Neamul Românesc, mai 1925 (Anul 20, nr. 98-122)
1925-05-01 / nr. 98
NEAMUL ROMÂNESC Director N. IORQA Anul al XX, No. 98 REDACȚIA: Str. Brezoianu No. 6 Telefon 12/60. I 2 LEI I ADMINISTRAȚIA: Str. Brezoianu No. 6. Telefon 12/60. Vineri, 1 Mai 1915 Un oaspete elvețian g Țin să spun cîteva cuvinte despre oaspetele elvețian care nu sosește, d. Edouard Chapuisat. Aceasta nu numai pentru că Geneva sa, prin ea însăși, nu numai prin Societatea Națiunilor pe care o cuprinde, e deosebit de înțelegătoare pentru tot ce privește nația care la această totdeauna primejduită marginea Răsăritului îndeplinește o mre și grea misiune în sensul ideilor ce însuflețesc civilisația occidentală, dar și pentru însușirile lui personale. Directorul admirabilei publicații care e „Journal de Geneve“, străbătut de spiritul cel mai curat al vieții culturale moderne, a acordat de atîtea ori un loc în coloanele ziarului sau apărării unor interese romanești care n'au nevoie nici să falsifice nici să atace pentru a se face primite cu simpatie. D. Chapuisat poate face aceasta cu atît mai bine, cu cît e însuși un scriitor de merit, cu cît simpatiile sale pentru Grecia l-au apropiat de lumea politică a Sud-Estului european, cu cît studiile sale l-au pregătit pentru deslușirea problemelor cu totul particulare care privesc această parte prea puțin cunoscuta a Europei. Față de dinsul n'avem numai datoria de a-1 primi bine și de a-1 asculta cu atenție, dar și de a-i da o informație bogată și reală. N. l © îS € iA Cazul Hindenburg E o tendință a spiritului omenesc de a bate căile dinainte indicate, iar evenimentele viitoare pe care mintea vrea să le prevadă, ea le dorește realizarea conform premiselor acceptate de dânsa. E legea psihică a minimumului de sforțare. De acea totdeauna trebue o apintire a cugetării, ca să recunoască în anumite epoci timpuri de criză și să vază, că un eveniment realizat e departe de a indica o concluzie dorită. Astfel cu alegerea lui Hindenburg la preșidenția Republicei germane. Surpriza e mare. Și supriza e mare, pentru că lumea politică s’a obișnuit a cugeta conform unor norme, în care prin obișnuință s’a complăcut. O normă politică a dominat cugetarea opiniei publice de un secol și mai bine — acea a democrației. Născută din sbuciumările Marei Revoluțiuni ea se adeverește pe tărâmul ideilor politice ca doctrina parlamentară a liberalismului. 1) Drepturile Omului le stau la bază. Rezultatul războiului cel mare chiar pare să i fi dat spor nou de viață. Pacea de la Versailles nu e oare triumful statelor democratice în contra „Puterilor de pradă” ?. Dar de fapt situația e alta. S’a voit o Germanie democratică, care să se lepede de Satana și Constituția de la Weimar a fostncercarea acestei înființări conform modelului dat de însăși învingătorii. Ființa acestei Germanii democratice era impusă de învingători, ca o distrugere a ierarhizării monarhice, aptă de a menține cadrele sociale necesare militarismului de revanșă, și era bazată, ca viață de viitor, pe nemulțumirile și pe urile răscolite prin înfrângere contra regimului monarhic învins. Calculul la Versailles poate să fii fost bun. Dar în contra lui s’a ridicat extrema consecință a triumfului principiilor democratice împotriva principiilor de autoritate — trumful comunismului și realizarea lui în Rusia. Realizare sub forma curentă ideelor nouă, ce se înfiripează, anume sub forma dictaturei. Noi totuși ne obișnuiam a gândi că trăim după Versailles într’o Europă supusă normelor democrației și a sacedaneului ei în lumea doctrinelor, a liberalismului. Și n’am dat atenția cuvenită unor fenomene politice, a căror