Monitorul Oficial, Partea 1, mai 1933 (nr. 99-122)

1933-05-02 / nr. 99

REGATUL ROMÂNIEI MONITORUL OFICIAL PARTEA l-a LEGI, DECRETE JURNALE ALE CONSILIULUI DE MINIȘTRI, DECIZIUNI MINISTERIALE, COMUNICATE, ANUNȚURI JUDICIARE DE INTERES GENERAL Abonamentele și publicațiile pentru autorități și particulari se plă­tesc anticipat. Ele vor fi Însoțite de o adresă pentru autorități și de o cerere timbrată, pentru particulari. Transportul ziarului se face pe riscul abonatului. Porto pentru sume și corespondență trimise cu poșta, precum și chel­­tuelile pentru restituiri de sume, privesc pe trimițători. Sumele nereclamate în termen de 3 luni, nu se mai restitue. Pentru trimiterea chitanțelor sau a ziarului și pentru cereri de lămu­riri, petiționarii vor trimite în plus suma de 10 lei spese de birou și porto. LĂMURIRI : Toate inserțiile se măsoară cu liniametrul corp 10. Linia M. O. se socotește aproximativ 6 cuvinte. Rândurile necomplecte se cal­culează ca linii întregi. Publicațiunile primite până la ora 10 dimineața vor apare în Monitorul Oficial din a treia zi Toată corespondența se va trimite pe adresa: Monitorul Oficial. București I. — Bulevardul Elisabeta, 29 Telegrame : MONlTOFiCIAL — Telefon 3—5021 ABONAMENTE PARTEA I-a sau Il-a Desbaîeri Pailamsnt. un an:6 luni|3 luni] 1 lună 6 luni IN ȚARA: Particulari...................................................... Autorități de Stat, județ și comune ur­bane ................................................................. Autorități comunale rurale...................... 1.800 1.500 1.000 4.000 2.400 10 part. I­a 1 15 part. Il-a 10 30 20 900 750 500 450 375 250 150 1.200 1.200 1.2.0 Nr. publicației SUMAR: Pagina Decrete Regale ........................................... 3124—3131 Ministerul de Justiție ................................................ 3124 862. — Lege relativ la deschiderea unui credit extraor­dinar special ................................................................. 3124 Ministerul de Industrie și Comerț .................... 3124—3125 913. — Conferiri de medalii................................... 3124—3125 Ministerul Lucrărilor Publice și al Comunica­țiilor ................................................................. 3126—3128 n.269, 1.270, 1.271, 1.272, 1.274, 1.275, 1.279. — Numiri, încadrări și înaintări în funcțiuni ............... 3126—3128 1.273. — Trecere în cadrul de activitate ....................... 3126 1.276. — Admiteri în corpul tehnic......................3127—3128 1.277, 1.278. — încetare de a­ mai face parte din cadre 3128 Ministerul Instrucțiunii, al Cultelor și Artelor. .3128—3131 864. — Numiri cu titlul definitiv în învățământul pri­mar ...................................................................... 3128—3131 Jurnale ale Consiliului de Miniștri....................... 3133 Ministerul de Interne .................................................. 3131 426. 427. — Schimbarea numelui satelor.­ Puturosu-de- Dâmbovița și Puturosu-de-Prah­ova, din județul Dâm­­bovița, și a comunei Sărindarul din județul Ilfov.. 3131 Deciziuni Ministeriale .............................. .. 3131—3132 Ministerul de Interne ................................................. 3131 4.867. — Mișcare în personal ........................................ 3131 Ministerul de Finanțe ....................................... 3131—3132 26.446. — Delegațiuni ....................................................... 3131 17.603, 53.013. — Puneri în retragere din oficiu........ 3132 Nr. publicației Pagina 20.804. — Revenire ........................................................... 3132 17.505, 486.799. — Reintegrări și retrogradări în func­țiuni .............................................................................. 3132 Ministerul Agriculturii și Domeniilor ................... 3132 537. — Scoatere de teren de sub expropriere................ 3132 87.616, 88.404, 87.612, 87.614. — Detașări, confirmări și transferări în funcțiuni ........................................ 3132 Ministerul Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor.. 3132 14.839. — Excludere din serviciu ..................................... 3132 Ministerul Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale .. 3132 6.788, 4.644, 4.753, 5.259. — Numiri și confirmări în funcțiuni ................. 3132 7.827. — Anularea deciziei Nr. 6.350/1933..................... 3132 Comunicate și Circulări Ministeriale....................... 3133 Ministerul de Finanțe ................................................. 3133 Expirarea termenului pentru preschimbarea monedei de 20 lei ........................................................................ 3133 Anunțuri Judiciare......................................... 3133—3145 Cereri de schimbare de nume ................................... 3133 Jurnale­ele schimbare de nume ................................. 3133 Cereri de naturalizare................................................... 3133 Jurnale de naturalizare ..................................... 3133—­3134 Citațiuni ............................................................. 3134—3138 Mandate judecătorești......................................... 3138—3145 Sumarul părții a II-a ........... 3146 P­UBLICAȚI JURNALELE CONSILIULUI DE AJINIȘTRI: Pentru acordarea avantajelor legii pentru încurajarea industriei la industriași și fabricanți........................................ Idem, la meseriași și mori țărănești ... .................................. Idem, privitoare la schimbări de nume și încetățeniri . . . CITAȚIILE: Curții de Casație, Curților de Apel și Tribunalelor............... Judecătoriilor­­......................... .......................................................... PUBLICAȚIUNI PENTRU AMENAJAMENTE DE PĂDURI: PĂDURi dela 0— 10 ha........................................................... . . 10,1- 20.............................................. . „ 20,1— 100 . ...................................... . - 101,1- 200 .................................................. . „ 201,1— 500 ................................................................ - 501,1- 1000 . ...................................................... peste 1000­0 .............................................. „ de PUBLICAȚII DIVERSE. Pentru brevete de invențiune............................. . schimbări de nume............................................... „ libera practică profesională............................. 4 pierderi de acte....................................... Diferite pentru autorități.................................................. * „ particular:.............................................. Comerciale, bilanțuri, tabele, citații de hotărnicie inserția LI3IA M. 0. 3.000 700_ 1.000— 300 150— 100 200 300_ 1.000— 1.500— 2.000— 3.000— 70 150— 200_ 100— — 15— 17 — 25 IN STRĂINĂTATE........................................... Prețul unui exemplar..................................... „ „ „ din anii trecuți . .

Next