Neamul Românesc, septembrie 1923 (Anul 18, nr. 195-220)
1923-09-01 / nr. 195
ANUL al XVIii-lea * 1952 HEMPLARUL BUCUREȘTI, SÂMBĂTĂ i-ia SEPTEMBRE 1923. ABONAMENTE f* au pein țară 260 Lei_ fmra preoți, InvâtSΫ1 nf studenți . . 220 , f«n străinătate , 600 , Foaia Partidului Nationalist*Democrat Director: N. IORGA Apare zilnic Redactori-șef: ALEX CUSIN REDACȚIA: Str. Domnița .Anastasia No. 6 ADMINISTRAȚIA: Str. Lipscanii-Noi No. 12 T.u.n.n. / Redacția 12/60 • Telefoane ^ Administrația 5/41 BBS BSB Bas Maa Bsa Avem marea durere de a constata că am nemulțămit presa liberală. Zic , presa. Cea de la București și cea de la Cluj, fără a mai pomeni pe nu știu ce omuleț pseudo-basarabean de la «Dreptatea» din Chișinău, care-și bîlguie și el simplicitatea spirituală. Nu fac oamenilor politici ai partidului, între cari sînt mulți deosebit de inteligenți și atîtea persoane onorabile, injuria de a crede că dau îndemn la acesta sau măcar ajută, ceia ce în naiva închipuire a combatanților înzăuațî în rea credință peste rata prostiei obișnuite este un atac. Totuși, morfolindu-ne în bietele lor gingii moscuie, eroii liberalismului ziaristic precisează. Și, fiindcă nenorocita victimă sunt eu, o subliniere, pentru public, nu e inutilă. Unul, la Cluj, se supără că nu admit uciderea scrisului prin ridicarea voită a hîrtiei la prețuri fantastice. Și argumentul său e acesta, dar d ta prin aceasta ești pentru răspîndirea scrisului p nesănătos și răufăcător. Nu, tinere. Acestui scris îi opun altul, care nu-i samănă. Și nimeni nu și-a făcut atîția dușmani ca mine combâtînd pe otrăvitorii opiniei publice, între cari uneori te descopăr și pe d-ta. Dar cred că a omorî tot scrisul numai ca să scapi de cel râu, și anume de aceia care-ți jignește interesele, e idiot și criminal în acelaș timp. Celan, de la București, se poate că a critica acte prin care se scade vaza armatei înseamnă a ataca această instituție. Că și era de nevoie învățătura pentru, mine care atîta am făcut doar in viața mea.. Și nimeni nu putea vorbi cu mai multă autoritate decît represintantul, liberal ori ba, al acelui politicianism, care, lăsînd armata desbrâcată și flămîndă, înțelege a se folosi de dînsa, prin șefi anume însărcinați cu aceasta, ca să-i servească meschinele scopuri de partid. Ii strig în ureche tare: numai ane iubește o instituție, îi înfierează defectele! Acuma, băieți, pe lucru... Aveți materie. N. IORGA Presa murit. Codlea-Slănic Prahova Cea d’intâiu e o comună rurală la 20 km. de Brașov, înspre Făgăraș. Cea de a doua, o stațiune cu ape excelente pentru anumite bolL Amîndoua sunt așezate la poale de deal; amîndoua sunt legate, cea d’intâiu de Brașov, cea de a doua de Ploești, printr’o linie secundară de cale ferată. Și una și alta sunt încinse de o șuviță de apă. Codlea are usina de apă, deci apă excelentă , și ușina electrică, deci lumină, ziua , și noaptea, în casă, în grajd, pivniță și pe strada; și două minunate parcuri, deci tocuri imediat accesibile pentru preumblare, odihna, răcoare și distracție. Slanicul n’are nimic din toate acestea. La obișnuința de a bea apă trebuie să renunți, la dorința comună de a’vedea noaptea pe unde mergi, asemenea, la excesiva pretenție de a nu-ți umple hainele, ghetele, gura și nasul de praf, de asemenea. In schimb Slănicul are foarte multe cîrciumi; în schimb Slănicul are peste linia ferată cinci copaci cu trei bănci, peste o grămadă de gunoi; are gunoi pe stradă, atît cit își poate închipui cineva că e în stare să se îngrămădească, din moment ce nu s’a supărat nimeni niciodată să-l măture. La