Munca, ianuarie 1958 (Anul 14, nr. 3166-3190)

1958-01-03 / nr. 3166

loan Vener n-a totul! loan Vener a terminat armata de curind. A stat cîteva zile acasă, s-a întîlnit cu toate rudele, a povestit despre viaţa de ostaş, iar acum ia­­tă-l la lucru. S-a angajat la atelie­rele C.F.R. din Arad. De meserie e lăcătuş. După ce a îndeplinit forma­lităţile cerute de serviciul personalu­lui, nu s-a dus direct în secţie. Nu. Tot la un birou. In faţa lui un om cu o voce gravă începe să-i explice: protecţia muncii şi tehnica securităţii reprezintă... Instructajul a ţinut a­­proape o oră, după car­e i se comple­tează o fişă de instructaj. Ioan Vener­o ia şi-i strînge respectuos mîna tova­răşului Dumitru Ardeleanu, responsa­bilul cabinetului de protecţia muncii. Cu fişa în mînă se îndreaptă spre secţia a IV-a, viitorul lui loc de mun­că. Merge pe asfalt. Nici o groapă, nici o piedică în calea sa. El nu ştie că cu cîtva timp în urmă drumul pe care calcă el acum era numai gropi. Cîte n-au pătimit cei de la transporturi! De cîte ori nu li s-au răsturnat că­rucioarele cu piese sau cu tablă ! Ac­cidentele se ţineau lanţ.­­ Dar Ioan Vener n-are de unde şti aceasta. Pă­şeşte înainte. Iată-l ajuns. Deschide o uşă, grea, de metal. Secţia nu se vede. Doar zgomotele se aud. Se află într-un fel de marchiză. Abia după ce deschide o altă uşă dă în secţie. Se uită nedumerit. De ce era nevoie de o marchiză ? Dacă ar fi intrat cu doi ani în urmă pe aceeaşi uşă, cu greu ar fi putut-o închide la loc, din pricina curentului. Dar Ioan Vener crede că aşa a fost de cînd s-a ridicat fabrica. Păşeşte printre şirurile de maşini, de bancuri. Lumina pătrunde în hală prin nişte ferestre uriaşe. In sfîrşit l-a găsit pe maistrul Vasile Apetri. Acesta îi ia fişa, se uită scru­tător la băiat şi-l pofteşte la locul de muncă. Aici, o nouă prelucrare. Cum trebuie să muncească, cum să ţină sculele, ce se întîmplă dacă una se strică etc. etc. Care va să zică, in­structaj la locul de muncă. Vener as­cultă ,ca un elev. E de faţă şi tova­răşul Teodor Cristina, inspectorul ob­ştesc cu protecţia muncii în comitetul de secţie. Cu toate că mai are încă de învăţat, noul angajat şi-a dat seama de un singur lucru : că trebuie să fie atent ca să nu se accidenteze. In prezent Vener lucrează liniştit. Cum s-ar spune, se obişnuieşte cu locul de muncă. Deocamdată prea mulţi prie­teni nu şi -a făcut. Cu timpul o să aibă destui. Atunci aceştia îi vor ară­ta fiecare colţişor pentru a-i încre­dinţa că la toate locurile există o ne­mărginită grijă faţă de­­om. Turnăto­ria nu mai seamănă cu cea de acum cîţiva ani. S-a mărit. Oalele de tur­nare nu mai sunt cărate manual, pen­tru transportul lor s-a montat un pod rulant. Tot aici s-a introdus încălzire centrală, s-au construit o baie și un vestiar. Presele de la mecanică au apărători care înlătură pericolul acci­dentării. Hala de montaj a fost com­partimentată pe grupe de meserii. Peste tot sunt ventilatoare. Nu-i loc de muncă unde să nu fie afişate reguli de protecţia muncii şi tehnica securităţii. Mai tîrziu, Ioan Vener va mai afla că la cinematograful sindical al Ate­lierelor rulează din cînd în cînd fil­me care arată muncitorilor cum tre­buie să se ferească de accidente. Sau poate va deveni un frecventator obiş­nuit al sălii de protecţie pentru dia­­filme pe tema protecţiei muncii şi tehnicii securităţii. Multe lucruri nu ştie încă tînărul Vener. Deocamdată doar constată faptele ca atare. Şi se bucură pentru grija ce o manifestă faţă de el şi maistrul şi inspectorul cu protecţia muncii. Poate că se miră de unde ştiu aceştia atîtea despre protecţia muncii. Cum ar putea fi altfel cînd în fiecare an cu ei se ţin cursuri spe­ciale? Anul trecut li s-au predat 12 lecţii. Iar dacă tînărului Vener i-ar cădea în mînă un raport al cabinetului de protecţia muncii, ar afla că în anul 1956 şi pe parcursul lui 1957 s-au