Neamul Românesc, februarie 1925 (Anul 20, nr. 25-48)

1925-02-01 / nr. 25

NEAMUL ROMANESC Director N. IORGA FOAIA ZILNICA A PARTIDULUI NAȚIONALIST AL POPORULUI Anul­ui XX, NO. 25 REDACȚIA: Str. Brezoianu No. 6 Telefon 12/60.I 2 LEI ț ADMINISTRAȚIA: Str. Brezoianu No. 6­ Telefon 12/60 Duminică 1 Februarie 192 wammam Un om consecvent D. general Averescu este, înnainte de toate, un om con­secvent în politică. A început, după căderea sa în condiții pe care însuși și le-a pregătit râșchirîndu­se înnaintea Regelui care nu și-l mai voia prim-ministru, a negat oricui dreptul de a guverna, de a-i lua locul pe care înțelegea, se vede, a-l păstra pe viață. Aceasta negație nu l-a împiedecat de a se presinta la alegeri, de a suferi o rușinoasă înfrîngere. A doua zi după aceasta trista constatare, a hotânt sa nu participe nici d sa, nici ai­ci sate, la lucrările Parlamentului. Și aceasta e o atitudine. Dar atunci opera acestui Par­lament n’o mai poți socoti ca legala. Consecvența d-lui ge­neral i-a impus insa a accepta însăși noua formă constituțio­nala la a cărei discuție nu voise sa ia parte. A făcut chiar din aceasta recunoaștere titlul său de drept pentru succesiu­nea la guvern. Dar iată că speranțe care i-au fost întinse cu o ironică viclenie îl îndeamnă a veni către sfârșitul unei legislații în Parlamentul pe care nu l-a recunoscut, dar a cărui opera a primit-o, a veni pentru ce ? Pentru a discuta? Dar de la ce punct de doctrină poate pleca o opoziție absenta din sistem, dar consimțind totuși la orice? Pentru a figură? Dar poate fi ceva mai ridicul decît un om care în clipa unei agonii scontate apare pe prag ca sa ceara bolnavului pe care nu l-a sfătuit până atunci sa-i facă favoarea de a-i lasa întreaga moștenire ? N. IORGA Conflictul intre Danțig și Polonia Conferința Statelor baltice Un grav conflict a izbucnit în ultimul timp între orașul Dan­țig și Polonia. Conform paragra­fului 3 art. 194 al tratatului de­s Versailles, o convenție trebuia să se încheie între Polonia și orașul Danțig, care asigura celei dintâiu supravegherea și direcția servi­ciului poștal, telegrafic și telefo­nic cu Danțigul. Această conven­ție a fost încheiată, și la art. 29, ea arată că Polonia va avea drep­tul de aș aranja în portul Danțig un serviciu poștal, telegrafic și telefonic, care va uni direct pe a­­cest din urmă cu Polonia. Mai mult, la 25 octombrie 1921 o altă convenție e și mai concludentă asupra detaiiilor, stabilind că Po­lonia va avea instalații teh­nice poștale la Danțig. Azi, Polonia, e­­xecutând toate aceste convenții, semnate de reprezentanții orașu­lui Danțig, și-a instalat, printre alte servicii de poștă, și cutiile de scrisori, necesare pentru depozi­tul corespondenții. Orașul însă, cînd a fost vorba de executare, s-a opus și conflictul ajunse până acolo în­cât s'au produs adevărate încăerări de stradă între cele două partizi, iar cutiile au fost ridicate cu forța de la locul lor de către locuitorii orașului și sfărâmate. Incidentul mic în fapt, a deschis în fond un război o diplomațic a­­prins între Polonia și orașul Dan­zig, pentru aplanarea căruia a fost nevoie de intervenția Ligei Națiunilor. D. Colban, din partea Ligei, a venit să cerceteze cazul, un raport detailat a fost încheiat, iar în Martie se va întruni Con­siliul Ligei Națiunilor spre a da soluția de împăciuire. Până a­­tunci, cutiile poștale poloneze au rămas să fie păzite de soldați. Conflictul nu ne miră. Orașul Danțig, de­și liber, este condus de Nemți. In capul său, se află d-l Lahm, fost funcționar prusian și d. Ziehm, vice-președintele, care