Naţiunea, iulie-septembrie 1927 (Anul 1, nr. 135-207)

1927-07-01 / nr. 135

Pag. ________________________________________________ ___________ N­A­Ț­I­U­N­E­A ___________________________________________________________Nr. 13_ Buletinul Apicultorilor Armate din Pag­­i din America și Europa sunt puse la contribuție. Intr’un capitol spe­cial de la urmă, se dau în mici rezumate, articolele folositoare apărute în revistele americane, engleze, franceze, belgiene, ger­mane și italiene. Un câmp mai vast de informații nici nu se poate! Se dau în corpul revistei pe lângă articole de știință pro­priu zisă, de entomologie ca de ex. „Albine ce­ nu-și recunosc re­gina“ sau consanguinitatea la al­bine“, și articole și informații de pură practică apicolă ca: „Ce înțelegem prin stup vertical și ce înțelegem prin stup orizonal“ sau „iernatul stupilor împachetați cu hârtie“ și alte multe altele, pe care din lipsă de spațiu, nu le putem releva. Ceace aduce însă o notă de valoare deosebită e cadrul larg în care să mișcă revista. Intr’o vreme când relațiile internaționale și anchetele internaționale sunt o necesitate, conducătorii publica­ției noastre au știut să meargă cu timpul — problemele și metodele experimentate aiurea pot fi de un folos și pentru noi. Acest gând l-a făcut și dnul N. Eremie, re­dactorul buletinului să deschidă o anchetă în America asupra Stan­dardizării Stupilor. Răspunsurile bine gândite și precise, pline de bună­voință sunt traduse și publi­cate. E în apicultură ca și în celelalte domenii de activitate, aceiași problemă a uniformizării producției și a mijloacelor. E vorba de avantajele stupului tip, modelul comun, același la toți crescătorii de albine. In Statele Unite, în special, s’a accentuat după războiu, din motive econo­mice, tendința de a produce uni­form, la fel, atât cât e vorba de shipi, cât și de haine, de ghete, etc. Producându-se la fel, se poate produce mult și ieftin. Majoritatea răspunsurilor trimise sunt pentru standardizarea stupi­lor. S-a­­ găsit totuși un mare en­tomolog și apicultor, un profesor universitar dr. E. Philipps, care se ridică cu hotărîre împotriva stupului tip. Reacțiunea vine din partea omului de știință, care cere drum liber pentru știință, astfel ca ea să poată progresa și să poată deservi și mai departe in­dustria și practica. E același stri­găt ce se aude peste tot astăzi, din partea cercetătorilor, împo­triva tendințelor dictatoriale ale producției. Și America de după războiu, suferă cea mai mult din cauza hipertrofiei industriei. Necesitățile economiei, de a uni­formiza producția și mijloacele sale, zice dr. Philipps va distruge progresul, va nimici putința va­riațiilor, a depărtării de șablon și a încercărilor noi. Rezultatul va fi rutina, osificare și decăderea. Importanța revistei se desprinde și din punct de vedere național. Conducătorii săi urmăresc prin ea, refacerea vechii faime în miere a principatelor române, adică rena­șterea apiculturii. Cine nu cu­noaște răspândirea mierii româ­nești, care ajungea până la masa sultanului­ împrejurările ulterioare, care rămân de studiat, au distrus această nobilă și simpatică mese­rie. In scopul cunoașterii mai a­­mânunțite și mai sigure a cauze­lor decăderii stupăritului la noi și a posibilităților și mijloacelor efi­cace pentru renașterea mierei, di­recția revistei a hotărît să adune și să publice tot ce se referă la istoria albinăritului, din țara noa­stră. Această anchetă va lumina indirect și un colț din istoria ro­mânească, din istoria comerțului românesc. Urăm conducătorilor revistei din­ Stamatelache și Eremie tot succesul unei atât