cheltuit 261.234 lei în acest scop. Rezultatul ? Faţă de anul 1956, numărul accidenelor în 1957 s-a re­dus cu 45 la sută, iar faţă de 1955 cu aproape 100 la sută. Aceasta a atras după sine micşorarea cu mult a nu­mărului de zile de incapacitate de muncă din cauza accidentelor. Totul pentru om ! Conducerea Ate­lierelor şi comitetul de întreprindere se străduiesc să contribuie în fiecare­­ zi la uşurarea muncii şi ferirea de accidente a celor din întreprindere. Rodul acestei preocupări se vede. De el se bucură în prezent şi Ioan Ve­ner, nou angajat al Atelierelor C.F.R. din Arad. I. CEZAR corespondent al ziarului „Munca“ pentru regiunea Timişoara ! De ce s-a depăşit fondul de asigurări sociale !­­ In momentul de faţă, întregul comitet de întreprindere de la uzina „Independenţa''-Sibiu caută răspuns la întrebarea: De ce oare pe anul trecut s-a depăşit fondul de asigurări sociale cu peste 200.000 lei. Răspunsul părea a fi de negăsit. Dar după lungi „fră­­mintări“ s-au descoperit căile care trebuiau să ducă neapărat la iden­tificarea lui. De îndată s-a trecut la treabă. Toţi preşedinţii comite­telor de secţie şi responsabilii cu asigurările sociale au primit sar­cina să verifice, dacă s-au făcut vizite la domiciliul bolnavilor, dacă s-au luat măsuri de protecţia mun­cii — acolo unde era cazul, pen­tru a se evita accidentele sau îm­bolnăvirile, — dacă certificatele de scutire medicală s-au eliberat în conformitate cu dispoziţiile legale, dacă şi cum s-au făcut pregătirile pentru iarnă, etc. In urma acestei verificări, lucrurile au început să se lămurească. Dacă la secţia turnătorie, de pil­dă, s-au luat măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor, s-au controlat certificatele de scutire medicală, s-au făcut vizite la domiciliul bol­navilor, nu la fel se prezintă situa­ţia la secţia I mecanică grea. Aici s-a întîmplat ca Nicolae Milea şi Vasile Stoica, după ce au chefuit toată noaptea, au venit di­mineaţa la serviciu cu dureri de cap şi de stomac. Prezentindu-se la medic, primul a fost scutit pe 4 zile, iar al doilea pe 3 zile(!). La secţia sculerie alt aspect. Pe considerentul că sunt bolnavi şi deci au primit scutire , Gh. Andrei, Elena Codrea şi alţii, ră­­mineau acasă pentru a-şi rezolva anumite treburi personale. De asemenea, la secţia de lanţ Gali, nici pină acum nu s-a pus la punct instalaţia de încălzire. Dato­rită acestui fapt, certificatele medi­cale se eliberează — ca să zicem aşa — în serie. Aşa stînd lucrurile nu-i de mirare că s-a depăşit fondul de asigurări sociale. Şi dacă comitetul de între­prindere se întreabă de ce s-a în­tîmplat asta, la rîndul nostru, în­trebăm de ce nu s-a făcut un con­trol sever şi permanent asupra fe­lului cum se eliberează certificatele medicale şi de ce abia acum s-a analizat această problemă ? Mih­ai Gheorghe corespondent voluntar Tehnica securităţii muncii în industria petroliferă Statul democrat-popular a alocat şi continuă să pună la dispoziţie impor­tante sume de bani pentru tehnica securităţii în industria petroliferă. Aşa, de pildă, numai în anii 1955— 1956, au fost alocate peste 61 mi­lioane lei. Cu aceşti bani s-au achizi­ţionat dispozitive de tehnica securităţii la gura sondei, întinzătoare pentru lanţuri, aparate electronice, acustice şi optice pentru­­ prevenirea explozii­lor, perdele de protecţie etc. De ase­menea, s-au cumpărat şi distribuit muncitorilor costume de siguranță, alimente de protecție, peste 500.000 kg. lapte anual, etc. Stafie pilot destinată studierii compoziţiei minereurilor Recent, în cadrul Institutului de Cercetări Miniere s-a înfiinţat o sta­ţie pilot destinată elaborării fluxuri­lor şi proceselor tehnologice noi asu­pra minereurilor de substanţe utile. După cum se ştie, minereurile brute dau la prelucrare o anumită cantitate de deşeuri şi materiale puţin folosi­bile. Prin intrarea în funcţiune a acestei staţii, se