în 1922, la Kwidzyn, în fața lui Hindenburg, declara că nimic nu va putea rupe Danzigul de la Fe­derația Statelor germane. Acolo, Germania, are, prin urmare, destui agenți, și puternici, cari să știe a conduce astfel frânele adminis­trative ale orașului, în­cât Polo­nia să nu se simtă nici­odată li­niștită și să i se dea adesea moti­ve de­ a fi nemulțumită de neajun­surile ce i se fac. Cazul cu cutiile poștale este tipic. Politica de duplicitate a Ger­maniei se demască încă odată. Ea nu vrea să vadă că chestiunile care se mai află în litigiu, între ea și vecinii săi, se aranjează și se închid una câte una. Politica sa constă în: a păstra o sumă de probleme, cari mai sunt de rezol­vat cu Franța și Polonia, deschi­se, așa ca la momentul oportun să poată născoci ușor un conflict mai serios, care să constituie pen­tru dânsa un casus belli. In asemenea condiții, Germania și cu sateliții săi, — ca Danțigul în cazul de față —, continuă a fi o primejdie pentru pacea Euro­pei și datoria Aliaților este de a interveni energie și eficace, ori de câte ori împrejurările o cer, spre a para orice tentativă dia­­bolică­La Helsingfors, capitala Fin­landei, a avut loc conferința Sta­telor baltice. Ea se adună la fie­care 6 luni, dar aceasta, de acum, a avut o importanță deosebită, prin aceea că hotărârea era de­ a găsi mijlocul ca orice viitoare ne­înțelegeri să poată fi aranjate di­rect de către aceste State, între ele, fără a se mai apela la concur­sul Marilor Puteri, sau al Ligei Națiunilor. Polonia ar fi dorit chiar un lucru și mai mare : o unire armată între toate Statele baltice în fața pericolelor comu­ne. Aceasta însă nu s'a putut, fie­care Stat, și în special Finlanda, care visează o unire cu Suedia, fă­­cându-și rezerve. Dar soluția, la prima chestiune, a fost găsită: o con­vențiune de arbitraj a fost în­cheiată, după care toate chestiune­le în litigiu ce s-ar ivi, întâmplă­tor, între guvernele respective să fie aranjate, în viitor, prin bună înțelegere. Se pare însă că litigiile teritoriale au fost excluse. In afară de aceasta, o sumă de alte probleme interesante au fost regulate, ca legăturile de cale fe­rată, regimul pașapoartelor, în­scrierea reciprocă a devizelor la Bursă, etc., lucruri constructive, care dovedesc dorința tuturor aces­tor țări de ași consolida situația. Gruparea Statelor baltice apare astfel ca o operă serioasă de pace și de civilizație, — ultimul atac nereușit bolșevic, pentru a răs­turna guvernul unuia din ele, ne-a dovedit-o —, și nu putem de­cât să ne bucurăm de rezultatele ei satisfăcătoare, care sunt un înce­put promițător. ALEX. CUSIN ) Alegerea dela DeJ ROLUL UNUI MINISTRU RO­MAN In fata Camerei a venit ori dis­cuția alegerei de la Dej. D tnă o expunere care semăna grozav cu un discurs la mesaj, — ne­rostit din vina biroului Came­rei, — al deputatului liberal So­rten, a luat cuvântul Părintele Manu, deputat din partidul natio­nal. Ș- a dovedit ceea ce se știa : toată seria de nelegalități comisă de desperarea „electoralilor“ libe­rali de la Dej, sub înalta comandă a ministrului Moșoiu. Zadarnice au fost vociferările majorităței care voia cu orice preț să scape pe generalul dela lucrări publice, de răspunderea întreagă a isprăvilor comise la alegerea din Dej. Guvernamentalii au încercat să facă glume pe socoteala marelui comandant de echipe contra urne­lor, și pe tema vastei experiențe politice a aceluiaș generalisim e­­lectoral, generalul Moșoiu. Dar nu a reușit să risipească indigna­rea. Atâtea excese inutile, atâtea păl­­miri ale legei, numai din dorința