Neamul Românesc, octombrie 1915 (Anul 10, nr. 40-43)

1915-10-04 / nr. 40

tîmpină la Romîni, nu lipsește la vecinii lor Rutenii ? Motivul ? Unii bănuiesc că ar fi pornirea nebună de a face Unguri din toate făpturile pe care blăstămul lui Dumnezeu le-a legat de pămînturile Coroanei Sfintului Ștefan. Dar nu, ne înșelam. S’a luat măsura ca... Rutenii să nu mai scrie... cu litere chirilice! Buciile erau vinovate, și, odată ce alte li­tere­­ vor lua locul, va fi bună pace în păr­țile rusești ale „Magyarország"ului. Dar, vorba e, ce facem cu cei cari nu sarin chirilic? ”. IORGA. Politica regelui Constantin. Acum cîteva luni, regele Constantin al Greciei, „ Bulgar­octon“, cum i s'a zis, [se despărția de omul talentat pe care soarta-l dăduse Greciei, alegîndu-și din grămada politicianilor obișnuiți, gata oricînd să guverneze, pe d. Gunaris. Explicația care se dădu­e aceasta. Venizelos vroia întregirea neamului în Asia și în insule, cu ajutorul Triplei înțelegeri. Iar regele, care știa cîte osteneli se cheltuiseră, cîte jertfe se făcuseră pentru cucerirea Ținuturilor macedonene și care simțea cît de mult sunt ele rîvnite de lăcomia Bulgarilor, învinși numai în anume împrejurări, regele dor­ea mai mult decât orice să se păstreze ceia ce soarta-l ajutase să adauge re­gatului Eladei. Venizelos se retrase tăcut. N'a organisat niciun instrument de oposiție, n’a țesut nicio intrigă, n'a rostit nicio amenințare. El știa bine că, și împotriva­ ,celui mai sus așezat dintre oamenii mici, oamenii mari au un aliat sigur , timpul. Timpul n'a zăbovit să răsbune pe izgonitul din primăvara trecută. Cu toate presiunile guvernamen­tale, poporul grecesc a fost destul de hotărît pentru a-i da o însemnată majoritate la ultimele alegeri pentru Parlament. Omul a revenit cu aceiași dorință de a folosi țerii sale, neamului său, cu aceiași ca­pacitate politică, dar în împrejurări, firește, deosebite. El se găsia înnaintea pregătirilor Bulgariei, ațî­­țată și salariată de Austro-Germani, pentru a smulge Sîrbilor partea lor de Macedonie, un punct întîi­ din programul care avea ca punct al doilea, neapărat, luarea celeilalte părți de Macedonie, de la Greci. A mobilisat cînd au mobilisat Bulgarii. Și, cînd sol­dații Triplei înțelegeri au debarcat la Salonic, a a­­coperit cu fraiele unei protestări formale bucuria că alții vin să-l ajute în opera sa de apărare. Dar regele îi stă iarăși în cale și a doua oară. Venizelos cade pentru ca, data aceasta, tot politicia­nismul de co­rupție, toți oamenii trecutului, să-i dea locul omului de viitor. Explicația ? Care poate fi explicația ? Doar acum e vorba de Macedonia, e vorba de Bulgari, e vorba de ceia ce a determinat pe același rege Constantin, acum cîteva luni, să se despartă de același Venizelos. Deci nici Macedonia nu trebue păstrată ? Nici pri­mejdia bulgărească înlăturată ? Nici Serbia ajutată conform tratatului ? întrebarea ni-o punem noi, cu surprindere. Grecia și-o pune de­sigur, oricare ar fi popularitatea re­gelui, cu durere și indignare. (Din „Universul 11.) ”. IORGA. Ziua de la Argeș. Iun an după coborîrea în pămînt a rămășițelor aceluia care a fost regele Carol l-iu al României, la mormîntul sau din Argeș au venit pentru înde­plinirea rugăciunilor cerute de datina țerii urmașul său, familia regală, cel ce înfățișează astăzi ori au înfățișat în trecut Statul Român și cîțiva alții. Pe piatra fără inscripție, care așteaptă pare­ că însem­nările unui viitor apropiat, flori multe se revărsa­­seră și dädeau în mijlocul aurului greu, trivial, din biserica refăcută impresia unui colț de seninătate pașnică, de adevărata natură, așa cum a dorit acest Rege care numai la coborîrea în mormînt a voit să se știe că era un om și cît era de om. Au