Neamul Românesc, mai 1917 (Anul 12, nr. 131)
1917-05-16 / nr. 131
NEAMUL ROMÂNESC versări Cînd Mi-am fust Tronul, glodul rolului pe care trebuia să-l joase Romani?. !n marele confîiat a ?unt pentru dinsa toate clipele vieței Mele. Aceasta era marea datorie, de la care ba patestra să mă sustrag și nu trebuia. Cile lupte! Cite faimíuturi lăuntrice! De la Început, îmi irepurecem această regulă de conștiință: să Mă las pe Mire la o parte, să nu țin samă aici de neamul din eari am pornit, nici de familia Mea, nici de sentiment ele Male ca oro; »[ nu văd decit Rotâlnia, să au Mă glndass dealt la eins» și decit pentru dlas*. Doar r.u_ domnești asupra unui neam pentru tins în* șuți, ti pentru neamul acela. Aceasta și este, cred eu, cinstea unui R*jie. M’am silit sa-i păstrez credința. Gând, puțin altei puțin, tot gîndinéu-Ma și întorcîndu Mi g’ndul, am săpat și încredințarea că locul României era Împreună cu pop »oarele înțelegerii, ea era de chemare gosnaita și »ana sa, că interesul său, și nu un interes trecător, ai interesul «el statornic, interesul istoric, trebuia să o așeze alaturi de Franța, da Angli», de Rusia și Italia, că, dacă n’ar ținea samă de această chemare, ar ajunge iarăși se a font atîta vreme, vasala altei Puteri și « ar nimici astfel tot ceia ce face mărime» și nobleță unei țeri : unitatea națională, libertatea de acțiune, independența, atunci sm simțit o mare întărire sufiatesssâi pentru că vedeam «u siguranță »« drum aveam da urmat. Dar, la același timp, simțiam și a jale adinei, pentru că înțelegeam cite lucruri era alei despartă pntru totdeauna acest drum : da familia Mea, de prietenii ce i am avut odată, de iubirile prietenești șie copilăriei Role ... Atunci a fost un M ne—iartă-mă să rostesc aceste cuvinte mari care da obiceiu nu mi plac; nu Mă pot scuti de dinsele aici—, atunci a fost In Mine lupta între conștiința Mea și inima Mea, ți conștiința Mea a biruit. Eu Fam cerut neapărat să fie astfel. Inima a rămas puțintet cam tristă... Nu trebuie să i se dea Id nume de rău aceasta*. Glasul regelui Ferdinand se întunecase. Mi a’a părut că un văl de lacrimi și acoperiș puțin privirea, apoi admise simplu, cu o blndeță mare. . .. Ce vrei dta! Locul unde te-ai născut, tot nu-1 poți uita ... Regele tăcu... Se cufundă o clipi cu gândul In amintirile lui. Ca să simți toată emoția care-1 starnia atunci, trebuie să-ți aduci aminte cât de mult era legat prințul Ferdinand de familia lui germanică și cât de bun fiu și de bun nepot a fost el. Trebuie să-ți chemi înnainte atmosfera patriarhală și, dacă îndrăznesc să spun, „de cămin”, — numai cu căminul e regal —, a vetrei Hohenzollernilor, castelul din Sigmaringen, umbra deasă a zeilor săi bătrâni de veacuri, lacul pașnic ca un „lied”, pădurea grozavă și bună pentru copii ca o dramă a lui Schiller, tot cadrul acesta în care povestea bătrână intră de-a dreptul acasă la dlasa și legenda cea veche regăsește arborii codrului său. Trebuie să clădești din nou prin cugetare viața simplă de familie care trăiește acolo, largile odăi cu podoabe grele, sala cea mare. Incunjurată de dulapuri supt sticla cărora se păstrează cu miile ceia ce a înfrumusețat toate generațiile ce i’au urmat, adunarea tuturor în jurul aceleiași mese la hramurile cele mari ale anului, aceiași prăjitură împărțită cu dreptate fiecăruia, un amestec evlavios, burghez și princiar de vechi rugăciuni, de cintece bătrâne și de datini din alte vremuri, serile lungi de Crăciun, cu sonoritatea și lumina lor de clopote și de stele—și în care, pentru ca și codrul să fie printre oaspeții ei, pun un brăzișor pe masă! Și ce moravuri pline de bunătate! Când Prințul Carol, ales Domn al României, părăsește în 1866 castelul părintesc, el Ingenuncha Investibul Innaintea Principelui Carol Anton, a mamei și servitorilor adunați și primește binecuvintarea lor. Pe urmă sare pe cal și pleacă în