Neamul Românesc, septembrie 1918 (Anul 7, nr. 241-270)
1918-09-01 / nr. 241
2 NEAMUL ROMÂNESC „Neamul Românesc“ pentru popor Un partid Jeranil din Basarabia și-au făcut, acum în urmă, partidul lor. Adecă ei l-au voit, și li l-au făcut, în legătură strînsă cu nevoile lor și pentru a li fi de folos, miniștrii basarabeni, Ciuhurec.nu și Inculeț, răsăriți și ei din mijlocul poporului românesc de acolo, apoi „directorii basarabeni — cari, pentru lucrurile din lăuntru ale Basarabiei, țin locul de miniștri — I. Pelivan, vechiu apărător inimos al drepturilor țărănimii românești de peste Prut, Ciobanu, ministrul învățăturilor, Cazaca și, împreună cu el, aliiia oameni de treabă cari-și dau samă încotro suflă vîntul curățitor al vremii. Programul acestui partid e potrivit pentru împrejurările de acolo. Multe se cer, care aici, la noi, împrejurările fiind altele, nu se pot deocamdată. Cine vrea să înțeleagă, să-și dea samă de aceia că Basarabia s'a desfăcut dintr o Rusie în mijlocul căreia s'au petrecut prefaceri asupra cărora nimeni nu poate trece. Și să mai adauge și lămurirea că acolo numai în țerănime — în prea puțini din cei de sus — este adevărată credință și vlagă românească, pe cînd, din fericire, aici la noi, unde n'a fost stăpîn străinul, care să caute a îndepărta pe cei mari de la neamul lor, alifia și dintre aceia cari nu se află la țară muncitori de pămînt au aceiași dragoste pentru înnaintarea neamului pe cărările cele bune. Mârgenit la Basarabia, partidul acesta șe va face însă tare. Și va veni vremea ca învățături de folos și sprijin adevărat să nu vie în această privință de la țara pe care au desrobit-o de la Ruși voinicii soldați de la Mărăști și de la Mărășești. Dar chiar de acuma o învățătură nu vine de la Basarabeni, — de la feciorii de țăran cei învățați cari au făcut partidul și de la miile de oameni, cu mai puțină carte și fără aceiași însemnătate, pe cari și i simt după a înșii. Au început și acolo să se strecoare pe la sate, numai ca să se urce sus în scaun și să și poată face mendrele, cu legea ori împotriva legii, fel de fel de oameni cari n au nimic a face nici cu munca, nici cu durerea, diet nici ca interesele, nici cu așteptările țeranului. Unii au venit cu cele mai turbate gînduri, dină tot ce vrei, fiindcă, nu luau nimic de la dînșii. Alții, ca papagalii, au îndrumat lucruri învățate pe din afară, de la care până acum nu s'a văzut să iasă vre-un folos nici pe aiurea. Zgîndăritori veninoși au umblat prin rănile vechi și prin rănile proaspete, picurîndu-și în ele prisosul de venin. De cei cu gura mare au luat țara în piept, strigînd zădarnie împotriva oricui, ca și cum în ei singuri și-ar fi făcut Dumnezeu comoara bunătăților. Baii au lipsit aceia—nu mai puțin primejdioși — care au tras peste părul lor de lup blăniță de miel fraged, alb și nevinovat, ca să nu știe nimeni ce sunt până vor putea pune dintele în turmă. N au lipsit nici purtătorii de moaște stlrde ale căror basarabean mini nu sunt vrednice să le atingă. Dar oamenii au avut minte și, cită n’a ajuns, au pus de la el căpeteniile firești. Din toate părțile, de pe unde erau, sau adunat și au izbit ușa în nasul tuturora, și al străinilor și al uneltitorilor și al pescuitorilor pentru ambiția lor. Să nădăjduim că și ai noștri vor ști să se ferească, ținîndu se cu oamenii lor, la rosturile lor, de asemenea precupeți ai sufletelor. N. IORGA. DIMITRIEV Vulturul și Șarpele Vulturul, coborîndu se din palatul lus de nori, Se odhnește odată pe cîmpul plin de fiori . Dacă sosește șarpele, tîinduse pe jos,— Suflet invidios!, S’aruncă peste vultur cu gîndul veninos Ca despreț privește Pajura, zburină spre cer senin, Ca geniul răsbunîndu-se de criticul meichun. Tradus de inginerul englez Watkins Unde este mîntuirea ? „Puterea este n voi Șin zei, dar vă găndiți, eroi, Că zeii sunt departe sus, Dușmănii lingă noia O, Coșbuc. Acesta cuvinte ia pria poetul Coșbuc în gura lui Decebal, cel mai mare și cel din urmă rege al Dacilor, înțelesul lor este limpede : orice putere din lume are două izvoare, pe Jim și pe Dumnezeu, dar, pentru ca să ți ajute Dumnezeu, mai întiiu trebuie să te miști tu însuți. Porumbi fripți nu cad în gura nimănui; cine așteaptă și-i visă binele, mîntuirea numai de la Dumnezeu, fără împreuna lucrarea omauîui, acaa așteaptă în zidar. Și, chiar in naime de-a simți că mîna lui Dumnezeu e la mijloc, omul trebuia să se miște, să-și facă partea lui, petru că dușmanul e lînga el, iar Dumnezeu sfintul e „departe sus“. Pentru a duca un lucru la bun sfîrșit, „puterea este 'n voi, și ’a zei*, da?, numai atunci cînd ceia ce voiți voi, vrea și Dumnezeu, iar El nu vrea decît biruința binelui și a