Neamul Românesc, august 1922 (Anul 17, nr. 169-194)

1922-08-01 / nr. 169

ftKÜL fcl XVH-re© n l 16«. ABONAMENTE: Fe un an vi­­ață. . . I6O lei Pentru preoți și învăț. 120 „ Pentru studenți . . . 100 . Pe șase luni .... 80 . Pe trei luni. .... 40 » Pentru străinătate dublu Foaia Partidului Naționalist«Dem­ocrat. D­irector: N. IOJAGA Apare zilnic, REDACȚIA și AC­ȚIA Strada Domnița Anastasia, 6 TELEFOANE Redacția............................12/00 Ad­ministrația..................5/41 P­RE­CISARI Discuția asupra celei mai apropiate politici a țerii nu poate fi numai, pontai presă ca și pentru cine ar a­­vea un rost într’însa, o sim­plă ocupație de vacanță. Și ea nu trebuie să fie nici un pretext de intrigi, nici un motiv de confusii voite. Guvernul actual s’a insta­lat dictatorial pentru a re­­solva prin mijloacele unui partid «bine organisat» și cu multe bănci la Indemîna crisa financiară și economi­că. Misiunea ce și-a atribuit i s-a părut așa de mult că e de utilitate națională, în­­cît arecu­­m la o brutală fal­­sificație electorală pentru a­­și avea un Parlament docil. Și apoi a început înnaintea publicului experiența. Resultatele ei până acuma sînt acestea: un budget de miserie și desperare care e­­conomisește, dar desorga­­nisează; o consolidare bună în principiu care a întîmpinat mari dificultăți în realisare; o administrație pe care o în­­nalță comparația cu haosul averescan și o continuare, ba chiar o înrăire a proastei si­tuații economice, unită cu o depreciare și mai adîncă a valutei. Iar, ca refacere, so­cietatea înțelege că ea în­săși are cea d’intăiut dato­ria de a se reface. In asemenea condiții opi­nia publică, fără a fi indig­nată, ca în Novembre trecut, contra incapacității și imo­ralității de sus, nu mai crede în minunea care, cu atîta ușurătate sau cu atîta dorință de a înșela, i s’a promis. Ea pare a vrea să aștepte ca într’un timp a­­propriat ultimele consecințe ale încercării nereușite să fie trase. Oposiția care voiește nu­mai să răstoarne, cu oricine, oricum și pentru orice re­­zultat, se năpustește înna­­inte ca procesul firesc să se fi terminat Din fericire este și o altă oposiție, nu mai puțin ireductibilă, care-și cîntărește aliații, care -și face socotelile pentru ceia ce va fi după resultatul sforțări­lor sale și mai ales care în­țelege să nu repete greșala din 1920 a liberalilor de a în­lătura pa adversar înnainte de a-și fi făcut dovada com­plect înnaintea Regelui și înnaintea țerii. Facem parte din această opoziție și nu putem lucra decît cu cine împărtășește acest punct de vedere. N. IORGA B £a*Sa D. profesor N. Iorga la Paris ii. Prietenii din lumea savantă, co­legii de la Institutul de la Sorbo­­na au căutat să-l sărbătorească, organisînd diverse recepții. Așa d. M. Croiset de la College de France, mai apoi d. Brunot, decanul Facultății au invitat la dînșii, la recepții, pe membrii mai marcanți din lumea intelectuală pentru a-i pune în contact cu d. Iorga. De asemenea ministrul nostru plenipotențiar a ținut să deie o masă în onoarea d-lui Iorga și a marilor savanți cari l-au înconjurat cu prietenie — luînd parte între alții. Rectorul universității d. Ap­pell, decanul d. Brunot, Dim. Ma­rio Roques, De Martonne, Diehl, diverși m­embri ai institutului și distinși profesori ai Sorbonei. Pretutindeni au căutat să-l îm­brățișeze cu o caldă afecție și să­­ confirme o prietenie pornită din­­tr’o dreaptă apreciere și o sinceră admirație — care nu se opria nu­mai la savantul Iorga, dar se re­vărsa asupra țerii întregi. * Tot în acest interval s'a scos de fupt tipar — în editura Boccart — admirabila lucrare a­ d-lui Iorga— în colaborare cu d. Balș: «l’His­­toire de l'Art Roumain», un volum de 300 pagini, ediție de lux, cu aproape patru sute de