Neamul Românesc, mai 1921 (Anul 16, nr. 118-119)

1921-05-29 / nr. 118

[ ABONAMENTUL Pri n­, an în țară. Nfie lei Pe șease luni . . 80 ] Pe trei Auni ... 40 » Pentru străinătate dublu. ■i Foaia Partidului Naționalist-Democrat » Organ al „Federației Național-Sociale“ telefon­­ actm ÎnStkÂția’5/41. Apare zilnic Director: N. IORGA REDACȚIA Str. Domnita Anastasia 6. ADMINISTRAȚIA Strada­ Lipscanii Noi u­i 12 Buna credință politică Luptele politice cuprind patima care resulta, nu nu­mai din interese personale sau din vanități prea sensi­bile, ci și din convingeri tari, care, atinse, reacționează. Nu ( cu putință ilicit) viață pu­blică în care să nu fie a­­mestecată patima sau, fiind­că terminul are un îndoit, înțeles, pasiunea. Nu e mă­car de dorit ca acest ele­ment vivificator să lipseas­că din ciocnirile între par­tide. Dar ceia ce n’ar trebui să fie de o parte, ceia ce ar putea să lipsească de altă parte e acea atmosferă con­tinuu p­a­s­i­o­n­a­l­ă, vio­lență până la expresiile cele mai triviale și la actele cele mai condamnabile, care se produc de la sine atunci cînd acolo unde e puterea ministerială, unda e covîr­­șirea numerică a majorității se întîlnește regretabila lip­să de bună credință. Voți spune adversarului orice, sprijin­indu­l pe argu­mentele ce-ți vin la înde­­mînă și adăugind puterea talentului pe care l-ai avea. O discu­ții­­e încă posibilă în marginile cuviinței. în­dată însă ce buna credință lipsește, nu mai ai dreptul să ceri adversarului liniște în desbateri, stăpînire de sine în ripostă, fatal indig­nată. Insă orice observator al împrejurărilor de astăzi va trebui să recunoască fatala rea credință din partea mi­niștrilor averescani și a ma­jorităților lor. Căci cum s’ar putea nu­mi altfel declarația d-lui prim-ministru că legea e principalul, iar, dacă se fac abuzuri, dacă se trimit cir­­culări formale din partea Ministeriilor contra inten­țiilor limpede exprimate ale legiuitorului, n’are nicio im­portanță? Cum s’ar putea găsi un alt termin cînd, după tot ce a văzut la A­­provisionare ministrul de Finanțe, după tot ce a spus — și în Cameră —, după tot ce a făgăduit, șeful Guvernului declară că totul nu e decît o exagerare și nu poate fi vorba măcar de o anchetă ? La ce formulă să recurgem pentru a ca­­racterisa bagatelizarea tot de d-sa a unui act criminal scandalos ca acela de a se fi încercat arderea deposi­­telor ca să fie salvate per­soanele amestecate ’n a­­ceastă afacere, care a cos­tat atîta din averea țarii ? ȘT* Lî fieCai­ G prilej­. Violența nu e plăcută ca înfățișare, de­sigur, dar cine o provoacă e mai vinovat decît acela în care ea țîș­­nește ca o firească protes­tare contra relei credinți care sfidează. N. IORGA linii solii si filoz­ari a lui IOAN C. BRATIANU Cuvîntare ținută de d. N. Iorga la Academia Romînă în ziua de 24 Maiu 1921 3, sînd: România unită cu cele zece milioane ale ei, și frăția latină. Ca mijloc de realisare: „min­tea, inima și brațele noastre“. Mai bine moartea pompierilor din Dealul Spirii decît ghimiile dunărene ale prizonierilor, unde „diplomația“ dusese pe șefii miș­cării. Nici speranțe în Turci, nici ilusii despre Austrieci, Ar­delenii „au trimes la junghiere patruzeci de mii de compa­trioți și au prefăcut în cenușă trei sute de sate pentru mîn­­tuirea împăratului Austriei“. A­­tunci, la 1848, „de se sculau toți din toate unghiurile Româ­niei“ — și „România“ e pentru el teritoriul întreg al națiunii unite — „jntr’o singură zi, și ziceau milioane de glasuri de­odată, „uniți și liberi sau morți“, n’ar mai fi fost nicio Putere ce ar fi cutezat, nu sa-i atace, dar nici să li tăgăduiască chiar dreptul lor cel sfînt“. De­sigur o sociologie care ar putea fi și astăzi cel mai bun program. In lucrurile istorice, cu toate lecturile sale întinse cu privire la chestiile naționale, Brătianu era încă începător, dar divina­­ția-1 ajuta să înțeleagă lucruri­le nu răsar pentru alții nici desvolta aceste puncte, capătul celor mai îndelun­g o filosofie politică așa cum, în mijlocul exceselor ideologiei, o pregătia positivismul, care va fi mai târziu pentru atot­puternicul ministru un îndrep­­tariu de Guvern între antago­nismul opiniilor și învierșuna­­rea pasiunilor. Omul sintesă și supremă expresie a naturii, legi divine prin permanența lor, in­failibile ca mijloc de cîrmuire pentru cine le-a pătruns, vred­nice de cercetarea îndelungată a cui vrea să joace un rol po­litic, adecă să îndeplinească o misiune în societatea umană ; crezul imutabil al naționalității eterne; viața morală dominînd pe cealaltă ; o morală de e­­sență religioasă, conducînd toate acțiunile publice ca și cele pri­vate; respect necesar pentru ori­ce omul «pecetluiește cu munca sa și-i dă personalitatea sa»,— iată principiile fundamentale în această fi­losofie. „Ce minuni“, spune el entusiast, „putem aș­tepta de la acea societate ale căreia base ar fi împreună: li­bertatea individului, legătura și moralitatea familiei, unitatea na­țională, legătura intimă cu na­țiunile de aceiași seminție și so­lidaritatea cu toa­te popoarele, adecă unitatea omenirii“ ! Și gate cercetări metodice. El în­țelege caracterul coloniștilor din Dacia într’o vreme cînd Impe­riul n’avea nici prisos de oa­meni, nici puteri morale crea­toare. „Este învederat că o co­lonie oficială, vre­o cîteva le­giuni strămutate de Trai­an în Dacia și care erau recrutate din națiuni străine, nu putuseră în­temeia o societate care, în mai puțin de o sută de ani, ajunsese una din­ cele mai înfloritoare ale Imperiului roman.“ Greșind numai în ce privește momentul, el află începutul nației noas­tre în „poporațiile democratice și libere ale Italiei“, căutînd „să scape de jugul fiscului, de insolența favoriților, de amenin­țare de a fi desmoștenite de proprietarii mari“, cu sau fără „saturnalele despotismului“. Și vede cu dreptate „fierul plu­gului “ în mînile modeștilor des­călecători pe cari istoria poli­tică nu-i știe «Numai printr’o astfel de colonisație gigantică se poate explica pustiirea cea ră­­pede a cîmpiilor Italiei, de care se îngrozesc scriitorii content ppo­rani și creațiunea într’un timp așa de scurt a unei colonii a­­tît de puternice, încît astăzi încă, peste optsprezece secole de suferințe, se înfățișează în î­naintea Europei în mirare ca o națiune de zece milioane, în sînul căreia tradițiunile demo­cr­atice se păstra •• o, c­u sfințeire și curăție.“ Tot așa, în meniul IIW"»»!