Neamul Românesc, iulie 1922 (Anul 17, nr. 143-168)

1922-07-01 / nr. 143

» v v î H­EMN ÉXENPtaKá Unul di­n si­ tei­­u­ l 143 Foaia Pcutichilixi WaHonalist-Democrat REDACȚIA 8 Sir« Domnița Anastasia, 6 ADMINISTRAȚIA 3 La UNIVERSUL, Brezoianu sI București. SimhSIS 1 b' Apare zilnic Stator: N. IORGA TELEFON/ REDACȚIA 5/41 și î ADMINISRAȚIA 13/7 ABONAMENTUL Pe un an In tari . 160 Se Pentruj preoți și învăț. 120 , Pentru student­ . . 100 , Pe șase luni ... 80 , Pe trei luni ... 40 , Pentru străinătate dubla. Romania care a fost Romania care trebuie sa fie România veche, factorii interni, tip­eirii și »a 1859, prin votul Ad­unări­­a legătoare de domni, din icipatul Moldovei și din țipatul muntean, care s’au­­ puțintel și din causa rivalități personale, de oameni influenți, foști , beizadele cu sperase, din protipendadă, îm­­­­i vechiului regim, de xil, asupra persoanei lui tandru Cuza, s’a format al nou­, al Principatelor­­,e, pe care cel d’intăm­­înitor al său, prin iniția­lul îndrăsneală, ca și dibăcia lui diplomatică »refăcut peste puțin timp, O singură Românie. d­e Stat are valoarea pe i-Q dă ideia, în numele a este înfăptuit, prin-1 de la care prea­ dreptul pe care-1 întru­­i. In privința aceasta nu­­ fi nici o îndoială. Și, d­ă, poate mult ideia, și alt adaus, atîtea e în a crea, a ținea pe loc și îvolta, în ciuda oricăror Ci, dreptatea. ce Stat are și valoarea [“re i-o dau oamenii mari fapta cărora a plecat. % ... .... "­ gîndim numai cît chiar a *1 Italiei moderne, în care '­tr­ăit, încă așa de mult,­­ «î'% dispărea complet nici elementele separatiste. ' Cetirea ponderată, h­otstrî­­,larg conștientă, a lui Cavgnaj și furtunosul avînt de aventura binecuvântată al lui Garibaldi. Ce-ar fi fost, cu atîtea urme de trecut, cu atî­­ta anarhie politică ce poate ieși din cugetarea neînfrînată care se coboară, fără răspun­dere, asupra faptelor politice, ce-ar fi fost, cu toate aceste puteri de desfacere, Germania imperială, căzută azi și prin alte păcate decît ale fondato­rilor ei, dacă n’ar fi intrat în ea, de la început, marele su­flet barbar, superba energie gotică a lui Bismarck ? Nu greșește­ vechea superstiție, care, cerînd, pentru fiecare clădire, o viață de om prinsă în pietrele ei, caută a nu spu­ne, în sfaturi care să se poată urma și dincolo­ de lumea le­gendei, că acei cari au noro­cul să fi cuprins în piatra clădirii lor sufletul unui om mare pot să privească mai încrezători în viitorul care o așteaptă. Dar orice Sfat are, în rîndul întăiiî, valoarea pe care i-o dau­ factorii cari sînt che­mați a-l sprijini. Și cel mai genial ingin­er, ‘unind două stînci cu­ arcul podului său, nu-i poate da acestuia o trăi­nicie care n’ar­ fi garantată, în­ același timp, prin forța de resisten­ță a materialului­­ ce i-a stat la îndemînă și prin soliditatea capetelor de teren pe care se sprijină cutezătorul arc al geniului tehnic creator. Care au fost însă, întărit, aceste elemente materiale pe care s’a sprijinit Statul ro­mân, ieșit din Unirea lui Mi­hail Kogălniceanu, a lui Cu­za-Vodă, chiar a unui Rosetti și Brătianul — întru­cît și a­­ceștia au contribuit, sincer, la întemeierea lui —­ la 1559 ? Atenția se îndrepta, în rîn­dul întăiu, asupra boierilor, — boierii vechi, care-și ziceau încă așa, boierii noi, cari arun­cau cu despreț vechile titluri odată cu vechile haine, cari pretindeau­ a fi jertfit vechile privilegii, prin care ajunsese­ră puternice, din generație în generație, familiile lor, dar cari — s’o spunem de la, în­ceput — nu puteau părăsi, așa de ușor, cît de mult s’o­ fi voit, și starea sufletească a