Neamul Românesc, februarie 1916 (Anul 11, nr. 6-9)
1916-02-07 / nr. 6
Anul al Ai-lea, Mo. G. București, 7 Februar 1916. 10 bani exemplarul. I Administrația —I FOAIA PARTIDULUI NAȚIONALIST-DEMOCRAT la Vălenii-de-Munte Plata anuală a lei Velină toate foile 20 lei Apostolat și agitație. Intr’o societate care simte nevoie de schimbări acinei, mai ales în ordinea corală, se produc, neapărat, prin porunca vremii, mișcări de prefacere in bine, care însemnează putința de a reacționa a unui organism amenințat de moarte. Se cer oameni dezinteresați, cu o viață de o aspră consecvență morală, fără grijă de sine și fără teamă. Jol scriu, vorbesc, îndeamnă. ■Critică. Viața lor se resumă într’o înnoită și grea misiune. O plătesc prin fericirea lor totdeauna, prin viața lor uneori. Un apostolat a început. A doua zi după ce sa pornit mișcarea, spiritul de distrugere se răsbună. La rândul lui, el apucă armele de care dau servit doritorii de reformă. Se spun aceleași cuvinte, se proclamă aceleași formule, se întrebuințează aceleași îndemnuri. Numai cu, în locul jertfelor apostolatului, apar calculele agitației. Oameni interesați, o neconsecvență morală srrednică de mită, cu grijă numai de sine și “Lași in fujsul jraselor mari de care usează și abusează, apar, vorbesc și caută a conduce. ^ Aici se arată însă valoarea societății înseși. Societatea cu principiul de viață sănătos îl atrage din despreț, continuîndu-se apostolatul peste ruinele agitației O societate adine bolnavă ca în România tânără aL anului 1910, îi urmează N. IORGA. Astfel nu este astăzi nimic în România care să fie fără amestecul interesului de partid. El apare totdeauna la momentul decisiv și dă lovitura în numele unui ideal oarecare. Noi, naivii, încercăm uneori ca în vremea noastră. Cădem învinși totdeauna. Și, cu tristeță, ne retngem în colțul nostru, cu adîn ca părere de rău că apele vii ale idealismului nostru s}au pirdut în nisipul clubismului politic. Tot entusiasmul nostru ca tineri, toată munca noastră ca oameni maturi nu putut scăpa nația de robia intereselor materiale stăpînitoare. Păcat! I N. IORGA. Rog pe persoanele din public care urmau cursul mieii să binevoiască a-l înlocui, de vreme ce, „greva 11 studenților l-a suprimat, prin conferințele ce voiți ținea la aceleași oare în sala de conferințe a Casei Școalelor, nefiindu- mi permis a primi plată de la țară fără a da munca mea în schimb. — N. I. Pe vremea mea... Nu e mult de atunci, dar e totuși așa de mult, încît trebuie să zic: „pe vremea mea ** Pe vremea mea, în stratele sănătoase ale societății românești se produsese un adine desgust contra politicei de căpătuială prin ura permanentă între cele cîteva sute de oameni care pe rînd conduceau Țara. Toată lumea doria armonie, bună credință și bună înțelegere, cultură, libertate și ideal. Atunci s’au produs în România fericite lucruri neașteptate: cetitorii își mai amintesc poate mișcarea literară de la „Sămănătorul“, manifestația studențimii de la 1006 și alte forme ale unei frumoase mișcări idealiste. Disprețuită întonă, combătută pe urmă, ea a fost în sfîrșit, cu o vicleană stăruință, confiscată. Pe de o parte, pentru cei slabi a lucrat ispita banului și a situațiilor; pe de alta, pentru cei statornici și onești, ca și pentru idealiștii altor generații ce se vor ridica, s'a întrebuințat falsul idealism, cu rădăcini și tendințe de partid. Mișcarea studenților. CITLVA EXPLICAȚII ȘI UN ÎNDEMN. Studenții din Iași au hotărît abținerea de la cursuri — cuvintul de grevă, luat din limbagiul atelierelor, nu poate fi întrebuințat, căci ziu văd ...patronii și nici salariile. O parte din cei de la București cer solidarizarea cu colegii lor ieșeni prin același act de părăsire a cursurilor. Lumea nu știe exact de ce e vorba ; studenții din București chiar nu o știu, poate precis. Aceasta mă face să dau unele lămuriri, cu care mă simt dator și fața de public și față de scadenții încredințați nou, nu pentru a-l îndopa cu carte și ai pedepsi la orice prilej, ci pentru ai sfătui și îndruma părintește în toate împrejurările. Și la Iași ca și oriunde, pe lângă marea majoritate care dorește întrebuințarea, împrejurărilor excepționale da astăzi pentru îndeplinirea vechiului vis al poporului nostru, este și o minoritate castrofilă sau m ghiarofilă, desperată pentru că nu poate birui. Dintre aceștia face parte