Munca, decembrie 1964 (Anul 20, nr. 5309-5334)

1964-12-17 / nr. 5323

Pag. 4-a Zilele Ion Creangă“ „Cel mai original şi mai romînesc dintre scriitorii noştri“ — cum îl apreciază pe Ion Creangă marele său urmaş Mihail Sadoveanu — a avut, în viaţă şi literatură, o soartă aproape popularizat de marile enciclopedii ale epocii ca un „povestitor plin de vervă şi un veritabil scriitor". Dintre toţi insă, Eminescu — marele său prieten — este primul care îl aşează pe Creangă alături de cei mai de prestigiu scriitori populari din lume şi îi prevede acestuia un loc pe deplin meritat in galeria literaturii mondiale. Pătrunzătoarea intuiţie eminesciană avea să fie confirmată mai tîrziu de către diferiţi critici şi savanţi cu renume, mai întîi ca un „inegalabil maestru al povestirii" (G. Weigand, din prefața la Harap Alb, Leipzig, 1910), mai pe urmă ca „unul dintre cei mai valoroşi povestitori populari din Europa" (J. Boutiere, din monografia despre Creangă, Paris, 1930), ca „unul dintre cei mai de seamă povestitori din patria sa, recunoscut pe plan international" (A. Lloyd, din prefața la Amintiri din copilărie, Londra, 1956) și în sfirșit ca un scriitor de geniu care „a adincit conținutul democratic al literaturii, caracterul ei popular" (I. Varticean, dintr-o istorie literară, Moscova, 1962), a cărui operă „rămine un tezaur al literaturii" (C. Albertini, din prefața la culegerea italiană intitulată „Soacra cu trei nurori" — 1964). Această recunoaștere a prozatorului moldovean în rîndul scriitorilor de seamă pe care i-a dat omenirea în veacul din urmă s-a datorat nu succesului de moment al operei sale — în ţara sa şi în lume — ci, aşa cum reflectă şi mărturiile de mai sus, pătrunderii şi asimilării ei treptate în con-Totuşi circulafia în lume a scrierilor lui Creangă înainte de 1944 (în 62 de ani apar numai 5 ediţii separate şi 12 antologii, publicate în 7 limbi) este extrem de redusă, în comparaţie cu perioada ultimilor 20 de ani (aproape 100 de volume, ediţii separate, şi aproximativ 30 de antologii, apărute în nu mai puţin de 33 de limbi), cînd prestigiul cultural al țării noastre a crescut în lumea contemporană, iar opera marelui nostru prozator se răsfrînge în imaginea nouă a României socialiste. O sumară trecere în revistă a limbilor în care a fost tălmăcită opera marelui nostru scriitor ar putea întregi sensurile acestui prestigiu — complinit și de confrafii săi, Eminescu, Caragiale, Sadoveanu, Arghezi din care istoria noastră literară poate face un act de legitimă mîndrie. In ultimele două decenii opera lui Creangă a fost tălmăcită peste hotare în toate limbi-Numai încîntătoarele Amintiri din copilărie au reeditat universul humuleştean de peste 40 de ori in 15 limbi. Punguţa cu doi bani poate fi găsită de 30 de ori în 15 limbi. Moş Ion Roată şi-a repetat sfătoşeniile de 21 de ori în 13 limbi. Moş Nichifor Coţcariu şi-a reeditat cele voite şi nevoite vii 15 variante, apărute in aproape 10 limbi. Dar cel mai mare număr de variante străine cunoaşte Capra cu trei iezi cucuieţi, care a îmbrăcat de peste 50 de ori straiele unor excelente tălmăciri ilustrate şi adaptări în 25 de limbi. Micile capodopere ale marelui povestitor au fost cuprinse pina in prezent în antologii, reviste şi ediţii separate într-un mare număr de variante, publicate de aproximativ 450 de ori, numărul tirajelor străine atingînd uneori cifre spectaculoase de ordinul sutelor de mii. Acestea nu sunt doar simple cifre, ci semnele între care se „HARAP ALB" — desen de D. Stoica „PUNGUŢA CU DOI BANI“ — desen de Val Munteanu similară cu acea a „luceafărului" poeziei romîneşti, Mihai Eminescu. Privit de contemporanii săi ca un simplu institutor sau „colecţionar'' de basme populare, autorul Amintirilor era Interviu cu acad. GRIGORE BENETATU despre: CERCETĂRI