Neamul Românesc, iulie 1922 (Anul 17, nr. 143-168)
1922-07-04 / nr. 145
THmNesM?M45 Weparpenetí încă odată s'a putut crede, după atitudinea luată la Geneva de Lloyd George, că relațiile de strânsă alianță și de concurs permanent între Franța și Anglia care formează — trebuie s'o spunem cu orice ocazie — singura garanție posibilă a uimitoarelor resultate căpătate prin cele mai neauzite chinuri s’au desfăcut pentru folosul tuturor acelora cari nu doresc altceva decit să revie ln folosul lor la un trecut odios pentru viata națiunilor. Din nenorocire o parte din presa țărilor respective și mai ales din presa franceză, a făcut tot ce putea pentru a da impresia că intre popoarele Înseși nu mai este nicio simpatie reciprocă și, mai știi?, alte alianțe pot fi Încercate. Călătoria la Londra a d-lui Poincaré In ajunul noii conferinți de citeva zile care s’a deschis la Haga Vine la timp ca să risipească măcar In parte Îngrijorările pe care le provoacă la toți cei interesați in ordinea politică actuală orice disentiment Intre Statele care țnnainte de toate o sprijină. Fără a se cunoaște resultatele atinse — căci discursurile de ceremonie nu ajung pentru aceasta — se poate crede că Haga nu va oferi acele neînțelegeri fățișe pe care le-a presintat Genova, că măcar aparențile frontului unic vor fi păstrate. Alianțele nu pot Însemna niciodată indentificarea, imposibilă, a intereselor. Ele trebuie să Însemne însă ceva: subordonarea intereselor inferioare celor care sînt mai presus de dînseie. Turcie, Egipt, rivalitate maritima, comerț cu Rusia, schimb ridicat, toate acestea au importanță, o mare importanță. Dar ceia ce are importanța cea mai mare este ca mina de fier a Germaniei să nu cadă, și In folosul tuturor barbariilor coalisate, asupra lumii cu atlta trudă liberată de amenințarea ei. La Londra se va fi avut poate fisiunea acestei teribile reveniri, foarte cu putință. N. IORGA Miliții In Unificip in lartea I Nici un interes nu poate avea pentru noi distracția de vară a Guvernului: modificarea Constituției. Cu toate acestea, pentru că unele curente odată pornite pot prinde putere în viitor și, neapărat, nimeni nu este mai meșter în determinarea curentelor decît partidul de la Qîrma de azi averi nevoii sîntem să ne ocupăm de una dintre propuneile Guvernului: reîntoarcerea pedepsei cu moartea, suprimată la noi de 58 de ani. Care să fie motivul ? Motive valabile nu pot fi decît de natură socială ori de natură politică. Să ne interesăm mai întăiu de acela de natură socială, singurul de altfel care trebuiește ținut în samă, cînd e voia să se dea măsuri atît de tragice. Pentru acest lucru trebuiesc însă documentări Natural dar că numai statisticile judiciare nu pot edifica și îngrijora în această privință, căci cozurile sporadice, fie ele chiar dintre cele mai grave, nu pot fi privite supt prisma generalității. • i S'v" O statistică penală nu lipsește însă pentru anii de după războiu, chiar pentru vechiul Regat. Nu vom intra în amănunțimi, vom spune numai că reforma care se propune, în felul cum se propune, e o operă de dilentatism politic, la fel cu aceia a valutei, bunăoară, asupra căreia se îndreaptă toată mîndria de azi a partidului liberal, puternică de 7 la sută. Dar să revenim în subiect Printre putinii cari s’au ocupat la noi mai înde aproape cu studiul criminalității, a fost regretatul prrfesor universiar și bun patriot, Ioan Tanoviceanu mai cu samă prin „România supt raportul moral“, comunicare făcută în 1902 Academiei, în calitatea sa de membru corespondent al ei. Această comunicare este de un interes deosebit la noi, mai ales că înaintea acestei comunicări și înaintea modificărilor ce le-am adus statisticei noastre judiciare, datele statisticei penale au fost lipsite de orice seriositate. Punctul de plecare a lui I. Tanovîceanu, în ce privește reintroducerea pedepsei cu moartea, avea însă o parte slabă. Criminalitatea era privită de dînsul din