Munca, septembrie 1970 (Anul 26, nr. 7089-7113)
1970-09-18 / nr. 7103
Proletaridin toate ţările, uniţi-vălîntilnirea tovarăşului Nicolae Ceauşescu cu specialişti din domeniul tehnicii electronice, de calcul şi informaticii economice Joi dimineaţa, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, s-a întîlnit într-o consfătuire de lucru, la sediul C.C. al P.C.R. cu specialişti din domeniul tehnicii de calcul şi prelucrării automate a datelor, oameni de ştiinţă, cadre didactice din învăţămîntul superior, directori şi ingineri şefi din mari întreprinderi. Au luat parte tovarăşii Ilie Verdeţ, Manea Mănescu, precum şi conducători ai unor ministere economice şi instituţii centrale. Cu acest prilej au fost analizate stadiul şi aspectele principale ale aplicării tehnicii electronice de calcul în activitatea de conducere şi planificare a economiei, precum şi în gestiunea întreprinderilor, în cadrul discuţiilor s-a examinat modul de înfăptuire a programului de înzestrare a economiei naţionale cu echipamente de calcul, pentru perioada anilor 1967—1970. Au fost subliniate realizările obţinute în crearea premiselor necesare introducerii informaticii în economie. S-a înfăţişat experienţa acumulată pînă acum in utilizarea calculatoarelor electronice în gestiunea economică, în conducerea şi dirijarea unor procese tehnologice, rezultatele dobîndite pe această cale în funcţionarea intensivă a utilajelor, creşterea productivităţii, calităţii produselor, eficienţei economice a producţiei. Totodată au fost scoase în evidenţă unele probleme care se cer a fi soluţionate în vederea folosirii pe scară mai largă a calculatoarelor electronice. Vorbitorii au făcut numeroase propuneri pentru îmbunătăţirea dotării cu tehnică modernă de calcul, organizarea rrai bună a muncii, accelerarea lucrărilor de simplificare şi raţionalizare a evidenţelor, extinderea aplicaţiilor matematicii şi ciberneticii, a prelucrării automate a datelor. O atenţie deosebită a fost acordată elaborării de programe de calcul, utilizării la întreaga capacitate a calculatoarelor existente, rezolvarea în mai bune condiţii a problemelor activităţii economice. Un joc important în discuţii l-a ocupat problema pregătirii cadrelor pentru informatică — analişti,, programatori, operatori — făcîndu-se unele propuneri privind căile şi măsurile de asigurare a necesarului de specialişti. S-a relevat însemnătatea şi necesitatea intensificării eforturilor pentru asimilarea şi dezvoltarea fabricaţiei în ţara noastră a calculatoarelor electronice şi altor echipamente moderne de calcul. Participanţii au exprimat hotărîrea lor de a depune toate eforturile pentru înfăptuirea sarcinilor trasate de Congresul al X-lea al partidului în scopul perfecţionării sistemului informaţional economic. Luînd cuvîntul în concluzie, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU a apreciat rezultatele obţinute pe linia introducerii şi aplicării tehnicii electronice de calcul în economia noastră maţio (Continuare în pag. 3 a) ORGAN AL CONSILIULUI CENTRAL AL UNIUNII GENERALE A SINDICATELOR DIN ROMÂNIA ANUL XXVI nr 7103 Vineri 18 septembrie 1970 4 pagini 30 bani Pe şantierele industriale din judeţul Ialomiţa CURSIVITATEA realizării investiţiilor implică o temeinică pregătire • Sunt pregătite şantierele să întîmpine sezonul friguros ? • Justificările nu vor putea ţine de „cald" lucrătorilor de pe şantierul Combinatului de îngrăşăminte azotoase • Măsurile iniţiate de grupul de şantiere sînt judicioase dar garderoba de iarnă nu se completează cu... intenţii • Investiţiile din agricultură nu pot rămîne pe planul III mai ales în Bărăgan. Fila din calendar înserînd ultima zi de vară a fost deja ruptă. In curînd, echinoxul de toamnă va fi şi el depăşit. Sezonul în care am intrat, poate să ne rezerve, de la o zi la alta, surprize. Iată de ce ni s-a părut firesc să ne interesăm dacă şi şantierele din judeţul Ialomiţa sunt pregătite să preîntîmpine sezonul friguros, care în Bărăgan îşi amplifică vitregiile, astfel încît să continue nestingherite lucrul înperioada 15 noiembrie 1970 —15 martie 1971. ...