Neamul Românesc, martie 1925 (Anul 20, nr. 49-74)
1925-03-01 / nr. 49
Director N. IORGA FOAIA ZILNICA A PARTIDULUI NAȚIONALIST AL POPORULUI Anul al XX, No. 49 REDACȚIA: Str. Brezoianu No. 6 Telefon 12/60.111“I ADMINISTRAȚIA: Str. Brezoianu No. 6. telefon 12/60 Duminică, 1 Martie 1925 Cașul dela Praga La Praga s’au petrecut ceasuri de destrăbălare anarhistă care vor rămînea multă vreme în amintirea lumii de acolo. Supt pretext că pînea se scumpește au fost atacate oțelurile, restaurantele „burghesiei“ care, cum se știe, „se hrănește din sîngele poporului“, geamurile au fost făcute țăndări, interiorul a fost „restituit poporului“ și, cum poliția comitea păcatul de a se împotrivi, au fost răniți vre-o patruzeci din aceste „slugi ale burghesiei“, deci „inimici ai poporului“. Insă la Praga „burghesia“ muncește ca orice altă categorie de cetățeni și n'am văzut nicăiri acel lux sfidător al leneșilor care în adevăr hrănește cele mai rele instincte de răsboiu social.Cercetările făcute au constatat metoda sovietică, „grupul de atac“, patruzeci de oameni hotărîți la orice, cu revolverul în mînă. Și, în frunte, dragii de frați slavi cari sînt comuniștii ruși. O învățătură se desface de acolo pentru o societate bună și primitoare, care credea că ajung libertățile cele bune pentru a opri pornirea barbară către „libertățile“ cele rele. Nu e momentul efusiunilor panslaviste și al fraternității universale pentru nimeni, nici pentru Cehoslovaci. N. IORGA Mecanica liberală Guvernamentalii, — sau, mai escact, cei cari conduc guvernul, — n’au înțeles, se pare, ori cel puțin n’au voit să înțeleagă cele cuprinse în acele constatări dureroase, desigur, pe care d. Nicolae Iorga le făcea cu privire la atitudinea liberalilor față de fuziune... Căci în loc de un răspuns fără înconjururi, ziarul în care d. Vintilă Brătianu vorbește totdeauna — se rătăcește într’o serie de frase lipsite de chestiune, și cu totul în afară de chestiunea în discuție... m Cu remarcabila sa claritate, d. Nicolae Iorga arată ce străduință pune regimul liberal, sfâșiat de neînțelegeri, hârtuit de ambiții rebele. Și d. N. Iorga, închea cu următoarele cuvinte, de un adânc înțeles poliței: * „Ce trist ar fi dacă, în loc să-și creeze merite, el n’ar face decât să sumene ln cealaltă tabără germenii neputinței și ai disoluției.“ In loc de un răspuns răspicat, în care guvernul să precizeze că nu aceasta poate fi politica unui partid de ordine și de răspundere, inspiratorul autorizat al Viitorului răspunde prin atacuri împotriva opoziției, care s’ar fi pus mereu de-a curmezișul oricărei opere pozitive... Nu a fost vorba însă de procesul activităței trecute a organismelor politice adversare guvernului Brătianu, ci de acțiunea negativă de slăbire sau compromitere a unui partid căruia mâine i se va da răspunderea conducerei. O asemenea acțiune, savant pregătită în conciliabulele maeștrilor intrigărei liberale, e dusă cu o tenacitate care provoacă cel mult ilaritate, când nu produce compătimire, de presa pusă mai de aproape ori mai de departe, sub inspirația d-lui Vintilă Brătianu. Despre ea să ne vorbească cei ce reprezintă politica liberală. Și dacă nu găsesc argumente s’o sprijine, să aibă măcar acum curajul să renunțe la asemenea urâcioase mijloace de luptă 5 Șomajul rotativ In România veche n’am avut vreo problemă a Șomajului. Era firesc, pentru că industria mare de-abia se închega dintr’o Întărire a meseriașilor. In Petrol, unde industria era în floare, șomajul nu putea să-și arate colții. Mersul strălucit al exploatărilor însemna o cât mai largă posibilitate de lucru pentru massa muncitorilor. Mai mult chiar, ei erau aduși de dincolo de hotarul țării. Azi e altfel, România posedă o industrie, ramuri felurite ale acesteia se îndesesc, iar șomajul, Inexorabil, apare. Firesc el nu e, desigur. Șomajul presupune o stare anormală, economică și financiară. Și evident, că Economia și finanțele țării sunt profund sdruncinate. Guvernul liberal in opera lor legislativă, intervenționistă la exces, și-a