maladivă a câtorva naufragiați, ca să susțină că mai ființează o bru­mă de organizație guvernamentală în Ardeal. Iar când d. deputat Man a spus că de reușita liberală la Dej, atâr­na prezența în guvern a d-lui ge­­neral Moșoiu, acesta, indignat, a cerut chemarea la ordine a ora­torului­­ I Discuția validărei va continua săptămâna viitoare, când vor fi date pe față si celelalte isprăvi ale agenturei liberale expediate la Dei. lürgi limwasi de niste Istm Comitetul Executiv și Republicei Moldovenești. O intrigă sovietică de proastă calitate Odată cu proclamarea republi­­cei Sovietice moldovenești de pes­te Nistru, în presa noastră s’au citat nume de membri ai comite­tului de conducere al Republicei Moldovenești Sovietice. Aceste nume nu spun aproape nimic pu­blicului românesc, afară doar de faptul că mai toate sunau rusește. Ne lipseau, deci, cu desăvârșire datele și amănuntele din viața a­­cestor atentatori la integritatea neamului românesc. Astăzi suntem în stare de a împlini această lacună. CINE FORMEAZĂ COMITETUL REVOLUȚIONAR AL REPUBLI­CEI Comitetul revoluționar al Republicei autonome Moldovenești sovietice se compune din șapte per­soane și anume din: Sta­­râir Crivorucov, Stroev, Radaev, Bucinșcanu, Iva­nov și Ecaterina Arbore. Acest comitet e provizo­riu, adică își va îndeplini misiunea sa revoluționa­ră până la îsbânda comu­nismului, adică „până la convocarea primului con­gres sovietic din întreagă Moldova, cuprinzând și Basarabia“. Președintele comitetului revoluționar C. I. Stăriț. Acesta este de origină rus, de profesiune lucrător la ca­lea ferată. Lucra în atelierele gării Tighina și face parte din partidul bolșevic încă din 1901. In anul 1917 își pune candidatu­ra pentru statul Parishin-Basa­­rabia, din partea internaționaliș­tilor și bolșevicilor, însă nu reu­șește. In anul 1919 Stal­in­ fuge din Basarabia ln Ucraina, unde se in­rolează în armata roșie și luptă împotriva ucrainenilor naționa­liști conduși de Hatmanul Pet­A. I. STROEV, membru al Co­mitetului revoluționar și vice-pre­ședintele acestui comitet, e de o­­rigină bulgar, de profesiune ad­vocat. Stroev e bolșevic cu vechi­me; el lucra împotriva ordinei de stat din Rusia încă din 1904. In anul 1910, Stroev e expulzat pentru activitatea lui de către au­toritățile rusești din Petersburg, unde-și urma studiile universi­tare. In anul 1917 Stroev apare ca membru în comitetul gubernial din Basarabia și secretar al so­vietului profesoinal gubernial. In ultimii ani Stroev ocupa locul de referent al chestiunilor balcanice în comisariatul afacerilor străine al Ucrainei. In 1923 a fost numit membru în secțiunea civilă a Inal­tei Curți de Justiție a Republicei Sovietice Ucrainene. CRIVORUCOV, rus de origină e de profesie tâmplar. In anul 1905 face parte din echipajul crn­cișătorului Potemkin. După Pără­sirea vaporului in acelaș an el pătrunde în Rusia, unde reușeș­te o bucată de vereme să trăias­că nedescoperit. In anil 1910 cur­tea marțială rusă îl condamnă la muncă silnică, descoperit fiind pe când se ocupa cu contraban­de. Revoluția din 1917 ii redă li­bertatea. Crivorucov se instalea­ză imediat membru în sovietul profesonal din Basarabia în care post funcționează până la 1918, ducând o camnitaie înverșunată îi ura. ii întâlnim apoi ne starâi înpotriva curentului nationalist In rolul de propagandist comu­nist printre muncitorii c. f. din Ucraina. In 1923 Starâi absolvă facuita­tea pentru muncitori „Sverdla” iar în 1924 ajunge președinte al republicei moldovenești­ moldovenesc în Baaarabia.