Neamul Românesc, mai 1921 (Anul 16, nr. 118-119)
1921-05-29 / nr. 118
[ ABONAMENTUL Pri n, an în țară. Nfie lei Pe șease luni . . 80 ] Pe trei Auni ... 40 » Pentru străinătate dublu. ■i Foaia Partidului Naționalist-Democrat » Organ al „Federației Național-Sociale“ telefon actm ÎnStkÂția’5/41. Apare zilnic Director: N. IORGA REDACȚIA Str. Domnita Anastasia 6. ADMINISTRAȚIA Strada Lipscanii Noi ui 12 Buna credință politică Luptele politice cuprind patima care resulta, nu numai din interese personale sau din vanități prea sensibile, ci și din convingeri tari, care, atinse, reacționează. Nu ( cu putință ilicit) viață publică în care să nu fie amestecată patima sau, fiindcă terminul are un îndoit, înțeles, pasiunea. Nu e măcar de dorit ca acest element vivificator să lipsească din ciocnirile între partide. Dar ceia ce n’ar trebui să fie de o parte, ceia ce ar putea să lipsească de altă parte e acea atmosferă continuu pasională, violență până la expresiile cele mai triviale și la actele cele mai condamnabile, care se produc de la sine atunci cînd acolo unde e puterea ministerială, unda e covîrșirea numerică a majorității se întîlnește regretabila lipsă de bună credință. Voți spune adversarului orice, sprijinindul pe argumentele ce-ți vin la îndemînă și adăugind puterea talentului pe care l-ai avea. O discuțiie încă posibilă în marginile cuviinței. îndată însă ce buna credință lipsește, nu mai ai dreptul să ceri adversarului liniște în desbateri, stăpînire de sine în ripostă, fatal indignată. Insă orice observator al împrejurărilor de astăzi va trebui să recunoască fatala rea credință din partea miniștrilor averescani și a majorităților lor. Căci cum s’ar putea numi altfel declarația d-lui prim-ministru că legea e principalul, iar, dacă se fac abuzuri, dacă se trimit circulări formale din partea Ministeriilor contra intențiilor limpede exprimate ale legiuitorului, n’are nicio importanță? Cum s’ar putea găsi un alt termin cînd, după tot ce a văzut la Aprovisionare ministrul de Finanțe, după tot ce a spus — și în Cameră —, după tot ce a făgăduit, șeful Guvernului declară că totul nu e decît o exagerare și nu poate fi vorba măcar de o anchetă ? La ce formulă să recurgem pentru a caracterisa bagatelizarea tot de d-sa a unui act criminal scandalos ca acela de a se fi încercat arderea depositelor ca să fie salvate persoanele amestecate ’n această afacere, care a costat atîta din averea țarii ? ȘT* Lî fieCai G prilej. Violența nu e plăcută ca înfățișare, desigur, dar cine o provoacă e mai vinovat decît acela în care ea țîșnește ca o firească protestare contra relei credinți care sfidează. N. IORGA linii solii si filozari a lui IOAN C. BRATIANU Cuvîntare ținută de d. N. Iorga la Academia Romînă în ziua de 24 Maiu 1921 3, sînd: România unită cu cele zece milioane ale ei, și frăția latină. Ca mijloc de realisare: „mintea, inima și brațele noastre“. Mai bine moartea pompierilor din Dealul Spirii decît ghimiile dunărene ale prizonierilor, unde „diplomația“ dusese pe șefii mișcării. Nici speranțe în Turci, nici ilusii despre Austrieci, Ardelenii „au trimes la junghiere patruzeci de mii de compatrioți și au prefăcut în cenușă trei sute de sate pentru mîntuirea împăratului Austriei“. Atunci, la 1848, „de se sculau toți din toate unghiurile României“ — și „România“ e pentru el teritoriul întreg al națiunii unite — „jntr’o singură zi, și ziceau milioane de glasuri deodată, „uniți și liberi sau morți“, n’ar mai fi fost nicio Putere ce ar fi cutezat, nu sa-i atace, dar nici să li tăgăduiască chiar dreptul lor cel sfînt“. Desigur o sociologie care ar putea fi și astăzi cel mai bun program. In lucrurile istorice, cu toate lecturile sale întinse cu privire la chestiile naționale, Brătianu era încă începător, dar divinația-1 ajuta să înțeleagă lucrurile nu răsar pentru alții nici desvolta aceste puncte, capătul celor mai îndelung o filosofie politică așa cum, în mijlocul exceselor ideologiei, o pregătia positivismul, care va fi mai târziu pentru atotputernicul ministru un îndreptariu de Guvern între antagonismul opiniilor și învierșunarea pasiunilor. Omul sintesă și supremă expresie a naturii, legi