pot face cercetări şi studia în amănunt posibilităţile de valorifi­care a tuturor substanţelor ce intră în compoziţia minereurilor. Pe Ungă realizarea unor cantităţi sporite de produse folosite şi pînă acum, cerce­tările ce se vor efectua în cadrul noii staţii pilot, vor duce şi la lărgirea bazei de materii prime necesare indu­striei. (rep). INDUSTRIA PRODUSELOR FINITE DIN LEMN in anii puterii populare La începutul unui nou an de mun­că e bine să vedem ce am realizat și care sunt perspectivele de viitor ale muncii noastre. încă de la 27 noiem­brie 1957, colectivele de muncitori, tehnicieni şi ingineri din întreprinde­rile de produse finite din lemn au raportat cu mîndrie partidului şi gu­vernului că şi-au îndeplinit planul anual al producţiei globale dînd în plus cca. 1800 m. c. placaj, peste 2.200 garnituri de dormitoare şi camere combinate, cca. 1000 garnituri de bucătării, 60.000 scaune curbate şi peste 27 milioane cutii chibrituri. In cei zece ani care s-au scurs de la proclamarea Republicii Populare Romíne, sectorul produselor finite din lemn a făcut mari progrese. In timpul capitaliștilor nu exista o industrie propriu-zisă a produselor finite din lemn. Erau mai ales ateliere meşteşu­găreşti izolate, utilate cu mijloace ru­dimentare. Imediat după naţionalizarea princi­palelor mijloace de producţie şi în special cînd s-a trecut la îndeplinirea primului nostru plan cincinal, s-a pornit şi în sectorul produselor finite din lemn la reorganizarea procesului de producţie, la comasarea atelierelor în unităţi mai mari, care să permită o creştere din ce în ce mai importantă a producţiei de mobilă, panele, pla­caje, chibrituri etc. Pe lingă aceasta,­­s-a introdus pe scară largă mecani­zarea unor operaţiuni care înainte se executau manual (şlefuit, lustruit etc.), s-au mecanizat parţial muncile grele, transportul intern şi între sec­ţii. Pe lîngă produsele care se executau şi înainte, au fost introduse în fabri­caţie o serie de produse noi, ca re­chizite de birou de precizie (rigle de calcul şi de reducţie), articole pentru industria textilă din lemn stratificat (săbii bătătoare), placaj special pen­tru construcţii navale şi aviaţie, K­g-IVANIER HABER director general al industriei pro­duselor finite din lemn din Minis­terul Construcţiilor şi Materialelor de Construcţie nemet (pentru roţi dinţate, lagăre etc.) şi multe altele. Creioanele, care înainte de naţiona­lizare se fabricau din mine impor­tate, se fabrică azi cu mine produse în ţară, atît negre şi colorate, cît şi copiative. Un rol de frunte in dezvoltarea sec­torului I au avut fabricile nou create în anii puterii populare. Astfel, fabri­cile de mobile „Sim­o Géza“ din Tg- Mureş şi „Libertatea“ din Cluj, în­zestrate cu utilaj modern, in con­struirea cărora s-a ţinut seamă de re­gulile de protecţia muncii, şi în care sunt instalate pretutindeni exhaustoa­­re, reprezintă astăzi unităţile de bază ale sectorului. Fabrica de placaje şi panel din Rm. Vîlcea, construită de asemenea în anii puterii populare, pe lingă ma­şinile moderne, pe lîngă condiţii op­time de muncă, a pus la dispoziţia muncitorilor şi locuinţe, cantină mo­del, iar pentru copiii lor creşă, cămin de zi etc. Nici alte întreprinderi n-au rămas mai prejos în această direcţie. La „Măgura Codlei“, unde grija pentru creşterea volumului producţiei, a productivităţii muncii, a mers mină în mînă cu grija pentru om, au fost realizate din resurse proprii o can­tină şi alte aşezăminte cultural-socia­­le. Munca se desfăşoară astăzi in în­treg sectorul in săli mari, luminoase, în majoritatea cazurilor avînd încăl­zire centrală, unele chiar aer condiţio­nat, iar praful a dispărut aproape cu desăvîrşire. Majoritatea întreprinderilor au can­tine proprii unde iau masa cca. 50% din salariaţii sectorului. In 16 creşe şi cămine sunt îngrijiţi copiii munci­tor­ilor, iar căminele de ucenici găz­duiesc