Neamul Românesc, aprilie 1914 (Anul 9, nr. 13-16)

1914-04-06 / nr. 13

Anul al IX-lea. București. 6 April 1914. No. 13 Administrați la Vădenii-de-Munte FOAIA PARTIDULUI NAȚIONALIST-DEMOCRAT Numărul 10 bani Plata anuală: 5 lei La organisarea teritoriului ocupat (Cuvintare ținută în Camera Deputaților de N. Iorga.) D. N. Iorga. Onorată Cameră, mai ales în privința acestei legi, care nu ne privește numai pe noi, cei vechi din România, ci și pe alții cari sunt mai noi in România, cari s’au deprins mai puțin cu țara noastră și cari represintă fără în­doială un spirit străin și legături străine, mi-e foarte desagreabil să vorbesc contra. Cu toate acestea, nici amănuntele, nici tendințele nu-mi îngăduie să fiu un susținător al proiectului care ni se înfățișează. Vedeți, nu numai că eram bu­curos să nu vorbesc împotriva legii de orga­­nizare a teritoriilor anexate, dar eram gata să ajut ca această lege să fie altfel. Natural, nu putem schimba nimic în ceia ce privește spiritul care animeaza disposițiunile ei; spiritul acesta era natural, il așteptam; el nu aparține numai partidului liberal, ci aparține tu­turor partidelor noastre. După mine va veni d. Tache Ionescu, ca să declare, fără Îndoială, că această lege nu-1 place in tendințele sale, dar aceasta nu mă poate împiedeca pe mine de a-mi aminti că legea nu face altceva decit codificarea într’o formă teoretică a practicei care existase înnainte de dînsa. Căci așa, potrivit cu tendințele acestei legi, a fost administrat teritoriul anexat, și, prin urmare, legea de astăzi nu vine decit pentru a substitui unei practice criticate pe drep­tate, o teorie care nu se poate bucură de apro­barea nimănui ce are simțul drepturilor altuia tocmai fiindcă are in chipul cel mai puternic simțul drepturilor noastre și care lețelege că la motivele de slăbiciune pe care le vom fi având acolo să nu adăugim nouă motive de slăbiciune, care nu era necesar să fie adăugite. Prin urmare, spiritul acestei legi nu puteam să-mi fac ilusiunea că 11 vom­ schimba; ar trebui cu totul altă conștiință de dreptul sau de che­marea Statului acestuia, ca și de drepturile fie­rești ale populațiunii administrate, fie ea po­­pulațiune românească, sau neromânească, ar trebui cu totul altă înțelegere a trecutului și a viitorului nostru, ar trebui cu totul altă cunoaș­tere, cu mult mai adâncită și mai serioasă, a Îm­prejurărilor de astăzi, ar trebui cu totul altă cercetare locală decit acelea care s’au făcut din fuga automobilelor ministeriale, din graba per­soanelor mai mult sau mai puțin serioase cărora li s’au dat acolo misiunile cele mai pline de incre­­dere, pentru ca alt spirit decit acela care Însufle­țește dispozițiile proiectului de lege, să se poată întimpina. Cine are pretenția de a schimba din­­tr’o dată un spirit nenorocit? Căci, fără îndoială, e un spirit nenorocit, cu toate intențiunile bune care animă pe unii dintre noi; e un spirit neno­rocit care stăpînește in concepțiile puterii pu­blice la noi, in concepțiile atribuțiilor Statului, În­ concepțiile legăturii care trebuie să existe Între cine guvernează și cine e guvernat. Dar lucruri așa de grele nu îndrăznesc a le lua pe umerii miei. D. Cuza a expus la Cameră, în cuvântarea sa atit de plină de mișcare și care trebuia neapărat să vă emoționeze mai mult decât detestabilul mieu obiceiu de blândeță, a spus un lucru : că nu Îți totdeauna un om modest e un om de valoare, dar, eu, cu­ riscul de a trece, cu modestia mea, d­rept un om fără valoare, n’am pretenția de a schimba această mentalitate, aceia cu