ŞANTIERUL COMBINATULUI DE ÎNGRĂŞĂMINTE AZOTOASE DE LA SLOBOZIA, obiectiv care deţine, împreună cu Filatura de bumbac, ponderea în volumul investiţiilor din acest judeţ. Aici, aşa după cum a ţinut să remarce şi ing. Corneliu Potra, directorul tehnic al acestei unităţi, realizările fizice, cu unele excepţii, au atins cotele prevăzute în graficul coordonator. Atelierul mecanic este terminat, iar la hala de amoniacă fabrică cheie în tehnologia de fabricaţie a îngrăşămintelor — se lucrează intens încît să poată fi închisă în soluţie definitivă. Echipele de montori conduse de Constantin Dinculescu, Alexandru Puiu, Willy Popa şi Nicolae Dan — care lucrează în acord global, pe bază de contract-angajament — au terminat montajul unor instalaţii şi agregate cu 15 zile înainte de termen. Este vorba despre cuptorul de amoniac, cazanul auxiliar, gazometrul de bioxid de carbon şi altele. Cu sau fără atestarea beneficiarului sau a constructorului, trebuie să menţionăm că mai sînt obiecte — şi nu dintre cele mai puţin importante — unde lucrările sunt mult rămase în urmă, în această situaţie se află turnul de granulare de la fabrica de azotat de amoniu, hala de compresie amoniac lichid, fabrica de acid azotic, unele estacade etc. Deşi intenţiile sunt lăudabile, mergîndu-se, în general, pe soluţii definitive, ritmul pregătirilor trebuie însă dinamizat. Realizarea pereţilor de zidărie cere nu numai timp, dar şi condiţii favorabile şi o temperatură peste zero grade. Apoi, de ce să n-o recunoaştem, închiderile cu polietilenă care, conform planului de pregătire a frontului de lucru pentru iarnă, trebuiau începute la 1 iulie, n-au fost atacate nici pînă in prezent. Explicaţii, justificări curg cu duiumul, însă acestea nu pot asigura desfăşurarea normală a lucrului atunci cînd va veni frigul, cînd va ploua sau va ninge. Tovarăşul ing. Ştefan Covaliu, directorul Grupului de şantiereSlobozia, ne-a prezentat un amplu şi cuprinzător plan de măsuri a căror materializare va crea un cadru propice muncii în sezonul rece. Ele vizează asigurarea agentului termic şi iluminatului la fiecare loc de muncă şi alimentarea cu apă caldă şi rece, crearea de stocuri , tampon de materiale şi îndeosebi de ciment şi agregate de balastieră, revizuirea şi completarea drumurilor de acces spre toate punctele de lucru. Dar traducerea în fapt a acestor prevederi se cere imperios accelerată, pentru că ceea ce s-a făcut pînă acum, încă nu poate oferi nici pe departe certitudinea că iarna va găsi șantierele de aici fără goluri în garderobă. CU ŞI MAI MULTĂ ACUITATE SE PUNE PROBLEMA ŞANTIERELOR DIN AGRICULTURĂ, cu prioritate a acelor deschise în acest an. De curînd au fost atacate, concomitent, lucrările de bază cu cele de organizare, la complexelede creştere şi îngrăşare a porcinelor din comunele Gheorghe Doja şi Gheorghe Lazăr. Şefii de lot Constantin Niţescu şi P. IANCULESCU (Continuare în pag. 2 a) Fabrica de tricotaje „Zimbrul“ este cel mai tînăr vlăstar al industriei sucevene, intrată parțial în producție. Imaginea noastră redă un aspect din secția tricotaje a acestei întreprinderi. ) 9 Descoperirea unui uriaş tezaur aduce în circuitul economic o străveche aşezare [ pescărească 9 Cu i — ! cinci luni mai devrej me decît prevederile iniţiale ale proiecte- I lor ® Magistrala albă ! ® Mutaţii noi în me- ^ seria de minere Peste o lună constructorii şi montorii vor spune „la revedere“ uneia dintre cele mai mari şi tinere exploatări de calcar din ţară — cariera Mahmudia. Ce repede zboară timpul!... Inginerul şef al şantierului, Bogdan Negru, dulgherul Vasile Luncan, maistrul Constantin Popa şi toţi ceilalţi trimişi de către Trustul de construcţii-montaj minier în toamna anului 1967 la Mahmudia au încă vie in memorie prima intilnire cu viitorul lor loc de muncă: Dunărea, purtîndu-şi molcom apele, iar mai departe, la