­­­ BADAEV e născut în Basara­bia ,de profesiune lucrător gră­dinar. In 1903 fu condamnat la închisoare pentru furt de boi. In ultimul timp ocupa postul de ad­ministrator la punctul de propa­gandă din orașul Nicolaev, în ca­re post­ul găsește numirea ca membru al comitetului de con­ducere al Republicei Moldove­nești. A. I. IVANOV, de origină rus e membru în comitetul central bolșevic ucrainean. Ca membru în partidul bolșevic figurează nu­mai din 1918. BUCINȘCANU, e de origină moldovean, de profesie învăță­tor. In 1918, a fost ales deputat în Sf­atul Țării. Pe când blocul moldovenesc din Sfatul Țării votează pen­tru unire Bucinșcanu votează contra. In acelaș an, Bucinșcanu trece în Ucraina, unde lucrează în partidul Bolșevic ucrainean. * ECATERINA ARBORE e atât de cunoscută publicului româ­nesc că nu e nevoe să adăugăm nimic pentru a o ilustra. E o fruntașe a „partidului comunist român“ cum o numește ziarul . Comunist“ din Harcov. * Zora din Sofia comunică că Ra­­covski a trimis o telegramă de feli­citare comitetului executiv al Repu­blicei Moldovenești. In această te­legramă Racovski încurajează co­mitetul la luptă, declarând că republica moldovenească va servi de etapă principală în calea des­­voltărei triumfătoare a bolșevismu­lui în Balcani. * Ifltrenii löteroíi siliiiiii o­bșin«. Ministrul nostru de finanțe se în­toarce de la Londra cu puține lu­cruri sigure. Așteptăm să le cu­noaștem pentru a ne pronunța asu­pra lor. Deocamdată o istorie ar­­picantă. Tratativele d-lui Vintilă Bră­­tianu sunt nițel mai vechi. Ne a­ducem aminte de faimoasa opera­ție a bonurilor de tezaur desăvâr­șită de marele bancher londonic Zaharoff. In­d-sa, d. Vintilă Bră­­tianu pusese toate speranțele pen­tru viitoarele cointeresări ale ca­pitalului englez, și’n acest scop o invitase pe d. Zaharoff, la Bucu­rești, care ne-a și vizitat anul tin­erat fiind primit cu toate ono­rurile. D. Zaharoff, om bătrân, s'a de­plasat in toiul iernii, întrerupân­­du-și vilegiatura plăcută de la Nissa, crezând că are de a face cu un om de realități și venind cu propoziții precise. Astfel, d-sa a propus, cu acest prilej, pentru C. F. R„ un împrumut de 7 milioa­ne lire Sterlinge, din care 6 mili­oane în material rulant și numai un milion ln bani. D. Vintilă Bră­tianu a refuzat. Se pare că în condițiile economice în care se zbătea țara atunci, d. Zaharoff n'a putut face o propunere mai avantajoasă, dar d-sa fiind refu­zat, s-a supărat și a plecat hotărât a nu mai lucra cu noi, sau cel pu­țin cu guvernul liberal. Revenind acum la Londra, d. Vin­tilă Brătianu n'a mai îndrăznit să meargă la d. Zaharoff spre a-i a­­minti de propunerea de anul tre­cut, dar s-a dus la fabricele Vi­ckers, unde Zaharoff e interesat cu peste jumătate din capital, spre a încerca indirect pulsul. Nu știm încă precis ce aranjamente ,a pus la cale ministrul nostru de finanțe cu acest grup, — dacă le-a pus —, dar observăm că i-a trebuit să se gândească peste un an de zile ca să se convingă că avea datoria să discute propunerea ce i s'a adresat și nu s-o refuze pur și simplu. Și iată cum cumetria între d-nii Zaharoff și Vintilă Brătianu care părea stricată, acest din urmă se luptă a o reface.. Ne este însă fri­că că plata engleză a aflat de pă­­țan­ia d-lui Zaharoff și de aceea îl tratează, cum îl tratează, — adică nu-i face nici o propunere sigu­ră — pe ministrul nostru de fi­nanțe. JUDEX. ■wwwmas­­s*TM tnf '«IțafUlI Iü'l II »I ■ Jwcacwrres. ®*D°* Curiozități comerciale Mare alarmă deunăzi în Cons­tanța... Mai mulți comercianți, în special angrosiști, din cetatea lui Ovidiu au primit din partea unei mari