punctul de vedere mai larg al accepțiunii acestui cuvînt, înglobînd supt această etichetă nu numai crimele ci și delictele și chiar infracțiunile la legi de un caracter special, atît de numeroase la noi. In acest fel, dacă ținem samă de mersul criminalității la noi, de la 1875, de, cînd avem date, pănă în 1914, ultimiile care au fost publicate, găsim în adevăr un progres înspăimîntător în mersul criminalității. Numărul afacerilor penale se ridică de la 46.874 (media pentru anii 1875—79) la 389.896 (media pe 1910—1914). Cuvîntul criminalitate are însă și o acepțiune restrînsă. Iată cum stăm în această privință față cu datele de mai înainte, în ce privește crima la noi: In 1876 găsim 14,595. con- so üMMi travenții la legi, 40.633 delicte și 945 crime; iar în 1914: 302.225 contravenții, 220.441 delicte, 612 crime. Din aceste date, lăsînd mai întăiu contravențiile la o parte,, găsim o evidentă micșorare a crimelor proplicația care s’ar putea da, urcare destul de pronunțata a delictelor, care, cu toată explicația care s’ar putea da, evidențiază un spor al infracțiunei grave la legi. In raport cu populația vechiului regat și față de Franța, de pildă, pilde pedeapsa cu moartea se aplică, situația e moartea se aplică, situația e e liniile propriu zise prezintă pentru anul 1911 un coeficient de 0,3 la sută față de populație, România abia 0,1 la sută, iar în ce privește delictele: Franța 29,5 la sută, România 41,5 la sută. Evident că acest coeficient de 41,5 la sută este mai mult decît îngrijitor. El arată înainte de toate că pedepsele nu se excută la noi cu toată rigurositatea. Dar nu pentru delicte se introduce pedeapsa cu moartea, ci pentru crime, și încă, numai pentru acele grozave dintre ele. Dar pentru crime mi numai că stăm de trei ori mai bine decît Franța, cum am arătat, dar încă ele sînt la noi într’o continuă scădere, cel puțin pentru timpul pentru care avem date statistice*. Numărul condamnaților la 1875—79 la munca stoică și reclusiune (pentru crime) era de 427 anual. In 1914 acest număr se coboară la 99, dintre cari numai 14 la muncă silnică pe viață (30 pe timp mărginit, 55 la reclusiune). După natura infarcțiuniilor, acești 99 criminali se repartisează astfel: 9 pentru crime contra intereselor Statului, 67 contra persoanelor și 23 contra proprietății. Vedem că numărul cel mai mare de crime (67) sunt datorite urii și răsbunării, în momente de tulburări grave ale minții omenești, adeseori, după cum se știe, în urma certurilor provenite pe urma beției, mai mult la orașe decît la sate. Să adăugăm cu această ocazie, că acele crime oribile care cutremură ființa omenească, sînt foarte rare la noi, și că ele se constată mai numai la populații de rasă deosebită de a noastră (Țigani, Bulgari, etc.). Acest fapt făcuse pe un Conte să se pronunțe în vremea în care trăia, că pedepsele să varieze la noi după rasă. Din cele arătate mai înainte reiese clar că pedeapsa cu moartea nu ar avea ce căuta la noi din punct de vedere al intereselor noastre de ordin social, ținînd samă și de faptul că la Curțile noastre cu Jurați se condmană abia 30 la sută din numărul acuzaților, ceia ce arată încă odată că numai arareori se produc la noi crime asupra cărora iertarea nu se poate întinde. Dar se va obiecta că în Romănia de astăzi, situația criminalității e schimbată, poate chiar și pentru vechiul Regat. Din datele statistice pe care le cercetam altă dată știm prea bine ca mersul criminalității în Transilvania, Bucovina și Basarabia era la fel Ca pentru vechiul Regat. S’au petrecut în timpul din urmă însă cîteva crime monstruoase la noi (de altfel ca întotdeauna după războaie), datorite și împrejurărilor din din lipsă de date nu ne putem pronunța — mai ales că pentru crimele de fruntarii acdsea • nu pot intra în cadrul mersului criminalității, criminali pu itînd să și dea pedeapsa merit față pe loc. Dar poate introducerea pedepsei cu m moartea să fie o cerință