galop. Părinții mândri și plini de durere se suie la rundul Indrii și de pe fereasta deschisă văd pe fiul lor care stă să se piardă In zări și, ridicînd amândoi împreună brațele către cer, li strigă lăudăm pe Domnul: „Ce frumos e, și cite sprinten !". Călătoria mai departe a fost încă mai simplă, întîmplările impunînd noului Suveran un strict incognito. A mers pe Dunăre, în clasa a doua, între saci de mărfuri, și de acolo a scris împăratului Francisc Iosif o scrisoare care a ajuns pănă la dînsul, căci se pare că pe vremea aceia scrisorile ajungeau la destinație . Cu cît trecea fiecare an, cu atît creștea dorul de acasă al Principelui Carol. Scria părinților săi: „O, de aș putea să mă uit în ochii voștri cei dragi mie! Să nu fiu alta decît un copil în preajma voastră...“. Și, în ajunul Crăciunului german, mărturisia că este și mai multă tristeță în sufletul lui... Regele Ferdinand a trebuit să se smulgă de la înrîurirea iubită și de la naiva putere a unor amintiri ca acestea în Ziua cînd a socotit că și chemarea și cinstea sa de Rege îi poruncesc altfel. Și sL s’a gîndit la „ochii cei dragi lui", trecut prin gînd o vorbă ca aceia : „să nu fiu alta decît un copil în preajma voastră...“. A trebuit să uite ețele iubite, jocurile, copacii, stîncile, toată tinereța lui — și să stingă cu sularea lui una cîte una lumînărelele brăzișorului de Crăciun , a trebuit să facă mult în el acestea toate..., una cîte una. A isbutit, după o luptă, în care, cum a spus-o el însuși, pe sine s’a biruit. A isbutit, de mult curaj și multă loaialitate ce era în el. Dar Regele, era. Putea să domnească asupra altora pentru că asupra lui Însuși învățase a domni, în clipa cînd îmi vorbește, gîndul Regelui e stăpinit întreg de acest trecut, dar hotărîrea lui nu e slăbită prin aceasta. Căci, sfărîmînd tăcerea, regele Ferdinand urmează: „Vezi d-ta, cum îți spuneam adinioarea că sprijinul cel mare este voința, tot așa în vremea noastră sentimentalitatea e dușmanul cel mare. E meșteră în a-ți pune înnainte o cursă după alta, în a preface cum vrea ea adevărul, în a te face să nu vezi adevărata datorie. Sentimentalitatea o știu eu bine; destul am luptat împotriva ei...“ „— Toată lumea, Sire, știe ce sentimente a trebuit să Innăbușiți.. — «Da, fară îndoi»!!, mult îmi era draga familia Mea. Ea a fost aspră și nedreaptă pentru Mine. E firesc lucru ca in fosul luptei să se întunece judecata dreaptă a lucrurilor. Dar, uite, eu tînt încredințat că, fiind In losul Mieu, oricare din ai Miei ar fi făcut tocmai așa cum am fosul eu.* Nu e «bîne înduioșătoare vorba acestui Suveran, care, nevroind să blasteme pe atei cari de șinei luni, în manifestele și ziarele Ior, nu încetează de a-i batjocori, de a i insult» Coroana, găsește mijlocul sa. In același timp și In aceiași frază, și sinus demnitatea misiunii sale regale și să dăruiască alți săi, din simplă mărinimie, o loaialitate asemenea cu a lui ? Regele Ferdinand se scutură acum de această emoție intimă, ,Care «ciudățenii nu are viața, urmează el. Mulți din ofițerii cari se luptă împotriva ostașilor Miei și au fost prieteni, camarazi de regiment. Cunosc foarte bine ca Mackensen, care locuiește, — după cu se spună—, în palatul Miei din București, și pe Falkenhayn 1l cunosc tot așa de bine. Piorivnicii Miei sunt de părere că toate acestea ar fi trebuit să lege pe regele României. Oare nu știu ei că datoriile au o ierarhie pe care nimeni dintre noi nu este liber să o aleagă și că datoria care Mi se impune» Mie era să »păr România și să asigur independența astăzi și mărirea în viitor? Germanii zic: „Mii presus da »zice Germania* , ci eu am zis: „Mai presus de orice datoria Mea*. „O altă datorie morală mă va stă* plin de o potrivă In viitor, și o voiu îndeplini și pe aceia cu dragostea adâncă, mai mare la fiecare zi, pe care poporul romănesc o face să se nască la inima Mea, datoria de