apariție arăta succesive scăderi ale acestei doctrine. Semnalul l’a dat Italia și victoria fascismului e prima etapă a unei epoci anti-liberale. Au urmat apoi Spania și Anglia.. Fiecare din aceste state și-au marcat aceste date ale evoluției lor, conform instituțiunilor lor sociale și spiritului public a fiecărui în particular. Astfel în Anglia triumful cel mare al conservatorilor, în contra laburiștilor dar ma ales în contra liberalilor, echivalează, ca semnificare, cu dictatura burgheză lui Mussolini și cu acea militară a lui Primo de Riviera— dictaturi ce se mențin. N’am dat atenția cuvenită a acestor evenimente, pentru că s’au petrecut în sânul unor țări taxate dinainte ca liberale, ca făcând parte din grupul prieten al țărilor democratice — dar mai ales pentru că țara, care mai presus de toate ne ocupă și inima și mint 1) Iau acest cuvânt de liberalism In sensul lui teoretic francez — un actual românesc, rea — Franța— își urma, accentuându-l până la limitele unei extreme stângi, prin ministerul Herriot, și în prezent prin ministerul Painlevé, cu Caillaux la finanțe, cursul democratic impus de o Republică învingătoare. De acea ne-a sguduit, ca deșteptați din vis, alegerea lui Hindenburg. De data aceasta asupra unei opinii publice adâncită în făgașurile obișnuinței, în modul ei de a gândi, a avut loc, „șocul imaginativ”. Trebuesc acum lucrurile privite în față și lucrurile ce se văd în Germania culminează datele succesive ale eșecurilor liberalismului. Și nimic nu e mai logic. D’altminteri orice se întâmplă în istorie își are o logică specială, dar ineluctabilă. Orice prevedere justă își poartă răsplata, orice greșală pedeapsa. Și logica Istoriei ne prezintă ca factor determinant în socotelile prezentului teama comunismului triumfător, ce a cuprins societatea burgheză europeană. La lumina frici de bolșevism se explică reactiunile burghezimei din Italia și Spania, se lămurește viguroasa renaștere a conservatismului englez, fată de decadenta liberalilor. La lumina ei putem tălmăci persitenta puterei partidelor revanșarde ale dreptei germane, ca oferind o garanție mai sigură decât partidele republicane sau centraliste ale Reichului, în contra amenințării comuniste. Cum asemenea, fiind dat puterea acestei drepte germane, ne explicăm triumful ei, dacă privim la politica Franței. Alegerea lui Hindenburg e un răspuns ce-i dă Germania intrării lui Caillaux în minister. Politicei de stângă democratică cu tendințe pacifice ale Franței, Germania îi ripostează cu triumful dreptei reacționare. Căci astfel, Reich milionul de șovăelnici,eliberați de teama Franței a îndrăznit să voteze pe Mareșal, dându-i prin deplasarea voturilor lor, câștig de cauză. Liberalismul—respectul Drepturilor Omului — ce-l readuce pe un Caillaux la putere, nu mai e armă de atac, căci țelurile lui pe lume și le-a îndeplinit Aci consistă inferioritatea lui. Acum într’o Europă, unde se pune chestia de viață și de moarte între societatea burgheză fundată tocmai pe acest liberalism și între comunism, care e un monstru născut din exagerările lui, într’o asemenea Europă trebuesc rupte orice legături ce duc dela unul la celalt’ de la tată la felul hidos. Sunt două lumi contrare și numai luându-și poziție de lume contrară comunismului poate dăinui societatea burgheză. Și pentru a’l combate, deci a’l ataca, dânsa, trebue să se gândească și să întrebuințeze alte mijloace decât cele puse la îndemână de ideologia ei. In fond dictaturi burgheze în contra dictaturei proletariatului. Iar dacă o putere, fie chiar ea învingătoare șovăie, tocmai în numele principiilor democratice să ia parte