Neamul Românesc, iulie 1922 (Anul 17, nr. 143-168)
1922-07-01 / nr. 143
» v v î HEMN ÉXENPtaKá Unul din si teiu l 143 Foaia Pcutichilixi WaHonalist-Democrat REDACȚIA 8 Sir« Domnița Anastasia, 6 ADMINISTRAȚIA 3 La UNIVERSUL, Brezoianu sI București. SimhSIS 1 b' Apare zilnic Stator: N. IORGA TELEFON/ REDACȚIA 5/41 și î ADMINISRAȚIA 13/7 ABONAMENTUL Pe un an In tari . 160 Se Pentruj preoți și învăț. 120 , Pentru student . . 100 , Pe șase luni ... 80 , Pe trei luni ... 40 , Pentru străinătate dubla. Romania care a fost Romania care trebuie sa fie România veche, factorii interni, tipeirii și »a 1859, prin votul Adunăria legătoare de domni, din icipatul Moldovei și din țipatul muntean, care s’au puțintel și din causa rivalități personale, de oameni influenți, foști , beizadele cu sperase, din protipendadă, îmi vechiului regim, de xil, asupra persoanei lui tandru Cuza, s’a format al nou, al Principatelor,e, pe care cel d’intămînitor al său, prin inițialul îndrăsneală, ca și dibăcia lui diplomatică »refăcut peste puțin timp, O singură Românie. de Stat are valoarea pe i-Q dă ideia, în numele a este înfăptuit, prin-1 de la care prea dreptul pe care-1 întrui. In privința aceasta nu fi nici o îndoială. Și, dă, poate mult ideia, și alt adaus, atîtea e în a crea, a ținea pe loc și îvolta, în ciuda oricăror Ci, dreptatea. ce Stat are și valoarea [“re i-o dau oamenii mari fapta cărora a plecat. % ... .... " gîndim numai cît chiar a *1 Italiei moderne, în care 'trăit, încă așa de mult, «î'% dispărea complet nici elementele separatiste. ' Cetirea ponderată, hotstrî,larg conștientă, a lui Cavgnaj și furtunosul avînt de aventura binecuvântată al lui Garibaldi. Ce-ar fi fost, cu atîtea urme de trecut, cu atîta anarhie politică ce poate ieși din cugetarea neînfrînată care se coboară, fără răspundere, asupra faptelor politice, ce-ar fi fost, cu toate aceste puteri de desfacere, Germania imperială, căzută azi și prin alte păcate decît ale fondatorilor ei, dacă n’ar fi intrat în ea, de la început, marele suflet barbar, superba energie gotică a lui Bismarck ? Nu greșește vechea superstiție, care, cerînd, pentru fiecare clădire, o viață de om prinsă în pietrele ei, caută a nu spune, în sfaturi care să se poată urma și dincolo de lumea legendei, că acei cari au norocul să fi cuprins în piatra clădirii lor sufletul unui om mare pot să privească mai încrezători în viitorul care o așteaptă. Dar orice Sfat are, în rîndul întăiiî, valoarea pe care i-o dau factorii cari sînt chemați a-l sprijini. Și cel mai genial inginer, ‘unind două stînci cu arcul podului său, nu-i poate da acestuia o trăinicie care n’ar fi garantată, în același timp, prin forța de resistență a materialului ce i-a stat la îndemînă și prin soliditatea capetelor de teren pe care se sprijină cutezătorul arc al geniului tehnic creator. Care au fost însă, întărit, aceste elemente materiale pe care s’a sprijinit Statul român, ieșit din Unirea lui Mihail Kogălniceanu, a lui Cuza-Vodă, chiar a unui Rosetti și Brătianul — întrucît și aceștia au contribuit, sincer, la întemeierea lui — la 1559 ? Atenția se îndrepta, în rîndul întăiu, asupra boierilor, — boierii vechi, care-și ziceau încă așa, boierii noi, cari aruncau cu despreț vechile titluri odată cu vechile haine, cari pretindeau a fi jertfit vechile privilegii, prin care ajunseseră puternice, din generație în generație, familiile lor, dar cari — s’o spunem de la, început — nu puteau părăsi, așa de ușor, cît de mult s’o fi voit, și starea sufletească a