care s’a guvernat la noi și cu care s’a înțeles că trebuie să guverneze la noi. în această lege vă veți da seama întăia că sunt disposițiuni care nu se pot menținea. Eu nu presint amendamente, căci nu am numărul de aderenți necesari ca să pot presenta un amen­dament. Ștm foarte bine care e soarta amenda­mentelor, cum știu foarte bine care e soarta argu­mentelor ce se aduc în secțiuni, și de aceia n’am luat parte la discuția acestei legi în secțiuni, după cum n’am luat parte in toate cele trei Parlamente din care am făcut parte. Cu toate acestea, eu vă rog să mă ascultați cu o atenție pe care eu personal nu o merit, — m’am­ convins,—în Par­lamentul nostru, și doar poate mai târziu­ com­­plectîndu-mi cunoștințele și adăugindu-mi însuși­rile, personalitatea mea ar fi vrednică de luarea aminte care întovărășește orice zgîndurire a in­trigilor politice de partid. Nu am cu cine pro­pune un amendament, dar vă rog pe d-voastră să urmăriți ceia ce vă spun și să faceți d-voastră ca prin amendamente propuse de d-voastră să sa schimba unele lucruri din această lege, care, hotărît, nu pot merge. Binevoiți a urmări partea Intuiti a acestei cuvînturi ca să vă convingeți că sunt amănunte care trebuiesc schimbate, chiar păstrîndu-se ten­dințele generale ale proiectului, care sunt pentru mine tendințe vrednice de reprobare, dar pentru d-voastră, firește, nu sunt de reprobat, pentru că nu puteți avea alte concepțiuni decit acelea din mediul politic in care v’ați desvoltat. Cind legea era in sala de preparație, cînd erau numai antecedente de administrație­ deplorabilă, pe care legea aceasta le codifică și cărora li dă o valoare legală—ceia ca s’a făcut rau fără lege pănă acum se face de aici i­nainte rau conform cu legea —, pe acea vreme unul dintre miniștri, cel mai tânăr, care nu știa cite drepturi are un ministru și cită lipsă de drepturi în materie de stat și de informație poate să aibă un deputat din oposiție—cel mai tânăr nu sinteți, mi se pare, d-voastră, d le Victor Antonescu, ci e d. Duca—, mi-a cerut să­­ ajut la redactarea acestei legi. E­a în cele d’intâiu zile ale acestui Parlament sau in cea din urmă zi a Parlamentului trecut, cind iarăși am fost împreună. Am spus d-lui Duca: cind dumneata mă în­trebi cu privire la lucruri care se poate intimpia să le știu mai bine decit dumneata, nu sunt de­putat de oposiție; dumneata rămis ministru, dar tn deputat de oposiție nu mai sunt; dumneata ești libera­, iar tu sunt naționalist, dar în același timp sunt Românul căruia dumneata, ministru al României, ii cer un sfat cum să se administreze un teritoriu școlar care a revenit României. Așa am spus: Ștm că aceasta este o concepție foarte proastă , dintre alte multe concepții proaste pe care le-am adus din viața mea trecută, innainte de a intra în mediul politic, e și aceasta­ de a face abstracție de caracterul omului de partid in anumite momente Cred că nu e niciunul din d-voastră care să nu cunoască că de atltea ori m’am închinat in­­naintea dreptului pe care a putut să-l aibă banca ministerială, indiferent de calitatea ei politică, și nu e niciunul care să mă fi Întrebat și să nu fi văzut că, In loc de a-I întinde o cursă, i-am dat o lămurire folositoare. Dar un ministru, și mai ales un ministru nou al Instrucțiunii, care atunci se pune in legătură cu afacerile depar­tamentulul sau, are o mulțime de ocupații. Este adevărat că am cam lipsit și eu, vre-o două săptămâni de zile­, și îmi place să cred că in aceste săptămâni de zile s’a alcătuit le­gea, așa că de aceia eu n’am mai fost