Neamul Românesc, iulie 1917 (Anul 12, nr. 184-206)
1917-07-07 / nr. 184
Auri.al III- lea, IIp. 184 «fe »&$$& m «ii mrnhm * Iva« ui?.HBftfifia «i summs m&m Presantei isam » APUI IKLIlC Director: N. lOROA UN SALVATOR: VON MICHAELIS .um Germania se gliește într'o situativ fără păreche de rea. Nu pentru că ne cutire sau pe cutare front ar fi ceva care nu se poate îndrepți». In afară de initiative care se pot produce fotossup*, sunt atîtea împrejurări neprevăzute care pot schimba starea de lucruri pe care a pregătit-o și cea mai isteață minte de calculator militar. Se pare astfel ca marile ploi venite neașteptat în ultimele zile au dat răgaz Austro-Germanilor să-și aducă rmrvele renane și bavareze cu care se laudă și să împiedece desfășurarea fulgerătoare a o îendrei rusești care își și cîștigase dincolo de Lomnița punctul de sprijin, fără folos alfel de la Kalusz. Hiedenburg e totdeauna plin de planuri, chiar atunci când vede victoria cu periscopul rivalului său Trpez. De ce n’ar avea un număr de proiecte inedite, toate, fără îndoială, cu o stratție absolută de succes, chiar dacă această garanție ar fi alta decit competenta aprobare a Kronprinzului și părinteasca binecuvîntare a împăratului însuși ?», fiindcă publicul german a văzut că clama 1« sfat Hndenburg și tendor fi, Mîntuitorul și Evanghel! comunicatelor, el poate ti 1ÍDacă „situația nu e mai bună [îi oricînd"- precum &]a spus altă . —, e touși o „situație bună", freutatea Insă e alta : rtu cum iasă Grmunk d n nehotărr. alfâ de, astăzi cri did. Intri» m P& lt; to a&mr și, 4,a lățesc—Alak, ci din íckrvi>ü ei, dacă sarpuim produc,3, zâ rupă iotar:: a pe sau nici nai d plic triumf nu poate Irita, ci, din pot .v, mcimei fitoare, deci mai crudă in exersea puterii sale de cucrire și de sare, nu aitt mai isolaia, de și seta de tu, bit n, de regie, a tuturor, va fi G t mnla ? să readucă donsul gaius . »0, nu numai in ce privește faptul Prut al păcii, ci și putința relațiilor cu alte popoare din care pănă acum — și nu numai sot raportat economic—nu ă i ea pănă astăzi ? Cum sa se facă die nou accepați, ba încă avind tot dreptul dezvoltării pe care o visează, ca membru in sfatul cel mare și în marea operă solidară a omenirii ? Cum se poate europeni ia și umanisa această Germanie pe care au smuls o din mijlocul Europei și a Umanități; un șir de odioase atuns cu care nimic nu se poate compara in isoria lumii? N’ajunge pentru a se atinge acest rezultat nimic din ce a înfățișat până atuna trufașa țara a tuturor Udărilor. Și de aici căutarea în toate părțile, — cum ,se întîmpB cu orice societate, care, după ce a dstors tot ce e normal, firesc, umblă după putința minunilor, — a unui „salvator Reihmanui-Hojlweg cu truda lui proastă de opt ani de zie la preasfînta căruță a domnului tău impărătesc, —vechiu animal de paradă, spetit de ostenelile sale, — nu mai putea fi nici crmaciul obișnuit, accum acest mîntuitor cu însușiri deosebite. Kronprinzul a alergat de pe frontul infringerilor cums nu-l descurajează pentru a face alegerea „izvoritorului de mir" și „făcătorului de minuni*, a „ciudaîvorețului* pe care că ieșize pe scaunjui, avînd didesupt „petecele de hîrtie“ ale tuturor tratatelor, de pe care se prăbușise, cu „Ordinul Hohenzollern* de gî*, Cancelariul miseriei umane. Și sorții au dăzut pe von Michaelis. Purtătorul