răsunat în cuprinsul bolților aceleași cîntări cu care s'a cerut iertarea Cerului pantru greșelile Voevozilor mari, vecinii săi de acuma, cari in pacea misterioasă a nopților îi spun astăzi de lupte pentru țară — pănă la moarte ! — și de cumințea chib­­zuire­a intereselor ei, de vraja prin care se pot ținea și neamurile mici în milocul celor mari, fără să-și închine steagul. Și, ca acum un an, musicele plîngeau, clopotele frămîntau văzduhul și în ultimele raze de soare foi galbene se desfăceau încet, căzînd. Data aceasta nu era oaste, nu erau tunuri, nu erau steaguri. Ele nu jălesc astăzi, ci așteaptă, în­­fiorîndu-se de aceiași mîndră nerăbdare, oțelul, mă­­tasa și sufletele. Dar în locul lor trebuia să se aducă și altceva decît doliul protocolar al celor d’intâiți oameni în viața României. Mormintele au și ele așteptări du­reroase, nerăbdări cumplite, sete de fapta pe care cel înmormîntat n'o mai poate îndeplini. Și la Argeș se cuvenia să aducem roadele vieții unui an într’un timp cînd din douăsprezece luni se poate face un secol. Și ce-am adus! Discordii interne, neîncrederea unuia în altul, cele mai cumplite învinuiri reciproce, amenințări de revolte și șoapte de conspirații. Așa de mult ne vedeam unii pe alții, și ne vedeam astfel, încît uitam de Dînsul, de Regele nostru de ieri... Și, orice solie s'ar aduce unui mormînt, răspun­suri vin din adîncimile lui. Răspunsuri au venit și de sapt piatra de marmoră din Argeș, goală de toată goliciunea unui an pierdut, în toate, de toți. Ele nu privesc o anume politică. Istoricul știe cît a iubit Carol I­ iü pe lingă poporul misiunii sale și poporul în mijlocul căruia s'a născut și a crescut. Dar el știe că s'a gîndit la, Germania nu pentru a o servi, ci pentru a ne sprijini pe dînsa. Și, iarăși, el știe că a fost dese­ori înșelat în speranțele sale, că i-a părut rau, dar a recunoscut-o. Iar cugetă­torul politic nu-și închipuie că peste mormînt se transmite, dintr'o politică, direcția ei. Dar el știe că metodele ei se transmit. Și aceste metode, da, se cuprind în răspunsurile de la Argeș. Ele sînt pentru însuși Domnitorul terii : loialitate, cinste, nepărtinire, hotărîre chibzuită, dar neîndu­plecată, prudență și avînt. Iar la cei chemați să-l ajute în numele țerii sunt bun totdeauna, dar tot­deauna încredere și respect. Cu toate aceste povețe­ s’a întors de la Argeș cine e în stare să înțeleagă. (Din „Universul“.) N. IORGA. Aderenții noștri sunt rugați a plăti abo­namentul ca mai înnainte, prisosul fiind cnsiderat ca o contribuție necesară și da­torită pentru întreținerea foii. O scrisoare a d-lui dr. Sion. Primim : „Mult distinsi d-le coleg. Numai fiindcă o persoană morală și intelec­tuală ca a d-voastră aruncă o părere foarte greșită intr’o chestie, pe care cred că annt in măsură de a o cunoaște, de aceia intervin; și nu mă îndoiesc că spiritul d-voastră de justiție nu vă va îngădui să nu găsiți loc in ziarul d-voastră pentru această intimpinare. In no. 38 din 20 Septemb­e al gazetei «Nea­mul Romănesci» se scrie, supt iscălitura d-voastră despre isprava patriotică stil oriental de la Școala Evangelică. Ziceți că s’au spart geamurile la o școala. Căci orice școală este pentru d-voastră o biserică. Și mai râu s’a făcut, ziceți mai de­parte, dacă Vai făcut de studenți. Rau s’a făcut, ziceți, însă vă explicați — poate și sculați? — faptele pentru aceia că din școlile germane de la București este și o cetate, o cetate exclusivă și fanatică, in care profesorii sunt comandanți și instructori». * Fac educația copilului micü chiar în școala căreia i s’a spart geamurile. Urmăresc de aproape și personal desfășurarea morală și intelectuală a acestui copil. Pot dar, în oarecare cunoștință de causă, să vă asigur că