^**** 1854, în care fixează roțil nos­tru în aceste regiuni prin ve­chea și continua legătură ins­tinctivă cu Apusul: „originea la­tină a Romînilor, participarea lor anterioară la civilisația oc­cidentală, aspir­area lor necur­mată către această civilisație“. Desvoltarea pe baza resulta­­telor noii sociologii a caracte­rului necesar al națiunilor pe care orice progres normal în o­­menire le precisează și le inte­grează e expusă în aceiași „Re­publică Romînă“ cu atîta se­­riositate și elocvență, încît și astăzi ele ar putea fi înfățișate onorabil în orice lucrare specu­lativă asupra acestui subiect. Nu lipsește nici dovada practică a necesității națiunilor libere pentru ca omenirea să poată avea de la ele tot ceia ce as­cund în fondul lor propriu, nici valoarea, dovedită istoric, a națiunilor mici, dar necotropite, —republicele Greciei și Italiei—, nici răspingerea sofismului că nevoile culturii generale ar pu­tea fi satisfăcute prin biruința brutală a celor puternici: „toate acele națiuni civilizate sunt o cultură străină afară din con­dițiile lor firești“, spune el foarte bine, — civilisația aceia fiind bastardă și neproducătoare — sînt silite în ziua emanci­pării s’o lepede ca pe un rod străin și vătămător.“ Și, adre­­sîndu-se austrofililor ardeleni, le strigă: „Nu, fraților, făcînd pe mortul nu vom reînvia națio­nalitatea noastră ... Și apoi cum pare voi, oamenii dreptății, veți izbuti a înșela pe cei cari sunt însăși amăgirea și prefăcătoria?.. Intoarceți-vă dar privirea, pu­­tințile, aspirațiunile către frații voștri din celelalte părți ale mamei comune care se numește România“. Era imperială a unui om con­vins de aceleași principii, ca Napoleon al III-lea, hotărît să facă a birui concepția pe care o împărtășia cu Mickiewicz Po­lonul, cu Mazzini Italianul, cu Kogălniceanu și Brătianu Ro­­mînii, îndeamnă­­ pe Brătianu, îndată ce războiul Crimeii des­chise discuția largă asupra tu­turor problemelor naționale, să înfățișeze atît Cosarului demo­cratic și naționalist, cît și opi­niei publice europene starea chestiei romanești și felul cum ea ar putea fi dusă la o solu­ție dreaptă pentru Romîni, fo­lositoare pentru ordinea euro­peană și progresul civilisației mondiale. „Memoriul asupra Imperiului Austriei în chestia Orientului“ e de­sigur o lucrare de cel mai mare interes. Necesitatea alian­ței între autocratismul habsbur­­gic și spiritul de clasă al aris­tocrației maghiare e pusă per­fect în lumină, doisprezece ani înnainte ca pactul dualismului să pecetluiască această tiranică întovărășire de interesați con­tra dreptății. Noua organisație după 1848 e îmbrățișată în toate domeniile ei, înțelegîn­­du-se spiritul Mariei Teresei și lui Iosif al Il-lea, germanisarea prin administrație și prefacerea germanismului însuși într’un sis­tem administrativ, care-1 carac­­terisa. Rostul puternicii vieți economice create pentru a dis­pu­ge de la preocupațiile națio­nale e fixat de asemenea, ca și acela al colonisărilor meniți să producă tot felul de confusi ale națiilor. Noua Austrie pre­tinde a regenera Germania în același timp cînd îi deschidi Orientul­. Și, fiindcă în acel Orient noi eram cea d’intăii etapă a cuceririi, cartea lu Brătianu e un puternic strigă de alarmă, care a fost auzit El cerea ca în drumul silinților convergente ale Imperiilor inter­naționale capabile de a se în­țelege peste tot ce le desparți să se așeze o Romănie unită capabilă de a fi un punct de speranță pentru toate națiile ci nu pot fi încă desrobite din temnița austriacă și rusească După ce tratatul din Paris satisfăcu numai în mică parte aceste aspirații, Ion Brătianu se ocupă de noua stare a lucruri în „Memoriul asupra situație Moldo-Romăniei“ în 1857. E se ridică împotriva consecințe­lor trase abusiv din prescrip­țiile lui. (Va urma.)