ciţiva kilometri, cit cuprinzi cu privirea zarea, dealuri golaşe, aspre, neprietenoase... De milenii dealurile Cerace adăpostesc o uriaşă bogăţie: calcarul, hrană a furnalelor, fondant fără de care metalul nu poate fi elaborat. Pentru valorificarea tezaurului alb de la Mahmudia, statul a alocat sume importante. Odată cu deschiderea investiţiei, străvechea aşezare pescărească începe să-şi trăiască cea de-a de-a doua sa viaţă, de important centru minier. In martie 1970, cu cinci luni mai devreme decît prevederile proiectelor, din cochetul şi modernul port Mahmudia pornesc spre Combinatul siderurgic din Galaţi primele şlepuri, primele tone de calcar. E momentul racordării viguroase a acestor meleaguri tulcene la marele circuit economic al țării. Da, racordare viguroasă. Fiindcă de aici, de la noua carieră, vor pleca pe drumuri fără pulbere, anual, 1 700 000 tone de calcar. ...Nu, nu este o mină MAHMUDIA, mint fara galerii și abataje în accepţiunea proprie a cuvîntului. Nu intilneşti aici nici galerii sau abataje şi nici clasicul lămpaş de miner. întreaga activitate se desfăşoară ,,la zi". Freze moderne sfredelesc roca, apoi artificierii — singurii prezenţi din obişnuita familie a minerilor — introduc cartuşele de dinamită... O detunătură, două, trei... Din corpul dealului se desprind în forme neregulate blocuri de calcar. E rîndul puternicelor excavatoare să intre in funcţiune. Cupele lor masive umplu dintr-o singură încărcătură un autocamion... Operaţia DUMITRU SANDU (Continuare în pag. 3-a) Adunările generale ale salariaţilor pentru dezbaterea sarcinilor de plan pe 1971 -1975 EXTINDEREA LARGĂ A AUTOMATIZĂRII „AUTOMATICA" întreprindere care contribuie intens la introducerea şi extinderea automatizării — element esenţial al progresului în producţie pentru toate ramurile economiei naţionale. Colectivul acestei Unităţi, însufleţit de sarcinile de mare însemnătate stabilite de Congresul al X-lea al P.C.R. în acest domeniu, este preocupat de a obţine rezultate tot mai superioare în activitatea sa. Acest lucru rezultă şi din concluziile adunării reprezentanţilor salariaţilor de aici care au dezbătut sarcinile de plan pe anii 1971-1975, îmi revin în minte cuvintele pe care mi le spunea înainte de adunare Nicolae Bîrlănescu, preşedintele comitetului sindicatului : „Acum cinci ne aflăm la cumpăna a două cincinale — îmi spunea dînsul — există posibilitatea să comparăm ritmurile de creştere a producţiei de la un an la altul, ceea ce am făcut şi ceea ce mai avem de făcut pentru ca să obţinem rezultate şi mai bune. Avem oameni bine pregătiţi, inventivi, conştienţi de menirea ce o au şi sarcinile ce le revin şi care depun multă stăruinţă pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin“. Intr-adevăr, mărturie a maturităţii de care dă dovadă colectivul de aici sunt rezultatele obţinute în producţie în anii actualului cincinal şi care au fost reliefate pe larg în cadrul adunării. Astfel, principalele prevederi ale planului cincinal actual au fost îndeplinite încă din luna noiembrie 1969, fapt ce va permite ca pînă la sfîrşitul acestui an să se realizeze o producţie suplimentară în valoare de circa 393 milioane lei. In această perioadă s-a produs o gamă mai largă de instalaţii de automatizare cu un înalt grad de competitivitate. Acest lucru este ilustrat şi de faptul că 25 la sută din producţia întreprinderii este destinată exportului. Mai trebuie amintit că în ultimii cinci ani cheltuielile pe 1000 lei producţie marfă au fost reduse cu 131,23 lei. Dată fiind importanța pe care o prezintă automatizarea în procesele de producție, colectivul de la „Automatica“ are de îndeplinit D. VLASCEANU (Continuare în pag. 2 a) A. M. I.-3 in producţie de serie Ca urmare a preocupărilor colectivului de studii şi cercetări termice al Institutului de Fizică Atomică din Cluj, inginerul Ioan Berindan şi Lucian Ţone au realizat un agregat multifocar pentru încălzirea cu combustibil gazos denumit pe scurt A.M.I.