Neamul Românesc, august 1915 (Anul 10, nr. 31-35)
1915-08-16 / nr. 33
juprinzind, in afară de confederația de mai sus, provinciile baltice, regatul Poloniei, țara Rutenilor, România și Serbia mărită (mărită—cum ?) Germanii vor avea atunci, ca in evul mediu, sentimentul că aint un popor de stăpîni.» Din «Deutschland bei Beginn des 20. Jahrhunderts 1900» : «Chiar o coaliție a Franciei și a Rusiei poate fi învinsă numai cu puterile noastre, dacă, fără hoaitărî ori scrupule, ne vom ridica în razboiu la o întrebuințare mai însemnată de violență » Din Wennich Kaiser wä^e...*, de Daniel Irymann, Leipzig 1912: cîa ce privește Belgia și Olanda, stătulețele acestea și-au pierdut chiar prin micimea lor dreptul de a exista, pentru că un Stat nu-și poate valorifica drepturile la independență decit dacă și le poate apăra cu sabia...». P. P. St. NEAMUL ROMANESC Dacă e așa, să ne lase la pace.... „«Deutsche Tages-Zeitung» publică supt titlul de «Cursul României a scăzut» următorul articol, datorit directorului sau, contele Ernest Revenlow: „Acum opt zile presa a publicat știrea, venită și din Brăila, că prohibirea exportului a fost ridicată. Două zile in urmă, această știre a fost desmințită de o știre primită din Brăila de «Frankfurter Zeitung», care menționa că tratativele cu România asupra acestui punct nu s’au încheiat încă. Această stare de lucruri este confirmată de un raport al corespondentului special al lui «Vossische Zeitung» din București, cu data de 2 August (20 Iulie) a. c. Acesta stabilește că acel cari ceren primul rînd exportul griului sînt agrarienii, pentru că se află încă in țară mari cantități de cereale din recolta precedentă. Din cele 250 de mii de vagoane de cereale — scrie corespondentul — care i-au fost hărăzite României in bogatul an 1915, țara nu poate folosi in cașul cel mai bun decit 80 de mii de vagoane, așa că restul de 170 de mii râmin disponibile pentru export. Strigătul agrarienilor este deci destul de explicabil, cu atît mai mult, cu cit există temeri grave că păstrarea mai departe a gzinelor in țară, în lipsă de magazii speciale, ar putea avea ca urmare stricarea lor. Corespondentul lui +* «Vossische Zeitung» crede insă că presiunea agrarienilor, a comercianților, industriașilor și financiarilor romini, pentru care creditul german este de mare importanță, și, în sfîrșit, al oamenilor politici favorabili Puterilor centrale, va influența asupra hotărîrilor Guvernului român. Dacă privim într’adevăr la desfășurarea problemei românești, in cursul ultimului an, vedem că, din punctul de vedere al Imperiului german și al aliaților săi, însemnătatea României s’a micșorat. La început se spera că România își va îndeplini îndatoririle de aliată sau că, cel puțin, va păstra o neutralitate dreaptă și binevoitoare. Aceasta ar fi influențat mult in prima perioadă a războiului asupra situației din Balcani, asupra războiului cu Rusia, in deosebi, și chiar asupra atitudinii Italiei. S’a întîmplat insă, din potrivă, că neutralitatea României nu a fost persistent rau-voitoare și a crescut tendința de a înt^ani războiu alături de dușmanii noștri. Tripla înțelegere speră că România va fi determinată prin intrarea Italiei in acțiune să facă pasul asemănător. Succesele germane în Răsărit, precum și grija plasării recoltei, au împiedecat o însă. Reauavoință a neutralității române sa arată însă necontenit, intuiți prin pomenita prohibire a exportului, și, apoi, prin refusarea permiterii transitului transporturilor de material de războiu pentru Turcia, in vreme ce Guvernul român a lăsat totdeauna liberă, și lasă și acum cu ușurință, trecerea transporturilor rusești de material de razboiu pentru Serbia, pe Dunăre. Acest refus al transitului pentru Turcia avea acum cîteva luni o însemnătate cu mult mai mare decit are acum, pentru