de grele încer­cări. Probele date până acum, ne îndreptățesc să vedem sforțarea lor încununată de viitor, cu de­plin succes. Sfătuim și pe toți apicultorii din Ardeal, cărora le revine și lor o parte din sarcina pentru bătălia mierei, să o aboneze. Le va pro­cura o adevărată plăcere și un real folos. Mai ales că din sta­tistica care se dă în No. 3—4 al revistei, unde abonații se găsesc repartizați pe județe, sunt patru județe ardelene care n’au niciun abonat. Pentru cei interesați, revista sub titlul de „Buletinul Apicul­torilor“, apare sub direcția dlui Stametelache, având ca redactor N. C. Eremie. Administrația se află la dl Stamatelache Tg.­Fru­­mos, jud. Iași. George Marica Cetățeni! Votati : Linia dreaptă (în picioare) Semnul National-Liberal, Scrisori electorale XI. Din ideile liberalilor ardeleni: Mod de­ a ne lămuri prin Marghiloman Cluj 27 Iunie 192'/ Dl Iuliu Maniu, al cărui por­tret politic Ardelenii ar trebui să se grăbească a-1 cunoaște și din notele lui M. Marghilomanu, multe afirmă. Marghilomanu însă afirmă : Aurel Vlad despre care și eu știu ce aspru a calificat pe dl Maniu, se simțea „compromis“ de Șt. Ciceo-Popp, de M. Popovici, poate și de Vaida (Note politice, vol. V pag. 18). Tot Aurel Vlad zicea : „Să vedem odată pe Maniu cu Ave­­rescu în guvern și să scăpăm de amândoi deodată“­­ (V, 25). Dai­ Bontescu, Vlad și Osvadă blamează guvernul, dar mai ales pe Maniu și Vaida. (V, 36). Averescu știa că M. Popovici era bolșevic pur (V, 103). Așa la 1920. Din 1921 : „Regele a râs... „Apoi s’a vorbit de pretențiile lui Ma­niu de a forma ministerul . „El nici nu știe franțuzește și Vaida“ recunoaște că aceasta este o pie­­decă. (V, 128). „Regele mă întreabă la curse „Ce fac Ardelenii?“ 11 pun în curent... „Nu pot, zice Regele dar absolut nu, să-i pun în fruntea unui guvern. Este un lucru imposibil; n’au nici ex­periența, nici autoritatea ne­cesară, n’aș putea să fac o astfel de experiență, decât în timpuri normale, și nu e cazul“ (V, 132). Și Domniile­ Lor se miră că a revenit dl I. I. C. Brătianu ! Să fi învățat carte, pentru ca să poată veni ei ! Dl T. Mihali se află la Mar­ghiloman (12 Dec. 1921). Acesta scrie (V, 150) : „Din convorbirea cu el aflu multe asupra uneltilor lui Maniu și Vaida“. In 13 Decemvrie: „Am vorbit două ore, întâi cu Maniu și apoi cu Maniu și Vaida . Lungi, in­­tortochiați, plini de reticențe...“ Din 1922: „Aceșt oameni sunt de neânțeles“. 20 Decembrie dl Coltor către Marghiloman: „Este mai bine să facem o coaliție de răsturnare a lui Brătianu, pe chestia constitu­țională. (Eterna frică a lui Maniu să se găsească angajament așa încât să nu poată fi desemnat la sigur ca președinte de consi­liu!) (V, 186) Din 1923, la 5 Februarie: „Trebue soluții, a cerut (dl Vin­­tilă Brătianu) lui Maniu, pe ale sale. Maniu i-a răspuns: „Noi a­­vem pentru toate chestiunile so­­luțiunile studiate gata“.) Dar alți Ardeleni i-au mărturisit că nu aveam nicio problemă stu­diată“ etr Nimic, vai! Numai: 000000000 Din 1924 (Februarie), „Regele recunoaște că guvernul este im­popular... „Am spus lui Maniu: Grupează lumea împrejurul dtale, alcătuește un program dina­inte, căci la putere nu se mai poate face, și așa voi putea lu­cra și Eu...“ (V, 204).