NOI IN FIZIOLOGIA MUNCII Cercetările cu caracter practico-aplicativ asupra activităţilor care necesită o suprasolicitare a sistemului nervos constituie o preocupare de seamă a Institutului de fiziologie normală şi patologică „D. Danielopolu“ al Academiei R. P. Române. Pentru a cunoaşte realizările din domeniul fiziologiei muncii, extinse tot mai mult în ultimii ani, ne-am adresat tovarăşului acad. prof. dr. GRIGORE BENETATU, directorul institutului, care a avut amabilitatea să răspundă la cîteva întrebări puse de redactorul nostru I. Văduva. La început interlocutorul nostru ne-a vorbit despre obiectul cercetărilor pe care le-a iniţiat şi condus. — Este bine cunoscut că pe măsură ce se introduce progresul tehnic, respectiv mecanizarea şi automatizarea procesului de producţie, se obţin o mulţime de avantaje, dar apar şi unele inconveniente care, desigur, pot fi înlăturate prin măsuri bine gîndite. La unele profesii de mare răspundere : mecanici de locomotivă Diesel electrică, aviatori, dispeceri de cale ferată etc., sistemul nervos este solicitat din ce în ce mai mult. Spre deosebire de mecanicul de pe locomotiva cu aburi care lucrează în condiţii mai dificileare mereu de acţionat o seamă de manete şi rotiţe, deci se mişcă tot timpul şi-şi „sprijină“ privirea pe colosul de metal ce se întinde în faţa sa, cel de pe locomotivele Diesel electrice stă pe scaun atent la tabloul de comandă, iar privirea, în afară de parbriz, nu găseşte înainte nici un punct de reazem fix, ci doar liniile care fug sub el cu o viteză ameţitoare. La fel şi piloţilor le este solicitat aparatul vizual pe care trebuie să-l adapteze intr-o alternanţă rapidă condiţiilor date. Bunăoară, la controlul aparaturii de bord trebuie să-şi acomodeze ochiul observării de aproape, iar cînd controlează pista de aterizare, privitului de departe. Ameliorarea condiţiilor de lucru şi creşterea eficacităţii muncii unor categorii de oameni care îndeplinesc activităţi importante, de mare răspundere, aşa cum sunt mecanicii de locomotive Diesel electrice, aviatori, dispeceri, scafandri, mineri ; stabilirea metodelor de selecţionare a tipului anatomo-funcţional al analizatorului ce poate să se adapteze rapid noilor condiţii, precum şi cele de control periodic al acestei capacităţi, iată, deci, obiectul cercetărilor întreprinse. Dar pentru a se ajunge aici a trebuit să cunoaştem mai întîi care sunt, pentru fiecare din aceste profesii, factorii de solicitare nervoasă şi fizică şi care dintre aceştia acţionează cel mai intens. — Ce metode şi tehnici s-au folosit pentru studierea acestor factori ? — Încercările făcute în laborator de a pune în evidenţă încordarea neuro-psihică n-au dat rezultate concludente. Ca atare, le-am efectuat în timpul muncii, la locul de muncă. Pentru că altceva este cînd porţi răspunderea de vieţi omeneşti, şi altceva cînd ştii că ţi se fac nişte analize în spital. In cazul mecanicilor de locomotive Diesel electrice şi al aviatorilor, am apelat la metoda tele-înregistrării. Prin aparatura creată de inginerii noştri electronişti Radu Vrînceanu şi I. Bengulescu şi tehnicienii Constantin Abramescu şi Victor Tiron s-au înlăturat inconvenientele de ordin tehnic şi s-au putut realiza măsurători dintre cele mai obiective. Astfel, prin această metodă am putut înregistra, de la distanţă, parametrii biologici în timpul muncii (electro-cardiograma, electro-encefalograma, pneuograma şi temperatura curantă). In cazul studierii stării fiziologice a organismului mecanicilor, aparatura de înregistrare a fost instalată într-un vagon din corpul trenului unde se primeau semnalele radio emise de aparatul fixat la pieptul mecanicului, care putea acţiona astfel nestînjenit. Dar asemenea înregistrări se pot face şi în timpul trecerii trenului, în laboratoare instalate