Năzuința, martie 1973 (Anul 6, nr. 465-489)

1973-03-22 / nr. 481

NĂZUINȚA --------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Privind din avanpostul normelor vieții comuniste r Totul a pornit de la patru bani Partener pasionat in discuții de tot felul, prie­tenul meu S.G., inginer la o mare unitate econo­mică sălăjeană, obișnuiește adesea să afirme că schimbul de opinii li dă „sănătate morală", deoa­rece Își verifică „întreaga fizionomie spirituală prin alții". L-am întrebat, într-un astfel de con­text, dacă n-a încercat să-și verifice, nu prin alții, ci prin practică, opinia cu privire la inițiativa po­trivit căreia fiecare inginer, economist, tehnician sau maistru este chemat să rezolve o problemă de ordin tehnic sau organizatoric a cărei eficiență să echivaleze cel puțin salariul lui pe un an. — Astea-s probleme prea mari ca să fie rezol­vate într-un an, mi-a spus el. Nici cel mai însem­nat savant al lumii n-a reușit să rezol­­vattf­ce, în fiecare an, o problemă mare! — Nu știu ce înțelegi prin „problemă mare" dar eu te-aș întreba doar atît : dacă ai observat undeva un lucru a cărui valoare s-ar cifra la... patru bani, i-ai acorda o cu­ de mică importanță? — Patru bani ?... Zău că asta seamănă a bigo­tism ! Cine naiba are timp de patru bani azi, cînd producem la scara milioanelor ?! — ... Nu a milioanelor, ci a miliardelor! Dar oricît am produce, totuși a economisi a însemnat și va însemna o cinstire a muncii! — In exemplul dat de tine, o cinstire de... patru bani! — Ca să te convingi de rntărir­ea valorii aces­tei cinstiri de „patru bani“ cum o numești, am să-ți ofer, frumușel, un exemplu: la serele din Zăuan se repică răsadul în ghivece nutritive con­fecționate din folie de polietilenă. Un asemenea ghiveci costă cîțiva bani. Numai că folia aceasta ca să devină ghiveci nutritiv trebuie croită într-un anumit fel și tăiată manual, cu foarfeca. Ochiul ager al unui om a observat, ca să folosesc o expre­sie uzuală, că aici ar fi loc de mai bine. Și acel om a conceput și construit, după capul lui, o sim­plă presă manuală de tăiat folia de polietilenă în forma cerută. Rezultatul: pe schimb, productivi­tatea muncii sporește de cinci ori, iar prețul de cost al unui ghiveci scade exact cu 4 bani. — Și? — ... Și serele de la Zăuan folosesc anual peste 1.500.000 de astfel de ghivece! — Ude... Vrei să spui că asta înseamnă 60.000 de lei economii pe an! — Exact! Salariul acelui om pe circa trei ani ! — Și, mă rog, cum îl cheamă pe eroul acesta al tău? — Cred că s-ar simți jenat dacă ar auzi că-l faci erou. Comunistul Ștefan Balasz, căci despre el este vorba, este un om modest, în virstă de 31 de ani, mecanic de întreținere și tată a trei copii. Cînd l-am întrebat ce record pensă a primit, s-a uitat la mine cu mirare, a zîmbit și mi-a spus că nici nu s-a gîndit la recompensă. Presa aceea, o nimica toată, a făcut-o așa, pentru că a socotit că trebuie... El, ce zici ? — Ce să zic ? Nu vrei să aminăm discuția pe altădată ? — Ba da. Dar atunci cred că în loc de salut ar trebui să ne întrebăm reciproc: tu ai pus acei patru bani ai tăi in contul de economii al cinci­nalului ? l __________ I­­RADEA --------------------­----------------------­ 22 MARTIE 1973 PAGINA A 3-A Ca mulți alții poate, aș fi rămas și eu doar cu cîteva cu­noștințe vagi despre ceea ce înseamnă exploatare minieră, da­că nu mi-ar fi fost mijlocită, zilele trecute, o vizită, la Exploa­tarea minieră din Sărmășag. Aș fi rămas și eu omul care n-ar fi știut niciodată respecta cu adevărat bărbații aceia minunați ai adîncurilor — minerii. Aș fi privit dealul ce străjuiește „co­lonia" minei tot atit de liniștit ca și alții, fără să-mi dau seama cit de clocotitor pulsează viața acolo, in adincurile lui. Acum citeva zile însă, am trăit patru ceasuri de uimiri printre mineri. Am ajuns la