Neamul Românesc, martie 1925 (Anul 20, nr. 49-74)

1925-03-01 / nr. 49

Director N. IORGA FOAIA ZILNICA A PARTIDULUI NAȚIONALIST AL POPORULUI Anul al XX, No. 49 REDACȚIA: Str. B­rezoianu No. 6 Telefon 12/60.111“­I ADMINISTRAȚIA: Str. Brezoianu No. 6. telefon 12/60 Duminică, 1 Martie 1925 Cașul dela Praga La Praga s’au petrecut ceasuri de destrăbălare anarhistă care vor rămînea multă vreme în amintirea lumii de acolo. Supt pretext că pînea se scumpește au fost atacate o­­țelurile, restaurantele „burghesiei“ care, cum se știe, „se hră­nește din sîngele poporului“, geamurile au fost făcute țăndări, interiorul a fost „restituit poporului“ și, cum poliția comitea păcatul de a se împotrivi, au fost răniți vre-o patruzeci din aceste „slugi ale burghesiei“, deci „inimici ai poporului“. Insă la Praga „burghesia“ muncește ca orice altă cate­gorie de cetățeni și n'am văzut nicăiri acel lux sfidător al leneșilor care în adevăr hrănește cele mai rele instincte de răsboiu social.­Cercetările făcute au constatat metoda sovietică, „grupul de atac“, patruzeci de oameni hotărîți la orice, cu revolverul în mînă. Și, în frunte, dragii de frați slavi cari sînt comuniștii ruși. O învățătură se desface de acolo pentru o societate bună și primitoare, care credea că ajung libertățile cele bune pentru a opri pornirea barbară către „libertățile“ cele rele. Nu e momentul efusiunilor panslaviste și al fraternității universale pentru nimeni, nici pentru Ceho­slovaci. N. IORGA Mecanica liberală Guvernamentalii, — sau, mai e­­scact, cei cari conduc guvernul, — n’au înțeles, se pare, ori cel puțin n’au­ voit să înțeleagă cele cuprin­se în acele constatări dureroase, de­sigur, pe care d. Nicolae Iorga le făcea cu privire la atitudinea li­beralilor față de fuziune... Căci în loc de un răspuns fără înconjururi, ziarul în care d. Vin­­tilă Brătianu vorbește totdeauna — se rătăcește într’o serie de fra­se lipsite de c­hestiune, și cu totul în afară de chestiunea în discu­ție... m Cu remarcabila sa claritate, d. Nicolae Iorga arată ce străduință pune regimul liberal, sfâșiat de ne­înțelegeri, hârtuit de ambiții re­bele. Și d. N. Iorga, închea cu urmă­toarele cuvinte, de un adânc înțe­les poliței: * „Ce trist ar fi dacă, în loc să-și creeze merite, el n’ar face decât să sumene ln cealaltă ta­b­ără germenii neputinței și ai disoluției.“ In loc de un răspuns răspicat, în care guvernul să precizeze că nu aceasta poate fi politica unui partid de ordine și de răspundere, inspiratorul autorizat al Viitoru­lui răspunde prin atacuri împotri­va opoziției, care s’ar fi pus me­reu de-a curmezișul oricărei ope­re pozitive... Nu a fost vorba însă de proce­sul activităței trecute a organisme­lor politice adversare guvernului Brătianu, ci de acțiunea negativă de slăbire sau compromitere a u­­nui partid căruia mâine i se va da răspunderea conducerei. O aseme­nea acțiune, savant pregătită în conciliabulele maeștrilor intrigărei liberale, e dusă cu o tenacitate care provoacă cel mult ilaritate, când nu produce compătimire, de presa pusă mai de aproape ori mai de departe, sub inspirația d-lui Vintilă Brătianu. Despre ea să ne vorbească cei ce reprezintă politica liberală. Și dacă nu găsesc argumente s’o sprijine, să aibă măcar acum curajul să renunțe la asemenea u­­râcioase mijloace de luptă 5 Șomajul rotativ In România veche n’am avut vreo problemă a Șomajului. Era firesc, pentru că industria mare de-abia se închega dintr’o Întărire a meseriași­lor. In Petrol, unde industria era