propus refacerea economică prin fel și fel de paleative. Nu e locul să le discutăm aci. Vom face însă remarca următoare: problema șomajului nu a fost luată cu seriositate în considerație. Ea nu a fost privită ca o problemă a gurii. Muncitorii pe drumuri, mărind contingentele mulțimilor in mizerie, au deschis astfel problema socială a șomajului. Guvernul a crezut, că prin reglementarea laturelei pur politice, ar reuși s’o tranșeze și în tot complexul ei Lucru peste putință, pentrucă muncitorului nu i s’a asigurat nici hrana, nici satisfacerea nevoilor sale sufletești — dimpotrivă. Răul a crescut. Teoreticieni ai șomajului au apărut, dovadă deci de acuitatea problemei. Să ne amintim, că la fei, odată cu dezastrul economic și financiar, au apărut și inginerii doctrinari și teoreticiani la exces al tuturor relelor de care țara ar fi avut mai curând să scape printr’un gest inteligent și sigur. In practică. Ni s’a dat insă contrariul: mormane de legi inaplicabile, inconștiente. Acelaș lucru se întâmplă acum în încercările desperate de înlăturare a șomajului. Și evident, și de data aceasta reușita e exclusă. Ca o dovadă a acestora, e faptul că Industriile mari ale țării recurg în prezent la șomajul rotativ. Așadar o recunoaștere formală a imposibilității de-a-1 înlătura. Cât privește insă calificativul de rotativ, acesta e dovada simplicității cu care se crede, în general, că se pot aduce corective unei situații grave, atunci când ea cere măsuri serioase de ordin social, așadar corectări în domeniul atât al Economiei cât și în acela al Finanței țării. A da muncitorilor, pe rând, posibilitatea de-a lucra o zi sau două pe săptămână, e de-a nu putea asigura muncitorului nici măcar un minimum de existență. Industria mare o avem în Ardeal și simptomatic e faptul, că tot în Ardeal avem și o problemă a emigrării. In vechiul Regat opera pașapoartelor a crezut să fie paleativul emigrării și Indirect al șomajului. Evident, corespundea moravurilor regimului... Sol um „Fabulă bolșevică“ Un grup de artiști dintre foștii luptători în războiul mondial, au organizat la teatrul „Studio Champs- Elysées“ o foarte intersantă reprezentație. Piesa care s-a jucat, și care poartă numele de „Fabula bolșevică“, se datorește unui căpitan rus Olsanscky mort în 1918. Subiectul ? Un tribunal, în Rusia, sub regimul lui Kerensky, e gata să judece un soldat acuzat de omor, de furt și de viol. După rechizitorul procurorului și după pledoaria apărătorului, fiecare vorbind în numele unei „ordine sociale“ diferite, asistăm la intervențiunea lui Lenin iar apoi la intrarea brutală a unui ofițer neamț și a ordonanței sale, simboluri mici ale unor mentalități diferite. Atunci, printre membrii juriului un soldat sârb ia cuvântul,, arătând ce ideal a înțeles dânsul să apere în cursul războiului. In sfârșit, vine și un soldat francez, care pledează punctul de vedere al popoarelor mai vechi, mai rafinate, cari toate au trecut de cultură și de gândire de apărat în contra barbariei; atunci, soldatul rus cel rău, înțelegând greșelile sale, apare, pocăit și convins de greșelile sale trecute. După cum se vede din cele de mai sus această fabulă nu este tocmai lipsită de... realitate. E drept că pocăința soldatului rus cam întârzie și că ...procurorii comuniști încă nu și-au terminat rechizitoriul în contra societăței moderne. D. N. lorga la Clermont-Ferrand Sil 1 0 grandioasă manifestație pentru România și pentru Familia Regală Recepțiile de la Primăria Clermont și de la Facultatea de Litere Banchetul în onoarea d-lui profesor N. lorga Invitat de rectorul Universității din Clermont, d. prof. lorga a vizitat acest însemnat centru intelectual al Franței însoțit de d. ministru Cantacuzino, de pe lângă Legația românească din Paris, și de d. Victor Ianculescu, consulul României. Frumoasa și calda manifestație făcută d-lui Iorga la Clermont a fost o dovadă puternică a strânselor legături ce există între noi și nația franceză. CE SPUNE ZIARUL L'AVENIR Iată ce spune cu acest prilej ziarul „L'Avenir“ din Clermont- Ferrand : „Strânsa prietenie, pecetluită de sângele amestecat frățește pe câmpiile de luptă, de către Franța și sora sa latină din apropiatul Orient, România, a supraviețuit momentelor critice, care au făcut să se alieze cele două națiuni. Primejdia de ieri, care poate fi și cea de mâine, apropiind Franța și România, le-a îngăduit să descopere adânci afinități de caracter, interes, mai ales de rasă, care alcătuiesc fondul lor comun. Și de amândouă părțile, dela războiu încoace, oamenii de inimă și de înaltă cultură, cari s’au făcut propagandiștii aprinși ai prieteniei franco-române, au înmulțit ocaziunile de a întreține flacăra sacră care face din cele două popoare de la extremitățile opuse ale Europei, păstrătorii neadormiți și geloși ai marilor idei, de justiție și libertate, care constituiesc idealul lor comun. Așa, în ultimele timpuri, România ne-a trimis pe unul din cei mai iluștri fii ai săi, pe d. N. Iorga, fost președinte al Camerii Deputaților, profesor la Universitatea din București, membru al Academiei Române, director al școlii românești de la Fontenay-aux-Roses, corespondent al Institutului Franței. Toate aceste titluri, oricât ar fi de onorifice, nu pot și nu ajung prin ele însele să califice valoarea d-lui Iorga, despre care se poate spune, în plină dreptate, că este unul din acei oameni cari onorează nu numai țara lor, ci omenirea întreagă. CONFERINȚELE DE LA SORBONA tare, înainte de a se fi golit tradiționalul pahar de șampanie d. dr. Marcombes a pronunțat următoarea alocuție : „Consiliul comunal din Clermont-Ferrand, aflând de sosirea d-voastră, a solicitat marea cinste de a vă primi în casa comunei. In numele ei, în numele orașului întreg, vă urez o foarte respectuoasă și afectuoasă bunăvenire. D. prof. Iorga a binevoit să rezerve pentru Clermont-Ferrand una din conferințele sale. Cunoaștem strălucitul succes al celor pe care le-a făcut la Sorbona și nu putem decât să-i mulțumim și să ne felicităm de a putea, în câteva clipe, grație bunăvoinței sale, să ascultăm pe foarte celebrul om de Stat, savant, filosof și istoric totdeodată. Au ținut, d-le ministru, să întovărășiți pe compatriotul dv. pentru a remite înșivă d-lui Bréhier cravata de comandor al Ordinului regal al României. Auvergnazii de rasă, suntem în mod deosebit onorați de a vedea D. prof. Iorga a făcut la Sorbona o serie de conferințe care au obținut un mare succes pe lângă literații și istoricii cărora ele se adresau mai ales, înainte de a se întoarce în patrie, d. Iorga, răspunzând chemării d-lui rector, a binevoit să vină la Clermont pentru a ne vorbi despre România. Guvernul român a folosit acest moment pentru a remite în mod solemn d-lui Bréhier, savantul profesor de istoria antică și a evului mediu de la Facultatea noastră de Litere, insignele de comandor al Ordinului Coroanei României, care i-au fost conferite de către regele Ferdinand, în urma congresului de studii bizantine care a avut loc la București în Aprilie trecut. Ministrul Cantacuzino și d. consul general Ianculescu și-au făcut o datorie de a întovărăși pe d. Iorga în această misiune, dând astfel, în persoana unuia din membrii săi, o dovadă strălucită de stimă față de Universitatea noastră. Ceremonia decorării d-lui Brehier, în prezența acestor înalte notabilități și înfrumusețată de o interesantă conferință a d-lui Iorga, a fost ocazia unei frumoase manifestată de prietenie franco-română“. PRIMIREA DE LA PRIMĂRIE Vom arăta în câteva cuvinte solemnitatea primirii oficiale a d-lui Iorga la Primăria orașului. La orele 4, d. Iorga, însoțit de d-nii ministru Cantacuzino și consul Ianculescu, a fost primit de către municipalitate. D. dr. Marcombes, înconjurat de ajutoarele sale și de membrii consiliului municipal, a salutat pe oaspeți în pragul Primăriei și i-a condus în sala de gală. Printre cei de față erau: rectorul Gheusi, prefectul Anjubault, generalul Targe, comandantul corpului al 13-lea de armată, și căp. Robin , d-nir Audollent, decanul Facultății de