înnaintașilor, pe care îj pri­miseră, tainic, odată cu naș­terea lor, pornirea spre domi­nație, nevoia de adulare, spi­ritul de intrigă și de răstur­nare. Acești boieri, de­­ o­ vîrstă și de alta, erau dușmanii acelo­ra cari, dacă nu întemeiaseră vechile Domnii românești, le organisaseră, prin știința și inteligența lor, le conduseră, prin calitățile lor, politice și războinice, le împodobiseră prin talentele lor. De mult însă, puterile boierimii trecu­seră asupra Domnului—Domn de țară, la început, Domn străin, pe urmă. Și, cînd boie­rimea, crescută în­ Apus, hră­nită cu idei liberale, martoră a revoluțiilor transformatoa­re, se ridică împotriva abso­lutismului aristocratic, cu a­­buzurile și hrăpirile lai, cu umilința față de străin nece­sară, pentru a se păstra, îm­potriva voinței, ca și împotri­va intereselor terți, ea n’a putut să recapete, tot­odată, după o lungă sclavie și o­ complectă amorțeală a virtu­ților active, a forțelor positi­ve, lucrînd harnic, pentru bi­nele tuturora, calitățile de o­­dinioară ale seminției lor. Ei rămăseseră însă mari în­sușiri,­­care-i mențineau în fruntea societății, chiar cînd înnoitorii din mijlocul lor vor­biau mai aprins de suprima­rea rangurilor, de egalizarea claselor în același drept la cârmuirea serii. Erau deștepți și era­u pa­trioți. Deștepți, prin­ puritatea u­­nei rase care nu fusese ames­tecată cu parveniții vitioși, ci care, în toate încuscririle ei, își adăusese doar sîngele celor mai vioaie dintre indivi­dualitățile orientale pe care vicisitudinile vremii le mina­seră într’acoace. Minți de o iute înțelegere, de o­ concepție grabnică, de o supț­re tăl­măcire a împrjurărilor. Și-i ajuta la aceasta și o creștere foarte îngrijită, în majorita­tea cașurilor, cu cei mai mari dascăli ai Răsăritului, cu atî­­ția pribegi ai țerilor apusene — Franța în primul rîn­d —, cari aduceau cu ei tradițiile celei mai culturale regali­tăți, ideile Revoluției, trium­furile Imperiului napoleonian. Cînd mergeau­ în străinătate, supraveghiați de aproape, ei veniau cu mînile pline de da­rurile unei civilisații idealis­te și romantice. Și, cum vedeau, pe străinul dominînd în țară, cum, în mij­locul umilinței naționale, crescuseră, cum jignirea Con­sulilor și a Pașalelor îi aștep­ta la fiecare pas din cariera lor, ei, cari, și din lecții și din cărți, spuseseră iubirea pe care orice om o datoreșt­e țe­­rii sale, neamului său, n’aveau nici un gînd mai iubit, —■ ga­ta a, și mult pentru dînsul — decît acel­a de a întemeia o Pa­trie, o adevărată Patrie, libe­ră, independentă, unită, glo­rioasă, care să poată sta cu vrednicie alături de Patriile așa de mult iubite de învăță­torii lor. Cu asemenea însușiri mari, acești boieri, de sînge nobil, autentic, de o minte superioară și de o caldă inimă româneas­că, au­ luat, firește, conduce­rea terii, care li se cuvenia și de care s’au dovedit, demni la început. („Neamul Romănesc“, No­. 343, an. XIII-lea, Mercuri, 12 Decembre 1918). N. IORGA 8 PREÜSARE Tot căutînd să înțepe. Un­ confrate și-a dat de gol ....știin­ța. O fi o mică nedumerire cogni­țională și se poate ca omul să fie de bună credință, căci dșa și atît o fi știind, iată de ce-i vorba.­ D-sa afirmă: „Ce păcat că marele Caragiale nu a cu­nos­­cut pe fruntașii partidului na­țional ardelenesc”. Ce iiepuiscr­ Hle izvoare de Cdmic!