că se știe că Turcia nu mai are nevoie de asemenea transporturi, ci și fabrică singură cantitatea necesară. Prin aceasta, firește că viitoarea politică a unui viitor gest amical din partea României a scăzut. Afară de aceasta, bărbații de Stat romîni au fost victimele presupunerii că Dardanelele vor cădea, dacă vor împiedeca transitul pentru Turcia. Alt factor care a intervenit este succesul tratativelor dintre Turcia și Bulgaria și realisarea Împrumutului bulgar. La scurt, importanța pe care o prezintă România, cu hotăririle, măsurile sau contramandările ei, pentru Puterile centrale și Turcia, se micșorează. Au trecut luni de zile de cinci România Lecca drept punctul de sprijin al complicațiilor balcanice. Vremea aceasta nici nu se va mai întoarce. Este, deci, lesne de înțeles presiunea celor interesați și a oamenilor politici romîni cari se tem că *Ro*mănia va pierde trenul, sau că l-a și pierdut. Noi nu vom discuta astăzi aceasta; în schimb stabilim că atitudinea României, și cu aceasta România ca factor politic, scade la curs, de asemenea și ca factor militar, presupunind că ar merge contra noastră. Din acest punct de vedere, numai in cooperare cu Rusia ar fi însemnat ceva. Nu-e nevoie să tragem acum concluziile acestor considerațiuni. Dacă vor face-o Rominil, ne interesează cu atît mai puțin, cu cit abia se mai poate crede în existența raporturilor prietenești, consfințite prin credință cu România. («Românul» din Arad.) ÎNSEMNĂRI. Ca să scap de o lume căreia nu știi ce calificativ să-l dai din pricina impestrițării ei cu privire la gratii, port și apucături, am luat poteca din dreptul otelului care duce la pădure. Supt umbra fagului m'am așezat pe o bancă, de la care la cițva pași, pe pămintul gol, o zmeie bătrînă și un copil, al cine știe cărui îmbogățit. De-abia prinsesena a mă deprinde cu noua viață sălbatecă a naturii, cind bătrina mă întreabă—ca să-șî facă și ea cale de vorbă —, că de unde sunt venit. La răspunsul mieu adaugă: «și eu sunt din Transilvania». Și continuă: «E mult aur și argint in munții noștri. Că, atunci cind nu întorceam de la secere, ne prindeam cu mina de vre un bulgăr amestecat de acest aur și argint, pe care acasă apoi îl întrebuințam drept podoabă. Cică pâmîmtul nostru a fost cîndva a al Romînului. Că, dacă-i așa, apoi să-l mai stăpinească și Romînul. Că stăpînirea acestuia e blindă, nu e ca a Ungurului. Că Ungurul stăpînește întins pămînt de aista românesc, că el e grof, adecă el e conte, el e baron, pe cînd noi sîntem iobagi. Că pămîntul ce ni-1 dă spre cultură, e cel mai rau, că, din produsul pămintului, el își dea trei părți și noi una. Ba ni-a luat școala ni-a luat bise*rica. Că a spus că Romînului nu-i trebuie biserică, iar noi i-am spus că nici morți nu i-o dăm. Și așa a fost. Căci urgia Domnului a făcut să se nască războiul, după care Ungurul ni-a lăsat biserica. Așa că astăzi ne sărută, ne lasă în pace, și cu feciorii noștri al lui s’au legat frați. Deci, numai că frații lui sunt frații Diavolului,pănă ce și-ar face nevoia. Că de aceia îl dirduse sufletul Ungurului că Dumnezeu să nu facă și minunea asta ca România să vie plocon peste dineul. Dar nu știu ce să zic, că la d-voastră sufletul e altfel ca al nostru. Că, pe cînd noi nu m-am înstrăinat nici portul, nici graiul, nici religia, nici nea odal, d-voastră aici, cinstiți boieri, sînteți altfel: vorbiți o limbă a altui neam, iar pe cea strămoșeasca o desprețuiț’, v’ați schimbat în port, în religie, iar de neam nu mai grăiesc nimic, — căci, să mă iertați, nu mai aveți sînge românesc, vechiu —; de aceia nici n’aveți curagiul să treceți munții». Am zis femeii: «ai dreptate». Și am urcat culmea muntelui. A. Veniamin. Vandalismul obișnuit. E vorba de «crucea Domnitorului», ridicată de repausatul nostru rege Carol I-iI. în