peste 1400 elevi, care se pre­gătesc în şcolile noastre profesionale, pentru a deveni muncitori calificaţi. In anii puterii populare s-au construit cu ajutorul statului 233 locuinţe indi­viduale, 6 blocuri muncitoreşti cu 70 apartamente şi 6 cămine cu 380 de paturi. Preocuparea pentru ridicarea nivelului cultural al muncitorilor S-a concretizat în înfiinţarea celor 27 cluburi şi colţuri roşii, a celor 9 săli de spectacole, 3 cinematografe pro­prii, 14 terenuri sportive etc. Una din măsurile cele mai impor­tante pentru dezvoltarea sectorului a fost înfiinţarea unui Institut de Cerce­tări pentru Industria Lemnului, care a contribuit la stabilirea unor procese tehnologice pe baze ştiinţifice, la studierea proprietăţii materialelor uti­lizate in vederea obţinerii unei cali­tăţi îmbunătăţite şi a unui preţ de cost mai redus, iar prin secţia sa de proiectări şi prototipuri, el a contribuit la crearea unor mobile care să îmbi­ne aspectul plăcut cu o construcţie sănătoasă şi o raţională utilizare a materiilor prime de care dispunem. Datorită creării acestor condiţii, precum şi succeselor obţinute an de an, industria produselor finite din lemn se poate prezenta acum cu o producţie globală care depăşeşte in prezent aproape de zece ori producţia dinainte de naţionalizare. Pentru a ilustra această creştere in sectorul de mobilă, putem arăta că întreprinderi­le naţionalizate au produs înainte de război anual aproximativ atîtea gar­nituri de mobilă, cite produce azi sec­torul într-o lună. Azi fabricăm de şase ori mai mult placaj, de zece ori mai mult panel, de unsprezece ori mai mult furnir, de două ori mai multe chibrituri, de trei ori mai multe creioane decit înainte de naţionalizare. Introducerea tehnicii noi, avîntul mereu sporit al muncitorilor şi tehni­cienilor au făcut ca productivitatea muncii să atingă procentul de 360V$ faţă de anul 1948. Oamenii s-au stră­duit să muncească azi mai bine ca ieri pentru a da produse cît mai multe, mai ieftine şi de calitate. Fruntaşi în producţie ca Ioan Ruiz de la LP.R O.F.I.L. „Simo Géza“, Szekeres I. de la „Măgura Codilei“, I­­Deheleanu de la LP.R.O.F.I.L.-Bu­cureşti, Eufrosina Mîndoc de la Fa­brica de chibrituri din Bucureşti şi mulţi alţii au adus o contribuţie pre­ţioasă la realizările obţinute în între­prinderile respective şi au servit drept exemplu celorlalţi muncitori în lupta pentru îndeplinirea sarcinilor de plan. In această perioadă s-au ivit mii de inovatori, muncitori şi tehnicieni înaintaţi, care au căutat să împingă mereu tehnica înainte, şi-au dat a­­portul pentru îmbunătăţirea perma­nentă a organizării muncii şi a pro­cesului tehnologic. Ar fi greu să enumăr în spaţiul u­­nui articol miile de inovaţii care s-au făcut în întreprinderi în cursul aces­tei perioade. Voi aminti doar cineva, care au adus un sprijin deosebit sec­torului nostru, ca : tunelele pentru us­carea artificială a furnirelor la fa­bricile de placaje, presa pentru mie­zuri de plăci celulare la „Libertatea“­­Cluj, mașina de lustruit la „Tehno­lemn“, sistemul­­oscilatoriu de uscare a lemnului la „Măgura Codlei“. Datorită grijii permanente pentru buna gospodărire a întreprinderilor, strădaniei de zi cu zi pentru econo­misirea materialelor, materiilor prime şi forţei de muncă, s-a reuşit ca pre­ţul de cost al produselor să scadă în permanenţă. Faţă de anul 1949, in anul 1957 am produs cu peste 25°/o mai ieftin. Una din problemele asupra căreia s-a concentrat atenţia colectivelor în­treprinderilor este calitatea produse­lor. Putem aprecia că în această pri­vinţă s-au făcut eforturi şi s-au ob­ţinut realizări. Dacă în primii ani după naţionalizare, calitatea produse­lor — în special a mobilei, creioane­lor şi chibriturilor — a fost nesatis­făcătoare, azi putem spune că sîn­­tem pe cale a lichida cea mai mare parte a lipsurilor. Ca urmare a realizărilor amintite, industria noastră de