a face mai largă ▼iața, mai mare buna stare a acelor țărani cuminți, isteți, chibzuiți și viteji cari așa da viteaz s’au bătut pentru țara lor. Cu acest grad încă de acuma trebuie să prevedem și să cercetăm cu luare aminte ceia ce va fi în România reforma cea mare de după războiu: legea agrară. Eu Mă voiu stii, împreună cu guvernul Mieu, să-i dau cea mai largă Însemnătate socială și caracterul praștic cel mai efectiv și sa o aduc la Îndeplinire cît se va putea mai vast și mai drept. Nu e nimic mai greu și mai gingaș decît să așezi o lege democratică atunci cind nu vrei ca ea să ajungă demagogică și să piardă prin aceasta chiar tot prețul ei. Face ca pentru legea aceasta să-ți Întrebuințezi toată conștiința și toată inima, pentru că acei cari, întercîndu-se la vetre, se vor folosi de dlusa, vor fi ostașii.* „Eu rămîn adînc recunoscător acestei oștiri pentru uriașa muncă pe care a dat oferii. A trebuit să sprijine cele mai învierșunate lupte și, în același timp, lipsurile cele mai grele. Cum n’aș putea Eu f mândru oare de unități așa de eroice cum au fost diviziile 12, 15 și 19, regimentul Siretin și regimentele de vânători 9 și 4 ?“ Regele urmează și mai departe această enumerare, din care, cu adînca mea părere de rău, n’am putut păstra toate elementele. Pe urmă, îndeplinind rostirea recunoștință sale, el adaugă: —„Această armată, așa de greu încercată, se reface cu stăruință. Mai bine deprinsă cu războiul, mai bine echipată, cu o mai bună instrucție, va avea în primăvară un și mai mare preț. In opera aceasta de reconstituire, prețuiesc în cel mai înnalt grad ajutorul așa de devotat pe care Mi-l dă misiunea franceză, supt direcția generalului Berthelot, pentru care am atâta recunoștință, și, îmi Ingăduiț a spune, prietenie.* „Cum vezi, eu păstrez neatinsă și întreagă speranța Mea. Fericit am fost și dăunăzi să constat înfățișarea și ținuta diviziei a XV-a, pe care M’am dus și o cercetez. Am văzut acolo o baterie de patru obuziere, două rusești și două românești, care trăgeau prietenește una lingă alta împotriva dușmanului. Comandantul rus al bateriei a fost rănit, și acel care I a înlocuit a fost comandantul român. Nu e lucru care să poată întări mai mult credința noastră în viitor și tăria noastră sufletească de astăzi t"c .ît această nobilă frăție de arme cu paza și marea Rusie. Am pe deplină vedere că puternicul ei ajutor ne va tee să isgonim pe năvălitori. Știu bine și, în furia lor, dușmanii au lipit de zilele Craiovei o proclamație în care declarau că războiul au venit să mi-l facă Mie, și nu Românilor. Ce nerozie ! Ar fi trebuit să-ți dea sama și astăzi că poporul Mieu și cu Mine una suntem, că m-am făcut unul altuia toate jertfele, că aceia cari, fără să-și dea sama, au consfințit definitiv această unire, pe care nimic n’o va putea atinge, sunt ei Iașii.* $ Spuirnd această’din urmă trasă, Regele Ferdinand nu căută să-și mai ascundă emoția care-l cuceria. Cînd a zis „poporul mieu“, pare că ar fi rostit numele unui copil pe care și l-a găsit din nou, și poate că, la dreptul vorbind, chiar așa și este. Greu lucru pentru un Rege să-și cunoască supușii, și greu pentru supuși să-și cunoască Regele! Se văd puțin, nu-i lasă nimeni să stea față la față, și, cînd se întîmplă cîte odată și un lucru ca acesta, totdeauna se află vreunul care să-l deranjeze îndată. Ca să se schimbe această stare de lucruri se cer evenimente considerabile sau violente. Și unul din ele e războiul. Lui vor avea să-i mulțămească Regele Ferdinand și poporul său că pe neprevestite s’au găsit unul în fața celuilalt,— și, dacă pot s’o spun, în intimitate. S’au cunoscut, li-a plăcut unul de altul, și unul a prins dragoste de cellalt. Așa se desfășură de obiceiu toate poveștile de dragoste și de prietenie. Și ce frumoasă este aceasta! Voinicii Moldovei și ai Țerii Romănești văzură la un apus de soare trecînd prin