abatajul 689, unde la 200 metri sub pămînt, m-am trezit dintr-o dată întru-n loc plin de lumină. Oamenii pe care i-am întilnit ne salutau cu „Noroc bun“ și își vedeau de treburi. Fiecare acționa atit de perfect, cu mișcări atit de precise și contro­late, vicit, adăugind și tăcerea lor, erai tentat să te crezi intr-o lume cu totul automatizată. în­cercat de astfel de ginduri, am a­­juns în fața complexului mecani­zat — o înșiruire de brațe meca­nice supradimensionate care ro­deau virtos din pieptul peretelui de cărbune. Colosul acesta de o­­țel al adîncurilor, care dublează productivitatea extracției, ba o poate chiar tripla în comparație cu combinele cu susținere indivi­duală, din abatajele frontale cla­sice, m-a făcut să-mi spun în gind: aici se petrec lucruri de mare îndrăzneală! Sclipirile ce se vedeau departe, printre mărunta­iele colosului, dovedeau acolo prezența oamenilor. Una din scli­pirile ce le văzusem era minerului Luka Francisc, lampa Omul acesta, atit de simplu cind îl vezi la suprafață, strunește cu o di­băcie deosebită colosul în pînte­­cele căruia ne aflăm, fără să-i dea pic de răgaz. Luka­baci a lucrat ca mecanic începînd de la cele mai simple mașini care scormo­neau cărbunele și pînă la acest „răcnet“ al tehnicii miniere. Scurt la vorbă, ne-a explicat în cîteva cuvinte de ce e în stare și cum lucrează fiecare secțiune din complex. Aici lucrează, de altfel, și comunistul Vasile Pop­a, bri­gadierul pe care l-am întîlnit cu puțin înainte pe orizont, ieșind din șut, însoțitorii mi-au vorbit e­­logios despre el. A fost printre primii mineri care și-au însușit tehnica­­ minuirii mașinii uriașe. Apoi, săptămîni de-a rîndul s-a dus lingă fiecare artac și i-a ex­plicat amănuntele despre dispozi­tive, despre caracteristicile tehni­ce și despre toate cele trebuin­cioase pentru a putea stăpîni a­­ceastă tehnică modernă așa cum se cuvine. I-am văzut pe acești oameni cu cîtă măiestrie și pre­cizie execută fiecare operațiune. Merita să-mi scot casca în fața minerilor, a acestor oameni pe care nu-i poți cunoaște cu acte­ ORE DE UIMIRE văzut numai acolo, în lumea lor. Ajuns însă în afara secțiunilor complexului, le-am adresat din a­­dîncul ființei mele cel mai sincer salut: „Noroc bun“. Ajunși la panoul V, din secto­rul Chieșd, l-am Întilnit pe șeful sectorului, tovarășul Leontin Chiș. Verifica activitatea schim­bului II. Ne-a strîns mîna bărbă­­tește și, așa cum se obișnuiește în taină, gazda a luat-o­­ înainte, conducîndu-ne in abatajul fron­tal 631. Aici, am fost întîmpinați de o pădure de stîlpi metalici printre care, în bezna abatajului, licăreau o sumedenie de lumini. M-am simțit, desigur, nevoit să întreb ce se petrece acolo. — Ceea ce vedeți se numește „operațiune de răpire și montare a susținerii abatajului cu stîlpi hidraulici și grinzi tubulare a fost răspunsul, iar luminile sînt a oamenii. Ne-am strecurat, așadar, prin­tre stîlpi și am ajuns la cei din­ții oameni din brigada lui Victor Meseșan. Primul interlocutor a fost loan Costinaș, omul despre care mai tîrziu am aflat lucruri frumoase, despre atîtea acte de bărbăție săvîrșite încît stima pentru el și pentru toți ortacii lui s-a inzepit. El lucrează de mulți ani în mină dar, de zece dizlocă cărbunele în acest fel. De zece ani mută stîlpii de susținere și face loc combinei să-și înfigă colții de oțel în stratul de cărbu­ne, ca apoi el și ceilalți să-l a­­șeze pe banda transportoare pen­tru a fi dus la vagoneți. M-a impresionat nespus de mult măreția cuprinsă în modes­tia acestor oameni. Cind i-am în­trebat pe mineri despre ei, mi-au vorbit despre omenia și respon­sabilitatea șefului de sector, des­pre strădania permanentă pentru realizarea planului, despre grija lui față de oameni, despre perso­nalitatea lui. Și, culmea! Cînd l-am întrebat pe Leontin Chiș despre el, mi-a