mobilă se afirmă din ce în ce mai mult şi pe piaţa ex­ternă. Dacă în timpul regimului bur­­ghezo-moşieresc s-a exportat numai material lemnos brut sau semi-prelu­­crat, exportul de mobilă limitindu-se la cazuri izolate, astăzi circa 25 la sută din producţia noastră de mobilă se trimite în străinătate şi beneficiarii apreciază mult calitatea produselor. Succesele obţinute în producţie s-au oglindit şi în creşterea cîştigului mun­citorilor. Astfel, faţă de 1948, ciştigul mediu a atins un nivel de 27­ la sută, adică aproape de trei ori mai mare decit cel realizat înainte de na­ţionalizarea principalelor mijloace de producţie. întreprinderile noastre fruntaşe în creşterea producţiei şi productivităţii muncii au obţinut realizări şi în în­deplinirea sarcinii de reducere a pre­ţului de cost. Consfătuirile de produc­ţie, organizate în fiecare întreprindere, cabinetele tehnice, schimburile de ex­perienţă care s-au organizat perma­nent la aproape toate locurile de mun­că, au făcut ca metodele înaintate să devină un bun al celor mai mulţi mun­citori şi tehnicieni. In această direcţie, un rol important l-au avut organele sindicale, care au mobilizat masele la rezolvarea tuturor problemelor ce se puneau producţiei. Alături de aceste realizări au exis­tat insă şi lipsuri. Gospodărirea unor întreprinderi lasă încă de dorit şi nu în toate părţile bunurile sunt păstrate cu suficientă grijă. Un asemenea e­­xemplu negativ este fabrica de placa­je din Turnu Severin, unde lipsa de preocupare pentru problemele organi­zatorice duce la frecvente stagnări în producţie. De asemenea, neîngrijirea şi deservirea defectuoasă a utilajelor şi în special a cazanelor, cauzează şi ele stagnări. Şi din punct de vedere al calităţii sunt încă multe de făcut unele fabrici de mobilă, ca „Re­construcţia“ din Oraşul Stalin şi, ac­cidental, şi altele, dau încă produse neglijent finisate; mai sunt lipsuri cauzate de neatenţie la fabricarea chi­briturilor şi creioanelor, cazuri de în­­cleiere necorespunzătoare a placajului, cum a fost în anul trecut la Rîmni­­cu Vîlcea şi Turnu Severin, ceea ce a dus la defectarea unei cantităţi de mobilă. Iată deficienţe a căror eli­minare trebuie să fie şi de acum în­colo în centrul preocupărilor sectoru­lui. Cel de al II-lea Congres al P.M.R. şi plenara din 27—29 decembrie 1956 a C.C. al P.M.R. au pus în faţa muncitorilor, tehnicienilor, inginerilor şi funcţionarilor din industria lemnu­lui sarcini deosebite, in primul rind, se accentuează asupra creşterii volu­mului producţiei bunurilor de con­tim cum ar fi : mobila, chibriturile etc. In vederea traducerii in viaţă a li­niei trasate, sunt în curs de construc­ţie o fabrică de placaje de mare ca­pacitate şi una de plăci aglomerate din aşchii de lemn, care vor forma o însemnată bază materială pentru fa­bricile de mobilă. încă în cursul a­­cestui cincinal începe construirea u­­nui mare combinat de industrializare a lemnului, care va produce placaj şi scaune curbate. Toate acestea necesită Insă impor­tante eforturi din partea tuturor co­lectivelor întreprinderilor de produse finite din lemn. Este necesar să se a­­corde o atenţie deosebită in special Întreprinderilor, secţiilor, echipelor, muncitorilor rămaşi în urmă. Să uti­lizăm mai bine cadrele, să le ridicăm calificarea, astfel încât să poată face faţă cerinţelor tehnicii noi, în plină dezvoltare Să luptăm pentru ca fiecare mun­citor şi tehnician să cunoască elemen­tele preţului de cost şi cum poate in­fluenţa asupra acestuia. Să creăm în jurul introducerii tehnicii noi o acţiu­ne de masă, pentru ca in cel mai scurt timp să existe condiţiile necesare pen­tru o creştere substanţială a produc­ţiei şi productivităţii muncii. Să com­batem cu tărie tendinţa ce se mai manifestă in unele locuri de a se ne­glija calitatea produselor. In felul acesta, colectivele între­prinderilor din sectorul produselor fi­nite