splendide gravuri — din care unele în culori. In afară de importanța deosebită a textului asupra căreia vom in­sista altădată, ținem să relevăm în goană aranjamentul artistic și e­­xecuția desăvîrșită care fac ca în­suși volumul să fie un obiect de artă și comoară neprețuită pentru istoria artei noastre. E una dintre cele mai frumoase lucrări apărute în ultimii ani, în acest gen, la Pa­ris și cu drept cuvînt a stîrnit o vie admirație în cercul cunoscăto­rilor. Să nu uităm însă și o altă operă d-lui Iorga : Școala Romînă din Franța, situată la Fontenay-aux- Roses. Căci el a luat inițiativa și a fă­cut toate sforțările ca să o creeze, să o organiseze și să-i deie viață. In caltate de director a locuit tot timpul la Fontenay și s’a ocupat în­de­aproape de bunul ei mers. Dar despre această școală — cel mai trainic monument de permanentă frăție intelectuală cu Franța, tre­buie să vorbim într’o scrisoare aparte. Resultatul acestei activități nu e numai momentan. Nu numai că în tot acest timp s’a vorbit de noi, s’a răspîndit cunoștințe necesare despre istoria poporului nostru și s’a evidențiat calitățile lui superi­oare Nu numai că conferințele d-lui Iorga ca și scrisul d-sale este o veșnică colaborare la știința u­­niversală, dînd și noi cu mîndrie tributul nostru intelectual, dar con­ferințele, visitele la Academie, re­cepțiile la diverse personalități mar­cante au fost atîtea prilejuri de în­chegarea unor neperitoare priete­nii, a celei mai puternice : priete­nia intelectuală. Au prins a se lă­muri multe lucruri bune pe tărîmul științific și s’au examinat atîtea probleme care interesează legătu­rile spirituale cu Franța. Unii dintre profesori — entusias­­mați — au exprimat dorința să ne visiteze țara și mulți se grăbesc pentru vara aceasta. Marele geo­graf al Sorbonei, profesorul Gentil s’a oferit chiar să fie prelegeri—în luna lui August — la Vălenii de Munte. Se poate un mai frumos rezultat ? Iată în goană o slabă și necom­plectă imagină a uriașei activități desfășurate de d. Iorga în interva­lul strict al unei luni la Paris. Lună ca din povești, cu­ ani de zile de bogată. Victor Rația Atitudini germane Germanii nu-și pot înnăbuși pe deplin resentimentele ce le au con­tra acelora cari și-au arătat îngus­timea și inferioritatea, chiar în ceia ce privește forța. Aceste por­niri sunt și causa noilor provocări germane ca aceia mai recentă de la Stettin, unde în cursul unei ins­pecții la cazarma de poliție ofițerii francezi ai comisiei de control au fost expulzați în mod brutal de un detașament de poliție. LO BANI EXEMPLARUL Mancă și solidaritate ! Viața publică românească În­ tim­pul mai nou pare a fi mai liniștită., Această liniște nu e însă tăcerea încremenită din pasul Șipea, pe care a imortalisat-o pe pînza sa celebrul Vereșiaghin, ci tăcerea codrului înainte de furtună, cînd numai cîte un fior străbate prin desișul lui și copacii își freamătă frunzele. E o liniște aparentă supt al cărei văl vezi cum milioane de insecte mișună, aleargă după hrană ori pîndesc prada, se pregătesc de atac­uri de apărare. Unele mun­­cesci și aleargă neîncetat, iar altele își trăiesc viața parazitară d­i­n truda celorlalte. Ca în codru așa și în societatea noastră.