Codlea toată lumea doarme cu porțile și ușile descuiate. jandarmul are foarte rar de lucru, cînd și cînd cîte un bețiv, care trebuie potolit. La Slănic, hîda vedere a penitenciarului ar fi trebuit să îngrozească și să cumințească pe toți răii. Se întîmpla împotriva așteptării. Sînt dese certurile, sînt dese furturile, sînt ceva mai dese bătăile și nu sînt rare crimele, la cîmp, în stradă și chiar la bal. La Codlea e primar Nenea Cristea, care în zorii zilei își ia coasa, gresia, traista cu merinde și pornește pe grăbitele la cîmp. La Slănic e primar un domn bine, subțire... Nenea Cristea vine la 7 seara la Primărie, spălat curățat și rezolvă nevoile oamenilor până la 9—10 sara. D. primar din Slănic este primar tot timpul zilei. La Codlea jandarmul, cînd intră în vorbă, își cere scuze. La Slănic polițaiul, știind cu cine are a face s’a proclamat strașnic bătăuș, repetînd formula care-i’consacră autoritatea, la fiece pas și lăudîndu-se că de n’ar fi el, s’ar omorî oamenii ca chiorii. Intr’una curățenie și omenie, intr’alta, murdărie și răutate. Codica și Slănicul nu cumva sînt două simboluri sugestive a două stări de lucruri, din care cea din urmă iminent primejdioasă ? C. Dinu, Profesor In Iugoslavia Acțiunea autonomiștilor tea proporții Ziarele din Zagreb ale partidului țărănist republican croat au publicat următorul comunicat dat de comitetul executiv al partidului : „Comitetul executiv al partidului țărănesc republican croat a autorizat pe președintele său, d. Ștefan Rădici, să plece în străinătate spre a desfășura o intensă activitate diplomatică, pentru a obține independența Croației în granițele ce-i sunt fixate prin tratatele internaționale. «Partidul țărănesc republican croat rupe legăturile cu Guvernul din Belgrad, pănă cînd se va recunoaște Croației individualitatea de Stat liber și independent, așa după cum dorește întregul popor croat. In urma acestui comunicat, care a făcut mare sensație la Belgrad, ziarele sârbești atacă cu violență partidul țărănesc republican croat, afirmînd că Guvernul iugoslav posedă dovezi suficiente din care reiese că autonomiștii croați sînt niște trădători și că numai înnoite raflani de Stat l au făcut să nu iea pănă acuma măsuri contra lor. Universitatea Populară de la VIVINe'Munte Prelegerea domnului profesor universitar Ștefănescu-Goangă RAȚIONALISM ȘI MATERIALISM SOCIAL Conferențiarul își propune să cerceteze teza : Ce rezultate au avut asupra realizărilor practice ale societății, organizarea socială și concepția științifică dominantă dintr-o anumită epocă. Anunțîndu-și teza, fixează, pentru o mai bună înțelegere cercetarea sa în veacul al XlX-lea, recunoscut ca o epocă de înflorire a științelor și în deosebi a științelor naturale. Organisarea socială în acest veac se îndreaptă spre întemeierea unei societăți capitaliste, în care scopul însăși al vieții este îngrămădirea nemăsurată și lacomă de bunuri, care formează ceia ce se chiamă: «Capital». Singura putere căreia omul se închină este puterea capitalului. Pretutindeni se dă o nesfîrșită luptă de întrecere între capitaluri, fără să se mai gîndească cineva, că în acest iureș, omul nu mai tărmne,decit o unealtă inferioară, menită a fi aservită țelurilor capitaliste. Capitalul, ca să-și sporească pretențiile sale beneficiare, a provocat o activitate artificială, care a avut ca consecință o producție multă și ieftină, care apoi pentru a fi desfăcută, a impus largi piețe de desfacere și în felul acesta s’a ajuns de la organizarea capitalistă la politica imperalistă, bazată pe o excesivă acaparare