*­ Regele relevase că „de un an“ Maniu nu venise să-l vadă (V, 205). Iată partidul național­ român! Și în 1921 —1924, exact ace­­laș ca ’n anii 1860—1918. N. Marghiloman era unu din­tre cei ce văd și găsesc. De astă­­dată, față de acest partid nimic nu-l pasiona, ca de exemplu față de liberalii cu care luptase;jude­cățile lui nu le influența mâinile; le era chiar binevoitor „bărbaților de stat“ partidului național ro­mân. Scrise deci ca binevoitor! Și ce descoperia binevoitorul Marghiloman? O incapacitate înspăimântătoare; neclaritate regretabilă; bănueli pe­regățeni; și mai rău, bănueli re­ciproce, calomnii reciproce. Un corp politic descompus. Este clar că, nefiind creator, dar totuși ambițios, partidul a lunecat pe panta demagogiei, deci a minciunei politice. De aceea se află și acum unde­ a fost de șapte-opt ani" Dar cu ce este vinovat Ardea­lul că tocmai acum nu are oa­meni? Ardealul să se bucure că­­ sunt aiurea, în regat, la frați Dacă ’n Ardeal s’ar afla niște tineri ca odată Sașii­ verzi, să dea locul generației nesigure, certă­rețe, calomnioase și fără pregă­tire pentru politica mare, calea­­valea/ Am aplauda. Dar tineretu s’a ’nfundat la „Chemarea“; în *) In Cluj se zice că, totuși, se au Se află într’o ladă de fer, în casa d-lu dr. R. Boilă. Lada are șapte lacăte. iar Someșul poetic, trecând pe-acolo, 1e cântă mereu un vers de leagăn. Când se vor ivi... Ori Clujul glumește cu fo­cul ? G. B. D. *) Deci malițioșii Clujeni vorbiau fantazii despre lada­ Boilă, cu progra­mul. Nu-i nici program, nici ladă. Nu­mai Someșul cântă — G. B. D contrazicere cu ce s’ar fi aștep­tat s’a subalternat eroilor politici caracterizați așa de sever de Mar­ghiloman. Un partid național-ro­mân modern în perspectivă — nu se vede. Nu este nicio nă­dejde. Deci trebuia să întrăm în sin­gura formă serioasă, de la care se mai poate aștepta o politică bună și pentru Ardeal. Noi, profesorii universitari din Cluj, cari am întrat, putem măr­turisi că am găsit în partidul na­­țional-liberal o dispoziție de fră­țească prevenire pentru chestiile ardelenești. De ce n’am lupta, dar, pentru el? Lucrați și voi, cari mă cetiți tot astfel? G. Bogdan-Dulic 30 de profesori univer­sitari americani vizitează mâine Clujul Mâine, 1 iulie, la orele 12 și 50 sosesc în Cluj cu un tren spe­cial 30 de profesori universitar din America și 12 studenți. Distinșii oaspeți sunt însoțiț de un comitet al societăței „A­­micii Americei“ și de domnii di­rectori generali Modolea și B­ri­­teanu și au venit să viziteze in­stituțiile noastre culturale, comer­ciale, industriale și financiare La orele 1 și 30 primăria va oferi un banchet distinșilor oas­peți în restaurantul New-York. Intre orele 14 și 17 vor vizita clinicile, biblioteca universităței, universitatea etc. La ora 7 va avea loc o confe­rință a unui profesor universitar american, probabil la Universitas sau la Bibliotecă. Seara la orele 20 se va ofer oaspeților americani al doilea ban­chet. Doamnele române sunt tate să vie la gară în num" mai mare și îmbrăcate în caș naționale. Dela Cluj distinșii oaspeți plea­că la Brașov Răspândiți „Națiunea”, căci numai așa puteți se­măna zilnic cele mai multe idei în Ardeal. FOIȚA „NAȚIUNII“ N. Petrașcu: Dimitrie C. Ollănescu (Ascania) Ed. Cultura Națională — Prețul 80 Lei Deoparte filozofia cu care pe­trec ceasurile de fugă din lume, de alta o înclinare firească spre căutarea caracterului fundamental al fenomenelor, mi au pus și la dl N. P. întrebarea: ce era fun­damentul în eroul său D. C. Ollănescu? Era viața, pe care o descria, dar o și trăia. Un om cu noroc, cu un fizic plăcut, cu carieră interesantă, iubit de fo­­­c, călătorit, literat —, cum gri,p fost el veselul optimist Alexad’ sot 111 a­­n­.K­ de Opera ° J0rul veselului Vasile Vetul nalelor-1%Stt dintr- Cele citește nimeni- doa­r Sp­irului român N1 . 