­ Țeranul samănă și seceră, muncește în tăcere cu sudoare azi ca înnainte cu mii de ani, iar sam­sarul stă la pîndă și i speculează truda. Funcționarul roade condeiu­l în zăduful biroului, crezînd bietul­­ că-și stîmpără foamea, iar politi­cianul, părintele patriei, se plimbă agale, refăcîndu­și forțele istovite în eforturile uriașe ce le-a făcut pen­tru binele miserei plebe contribu­­ente ori refăcîndu-și în tăcere punga secătuită în jertfa ce ia cerut-o servirea costisitoare a patriei. E tăcerea codrului, în care mi­șună milioane de vietăți, unele fo­lositoare, altele stricăcioase, unele la lumină, altele la întuneric. Dea­supra acestei vieți obișnuite și tă­cute planează veșnic amenințătoare furtuna. Un simulacru de armonie momen­tană domnește în straturile socie­tății românești. O fatalitate oarbă, un blăstăm istoric injectează însă în tăcere veninul urii în organismul societății și zădărnicește în stăpîni­­rea armoniei între frați. Sunt cei ce «seceră unde nu au semănat și adună unde nu au împrăștiat», a­­ceia cari vor să distrugă comoara sufletului românesc: iubirea de frate și țară. Ambiții deșerte, interese nemulțămite, arivismul sufletelor mici și sterpe samănă și nutresc germenele nemulțămirii, neîncre­derii, vrajbei și urii între fiii aceluiași neam. Suflete negre au născocit numirea de «regățean» și o com­­pun numelui de „ardelean", „ba­sarabean“ etc., nesocotind credința strămoșilor că, între Nistru și Tisa, Marea Neagră și Dunăre, e același Roman — nici regățean nici arde­lean, ci numai Roman — unul ne­­deosebit și nedespărțit și necinstind jertfa miilor de mucenici, cari ori­unde și-au depus crucea suferințe­lor, aici ori acolo, la șes ori în munți, zac supt glia aceluiași pă­­mînt românesc. Ne-au ridicat de atîtea ori cu graiul și în­scrisul nostru împotriva ace­lora cari despart în loc să unească, învrăjbesc în loc să împace sufle­tele și așa destul de nemulțămite din causa neajunsurilor multe, ine­rente timpului de transiție de la viața «din împrăștiere» la viața normală în un Stat consolidat, dar Ierusalimul românesc cu nimic nu e mai bun și mai ascultător ca Ie­rusalimul evreiesc. Dar iată că a venit la noi a­­postolul iubirii de neam, Nicolae Iorga, ca cu autoritatea și îndrep­tățirea ce i-o dă o viață trăită în slujba neamului, să împrăștie ne­înțelegerea și ura din sufletele fra­ților. Va răsuna oare cuvîntul lui profetic în pustiu ? Il vor ucide și pe el cu pietre ai săi, cum a ucis poporul israiliean pe prorocii, cari ,va căutat să adune pe fiii săi „cum adună cloșca puii“, pe el, prorocul neamului, care ca și Noe, mai înnainte ca ori­care dintre noi ,prin credință a luat răspuns des­pre cele ce încă nu erau văzute“, pe el, propovăduitoriul credinții strămoșilor noștri, cari «au murit după credință ne­luînd făgăduințele, ci de departe văzîndu-le și săru­­tîndu-le și mărturisind că străini și nemernici sînt pe pămînt“, pre proorocul, care vedea și «aștepta cetatea care are temelii, al cărei meșter și lucrător este Dumnezeu?» (După «Legea românească» din Oradea-Mare.) Partidele și interesele păturilor sociale Influența pe care o au partidele asupra diferitelor pături sociale trebuie să fie, pentru fruntașii po­liticii noastre, de un interes deo­sebit. In trecut partidele, prin atitu­dinea lor și prin resolvarea felu­ritelor probleme, au favorizat ori au neglijat interesele anumitor ca­tegorii sociale, iar această negli­jență, și numai ea, a dat naștere la o tristă învrăjbire între elemen­tele aceluiași neam. Desinteresarea, care nu era firească, dar care a stăpînit elementele păturilor cîr­­muitoare, prin veșnica ocrotire a propriilor interese, a aprins scr­i­­teia luptei de clasă, mai ales după războiul care a valorificat — cum s-ar spune — puterea păturilor a­­runcate în uitare. Păturile de jos ale poporului — cele mai oprimate și cele mai nu­meroase —, era firesc să se alcă­tuiască în grupări deosebite, prin a căror putere să intre în stăpî­­nirea drepturilor nesocotite. De aceia, muncitorii agricoli și indus­triali, feluriții profesioniști și func­ționari, prin grupări aparte, ur­măresc să-și impute revendicările în orînduirea noilor așezări de viață socială. Lupta pe această cale se duce sălbatică și ne aflăm la locul de unde nu putem limpezi biruința. Ceia