Întrebat Am fost întrebat, însă, acum în urmă, de dî președinte al Consiliului, a cărui absență o re­gret, dar o înțeleg și nu mă formalisez de loc, ci și eu depling, ca toți oamenii de bine, causa tristă a lipsei d-sale de aici. In timpurile din urmă, deci, d. prim-ministru m’a int­tuit și mi-a cerut o părere. Neapărat, potrivit cu importanța pe care o pot avea eu, m’a întrebat In ceia ce privește punctul cel mai neînsemnat al legii: ce nume să aibă județele cele noi, și ce mărci. Eu i-am dat un răspuns, dar primii-miniștri sunt de obicei­ foarte ocupați, ca și miniștrii in genere, de altfel, și, cum lucrul acesta nu se putea lă­muri in două cuvinte, și mai ales față cu cineva care vine cu concepții sprijinite pe alte autori­tăți, eu n’am putut convinge pe d. prim-ministru. Poate că pe d-voastră o să vă conving, și poate că am să adun chiar, de la alții, cele șase gla­suri, care îmi trebuie pentru a propune un amen­dament. în orice caz, vom­ încerca. Cum să se numească cele două județe? Aceasta este întrebarea cea d’intuiti pe care și- o pune proiectul. Și el zice: cele două județe au să se nu­mească: Drislov și Dobrici. Domnilor, eu sunt contra schimbărilor nume­lor de localități la schimbările de dominație. Bulgarii au schimbat pe Hagioglu-Bazargic în Dobrici, nume care nu are niciun sens și care nu este uicî Dobrotici, nici altceva. Dar s’a schim­bat, va să zică, Bazargic în Dobrici, care este o prescurtare din Dobrotici. Cine a fost acest Do­­brotic­, ce a fost el, ce drepturi putea să aibă el și ce drepturi am putea să avem noi, pe urma lui ssű alăturea de ci, toate acestea sunt chestii de foarte mare importanță și care nu strică să fie amintite aici, și acum, mai ales înnaintea unui auditoriu care frecventează mai rar ședințele Aca­demiei Române decit academicianul ședințele Par­lamentului, de­și nu știu ce poate­ să fie mai folositor: ca academicianil să vie aici, să mai iea lecții de oratorie, sau ca parlamentarii să se mai abată pe acolo, pe la Academie, ca să-și mai complecteze unele cunoștințe, care pot să nu fie cu desăvirșire depline. O troare: (întrerupe.) D. N. Iorga: Domnule președinte, tu aș răs­punde foarte bucuros la întrerupere, dar auzul mieu slăbește, se vede, de la o bucată de vreme, căci n’aud. Și, cu toate că întreruperile acestea nu sunt periculoase... D. președinte: întreruperile sunt rele totdeauna pentru discuțiuni. D. N. Iorga: Mai ales pentru cine se face astfel. D. A. C. Cuza: D. Iorga voiește să aplice teoria mea, d-le președinte. (Ilaritate.) D. N. Iorga: D-lor, tu vă spun Încă odată că sunt in contra schimbărilor de nume. Este forma cea mai brutală și mai puțin inteligentă de a afirma o dominație. O dominație nouă Intr’o țară înseamnă o dreptate nouă, înseamnă o ordine nouă, înseamnă o cultură nouă. Înseamnă o si­guranță nouă. Sistemul acesta de a naționalisa un teritoriu cu firme, pe care le prinzi din loc in loc, este un sistem pe care orice națiune, chiar și națiunea cea mai inferioară supt raportul cultural, Il poate aplica. Ei au făcut-o: Il privește. Nu sunt aci nici ca să-I laud, nici ca să-l critic; pe noi ne privesc aici lucrurile pe care le facem noi. Dobriciul acela nu este nici un om, niciun riu, nici un munte, niciun loc; este așa o fabri­ca­țiune administrativă, care, ca multe fabricatiuni pur administrative, se apropie intru­ctiva de non­sens. Dar noi venim și zicem: Dobriciul 11 păs­trăm dincoace, Silistra Insă, dincolo, o schimbăm, și, In loc de Silistra, spunem: Dristor. Eram in Camera conservatoare cind nu mai

Next