în staţiile de cale ferată. La aviatori, bătăile inimii şi intensitatea curenţilor biologici ai creierului în timpul zborului la diferite înălţimi s-au înregistrat pe frecvenţă mică, de pe pămînt. Pentru înregistrarea parametrilor biologici de frecvenţă mică se modulează pe frecvenţa mare şi apoi se transmit radioreceptorului, sub formă de unde herţiene. înainte de înregistrare, semnalele au fost remodulate. In studierea altei probleme importante — ochiul, efectuată de dr. Carapancea şi Mircea Popescu, cu care ocazie s-a urmărit ce se întîmplă în timpul muncii la aceste categorii de activităţi — am folosit tehnici moderne de înregistrare a acomodării vizuale prin refractometrie, proximometrie. Aşa am procedat, bunăoară, în timpul zborului la 18 000 m altitudine, stabilindu-se fenomenele ce apar. — Care sunt rezultatele obţinute ? — Cercetările efectuate ne-au dat posibilitatea să stabilim criteriile electro-fiziologice pentru aprecierea stării de oboseală şi au demonstrat, totodată, valoarea deosebită a metodelor de tele-înregistrare a parametrilor biologici amintiţi în vederea explicării mecanismelor de adaptare în timpul muncii la aceste categoriide profesii. In cercetările efectuate asupra stării funcţionale a centrilor diencefalohipotalamici de către dr. Antoaneta Benetato s-au adus dovezi în plus în ce priveşte utilizarea şi în nevroze a probei fagocitozei provocate. Studiul adaptării în procesul de muncă al mecanicilor de locomotive, întreprins de dr. Valeriu Ionescu şi dr. Maria Demetrescu, a evidenţiat, spre exemplu, că aceştia — pe măsură ce au o vechime mai mare în producţie, se comportă din punct de vedere cardiovascular — comparativ cu martorii de alte profesii — ca nişte sportivi bine antrenaţi, menţinîndu-şi adaptarea rapidă la efort şi la vîrstă înaintată. Din cercetarea electrocardiogramelor şi electro-encefalogramelor şi temperaturii curante obţinute prin tele-înregistrare s-a constatat că acestea variază în funcţie de fiecare factor : semnal de oprire, pornire, tunel, pantă, momente de mare viteză, de antrenamentul mecanicului, de cunoaşterea parcursului, de felul trenului (de persoane sau de marfă) etc. S-a observat, de asemenea, un lucru foarte interesant că şi secunzii sunt la fel de solicitaţi, că trec prin aceleaşi stări, cu aceleaşi reacţii, de o intensitate mai mică însă, deci oboseala este la fel de mare, fapt de care s-a ţinut seama la eşalonarea timpului de odihnă. Legat de aceasta ţin să precizez că cercetările au mai evidenţiat faptul că dacă timpul de repaos nu este suficient, semnele de oboseală, menţionate de aparate înainte ca ele să fie simţite de individ, apar mai repede după aceea. O altă realizare este aceea că s-a stabilit un anumit tip de acomodare a ochiului care să reziste tulburărilor şi să prezinte o mare supleţe la adaptare, atît de necesară mecanicilor şi aviatorilor. Testele propuse de cercetătorii institutului nostru în vederea examinării capacităţii funcţionale şi adaptative a analizorului optic al piloţilor se aplică în prezent, pe lingă metodele clasice, atît la selecţionarea celor dornici să îmbrăţişeze această îndeletnicire (refractometrie, proximometrie, campometrie, topometrie etc.), cît şi la controlul oftalmologie periodic al celor care o practică. La aviatori, studiile realizate in colaborare cu dr. Scheau Sorin, N. Zamfirescu şi B. Feldberg, au mai reliefat necesitatea utilizării costumului antigravitaţional pentru combaterea modificărilor circulatorii produse de stress-ul termic şi a variaţiilor de postură la piloţii de pe avioanele de mare viteză, iar pentru antrenarea aviatorului în condiţiile zborurilor de mare altitudine s-a stabilit valoarea probei de respirat oxigen sub presiune, atît ca mijloc de verificare a capacităţii de zbor, cit şi ca mijloc