înnaintașilor, pe care îj primiseră, tainic, odată cu nașterea lor, pornirea spre dominație, nevoia de adulare, spiritul de intrigă și de răsturnare. Acești boieri, de o vîrstă și de alta, erau dușmanii acelora cari, dacă nu întemeiaseră vechile Domnii românești, le organisaseră, prin știința și inteligența lor, le conduseră, prin calitățile lor, politice și războinice, le împodobiseră prin talentele lor. De mult însă, puterile boierimii trecuseră asupra Domnului—Domn de țară, la început, Domn străin, pe urmă. Și, cînd boierimea, crescută în Apus, hrănită cu idei liberale, martoră a revoluțiilor transformatoare, se ridică împotriva absolutismului aristocratic, cu abuzurile și hrăpirile lai, cu umilința față de străin necesară, pentru a se păstra, împotriva voinței, ca și împotriva intereselor terți, ea n’a putut să recapete, totodată, după o lungă sclavie și o complectă amorțeală a virtuților active, a forțelor positive, lucrînd harnic, pentru binele tuturora, calitățile de odinioară ale seminției lor. Ei rămăseseră însă mari însușiri,care-i mențineau în fruntea societății, chiar cînd înnoitorii din mijlocul lor vorbiau mai aprins de suprimarea rangurilor, de egalizarea claselor în același drept la cârmuirea serii. Erau deștepți și erau patrioți. Deștepți, prin puritatea unei rase care nu fusese amestecată cu parveniții vitioși, ci care, în toate încuscririle ei, își adăusese doar sîngele celor mai vioaie dintre individualitățile orientale pe care vicisitudinile vremii le minaseră într’acoace. Minți de o iute înțelegere, de o concepție grabnică, de o supțre tălmăcire a împrjurărilor. Și-i ajuta la aceasta și o creștere foarte îngrijită, în majoritatea cașurilor, cu cei mai mari dascăli ai Răsăritului, cu atîția pribegi ai țerilor apusene — Franța în primul rînd —, cari aduceau cu ei tradițiile celei mai culturale regalități, ideile Revoluției, triumfurile Imperiului napoleonian. Cînd mergeau în străinătate, supraveghiați de aproape, ei veniau cu mînile pline de darurile unei civilisații idealiste și romantice. Și, cum vedeau, pe străinul dominînd în țară, cum, în mijlocul umilinței naționale, crescuseră, cum jignirea Consulilor și a Pașalelor îi aștepta la fiecare pas din cariera lor, ei, cari, și din lecții și din cărți, spuseseră iubirea pe care orice om o datorește țerii sale, neamului său, n’aveau nici un gînd mai iubit, —■ gata a, și mult pentru dînsul — decît acela de a întemeia o Patrie, o adevărată Patrie, liberă, independentă, unită, glorioasă, care să poată sta cu vrednicie alături de Patriile așa de mult iubite de învățătorii lor. Cu asemenea însușiri mari, acești boieri, de sînge nobil, autentic, de o minte superioară și de o caldă inimă românească, au luat, firește, conducerea terii, care li se cuvenia și de care s’au dovedit, demni la început. („Neamul Romănesc“, No. 343, an. XIII-lea, Mercuri, 12 Decembre 1918). N. IORGA 8 PREÜSARE Tot căutînd să înțepe. Un confrate și-a dat de gol ....știința. O fi o mică nedumerire cognițională și se poate ca omul să fie de bună credință, căci dșa și atît o fi știind, iată de ce-i vorba. D-sa afirmă: „Ce păcat că marele Caragiale nu a cunoscut pe fruntașii partidului național ardelenesc”. Ce iiepuiscr Hle izvoare de Cdmic!