Neamul Românesc, noiembrie 1923 (Anul 18, nr. 247-271)
1923-11-01 / nr. 247
In jurul lor critice sârbești «Universul» aduce înnainte un articol al ziarului «Tribuna» din Belgrad — și acesta ar fi ziarul d-lui Bășici însuși— în care se rostesc la adresa noastră criticele cele mai violente, pe are ziaristul român le pune în legătură cu prezența acolo a Regelui și Reginei, României, vrednici, desigur, a fi salutați altfel. In Apus asemenea întîmpinări nu se obișnuiesc. In Răsăritul nostru însă e altfel. Și la Belgrad, dar, să nu uităm, și la București. Nu s’a găsit în adevăr aici la noi, în momentul uneia din vizitele regelui Alexandru, nu un ziarist anonim într'un birou de redacție, ci un deputat în Camera țării care să vorbească tocmai atunci de neînțelegeri care și puteau găsi, oricît de drepte ar fi, alt ceas pentru vădirea lor? Foaia din Belgrad e supărată pe Romîni pentru că — nu știu dacă e adevărat, dar, dacă e adevărat, rău da făcut — Ministerial de Războiu român ar fi editat o hartă a României — să nu fie a elementului romănesc, domnule? — in care granița noastră sudvestică merge pănă la Tisa. Și, ca pedeapsă, vorbește de armata noastră, care «a capitulat înnaintea Germanilor după cinsprezece zile de luptă* și ne amenință a duce granița iugoslavă *pănă la Cerna*. La astfel de atacuri răspunsul trebuie să dea ,un prieten, și acel prieten sunt eu. E de rea logică să insulți un întreg popor pentru ce ai de adus împotriva unuia din membrii săi. Iar armata romînă, aliată cu armata sîrbească, în zile bune ca și în zile rele, dia capitulat nici în doi ani și jumătate, fiindcă, dacă ar fi făcut o, Nemții ar fi ajuns la Moscova și nu știu unde ar fi fost atunci, nu numai granițile noastre, dar și ale amicilor noștri. Acestea, nu e așa ?, fără nicio supărare. N. IORGA Emoțiile ..Viitorului“ întrunirea noastră a avut darul să facă pe organul partidului liberal — am numit pe „Viitorul“ — să iasă din atitudinea, în care s’a ținut pănă acum, de a ignora nu numai acțiunea noastră, dar chiar și partidul nostru, pe care’l considera inexistent. In adevăr, „Viitorul“ nu face în fine cinstea să se ocupe și de noi, cu o amărăciune pe care o considerăm de altfel legitimă și provocată desigur de extraordinarul succes al întrunirii noastre, pe care caută să o reducă la nimic. Nu ne-am așteptat niciodată la o attitudine binevoitoare din partea organului liberal, lucru de care ne am fi simțit de altfel jenați. Din contră, ne simțim mîndr că am putut descleșta gura care stătea închisa pănă acum, căci aceasta dovedește că, dacă lovitura de ieri nu a fost încă decisivă, ea a fost însă cu atît mai simțită cu cît a fost mai neașteptată. Mărturisesc însă că nu m’aș fi așteptat ca răutatea să se demasce așa de ușor și ca un organ oficios al unui partid pretins puternic să-și piardă așa de repede sărita. Ascultați, mă rog, ce zice Viitorul și judecați: „întrunirea pe care d. Nicolae Iorga a ținut să o convoace ieri în Capitală a făcut în primul rînd dovada că marele istoric vrea să fie șeful unui partid politic, dar nu’și poate înjgheba acest partid“. 