ce ne interesează însă nu este triumful uneia dintre păturile sociale, fie ea și cea mai nume­roasă. Forța brută a numărului trebuie înlăturată. In locul ei să se ridice dreptatea socială, iar a­­ceastă dreptate să se întemeieze și la noi pe armonisarea intere­selor tuturor păturilor sociale și nu pe nedreptățirea și învrăjbirea lor. Iată ceia ce trebuie să nu uite niciuna dintre noile grupări poli­tice spre a se putea osebi esen­țial de cârdășiile politice ale per­soanelor din trecut. Nesocotindu-se acest adevăr, prăbușirea e tot atît de neînlătu­rată și subită ca și pentru vechile alcătuiri de gheșefturi personale. Șt. Manole Ex-Kaizerul și literatura La Berlin se reprezintă o piesă făcută după romanul lui Emil Lud­wig, intitulat «Demisia» și unde e vorba demisia fostului prim can­celar al Germaniei Bismark, care se afla în raporturi puțin priete­nești cu ex-împăratul Wilhelm. Au­zind de represintarea acestei piese, în care marele personagii ale epocii își joacă rolul lor și poartă adevă­ratul lor nume, ex-Kaizerul a pro­testat și cerut oprirea represintan­­ților. Tribunalul va decide mine dacă piesa se poate juca sau nu. Jumătăți de măsură Gospodarii de azi ai acestei țări ar fi ei de multe ori bine inten­ționați, dar n’au niciodată curajul să facă un lucru întreg. Umblă mereu numai cu jumătăți de mă­sură și compromisuri. De altfel această procedură întră în marele principiu de basa al partidului : cointeresările. In acest cadru este cuprinsă și proaspăta măsură luată de Minis­teriul de Interne, care îngrijat de moralitatea și sănătatea publică a hotărît energic să fie oprite jocu­rile de noroc ce se practică la ca­­sinourile de la stațiile balneare și climaterice... dar numai la cele de la Bușteni și Lacul­ Sărat. Secretul acestei jumătăți de măsură?... Ni ghiciți cred! București» Marți, 1 in August 1922 BULETINUL EXTERN Formarea Cabinetului italian n’a reușit nici lui De Nava, care a­ declarat că soluția crisei se află în mînile lui Orlando, căruia dansul îi acordă tot sprijinul. Tulburările fasciste continuă violent. — Lloyd George a declarat că față de primej­dia care amenință pacea Europa socoate necesar lărgirea Ligii Națiunilor. — Ziarele cehoslovace— vorbesc de constituirea unui nou Guvern, care va avea în frunte pe Mieh?a, șeful agrarienilor. — împrejurările din Irlanda au silit Guvernul local să amine deschiderea Adunării naționale cu patrusprezece zile. Trupele guvernamentale înnain­­tează. — între Franța și Spania s-a semnat o con­venție comercială. — Dieta poloneză a ratificat convenția germano­­polonă de amnistie în regiunile plebiscitare. — Statele U­nite au recunoscut noile State*. Litu­ania, Letonia, Estonia și Albania. Urii dim­isi piei N­icolae lip ținută la Caransebeș în 16 Iulie 1922 Frați Romîni din Caransebeș. Cea d’intăiu datorință a mea e să-i mulțămesc d-lui profesor Loichița. Am recunoscut în stilul lui ceva de la­­„Sămănătorul”, cînd­­ Romîni vorbiau către Romîni. De cîte ori aud vorbindu-se fră­țește către frați îmi place. In a doua parte a convorbirii noastre—convorbire in conferință, fiindcă eu nu sunt conferențiar de profesie, n’am adus nimic special pentru Caransebeș, ci am venit fiindcă nu ne-am văzut de multă vreme și avem de spus fel de fel de lucruri — o să vă vorbesc de «Sămănătorul», de originea lui, de rostul lui, dar deocamdată, fiindcă aici sînt și săteni, îmi dați voie să mă îndrept întăiu către dînșii. In casa unde sunt găzduit, în casa Prea Sfințitului, sau mai bine zis în casa neamului românesc din aceste ținuturi, am văzut un steag scăpat de la anul 1503, din care vreme n’a putut șterge învățătura, care este un semn de bărbăție. In acest steag se înfățișează un braț ce vine dintr’un nor — căci din umăr nu pot veni