divine prin permanența lor, infailibile ca mijloc de cîrmuire pentru cine le-a pătruns, vrednice de cercetarea îndelungată a cui vrea să joace un rol politic, adecă să îndeplinească o misiune în societatea umană ; crezul imutabil al naționalității eterne; viața morală dominînd pe cealaltă ; o morală de esență religioasă, conducînd toate acțiunile publice ca și cele private; respect necesar pentru orice omul «pecetluiește cu munca sa și-i dă personalitatea sa»,— iată principiile fundamentale în această filosofie. „Ce minuni“, spune el entusiast, „putem aștepta de la acea societate ale căreia base ar fi împreună: libertatea individului, legătura și moralitatea familiei, unitatea națională, legătura intimă cu națiunile de aceiași seminție și solidaritatea cu toate popoarele, adecă unitatea omenirii“ ! Și gate cercetări metodice. El înțelege caracterul coloniștilor din Dacia într’o vreme cînd Imperiul n’avea nici prisos de oameni, nici puteri morale creatoare. „Este învederat că o colonie oficială, vreo cîteva legiuni strămutate de Traian în Dacia și care erau recrutate din națiuni străine, nu putuseră întemeia o societate care, în mai puțin de o sută de ani, ajunsese una din cele mai înfloritoare ale Imperiului roman.“ Greșind numai în ce privește momentul, el află începutul nației noastre în „poporațiile democratice și libere ale Italiei“, căutînd „să scape de jugul fiscului, de insolența favoriților, de amenințare de a fi desmoștenite de proprietarii mari“, cu sau fără „saturnalele despotismului“. Și vede cu dreptate „fierul plugului “ în mînile modeștilor descălecători pe cari istoria politică nu-i știe «Numai printr’o astfel de colonisație gigantică se poate explica pustiirea cea răpede a cîmpiilor Italiei, de care se îngrozesc scriitorii content pporani și creațiunea într’un timp așa de scurt a unei colonii atît de puternice, încît astăzi încă, peste optsprezece secole de suferințe, se înfățișează în înaintea Europei în mirare ca o națiune de zece milioane, în sînul căreia tradițiunile democratice se păstra •• o, cu sfințeire și curăție.“ Tot așa, în meniul IIW"»»!^**** 1854, în care fixează roțil nostru în aceste regiuni prin vechea și continua legătură instinctivă cu Apusul: „originea latină a Romînilor, participarea lor anterioară la civilisația occidentală, aspirarea lor necurmată către această civilisație“. Desvoltarea pe baza resultatelor noii sociologii a caracterului necesar al națiunilor pe care orice progres normal în omenire le precisează și le integrează e expusă în aceiași „Republică Romînă“ cu atîta seriositate și elocvență, încît și astăzi ele ar putea fi înfățișate onorabil în orice lucrare speculativă asupra acestui subiect. Nu lipsește nici dovada practică a necesității națiunilor libere pentru ca omenirea să poată avea de la ele tot ceia ce ascund în fondul lor propriu, nici valoarea, dovedită istoric, a națiunilor mici, dar necotropite, —republicele Greciei și Italiei—, nici răspingerea sofismului că nevoile culturii generale ar putea fi satisfăcute prin biruința brutală a celor puternici: „toate acele națiuni civilizate sunt o cultură străină afară din condițiile lor firești“, spune el foarte bine, — civilisația aceia fiind bastardă și neproducătoare — sînt silite în ziua emancipării s’o lepede ca pe un rod străin și vătămător.“ Și, adresîndu-se austrofililor ardeleni, le strigă: „Nu, fraților, făcînd pe mortul nu vom reînvia naționalitatea noastră ... Și apoi cum pare voi, oamenii dreptății, veți izbuti a înșela pe cei cari sunt însăși amăgirea și prefăcătoria?.. Intoarceți-vă dar privirea, putințile, aspirațiunile către frații voștri din celelalte părți ale mamei comune care se numește România“. Era imperială a unui om convins de aceleași principii, ca Napoleon al III-lea, hotărît să facă a birui concepția pe care o împărtășia cu Mickiewicz Polonul, cu Mazzini Italianul, cu Kogălniceanu și Brătianu Romînii, îndeamnă pe Brătianu, îndată ce războiul Crimeii deschise discuția largă asupra tuturor problemelor naționale, să înfățișeze atît Cosarului democratic și naționalist, cît și opiniei publice europene starea chestiei romanești și felul