1 trebuie să fi fost lovitura de măciucă pentru ca să-și piardă cineva bunul simț pănă acolo încît atunci cînd 10.000 de oameni, bună parte din ei veniți din toate unghiurile țerii, pe cont propri, au asistat acolo neclintiți în picioare peste trei ore, să nu arate și celui mai orb, că la spatele lor este un partid puternic, este o voință a țerii, peste care nu se va putea trece, chiar dacă în calea ei s’ar coaliza toți dracii din țara românească. Mai departe reporterul ziarului afirmă că d. Iorga nu are decît un număr de prieteni personali, cari nu l- au părăsit fiindcă nu au avut caziunea să găsească alt- undeva situații mai sigure». Nu cumva autorul o fi vreunul din acele nobileț caractere (?) care l-au părăsit pe d. Iorga pentru a-și găsi o situație sigură, dar ne avînd o oftează după ea și ne crede și pe noi în aceiaș situație? Și fiindcă reporterul «Viitorului» se agață de vorbe pe care d. Iorga nu le a spus, dar cari de altfel nu sunt departe de adevăr, ca acelea că „liberalii duc țara la dezastru prin politica lor financiară și economică“ l-aș întreba de ce a uitat să reproducă vorbe pe care d. Iorga le-a spus și să răspundă, dacă poate, la ele. De ce nu ne dă un răspuns cu privire la cele două probleme mari de azi: scumpirea aresoundă a vieții și scăderea leului, în locul ieftenirii vieței și a ridicării leului, promise cu atîta gălăgie de partidul liberal și care au fost unicele rațiuni ale tolerării lor pănă acum la putere? Noi sfătuim «Viitorul» sa nu se emoționeze așa de ușor, căci nu va trece mult timp și va vedea lucruri mai mari și mai neașteptate. c. c. Bonar Law a murit Din Londra se comunică încetarea din viață a energicului bărbat de Stat engles Bonar Law, fost primministru al actualului Guvern englez. Fiu al unui preot Scoțian, născut în Canada, Bonar Law s-a ocupat la început cu industria metalurgica. Calitățile sale distinse l-au introdus în viața politica în care și-a cîștigat repede un rol de frunte. Șef al partidului conservator, Bonar Law a arătat atîta tact și îndemînare, încît cu drept cuvînt primulministru englez, d. Baldwin, a putut spune despre dînsul că «nu are dușmani». Cumpănit, dar energic, curtenitor și simpatic, dar integru și loaial, Bonar Law a căutat prin venirea sa la putere în 1922 să dea o altă directivă politicei externe britanice, lucru care alături de dificultățile economice, îl scoase din luptă. O boală îi luă apoi graiul, scoțîndu-l definitiv și din viața politică. Cu dispariția lui însă viața politică engleză pierde un mare luptător, dar mai ales un neînfricat apărător al tradiției. r.— Renanierea Cabinetului C. I. Brătianu și-a constituit în sfîrșit noul Guvern. Prin el, dacă nu s’a putut da satisfacție decît unora din ambițioșii cari se îmbulzeau să-și dea locul pe banca ministerială, s'a consfințit însă odată mai mult principiul pe care se bazează existenta marelui partid liberal și anume că el nu trăiește decît spre a mulțămi prin „binefacerile“ ce le pune la disposiție puterea, cît mai multe din poftele membrilor săi pururea nesățioși.. Remanierea făcută nu schimbă nimic din politica generală desastroasă practicată de acest partid și din procedeiele sale de luptă prin care el ține țara îngenunchiată supt un regim de absolutism și de deprimare morală care îngrijorează. Directivele rămînînd aceleași, puțin interesează să discutăm noile persoane care au fost chemate să le execute și care nu vor putea fi nici mai rele nici mai bune decît cele care au plecat sau care au rămas. Condamnînd și cu acest prilej sistemul nenorocit de guvernare de care nu poate fi făcut răspunzător decît șeful actualului Guvern, lupta noastră contra lui nu va înceta decît odată cu înlăturarea sa de la putere. Acțiunea salvatoare începută în această direcție vom ști s'o facem din ce în ce mai energică și mai simțită. Iată de ce — teamă nu este— că bagajele abia desfăcute ale noilor veniți, vor trebui repede