din lemn vor putea contribui din plin la îndeplinirea sarcinii de a se da oamenilor muncii din ce în ce mai multe produse de larg consum, de cea mai bună calitate. Noile tipuri de mobiliere create de întreprinderea I.P.R.O.F.I.L. din Capitală cum sunt: camerele „Moldova", „Făgăraş", „Lainici” şi „Mioriţa" etc., sunt apreciate în întreaga ţară. In clişeu I Camera „Lainici". Foto AGERPRES DEZVOLTAREA REGIUNII CRAIOVA I­n anii puterii populare în regiu­nea Craiova care înglobează cu­noscutul ţinut al Olteniei a în­­ceput să pulseze un ritm nou şi să prindă conturul unei alte înfăţişări. Dintr-o regiune înapoiată economiceşte, categorisită ,­eminamente agricolă“­in care stăpîneau marii moşieri, Craiova cunoaşte acum o puternică dezvoltare sub variate aspecte. Pe teritoriul ei au luat fiinţă nume­roase ramuri industriale, au fost des­coperite importante resurse de petrol, zăcăminte carbonifere, gaz metan etc. Astfel, in 1956 extracţia de ţiţei a crescut de peste 40 de ori faţă de 1952, iar în primul semestru al anului 1957 cu 32,3 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului 1956 Ca urmare a crescut şi numărul muncitorilor petro­lişti recrutaţi în proporţie de aproape 70 la sută din rîndul localnicilor. As­tăzi regiunea Craiova are o înfloritoa­re industrie petroliferă. La Rovinari a fost dată in exploa­tare prima mină de suprafaţă de la noi din ţară, întreprinderea aceasta in­­zestrată cu utilaj sovietic, a dat în 1956 de aproape 41 de ori mai mult cărbune decit în 1950. De asemenea a fost reutilată mina de grafit din Baia de Fier. Toate acestea au făcut ca in regiunea Craiova producţia de cărbu­ne — antracit, lignit şi grafit — să crească în primul semestru al anului 1957 cu 237,2 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului 1956. Prin construirea uzinelor „Electro­­putere“ s-a creat în regiune o puter­nică unitate a industriei electrotehnice care produce motoare electrice, trans­formatori, locomotive electrice de mină, tramvaie etc. Acestea au deter­minat ca producţia de utilaj electro­tehnic fabricat în regiunea Craiova să crească în 1956 faţă de 1950 de a­­proape 18 ori. Un obiectiv industrial important din regiune este şi uzina de maşini şi unelte agricole „7 Noiembrie", care pune la dispoziţia agriculturii noastre tot felul de maşini şi unelte agricole. Alte unităţi industriale se dezvoltă la Turnu Severin , şantierul naval a fost mărit şi construieşte vase atît pentru uz intern cît şi pentru export, fabrica de zahăr „Livezi" dată recent în producţie, fabrica de uleiuri vege­tale „Hărnicia" şi încă multe altele, rod al politicii de industrializare so­cialistă a ţării. însemnate succese s-au înregistrat şi în domeniul transformării socialiste a agriculturii pe baza unirii de bună voie a ţărănimii muncitoare în for­mele cooperatiste. In domeniul social-cultural sunt de asemenea de consemnat sumedenii de realizări. Dacă am cita doar faptul că in comparaţie cu 1950 numărul lo­cuinţelor construite în mediul urban a crescut de aproape 3 ori şi jumătate; că funcţionează acum 120 case de naşteri faţă de una singură care e­­xista acum 13 ani; că numărul spita­lelor a crescut la 48; că în Craiova, Tg. Jiu şi la Tr. Severin au luat fiin­ţa teatre; că a fost construit un local special pentru Filarmonica de stat , Oltenia“, că în regiune existau în 1956 un număr de 1.237 cămine cul­turale şi case de citit, 1.748 biblio­teci, 400 cluburi şi colţuri roşii, etc. am vedea marile transformări petre­cute şi in această regiune a ţării. Grijă faţă de om La Depoul C.F.R. Galaţi, prin mecanizarea macaralei de ridicat piese grele de la remiză şi a scoborî­­torului de osii de la Zincanal se înlă­tură aproape total efortul fizic, iar timpul de lucru se reduce cu 75 o/n. In prezent, pentru efectuarea operaţiilor respective se foloseşte doar un singur muncitor, în loc de patru cîţi erau