“ Lumea știe altfel. Caragiale era, strîm­s legat de Ardeleni tocmai prin prieteniile cu fruntașii naționaliști de aco­lo. Cît de bine i-a cunoscut și ce părere avea­ despre ei ni-o spune el însuși. In ceiace privește comicul, motivele le-a găsit cunoscînd pe fruntașii liberalismului nostru. Aici erau izvoarele i­­nepuisabile de comic, iubite și scumpe confrate !... Gospod­erie 1111 fleac... Destoincia liberală în ale gospodăriei se impune de la sine... Fără să măi vorbim de Ca­pitală, vom aminti de cele ce se petrec în­lăuntrul terii. Pe aici se întîlnesc tot cam atîtea ambiții ca și la centru. De, partidul e tare, iar nenu­mărații partizani cer atenție!... De asta s’a și recurs la siste­mul cel mai practic, acela de a mulțămi toată lumea. Căci ce greutate pentru Ministeriul de Intrne să schimbe la două la două luni comisiile interi­mare. Așa s’a întîmplat la Iași, Focșani și în atîtea alte orașe. Să mai spuneți deum ca oa­menii nu fac ce pot! Pun și ei la încercare toate figuri­le setoase de promovarea bi­nelui obștesc. Le ieau la­ rînd după condicuță. . N’o mai fi nici asta destoi­nice politică, atunci s’o dăm dracu Mi... G0RE BUN­ETH EXTERN Conferința de la Haga a primit propunerea de­legaților ruși de a începe discuția cu chestia acor­dării creditelor. Litvinov, șeful delegației ruse, a declarat că în Rusia s-au luat măsuri pentru retro­cedarea fabricelor și mașinelor proletarilor lor, iar creditele le-ar prefera în mărfuri, mașini și ma­­­teriale, nu bani. Delegații aliați au cerut lui Litvinov să le aduc­ă la cunoștință mai întăiu planul rusesc asupra refa­cerii și garanțiilor pentru deschiderea de credite. Rolul Micei Atante devine din ce în ce mai im­portant. Atitudinea ei este urmărită și comentată c vin interes. Comisia­ reparațiilor a aprobat acordul adiționa franco-german relativ la prestațiile in natură. La un nou atac din partea bandelor bolșevici Polonia a adresat Sovietelor o notă energică. In Germania s’a proclamat starea de asediu. La Berlin au avut loc demonstrații antimonarhiste, devastîndu-se instalațiile ziarelor reacționare. situația în Irlanda se agravează. Guvernul eng­lez a adresat un ultimatum șefilor irladnes. Lupte crîncene au loc între rebeli și trupele regulate. Criza ministerială din Polonia s’a resolvit prin constituirea noului cabinet în felul următor : Artur Slivinschi, prim-ministru; Arion Damienschi, interne ; Gabriel Narutovici, Externe; Casimir Losincovschi, Războiul; Casimir Zarec, Finanțe (provisoriu); Wac­­lav Macovschi, Justiție ; Josef Raținschi, Agricultura; Ștefan Osovschi, Comerț ; Ludovic Zagorni-Marinovs­­chi, Comunicații; Ladislau Ztominschi, Lucrări pu­blice; Ludovic Oarovschi Muncă; Vitold­chadzko, Igiena. Au rămas fără titulari ministeriste de instruc­ție publică și ștelar. Relațiile intelectuale franco-romîne Declarațiile d-lui N. Sorga Supt titlul de mai sus citim în marele ziar francez „Le Temps“ următoarele : „Se știe că eminentul isto­ric român, d. N. Iorga, mem­bru al Academiei române și corespondent la Institutul Fran­ciei, profesor la Universitatea din București, este acuma la Paris, unde ține cursuri La Sorbona asupra istoriei Impe­riului bizantin și a popoarelor balcanice stapeum și asupra is­toriei poporului român. Un public­ numeros de stu­denți și intac­ctuali urmărește cu interes și aplaudă călduros fiecare din lecțiile sale. D. Iorga este de asemenea creatorul și­­ directorul Școlii românești d­e la Fontenay­­aux’ Roses, u­nde un număr de licențiați ai Universităților ro­­­mănești găsesc adăpost pentru a-și termina­­ studiile și a­ face cercetări. Am­ rugat pe d. Ior­ga să nu vorbească de acti­vitatea sa în Franța, din punc­tul de vedere tol relațiilor inte­lectuale frando-romîne. „Am­ mai fost, Ia spune d-sa, anul trecut, pentru a ținea cursuri la Lodbona și pentru a organisa școala de la Fon­ten­ay-aux-Rase