cum ea ar putea fi dusă la o soluție dreaptă pentru Romîni, folositoare pentru ordinea europeană și progresul civilisației mondiale. „Memoriul asupra Imperiului Austriei în chestia Orientului“ e desigur o lucrare de cel mai mare interes. Necesitatea alianței între autocratismul habsburgic și spiritul de clasă al aristocrației maghiare e pusă perfect în lumină, doisprezece ani înnainte ca pactul dualismului să pecetluiască această tiranică întovărășire de interesați contra dreptății. Noua organisație după 1848 e îmbrățișată în toate domeniile ei, înțelegîndu-se spiritul Mariei Teresei și lui Iosif al Il-lea, germanisarea prin administrație și prefacerea germanismului însuși într’un sistem administrativ, care-1 caracterisa. Rostul puternicii vieți economice create pentru a dispuge de la preocupațiile naționale e fixat de asemenea, ca și acela al colonisărilor meniți să producă tot felul de confusi ale națiilor. Noua Austrie pretinde a regenera Germania în același timp cînd îi deschidi Orientul. Și, fiindcă în acel Orient noi eram cea d’intăii etapă a cuceririi, cartea lu Brătianu e un puternic strigă de alarmă, care a fost auzit El cerea ca în drumul silinților convergente ale Imperiilor internaționale capabile de a se înțelege peste tot ce le desparți să se așeze o Romănie unită capabilă de a fi un punct de speranță pentru toate națiile ci nu pot fi încă desrobite din temnița austriacă și rusească După ce tratatul din Paris satisfăcu numai în mică parte aceste aspirații, Ion Brătianu se ocupă de noua stare a lucruri în „Memoriul asupra situație Moldo-Romăniei“ în 1857. E se ridică împotriva consecințelor trase abusiv din prescripțiile lui. (Va urma.) Încă de atunci se înțelegea că misiunea lui Leitungen pregătise pe a la Menckcov, că vina războiului oriental avea Austria, fie distruse de flăcări, ca în alte vremuri, nu tocmai depărtate și acelea, iar documentele venite de la Paris sunt urme de mari calcule financiare de fmprovisionare a țerii, făcute de oameni consumați în treburile Statului. Pentru aceia, unii dintre ei ajunseseră pa la Paris. Numai că acești oameni pretinși de Stat cred că țara mai poate suferi toată acea ploaie de învinuiri reciproce cu care se congratulau odinioară partidele vechi politice, pe motive care sunt nimicuri față de cele de astăzi. Dar pe atunci mușamalele cel puțin erau solide. Astăzi și acestea sînt luate din depositele miliardelor. Cine va plăti le vor vedea tăria. Continuați dar, pentru rîs deocamdată. Știm, și recunoaștem că în viitoarele alegeri e foarte posibil ca țara să dea parțial cîștig de causă unora ca și celorlalți, prin represintanți cari să fie și glorii de ale sistemului în uz. Dar,față de aceia,"mai sîntem și noi, pentru cari jignirea e atît de mare, atît de dureroasă! Dar ei nici nu sîmt că în această țară, alături de compromișii lor, sÎnt și dintre aceia cari au început să se înspăimînte. Nu mai vorbim de alții, cari n’ar trebui să vază asemenea lucruri. Vom spune numai că din punct de vedere etic, valurile tulburate, înnegrite de furtună, încep să azvîrle la mal oameni morți, partide moarte. De situația lor politică nu vom spune nimic; aceia întră în alt cadru, gra car.e su l mai numim, tocmai pentru că nu mai interesează. Dar cum orice lucru tragic are și partea lui comică, nu e de mirare să auzim și cîte un glas strident amestecat în furtună... E strigătul păsării care nu mai știe unde să și găsească adăpostul. G. D. Scraba Ca un semn de cinstire și din parte-ai a acestui erou național, care și-a dat viața pentru neamul său, dăruiesc Academiei Române suma de zece mii de lei spre a servi ca premiu pentru cea mai bună lucrare asupra vieții și faptelor lui Tudor, precum și asupra stării culturale și sociale din timpul său.Primiți, vă rog, domnule președinte, încredințarea dragostei Mele FERDINAND» ------"| Aprovisionare Două ziare oficiale, «îndreptarea* g! «Viitorul», represintînd două partide și mai oficiale, s’au aprovizionat acum... cu documente. Ziarul liberei strigă în nesfîrșit asupra fraudelor da la Aprovisionare, cerînd intervenirea parchetului. La rîndul său, ziarul averescen publică este Ceva din