Neamul Românesc, ianuarie-iulie 1908 (Anul 3, nr. 1-90)
1908-01-01 / 1. szám
2 NEAMUL ROMÂNESC trezia un asemenea regim, era stîmpărată numai de ridiculul desăvîrșit al celor mai mulți corifei. Nu e de mirare că în aceste împrejurări, cînd totul era numai de formă în ce privește serviciile publice, vechile păcate au ieșit și mai grozave la iveală. Țărănimea moldovenească ajunsese la ultimul grad de sărăcie și deznădejde , altădată ar fi mîncat scoarță de copac pisată ori și-ar fi plămădit malaia cu țernă neagră ; în 1907 — progres netăgăduit și, fără ironie, îmbucurător — oamenii au găsit mai bine să se răscoale. Au lovit intuiü ei, cei închinați muncii neogoite și, totuși neîmpărtășiți din roadele ei, în acei corbi evrei ai satelor, cari înfățișați bielșugul, fie și relativ, pe urma unei activități nule sau aproape nule. Mîncat de dușmănii lăuntrice, slăbit de pătrunderea îndărătnică a rădăcinilor părăsitului tachist. Guvernul «conservator» - aproape fără conservatori — avea nevoie de o zguduire mult mai slabă pentru a cădea. Potrivit cu niște datine pe care numai puternica apăsare a opiniei publice le poate schimba — moartea «conservatorilor» a fost viața liberalilor. Dacă ar fi venit măcar forțe cu totul nouă, oameni cu totul lipsiți de păcate și de răspundeți, fie și supt această firmă ! Dar nu , vechea mașină are resorturile ei care nu se pot schimba, cîrpeli de lemn sau de tinichea pe lîngă bucăți de oțel cam ruginit. S’a alcătuit măcar o concesie făcută glasului ce pornia din mulțime — un ministeriu de oameni cinstiți. Autoritatea, și tot balastul trecutului, o represinta d. Sturdza, care poate socoti realități, dar nu le poate crea ; d. I. Brătianu, cellalt pol al Guvernului, era crezut șeful «generoșilor», pe cînd, de fapt, el urmăria,înnainte de toate, consolidarea partidului supt șefia sa. Mult atacat de dușmani, slab apărat de ai săi, d. Haret nu mai era el însuși. D.Costinescu fu făcut ministru din obiceiu, iar d. Stelian — de frică, d. Morțun a fost primit pentru a nu i se mai da putința de a vorbi. Avurăm pe d. Anton Carp la domenii, ministru jenat, — ceia ce se se socoti că e mai bine decit un ministru jenant. Iar d. Averescu, general privit ca doritor de reforme într’o oștire rămasă în urmă, căpătă intuia trista misiune de a preșida la cea mai neomenoasă din represiunile săvîrșite împotriva unui întreg popor de o Oligarhie de trei ori vinovată. Camerele fură compuse după același sistem. Ele fură tratate fără niciun respect în parohia de sesiune din Iunie. în Novembre li se supuseră proiecte de reforme, atît de mult zăbovite, încît unii le credeau înnecate cu totul în valurile de singe din Mart. Avem, azi, o lege a tocmelilor și o lege a judecătoriilor sătești,—a doua mai bună decît cea d’intuiti și deosebită de dînsa și printr’aceia că a fost dușmănită de membrii partidului, pe cînd cealaltă a fost combătută mai ales de adversari. Legea tocmelilor samănă ca două picături de apă cu măsurile de conservatism crețător ale lui Vodă Știrbei, care însă avea hotărîrea să le aplice, cu cea mai mare strășnicie, și împotriva oricui. Această simplă modernisare se presintă însă foarte sfios, cu sfiala caracteristică slăbănogilor și infirmilor: lipsindu-i o mîră și un picior, ea fu