Neamul Românesc, august 1916 (Anul 11, nr. 32-39)

1916-08-07 / nr. 32

Anul al XI-lea. No. 32. București, 7 August 1916. 10 bani exemplarul. Administrația la Vălenii-de-Minute FOAIA PARTIDULUI NAȚIONALIST-DEMOCRAT Plata anuală 5 Ievelină toate foile 20 lei Nenorocirea de la Pulberărie. Un accident nenorocit a făcut ca, în momentul cînd oastea României are nevoie de toate puterile sale, să pierdem trei ofițeri de pregătire specială și fie cea mai bună reputație și o sută de soldați. j Toată țara cea adevărată, acela care se prepsgătește, care observă și așteaptă, a primit această veste, nu numai cu o adîncă durere pentru ostașii cari, căzînd, nu au avut măcar dușmanul în față, dar și cu unul — s’o spunem — de umilință. Ea n'a fost slăbită nici prin larga participare a oamenilor din toate clasele societății la doliul armatei, nici prin nobilele cuvinte ale primului-ministru, nici chiar prin atitudinea, în adevăr vrednică de iubirea unui întreg popor, a Regelui, Reginei și Prințului moștenitor, cari au dat 70.000 de lei pentru ajutarea celor rămași în urmă și au onorat cu prezența lor la înmormîntare memoria acestor soldați morți la datorie, cu o clipă prea curînd. 4j Umilința a venit din aceia că încă odată , acest popor al nostru așa de bine înzestrat a dovedit că î mai lipsește ceva pentru a trage folosul cuvenit din toate forțele și darurile sale. în ce stă această lipsă ? Dar mai e nevoit să spunem ? Oriunde vei întră, oriunde va străbate o privire critică, neajunsul va apărea din nou, și același sentiment de umilință, în care se amestecă mînie, pornire pedepsitoare și conștiința că totuși nu a sosit încă vremea îndreptării dorite, se va produce. Vremea cere mult de la noi. Abia poate sa-i dea tot ce cere și poporul cel mai bine înzestrat și mai bine pregătit. A nu pierde nimic prin vina sa, fără o fatală și neînlăturată nevoie, a încorda atenție, pază, bănuială, toate resorturile sufletului la pîndă contra primejdiei, contra oricării primejdii, e cea dintâia datorie, — și pentru toți. Să căutăm a o îndeplini. Să considerăm ca e o crimă — crima cea mai grea — neglijarea ei. Și, atunci, dacă se vor vărsa lacrimile fără care nimic mare nu se cîștigă pe lume, în ele nu va fi măcar amărăciunea regretului că nu sa făcut tot ce se putea face pentru a evita crudele sacrificii inutile. NI. 10RGA. PAZNICUL MORMÎNTULUI. j . Pe creștetul Carpaților 1 frîni, Stă sentinela mută între stînci, în depărtări își deapănă amurgul Bucățile de flamuri înnetrite... Le strînge și le flutură ’n adîncul Văzduhului și-al văilor adinei.. Peste hotar se tînguie dvalul, Pădurile în freamăt trisi bocesc Nemîngîiata jale-a pustii, ii, Se zbuciumă și vîntul pin răstoace, Și cîntecul amar își suflă duhul, Rămas pribeag prin codrii ce jălesc. Stă sentinela strajă lîngă piatra Mormăitului ce ’ncuie în el păcatul Că răsbunarea morților așteaptă. Un sunet de aram’un semn din giulgiul Martiric de pe ochii suferința, Cu spada va să-i sfâșie veleatul... Stă neclintit străjerul, zi și noapte. Pe el nu-1 prinde somnul, nu-1 frămîntă Nici grijile de-acasă și nici dorul. Cu bradul sfătuiesc și se îndeamnă La veghe tot cu el, șî-i spun povestea Sinistră, unul altuia și-o cîntă. Dar, cînd va fi ca sâ se ridice steagul, Cînd lespedea"Va pielii de pe mormăit, Se vor aprinde ochii lui de ură, Și mînile-i pe spad’or să se ’nclește, Și vor suna și clopote și trîmbițî. Și sîngele va fierbe pe pămînt, Atuncii vor năvăli peste hotare, Toți paznicii aceluiași sicriu, Vor deslega Ardealul pus în fiare, L-or scoate din mormăitul secular, Și soarele-i va da să bea lumină, Lumină, și va fi