documentele Parisului. Duelul este emoționant. El poate lua proporții mari, unii și alții încredințați fiind că vor izbuti să-și astupe gura. Nu era mai bine să cadă de acord ?! Dar, orice s’ar putea spune, într’o parte ca și în cealaltă se găsește dreptatea? Deposited sunt amenințate să Un dar al ES. Regelui De la Academia Romînă D-l D. Onciul, președintele Academiei Române, a cetit în ședința plenară a Academiei de la 25 Maiu curent, următoarea scrisoare primită de la M. S. Regele: «Domnule președinte, întreaga țară sărbătorește anul acesta împlinirea a o sută de ani de la moartea lui Tudor Vladimirescu, care s-a ridicat în fruntea pandurilor olteni pentru apărarea poporului greu apăsat de o vitregă ocîrmisire seculară. Mișcarea lui Tudor a fost o izbucnire a setei de dreptate a poporului român. Această trezire a puterii de viață ascunsă în sufletul obidit al Romînului s’a îndeplinit în chip elementar și fără înrîuriri străine. Păharul suferinței se umpluse, și Tudor a fost omul care a scos strigătul de alarmă, pornind la fapta mântuitoare. Cu Tudor începe epoca nouă a redeșteptării naționale, epoca «romînismului». In era cea nouă, însuflețită de năzuințele lui Tudor și ale poporului romănesc, s’a îndeplinit renașterea culturii românești și a economiei naționale, unirea celor două Principate, întemeierea Dinastiei, războiul de independență și, în sfîrșit, războiul pentru unirea întregului neam românesc. Dreptatea sătenilor, cari și-au făcut dovada vredniciei, atît prin muncă răbdătoare, cît și prin vitejie neînfrîntă, s’a consfințit în legile de împroprietărire și votul obștesc. Putem dar privi cu încredere în viitor, fiind siguri că munca și cultura românească vor lua un nou și puternic avînt și că sămînța pusă de Tudor a prins bine și va da roade și mai îmbelșugate. PARLAMENTUL CAMERA Ședința de la 26 Maiu 1921. Un deputat care n’aude ce spune D. Cuza — făcînd concurență «artiștilor» de la Cărăbuș — amuză Camera cu giumbușlucuri. La o întrerupere a d-lui dr. Ludu, se amestecă în vorbă și d. Zelea. Pus la locul lui de un domn deputat, d. Zalea îl înjură pur și simplu. Scandal enorm, lumea părăsește tribunele, deputații de agită. Ședința se suspendă. La redeschidere se cere trimeterea în judecata comisiei de disciplină a surugiului-deputat. D. Președinte spune că vinovatul trebuie să ceară sense. D. Iorga arată că nu poate fi vorba de retractare, deoarece cazul iese din orice prevedere a regulamentului. Ipun Mile n’a aTcut iu rele — cu toate că d. Iorga și alți deputați declaraseră, pe cuvînt de cinste, că le-au auzit. Poarte simplu, d. Zelea dovedește că nu le-a pronunțat: d-sa nu le-a auzit! Dar, ca să le fi pronunțat, trebuia să le și audă. Alt scandal, altă agitație. Cu oarecare întârziere se trim rete cererea de dare în judecata comisiei de disciplină constituită pe loc. Reforma financiară Neconsolat de pierderea fiului său sufletesc, d. Cuza continuă spiritele, de data aceasta cu un aier funebru... D. Mihai Popovici arată diferența defavorabilă Ardealului intre impozitele de acolo și cele de la noi, și cere egansarea lor. D sa mai face și alte observații de amănunte, după care ședința se ridică, Ședința de noapte Iar Schuller D. Madgearu cere unele lămuriri privitoare la oarecare tuburi de sondagii pe care prietenul d-lui Argetoianu trebuia să le aducă în schimbul permisului pentru 3 000 de vagoane de porumb. Nu răspunde nimeni. Ai impresia că și d. Argetoianu a plecat în Italia. D. Ioanițescu, un rival al d-lui Tranca, depune proiectul Statutului funcționarilor publici, apoi tot d sn cetește o comunicare relatînd primirea entusiastă făcută studenților romîni în Italia. Comunicări cereri, etc. D. Dobrescu, guvernamental, întreabă ce s’a făcut cu niște taxe percepute, întrebarea e inoportună și de aceia nici nu i se răspunde. D. V. Haneș anunță o interpelare. D. Temeges cere ca linia ferată proiectată între Roman-Gura-Humorului, să treacă prin Fălticeni. Mai fac cereri doi- Liviu Ghilezean, Madgearu, etc Argetoianu și Anatole France...* D. Cocea spune că arestarea comuniștilor e ilegală. S’a pedepsit o intenție, o aderare, ceia ce nu întră în prevederile legilor.