dreptății. Dacă, cind binele și dreptul slot ținta urmăritâ de un popor, el trebuie să fie convins că al doilea izvor al puterii, Dumnezeu, e cu el, și, deci, să lupte din răsputeri pentru ca sa-și atingă țara, fiind aceasta și voința puterii ce conduce lumea. Nimic bun în luma nu se poate face decît prin lupta omului drept și cu ajutorul lui Dumnezeu cel bun. Dar „puterea este ’n voi și 'n zei* numai pănă atunci pînă cînd mijloacele de luptă pentru atingerea binelui și a dreptății romîn drer Cînd folosește omul cu uia pentru biruința dreptății, dreptatea nu mai poate birui, pentru că se depărtează ajutorul dumnezeiesc, ce nu poate lucra împreuna cu criminalul. A răsturna o stare de lucruri care face să geamă un întreg popor nedreptățit, nu poata fi socotit ca împotriva voinței lui Dumnezeu, pănă cînd mijloacele ce se folosesc nu-s criminale. A schimba legile, instituțiile de Stat nu poate fi o crimă cînd ele sînt împotriva dreptății și cînd blade comun o cere. Dar toată mîntuirea întrezărită se primejduiește cind — pentru a o avea — te folosești de mijloace criminale. Ceia ce s’a petrecut și se petrece in Rusia, e o pildă vie pentru acest adevăr. într’o bună zi poporul rus și-a zis : „Puterea este ’n voi și 'a zei“, și a răsturnat pe Țar și toată stăpînirea tiranică supt care gemea poporul. Aceasta n’a fost o crimă, și toată lumea a salutat cu bucurie izbucnirea ravoluțîei rusești. Dar revoluția rusă n'a putut da niciun rod pănă acum, ci, de potrivă, a distrus patria, pentru că mijloacele prin care a voit să ajungă la dreptate s'au tot depărtat de voința lui Dumnezeu, n au mai fost mijloace drepte și cinstite, ci au ajuns criminale. Rușii au voit să facă biruitoare dreptatea prin omoruri și jafuri, prin distrugerea criminală a tuturor celor ce li se părea că -i stăteau împotrivă. A venit o clipă cind au crezut că pot birui și fără zeii de deasupra, zicînd : „puterea este numai în noi, nu și iu zei". Dar, înnebunind așa, în loc de mîntuire ei au avut parte numai de robie, au fost robii bolșevicilor ce au avut o armă în mină, iar acum sînt . Căci mituirea nu poate izvorî decît din împreună - lucrarea omului cu voința lui Dumnezeu, care nu se poate alia cu crima și cu păcatul. I. Agîrbiceanu. UN SFAT Săteanul să se ferească de prietenii pe cari nu ia văzut decît la nevoia lor, și nu la nevoia lui. SSI IJKîi O POVESTE Dupî the William's tale, din englezește de un autor anonim. Trebuie să-ți pleci capul ca să încapi pe ușa casei stricăcioase în care locuia bătanul William, cunoscut peste tot locul supt numele de Singuratecul. Innluntrul locuinței lui erau triist, o rassă și un scaun. De jur împrejur erau împrăștiate cărți din care William trăgea învățăminte pentru filosofia vieții. Erau cărți despre trecut. —,la acestea—zicea el, ridicind un deget în sus,— vom găsi tainele vieții, și deci vom ști ce trebuie să facem.* își pesa apoi ochii pe cărțile deschise, care nu se închideau zile și nopți întregi supt privirile lui lacome. Ia jurai locuinței lui, peste îniîrg cuprins a! se dai ținut, oamenii se îndeletnicim cu felurite treburi, unde mai bune, alte!e mai proarte. Dar vsai o slips cînd peste țari se pogorîră zile grele de războiu și de boli. Mariau oamenii cu miile prin găuruii și pe drumuri. Spitalele se umplură și bolnavii muriau pe la colțari de stradă, plecîndu-și fruntea în gríHOiB. Alții înghețau pe drumurile pustii sau în păduri, și îi și își au fiarele. Aișmei bătriaul singuratec se ridica era jețul în sare midiii și, îuînd un toiag dintr’un ungher, fără cruțare pentru sine și fără teamă da nimic, încep?, în dreapta și în stîngi, să ridice bietele ssfiete ce ce sfîrșisu la dargen* da drumuri, vorb’ndi li blind și duios. Și vorbi lui suna ca un basm, i*r, cind ridica brațul, ehemind milă asupra celor se sufesiau, părea că-i sefietul întreg și neînduplecat tuturor celor ce saferau. Dar iad că asupra celor cari ciitiau cu viața lor birul întregii țeri, sa năpustiră zarafii ca nite hiene. Ș', pe cînd oști și ma muriau, zmiii umblau, scotoci?.[] și se îmboglțiau. Apoi rinjiau spre muribunzi: .Ce? credeți ca toți sunt proști ca voi ?*. Luîndu-și cîrja, butrînul porni din nou, de data aceasta împotriva zarafilor, și, ridicînd cîrjia, goni din tem 1 pu pe zarafi. —.Afară zarafii, să iasă zarafii și cîrja Cădea pe spinări mereu, până se rupse. Enss însă așa de mulți, ci tot mai rămaseră. După aceîa ss întoarse la suferinzi. I Vremile s'au schimbat pe urmă... Războiul și bolile s’au ostoit, și toți sau întors la vechile lor treburi. . . Bitrînul singuratec iar se închise în odaia unde erau un pat, o masâ, un scaun și cărți deschise. In vremea aceasta, în jurul lui, pie-