necesari înainte. Aceeaşi atenţie se acordă şi condiţiilor de trai ale mun­citorilor. Dormitorul personalului de serviciu a fost înzestrat cu echipa­ment nou: paturi, cearşafuri, pături, covoare etc. Totodată, încălzirea cu sobe a fost înlocuită prin calorifere. Ionel Hîncu corespondent voluntar Am rezolvat o problemă cheie -transportul în subteran In ultimul timp IOSIF am reuşit să rezol­­eful exploat­ văm, cu participa­­ya­rea întregului co- PFTRl lectiv, o problemă de mare importan­­preşedintele ţă pentru mina noa­­de intr stră — transportul subteran. Pînă la rezolvarea acesteia, rodul muncii minerilor rămînea nescos la suprafaţă de pe o zi pe alta, din lipsă de vagonete goale. Nu era con­sfătuire de producţie în cadrul căreia, vorbind despre piedicile care frînau realizarea angajamentelor luate, mine­rii noştri să nu pomenească în primul rind de lipsa „goalelor“. Ieşirea din impas o vedeam toţi doar prin com­pletarea inventarului de material ru­lant. Minerii cereau vagonete goale, conducerea la rîndul ei cerea şi ea fa­rurilor superioare noi vagonete, noi locomotive electrice. Niciodată insă nu primeam cantităţile solicitate, deoarece indicii de utilizare arătau că nici cele existente nu sînt pe deplin folosite. Si­tuaţia aceasta a durat pînă acum cî­­teva luni, cînd, intr-o consfătuire de producţie, minerul Karácsonyi Rudolf a ridicat într-un mod foarte serios problema îmbunătăţirii transportului, criticind „tare“ pe ingineri şi tehni­cieni. Au luat mulţi cuvintul atunci şi s-au purtat discuţii înflăcărate. Urma­rea a fost că întregul colectiv s-a mo­bilizat pentru descoperirea deficienţe­lor şi sugestiile de îmbunătăţire a si­tuaţiei au început să „curgă“, intii, mecanicul Petruţ Cornel a propus o inovaţie : confecţionarea unui dispozi­tiv de curăţat vagonete. (Se ştie că pe fundul vagonetelor rămîne întot­deauna o cantitate însemnată de căr­bune lipit în noroi sau îngheţat, care apoi circulă mereu, micşorînd volumul util). Intr-o altă consfătuire, minerul Böyte Pavel a propus ca aproviziona­rea cu lemn de mină să se facă doar intr-un singur schimb, anume în schimbul cel mai puţin aglomerat. Al­ţii au propus să fie umplute mai bine vagonetele, să se organizeze mai bine întreţinerea lor etc. Prin amenajarea liniei ferate între puţ şi curbatoare s-au eliminat caram­­boalele şi blocarea vagonetelor pe a­­cest traseu. Cu acest prilej s-a obser­vat că puţul stagnează din cînd in cînd şi din lipsă de vagoane C.F.R. S-a improvizat atunci un siloz de ava­rii. Rezolvîndu-se şi această problemă s-a constatat că extracţia pe puţ decurge prea lent. Cauza s-a dovedit a fi slaba calificare a semnaliştilor. In consecinţă, s-a hotărît deschiderea a fost dublată. Dezbătindu-se mereu in consfătuirile de producţie felul în care s-au tradus în viaţă propunerile, arătîndu-se tot­odată şi rezultatele obţinute, oamenii au început să înţeleagă esenţialul , anume, că pentru un transport bun este nevoie de linii ferate bine întreţi­nute. Astfel, una din măsurile luate în subteran a fost înlocuirea, pe măsura posibilităţilor, a traverselor de fag cu traverse de stejar, care sunt mai dura­bile. Iar pe margine, de-a lungul li­niilor, am pus văndrugi, care nu lasă ca vagonetul deraiat să cadă în canal. S-a trecut apoi la­­împărţirea in mod raţional a locomotivelor şi vagonetelor pe­ sectoare şi orizonturi, fixîndu-se totodată şi traseele pentru locomotive şi trofeuri. Observînd că mecanicii care lucrează timp mai îndelungat pe ace­laşi traseu şi se obişnuiesc cu pro­filul drumului dau un randament mai mare, am luat măsuri ca mecanicii să nu mai fie schimbaţi. Astfel s-a ajuns ca o locomotivă să transporte 400—500 de vagonete pe schimb. Am organizat şi consfătuiri pentru extinderea experienţei şi metodelor fo­losite de cei mai buni mecanici, ca : T. Gertner, I. Bogdan şi Nistor Olaru, care au reuşit să ridice