trecerea sa pe aici, după venirea în țară, la anul 1860, a visitat salinele de la Doftana, și a pornit spre Slănic, plăcîndul posiția terenului, care este un punct dintre cele mai înnalte și frumoase; a poposit aici cu toată suita, luînd masa pe acest platou. M’am gîndit a vă scrie d voastră spre a vă interesa de trista stare în care se găsește crucea, fiind sigur că veți interveni la locul competinte spre a se restaura, împrejmui și lăsa în paza unui om care să o ferească de stricăciunile vitelor și zgîrieturile copiilor, din care cauză a ajuns în stare de ruină. La această cruce vin vara, în timpul sesonului, foarte mulți visitatori de pe la stațiile balneare și climaterice de prin apropiere, bau masa pe iarbă aici și se răcoresc cu o apă atît de sănătoasă și rece de la o fîntînă din apropiere, dar care și ea este în ruină. Ce ar fi atunci cînd s’ar repara, s’ar împrejmui și s’ar plantă cîțiva arbori, cîteva flori ? Slovele de pe cruce s’ar putea ceti, deși acum nu se mai pot descifra ușor de un diletant. V. Georgescu, Administratorul proprietăților d-r Alexiu, Cosminele (Prahova). • • CRONICA Articolul d-rei Horowitz și «înfrățirea». D-ra d-r Horowitz nu dă prin «înfrățirea» explicații asupra persoanei și activității sale. E fiica unui arendaș din România și trăiește în străinătate. Ceia ce interesează e însă articolul plin de insulte la adresa noastră al acestei scriitoare — care e deci născută în România — și, prin publicarea scrisorii în oficiosul evreiesc, mărturisirea unor legături interesante și aprobarea, și mai interesantă, a batjocurilor la adresa României. Se zicea de nu știu cine că rasa evreiască se deosebește prin inteligență. Ce interes are «înfrățirea» să desmintă această părere ? N. Iorga. Schimbările de la «Universal». Directorul «Universului» oferă direcția politică a ziarului d lui general Crăiniceanu. Atitudinea d-lui Crăiniceanu n’a putut nemulțumi niciodată o conștiință românească. Ni pare bine că lucrurile s’au isprăvit măcar așa. . . «Impietate» sau stupiditate? «Gazeta Transilvaniei» se ocupă de un articol al ziarului «Seara», în care — în focul discuțiilor cu Ardelenii refugiați — numitul ziar găsește de cuviință să se năpustească asupra tuturor Ardelenilor, riscînd afirmația stupidă că «profesorii ardeleni din România au fost toți elemente anacronice, de care zideau școlarii în clasă, oameni mărginiți și inculți, caractere bățoase, avînd purtări de oameni nesinși de civilisația noastră», etc. «Gazeta» începe o serie de articole documentate: • • Ziarele de toleranță. «Dar noi avem o educație publică ce trebuie încă să primească în viitor perfecționări, căci altfel sîntem împinși spre ruina morală; avem o educație tolerantă, care îngăduie să criticăm pe cei venali, și totuși să-i încurajăm bănește! Cu pofta de scandal și cu bolnăvicioasa dorință de «cancan», noi susținem o presă despre care sîntem convinși că nu e presă. Căci numai în Orient s’ar putea admite o confusie între o tribună de moralitare și un oficiu plătit, de calomnii sau de «export» ! Dar acum sîntem în fața pericolului pe care înșine l am lăsat să apară. Iertînd, uitînd, tolerînd, rîzînd de multe ori de presa vîndută, am ajuns azi ca tocmai această presă să condamne, să judece pe bărbații publici, ca această presă, așa cum este, adecă «tolerată», cum sînt unele case supraveghiate de poliția sanitară, să dicteze ca norme de conducere în Stat! Și cînd aceasta ? Atunci cînd împrejurările din afară se au proporții catastrofale și cînd țara noastră se află în momente de așa natură că nu li se poate găsi seamăn în tot decursul zbuciumatei ei istorii. Să ne indignăm azi ? Să cerem măsuri, și ce anume ? Inutil. Am fost indulgenți pănă la un blamabil exces. Azi culegem roadele unei toleranțe ce nu trebuia să o avem.» • • («Viitorul.»)