și sunt foar­te recunoscător Universității din Paris caqWi-a făcut a­celași prim­ri, trecut, ca și anul cu utiri n­­ii, aceste cursuri vii. Decembrie viitor, consiliul Facultății de litere și Ministeri Ail Instruc ■» ție sunt însuflețiți de cea mai mare bună voință. Româ­nia dornd să menție și să intensifice amicția sa intelec­tuală cu Franța, face mari sa­crificii pentru a -și întreține studenții la Paris, cu toate că valoarea monedei franceze este așa de superioară față de a noastră, pentru a împiedica astfel tinerimea universitaă să ducă să-și facă studiile lut Ger­­mania, a cărei monedă este așa depreciată. De altmintrelea, această ța­ră, întrebuințează toate mij­loacele pentru’ a atrage tineri­mea noastră, dar învățăturile Germaniei nu ne înșală asupra dorinței ei de a se răzbuna pe noi, că n’a putut să-și păstre­ze cuceririle de la 1916 șî de a fi pierdut puntea de legătu­ră cu Orientul. Vom continua să facem aceleași sacrificii, s­e­­lecționînd cu cea mai mare grijă elementele ce trimitem, căci ceia ce ne interesează mai ales, este nu numai întinderea culturii latine în roma sa fran­­cesă la popouri ormîn, dar în­că, pentru cinstea acestei cul­turi, calitatea intermediarilor în tara noastră. Totuși, pentru a păstra și întări aceste legă­turi, cred folositor ca organi­­sația elementelor trimise din Franța în Romănia ar trebui să fie de așa natură, nicit să nu se mărginească numai la obigatiile lor școlare, dar parte numai de formă, trans­­mițînd toate veștile din lagă­rul turcesc și bombardînd Viena cu ghiulele de paie, to­­tuși nul e de așteptat din par­tea Austriacilor la o binevoi­toare atenție asupra acestui monument românesc. Nici nu se poate pretinde aceasta as­tăzi consider­în­d sărăcia și ne­norocirea în care se zbate Viena actuală. Desinteresa­­rea însă este regretabilă din partea represintanților intere­selor românești la Viena, prin­tre care se zice că ar fi chiar un descendent din familia lui Șerban Cantacuzino. Uitarea Romînilor din Vie­na a mers pănă acolo, încît de marea sărbătoare crești­nească a Paștelui nici măcar o lumînărică n- a­ fost am­in­să ne și ajute, după un plan unitar, ca să facem cunoscut poporului nostru, nu acea lite­ratură la modă, dar acele ele­mente întăritoare pentru orice viată națională, și anume: tre­cutul Franciei, arta ffrancesă în formele ei cele mai dura­bile și nobile, literatura care le privește, lucrul cu răbdare­a claselor populare și acea so­ciabilitate patriotică care este una din principalele virtuți ale poporului francez de azi“. „O serie de conferințe a­­supra acestor subiecte, tradu­se și răspîndite în largile ma­se a publicului, ar face­ să ur­meze unui contact de supra­față, o cunoștință profundă, îm­preună cu simpatiile durabile care decurg. „Mai mult, în afară de ma­rele număr de studenți romîni cari se găsesc în Franța și de numeroasele visite ar tine­rimei universitare române în țara dv., cred că este abso­lut necesar să avem, pentru studiul Orientului latin și bi­zantin și a latinității dunărene­ne și balcanice, studenți fran­­­cesi și escursii francese în Romănia, unde îi așteaptă cinci secole de continuare a culturii bizantine și cunoașterea vieții a 14 milioane de latini. „Deprecierea monedei romă­­nești, va împiedica încă multă vreme comerțul cărții france­ze în Romănia,, dacă această carte nu consimte să apară în ediții speciale chiar în țara noastră, punct central de unde pleacă în toate direcțiile dru­muri care duc la imense teri­torii doritoare să aibă cărți francese. Ceia ce fac cîteva ca­se editoare vienese, nu poate dura, căci Austria