Litere, Mathias, decanul onorar al Facultății de Științe, Juilliard, decanul Facultății de Drept, la Ibax, Fay, profesori la Facultatea de Litere, Calvet, profesor la Științe, Robin, prof. la Drept, Toureng, inspector al Academiei, Germonty, inspector primar, Pincot, arhitect comuniar, represintanții presei locale, etc. Aici a fost oferită o mică gustui român întreg“. La această mișcată cuvântare a răspuns d. ministru Cantacuzino, afirmând la rândul său puterea legăturilor sentimentale și etnice care unesc Franța de România. RECEPȚIA DE LA FACULTATEA DE LITERE La orele 5, în marele amfiteatru al Facultății de Litere, toate autoritățile și personalitățile civile și militare, toată elita intelectuală din Clermont se găsia adunată pentru a onora pe iluștrii oaspeți veniți să ne aducă salutul depărtatei noastre aliate și să audă pe profesorul Iorga. Pe estradă, înconjurând pe ministru, consul și conferențiar se vedeau : rectorul Qheusi, prefectul, generalul Targe, dr. Marcombes, d-nii Audollent, Mathias. Des devises du Desert, decani. Louis Bréhier, profesor, Henri Cote, președintele federației sindicatelor agricole, Vaisse, directorul regional al Poștelor membrii consiliului Universității, etc. CUVÂNTAREA RECTORULUI Director, care a fost însufletidecernându-se această înalțătorul acestei sărbători franco-ro- D. prof. N. Iorga distincție foarte distinsului profesor al Universității noastre, Auvergnat de adopțiune și de inimă, eminent propagandist al ideilor culturei și ale frumuseții artei franceze. Tot ceia ce onorează și mărește de altfel Universitatea noastră merge drept la inima noastră, căci noi socotim că ea este cea mai frumoasă dintre pietrele ce ornează coroana cetății noastre și proiectează până departe strălucirea renumelui său. Și pe de altăparte, deși ne despart în curând zece ani de groaznicul și abominabilul războiu pe care l-am trăit, putem noi uita oare că sora noastră latină, România a venit în ajutorul Franței, că sângele Românilor și al Francezilor a fecundat aceiași brazdă a aceluiași câmp de bătaie. Să dea D-zeu ca această brazdă, într'un viitor apropiat, să ofere celor două popoare o bogată recoltă de pace și frăție. Aceste amintiri comune de sacrificiu, de doliu, dar și de glorie, această aleasă comunitate de sentimente și de credință într-un ideal de justiție și de drept, legată de o indiscutabilă afinitate de rasă, de educație și de intelectualitate fac ca România și Franța să fie unite printr-o prietenie indisolubilă. Deasemenea sunt foarte fericit azi, în această țară a Auvergnei, în inima însăși a Franței, în această regiune care nu a despărțit niciodată ideia de independență a Patriei de idealul său social, că salut pe reprezentanții Națiunei soră și că ridic paharul meu în cinstea persoanei lor și a poporumane, a luat cel dintâiu cuvântul pentru a sublinia înalta ei valoare. El relevă cum se cuventa deosebita cinste făcută Universității din Clermont și orașului întreg prin vizita făcută ilustrelor personagii românești. Apoi, cu acel minunat talent de vorbă și marea înălțime a gândirei sale, care fac și din cele mai mici improvizații ale sale o delicată desfătare pentru auditorii săi, director a arătat motivele de sentiment și interes care trebuie să facă din Franța și din România aliați indisolubili. El a evocat mai întâi dulcea și atrăgătoarea fizionomie a regieni României, Carmen Sylva, tot așa de populară în Franța ca și în țara sa ale cărei cântece inspirate au contribuit tot așa de mult la prietenia francoromână ca și conferințele și tratatele. Și alături de ea, d-sa descrie silueta la fel de grațioasă a reginei acuale regina Maria, care continuă, în felul său propriu, cruciada de frumusețe, făcându-se campioana ireductibilă a vechilor obiceiuri naționale, a costumelor antice așa de pitorești și de caracteristice, contra modelor nouă. Și făcând aceasta, tânăra regină nu face numai operă de gust, ci lucează cu folos la menținerea și exaltarea sentimentului național. Revenind la ceremonie director ia drept