de natură politică ? S’o cercetăm și pe aceasta. . G. D. SCRABA 1 La lolîiim Im Take Im Cuvintarea d-lui col. Ion Manolescu. In numele „Ligii Culturale“ „Liga Culturală“ care m-a trimis aici, plînge Pe Take Ionescu, care mai mult decit oricare și cît a putut de mult a luptat pentru unitatea națională. A fost mare Take Ionescu pentru mișcarea politică, a fost cel mai distins orator,, nu numai prin frumusețea vorbirii ci și prin adîncimea gîndirii, a fost cel mai de samă avocat, a fost o bunătate morală și dreaptă care l-a dus în mod firesc către adevărata cale a democrației sintetizată de el în două cuvinte, libertate și ordine; a servit țara lui în toate direcțiile cu competința arătată aici în cuvîntările ținute. Dar, pe deasupra tuturor, acestor activități Take Ionescu a fost și al Ligii Culturale, al unității naționale, al patriotismului viu, cald, vibrator, mereu în mișcare, gata pentru orice jertfă. Acestei religii a unității naționale a sacrificat el și partidul politic și prietenii personali și liniștea lui și viața lui politică. Pentru întregirea neamului el n‘a mai cunoscut nimic și din ce stimase mai înainte, n‘a mai simțit nimic de ce iubise mai înainte. Vedea departe, vedea în zare viitorul și strălucirea neamului românesc. Dar omul care a luptat cel mai mult, care a pătimit pentru isbăvirea neamului, este zdrobit înnaintea noastră și înainte de vreme. Aveam încă mare nevoie de sfaturile lui, de cumințenia lui, de inima lui iubitoare de frați, de mintea lui pricepută pentru ca el sau împreună cu el să se găsească mijlocul cel mai bun și cel mai repede de dragoste între frați, dragoste care iartă, dragoste care creiază prin sfoțările comune, dragoste care aduce pe toți în jurul patriei, zîmbitori la bucurie, îngrijați la nevoie, dar toți mîna în mînă, gata de muncă productivă la pace, gata de luptă la războiu, și totdeauna cu gîndul și cu inima la prestigiul și onoarea terii, singura putere de care se poate face un scut de otel în jurul tronului. După moartea lui avem două datorii de împlinit : celui mort să-i slăvim memoria cum s‘a slăvit memoria lui Mihail Kogălniceanu, își să recunoaștem că mintea celor dela 1848 au produs pe Mihail Kogălniceanu, iar a acestuia a produs pe Take Ionescu’. Cuvoarea unui proL 8. Tașcă In numele Academiei de înalte studii comerciale și industriale, a cărui inițiator a fost acela pe care-l plînge astăzi un neam întreg, — aducem omagiul nostru de admirație și impact ilustrului dispărut. Take Ionescu ajutat de bunul lui prieten Nicolae Xenopol a crezut că este folositor să se înființeze un mare institut de cultură în care să pregătim pe viitorii conducători ai industriei și comerțului, și astfel s-a înființat prima Academie de înalte studii comerciale, care cu tot ce a fost conceput și săvîrșit de el, poartă pecetea marei lui personalități. Personalitatea mare a lui Take Ionescu se prezintă supt trei fețe, cari însă se desăvîrșesc într-un tot armonios : bărbat de stat fără seamăn, orator neîntrecut, iubitor până la venerație a patriei lui. Take Ionescu și-a iubit țata și a servit-o, i-a cunoscut marile ei interese și le-a apărat; a suferit însă mult pentru că nu s’a coborît spre pasiunea oarbă a mulțimei, ci a căutat să o ridice pe ea la țelul nobil ce visa el. Take Ionescu a luat apărarea claselor diriguitoare ale neamului, a spus adevărul asupra lor; a scos în relief, cu marele lui talent, tot ce fa ce datoria națiunea acestor clase : „Cînd se închee o epocă din istoria României, și se începe alta, zicea el, nu poți zidi nădejdea în viitor pe ingratitudinea din trecut“. Cuvinte profetice, pentru că neînțelegerea lor, în Rusia a dus la prăbușirea unui imperiu, — pe cînd la noi încrederea masei , conducătorii ei a rămas nezguduită și asta ne-a salvat. In numele acelei instituțiuni de cultură, presată de el, venim azi să depunem, smeriți prinosul nostru de admirație pentru acela care a fost îndrumătorul