productivita­tea locomotivelor de la 3000 tone pe lună la 15.000—16.000 tone cărbune transportat lunar. După ce s-au creat toate condiţiile, s-a organizat întrecerea între meca­nici, între echipele de intreţinere intre grupele din abataje. Unii se în­trec să remorcheze cu­ mai multe tre­nuri, alţii să înlăture caramboalele şi cauzele lor sau să încarce fără întâr­ziere trenurile sosite, într-un cuvint cu toţii se întrec pentru ca complexul de la suprafaţă să primească fără în­­tirziere toată cantitatea de cărbune ce se extrage în mină. Aşa am reuşit noi, cu ajutorul con­sfătuirilor de producţie, în cadrul că­rora am pus în discuţie o singură pro­­blemă-cheie, să rezolvăm definitiv o veche plagă a minei: lipsa de vago­nete goale. Prin aceasta, ca şi prin aite măsuri pe care le-a luat mina Vulcan, a ajuns să ocupe un loc de frunte in întrecerea pe care colect^jr miniere din Valea Jiului o desfăş^pi cu vie însufleţire. 1 COTOŢ IOSIF COTOŢ şeful exploatării carbonifere Vulcan PETRU RIPA preşedintele comitetului de întreprindere unui curs pentru et­nii carbonifere pe lingă Şcoala de can calificare. Rezulta­ RIPA tul a fost că în comitetului scurt timp eu­prindere fracţia pe puţ a Căminul navigatorilor Vorbeau intre ei doi marinari. La un moment dat, cel mai in vîrs­­tă, întrebă: — Remorcherul va ajunge la Galați abia poimîine. De mîncat, vom mînca la cantină, dar maie dormim ? — Cum unde ?! La căminul nos­tru, al marinarilor — îi răspunse celălalt, un flăcău, cu șapca trasă ştrengăreşte pe o sprinceană. — Nu-l ştiu — făcu primul — că n-am m­ai fost pe aici cam de mul­tişor. Am navigat numai de la Giurgiu în sus. E bine, e curat ? — Lux, nene Ştefane, zău aşa ! ■k Dialogul de mai sus, ascultat fără voie, mi-a sugerat ideea să vizitez „Căminul navigatorilor" din Galaţi. O clădire masivă, frumoasă, cu ziduri albe. Din curte, rotindu-ţi privirea, ,,valea" oraşului iţi oferă o privelişte admirabilă: Dunărea ale cărei valuri mici au sclipiri dia­mantine, mindrul palat al naviga­ţiei, uzina „Cristea Nicolae" şi Şan­tierul naval cu imensele lui hale re­cent construite, silozul, cele două gări — de pasageri şi mărfuri — şi Brateşul, ca o frîntură de cer lim­pede pe care nu pluteşte nici un nor Responsabilul, un om trecut de cumpăna vieţii, volubil şi ager, mă poartă prin toate încăperile, vor­­bindu-mi despre cămin cu dragoste şi mindrie.­­ Avem 14 dormitoare, cu 42 de paturi, pleduri de lină, lenjerie Din carnetul corespondentului voluntar nouă, saltele umplute cu iarbă de mare şi perne de puf. Fiecare ca­meră are draperii, covoare, iar pe­reţii sunt împodobiţi cu tablouri în­­făţişînd peisaje. Avem, de asemenea, două aparate de radio, difuzoare o bibliotecă cu 364 volume, jocuri de şah, domino şi table. * Ne aflăm in birou- Aceeaşi or­dine şi curăţenie desăvirşită ca şi in dormitoare. Răsfoiesc un carnet de evidenţă a „pasagerilor". Citesc: Mihai Petram, ofiţer mecanic, venit in delegaţie de la Turnu Severin, Gh. Călin, cirmaci, venit de la Ma­cin pentru materiale, Traian Tabac, marinar, prezentat din concediu, Ion Andrei, ofiţer fluvial, rămas in rezervă pentru citeva zile. Şi incă mulţi, foarte mulţi intr-o singură lună. Mai precis. In noiembrie au fost găzduiţi 304 tovarăşi. — Aceasta este, de altfel, cifra medie a „musafirilor" noştri — îmi spune tov. Aurel Weisemberg, res­ponsabilul. înainte vreme, marinarii rămaşi din diferite motive pe uscat pentru o noapte, două, ori m­ai multe, îşi aflau adăpost ,cum da dumnezeu"­­De multe ori dormeau în cite o barcă, in sala de aşteptare a gării fluviale, ori impărteau patul în­gust cu vreun alt marinar, aflat cu vaporul la chei. Astăzi, in fiecare port principal, navigatorii au cămi­ne. Despre cel de la Galaţi, acum după ce l-am vizitat, vă încredin­ţez că marinarul cel tinăr nu exa­gerase de fel cinc­ afirmase : „Lux, pene Ştefane, zău aşa !". Cpt. fl. D. PASCU

Next