în floare, șomajul nu putea să-și a­­rate colții. Mersul strălucit al exploatărilor însemna o cât mai largă posibilita­te de lucru pentru massa muncito­rilor. Mai mult chiar, ei erau aduși de dincolo de hotarul țării. Azi e altfel, România posedă o industrie, ramuri felurite ale aces­teia se îndesesc, iar șomajul, Inexo­rabil, apare. Firesc el nu e,­­ desigur. Șoma­jul presupune o stare anormală, e­­conomică și financiară. Și evident, că Economia și finan­țele țării sunt profund sdruncinate. Guvernul liberal in opera lor le­gislativă, intervenționistă la exces, și-a propus refacerea economică prin fel și fel de paleative. Nu e locul să le discutăm aci. Vom face însă remarca următoa­re: problema șomajului nu a fost luată cu seriositate în considerație. Ea nu a fost privită ca o proble­mă a gurii. Muncitorii pe drumuri, mărind contingentele mulțimilor in mizerie, au deschis astfel problema socială a șomajului. Guvernul a crezut, că prin regle­mentarea laturel­ei pur politice, ar reuși s’o tranșeze și în tot comple­xul ei Lucru peste putință, pentru­­că muncitorului nu i s’a asigurat nici hrana, nici satisfacerea nevoi­lor sale sufletești — dimpotrivă. Răul a crescut. Teoreticieni ai șomajului au apă­rut, dovadă deci de acuitatea proble­mei. Să ne amintim, că la fei, odată cu dezastrul economic și financiar, au apărut și inginerii doctrinari și teoreticiani la exces al tuturor rele­lor de care țara ar fi avut mai cu­rând să scape printr’un gest inteli­gent și sigur. In practică. Ni s’a dat insă contrariul: mor­mane de legi inaplicabile, inconști­ente. Acelaș lucru se întâmplă acum în încercările desperate de înlăturare a șomajului. Și evident, și de data aceasta reu­șita e exclusă. Ca o dovadă a acestora, e faptul că Industriile mari ale țării recurg în prezent la șomajul rotativ. Așa­dar o recunoaștere formală a impo­sibilității de-a-1 înlătura. Cât privește insă calificativul de rotativ, acesta e dovada simplicită­ții cu care se crede, în general, că se pot aduce corective unei situații grave, atunci când ea cere măsuri serioase de ordin social, așa­dar co­rectări în domeniul atât al Econo­miei cât și în acela al Finanței ță­rii. A da muncitorilor, pe rând, posi­bilitatea de-a lucra o zi sau două pe săptămână, e de-a nu putea asigura muncitorului nici măcar un mini­mum de existență. Industria mare o avem în Ardeal și simptomatic e faptul, că tot în Ardeal avem și o problemă a emi­grării. In vechiul Regat opera pașapoarte­lor a crezut să fie paleativul emi­grării și Indirect al șomajului. Evident, corespundea moravurilor regimului... Sol um „Fabulă bolșevică“ Un grup de artiști dintre foștii luptători în războiul mondial, au organizat la teatrul „Studio Champs- Elysées“ o foarte intersantă repre­zentație. Piesa care s-a jucat, și care poar­tă numele de „Fabula bolșevică“, se datorește unui căpitan rus Olsansc­­ky mort în 1918. Subiectul ? Un tribunal, în Rusia, sub regi­mul lui Kerensky, e gata să judece un soldat acuzat de omor, de furt și de viol. După rechizitorul procu­rorului și după pledoaria apărăto­rului, fiecare vorbind în numele u­­nei „ordine sociale“ diferite, asistăm la intervențiunea lui Lenin iar apoi la intrarea brutală a unui ofițer neamț și a ordonanței sale, simbolu­ri mici ale unor mentalități diferite. Atunci, printre membrii juriului un soldat sârb ia cuvântul,, arătând ce ideal a înțeles dânsul să apere în cursul războiului. In sfârșit, vine și un soldat francez, care pledează punctul de vedere al