3,1 nu-1 mai du­le de litera"s­eparia tea" găsesc în ea nn rom­âni sau- informațiuni de are este un uitat; dar unul dintre cei simpatici, când, din întâmplare, îl revezi, deoarece în tinerețele mele toți îl vedeam. Pe când toți îl vedeam M. E­­minescu i-a scris chiar un vers satiric, este versul despre protec­ția de fuste, că versul îl privia pe el, mi-a spus mie Ioan Sla­vici. Versul a fost poate prea aspru, deoarece se pare că el nu căuta numai protecție de fuste, ci urmărea o idee, pe care N. P. o exprimă astfel: Ollănescu ur­mărea „idea de a face o trăsă­tură de unire între aristrocrația intelectuală de la noi și intre cea socială“. Iar idea va fi fost ante­rioară vremei în care gruparea lui de la Literatură și artă română se aduna la: Carmen Sylva, Zoe Mandrea, Elena Catargiu, Elena Grădișteanu, Zoe Păucescu, Eliza Mincu, Sihleanu, Olga Prodan, Scarlat Ghica, Sofia Bergescu- Dabija, și altele. Ollănescu literariză salonul bu­­cureștean, în care ușoara-i litera­tură nu va fi pricinuit multă o­­pintire de-a ’nțelege. Este un merit și acesta. Spre acel salon îl atrăgea însă și o înclinare erotică despre care N. P. ține să ne dea mai multe dovezi decât i-am fi cerut. In această pri­vință broșura sa este plină de indi­­screțiuni. Căci este ușor de găsit că artista V. dela pagina 26 este Veiner de la p. 45, că ceealaltă artistă frumoasă D., dela p. 26, este Dăreasca dela p. 45, că B., dela p. 26 este Bârseasca, etc. Dela această înclinare se poate sălta ușor până la protecția de fuste a lui M. Eminescu. O pagină de ușurință aruncă chiar o umbră urîtă pe acest Don juan (se pare). Prieten cu Teodor Șerbănescu, alt Don Juan — poet, Ollănescu adoră corpul esteticește, dar și — cum spune pagina cea urîtă, scrisă de N. P. așa: „Atât era dânsul de dominat de frumu­sețea corporală, încât îmi aduc aminte cum mă luă odată, aproa­pe cu sila și mă făcu să intru cu el în locul unde vieneza G., își luă baia de dimineață. La ve­derea formelor ei perfecte și a sânului său „ca două pistoale“ Ollănescu avu „în ochi o tran­sfigurare“. Opun acestei orientale o scenă germanică. Se află în memoriile lui Fr. Hebbel. Era la Gmunden. Poetul Hebbel se plimbă prin gră­dina vilei sale. In tufișul ce­ as­­cundea un rîu el văzu doi copii uitându-se curioși la rîu. Ce vor fi cercetând copiii?, se ’ntrebă poetul, care, suferind de podagră, se apropia de ei, sprijinit într’o cârje. Văzând că ei cercetau cu ochii niște femei la scaldă, se în­­furiă, se repezi la ei, dar nepu­tând să-i ajungă, aruncă cârja cel puțin, după ei. Atât de mult respecta Hebbel castitatea femeei. Comparați acum: Hebbel și Ollănescu , eu n’am de adaos nici o vorbă! N. P. a vorbit, repet mai mult decât trebuia. Dar chiar prin aceasta broșura despre amicul său devine foarte caracteristică: Atmosfera, în care se făcea o anume literatură ca­pătă corp, se colorează, și de­vine explicativă a mediului de odinioară. De aceea îi doresc cetitori­i în Ardeal. Aici elementele deter­minante ale activității literare din Regat sunt atât de puțin cunos­cute încât cetirea acestor fel de scrieri va produce interes și va răspândi știri exacte despre ce a fost piedecă sau ocrotire­a miș­cării literare. Din când în când pică ’n bro­șură știri care nu mai privesc pe Ollănescu direct, ci pe alți literați, încă un motiv ca lucra­rea dlui N. P. să fie cetită. Monografia aceasta, precum și celelalte monografii ce le anunță dl N. P. au o idee comună, ex­primată în titlu și’n prefață: va fi vorba despre generația artiste adecă despre generația care a fă­cut trecerea la generația supra artistă, de multe ori numai pre­tinsă supra-artistă de astăzi. Idea face parte din încercările de a fixa liniile mari ale desvoltării li­teraturii române moderne G. Bogdan-Dulic

Next