este ame­nințată de lichidare și impri­meriile ei, cumpărate de Sta­tele vecine, emigerază. Pentru moment încă, terenul căruii­ străine în Romănia nu este a­­caparat de Germani, cu toate că ei trimit cu miile publica­țiile lor cele mai proaspete car se văd a doua zi după a­­pariție în ferestrele unor li­brării din București. N’ar tre­bui să uităm că fiecare popor aparține puțin moral și inte­lectual, cărții pe care o cetește și că aspirațiile naturale de e­­gemonie intelectuala a Fran­ciei în Europa, aspirații așa de simpatice, trebuie să gă­sească în Orient o rasă sta­bilă asupra căreia ea își con­centrează atenția. — Cursul dv. intră deci foarte bine în acest program general al relațiilor intelectua­le franco-romane. — Desigur. Cursul mieu nu se adresează numai studenți­lor romîni din Paris, ci cred că el completează în mod na­tural lecturil­e de istorie uni­versală ce se fac la Sorbona, tratînd probleme din­­ Europa orientală în raport cu acel sîmbure de latinitate — Ro­mînii. De altfel,­ auditori francezi a făcut cinstea să arată că acest ciere a fost perfect înțeles,"Vu­cru pentru care sînt foarte cest moment o Istorie a Artei române, pe care vrem s’o în­chinăm aceleiași cause. „Un alt scop care nu a adus la Paris a fost organisarea de­finitivă și inaugurarea institu­tului român de la Fontenay­­aux-Roses, care corespunde școlilor francese de la Roma și Atena,, a căror statut ni-a servit de basă. In ea găzduim tineri licențiați, cari pe deo­parte vor avea putința de a cunoaște ilustrațiile culturii francese și pe de alta vor con­tinua studiile de specialitate, filologie, istorie și artă și vor pregăti lucrări originale cu ca­re să-și poată face începutul ca erudiți sau artiști. Acei cari nu vor fi trecut examenul de doctorat vor trebui să-l trea­că la București unde Universi­tatea este pregătită să confe­re toate gradele. Ne vom strădui să facem din institutul românesc un centru de conferințe și un de­posit de cărți și de material românesc putind servi publi­cului francez, care va fi sigur să găsească în el prietenia cea mai caldă și recunoscătoare pentru ospitalitatea ce po­se dă. „De altmintrelea, în legea pe care am stăruit să se vote­ze acum doi ani figura o di­s­­posiție care n’a fost încă rea­­lizată din motive budgetare, anume: creația unui cămin destinat studenților și cerce­­tașiilor francezi în București, unde no­ î­i­ am ajuta să facă studiile despre care era vorba. De altmintrelea, aceste relații sunt îndrumate către acest re­­sultat prin institutul pentru studiul Europei sud-orien­ta­!e, recunoscător. In colaborare cu lunde fiecare intelectu­il. .<?n­d­­.George Balș, eu scot in a­­f­cris, va fi primit așa ca s­irul de miau­r la curs, de ve­ T se­ simtă la el acasă. Insu­ funcționează în București de dinainte de războiu, și va a­­vea, în curînd un mare imobil din venitul căruia, va putea face cercetări întinse în Bal­cani și Rusia- Cursurile ce fac la Sorbona vor apare în pu­blicațiile Institutului din Bucu­reștii pe care-l conduc. „Cum vedeți, avem un în­treg plan de acțiune intelec­tuală, care presupune o cola­borare intimă și continuă cu Franța. Intenția mea este să transform relațiile care au existat într’un chip așa de ieri, pănă acum, între lumea ofi­cială, aristocrație și cliaele bogate din Romănia deoparte, ci­ pănă acum, între lumea ofi­­cese de alta, în relații mai nu­meroase, mai profunde și mai utile între întreaga societate franceză și masele populare și anume aspecte sale vieții fran românești. Numai astfel Romî­­nii vor parveni, nu să produ­că invitații deșarte și câteoda­tă de desprețuit, ci în mare parte supt impulsul frances,­­ să-și desvolte originalitatea lor, iar Francesi de altă parte vor­ avea posibilitatea unei misiuni a Orientului printr’o fe­reastră latină“. 