popoarelor mai vechi, mai rafinate, cari toate au trecut de cultură și de gândire de apărat în contra barbariei; atunci, soldatul rus cel rău, înțelegând gre­șelile sale, apare, pocăit și convins de greșelile sale trecute. După cum se vede din cele de mai sus această fabulă nu este tocmai lipsită de... realitate. E drept că pocăința soldatului rus cam întârzie și că ...procurorii co­muniști încă nu și-au terminat re­chizitoriul în contra societăței mo­derne. D. N. lorga la Clermont-Ferrand Sil 1 0 grandioasă manifestație pentru România și pentru Familia Regală Recepțiile de la Primăria Clermont și de la Facul­tatea de Litere Banchetul în onoarea d-lui profesor N. lorga Invitat de rectorul Universită­ții din Clermont, d. prof. lorga a vizitat acest însemnat centru in­telectual al Franței însoțit de d. ministru Cantacuzino, de pe lân­gă Legația românească din Pa­ris, și de d. Victor Ianculescu, consulul României. Frumoasa și calda manifestație făcută d-lui Iorga la Clermont a fost o do­vadă puternică a strânselor legă­turi ce există între noi și nația franceză. CE SPUNE ZIARUL L'AVENIR Iată ce spune cu acest prilej ziarul „L'Avenir“ din Clermont- Ferrand : „Strânsa prietenie, pecetluită de sângele amestecat frățește pe câm­piile de luptă, de către Franța și so­ra sa latină din apropiatul Orient, România, a supraviețuit momente­lor critice, care au făcut să se alieze cele două națiuni. Primejdia de ieri, care poate fi și cea de mâine, apropiind Franța și România, le-a îngăduit să descopere adânci afinități de caracter, interes, mai ales de rasă, care alcătuiesc fondul lor comun. Și de amândouă părțile, dela războiu încoace, oamenii de inimă și de înaltă cultură, cari s’au făcut propagandiștii aprinși ai prieteniei franco-române, au înmul­țit ocaziunile de a întreține flacăra sacră care face din cele două popoa­re de la extremitățile opuse ale Eu­ropei, păstrătorii neadormiți și ge­loși ai marilor idei, de justiție și li­bertate, care constituiesc idealul lor comun. Așa, în ultimele timpuri, România ne-a trimis pe unul din cei mai ilu­ștri fii ai săi, pe d. N. Iorga, fost președinte al Camerii Deputaților, profesor la Universitatea din Bucu­rești, membru al Academiei Române, director al școlii românești de la Fontenay-aux-Roses, corespondent al Institutului Franței. Toate aceste titluri, oricât ar fi de onorifice, nu pot și nu ajung prin ele însele să califice valoarea d-lui Iorga, despre care se poate spune, în plină dreptate, că este unul din acei oameni cari ono­rează nu numai țara lor, ci omeni­rea întreagă. CONFERINȚELE DE LA SORBONA tare, înainte de a se fi golit tradi­ționalul pahar de șampanie d. dr. Marcombes a pronunțat următoa­rea alocuție : „Consiliul comunal din Cler­mont-Ferrand, aflând de sosirea d-voastră, a solicitat marea cins­te de a vă primi în casa comu­nei. In numele ei, în numele ora­șului întreg, vă urez o foarte res­pectuoasă și afectuoasă bunăve­nire. D. prof. Iorga a binevoit să re­zerve pentru Clermont-Ferrand una din conferințele sale. Cunoaș­tem strălucitul succes al celor pe care le-a făcut la Sorbona și nu putem decât să-i mulțumim și să ne felicităm de a putea, în câteva clipe, grație bunăvoinței s­ale, să ascultăm pe foarte celebrul om de Stat, savant, filosof și istoric totdeodată. Au­ ținut, d-le ministru, să în­tovărășiți pe compatriotul dv. pentru a remite înșivă d-lui Bré­hier cravata de comandor al Or­dinului regal al României. Auvergnazii de rasă, suntem în mod deosebit onorați de a vedea