este o năpaste «gratuită acusația cu t cetatea exclusivă și fanatică». în orice caz, nu o cetate îndreptată contra scopurilor morale, culturale și naționale ale acestei țeri. «Cetate» din care se revarsă spirit de muncă rinduită, metodică și neînfrîntă, deprinderi de curățenie trupească și sufletească, da!' Vă asigură despre aceasta un părinte care n’are altceva mai scump pe lume decît sufletul acestui copil, pe care totuși l-ar distruge astăzi— suflet cu corp laolaltă — dacă ar bănui că nu crește sußet de Roman. Credeți că n’aș sta un minut la îndoială, dacă aș fi surprins ceva tn educația de la școală a acestui copil, care să-i înstrăineze sufletul de această țară, pe care, doar, oia fi iubind-o și eu măcar ab­ta cît cei ce, din patriotism, sparg geamurile ori deșer­­tează din diferite armate! Nu, iubite d-le Iorga. Afacerea cu spargerea geamurilor, la școli ori aiurea, rămîne o faptă, nu numai rea,­ dar degradatoare. Iar, dacă au fâcut-o studenții, înseamnă că și viitorul ni-i compromis. Primește, iubite d-le Io^ga și distinse coleg, expresia sentimentelor mele distinse. București 23/IX/915. Am de adăugit: 1 °) Că foarte rau face orice profesor univer­sitar român cînd nu-și dă copiii la școlile româ­nești, oricit ar fi de inferioare școlilor străine celor, mai bune. 2 °) Că foarte bine au făcut Ardelenii cari au «deșertat», încolo, fiecare cu părerea lui. N. Iorga. Dr. Sion. Germania și războiul. — După filosoful Boutroux — «...De aceia duc războiul intr’un chip pe care nu o mai cunosc popoarele civilizate. Nu lovesc numai armatele; atacă de-a dreptul înseși na­țiunile. Nimicesc populații, orașe, monumente de artă, monumente istorice, simboluri și cui­buri ale naționalității, pentru a curâți locul, pen­tru a se substitui pur și simplu locuitorilor din țerile cucerite. «Dacă ar fi Germanii biruitori, sfirșitul răz­boiului nu va fi încheiere de tratate ori anexări în înțelesul propriu al cuvîntului. Un tratat nu e, pentru Germania de azi, decît un petec de hirtie pe care-1 rupi cînd la supără; și experiența făcută "in Alsacia și Lorena a izbutit să dove­dească Germanilor că sînt incapabili de a do­­bindi iubirea popoarelor anexate. Germania, deci, dacă ar birui, și-ar impune învinșilor pur și simplu voința ei și ar izgoni din țerile pe care le-ar lua pe­ toți cel pe cari nu-i va fi măcelă­rit. Războiul din 1870 a fost fără milă, cel de azi e drăcesc. «Atunci celelalte State, rău informate despre ambițiile germane, lăsară Franța să se zbată sin­gură împotriva dușmanului. Azi însă e prea des­lușit că oricine are puțină avere și ceva spirit de neatîrnare e amenințat, că acest popor ger­man vrea să stăpînească lumea întreagă. De aceia lucrurile nu mai stau ca în 1870: lumea întreagă se împotrivește și se va împotrivi fără a obosi. Fiecare zi vede opinnci pentru libertate și civilisație pe acel cart­­ieri, păreau a rămînea neutri. Causa noastră nu e numai dreaptă, ca e a tuturor popoarelor care vor să trăiască­,să rămi­e ele visele. Nu, de data asta nu forța va impune dreptul, ci dreptul va fi forța.» II. Din patriotismul francez și războiul. «...Soldații francezi erau fericiți și mîndri de a fi, nu numai al Franciei, ci soldații omenirii, nu numai apărătorii patriei, ci, în înțeles larg, lup­tătorii pentru dreptul popoarelor. * «Zi cu zi, războiul, desvoltîndu-se, arată tot mai limpede ce a devenit spiritul german. Eram departe de metoda de la 1870, așa de obraznică totuși. De data asta declară oficial Germania că, dacă vede­m­ ea o piedică a acțiunii sale, calcă in picioare orice lege, orice convenție, chiar semnată de ea Apoi se vfoleai doctrinal și sis­tematic de mijloace ca trădarea, cruzimea,­ rău­tatea, își propunea, evident, nu să învingă, ci

Next