de energii. In felul acesta numeroase clase sociale erau strivite și gemeau supt povara acestei politici, dar prea puțini cugetători se mai gîndeau la această unanimă suferință. Marele războiu însuși își are origina în viciul acestei organisații sociale. Concepția științifică în atari împrejurări nu putea porni decît de la, faimoasa doctrină liberală: «Laissez faire, laissez passer», pentru a evalua mai tîrziu în doctrina socialistă a imperialismului economic. Și în chipul acesta, plecîndu-se de la concepția materialistă a vieții, de la doctrina dominantă a materialismului de cugetare, s’a ajuns la activitatea practică al veacului al XlX-lea, supranumit și epoca de stăpînire a forțelor naturii. Se pune în acest caz întrebarea : Individul în această epocă de mare progres științific s’a simțit el oare mai mulțămit ca altă dată, armonia socială fost cea mai înfloritoare ca în alt veac ? De bună samă răspunsul va fi complect negativ, căci de ar fi fost altfel, veacul atesta nu era în acelaș timp și secolul neurasteniei generale. Stabilindu-se aceste premisă, se caută pricina nemulțămirilor generale, de care societatea cu greu va putea scăpa asistîndu-se între altele, și la acest tragic al societății noastre moderne, care nu se poate descătușa de normele false, pe care singură și le-a făurit. Astăzi este un sbucium uriaș, o sforțare unanimă spre o altă țintă, spre o reformă a concepțiilor din trecut. Abea acum se observă, că una din laturile, poate cea mai reală a vieții noastre, a fost nesocotită și că societatea omenească nu-i o simplă adunare de bunuri. Mulțămirea umană izvorește, înnainte de orice, din satisfacerea nevoilor sufletești. De aceste nevoi filosofia, sociologia nu s’au preocupat, din durerosul motiv, că și una și alta au tăgăduit, într’o epocă de materialism grosolan, orice rațiune spirituală. Calea aceasta s’a dovedit greșită și iremediabilă, iar cînd se caută acum temeiurile părăsirii ei, nu este fără interes a se cerceta causa nemulțămirilor generale. Aceste nemulțumiri provin din trei cause: a) Ne cunoaștem pe noi înșine mai puțin ca altădată ; b) Cunoaștem apoi și mai puțin pe cei din jurul nostru ; c) Nu mai cunoaștem temeiurile vieței. Nu ne mai cunoaștem pe noi înșine din pricina influențelor celor mai felurite și în acelaș timp contrarii, la care suntem necontenit expuși. In noi nu mai trăește puterea tendinței și astăzi sîntem ca o barcă, ce plutește fără țintă pe malurile oportuniste ale presentului. Nervii ne sînt astăzi mai puțin înfrînați ; o puternică impresionabilitate ne stăpînește, o sensibilitate maladivă ne învăluie, întregul nostru suflet este atît de complicat, că, alături de cele mai urîte tendințe, trăesc în noi cele mai înnălțătoare aspirații. Doctrinele cele mai variate și nu de puține ori cele mai opuse ne pasionează deopotrivă. Singura parte emotivă a sufletului nostru este capabilă să ne mai reamintească, că suntem oameni și că trebuie să ne aducem aminte de rostul nostru sufletesc în viață. Astăzi se trăiește într’o desoriertare generală, în care omul se crede capabil să ajungă orice, fără să se întrebe vre-odată dacă este vrednic să satisfacă cu propriile lui puteri, obligațiunile parvenirei. Societatea în sfîrșit cu funcțiunile ei sociale a ajuns aztăzi la o astfel de desvoltare, că nu mai sîntem în stare s’o pricepem. Altădată copiii, cari se decideau profesiunilor sociale, trăiau în mijlocul acestor profesiuni și știau anume ce meserie să-și adopte. Astăzi, cînd Americanii au socotit că societatea ar avea 17.000 de profesiuni, lucrul nu