hotărâtă la luptă, o altă putere, fie dânsa învinsă, se ridică nestânjenită de asemenea idei, în locul său pentru menținerea ordinei sociale. Și aceasta pentru noi e un pericol, căci victoria dreptei în Germania înseamnă un atentat la pacea de la Versailles« DINU CARION ^Hlufwlln »'♦O*........... ZILE TRISTE . Tanul taci Mărturisim că ne-am înșelat. Socoteam ca o a doua natură, obiceiul nefericitului misionar Tancred Constantinescu, de a vorbi ziariștilor de câte’n lună și’n soare. Cine și-ar fi putut închipui că d. Tancred va tăcea acum, ca un... competent liberal, când și de astă dată d-sa s’a întors din Apus cu făgădueli mirifice și irealizabile. In zece ultime escapade financiare eminentul economist a făcut-o fiartă, peste graniță, cu aceași solemnă capacitate... S’a răzbunat cel puțin pe cititorii ziarelor române. Le-a oferit interview-uri circulare. De data asta d. Tancred Constantinescu păstrează o tăcere bizară. Ar vrea să spună poate, că a vorbit când n’a făcut nimic... Dar realitatea e dureroasă. Comercializările nu merg, și capitalismul străin n’are chef să se înhume nici la ele și nici la prevederile precise și tricolore ale Băncei Românești. Degeaba tace d. Tancred Constantinescu: înțelegem să nu spună câte încercări nu a izbutit... Dar să ne comunice măcar rezultatul global. Așteaptă țara, vorbe, domnule minstru. Căci fapte, — vorbim de fapte bune, — dela regimul competențelor ea n’a așteptat nici o dată... Beie inne Se pare că în chestiunea grâului, deci și în acea a scumpirei pâinei, a jucat un foarte mare rol — cine ar fi putut crede ? — statistica ! Confratele nostru liberal dizident, „Răspunderea“, este informat că atât d. Toma de la Iași, cât și d. Portocală, fostul prefect de Brăila, au propus soluțiuni bune și practice. Ambii acești înrăiți funcționari au cerut oprirea exportului grâului și făinei, amândoi cunoscând excelent de bir.o situațiunea reală a disponibilităților noastre. Cei mari n‘au vrut să țină seamă și au rechiziționat, ținând socoteală numai de... statistica (bineînțeles de anime statistici ale celor interesați). Rezultatul s’a văzut: am ajuns la importul de grâu și la pâinea integrală cu 17 lei kgf. Caracteristic este—spune confratele nostru — și răspunsul drastic pe care primul ministru l’ar fi dat unui coleg într’un consiliu de miniștri — „Domnule, mie nu-mi trebue cifre, ci grâu și pâine. Nu cu cifre se hrănește populația țărei și armata“. Dacă îi venea mai devreme în minte d-lui I. Brătianu să ceară grâu în loc de cifre, poate că nu am fi ajuns aci. IFCOURI POLITICE ■ a foaia „partidului“ averescan al ■* cărui șef este d. AL Papacostea, și-a început colaborarea și d. Uranus. Salutăm pe noul nostru confrate descrns prin spatii interplanetare ca să combatăm coloanele , indreptăței“. De altfel, lucrul era de așteptat. Se știe că d. general umblă, politicește vorbind, prin stele... * Un confrate riscă o periculoasă discuție... El se ocupă de ,,Logica d iui Matei Cantacuzino“. Și o face in coloane destinate articolelor pretinse serioase! 'ar strica o asigurare pe viață. naaaaa BKMiaaiamiiw ■»■ [UNK]ni Se cunosc împrejurările în care a fost lovit d. Pan. Halippa, deputat basarabean, unul din luptătorii pentru cauza națională. După cele spuse eri la Cameră de d. Tătărescu, care a confirmat această incalificabilă fantă a unui ofier, d. profesor N. Zorea a făcut următoarele declarațiuni: D. N. IORGA: Domnilor deputați, imi pare bine că d. subsecretar de stat a lămurit pe d. interpelator asupra faptului. D. interpelator părea că se indpește, dacă s'a întâmplat pălmuirea d-lui Halipa sau ba! I. subsecretar de