-3. Agregatul a fost recent brevetat ca invenţie. El poate fi construit în vama debitelor de 10 090—50 000 Rol, puţind fi utilizat la încălzirea prin calorifer a vilelor şi blocurilor de locuinţe cu un număr redus de apartamente, a dispensarelor, creşelor, etc. Totodată, prin intermediul unui boiler suplimentar se asigură şi apă caldă pentru baie şi alte utilităţi casnice. Cazanul este dotat cu aparatură de protecţie şi reglare automată a temperaturii apei. De curînd, în cadrul întreprinderii metalurgice din Bucureşti a început fabricarea în serie a agregatului, urmînd ca încă în acest an să fie pus în vinzare. MARIN OPREA NUMIRI LA TMMSUL VAL HAU I - Tovarăşul Duşan Gligorievici Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, a primit joi, 17 septembrie, pe tovarăşul Duşan Gligorievici, membru al Vecei Executive Federale a R.S.F. Iugoslavia, preşedintele părţii iugoslave în Comisia mixtă românoiugoslavă de colaborare economică. La primire a participat Emil Drăgănescu, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, preşedintele părţii române în Comisia mixtă. A fost de asemenea prezent Isa Njegovan, ambasadorul R.S.F. Iugoslavia la Bucureşti. Cu acest prilej a avut loc o convorbire cordială, prietenească, în cursul căreia au fost abordate unele aspecte ale colaborării economice şi tehnice dintre România şi Iugoslavia, ale dezvoltării în continuare a bunelor relaţii statornicite între cele două ţări şi popoare. Excelenţei Sale Domnului EDUARDO FREI MONTALVA Preşedintele Republicii Chile Cu prilejul sărbătorii naţionale a Republicii Chile, îmi este plăcut să adresez Excelenţei Voastre, in numele Consiliului de Stat, al poporului român şi al meu personal, felicitări cordiale şi cele mai bune urări de progres pentru poporul ultimi an prieten. NICOLAE CEAUŞESCU Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România Primul ministru adjunct al guvernului Malayeziei, Tun Abdul Razak La 17 septembrie, preşedintele Consiliului de Stat, al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, *-a primit pe primul ministru adjunct al guvernului Malayeziei, Tun Abdul Razak, care face o vizită oficială în ţara noastră. La primire au fost de faţă Ilie Verdeţ, prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, şi Cornel Burtică, ministrul comerţului exterior. Oaspetele a fost însoţit de Tan Sri Zaiton Ibrahim Bin Ahmed, ambasadorul Malayeziei la Moscova, şi Zainal Abidin Bin Sulong, secretar adjunct în Ministerul Afacerilor Externe al Malayeziei. Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România s-a întreţinut cordial cu primul ministru adjunct al Malayeziei asupra unor probleme referitoare la dezvoltarea schimburilor comerciale şi a cooperării economice dintre cele două ţări, precum şi asupra unor aspecte ale situaţiei internaţionale actuale. De ambele părţi a fost exprimată dorinţa de a dezvolta şi diversifica relaţiile dintre România şi Malayezia, în interesul celor două popoare, al cauzei păcii, colaborării şi înţelegerii internaţionale. Preşedintele Consiliului de Miniştri a primit pe primul ministru adjunct al guvernului Malayeziei Preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România, Ion Gheorghe Maurer, a primit joi dimineaţa la Predeal, pe primul ministru adjunct al guvernului Malayeziei, Tun Abdul Razak, care face o vizită oficială în ţara noastră. La întrevedere au luat parte Ilie Verdeţ, prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, şi Bujor Almăşan, ministrul industriei miniere şi geologiei. Oaspetele a fost însoţit de Tan Sri Zaiton Ibrahim Bin Ahmed, ambasadorul Malayeziei la Moscova şi Zainal Abidin Bin Sulong, secretar adjunct în Ministerul Afacerilor Externe al Malayeziei. In cursul întrevederii, care s-a desfăşurat într-o atmosferă cordială, au fost abordate probleme referitoare la posibilităţile de dezvoltare a relaţiilor economice dintre Republica Socialistă România şi Malayezia. (Agerpres) Imagine din Reşiţa zilelor noastre