Neamul Românesc, martie 1909 (Anul 4, nr. 20-32)

1909-03-04 / nr. 20

31­4 NEAMUL ROMÂNESC ani, orîcît de sălbatec s’ar fi asmuțat, ieri și mai în urmă, bande de ucigași împotriva lui. Dar luptă n’ar fi putut duce șeful de odinioară al Romînilor din Ungaria. Și, la urma urmei, pare că acolo se pot cîștiga puteri nouă pentru Romîni. Un mandat pierdut, de­sigur, dar pentru unul din locurile unde nu se poate cîștiga nimic, deci!—dacă vă mulțămiți—lacrimile bătrînilor filan­­tropi pentru vasele slabe, care se tînguie pe rind. Deci nu mă voiu înșira, smulgîndu-vă de la lucru fecund, între cei ce bocesc la sicriul unde nu zace încă neamul lor, dar unde se va coborî fără îndoială dacă-l vor boci mult cei ce trebuie să-l ajute. Ceia ce a suferit însă cu adevărat, e reputația, numele bun al neamului. Dacă numai șarjele jandarmilor calări, ori dobitocia turbată a „notarașilor“ și­­„vite-notar­așilor“ fără nație, dacă numai cinismul în nedreptate al orga­nelor administrative, ar fi adus biruința Seghescului, n’ar p așa de rău. Dar e sigur — cine n’o spune ? — că mai toată preoțimea, și pe trei sferturi învățătorimea, cu... ortograful a mers. Și aceasta e foarte rău, foarte rușinos. Pentru acei popi și dascăli P Firește. Și pentru ei. Dar și, poate chiar mai ales — căci aceia sînt burte-marî ori coate-goale —, pentru alții, într’o luptă, nu întri decît cu puteri înnarmate, dar și cu puteri de care, sufletește, ești sigur. Altfel nu pornești asupra dușmanului, ci-l lași să aștepte, făcîndu-l să creadă că ești mai tare de cum te știe. Pregătirea sufletească a alegătorului se face pe multe căi. Se face prin grija de ce poate el ceti. Iată, maghiarisanț­î au acum, la Caransebeș, la Cluj, la Pesta, foi, bine ->lutite de Guvern, dar îngrijit redactate. O fi cine-o fi Jaluzinschi Iscariotul ori ceilalți doi, cari nu sînt de speța lui Iuda — mai vinovați fiindcă nu-și vînd numai învățătorii, ci frații —, dar ei muncesc pentru simbria lor. Pe cînd, afară doar de „Tribuna“ și de „Libertatea“—, „Gazeta Transilvaniei“ are mai puțină atingere cu poporul—, celelalte foi sînt făcute ca vai de lume. Ele ar avea menirea să trezească mîndria la țeranul și preotul și învățătorul român prin larga parte pe care ar face-o zilnic culturii, cu care se poate mîndri neamul, și vieții neatîrnate pe care o duce el aiurea. Ce rost frumos ar avea în această privință tinerii și acel fruntaș între tineri care e puternicul sipet Goga ! Și, în loc de asta, uite­m că fac troacă de porci, și, muind în­ ea o foaie pe care scriu numele mieii, își închipuie că reputația mea au porcăit-o și batjocorit-o! Presă, trebuie, d­ lor, presă harnică și lu­minoasă! Măcar harnică, socotiți d-voastră că aici în România tachismul ignobil puțin datorește presei sale, la care se cheltuiește atîta muncă ? Presă și contact direct cu alegătorul, întîlnire deasă cu țeranul : cuvîn­­tări, conferințe, călătorii, din care să iasă o organisare. Căci altfel, fraților, ce vă poate crede omul de rînd cînd îi veniți la patru ani odată aducîn­­du-i pe un „domn“ de aiurea, străin lui, sa să-l facă deputat și cînd Gu­vernul află răpede pe vre-o speță de Seghescu din partea locului ca să-i îmbrobode cu el ?

Next