D. prof. Iorga a făcut la Sor­­bona o serie de conferințe care au obținut un mare succes pe lângă literații și istoricii cărora ele se adresau mai ales, înainte de a se întoarce în patrie, d. Iorga, răs­punzând chemării d-lui rector, a binevoit să vină la Clermont pen­tru a ne vorbi despre România. Guvernul român a folosit acest moment pentru a remite în mod solemn d-lui Bréhier, savantul profesor de istoria antică și a e­­vului mediu de la Facultatea noas­tră de Litere, insignele de coman­dor al Ordinului Coroanei Româ­niei, care i-au fost conferite de către regele Ferdinand, în urma congresului de studii bizantine care a avut loc la București în Aprilie trecut. Ministrul Cantacuzino și d. consul general Ianculescu și-au făcut o datorie de a întovărăși pe d. Iorga în această misiune, dând astfel, în persoana unuia din mem­brii săi, o dovadă strălucită de stimă față de Universitatea noas­tră. Ceremonia decorării d-lui Bre­­hier, în prezența acestor înalte notabilități și înfrumusețată de o interesantă conferință a d-lui Iorga, a fost ocazia unei fru­moase manifestată de prietenie franco-română“. PRIMIREA DE LA PRIMĂRIE Vom arăta în câteva cuvinte solemnitatea primirii oficiale­­ a d-lui Iorga la Primăria orașului. La orele 4, d. Iorga, însoțit de d-nii ministru Cantacuzino și con­sul Ianculescu, a fost primit de către municipalitate. D. dr. Mar­­combes, înconjurat de ajutoarele sale și de membrii consiliului mu­nicipal, a salutat pe oaspeți în pragul Primăriei și i-a condus în sala de gală. Printre cei de față erau: rectorul Gheusi, prefectul Anjubault, generalul Targe, co­mandantul corpului al 13-lea de armată, și căp. Robin , d-n­i­r Audollent, decanul Facultății de Litere, Mathias, decanul onorar al Facultății de Științe, Juilliard, decanul Facultății de Drept, la I­­bax, Fay, profesori la Faculta­tea de Litere, Calvet, profesor la Științe, Robin, prof.­­ la Drept, Toureng, inspector al Academiei, Germonty, inspector primar, Pincot, arhitect comuniar, repre­­sintanții presei locale, etc. Aici a fost oferită o mică gus­­tui român întreg“. La această mișcată cuvântare a răspuns d. ministru Cantacu­­zino, afirmând la rândul său pu­terea legăturilor sentimentale și etnice care unesc Franța de Ro­mânia. RECEPȚIA DE LA FACULTA­­TEA DE LITERE La orele 5, în marele amfitea­tru al Fa­cultății de Litere, toate autoritățile și personalitățile ci­vile și militare, toată elita intelec­tuală din Clermont se găsia adu­nată pentru a onora pe iluștrii oaspeți veniți să ne aducă salutul depărtatei noastre aliate și să audă pe profesorul Iorga. Pe estradă, înconjurând pe mi­nistru, consul și conferențiar se vedeau : rectorul Qheusi, prefec­tul, generalul Targe, dr. Marcom­bes, d-nii Audollent, Mathias. Des devises du Desert, decani. Louis Bréhier, profesor, Henri Cote, președintele federației sindicate­lor agricole, Vaisse, directorul regional al Poștelor membrii con­siliului Universității, etc. CUVÂNTAREA RECTORULUI Di­rector, care a fost însufleti­decernându-se această înalță­torul acestei sărbători franco-ro- D. prof. N. Iorga distincție foarte distinsului pro­fesor al Universității noastre, Auvergnat de adopțiune și de i­­nimă, eminent propagandist al ideilor culturei și ale frumuseții artei franceze. Tot ceia ce onorează și mărește de altfel Universitatea noastră merge drept la inima noastră, căci noi socotim că ea este cea mai frumoasă dintre pietrele ce or­nează coroana cetății noastre și proiectează până departe strălu­cirea