stat, pe baza raportului pe care l-a primit, a arătat că într’adevăr d. Halipa a fost pălmuit. D-sa a dezaprobat — și m'ași fi mirat să n'o fi făcut, orice ministru, din orice regim — a dezaprobat faptul scandalos care s’a petrecut tn dauna onoarei unuia dintre colegii noștri. Dumnealui a făgăduit o anchetă. Mi se pare că înainte de orice anchetă, un lucru trebuia făcut, adică imediata suspendare și pedeapsă a celui care a lovit (aplauze pe băncile opoziției). D. G. TATARESCU, subsecretar de stat la ministerul de interne. Suspendarea este făcută, pedeapsa încă nu (aplauze pe băncile majorității). D. N. IORGA: Și țin să vă dau elemente care vă pot folosi în ceea ce privește măsura pe care veți lua-o. Este neadmisibil ca un ofițer de jandarmi să-și facă dreptate pe această cale, pe calea aceasta de o ne mai pomenită sălbăticie— (aplauze pe băncile partidului național)... care dacă nu s’ar ști omenia care de obicei stăpânește in acesată țară, ar fi in stare să dezonoreze nu numai un regim, dar o țară întreagă (aplauze pe băncile partidului national). UN ATENTAT ODIOS Al doilea, faptul care s'a petrecut, s'a petrecut în dauna unui deputat, vrea sa zică fiecare din noi, atunci când s'ar găsi în conflict cu un reprezentant al forței publice, ar putea fi expus să pățească ceea ce a pățit d. Halipa. Este admisibil să ne gândim măcar la posibilitatea acestui lucru ? Dar unui deputat i se poate spune că dreptul de a ține o întrunire îi este refuzat din cutare motive. Dacă el se împotrivește, trebuie să se facă proces-verbal, pe baza acestui proces-verbal, să se hotărască urmărirea acelui deputat. Dar cine dă dreptul ofițerului de jandarmi să se substituie tuturor organelor care trebue să intervină și, prin lovitura palmelor sale, să pretindă a restabili o situațiune de drept care este de fapt situațiunea supremei nedreptăți pe care însuși actul său o creiază ? Dar, domnule Tătărescu, eu cunosc pe d. Halipa. Eu am luat parte la o campanie electorală alături de d-sa Eu n'am văzut om mai blând, om mai supus legilor decât d. Halipa. Dar noi, cari de ani întregi de zile suntem in Camera aceasta colegi ai d-lui Halipa, nu o singură dată am fost emoționați de accentele, cu care d. Halipa a vorbit de ț ură și a vorbit de nația căreia, i-a adus servicii așa de mari (aplauze pe băncile partidului național). Dar noi l'am văzut pe d. Halipa bolnavă țindndu-se abia in picioare la această tribună — și mă îndoesc dacă eroicul locotenent de jandarmi ar fi pălmuit in felul acesta pe unul care nu ar fi fost bolnav și despre care ar fi știut că este in stare să-i întoarcă imediat cu vârf și îndesat palmele pe cari i le-a dat. (aplauze), — l’am văzut bolnav, la această tribună, dând intregei Camere exemplul liniștei și stăpânirei de sine. * Dar pe lângă aceasta, domnule ministru, vă semnalez un lucru, pe care l'ați uitat și dv. și d. interpelator: d. Halipa este unul din fruntașii basarabeni cari ne-au dat această provincie (aplauze pe băncile nationale). A fost omul care, sub regimul rusesc, a părăsit Basarabia, a avut curajul să vie la Universitatea din Iași, intr'o vreme când nimeni nu putea să bănuiască că Basarabia va veni așa de curând la România; el a fost acela care, prin grai și prin scris, prin ziarul său, a creat conștiință românească in cercurile intelectuale ale Basarbenilor. Este un om înaintea căruia, fiecare dintre noi, fără deosebire de partid, se înclină — și aș fi vrut ca partidul său, in loc să pregătească cine știe ce acțiune separată, să fi fost de față, pentru că să vadă cum un adversar politic aduce de la această tribună recunoștința unui întreg popor