spus că oameni ca Ion Ionuțan II, loan Costinaș, Augustin Spin sau Victor Meseșan sînt rari. Ioan Costinaș e miner de peste 25 de ani in această mină. Un sfert de veac de muncă în adincurile pă­­mîntului, fără să fi lipsit nemo­tivat măcar o oră. Aceeași situ­ație o arată fișele de peste 20 de ani ale celorlalți trei și ale alto­ra din celelalte abataje. Dar lu­cruri frumoase se pot spune des­pre fiecare miner al sectorului. Așa da, oameni! Cu aceștia nu e de mirare că în anul 1972 sec­torul Chieșd a dat peste plan 5.241 tone de cărbune, iar acum, pe primele două luni, s-au reali­zat, peste prevederi, aproape 3.000 tone. In sfîrșit, iată-mă la suprafață. Dealul era la fel de liniștit ca înainte. Și totuși, acolo, sub el, viața pulsează intens, ritmul în­deplinirii planului la cotele ma­ximale nu cunoaște contenire. Și mi-am zis: merită oricînd să-ți scoți pălăria în fața acestor oa­meni. Ioan MUREȘ­AN .Cornel Suciu, muncitor la secția turnătorie a Fabricii „Armătura“ este tînăr în meserie, dar colegii săi au numai cuvinte de laudă la adresa sa. Este disciplinat, harnic, își realizează cu re­gularitate sarcinile de plan. ‘ Ferestre spre lumină Trecuse mai bine de 10 ani și în căsnicia soților Ludo­vic și Ioszefina I, nu pătrun­sese bucuria nici unui scîn­­cet de copil. Erau tineri, munceau mult și petreceau mult, dar orice ieșire în lume le aducea în gînd că sunt singuri și o apăsare de regret le rodea sufletele. S-au surprins adeseori min­­gîind copiii întîlniți în ca­le. Fiindcă nu aveau copii, deveniseră toți copiii lor. Bărbatul începu apoi să întîrzie mereu la întoarce­rea de la lucru. Venea băut, uneori fără bani, gata de ceartă — De ce să nu beau? răs­pundea el privirilor cu re­proș ale soției. Pentru cine să fac „avere“? L-a lăsat într-o zi să se liniștească, apoi soția i-a destănuit hotărîrea sa. — Bărbate, eu mă duc și aduc un copil! Soțul a fost surprins la început. — Cum? De ce? — De la „Casa copilului". Am să-i fiu cu mamă! Hotărîrea l-a cam tulburat pe om. — Tu ești nebună! Cînd a văzut-o însă că-și pregătește bagajul ca plece la Cluj, Ludovic I, s- a sărit jignit: — Grozav o să te des­curci tu acolo!... Vin să văd și eu ce-o să-mi aduci în ca­să! S-au întors de la Cluj cu micul Lakcsi. Abia de un an virstă, gingurea și el acolo buțtind din mîini. L-au în­fiat­ și a început să-și în­vețe fiecare rolul său: de tată și de mamă. Viața lor primise un sens precis: — Avem acum pentru ci­ne munci s­ă-i facă copilului bu­curii îi aduceau de prin ve­cini tovarăși de joacă. Și așa, cu copiii vecinilor s-a săltat și Laicși al lor pînă în clasa I. Și în anul trecut, în toamnă, s-au pomenit cu întrebarea aceea neaștepta­tă care i-a zăpăcit: — Eu de ce nu am un frate ori o soră? Soții s-au uitat unul la altul. Ce era uimiți să-i răspundă? — Păi... cei care vin la ACUM CASA tine să se joace toți îți sunt și frații! încercară oamenii să iasă din încurcătură. — Da' nu așa! Să stea aici, să doarmă cu mine! — O să aducă... sfîrșită pueril discuția barza! cei doi soți. Se apropiau vacanța și sărbătorile de iarnă. Și in­tr-o seară, privind la jocul copilului cu niște băieți din același bloc, Ludovic I. s-a adresat soției: — Ioszefina! Tu știi că ESTE PLINĂ Laicsi are un frate geamăn, cel care a rămas la „Casa copilului“... — Ce-ți trece prin gind? — Ce frumos ar fi să pe­treacă ei vacanța și sărbă­torile împreună! Să știe că-s frați! — O să ne fie greu, Lu­dovic! L-au găsit pe fratele lui Laicsi la Prundul Birgăului. L-au adus la Zalău, l-au introdus în familie și s-au... împrietenit. Apoi cei doi co­pii au aflat că sunt frați de singe și că oamenii aceia ca­­re-i țineau pe genunghi sunt părinții lor. Ludovic și Io­szefina I. îl infiară și pe Piști. — Numai sănătoși să fim! își dorește acum capul fa­miliei. Că oameni o să scoatem noi din ei! Soția