brațele care fac minuni, că brațul soldatului român, care a făcut România, crește din nori nu din umeri — care ține în mînă o sabie ce trece printr’un cap de turc. Ceva mai jos coroana și armele Ungariei, iar dedesupt porțile Caransebeșului, care azi nu mai sînt. Icoana ne spune că, pe la anul 1503, Romînii așezați ab­ia luptau contra Turcului pentru creș­tinătate contra păgînătății, pentru civilisație contra barbariei. Și dacă la 1503 ei făceau aceasta, desigur că n’o făceau pentru dînșii și vre­mea lor, ci pentru toți cei ce vin după ei. La 1503 dușmanul era Turcul. Și’n vremea noastră sunt capete de Turc, prin care trebuie să treacă sabia neamului nostru. Care sunt acelea ? Este dușmanul Cel mai rău, care trăiește între noi și care caută să lățească dușmănia și vrajba între frați. Războiul nostru de eliberare s’a făcut cu ajutorul tuturor fiilor neamului românesc. Dacă steagurile supt care aceștia au luptat nu au fost aceleași, la­crimile ce s’au vărsat au fost ace­leași. Veți fi plîns D-voastră, dar nu știți lacrimile cari s’au plîns la noi la plecarea ostașilor­ voștrii să lupte supt steaguri care nu erau ale lor. Cînd țara asta așa s’a creat, nu trebuie, nu este permis să ră­sară între noi dușmănia pe care o suflă anumite trîmbițe, care toate trebuie să amuțească în fața iubirii noastre de neam. Merg a predica acest crez că, dacă granițile străine le-am distrus, nu vom îngădui ni­mănui să tragă granițe de ură în­tre noi. De aceia, de cîte ori este între voi un T­urc, suflînd ură, nu-1 întrebați cum se chiamă, ci che­­m­ațî-l la împlinirea datoriei sale. Totdeauna să vă gîndiți că ceia ce vă stă azi în față, nu este un neam și un Stat străin, ci este neamul și statul vostru, care nu sufere să fie atins de ura nimănui dintre noi. (Din «Făclia».) +lui]Jim Moartea crudă răpește în toiul vieții departe de căminul său, pe acel care a fost o pildă vie de o­­nestitate și de muncă fără preget, fruntaș distins între fruntașii co­merțului și industrii românești din Craiova. Cel mai mare fiu dîntre cei trei, ai bătrînului P. Andreescu, el luă împreună cu frații săi pe mînă, cu hotărîre, conducerea mai departe a breslei tatălui lor și pe care cu pricepere și hărnicie o ridicară pănă la renumele celei de azi, cunoscuta firmă «P. Andreescu Iii» ce face cinste capitalei băniei oltene. Cu însușirile și educația dobîn­­dită în casa părintească, cu o cul­tură bine echilibrată și cu o expe­riență temeinică în ramura comer­cială, ca diplomat al Academiei de Comerț din Anvers, Vasile P. An­dreescu, întruchipează figura repre­­sintativă a luptătorului dîrz, în veșnică acțiune, cel d’intăiut la datorie, totdeauna la post. In ultimul timp ca președinte al Camerei de Comerț din Craiova, regretatul fruntaș, aducea prin ex­periența sa îndelungată, multă lu­mină și un real folos grelelor chestii ale comerțului în general. Moartea sa tim­purie lasă un gol însemnat în mijlocul societății, care cu greu îl va putea înlocui. Cu dispariția sa se pierde încă o energie națională, se desprinde încă o ve­rigă a lanțului ce lega un trecut bătrînesc de presentul de azi, ce pare asaltat de vultoarea vijelioasă a timpurilor prin care trecem. Un duios regret îți lasă în suflet pier­derea unui asemenea om de muncă, pe tărîmul atît de sdruncinat al comerțului românesc. In cadrul vieței comerciale și industriale din Oltenia, cînd vre-o dată se va face istoricul acestei importante ramuri, ce formează artera de bogăție a unei națiuni, de­sigur că locul întăiu îl va ocupa regretatul dispărut și nu se va uita a se scrie, că majoritatea negus­torilor de azi în branșa fierăriei de pe piața Craiovei, sînt vrednici Romîni, foști elevi ai casei P. An­dreescu. Tudor Ionescu Cetiți și răspîndiți: „Neaml Romanesc

Next