Ardealul viu ... Const. Asimini. OORIZIA. Austria formase un plan mare, un mîndru gest de energie în care se concentrază toate puterile senilității sale. Să cadă asupra Vicenței, a Veneției poate, și în șesurile care au văzut atîtea horde, în orașele care au găzduit pe Croații și Maghiarii garnizoanelor sale, pe „zbiruu Vienei, în cuprinsul vechiului „regat lombardo-venet“ al tinereților lui Francisc Iosif întâiul să-și exercite furioasa operă de răsbunare. Noua ofensivă rusească a zădărnicit aceste barbare speranțe. Și atunci, pas cu pas,ru grele, dar biruitoare lupte, Italienii lui Cadorni au înnaintat. Au văzut iarăși vechea țintă a întâii lor ofensive, frumoasa Gorizia, pe care trei nații și-o reclamă, dar în care limba care răsună vioaie, veselă, ca încă o podoabă a naturii, e limba italiană. O ultimă sforțare eroică, și orașul care cuprinde cenușa pribegilor din Casa de Franța, cu nenorocitul rege exilat, Carol al X-lea, în frunte, au văzut altă pribegie și alt exil. 12.000 de „Austrieci“,— Unguri din Székesfehérvár și bieți Romîni din Banat —, sunt acum în prinsoarea dușmanului. Sunt drumuri de nebunie care ajung unde a ajuns acesta. Atacul austriac la Vicenza a izbutit doar să aducă pe ostașii lui Victor- Emanuel la Gorizint. Italia întreagă se bucură de această izbîndă, care a costat atUa singe. Și nu e între noi niciun om de inimă care să nu se asocieze la această bucurie. N. IORGA. Iarăși casai Hruschka. în „Epoca“ din 3 August, supt semnătura d-lui I. E. Torouțiu, bine cunoscut nouă, se dau lămuriri menite să infirme concluziile la care am ajuns în ce privește așa-zisa corespondență Hruschka-Marghiloman. Ele vin în momentul cînd observatorului liniștit și istoricului critic i se dă alt element de control prin scrisoarea, pe care o publică ’n facsimile, în „Steagul“ din 2 August, d. Hruska. în „Epoca“ ni se spune că este un deputat bucovinean Hruschka și că el e soțul surorii faimosului agent austriac Aurel Onciul și cumnatul, prin soția sa, al nu mai puțin faimosului Fiorea Rupu, alt agent austriac. Aceasta o cred. Al doilea, că zisul Hruschka, întăiu simplu administrator silvic, apoi deputat dietal în Bucovina, a visitat în toamna anului 1914 Bucureștii, că a trecut pe la nu știă ce om de casă al d-lui Marghiloman și că a fost primit și de acesta. Naș putea-o nega. E admisibil. în articolul meu am spus că asemenea visite sunt „posibile“. Rar atît. Încă odată, scrisorile sînt idicate în toate sensurile, imposibile pentru cine a făcut patru clase primare în Austria. Eu cunosc și cultura și școala și lumea austriacă. Nu se poate. cel ce a scris „Steagului“ cu o singură greșeală de ortografie — %Aici iii« grabă — posedă foarte bine limba germană, are caligrafia curentă a omului cult și — întrun sens care nu e al nostru — mentalitatea politică de care e total lipsit cel ce a dat „Epocei“ scrisorile false; în sfîrșit nici iscălitura nu corespunde. „Epoca“ afirmă că e același om. Și în „Epoca“ e iscălit : N. Hruschka, iar el semnează în „Steagul“: Eduard Hruska. Sunt gata să continuă discuția, cu oricine. N. IORGA. Ce expunem în lume. în zilele acestea de eroism noi am mai dat lumii un specimen al producțiilor politicianismului român. S'au furat cinci milioane de sindical Bursei. Omul se chiamă Victor Filoti. E un politician cu vază , a fost deputat, secretariu-general de Ministeriu, și a sfidat cu incultura lui pretențioasă de la tribuna Parlamentului. Unii găsesc plăcere să răscolească în prieteniile și relațiile lui. Nouă nu e scîrbd. Nu e și frică. Fiindcă în dosul lui Filotti stă o bună parte din clasa noastră dominantă. N. IORGA.