cantonamentele și pe lîngă tranșeele lor, într’un veșmînt care nu se deosebia prea mult de însuși veșmîntul pe care-l purtau ei, cu dreapta privire bună, cu înfățișarea plină de iubire și mîna întinsă către dînșii, pe aceia din care nu cunoșteau pănă atunci decît chipul zugrăvit. Domnul țerii a văzut la lucru pe țeranii aceștia suferitori, plini de răbdare și viteji, cari se uitau uimiți în dînsul. Sîngele lor l-a văzut curgînd, dar plîngeri de la dînșii n’a auzit. Și le-a spus în atîtea chipuri deosebite, prin faptă ca și prin cuvînt: „Vă doare, Mă doare și pe mine; îmi sînteți dragi, copii“. Și ei au răspuns : „Doamne, nu ești drag“. 4. Așa s’a săvîrșit în România, pentru cea mai mare a ei fericire, unirea sufletească a poporului și a Regelui. Unirea aceasta rodnică în urmări însemnate, fiecare zi fără îndoială o va întări, și mai mult. Dar încă de astăzi ea este nezguduită, căci se sprijină pe o temelie întreit de puternică: loaialitatea de suflet,nobleță de inimă a Suveranului, devotamentul și vitejia acestei oștiri de țerani, cari au păstrat neatins în ei, la adăpostul oricării stricăciuni străine, rasa românească, așa încît astăzi cel mai bogat sînge ea cel care curge în vinele celor mai sărmani și, în sfîrșit, grobieria germană, care, furioasă, zăpăcită că a întîlnit un Rege unde credea să nu afle decît un complice, a amestecat prostește cu coroana lui spinii cari se cereau pentru ca ea să fie în adevăr, pentru totdeauna, a unui Rege. Robert de Letesa. (Di» Jt Figaro).) Noi am zice: Robert de Flers, iar, dacă greșim, rugăm a fi desmințiți. " DIN RUSIA „Odeskia Novosti“ din 24 Mart duce șiaea că au fost scoși dn posturile lor Mitropoliții Petrogradului și Moscovei, cum și un arhiereu, vicar al Mtropoliei din Petrograd, fiind considerați ca prea mult legați de vechiul regim. Același jurnal publică două telegrame din Moscova și Chiev, In care se vestește că tot clerul acestor două orașe mari,ducîndu-se, a cerut ca de aici încolo Mitropoliții și episcopii să nu se mai numească, ei să sa alergă, ca in alegerea lor partea cea mai mare s’dea obligatoriu elenii epihiei respective vacante. Aseași jurnal scrie, in ziua de 26 Mart, să un corgres de negustori au cerut monopolul cerealelor. Partizanii mișcării consimt la acest monopol cu condiția ca să fie In îporul poporului și fără Împiedecări și greutăți tehnice. * De la 24 Mrt și până la 11 April, s’au adunat 2.757 709 ruble, pentru ajutorarea amnistiaților și eliberaților poliției. S’au stem ínat Ministeriului de justiție ca să le pună la disposiția acestora. BULETINUL ZILEI In Champagne Francesti anunță că au luat până la 1.000 de prizonei. înaintarea italană continui, luînduse muntele Flondor și unele puncte lingă Castagnievizza. Adăugindu-se 3500 de prizonieri noi, s-a ajuns la cifra totală de 22 419, dintre cari 481 de ofițeri. « ța «raiB Ew știu: din tara Sosirea ministrului francez Albert Thomas la Iași. Aspiră a sosit reprezentantul extraordinar al Republicei franceze pe lîngă Rusia nouă, ministru de muniții, Albert Thomas. Salutăm pe oaspetele care ne cercetează pentru a nu vedea lipsurile și a nu îndeplini nevoile, ca și pentru a întări la hotârîrea lor de luptă pe Aliații noștri ruși de pa frontul romin; pe socialistul național care unește cu cele mai înnaintate idei din mintea sa călduroasa iubire a inimii și de pentru Patria franceză ; pe înțelegătorul dreptului la viață al popoarelor; pe fratele de rasă, care, fără a fi intrat încă în atingere cu noi, a înțeles așa de bine tot ce anrnțiam fără a descleșta buzele. In mîndria durerii noastre tăcute. Fie vizita sa aici începutul acelei opere de refacere și întregire căreia suntem gata a-i dărui toate puterile ce nu au mai rămas 1 N. IOSGA. Ar fi poate bina ca și medicii cari au contractat tifosul exantemtic în exercițiul funcțiunii și s’au făcut sănătoși, să abă dreptul de a purta același semn la braț ca și răniții din războiu. Cel puțin In Franța s’a luat de mult o măsură analogga. Credem cu atît mai mult că și medicii noștri, ar merita o răsplată morală asemănătoare, cu dr ei. In tot cursul bolii, au dat dovada unui devotamenit la îngrijirea tficiior, unei abnegații și a unui sur j care au stârnit chiar admirația străinilor. Dr. I. D. A apărut ,Revista Istorică, anul al IlI-lea, nr. 1, cu următorul sumar : I. N. Iorga, O cronică nebăgată în samă. — Despre Cronica lui Gheorghe Brancoviti. II. Documente : Numirea unui buluabisșă de Țigani.