României moderne. Să-i fie țărîna ușoară! O antologie binevenită Apropierea cît mai strînsă dar și cît mai sinceră dintre uni românesc unitar constituie românesc unitar constituie una din problemele cele mai actuale ale existentei noastre ca societate în forma legală pe care cu atîta trudă ne-au lăsat-o generații întregi de înnaintași. In opera aceasta grea și delicată este de o mare valoare contribuția efectivă pe care înseși acestor elemente străine țin să o aducă. Și căile sunt numeroase. Dar dintre cele mai efithce mijloace cel mai prețios este cunoașterea, buna și binevoitoarea cunoaștere reciprocă în ceia ce avem mai înalt și esențial uman. Opera culturală este imaginea cea mai puțin falsificată a sufletelor noastre, a sufletului unui popor. Prin ea putem deschide uși care se tin veșnic zăvorite și cuceri inimi care așa de greu se apropie. In acest sens trebuie considerată și recenta lucrare a d-lui Segal, care a dat pentru usul populației evreești, destul de numeroase, a ținuturilor unite, o antologie a poeților români în idiș. In imposibilitate de a aprecia valoarea literară a lucrării ne mărgenim a indica importanța ei culturală și socială. Căci ceia ce face însemnătatea unei astfel de opere este în primul loc înlesnirea mare pe care ea tinde să o dea unei apropieri mai sincere și mai iubitoare de nația dominantă, a acestei populații pe care fericita unire a unor vechi teritorii romănești hrăpite dușmănește ne-a adus-o, nu cu o mentalitate ostilă, dar cu o deprindere contrară. Iar, o bună parte din populația evreiască a ținuturilor romănești unite nu cunoștea limba românească și, de asemenea în Statele cărora a aprținut pănă mai acum, au preferat să vorbească limba maternă, idișul. Cum am putea noi edifica azi pe acești cetățeni ai României mai bine asupra comorilor noastre de spirit și simțire decît punîndu-le la îndemînă, în limba cunoscută lor mai bine, literatura noastră. Și d. Legal tocmai aceasta face. Ministeriului de instrucție îi revine acum datoria de a recomanda școlilor evreești această lucrare. M. Mairff âL ■ [UNK]alia BULETINUL EXTERN Delegația rusă a înnaintat Conferinței de la Haga un memoriu privitor la creditele cerute de Rusia, care s-ar ridica la 3 bilioane 224 milioane ruble aur și care sunt necesare refacerii Rusiei. In Adunarea națională ungară, primul-ministru după ce a vorbit de restabilirea libertăților, a declarat că Ungaria nu poate să plătească mai mult decit alte țări, iar dacă în doi trei ani situația financiară nu se va restabili, va urma falimentul. Deocamdată va fi concediat un mare număr de funcționari. Conferința Ambasadorilor a decis în principiu recunoașterea Guvernului Lituaniei. Senatul cehoslovac a ratificat tratatele de comerț cu Germania, Austria și Spania. Răscoalele din Irlanda par a lua sfirșit prin capitularea rebelilor din Dublin. Lucrările Comisiei de garanții progreseză favorabil. Control financiar este ca și stabilit în de comun acord. In Camera represintanților s’a depus un proiect de lege pentru limitarea emigrărilor în America. Isian Kycii le Arial Dăm după Ziarul „Alba lulia“ aceste observații juste asupra Invățămîntului din Ardeal : „Al treilea an școlar din Ardealul românesc s’a încheiat în felul cel mai strict pedagogic și mai rece teoretic ce se poate închipui. S’au trecut în cataloage notele definitive, s’au făcut mediile, s’au încredințat certificatele cuvenite școlarilor, cari s’au întors acasă cu cîtă bucurie se poate cuprinde în ele. Nu tăgăduiesc că ici și colo profesorii, înnainte de a se despărți de școlarii lor, adică de aceia cari atîtea luni de zile au ospătat de la el lumină și orientare de viată, s’au simțit datori să adauge cîteva cuvinte despre școala românească, despre misiunea și roadele ei, arătîndu-se că în fireasca întrecere dintre națiuni, care nu se poae numi decit o luptă, înțelegem a întrebuința o singură armă a culturii naționale, cuprinzînd și