suggestie vizita universitarilor români pentru a aminti că, imediat după declararea războiului și înainte ca România să fi trecut alături de noi în luptă, cele două Universități românești au trimis salutul lor frățesc și expresia urărilor lor cele mai călduroase, colegilor lor de la Universitățile franceze. Această comuniune de idei și sentimente nu va putea decât să se afirme din ce în ce mai mult prin ceremonii ca aceasta și printr-un schimb continuu între intelectualii celor două țări. România chiar, observă director trimete studenți la cursurile de vacanță organizate în fiecare an de Universitatea din Clermont, dar nu-i (Citiți continuarea în pagina II-a). ni externa . Ministrul afacerilor străine al Poloniei a făcut un expozeu al politicei externe din care reiese că vecina noastră de la Nord, este partizana pactului de solidaritate internațională pe bază de arbitraj. Cu prilejul expozeului, ministrul a arătat că în curând va fi semnat un tratat de comerț polono-român, și că un asemenea tratat, cu toate dificultățile ce întâmpină, va fi încheiat și cu Rusia. Parlamentul japonez a ratificat convenția încheiată la Peking, la 20 ianuarie a. c., cu guvernul Sokihor. In Kurdistan a izbucnit o răscoală care tinde să ia proporții îngrijorătoare pentru guvernul din Angora. Trupele turcești trimise într’acolo pentru a liniști răscoala, au trecut, — spune o telegramă, — de partea răzvrătiților. Starea președintelui Germaniei, Ebert, ținând seama de știrile primite până în prezent când scrvem aceste rânduri, este alarmantă. 1 rrVMni .IMinWIWHI Halimaun E interesant duetul paraponisiților, în fața unui act politic care inspiră groaza guvernamentalilor odată cu desperarea împrăștiată în anemicul lagăr averescan... Liberalii, se complac de ochii lumei, în intrigă de neroadă. Iar veselii moștenitori ai unei popularități trecută în domeniul istoriei, își fac haz de necaz scontând neînțelegeri, și vorbind, tocmai ei, — de „halimaua" fuziunei.... Preferința pentru expresii orientale, e desigur firească in gruparea în care d. Trancu lași a rămas unul din cei mai de seamă conducători... Solidaritatea liberalo - averescană, în nerozii și cancanuri contra Partidului National vădesc îngrijorare adâncă. E singurul lucru care interesează întrucâtva. Duetul paraponișiților e pur și smplu delicios. «»•«4»»»»«a«**#» se alegem Partidul national, rezultat al fuziunei partidului național român cu partidul naționalist al poporului — așteaptă verificarea forței sale și încrederei publice în cele două alegeri parțiale de la Gorj și Reghinul săsesc. Guvernarea liberală care se termină cu un faliment general în toate ramurile de activitate — a stârnit o generală nemulțumire a intregei opinii publice. Sărăcirea producătorilor de-o parte de alta o serie continuă de abuzuri administrative ridică partidului liberal orice drept la încrederea masselor populare. Această convingere a făcut desigur pe guvernamentali să evite examenul opiniei publice și să se retragă din alegerile de la Reghin. Deja o vreme încoace, furtul de urne—unic mijloc de succes pentru candidații impopulari — a început să fie o operație riscată. Iată de ce la alegerile din circumscripția ardeleană — șansele căderei vor fi înfruntate de un prieten al d-lui Goga a cărui notorie popularitate poate acceptă și situația de opoziționist miluit. La Gorja — dorința fermă de a se manifesta ca șef politic al Olteniei — a impus d-lui Duca lupta cu un candidat care adaugă la impopularitatea partidului — complecta antipatie a concetățenilor săi. In fața coaliței averescano-liberale partidul național către care se îndreaptă încrederea publică și speranțele zilei de mâine — înțelege să lupte cu toată dârjenia pe care i-o impune și rostul său în viața publică a țarei și mai ales nevoia de toți recunoscută de a se arăta încă odată că actuala guvernare este un rău ce amenință să se transforme în dezastru. Supunând judecății opiniei publice un program — nu un fetiș — ferindu-se de demagogia ațâțătoare a unora și de violența