de antrenament. Cercetările efectuate pe chesonieri, scafandri, mineri de la carbonifere şi saline şi înotători subacvatici au arătat că pentru aceste activităţi care solicită şi ele intens organismul, (presiune crescută etc.), este nevoie şi de anumite condiţii fiziologice (un anumit tip de refracţie oculară) pentru a nu apărea oboseala vizuală. Cercetările efectuate au indicat, şi in cazul acestor îndeletniciri, tipurile de glob ocular, mai ales din punctul de vedere al refracţiei şi acomodării vizuale, indicaţiile noastre aplicindu-se în prezent la controlul periodic al acestor muncitori. Fiind plasate într-un domeniu de mare interes practic cercetările întreprinse au avut ecou în cercurile ştiinţifice mondiale ? — Desigur. Rezultatele cercetărilor noastre au fost prezentate şi la reuniuni ştiinţifice, atît în ţară, cît şi în străinătate, cum sînt: primul Congres de igienă de la Bucureşti, Simpozionul de oftalmologie aeronautică de la Budapesta, Simpozionul de medicină aeronautică de la Bucureşti, congresele internaţionale de astronautică de la Varna (1962), de la Paris (1963) şi de la Varşovia (1964). Cu aceste ocazii, realizările institutului nostru au fost viu discutate şi apreciate, fiind recomandate ca o contribuţie de valoare la medicina astronautică. De asemenea, cei aproape 40 de oameni de ştiinţă, din 15 ţări, printre care Anglia, S.U.A., R.D.G., R.F.G., etc., participanţi la Congresul internaţional de fiziologie care a avut loc nu de mult la Bucureşti s-au interesat în mod deosebit de lucrările noastre. La fel, participanţii de peste hotare la o sesiune extraordinară a medicinei feroviare, organizată de Direcţia medicală din Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, sub conducerea dr. V. Repta, au arătat un interes deosebit faţă de realizările noastre în domeniul tele-înregistrării pentru controlul mecanicilor de locomotivă, aviatori, dispeceri, preocupări care există în puţine ţări din lume. Rezultatele dobîndite se îndeamnă să dezvoltăm cercetările, să explorăm pi căi teoretice pentru a pune la îndemîna practicii datele și normele care pot face munca din aceste sectoare deosebite mai eficientă. In timp ce pilotul poartă în timpul zborului aparatura de înregistrare, la sol, academicianul profesor Grigore Benetato, împreună cu dr. Maria Demetrescu și Dumitru Bengulescu, urmărește encefalograma și electrocardiograma. MUNKA Din două în două săptămîni, în sala de lectură a bibliotecii sindicatului, strungari, rabotori, tehnicieni, economişti — membrii cercului literar de la Uzinele „23 August” din Capitală — se întîlnesc cu aceeaşi nedomolită sete de a se desăvîrşi în mînuirea condeiului. Diferiţi ca profesie, vîrstă şi fire, dar cu dorinţa de a surprinde în imagini artistice — în versuri sau în proză — înaltele semnificaţii ale muncii împlinite, eroismul în muncă, formarea şi cultivarea nobilelor trăsături morale ale omului nou — viaţa uzinei aşa cum pulsează ea zilnic — aceşti oameni sunt în orele lor libere creatori de frumos. Măiestria artistică a creatorilor amatori se şlefuieşte prin analizele literare din şedinţele de lucru ale cercului, prin schimburile de experienţă cu pite cercuri sau case de creaţie. După ce lucrările sunt dăltuite cu migală şi retuşate la sugestiile şi sfaturile atente ale membrilor cercului, în şedinţele de lucru, ele îşi găsesc locul în programele brigăzilor artistice de agitaţie, în emisiunile staţiei de radioamplificare din uzină, în şezătorile literare organizate în secţii, la gazetele de perete, în coloanele ziarului de uzină sau în alte publicaţii. Creatorii amatori ai uzinei, printre care strungarul Ion Tudor, rectificatorul Vladimir Cogan, strungarul Traian Borcea, rabotorul Vasile Bălan, tehnicianul Luigi Zurini, planificatorul Constantin