renumelui său. Și pe de altă­­parte, deși ne despart în curând zece ani de groaznicul și abomi­nabilul războiu pe care l-am trăit, putem noi uita oare că sora noas­tră latină, România a venit în a­­jutorul Franței, că sângele Ro­mânilor și al Francezilor a fe­cundat aceiași brazdă a aceluiași câmp de bătaie. Să dea D-zeu ca această brazdă, într'un viitor a­­propiat, să ofere celor două po­poare o bogată recoltă de pace și frăție. Aceste amintiri comune de sa­crificiu, de doliu, dar și de glorie, această aleasă comunitate de sen­timente și de credință într-un i­­deal de justiție și de drept, legată de o indiscutabilă afinitate de rasă, de educație și de intelectua­litate fac ca România și Franța să fie unite printr-o prietenie indiso­lubilă. Deasemenea sunt foarte fericit azi, în această țară a A­uvergne­i, în inima însăși a Franței, în a­­ceastă regiune care nu a despărțit niciodată ideia de independență a Patriei de idealul său social, că salut pe reprezentanții Națiunei soră și că ridic paharul meu în cinstea persoanei lor și a poporu­mane, a luat cel dintâiu cuvântul pentru a sublinia înalta ei valoare. El relevă cum se cuventa deose­bita cinste făcută Universității din Clermont și orașului întreg prin vizita făcută ilustrelor perso­nagii românești. Apoi, cu acel minunat talent de vorbă și marea înălțime a gândirei sale, care fac și din cele mai mici improvizații ale sale o delicată des­fătare pentru auditorii săi, di­rector a arătat motivele de sentiment și in­teres care trebuie să facă din Fran­ța și din România aliați indisolu­bili. El a evocat mai întâi dulcea și a­­trăgătoarea fizionomie a regieni Ro­mâniei, Carmen Sylva, tot așa de po­pulară în Franța ca și în țara sa ale cărei cântece inspirate au contribuit tot așa de mult la prietenia franco­­română ca și conferințele și trata­tele. Și alături de ea, d-sa descrie silueta la fel de grațioasă a reginei acuale regina Maria, care continuă, în felul său propriu, cruciada de frumusețe, făcându-se campioana i­­reductibilă a vechilor obiceiuri na­ționale, a costumelor antice așa de pitorești și de caracteristice, contra modelor nouă. Și făcând aceasta, tâ­năra regină nu face numai operă de gust, ci lucează cu folos la men­ținerea și exaltarea sentimentului național. Revenind la ceremonie di­rector ia drept suggestie vizita universi­tarilor români pentru a aminti că, imediat după declararea războiului și înainte ca România să fi trecut a­­lături de noi în luptă, cele două U­­niversități românești au trimis salu­tul lor frățesc și expresia urărilor lor cele mai călduroase, colegilor lor de la Universitățile franceze. Această comuniune de idei și sen­timente nu va putea decât să se afir­me din ce în ce mai mult prin cere­monii ca aceasta și printr-un schimb continuu între intelectualii celor două țări. România chiar, observă di­rector trimete studenți la cursurile de va­canță organizate în fiecare an de Universitatea din Clermont, dar nu-i (Citiți continuarea în pagina II-a). ni externa . Ministrul afacerilor străine al­­ Poloniei a făcut un expozeu al po­liticei externe din care reiese că vecina noastră de la Nord, este­­ partizana pactului de solidaritate internațională pe bază de arbitra­j. C­u prilejul expozeului, minis­trul a arătat că în curând va fi semnat un tratat de comerț polo­­no-român, și că un asemenea tratat, cu toate dificultățile ce întâm­pină, va fi încheiat și cu Rusia. Parlamentul japonez a ratificat convenția înch­eiată la Peking, la 20 ianuarie a. c., cu guvernul So­k­ih­or. In Kurdistan a izbucnit o răscoală care tinde să ia proporții îngrijorătoare pentru guvernul din Angora. Trupele turcești trimi­se într’acolo pentru a liniști răscoala, au trecut, — spune o tele­gramă, — de partea răzvrătiților. Starea președintelui Germaniei, Ebert, ținând seama de știrile primite până în prezent când scrv­em aceste rânduri, este alarmantă. 