un om politic din București, d. Virgil Arion, care a dobindit o catedră universitară la Iași. Studenții de acolo îl cunosc și astfel dicit ca profesor: «î desvăluiesc printr’un memoriu că au fost ajutătorii săi electorali, torînd chiar, cu simple observații discrete, ca d-sa să tipărească manifeste studențești în favoarea candidaturii d-sale. D. Virgil Arion conduce un ziar, « Moldova», respindü peste Carpăți prin îngrijirea administrației ungurești; s’au adus înnainte acte în această privință, constatând abonamente mai mult decât suspecte. Ele au făcut, spun iarăși studenții, ca legătura politică dintre el și d. Virgil Arion să se rupă. D. Virgil Arion a fost rugat de o societate de doamne să fie o conferință. A ales, nu Teatrul Național, mai vast, ci aula Universității. A anunțat un subiect care putea sa permită explicații personale. în auditoriul care a’a adunat, și din care o parte era compusă din studenți, s’a manifestat violent în contra d-sale. Senatul universitar a pedepsit pe studenți, deși ceia ce se petrecuse nu avea legătură cu nici o lecție. Intre pedepse era și interzicerea pentru culva de a fi aleși la societatea studențească a t Centrului. Un regulament aspru, decretat în vremi anormale, dă drepturi întinse la supraveghere autorității universitare. Ea confirmă anii bi pe aleșii societăților, ea nu are insă dreptul sa excludă de la alegere. Răspunsul a fost abținerea studenților de la cursuri. Senatul a opus suspendarea cursurilor și a impus declarații individuale de supunere, care nu pot contribui desigur să intreție la studenți simțul, atit de necesar, al demnității umane. Dacă aș fi rector la Iași, tu aș face așa, fie și la capătul unor greșeli de tact in care temperamentul mită m’ar fi atras, mi-aș da sama de momentul de azi, care nu favorizează niciun fel de personalism, fie și în forme mai înnalte, și, cu ajutorul Colegiului universitar, aș căuta modalitatea prin care fără știrbirea autorității — necesare — a unora și fără jignirea demnității — indispensabile — a altora, s’ar restabili relații intre părinți și fii sufletești cari mine umăr la umăr vor avea să apere aceiași țară. Dacă aș fi student, m’aș feri de a preface un chestie de ambiție pe teren de luptă ireductibilă o grijă de demnitate și un nobil scrupul național. Studenții din Iași sînt legați printr’o manifestare publică și printr’un act. Cei din București încă nu. Către ei mă adresez aici. Lucrăm împreună la răspîndirea și înnaintarea științei. E o continuă și înnălțătoare colaborație pe care nimic nu trebuie s’o întrerupă. Cu atit mai puțin instigații de natură politică pe care tinereța voastră nu le vede, dar pe care le recunoaștem de la cele d’intăiu șoapte ale ipocrisiei ațâțătoare, de la cele dintâiu apariții pe scenă ale agenților cunoscuți nouă mai bine , cu vouă. O tgrevă» și o tgrevat imediată, o notificare către noi? Dar de ce? Ce v\am făcut de nu voiți să fim, pe un timp indefinit, alături pe drumul de muncă al ocupațiilor noastre senine ? ce urmăriți prin «grevă»? Să ne siliți a schimba o hotărîre pa care n’am luat-o, o declarație pe care n’am făcut [UNK] o fiindcă nici nu ne-am adunat prin organele noastre legede ? Să ne j gniți și să ne împiedecați fără motiv, ca și cum o solidaritate de patroni ne ar lega pe toți profesorii față de voi, muncitorii solidarisați ? Feriți-vă de falșii apostoli și feriți vă și de oamenii, de treabă, onești, cari nu s'au deprins încă. In tinărul lor avtut, să vadă întăiu neted ținta și drumul și apoi să facă fapte. Adunați-vă într'un număr care să dea însemnătate adunării voastre. Spuneți Senatului nostru, Colegiului Universitar îndoielile și criticile voastre. Veți găsi, vă asigur, mulți cari să vă înțeleagă. Vom căuta împreună, consultîndune și cu autoritatea școlară, modalitatea prin care să înlăturăm de-asupra colegilor voștri orice atingere de demnitate fără să atingem demnitatea învățătorilor lor, asupra maturității cărora a bătut, poate, ca și asupra tinereții studențimii, vintul aspru al pasiunilor. Studențimea din București va arăta astfel că nu în deșert i-am vorbit noi, aceia cari cerem in fiecare zi respectarea prin concordie și reculegere a momentelor de dureroase așteptări și de afinte speranțe in care trăim și asupra cărora se va opri la viitor, vă asigur, im ochiu fără de milă. (Din t Universul».) N. 10RGA.