11 111 1 Ii ill • __ i Hoidalgftta Capelle, SataSotil m Mihai Vstesswf, HsauB unde a tras Vöevoaül. de JU. Bertea Monumentele vechi ale nea­mului sunt cercetate și resta­urate în țară, conform unei legi speciale, de către comisia monumentelor istorice. Aceas­tă instituție enumără în co­mitet pe cei mai mari învățați ai neamului, cari prin lumina și patriotismul lor redați la iveală generațiillor actuale ,urmele de cultură, de organi­­zație și de vitejie ale trecutu­lui nostru. Activitatea comi­siei monumentelor istorice spre conservare generațiilor viitoare. In țară se vede un început bun, a cărei activitate e de ne­contestat. Partea curioasă a chestiei o­ presintă faptul că în străinătate, acolo unde ici colo a rămas cîte o­ urmă de manifestare românească, fie de cultură sau vitejie, acolo, nu­ s’a putut întinde pană a­ binefăcătoarea«talului, din caus și, probabil, a unor econo­mii hu­iul Chapelle. E un paraclis mo­dest și foarte mic în proporții, o amintire totuși scumpă a neamului ridicată de către Șerban Vodă Cantacuzino­, a­­tu­nci cînd a luat parte cu tru­pele sale alături de Sobieseni și de Turci la asediul Vienei în 1683. Astăzi bisericuța e aproape în ruină. Nimeni nu se interesează de soarta ei, păsările perului clădinduși cuiburile prin colțuri și mur­dărind icoanele încă aflătoa­re. Cercetătorul de astăzi, a­­bia poate descoperi acest mo­dest lăcaș de închinăciune din causa mu­lțimei de barace sanitare care s’a așezat pe platou, astupând-o­ complect vederii. Ne întrebăm care nu ar fi bine ca Statul nostru să­ și care este represintat alături de Rudolf al II-lea împreună cu­ curtea sa și Voevodul Mun­teniei Mihaiu Viteazul. Se știe că la 1600 Mihaiu Viteazul, după ce fusese învins, a mers la Praga să ceară ajutorul lui Rudolf al II-lea. Cu această o­­cazie măiestrul Franken a pic­tat silueta Voevodului Valah care este documentul cel mai important privitor la fisio­­nomia și portul lui Mihai. La aceiași epocă, tot la Praga, sculptorul Sadeler, îi gravează portretul în aramă în aceiași postură, însă tot­ tabloul lui Franken rămîne documentul inspirator al tuturor gravu­rilor și stampelor ulterioare, care au popularisat atît de mult figi­ra marelui Voevod, Mihai I. Se zicea că Vienesii ari fi­­ dispuși să vîndă Statu­lui nostru acest tablou­ contra unei sume relativ convenabi­le. Este unul din documentele națioanale ce ar­ trebui să sca­pe. O copie foarte reușită în dimensiuni egale e făcută de un cunoscut și apreciat pictor român, totuși între o copie și un original n’ar trebui să se șadă un moment la gînd pen­tru ca Statul să intre în po­sesia acestei opere. Mihail­ Viteazul are în țară singura frescă contimporani lui la Mînăstirea Căluiul în Roma­­nați, lucrată la 1594 de către zugravul Mina. Reproducții după această pictură murală nu s’au făcut, de­oarece valea­ Intr’.Una din­ străzile lătural­nice ale Vienei a existat pănă în timpul din urmă o veche clădire care fusese hanul „Gol­dene Hirsel’“, acolo unde Mi­haiu Vodă cu ceata lui de călăreți a poposit cîteva zile, atunci cînd a mărît mergea la Praga în 1600 să solicite lui Rudolf al II-lea ajutorul și sfatul, după cum glăsuiește cronicarul.... Astăzi pe locul bătrînului han se înnalță o clădire mo­dernă prin zidurile căreia s‘a șters toată amintirea și pito­rescul trecutu­lui. Oare­­ ve­chea clădire n’ar fi putut să fie achiziționată la timp de către '

Next