1 rrVMni .IMinWIWHI Halimaun E interesant duetul paraponisi­ților, în fața unui act politic care inspiră groaza guvernamentali­lor odată cu desperarea împrăș­tiată în anemicul lagăr avere­s­­can... Liberalii, se complac de ochii lumei, în intrigă d­e neroadă. Iar veselii moștenitori ai unei popula­rități trecută în domeniul istoriei, își fac haz de necaz scontând ne­înțelegeri, și vorbind, tocmai ei, — de „halimaua" fuziunei.... Preferința pentru expresii orien­tale, e desigur firească in grupa­rea în care d. Trancu lași a ră­mas unul din cei mai de seamă conducători... Solidaritatea liberalo - averes­­cană, în nerozii și cancanuri con­tra Partidului National vădesc îngrijorare adâncă. E singurul lucru care interesea­ză întrucâtva. Duetul para­ponișiților e pur și smplu delicios. «»•«4»»»»«a«**#» se alegem­ Partidul national, rezultat al fu­ziunei partidului național român cu partidul naționalist al poporului — așteaptă verificarea forței sale și în­­crederei publice în cele două alegeri parțiale de la Gorj și Reghinul să­sesc. Guvernarea liberală care se termi­nă cu­­ un faliment general în toate ramurile de activitate — a stârnit o generală nemulțumire a intregei o­­pinii publice. Sărăcirea producătorilor de-o parte de alta o serie continuă de abuzuri administrative ridică partidului li­beral orice drept la încrederea mas­­selor populare. Această convingere a făcut desigur pe guvernamentali să evite exame­nul opiniei publice și să se retragă din alegerile de la Reghin. Deja o vreme încoace, furtul de urne—unic mijloc de succes pentru candidații impopulari — a început să fie o o­­perație riscată. Iată de ce la alegerile din circum­scripția ardeleană — șansele căderei vor fi înfruntate de un prieten al d-lui Goga a cărui notorie popula­ritate poate acceptă și situația de opoziționist miluit. La Gorja — dorința fermă de a se manifesta ca șef politic al Olteniei — a impus d-lui Duca lupta cu un can­didat care adaugă la impopularita­tea partidului — complecta antipa­tie a concetățenilor săi. In fața coaliței averescano-liberale partidul național către care se în­dreaptă încrederea publică și spe­ranțele zilei de mâine — înțelege să lupte cu toată dârjenia pe care i-o impune și rostul său în viața publi­că a țarei și mai ales nevoia de toți recunoscută de a se arăta încă odată că actuala guvernare este un rău ce amenință să se transforme în dezas­tru. Supunând judecății opiniei publice un program — nu un fetiș — ferin­­du-se de demagogia ațâțătoare a unora și de violența provocatoare a celorlalți, partidul național înțelege să puie în cumpăna judecătei publi­ce credințele sale, nici­odată desmin­­țite și hotărârea fermă și cinstită de a face bine, încrederea opiniei publice — sin­gura forță pe care se poate întemeia un partid politic — nu o cerșim și nici nu căutăm s-o căpătăm prin manopere înșelătoare — ci o reven­dicăm în numele unui program și a conducătorilor noștri cari sunt cea mai bună chezășie că programul va deveni o realitate. ■ ■ [UNK] FCOURI POLITICE Confratele Viitorul scrie: „La club sau în parlament, actualii conducători ai țării au în vedere întâi interesele superioare ale Statului și pe urmă pe acelea ale partidului politic din care fac parte“. Păcat că asemenea aprecieri cad tocmai în balta „Frigului“ și a Deltei. • L­iberalii vorbesc de ,,Mecanica Politică, specialitatea lor... Dovada că au pus mâna, tot prin mecanică politică, pe Reșița. * L­ogica averescanilor are o nouă și remarcabilă scânteere. Iată-o: „E adevărat că fuziunea s'a fă­cut. Dar ea în loc să întărească cele doua partide, le-a slăbit“! Genial! Nu e așa?