case comerciale din America, rugămin­tea de a-i trimite o „mostră“ ’ din... apa de băut a Constanței. Ori­cât ar fi de reputată cetatea Tomis ca având drept apă de băut o apă cu totul nebăubită și ori­cât de cunoscută ar fi extravaganța yan­keilor,­­ cererea firmei americane a produs totuși o stupefacție de nedes­­cris. De ce ? întrebarea aceasta a chinuit stă­ruitor pe locuitorii mai mult sau mai puțin pacinici ai primului nos­tru port la Mar-' De ce? Răspunsul la întebare, s'a aflat In sfârșit, — el e pe cât de simplu pe atât de.... spumos: Casa americană in chestiune este o mare fabrică de săpunuri. Și este atât de bine organizată industriali, cește și com­ercialicește in­cât, vrea ca săpunul ei de export să aibă o compoziție himicd în raport cu com­poziția apei din localitatea­ debușeu,­­ cu care, potrivit elementarelor prescripțiuni, trebue să facă spumă. Spaima pe care cererea ei a pro­vocat-o Constănțenilor a fost însă atât de mare în­cât sunt temeri ca nu cumva casa americană să se spele ,pe bot fără apa de la Constanța. Liberal și averescanii RECUNOȘTINȚA ANTICAME­REI GENERALULUI Cafenelele pe unde circulă „i­­nițiații“ liberali, cari spun că cu­nosc intențiile șefulu­i— răsună de o arie banală și ridiculă... Li­beralii pregătesc, spun ei, adu­­crea la putere a averescanismu­­lui care sucombă. Averescanii, — se grăbesc să fie recunoscători. Și scriu în oficiosul lor că re­gimul brtăienist e nefast. Au dreptate, și le-o recunoaș­tem. Nefast de la început până la sfârșit. Dar șeful liberalilor dorește să vină la cârmă după d-sa, un ast­fel de succesor, — în­cât opi­nia publică să recunoască, ca un fapt firesc, că ori­cât de nefast era fostul guvern, tot era mai su­portabil ca cel pe care Var dori Brătianu. Sau, cum ar putea să spună d. Ionel Brătianu, dacă fanteziile dictatoriale ar putea să se înj­ghebe vre-o­dată: —­ Nefaști am fost noi, dar ia uitați-vă la averescani!? «sas ® ® i­e prin­ Oficiosul guvernului a publicat în numărul șae ori, — vehemente atacuri contra „sciziunilor și mai ales a fuziunilor". Intriganți neîntrecuți, liberalii oftează după sci­ziuni, când nu pot să îj provoace la alții, și le con­damnă cu o neînduplecată asprime, când se produc în propriile lor rânduri. Că guvernamentalii v. S îngroziți orice închegare de forțe politice, — nu era prea greu de prevăzut. Dar furia lipsită pe alocu­ri ch­iar de urbanitate, a oficiosului care ne obiș­nuise cu altfel de argu­mente, dovedește câtă snaiană a cuprins sfere­le liberale. Nu e, desigur vina noas­tră... Șî ne bucură neca­zul copilăresc, al domnilor dela guvern. F COURT POLITICE l­a o secție de vot de la Dej, pre­­­­zida... fratele candidatului guver­namental. Când un d. deputat a spus acest lucru în Cameră, cineva a răspuns: — Ei și? Ce-ați fi vrut? să prezi­deze chiar candidatul liberal ? ș­i* * practică de câtăva vreme un­­ nou sistem de conservare a... popularităței averescane. Se făgăduește alegătorilor, prin sate și cătune, că li se vor construi linii de cale ferată, gări și poate chiar exprese menite să lege toate... comunele rurale. N'ar fi prea mult ca savanții a­­verescani să electrifice chiar rețeaua ferată, in consfătuirile lor la botul calului. Ü. V­orbea la Cameră, d. I. U. Soricu, deputat liberal ardelean, amic al d-lui general Moșuiu. Și lăuda... pe d. Octavian Goga. Iar deputații erau surprinși, cu drept cuvânt. D. Soricu întreabă: — Ce aveți de spus ! Amicul nostru, d. deputat Răutu li răspunde: — Discutăm în numele cui vor­bești : nu ai d-lui general Goga sau în al poetului Moșoiu ? MU w D. Asquith