“ Lumea știe altfel. Caragiale era, strîms legat de Ardeleni tocmai prin prieteniile cu fruntașii naționaliști de acolo. Cît de bine i-a cunoscut și ce părere avea despre ei ni-o spune el însuși. In ceiace privește comicul, motivele le-a găsit cunoscînd pe fruntașii liberalismului nostru. Aici erau izvoarele inepuisabile de comic, iubite și scumpe confrate !... Gospoderie 1111 fleac... Destoincia liberală în ale gospodăriei se impune de la sine... Fără să măi vorbim de Capitală, vom aminti de cele ce se petrec înlăuntrul terii. Pe aici se întîlnesc tot cam atîtea ambiții ca și la centru. De, partidul e tare, iar nenumărații partizani cer atenție!... De asta s’a și recurs la sistemul cel mai practic, acela de a mulțămi toată lumea. Căci ce greutate pentru Ministeriul de Intrne să schimbe la două la două luni comisiile interimare. Așa s’a întîmplat la Iași, Focșani și în atîtea alte orașe. Să mai spuneți deum ca oamenii nu fac ce pot! Pun și ei la încercare toate figurile setoase de promovarea binelui obștesc. Le ieau la rînd după condicuță. . N’o mai fi nici asta destoinice politică, atunci s’o dăm dracu Mi... G0RE BUNETH EXTERN Conferința de la Haga a primit propunerea delegaților ruși de a începe discuția cu chestia acordării creditelor. Litvinov, șeful delegației ruse, a declarat că în Rusia s-au luat măsuri pentru retrocedarea fabricelor și mașinelor proletarilor lor, iar creditele le-ar prefera în mărfuri, mașini și materiale, nu bani. Delegații aliați au cerut lui Litvinov să le aducă la cunoștință mai întăiu planul rusesc asupra refacerii și garanțiilor pentru deschiderea de credite. Rolul Micei Atante devine din ce în ce mai important. Atitudinea ei este urmărită și comentată c vin interes. Comisia reparațiilor a aprobat acordul adiționa franco-german relativ la prestațiile in natură. La un nou atac din partea bandelor bolșevici Polonia a adresat Sovietelor o notă energică. In Germania s’a proclamat starea de asediu. La Berlin au avut loc demonstrații antimonarhiste, devastîndu-se instalațiile ziarelor reacționare. situația în Irlanda se agravează. Guvernul englez a adresat un ultimatum șefilor irladnes. Lupte crîncene au loc între rebeli și trupele regulate. Criza ministerială din Polonia s’a resolvit prin constituirea noului cabinet în felul următor : Artur Slivinschi, prim-ministru; Arion Damienschi, interne ; Gabriel Narutovici, Externe; Casimir Losincovschi, Războiul; Casimir Zarec, Finanțe (provisoriu); Waclav Macovschi, Justiție ; Josef Raținschi, Agricultura; Ștefan Osovschi, Comerț ; Ludovic Zagorni-Marinovschi, Comunicații; Ladislau Ztominschi, Lucrări publice; Ludovic Oarovschi Muncă; Vitoldchadzko, Igiena. Au rămas fără titulari ministeriste de instrucție publică și ștelar. Relațiile intelectuale franco-romîne Declarațiile d-lui N. Sorga Supt titlul de mai sus citim în marele ziar francez „Le Temps“ următoarele : „Se știe că eminentul istoric român, d. N. Iorga, membru al Academiei române și corespondent la Institutul Franciei, profesor la Universitatea din București, este acuma la Paris, unde ține cursuri La Sorbona asupra istoriei Imperiului bizantin și a popoarelor balcanice stapeum și asupra istoriei poporului român. Un public numeros de studenți și intacctuali urmărește cu interes și aplaudă călduros fiecare din lecțiile sale. D. Iorga este de asemenea creatorul și directorul Școlii românești de la Fontenayaux’ Roses, unde un număr de licențiați ai Universităților romănești găsesc adăpost pentru a-și termina studiile și a face cercetări. Am rugat pe d. Iorga să nu vorbească de activitatea sa în Franța, din punctul de vedere tol relațiilor intelectuale frando-romîne. „Am mai fost, Ia spune d-sa, anul trecut, pentru a ținea cursuri la Lodbona și pentru a organisa școala de la Fontenay-aux-Rase