, dar eu știu că nu, fiindcă ieftenirea este în legătură cu un ansamblu de circumstanțe, nu este numai localnică, la noi în țară, și atâta timp cât leul va reprezenta a 36-a parte din francul elvețian, care este unitatea de măsură, prețurile noastre vor conti­nuă într’una să se urce, până când vor atinge coeficientul de scumpire 36 în mijlociu. N’am ajuns încă acolo. MONITORUL OFICIAL

Next