­.. inchipuiți-vă însă ce forță gigan­tică ar fi reprezentat fuziunea, dacă ar fi venit la Partidul Național și frântura d­lui Trancu! »4 CONFeRINța K. IORga la BRUxeLles BRUXELLES, 27 (RADOR).—PRO­­FESORUL IORGA A ȚINUT IN ZIUA DE 26 FEBRUARIE O CON­FERINȚA ASUPRA ISTORIEI RO­MÂNIEI LA CERCUL ARTISTIC ȘI LITERAR. LA CONFERINȚA AU ASISTAT REGELE ȘI REGINA BELGIEI, MI­NISTRUL ROMÂNIEI, MINISTRUL DE EXTERNE ȘI NUMEROASE PERSONALITĂȚI DIN LUMEA AR­TELOR ȘI ȘTIINȚEI. CONFERENȚIARUL A OBȚINUT UN STRĂLUCIT SUCCES. ............................................... Gestiunea bu­IM ÎS iu­i La Cameră a venit eri din nou, în discuție ges­tiunea bonurilor de teza­ur. D. Vintilă Brătianu a a­­nunțat Adunărei că o co­­misiune cercetează și că în ziua când întreaga o­­perațiune a bonurilor de tezaur va fi pusă la punct, d-sa o va aduce înaintea parlamentului. Bj>. C. Argetoianu a răs­puns: — Nu știu dacă d. Vinti­lă Brătianu va mai avea vreme să facă această ex­punere. O voi face însă eu, in orice caz,și în toate amă­nuntele. Cele petrecute în cele două ședințe ale Camerei cu privire la politica bo­nurilor de tezaur, desvă­­luesc și condamnă mes­chinele cam­panii de po­negrire duse de adversa­rii d-lui C. Argetoianu. Acum, calomnia nepu­tincioasă a amuțit cu de­săvârșire. Și nu ar fi ex­clus ca cei cari au utili­zat-o cu deochiata lor a­­bilitate, să nu o regrete curând, și amarnic-* Un discurs al lui Gaillaux La un mare banchet politic, ca­re s-a ținut la Paris mai zilele tre­cute, d. Gaillaux, fostul ministru de finanțe francez, a pronunțat un discurs care a produs mare sen­zație printre economiștii și finan­ciarii din toate țările. Reținem o singură idee din acest discurs, idee la care ar tre­bui să reflecteze serios d­ l Vintilă Brătianu. Ea este: „VICTORIILE MILITARE PIER DIN CAUZA FINANȚELOR". Nicăeri aproape nu s’ar putea mai bine verifica acest adevăr ca în țara noastră. Toate rezultatele victoriei ne sunt periclitate din cauza politicei financiare și eco­nomice pe care o face guvernul li­beral. Să încercăm vre­ o recapitulare . Să pomenim de schimbul nos­tru și de cele 2 centime și jumă­tate aur cât valorează leul nostru? Să arătăm cum politica „ușilor trântite“ ne-a adus la boicotarea pe care o suferim din partea capi­talului străin ? Să insistăm asu­pra politicei grâului, sau a tuturor legiuirilor cu caracter de atingere a drepturilor de proprietate ? Sau să mai revenim asupra politicei transporturilor și asupra halului în care se află drumurile noastre de fer ? Din cauza tiraniei econo­mice exercitate de d. Vintilă Bră­tianu, din cauza politicei sale cu „idei fixe”, azi ne aflăm toți să­raci într’o țară despre care s’a dus faima că este bogată. Până acum n’avem decât simp­­tomele îngrijorătoare ale sărăciei, așa cum a... organizat-o ministrul nostru de finanțe. Dar de azi înainte ? Cine își mai poate închi­pui să putem merge cu o armată nu destul de echipată și cu niște căi ferate ca cele pe cari zilnic le vedem in ce stare sunt!

Next