—Acte amestecate.—Un act relativ ia pro «sul Do»mnei S Ha & lui Gheorghe Ștefan cu Doamna Dafioa a lui Eustratie-Vodă Dib ja și cu ginerele ei Iordache Ruset.—Testamentul Doamnei Esatarina Mavrocordat, născută Ruset. III. Cronică. PENTRU OSTAȘI Durui metonim Neamului Ram Sinte* Suro* din. urmi Lei 24 458.10 575. Ing. Oct. Pop, pentru memoria drului Al. Codarcea, decedat de tifus exantematic și făcîndu-și datoria pentru patrie 30.— » g*ta de sibscrîpțîe itali ® deschisă la „Librăria Românească” loan V. Ionesca, Sscrada Lipifaeaxa No. 47. Se caută bușteni de teiu uscați, de cel puțin 20 c.m. diametru și 0.60 lungime. Ofertele pentru orice cantități se vor adresa Direcției a IV a, Direcția Generală a Munițiilor, ȘTIM BUM ITSAWATOTI Gasman!! $! Tisza La timp „Bnrliner Tagblatt“ arăta ca Tisza a fost păstrat, acordindu-i-se prorogarea Parlamentului, numai pentru a nu se impiedeca Incheiarea concordatului cu Austria, dar că „miopia“ lui ia chestia electorală, „nepotrivită cu timpul“, tot îl va răpună la sfîrșit. Un Ministeriu de coaliție il va înlocui și el se va putea sprijini și pe toți cei cari vor părăsi pe dictator în momentul căderii lui. Candidații germani erau Weckerle și contele Ioan Zichy, din camarila Moștenitorului, ba chiar Andrássy. Wi îMs în IM*« $8 Dumnuzeii lui Prispant care cunosc Germania spun că H nch nb:rg, poreclit la Curte w moșneagul da la laturi*, (Lacurile Maxumime), și Bosing erau foarte râu priviți înnainte de războiu de către Imparat, a cărui ignorantă in strategie nu se sfiiseră să i-o televizi in fată. Fiul lui Bernir Liw Ministrul englez Bonar Law a primit vestea că fiul său, rănit în luptele din Palestina, a dispărut. Falsificări!« gtrmin» Ziarul „Germania* a reprodus un interview dat de regele Ferdinand „Tribunei* din New York. Regele, „care era îstupid în Rusia*, ar fi declarat că războiul nu l-a voit până la sfîrșit La ce mizerabile înșelătorii recurg de apt râid de la Ekrim ! Spionii germani In Italie Cine nu cunoaște, dintre iubitorii de cărți frumoase, pe vestitul anticrar „italian“ Leo Oischki, din Roma și Florența. Ei bine, la declarația de război, acest German a fugit în Synteza, și s-a constatat dăunăzi că i se trimetea acolo de asociații rămași In It si la prețiosul manuscript, furat mai de demult din Florența, care cuprinde scrisorile lui Anerigo Vespucci. •Sufletul, nu!" Vestita foaie de caricaturi en gresă Punch prezintă pe Wilhelm al II lea sprijinit în siie, care spune regelui belgian Alert : „Deci, vezi, ai pierdut totul*. Și, cu sabia scoasă în mînă, Abert răspunde: „Sufletul, nul*. De aici s’a făcut o reproducere în culori, care se vinde în toată Anglia. Tipografia „DACIA" F. și D. JUUs**«. HolisW In N-l &73 â în 13 Main IISf Pe frontiera de Vest a Moldovei, schimb de focuri de artilerie și infanterie în diferite sectoare, mai ales în sectorul din valea Călui, unde bombardamentul din ambile părți a fost mai violent. Pe Putna inamicul a bombardat cu srickria de cîmp tranșeele ruse de lîngă satul Irești și regiunea satului Gușlea, iar cu artileria grea satul Panciu. Artileria rusă a tras cu eficacitate asupra porțîunilor inamice din regiunea Vidra, Făurei și Căiieni. In urma acestui bombardament, s’au auzit mai multe exploziuni. Pe Siretiu și pe Dunăre, nimic important de semnalat.