­ ­ Încă de atunci se înțelegea că mi­siunea lui Leitungen pregătise pe a la Menckcov, că vina războiului oriental­­ avea Austria, fie distruse de flăcări, ca în alte vremuri, nu tocmai depărtate și acelea, iar documentele venite de la Paris sunt urme de mari calcule financiare de fmprovisio­­nare a țerii, făcute de oameni consumați în treburile Statului. Pentru aceia, unii dintre ei a­­junseseră pa la Paris. Numai că acești oameni pre­tinși de Stat cred că țara mai poate suferi toată acea ploaie de învinuiri reciproce cu care se congratulau odinioară parti­dele vechi politice, pe motive care sunt nimicuri față de cele de astăzi. Dar pe atunci mușamalele cel puțin erau solide. Astăzi și a­­cestea sînt luate din depositele miliardelor. Cine va plăti le vor vedea tăria. Continuați dar, pentru rîs de­ocamdată. Știm, și recunoaștem că în vii­toarele alegeri e foarte posibil ca țara să dea parțial cîștig de causă unora ca și celorlalți, prin represintanți cari să fie și glorii de ale sistemului în uz. Dar,față de aceia,"mai sîntem și noi, pentru cari jignirea e atît de mare, atît de dureroasă! Dar ei nici nu sîmt că în a­­ceastă țară, alături de compro­mișii lor, sÎnt și dintre aceia cari au început să se înspăimînte. Nu mai vorbim de alții, cari n’ar trebui să vază asemenea lucruri. Vom spune numai că din punct de vedere etic, valurile tulbu­rate, înnegrite de furtună, încep să azvîrle la mal oameni morți, partide moarte. De situația lor politică nu vom spune nimic; aceia întră în alt cadru, gra car.e su l mai numim, tocmai pentru că nu mai inte­resează. Dar cum ori­ce lucru tragic are și partea lui comică, nu e de mirare să auzim și cîte un glas strident amestecat în fur­tună... E strigătul păsării care nu mai știe unde să și găsească a­­dăpostul. G. D. Scraba Ca un semn de cinstire și din parte-ai a acestui erou național, care și-a dat viața pentru neamul său, dăruiesc Academiei Române suma de zece mii de lei spre a servi ca premiu pentru cea mai bună lucrare asupra vieții și faptelor lui Tudor, precum și a­­supra stării culturale și sociale din timpul său.Primiți, vă rog, domnule pre­ședinte, încredințarea dragostei Mele­ FERDINAND» -----­-"| Aprovisionare Două ziare oficiale, «îndrep­tarea* g! «Viitorul», represintînd două partide și mai oficiale, s’au aprovizionat acum... cu docu­mente. Ziarul liberei strigă în ne­­sfîrșit asupra fraudelor da la A­­provisionare, cerînd intervenirea parchetului. La rîndul său, zia­rul averescen publică este Ceva din documentele Parisului. Duelul este emoționant. El poate lua proporții mari, unii și alții încredințați fiind că vor izbuti să-și astupe gura. Nu era mai bine să cadă de acord ?! Dar, orice s’ar putea spune, în­tr’o parte ca și în cealaltă se găsește dreptatea? Deposited sunt amenințate să Un dar al ES. Regelui De la Academia Romînă D-l D. Onciul, președintele Academiei Române, a cetit în ședința plenară a Academiei de la 25 Maiu curent, următoarea scrisoare primită de la M. S. Regele: «Domnule președinte, întreaga țară sărbătorește a­­nul acesta împlinirea a o sută de ani de la moartea lui Tudor Vladimirescu, care s-a ridicat în fruntea pandurilor olteni pentru apărarea poporului greu apăsat de o vitregă ocîrmisire seculară. Mișcarea lui Tudor a fost o izbucnire a setei de dreptate a poporului român. Această trezire a