și sunt foarte recunoscător Universității din Paris caqWi-a făcut același primri, trecut, ca și anul cu utiri nii, aceste cursuri vii. Decembrie viitor, consiliul Facultății de litere și Ministeri Ail Instruc ■» ție sunt însuflețiți de cea mai mare bună voință. România dornd să menție și să intensifice amicția sa intelectuală cu Franța, face mari sacrificii pentru a -și întreține studenții la Paris, cu toate că valoarea monedei franceze este așa de superioară față de a noastră, pentru a împiedica astfel tinerimea universitaă să ducă să-și facă studiile lut Germania, a cărei monedă este așa depreciată. De altmintrelea, această țară, întrebuințează toate mijloacele pentru’ a atrage tinerimea noastră, dar învățăturile Germaniei nu ne înșală asupra dorinței ei de a se răzbuna pe noi, că n’a putut să-și păstreze cuceririle de la 1916 șî de a fi pierdut puntea de legătură cu Orientul. Vom continua să facem aceleași sacrificii, selecționînd cu cea mai mare grijă elementele ce trimitem, căci ceia ce ne interesează mai ales, este nu numai întinderea culturii latine în roma sa francesă la popouri ormîn, dar încă, pentru cinstea acestei culturi, calitatea intermediarilor în tara noastră. Totuși, pentru a păstra și întări aceste legături, cred folositor ca organisația elementelor trimise din Franța în Romănia ar trebui să fie de așa natură, nicit să nu se mărginească numai la obigatiile lor școlare, dar parte numai de formă, transmițînd toate veștile din lagărul turcesc și bombardînd Viena cu ghiulele de paie, totuși nul e de așteptat din partea Austriacilor la o binevoitoare atenție asupra acestui monument românesc. Nici nu se poate pretinde aceasta astăzi considerînd sărăcia și nenorocirea în care se zbate Viena actuală. Desinteresarea însă este regretabilă din partea represintanților intereselor românești la Viena, printre care se zice că ar fi chiar un descendent din familia lui Șerban Cantacuzino. Uitarea Romînilor din Viena a mers pănă acolo, încît de marea sărbătoare creștinească a Paștelui nici măcar o lumînărică n- a fost aminsă ne și ajute, după un plan unitar, ca să facem cunoscut poporului nostru, nu acea literatură la modă, dar acele elemente întăritoare pentru orice viată națională, și anume: trecutul Franciei, arta ffrancesă în formele ei cele mai durabile și nobile, literatura care le privește, lucrul cu răbdarea claselor populare și acea sociabilitate patriotică care este una din principalele virtuți ale poporului francez de azi“. „O serie de conferințe asupra acestor subiecte, traduse și răspîndite în largile mase a publicului, ar face să urmeze unui contact de suprafață, o cunoștință profundă, împreună cu simpatiile durabile care decurg. „Mai mult, în afară de marele număr de studenți romîni cari se găsesc în Franța și de numeroasele visite ar tinerimei universitare române în țara dv., cred că este absolut necesar să avem, pentru studiul Orientului latin și bizantin și a latinității dunărenene și balcanice, studenți francesi și escursii francese în Romănia, unde îi așteaptă cinci secole de continuare a culturii bizantine și cunoașterea vieții a 14 milioane de latini. „Deprecierea monedei romănești, va împiedica încă multă vreme comerțul cărții franceze în Romănia,, dacă această carte nu consimte să apară în ediții speciale chiar în țara noastră, punct central de unde pleacă în toate direcțiile drumuri care duc la imense teritorii doritoare să aibă cărți francese. Ceia ce fac cîteva case editoare vienese, nu poate dura, căci