Ioniţă, economistul Gheorghe Chirculescu, frezorul Ion Vîlcu (şirul lor este mult mai bogat), sunt cunoscuţi şi de la panourile fruntaşilor şi evidenţiaţilor în întrecerea socialistă. Am, pătruns în „laboratorul“ de creaţie al cercului unde se discuta pe marginea lucrărilor prezentate de rabotorul de la secţia vagoane, Vasile Bălan. „E gata un lot de cisterne“ şi „Cu mîinile noastre“ se intitulau simplu dar cu adinei semnificaţii, izvorîte din preocupările cotidiene ale autorului însuşi, lucrările sale în versuri. Membrii cercului îşi spuneau părerea cu exigenţă, analizînd conţinutul poeziei, forma sa artistică. Autorul asculta atent şi emoţionat, retrăind — pe alt plan de astă dată — emoţia confruntării cu exigenţa sporită a controlului de calitate în secţia sa. Cu aceeaşi emoţie, strungarul Petre V. Dinu şi-a prezentat schiţa „încercarea a reuşit“, în care a surprins cu măiestrie frămîntarea şi îndîrjirea cu care un muncitor căuta o soluţie pentru aşchierea unui ax masiv, fără de care linia de ciment nu putea intra în funcţiune. Căutările şi frămîntările sale permanente au fost răsplătite. In spanul care zbîrnîia vesel lovind ecranul de protecţie, cînta şi inima muncitorului- Izbîndise! Prin soluţia pe care a găsit-o — prelungirea batiului la „Universal“ —, pentru prima dată la strungul său o piesă de asemenea dimensiuni se supunea docilă procesului de aşchiere. „Încercarea“ muncitorului reuşise. Dar şi cea a lui Petre Dinu, de a o zugrăvi în slove meşteşugite. Ca o confirmare — menţiunea primită la concursul de creaţie „Alexandru Sahia". Muncitorii, cei care dau formă şi viaţă metalului, urmăresc cu vădit interes fiecare încercare literară a tovarăşilor lor de muncă. Unii se recunosc în eroii schiţelor, însemnărilor, alţii se străduiesc să semene cu aceştia... Cine de la turnătorie n-ar recunoaşte în schiţa tehnicianului Traian Rădulescu „La excepţional pe tovarăşii lor cei mai buni dintre cei mai buni care au fost primiţi în rîndurile membrilor de partid fără stagiu de candidat. Observaţia profundă a strungarului Ion Tudor, bazată pe îndelungi DIN ACTIVITATEA CERCULUI LITERAR DE LA UZINELE „23 AUGUST" ^*Esss«essmeiSB«aBSAsss8E5sagKBaB» căutări şi lecturi bogate, pe noţiunile de teorie literară dobîndite în şcoala medie serală sau în şedinţele cercului literar dedicate analizelor literare se oglindeşte în schiţa „încredere“. Aici el înfăţişează strădania unui tînăr de a se ridica la nivelul celui care l-a învăţat meserie, de a deveni fruntaş în întrecerea socialistă. Faptele şi oamenii au egalat fantezia. „Mie nu mi-a mai rămas decît să le aştern pe hîrtie“, spunea autorul. La fel ar spune poate şi despre schiţa „Dihonia". In prima parte prezintă faptele şi doar printre rînduri se citeşte dezaprobarea autorului. In partea a doua, strungarul care a rebutat piesa şi apoi a învinovăţit pe turnători n-are linişte, se frămîntă din ce în ce mai mult. Remuşcarea se transformă într-o „dihanie” care-l chinuie continuu şi de care va scăpa numai intr-o discuţie aspră, dar sinceră şi deschisă, cu tovarăşii din secţie. Cu vervă satirică şi spontaneitate, tehnicianul Luigi Zurini biciuieşte pălăvrăgeala unora, ingimfarea şi lipsa de respect faţă de propriul lor cuvînt. Ce bine ar fi dacă Intr-o zi Atît de mult n-ar mai vorbi Şi-ar spune calm, la timp trecut: „Iată, tovarăşi, am făcut!