galic al acestui nume latin nu se făcuse așa de celebru prin sistemul său financiar, ca ministru al unui Tesaur redus la expedientele gasarelor particulare, cît ca aprovisionator al Imperiului. Predecesorul lui, von Batocki, făgăduise Germaniei marea cu sarea. Procedase „științific" pentru a izgoni foamea din țară. Socotelile lui de „calorii" în care se preface marmelada de prune și biftecul de sfeclă erau fără greș. Așa de aproape socotiți, Incit i s’a atribuit sfatul către femeile flămânde de a nu se trudi atâtea ceasuri la birourile de alimentare, prea îngrămădite, căci pierd cu osteneala mai multe calorii decît ar putea să cîtige dacă ar mînca în adevăr tot ce scrie pe cartă. Și socotia așa de bine încîi imensa fi«udă cu cărțile de aprovizionare n'a deranjat de loc socotelile lui exacte. Von Michsens, el a lucrat altfel. Deși ministru al cifrelor Tesaurului, el nu a elatárt pe fiecare Neamț după cele mai sigure metode și nu i-a apreciat „științific" caloriile. Ci și-a zis că, fiind încă în patrie atîtea persoane grase și roșcovane, trebuie să mai fie și alte deposte decît acelea ale Imperiului, la care întri numai cu cartă ca să vezi dacă este ceva înlâuntru. Și, om cu aptitudini polițienești, el i'a apucat să vîneze pe cei cu pivnîțile pline, pe cei ce ascundeau șuncile supt învelișuri de pi,pa cei cari și trimeteau prea des stojaiceie la părinții de la țară. A reușit astfel să aducă nația invincibilă la cele „140 de zile grele“ care, cum se știe, se strecoară până la recolta din August. Și, deci, acesta e Salvatorul. Va umbla și ia depositele particulare ale Aliațior și va smulge de acolo tot ce poate fi folositor unui status-quo de perpetuă „des* voitare“, cumi îl vrea poporul german ? Numai cu aceste deposite par a fi foarte bine păzite. Și von Michaelis va avea prilejul să vadă că este o deosebire intre dînsile și șuncile de supt învelișurile de pat ale burghișilor din Berlin. II. IORGA DIH GIERNANIA Ca a pierdut Germania Până la l iu Iunuai 1917 iată ce a pierdut Germania, după lista oficială (afară de marinari și de trupe coloniale): Morți de răni 929.616, Morți de bold9.213, Prisonieri 247.991, Lipsă 27*..278, Greu răniți 539.655, Riți 299.907, Ușa? răniți 1.512 27 î. Răniți rămași pe front 223 261. Total: 4.087.692. Mulțămiți cu șeful lor. Cu pri îiul aniversării Konprinzului, con* ivatorii de la „Gazeta Crăcii" ii fa latroiS, arătându-i meritele războinice (?) și'acheindu părerea că el a adus, ca „ei model", „servicii de neuitat*. Deutsche Tageszeitung face din acord tînăr pe vers în cruzimea lui reci „speranța 2merinlui“. Ș ziarele liberale-l înfățișează ea pe un om scard... popular. îs mmm Ajutorul cellalt S’a e«rat O «v cranial șl organlsA- țJISor sä »Jatä n«at!r«ita laDerie a zilei d« S# fătat eu³, și. min«. tm.d ni voi fi roîaji ® liber ®, •« v ® f»c« Vasi malt Doar sînt fin ű aati* «or», și f#ță d« eiroti, do siii cî ® a voi, ® r<ă o**rs>z) Să fa«fi însă ei rul aa«b Statal și tot ce dspotsd« m «i și încît an’*r ea se vădea««#, în aratarea acestor grozave patimi, a ciror Mindere ma n'o pum birni esi&*i, aici chisrrec^m dincolo, arad« vom ved*® e* ot așteantft, valoarea *«o*atră «orală. Aseneti valoare p? ntru os ore tată Intreagi, nu numai psntra e? i ce faptă'isa numele ei. fu post* conîîtata decit printr’tm semn,dar »ceia ab rotat «Igur , prin s^ontimpația ajutorului ntofiCui, al indivizî or ca și al gradelor mici. E o dovadă de moralitate, dar și de vnzihtate chior. Căci O țară na trăiește Ir, sdsvăr decît dacă O viață adsvira?