și-a luat concediu pe un an pentru îngrijirea copiilor. Eu muncesc la Fabrica de produse ceramice. Avem tot ce le trebuie copiilor... Noi am fost 12 frați în familie­ în familia soției — 10. Ta­tăl meu era cărăuș, iar al so­ției fierar. Suntem­ din neam de muncitori și toți am a­­juns oameni. Bucuria pe ca­re ne-au adus-o copiii ăștia ne face să nu ne lăsăm nici noi. Acum casa e plină, a­­vem pentru cine munci! Și Ludovic I. ii strînge pe cei doi copii în brațe. Ioszefina I. ride și-i privește cu protecție maternă: — Hai, copii, gata! să vedem știți poezia Hai pe care vi-a dat-o de la școa­lă s-o învățați? — O știm! sare Piști. — N-o știe! ii face în ciu­dă Laicsi. — Ba o știu! Uite: „Mamă ești pe lume / Tot ce-i mai frumos“... — Ai greșit!... — Laicsi! Lasă-l să termi­ne! intervine tatăl. O să văd cum o știi și tu. Adă cartea să vă urmăresc! Glasurile se aud din nou. Poezia curge cu poticniri și reluări și inflexiuni ne­bănuite. Părinții îi corec­tează, se bucură, îi ajută, le șoptesc. Uneori se și supără. Apoi se împacă iar și se îmbrățișează. E o at­mosferă obișnuită de familie consolidată. Parcă tot așa ar fi fost dintotdeauna. Val HOREA La Fabrica de conductori emailați din Zalău se lucrează cu toate forțele la acoperirea și izolarea viitoarelor hale. / Jurnal din instanță Repetit Despre făcătorii clandestini de „elixiruri“, ziarul nostru a mai amintit și cu alte ocazii. Iată că și de data aceasta s-a înregistrat (la registratura ju­decătoriei) numele unei astfel de „alchimiste“: Nastasia Micle, din Cristolț, care, pe baza unor instalații proprii, dar nu în baza unui drept le­gal, fabrica țurcă. Rezultatul în urma descoperirii faptei: in­stalația confiscată și femeia a­­mendată cu 1.500 lei. Credem că atât­ea cit și alți semeni posibili vor înțelege e­fectul dăunător al acestor ati­tudini ... „alambicate“. Sens interzis! Cine dintre conducătorii au­to nu recunosc că, angajați fiind la diferite instituții, au obligația de a efectua trans­porturi pentru acele unități, și numai cu aprobare, în contul lor propriu? Două exemple: Ioan Orgaș, din satul Badon, și Nagy Imre, din satul Deja. Primul, ajuns în fața instanței de judecată, recunoaște că a transportat cu o „cursă“ material lemnos (destinat I.J.C.M.-ului Sălaj) la domici­liul său. — Abuz de încredere! s-a pronunțat instanța. — Urmarea? — s-a „grăbit“ ( inculpatul. — 6 luni... închisoare, plata transportului, restituirea mate­rialelor, plus cheltuielile jude­cătorești. Al doilea (N.I.), în plină noapte, a schimbat ruta, du­­când acasă o încărcătură de var destinată Șantierului de construcții din Cehul Silvani­­ei. Varul fusese luat pe „névé“ de la stația C.F.R. Cehul Sil­­vaniei. Calificată furt de noapte și pagubă in dauna avutului ob­ștesc, fapta și-a luat răsplata: 6 luni închisoare pentru preju­diciu și 3 luni pentru furt. Șo­feri, atenție deci la ... sensul : interzis ! ...... Azi un leu, mîine altul... Ileana Cărpinean îndeplinea, pînă nu de mult, funcția de contabil la Consiliul popular al comunei Dobrin. Deodată, iat-o pe banca acuzaților, răs­­punzînd întrebărilor puse de instanța judecătorească: — Recunoașteți că v-ați în­sușit suma de 4.570 lei repre­zentând contravaloarea bilete­lor de odihnă și a altor chitan­țe eliberate cetățenilor din co­mună, bani pe care nu i-ați depus la casierie? — Da, dar nu toți i-am fo­losit în interes personal! Am mai pierdut din ei... — Neglijență! Ceilalți? — In valoare de 900 de lei am cumpărat alimente, apoi, fiindcă făceam naveta, am cheltuit mulți bani la autobuz (13 lei pe zi)... — Bine, dar nu erau banii dumneatale. — N-am avut timp să mă „gîndesc“ la ei, atunci eram în perspectivă de căsătorie ... Perspectiva căsătoriei i-a creat astfel, o altă „perspecti­vă“. Instanța i-a făcut „cadou“ 1 an și 6 luni închisoare. B. HIRZA, T. EUGEN

Next