aceste așezăminte școlare. Vor fi fost și frumoase aceste cuvinte, căci cine oare nu s’ar simți mișcat, luînd parte el însuși în fruntea propovăduitorilor credinței nouă, cînd în aceleași locuri cu cîțiva ani în urmă abia, limba românească nu pătrundea de loc în Institutele de Stat și puținele școli, susținute Dumnezeu știe cu ce jertfă, de populația românească, erau amenințate să fie închise, pentru ca acest gînd național periculos să fie înnăbușit cu totul ? Dar și cu aceste discursuri cred că nu s’a făcut tot ce trebuie. Căci principala serbare a romînimii din Ardeal și din toate provinciile desrobite se cuvenia și se cuvine să fie serbarea sfîrșitului de an școlar. Tot ce e mai înnalt în oficialitate, tot ce e mai ales în elementul nostru national din fiecare localitate să iea acolo pentru a îndemna și a răsplăti pe școlarii cari s’au distins. Represintanții celorlalte naționalități chiar se cuvine să fie invitați, pentru ca aceia cari tăgăduiau Romînilor dreptul la cultură în genere șî la cultura națională în special, să vadă ce nobil avînt a cuprins un popor întreg cînd poate să ajungă la învățăturile cele mai finari fate și mai grele în propria lui limbă. Cu acest prilej să se dea premii. Să se dea cărți. De oriunde se poate, cărțile să se adune pentru acest scop. Să ieasă din locurile care se ascund pentru a fi aici unde ele se pot preface îndată în suflet, în suflet rîu și activ. „Să se răspîndească larg asupra satelor lipsite de cetirea romanească mîna binefacerilor spirituale ce pot să resulte dintr'însele". Introducerea cărții romănești tebuie să se facă în asistența entusiastă a unui popor întreg ieșit în sfîrșit la lumina culturii moderne ! Sînt cuvintele d -lui N. Iorga la sfîrșitul anului școlar trecut, dar ele par a fi spuse și pentru cel de acum, căci lucrurile nu s’au schimbat. Aceiași nepăsare a oficialității, aceiași încheiere „strict pedagogică“, fără cuvenita serbare — „principala serbare a Romînimii din Ardeal“. Și, cine are urechi de auzit să audă cuvintele d-lui Iorga, cu tragicul lor adevăr, să înțeleagă că școala, așa cum se face îndeobște, e numai pentru școală, și nu pentru viață, că ea trebuie să fie focarul cultural al unui oraș și nu o lumină sub obroc, că trebuie să treacă la țară „mina binefacerilor spirituale“ — altcum rămîne numai o fabrică de certificate, — și e dureros“. Prin Banatul Sirbesc Scrisorile d-lui și cei al lor ca către Românii din America. Am străbătut din nou, zira, partea bănțeană dintre Carpați și Tisa pe care hotărîrea Conferinței de pace a dat-o vecinilor și aliaților noștri Sîrbi, de cari ne leagă astăzi și o căsătorie princiară. N’am văzut niciodată din pămînt de o așa putere de roadă. Pe locurile acoperite cu smîrcuri odinioară oîntuirea austriacă, ajutată de coloniștii pe cari i-a adus din toate neamurile — și Framț oeei, Itallieni, Spanioli, cari și-au pierdut graiul în mijlocul Șvabilor—, au făcut o țarină fără pereche, netedă, întinzîndu-se pănă în capătul zării. Mijloace de-a ouda și în mijlocul secetei celei mai neiertătoare nu lipsesc. Și astfel totul e, nu ca un ogor, oricît de bine îngrijit, în orice țară, ci ca o grădină de verdețuri, a cărei finimiîseră te uimește. Pe acest pămînt trîsă nu se află numai Sîrbi, ci foarte mulți Șvabi și mai ales sute de mii din ai noștri. Ce viață duc ei nu e nevoie să mai spun. Mulți dintre cîrmuitorii Serbiei fac greșeala de a crede că poți trece cu sila de la 0, nație la alta de azi pănă mîne. Și lucrează după acest crez nenorocit, înțelegem ce poate ieși dintr’nisul. . .J Intru cît se împotrivesc ai noștri la asemenea măsuri nedrepte n’aș putea spune. Parcă ar fi căzut zi, perdea de fier la granița cea n’ouă și dincolo de d asa nu știm ce se petrece. Mă îndoiesc că foile noastre răsbat pănă acolo. Dar sunt sigur că asemenea oameni trecuți prin multe încercări nu-și uită de nația lor și că atunci cînd, precum dorim, se vor lumina anume