strînse, spre adînca desolare a întregului partid. n. — fislmW sim In lira IntlC propagatalilîșisi cari au venit în Statele Unite cu scopul ca să se milogească de Americani spre a-i face să-i ajute la menținerea unor sisteme politice cu totul opuse idealurilor americane, contele Albert Appony este unul din cei mai de samă. El crede că Americani nu cunosc chestiunile europene, n’au memorie și nici informațiuni cu privire la uneltirile ce au fost desvǎluite în fostul Imperiu austro-ungar. Contele Appony e președintele Parlamentului maghiar și în același timp personificarea regimului junkerilor prusieni și maghiari, cari au pus la cale războiul Timp de aproape cincizeci de ani contele Appony a jucat un rol în viața publică a Austro - Ungariei. A avut nenumărate prilejuri de a contribui la binele omenirii. Cu toate acestea cariera sa a fost însemnată printr-o îndîrjită politică de asuprire a nefericitelor popoare,ce gemeau supt jugul Habsburgilor. Lungul șir de suferințe al Cehilor, Slovacilor, Croaților, Romînilor, Slovenilor, Sîrbilor și a altor popoare încătușate în despotismul maghiar, supt tronul Habsburgilor, se datorește poate mai mult contelui Appony decît oricărei alte persoane. Și acum iată-1 că vine în Statele Unite să povestească Americanilor ce bun Guvern și-a organisat Ungaria și cît de rele sunt noile Republici care înconjură cetatea habsburgică. Contele Appony, se vede, crede că nemiloasa administrație a Ministeriului de Educație unguresc, — pe cînd contele era în capul acestei instituțiuni, — este necunoscută Americanilor. Insă Americanii știu că el s’a folosit de acest Minister pentru a sili pe învățători să bage în mintea copiilor ideia că singuri Maghiarii sînt stăpînii Ungariei. «Nu gimnazii, ci un ștreang*, a fost răspunsul său în Parlament, tir; âopraisti .î»1ov«<5 a o4«**n* o școală pentru națiunea sa. Altă dată contele Appony a spus: «O să fac învățătura cu neputință pentru acei profesori cari refuză să facă buni Maghiari din școlarii lor. Principiul că în acest Stat Maghiarul singur este stăpîn se aplică oricărui cetățean din această țară». E ușor de închipuit cu ce energie desperată s’au luptat pentru libertate în 1914—18. națiunile subjugate. Statele Unite au stat de- o parte pentru cîtva timp, însă atunci cînd clrca din care contele Appony făcea parte a aruncat mănușa, Statele Unite au pornit și ele la războiu de partea popoarelor care fuseseră ținute supt jugul habsburgilor, imperiul dualist a fost sfărîmat, și prăbușirea lui se datorește în parte sforțărilor Statelor Unite.Americanilor n’are de ce să le pară rău de ajutorul dat popoarelor asuprite, n'au pentru ce să ceară iertare contelui Appony, sau oricărui alt represintant al vechiului sistem de politică. Ei n’au nevoie de povețele și sfaturile date de el. (Contele Appony nu cugetă ca Americanii și nici nu vorbește limba libertății. Se știe bine că contele Appony vine aci pentru Maghiari și pentru restabilirea regimului Habsburgilor. El nu neagă aceasta. Primele sale declarațiuni, la sosirea sa în New York, au confirmat-o. Ca și Bourbonii, din războiu n’a inrătat nimic și nu a uitat nimic. Scopurile sale sînt azi aceleaș ca altă dată. El vrea stăpînirea Maghiarilor. «Zidul civilisațiunii», spune el, «este în mare pericol». Europa Centrală se va prăbuși, dacă Europa răsăriteană se va dărîma. Orientul european își menține legăturile cu idealurile apusene numai prin puterea și tăria Ungariei. Aceasta este una din declarațiile cele mai nerușinate și batjou-