a­­ declarat că rămâne ț­a conducerea partidului liberal en­glez. In Camera franceză s-a terminat­­ discuțiunea asupra bugetului depar­tamentului afacerilor streine, cu care prilej a fost desbătută întreaga politică externă a guvernului Herriot. Discursul cu care primul minis­tru a răspuns interpelărilor făcute guvernului s'a hotărât, s fie afișat. D. Herriot a obținut cu acest prilej o foarte mare majoritate: 529 con­tra 31­­ voturi. In discursul său primul ministru francez a declarat că Franța n'are intenția să rămână la infinit în Renania, însă Colonia este un ultim retranșament de siguranță împotriva Germaniei care nu a executat clau­zele militare ale tratatului de pace. D. Herriot a făcut apoi o expuneri a situației de peste Rin prin care denunță lumei pericolul german. D. Baldivin a declarat că guvernul englez vrea să contribuie prin fapte spre a face o puternică organizație din Societatea Națiunilor, va proceda însă de acord cu Dominionurile. Edilitatea și Universitatea Desigur că titlul o să vă pară multora curios; și s’ar putea crede că ne vom ocupa de aspectul ce o să prezinte Palatul Universitar față de cel Municipal proectat, de armonia de stil ce vor prezenta, armonie greu de închipuit, poate și mai greu de realizat. Nu, ceia ce nx’a determinat a scri acest ar­ticol este proectul deschiderii unei strade prin curtea Universității. Din inter­vie­vurile publicate în acest ziar, referitor la construirea Palatului Municipal, am înțeles că acel început de stradă, care se des­face din str. Academiei, în drep­tul stradei Edgar Quinet, este pre­lungirea proectată a acestei stra­de, care se va termina în Bulevar­dul­­ C. Brătianu, în fața proec­­tatului „Palat Municipal”, pentru a-i da un aspect frumos. Adică au­toritatea comunală are de gând să construiască o stradă prin curtea Universității, separând astfel cele două palate Universitare, printr’o stradă, care de­sigur va fi foarte fregventată. Dar arhitecții preocupați numai de frumos, de artă, nu s’au gândit la neajunsurile ce pot pricinui școalei. Zgomotul produs de circu­lația automobilelor, trăsurilor și camioanelor pe lângă ferestrele­­ sălilor în care se țin cursuri, va tulbura liniștea prelegerilor.Și se știe câtă nevoe are școala de liniș­te, cât de mult trebue înlăturat zgomotul care tulbură lecțiunile și distrage pe auditor. Iată de ce am scris acest articol: pentru ca să atragem atențiunea asupra cestui neajuns. Și apoi nu ar fi oare mai util­ă chiar mai frumos pentru o școală o curte cu o grădină de recreație pentru studenți, cu arbori umbri la răcoarea cărora să poată studen­ții ceti și medita asupra le­cti­lor ! Și ar înlătura multe alte in­conveniente ce ar aduce circula­r­ în curtea Universității care cu­prinde atâtea Facultăți cu un nu­măr așa de mare de studenți. De aceea socotesc că ar fi bine să se renunțe la deschiderea aces­tei str­ade și a scuti școala noastră cea mai înnaltă, de neplăcerile multe ce ar putea rezulta, lăsan­du-i și mulțumirea liniștei de cari arte totdeuna nevoe o școală. Cred de altfel că însăși autorita­tea școlară se­ va opune din vreme la executarea acelui proect N. COLACESCU Consiliul Se șrne,­­fi alată­ri s’a depus la Cameră de către d. Mârzescu, mi­nistrul de Justiție, proectul de lege pentru înființarea „Consiliului le­gislativ". In spiritul autorului procetului, necesitatea înființărei acestui con­siliu ar fi justificată de numeroa­sele greșeli ce se fac azi ori de câte ori se modifică sau crează o lege nouă. Acest consiliu dar ar fi compus din specialiști, di­n teh­niciani, cari să