“. Epigramele publicate la gazeta de re perete au ajutat şi ele în efortul general de economisire a metalului. Alături de prozatori, poeţii dau frîu liber fanteziei, sintetizează în imagini artistice avîntul creator al tovarăşilor lor de muncă din uzină ca în poezia „Strălucirea oţelului“ de Gh. Chirculescu, linul din cei mai fecunzi lirici ai cercului, premiat, de asemenea, la concursul „Alexandru Sahia“„Nu le plac oţelarilor vorbele mari Adîncimea lor o păstrează-n privire Cum cristalul prin milenii pierdut Se regăseşte-ntreg prin strălucire". Ca o răsplată a muncii neobosite, la concursul de creaţie „Alexandrie Sahia“ al cercurilor literare de la oraşe şi sate, cercul literar „George Topîrceanu" al uzinei „23 August" a fost distins cu premiul special pentru cea mai bună activitate. In curînd, cele mai bune poezii şi schiţe din creaţia membrilor cercului vor fi înmănuncheate în volumul „Laudă uzinei“. ANA LUCA Nr. 5323 PE MERIDIANELE GLOBULUI ştiinţa generaţiilor care s-au succedat. Răspîndirea acestei opere într-un ritm crescind în noi şi noi spaţii geografice a determinat marele şi adevăratul ei succes public abia în zilele noastre, cînd Nică al Petrui, de acum „bunic" de prestigiu internaţional, cu desaga veşnic plină de sfătoşenii, povestind copilăria copilului universal, îşi continuă călătoria pe mai toate meridianele globului. Popularitatea de care se bucură astăzi în lume opera lui Creangă a fost inaugurată încă in timpul vieţii de Punguţa cu doi bani, Ivan Turbincă, Fata babei şi fata moşneagului (Leipzig, 1882) şi Moş Ion Roată şi Unirea (Viena, 1889), urmate de Stan Păţitul, Povestea porcului, Harap Alb şi Soacra cu trei nurori (Paris, 1894/5), apoi de Povestea unui om leneş (De Von-Anglia, 1909), Harap Alb (Leipzig, 1910), Popa Duhu şi Moş Ion Roată şi Unirea (Lemberg, 1912), Moş Nichifor Coţcariu (Londra, 1921) etc., dar mai cu seamă de volumele cuprinzătoare, apărute în Anglia (Amintiri, 1930), Franţa (Poveşti, 1931), Italia (Amintiri, 1931), Polonia (Poveşti, 1933) etc. le de largă circulaţie : germana (17 ediţii separate), rusa (12), franceza (6), engleza (4), italiana (4), spaniola (un volum separat şi o culegere). Dintre celelalte limbi europene, maghiara cunoaşte 23 de ediţii separate, urmată de limbi în care găsim una sau mai multe tălmăciri: sîrbă-croata, portugheza, ceha, ucraineana, polona, slovaca, albaneza, bulgara, idiş, greaca, turca. Dar pe lingă acestea — şi faptul trebuie subliniat cu atît mai mult — „ţăraniile" lui Creangă (aşa cum ironic le numeau junimiştii) au trecut graniţa limbilor europene şi s-au impus în spaţii lingvistice inaccesibile pînă acum altor scriitori. Astfel, Capra cu trei iezi, magistral ilustrată, incintă începind din 1956 copilăria micilor indieni (cele 15 ediţii in peste 600 000 exemplare apar în 9 din limbile poporului de 450 de milioane). Iar poveştile şi povestirile humuleşteanului au devenit din 1958 o desfătare pentru cititorii de limbă chineză, birmană, tătară şi vietnameză, chiar pentru aceia care vorbesc in străvechile limbi, persana, araba, greaca, mişcă coordonatele unui proces complex de răspîndire a tezaurului literar moştenit de la Ion Creangă, a unui fenomen de amplă pătrundere şi încetăţenire a scrierilor lui pe mai toate meridianele globului pămîntesc. Iar comemorarea celor trei pătrate de veac care s-au scurs în clepsidra timpului de la moartea sa încununează acum mai mult ca oricind un punct culminant, prin festivităţile populare organizate la noi şi peste hotare, acela al trecerii lui Creangă în peisajul clasicilor literaturii universale, al înscrierii Humuleştiului pe toate continentele şi, mai ales, în inima cititorilor de pretutindeni. Pentru că — aşa cum mărturisea altădată unul dintre marii săi admiratori, Liviu Rebreanu — „în literatura lumii sînt puţine opere similare atît de perfect artistice şi atît de intr-adevăr noi. Un geniu natural, de o tulburătoare şi o cuceritoare desăvirşire interioară şi exterioară, şi-a găsit o realizare unică și definitivă". DUMITRU COPILIN Unităţile „Igiena“ din Braşov au introdus recent o regulă ciudată : dumineca nu se tunde (ing. TCACIUC ŞTEFAN). CLIENTUL : Dacă altfel nu se poate, atunci vă rog să mă tundeţi cu briciul... „plastic“ parcă se zice.