*, o putere de desvoltere *e găsește in fie««re din c«lsie din orgabi i«¥ie mici cere fac nu o formă foaii, ci marele organism care trăiește prin eine și prin ele, pentru site și pentru ele. Cî am ivrt o mare bota* nie cetiind statcheta societății „Sf. Vasik* din setai botM*n'a«i Corni, care „* intreținot tantină d« t* 15 Istmar p măta 1 ■« iu«ia 1916, a procarie« hain» cărți, »jatoar** «s pstamoi 1917 «r* find 1.037 lei", sari› invițitor«?tubio«otenont, cars „a luat parte la 43 da înpte", Ioan Dăscălaecn. Iictitativa a pornit da la tul 77, „ea amintit * că a cantonat tu această comana". D-sosamdasă e vorba da a sa ©"«te copiii, mai tirzia d» a se întinde opera de milă la văduvele sărac«, la infirmi, la bolnavi, I«, cei rămisași fără iie, precum șâ la cu> ura economica și morala a toamnei. I» pregătirea prin exerciții de arma a vistorilor ostași. Veșnic oîițârii regimsetul toi vor dmnsacar un iau pt lună prrin fondația lor. Na *e poate o mai frumoasă origini și un unul nobil «co». Induioșâsi«a pantra c ® pot face bași și cind nu sunt „oameni mari“, se an»ște cu butimi pentru ceai»pravo io diploti Și tu putem dori d«ut ca și alte regiminte sa și aducă aminte de 10 «.ul« nnde N a'a dat tot c ® pută ® da sărăcia oamenilor și să ridice *tu locul semnetor de piști ă clădiri morale, de viață și de viitor. N. wum — 'HOH1 ■ ■ Cina a dat jos pe Cancelaria Discursul care a datorit căderea Cancelariului a fost al d-rului Ertzberger, la numle „unei fracțiuni a Centrului catolic’. N așteptat și violent, el a produs o impresie zdrobitoare. A fost atacat razboiul cu submannele și cel responsabil pe cîmpinsul, amiralul von Kapelle. Acesta a luat cuvîntul să răspundă, precum au făcut o, la sensul războinic, ministrul de Războiu, von Stein, și Heinferich. Dar încă odată Erizberger a lovit In pangermanismul fară restricte. Inlăturind toate argumentele ministrului, Scheidemann s’a despirțt definitiv de împârât, cerînd pa;ea îă anexiuni. Atunci Comisiunea budgetului se spera că se vor acorda creditele cerute— a rugat pe Cancelariu să dea explicații (25 iunie). Ertzberger, care represintă sarea de spin c Iu urmania meridională, a cerut formal plecarea Canceariului și se reforma fundamentală a sistemului de Guvern*. Atunci, Lethmann Hollweg încercând să împace partidele, național-liberalii a txioniști au luat atitudine contra lul. Curtea și carner îl a au întrebuințat ocasia prnt a a face să biruie punctul de vedere extremist. Se crede că vor putea, amînind Parlamentul pe Septembre, s’o ducă mai departe. „Gazeta Crucii“, conservator,e, spune că „e de ales între victorie sau pact cu prețul unei abdicări*. , S’, atem‘, spune Vorwärts, „la un punct de Întoarcere decisiv al istoriei noastre. E mai mult ca poibil că vor rămânea aici, căci Guvernul vrea să satisfacă pe naționaliști, pe internsionaliști, pe pangermaniști, pe militari și, pe social-democrați, pe pacifiști, pe prietenii și dușmai Maghiarii contra sufragiului aniversal 28 ar«l „Az Ujsdga din April publică o protestare a uigurilor transilvăneni contra sufragiului «aivrrssl care merită a fl re’v adusâ: „Sufragiul universal ar fi, după acea protestare, un act irepedisbil de periculos pentru nația ungară, expusă morții printr'usul. Extensiunea dreptului de vot până la sufragiul universal ar însemna ruina complectă a maghiarismului în Transilvania și tonu influența Ungurii; ar fi desființită. „Ni repugnă să constatăm că apoștțiu cea ungară și șefii ei, —cai altă dată, inspirați de conștiința lor, se declaraseră contra sufragiului universr au părăsit astăzi principiile și convingerile lor și au adoptat o atitudine opusă din motive de partid. Am dori să vedem pe acești șefi de oposițiune venind In persoană In județele noastre spre a se pune in contact cu populațiunea pe care voiesc să o introducă în viața constituțională. Ar vedea atunci că marea ei majoritate nu știe nici un singur cuviat pe ungurește, că nu cunoaște de fel politica și istoria negră. Se naște astrebarea dacă stan ei aciși șefi ai oposițiunii și-ar medica atitudinea și dacă e*!« In interesul națiaii ca ,un element ca acel al populației din Transilvaniei să poată hotărî de destinele patriei. „Interesul națiunii care ca aceste destine să fie puse la cale de deputați saz«»tisț qm pagunile intelectuale trebuitoare. Ni . .. să lăsăm rolul acesta arestor renaM ignorente care n’au niciuna din factule morale și intelectuale cerute pentru aceasta. " Chesiuunea de a se ști cine va avea dreptul de vot nu trebuie să fie rezolvită decît în vederea intereselor patriei maghiare. „Noi, cari ne am naștit și nu am primit instrutiunea în Transilvania și cari trăim pentru a apăra și năutra maghiarismul în această regiune, nu am putea supt niciun cuvint tolera să vedem conducerea afacerilor politice trezind in minile unui proletariat lipsit de orișe civilistie. Acest proletariat, de ait d, este, î n primul rând, lipsit de ori s srntiment maghiar.* „Inamicul care a atacat Transilvania pricinut mari pagube judeelor noastre. Politica see are. Cu inimă ușoară, cere o nouă extindere a dreptului electoral, sapă groapa maghiarismului vacia. Am putut goni, cu arme pe dușman din pădurile noaste un mijloc cu ar fi de a putea ruinele ce le-ar putea primnui sa universal existenței maghiarismu! Transilvanii?. * Serbătoarea Franciei UIMA fiul rostit «8«ifSité SAINT-AdAMS, ministrul VimmHh la 14 iuliea 1917. Sunt foarte mișc»! vizîndu-vă strtnși în număr att de mare în jurul mieu. Graba de voastre curtenitoare mă despăgubește de via părere de râu că nu v’am putut întruni până acum. De bună-samă, eve* nimeerle nu mi îngăduie a vă primi cum aș vrea. In schimb, ele se însărcinează să transfigureze miseria materială a acestei 14 Iulie de pribegi printr’o ia* comparabla spendoare morală. De acest lux pot vorbi, căci nu eu li suport «hei* tuienîe, ci Franța și é voastră. Franța întăia, care niciodată n’a fost rtit de mare ca astăzi. O simțiți aceasta d-voastră toți, Francesi și Francese, care, In acest moment mai ales, rm vă puteți lua gîndul de la icoana Patriei însîngerate, ciuruite de răni, dar la picioare, tremutînd torță, sigură de ea însăși, sigură da viitor și țintindu-și chiar privirea clară asupra unui orizont de acum degajat și lărgit. Nu. ln adevăr, niciodată Franța n’a fost atît de mare în lume. Și niciodată n’a fost ea așa de mare în România. Causa e, înnainte de toate, ci ea este Franța, și România e, mai mult