puterii de viață ascunsă în su­fletul obidit al Romînului s’a îndeplinit în chip elementar și fără înrîuriri străine. Păharul suferinței se umpluse, și Tudor a fost omul care a scos strigătul de alarmă, pornind la fapta mân­tuitoare. Cu Tudor începe epoca nouă a redeșteptării naționale, epoca «romînismului». In era cea nouă, însuflețită de năzuințele lui Tudor și ale po­porului romănesc, s’a îndeplinit renașterea culturii românești și a economiei naționale, unirea celor două Principate, înteme­ierea Dinastiei, războiul de in­dependență și, în sfîrșit, războ­iul pentru unirea întregului neam românesc. Dreptatea să­tenilor, cari și-au făcut dovada vredniciei, atît prin muncă răb­dătoare, cît și prin vitejie neîn­­frîntă, s’a consfințit în legile de împroprietărire și votul obștesc. Putem dar privi cu încredere în viitor, fiind siguri că munca și cultura românească vor lua un nou și puternic avînt și că sămînța pusă de Tudor a prins bine și va da roade și mai îm­belșugate. PARLAMENTUL CAMERA Ședința de la 26 Maiu 1921. Un deputat care n’aude ce spune D. Cuza — făcînd concurență «artiștilor» de la Cărăbuș — a­­muză Camera cu giumbușlucuri. La o întrerupere a d-lui dr. Ludu, se amestecă în vorbă și d. Zelea. Pus la locul lui de un domn deputat, d. Zalea îl înjură pur și simplu. Scandal enorm, lumea pără­sește tribunele, deputații de a­gită. Ședința se suspendă. La redeschidere se cere trime­­terea în judecata comisiei de disciplină a surugiului-deputat. D. Președinte spune că vi­novatul trebuie să ceară sense. D. Iorga arată că nu poate fi vorba de retractare, de­oare­ce cazul iese din orice prevedere a regulamentului. Ipun Mile n’a aTcu­t iu rele — cu toate că d. Iorga și alți deputați declaraseră, pe cuvînt de cinste, că le-au auzit. Poarte simplu, d. Zelea dove­dește că nu le-a pronunțat: d-sa nu le-a auzit! Dar, ca să le fi pronunțat, tre­buia să le și audă. Alt scandal, altă agitație. Cu oarecare întârziere se trim r­ete cererea de dare în jude­cata comisiei de disciplină con­stituită pe loc. Reforma financiară Neconsolat de pierderea fiului său sufletesc, d. Cuza continuă spiritele, de data aceasta cu un aier funebru... D. Mihai Popovici arată di­ferența defavorabilă Ardealului intre impozitele de acolo și cele de la noi, și cere egan­sarea lor. D sa mai face și alte observații de amănunte, după care ședința se ridică, Ședința de noapte Iar Schuller D. Madgearu cere unele lă­muriri privitoare la oare­care tuburi de sondagii pe care prie­tenul d-lui Argetoianu trebuia să le aducă în schimbul permisului pentru 3 000 de vagoane de po­rumb. Nu răspunde nimeni. Ai impresia că și d. Argetoianu a plecat în Italia. D. Ioanițescu, un rival al d-lui Tranca, depune proiectul Statu­tului funcționarilor publici, apoi tot d sn cetește o comunicare re­­latînd primirea entusiastă făcută studenților romîni în Italia. Comunicări cereri, etc. D. Dobrescu, guvernamental, întreabă ce s’a făcut cu niște taxe percepute, întrebarea e ino­portună și de aceia nici nu i se răspunde. D. V. Haneș anunță o inter­pelare. D. Temeges cere ca linia fe­rată proiectată între Roman-Gu­­ra-Humorului, să treacă prin Făl­ticeni. Mai fac cereri doi- Liviu Ghilezean, Madgearu, etc Argetoianu și Anatole France...* D. Cocea spune că arestarea comuniștilor e ilegală. S’a pe­­depsit o intenție, o aderare, ceia ce nu întră în prevederile legilor.

Next