Austria este amenințată de lichidare și imprimeriile ei, cumpărate de Statele vecine, emigerază. Pentru moment încă, terenul căruii străine în Romănia nu este acaparat de Germani, cu toate că ei trimit cu miile publicațiile lor cele mai proaspete car se văd a doua zi după apariție în ferestrele unor librării din București. N’ar trebui să uităm că fiecare popor aparține puțin moral și intelectual, cărții pe care o cetește și că aspirațiile naturale de egemonie intelectuala a Franciei în Europa, aspirații așa de simpatice, trebuie să găsească în Orient o rasă stabilă asupra căreia ea își concentrează atenția. — Cursul dv. intră deci foarte bine în acest program general al relațiilor intelectuale franco-romane. — Desigur. Cursul mieu nu se adresează numai studenților romîni din Paris, ci cred că el completează în mod natural lecturile de istorie universală ce se fac la Sorbona, tratînd probleme din Europa orientală în raport cu acel sîmbure de latinitate — Romînii. De altfel, auditori francezi a făcut cinstea să arată că acest ciere a fost perfect înțeles,"Vucru pentru care sînt foarte cest moment o Istorie a Artei române, pe care vrem s’o închinăm aceleiași cause. „Un alt scop care nu a adus la Paris a fost organisarea definitivă și inaugurarea institutului român de la Fontenayaux-Roses, care corespunde școlilor francese de la Roma și Atena,, a căror statut ni-a servit de basă. In ea găzduim tineri licențiați, cari pe deoparte vor avea putința de a cunoaște ilustrațiile culturii francese și pe de alta vor continua studiile de specialitate, filologie, istorie și artă și vor pregăti lucrări originale cu care să-și poată face începutul ca erudiți sau artiști. Acei cari nu vor fi trecut examenul de doctorat vor trebui să-l treacă la București unde Universitatea este pregătită să confere toate gradele. Ne vom strădui să facem din institutul românesc un centru de conferințe și un deposit de cărți și de material românesc putind servi publicului francez, care va fi sigur să găsească în el prietenia cea mai caldă și recunoscătoare pentru ospitalitatea ce pose dă. „De altmintrelea, în legea pe care am stăruit să se voteze acum doi ani figura o disposiție care n’a fost încă realizată din motive budgetare, anume: creația unui cămin destinat studenților și cercetașiilor francezi în București, unde no îi am ajuta să facă studiile despre care era vorba. De altmintrelea, aceste relații sunt îndrumate către acest resultat prin institutul pentru studiul Europei sud-orienta!e, recunoscător. In colaborare cu lunde fiecare intelectuil. .<?nd.George Balș, eu scot in afcris, va fi primit așa ca sirul de miaur la curs, de ve T se simtă la el acasă. Insu funcționează în București de dinainte de războiu, și va avea, în curînd un mare imobil din venitul căruia, va putea face cercetări întinse în Balcani și Rusia- Cursurile ce fac la Sorbona vor apare în publicațiile Institutului din Bucureștii pe care-l conduc. „Cum vedeți, avem un întreg plan de acțiune intelectuală, care presupune o colaborare intimă și continuă cu Franța. Intenția mea este să transform relațiile care au existat într’un chip așa de ieri, pănă acum, între lumea oficială, aristocrație și cliaele bogate din Romănia deoparte, ci pănă acum, între lumea oficese de alta, în relații mai numeroase, mai profunde și mai utile între întreaga societate franceză și masele populare și anume aspecte sale vieții fran românești. Numai astfel Romînii vor parveni, nu să producă invitații deșarte și câteodată de desprețuit, ci în mare parte supt impulsul frances, să-și desvolte originalitatea lor, iar Francesi de altă parte vor avea posibilitatea unei misiuni a Orientului printr’o fereastră latină“. 