decît oricare altă țară, predestinată s’o iubească. Dar, și pentru că toți copiii Franciei cari se găsesc aici au fost vrednici de ea. În să vă mulți rais,: la toți și la toate, surori, infirmiere, preoți, medici, oameni de afaceri. Țin s8 aduc omagiu acestei mobilisări sportante care, in serviciul operelor noastre de războiu, vă confundă pe toți în sfînta egalitate a devotamentuli. Am datoria să salut, în fruntea tuturor acestor voluntari ai sacrificiului, pe scumpul mieu predecesor, d. Blondel.il Sint fericit a-l vedea lîngă mine și a-i mulțării public, ci, avînd atîta clară vedere și abnegație, a călăuzt primii miei pași pe pămîntul românesc și, mai ales, a contribuit atîta a întipări acestui pământ pecetea geniului francez. Sfințile sale au fost atit de rodnice, încit sarcina mea a fost mai puțin să le continua, cit să ficurg roadele Trebuie săi aduc mulțumiri oficial și personal, că a mărit situația Franciei în România și, prin aceasta, a făcut-o pe a mea atât de plăcuta și un șparel. Domnule general, ofițeri, subofițeri și soldați ai Franciei, mă grăbesc a vă spune bucuria, mândria, recunoștința ce vă datorase, veni, ceri sînteți »ici, pentru lrant«, o fost și o podoabă.»^ ceia _șe_«_ cînd am fost chemat la onoarea de a o represinta în România Eu nu mai pot adăugi nimic, domnuld general, la strălucitele mărturii ce vi fi decernat de către Guvernul Repubei d; care Guvernul Romín Adrest de laud, cît sericiile d 'mijjim și admirabi ele străluinți ale romíne, pe care o saint in pordaflcțiunea supremă : aceia a viețl iar In ziua aceia, vom vedea i kmuroșindu-ne surisul vorbii, acel scris acum legendar in România, pentru că l-ați păstrat totdeauna, in ceasurile cele mai sumbre, acel suris care adesea ne-a întări, reflectând optimismul vostru, comunicativ, pentru că e reflectat și activ. De aceia, cînd vijelia devenia mai violentă, dacă, uneori, reservele noastre de energie și încredere scădeau puțintel, nu era de ajuns să vă vedem și să vă auzim, — iertați-mi familiaritatea acestei exprezii —, pentru a ne face numai decit plini de moral. Și cum spun, cred, aviatorii noștri eram atunci „gătiți" (paris) pentru a ne menținea un vânt pe uragan, cu inimi, până la capăt și în ciuda oricui, neînfrînte, ca ale d-voastre. Mă raport la toți colaboratorii d-voastră cari au urmat ati de bine pilda voastră. Prestigiul Franciei s’a resimțit tot atît de mult ca și moralul nostru. E caracteristica și recompensa datoriilor bine făcute, adecă a acelora ln care se pune toată inima, că resultatul întrece totdeauna obiectivul imediat Ați venit aici pentru a aduce vitezei armate românești experiența războiului actual. Armata romind va avea în curând cuvântul pentru a spune dacă această țintă a fost atinsă. In ce mă privește, vomu nota că, dindu-i, odată cu experiența voastră, inima voastră dv. ați cucerit Franciei, care, e drept, o și avea, marea inimă a României. Dv. ați făcut aici o frumoasă și îndoită ispravă. în present, ați contribuit a îmbunătăți pe acest font o situație ce are un răsunet adine asupra situației generale. In viitor se va constata că, dacă, precum am spus-o victoria Franciei trebuie să fie o victorie, nu de cucerire, ci de radiare, nicăiri, datorită vouă, această victorie nu va fi fost mai complectă decît in România, unde vai ați cucerit-o prin,