provocatoare a celorlalți, partidul național înțelege să puie în cumpăna judecătei publice credințele sale, niciodată desmințite și hotărârea fermă și cinstită de a face bine, încrederea opiniei publice — singura forță pe care se poate întemeia un partid politic — nu o cerșim și nici nu căutăm s-o căpătăm prin manopere înșelătoare — ci o revendicăm în numele unui program și a conducătorilor noștri cari sunt cea mai bună chezășie că programul va deveni o realitate. ■ ■ [UNK] FCOURI POLITICE Confratele Viitorul scrie: „La club sau în parlament, actualii conducători ai țării au în vedere întâi interesele superioare ale Statului și pe urmă pe acelea ale partidului politic din care fac parte“. Păcat că asemenea aprecieri cad tocmai în balta „Frigului“ și a Deltei. • Liberalii vorbesc de ,,Mecanica Politică, specialitatea lor... Dovada că au pus mâna, tot prin mecanică politică, pe Reșița. * Logica averescanilor are o nouă și remarcabilă scânteere. Iată-o: „E adevărat că fuziunea s'a făcut. Dar ea în loc să întărească cele doua partide, le-a slăbit“! Genial! Nu e așa?.. inchipuiți-vă însă ce forță gigantică ar fi reprezentat fuziunea, dacă ar fi venit la Partidul Național și frântura dlui Trancu! »4 CONFeRINța K. IORga la BRUxeLles BRUXELLES, 27 (RADOR).—PROFESORUL IORGA A ȚINUT IN ZIUA DE 26 FEBRUARIE O CONFERINȚA ASUPRA ISTORIEI ROMÂNIEI LA CERCUL ARTISTIC ȘI LITERAR. LA CONFERINȚA AU ASISTAT REGELE ȘI REGINA BELGIEI, MINISTRUL ROMÂNIEI, MINISTRUL DE EXTERNE ȘI NUMEROASE PERSONALITĂȚI DIN LUMEA ARTELOR ȘI ȘTIINȚEI. CONFERENȚIARUL A OBȚINUT UN STRĂLUCIT SUCCES. ............................................... Gestiunea buIM ÎS iui La Cameră a venit eri din nou, în discuție gestiunea bonurilor de tezaur. D. Vintilă Brătianu a anunțat Adunărei că o comisiune cercetează și că în ziua când întreaga operațiune a bonurilor de tezaur va fi pusă la punct, d-sa o va aduce înaintea parlamentului. Bj>. C. Argetoianu a răspuns: — Nu știu dacă d. Vintilă Brătianu va mai avea vreme să facă această expunere. O voi face însă eu, in orice caz,și în toate amănuntele. Cele petrecute în cele două ședințe ale Camerei cu privire la politica bonurilor de tezaur, desvăluesc și condamnă meschinele campanii de ponegrire duse de adversarii d-lui C. Argetoianu. Acum, calomnia neputincioasă a amuțit cu desăvârșire. Și nu ar fi exclus ca cei cari au utilizat-o cu deochiata lor abilitate, să nu o regrete curând, și amarnic-* Un discurs al lui Gaillaux La un mare banchet politic, care s-a ținut la Paris mai zilele trecute, d. Gaillaux, fostul ministru de finanțe francez, a pronunțat un discurs care a produs mare senzație printre economiștii și financiarii din toate țările. Reținem o singură idee din acest discurs, idee la care ar trebui să reflecteze serios d l Vintilă Brătianu. Ea este: „VICTORIILE MILITARE PIER DIN CAUZA FINANȚELOR". Nicăeri aproape nu s’ar putea mai bine verifica acest adevăr ca în țara noastră. Toate rezultatele victoriei ne sunt periclitate din cauza politicei financiare și economice pe care o face guvernul liberal. Să încercăm vre o recapitulare . Să pomenim de schimbul nostru și de cele 2 centime și jumătate aur cât valorează leul nostru? Să arătăm cum politica „ușilor trântite“ ne-a adus la boicotarea pe care o suferim din partea capitalului străin ? Să insistăm asupra politicei grâului, sau a tuturor legiuirilor cu caracter de atingere a drepturilor de proprietate ? Sau să mai revenim asupra politicei transporturilor și asupra halului în care se află drumurile noastre de fer ? Din cauza tiraniei economice exercitate de d. Vintilă Brătianu, din cauza politicei sale cu „idei fixe”, azi ne aflăm toți săraci într’o țară despre care s’a dus faima că este bogată. Până acum n’avem decât simptomele îngrijorătoare ale sărăciei, așa cum a... organizat-o ministrul nostru de finanțe. Dar de azi înainte ? Cine își mai poate închipui să putem merge cu o armată nu destul de echipată și cu niște căi ferate ca cele pe cari zilnic le vedem in ce stare sunt!