pună la punct legile și să le coordoneze între dânsele. Graba însă cu care liberali vor să treacă această lege și mai ales să facă numirile cari după proect ar trebui să fie făcute pe ziua de 1 Septembrie 1925, dă oriscum de bănuit. Întocmai cum au procedat în tot ceea ce au făcut, mulți își liji­e D.V. BRATIANU SE ÎNTOARCE O telegramă din Roma a­­numța plecarea d-lui Vintilă Brătianu de la Paris spre Bu­curești. Telegrama adaugă că minis­trul nostru de finanțe a rămas satisfăcut de convorbirile avu­te cu d. Churchill, cu alți băr­bați de stat și cu numeroși bancheri și industriași. Valoarea cuvintelor este pentru d. Vintilă Brătianu re­lativă. Satisfăcut a fost minis­trul nostru de finanțe și cu rezultatele conferinței din Pa­ris, pe care a părăsit-o cu mâi­nile goale și foarte firesc ar fi ca, in acelaș sens d-sa să fie satisfăcut și de numeroasele convorbiri avute în lunga sa călătorie. Dar țara nu câștigă nimic de pe urma satisfacțiunilor morale ale d-lui Vintilă Bră­tianu. Sunt trei ani de când d-sa se înapoiază cu aceleași rezultate, din numeroasele că­lătorii întreprinse în Occident. Și tocmai acest lucru ar tre­bui să-i dea de gândit. Căci vina insucceselor, nu se poate spune că o poartă țara. Atât timp cât d. Vintilă Bră­tianu va fi dictatorul vieței noastre economice, România nu va putea spera la concursul capitalului strein. Ceva mai mult — și acest lucru l’au a­firmat personalități politice și financiare de seamă din Occi­dent — chiar dacă ministrul nostru de finanțe ar renunța la concepțiile sale economice, situația ar rămâne neschimba­tă. Soluția care se impune de la sine, e unică și irevocabilă, plecarea d-lui Vintilă Brătia­­nu. egislativ exprimă teama ca nu cumva și a­­cest consiliu legislativ să nu fie altceva decât o nouă citadelă poli­tică liberală. Pe vremuri, când cu chestia tramvaielor S. T. B. liberalii erau siguri că înalta Curte de Casa­ție e cu dfxnși. Astăzi, aceeași liberali devin suspecți când vor să suspende ina­movibilitatea și când se grăbesc atât de mult ca să creeze acest „consiliu legislativ". Ce admirabilă armă de guver­nare ar mai fi acest consiliu și cum ar dicta d. Brătianu legile de care are nevoe și la cârmă fiind ca și în opoziție! Rămâne de văzut dacă proectul va trece așa cum este alcătuit, și dacă opoziția nu îl va modifica în așa fel încât acest „consiliu" să fie al cărei nu al partidului liberal. SPRE REFACERE., Importan pr­im­ a delegație a Sindicatu­lui Morarilor a solicitat Primăriei Capitalei, auto­rizarea și concursul să im­porte grâu. In convorbi­rea avută cu un de ajutor de primar, morarii au ară­tat că pot aduce în țară grâu american, ca să asi­gure, până la noua recol­tă, alimentarea cu pâine. Morarii cer dreptul sa vândă făina la prețul mon­dial,­­ plus plata măcini­­șului. Ei cred că pot găsi grâu la prețul de 7 dolari chintalul. Nu știm ce va hotăra esc misiunea grâului, sustfiwi­­tă atunci când el nu se mai găsește nicăeri. Dar faptul categoric es­te că avem nevoe să adu­cem grâu străin, noi, cari trimeteam anual, înainte de război și numai din ve­chiul regat, peste 2 mi­lioane de tonei! Inutilele discurii și re­­plicele pătimașe nu fac de­cât să ascundă realitatea. Faptul pozitiv este prin urmare că după TREI luni de normalizare și de pro­gres, — liberalii se pot mândri că am ajuns la im­­­portul grâului. O stare mai înfloritoa­­­re, pentru o țară agricolă, nu cunoaștem... Păcat că economiștii guvernului și competințele lui necon­testate, nu văd și în im­portul grâului, o conse­cință a genialelor lor cons­cepții economice«

Next