11 111 1 Ii ill • __ i Hoidalgftta Capelle, SataSotil m Mihai Vstesswf, HsauB unde a tras Vöevoaül. de JU. Bertea Monumentele vechi ale neamului sunt cercetate și restaurate în țară, conform unei legi speciale, de către comisia monumentelor istorice. Această instituție enumără în comitet pe cei mai mari învățați ai neamului, cari prin lumina și patriotismul lor redați la iveală generațiillor actuale ,urmele de cultură, de organizație și de vitejie ale trecutului nostru. Activitatea comisiei monumentelor istorice spre conservare generațiilor viitoare. In țară se vede un început bun, a cărei activitate e de necontestat. Partea curioasă a chestiei o presintă faptul că în străinătate, acolo unde ici colo a rămas cîte o urmă de manifestare românească, fie de cultură sau vitejie, acolo, nu s’a putut întinde pană a binefăcătoarea«talului, din caus și, probabil, a unor economii huiul Chapelle. E un paraclis modest și foarte mic în proporții, o amintire totuși scumpă a neamului ridicată de către Șerban Vodă Cantacuzino, atunci cînd a luat parte cu trupele sale alături de Sobieseni și de Turci la asediul Vienei în 1683. Astăzi bisericuța e aproape în ruină. Nimeni nu se interesează de soarta ei, păsările perului clădinduși cuiburile prin colțuri și murdărind icoanele încă aflătoare. Cercetătorul de astăzi, abia poate descoperi acest modest lăcaș de închinăciune din causa mulțimei de barace sanitare care s’a așezat pe platou, astupând-o complect vederii. Ne întrebăm care nu ar fi bine ca Statul nostru să și care este represintat alături de Rudolf al II-lea împreună cu curtea sa și Voevodul Munteniei Mihaiu Viteazul. Se știe că la 1600 Mihaiu Viteazul, după ce fusese învins, a mers la Praga să ceară ajutorul lui Rudolf al II-lea. Cu această ocazie măiestrul Franken a pictat silueta Voevodului Valah care este documentul cel mai important privitor la fisionomia și portul lui Mihai. La aceiași epocă, tot la Praga, sculptorul Sadeler, îi gravează portretul în aramă în aceiași postură, însă tot tabloul lui Franken rămîne documentul inspirator al tuturor gravurilor și stampelor ulterioare, care au popularisat atît de mult figira marelui Voevod, Mihai I. Se zicea că Vienesii ari fi dispuși să vîndă Statului nostru acest tablou contra unei sume relativ convenabile. Este unul din documentele națioanale ce ar trebui să scape. O copie foarte reușită în dimensiuni egale e făcută de un cunoscut și apreciat pictor român, totuși între o copie și un original n’ar trebui să se șadă un moment la gînd pentru ca Statul să intre în posesia acestei opere. Mihail Viteazul are în țară singura frescă contimporani lui la Mînăstirea Căluiul în Romanați, lucrată la 1594 de către zugravul Mina. Reproducții după această pictură murală nu s’au făcut, deoarece valea Intr’.Una din străzile lăturalnice ale Vienei a existat pănă în timpul din urmă o veche clădire care fusese hanul „Goldene Hirsel’“, acolo unde Mihaiu Vodă cu ceata lui de călăreți a poposit cîteva zile, atunci cînd a mărît mergea la Praga în 1600 să solicite lui Rudolf al II-lea ajutorul și sfatul, după cum glăsuiește cronicarul.... Astăzi pe locul bătrînului han se înnalță o clădire modernă prin zidurile căreia s‘a șters toată amintirea și pitorescul trecutului. Oare vechea clădire n’ar fi putut să fie achiziționată la timp de către '