muncei și devotamentului d-lui Halipa (aplauze pe băncile partidului național). D. Halippa mai are un merit: elev al unui basarabean, care a pus totdeauna mai mesus de onoarea și interesele nației sale anumite considerațiuni de politică socială și internațională, a știut să treacă peste învățăturile dezastruoase pe cari le-a pumit de la deputatul din Soroca, care i-a fost învățător, a știut să treacă peste internaționalismul nemicios și lipsa de patriotism a învățătorului său, ca să se așeze în fruntea basarabenilor naționaliști (aplauze pe băncile partidului national). Prin urmare, orice s’ar fi întâmplat, am tinut să ridic aici — pentru a arăta caia ce este în inima oricărui om simțitor — durerea pe care o simțim noi tot când pe obrazul lui Halippa a fost pălmuită însăși lupta basarabenilor naționaliști, cari a împins R România până la Nistru Canlauze îndelung prelungite pe băncile partidului național). La Cameră Lovirea dlui Halippa Declarațiile făcute în Cameră, de d. profesor N. Iorga -- După notele stenografice - Deia Reghin la Ciuc Un învățământ dureros pentru alegători La Ciuc liberalii au dat o luptă desperată, și au reușit să scoată din urne pe candidatul lor, fostul prefect Iuliu Florea... Faptul se cunoaște. Dar alegerea acestui domn poate sluji de învățământ și cetățenilor de altă naționalitate. La Reghin, ungurii laolaltă cu liberalii au dat concurs veselului castelan dela Ciucea. La Ciuc, liberalii au opus d-lui Elemér Gyarfas, nu numai un candidat ca cel ales, dar și metode speciale de luptă. Utilizând voturi străine în scopuri de politică măruntă, — cum e cazul Reghinului, — liberalii au prețuit acolo, voturile ungurești numai atât cât le serveau interese lăturalnice. Uneltelor conștiente sau nu, liberalii le plătesc la fel... Și le dau o considerație, de care asociații lor <?e diferite nuanțe, n’au de să se felicite. Secția de la Ciuc, are prin urmare, interesul ei evident pentru alegătorii cari uneori se pun la remorca electoralilor regimului. laiia emu y. Alegerea mareșalului Hindenburg a pus și chestiunea situației actualului guvern german. Marți seara Cancelarul Luther s'a reîntors la Berlin după o consfătuire avută cu Președintele Hindenburg în Hanovra. In urma acestei consfătuiri, Consiliul de miniștri a hotărît după o amănunțită examinare a situației politice să nu demisioneze, dat fiind că noua alegere prezidențială nu este un motiv constituțional pentru aceasta. In ce privește opoziția parlamentară, nu împotriva guvernului ci a președintelui exponent al dreptei, — avem următoarea telegramă: Reprezentanții celor trei partide de coaliție din Landtagul prusian au hotărît Marți să păstreze unitatea de front de până acum și să sprijine guvernul prin toate mijloacele, preferind mai degrabă noui alegeri decât o schimbare de guvern. Asupra atitudinei oficiale a Americei, în aceiași chestiune, — știri din Washington anunță că președintele Coolidge a declarat reprezentanților presei că „va păstra o atitudine neutră față de noua alegere prezidențială din Germania, deoarece nu este indicat să se amestece în afacerile interne ale Reichului". Telegrama, care reproduce cuvintele d-lui Coolidge e însă din sursă germană astfel încât trebuește așteptată confirmarea ei. Generalul Mircescu O apreciere în presa bucovineană Ziarul german din Cernăuți „Czernowitzer Morgenblatt“ face într-un număr recent la loc de frunte următoarea judicioasă apreciere la adresa d-lui general Mircescu, comandantul armatei din Bucovina : Comandantul militar din Cernăuți reprezintă într’o anumită măsură și o funcțiune politică. Situația aceasta dublă reiese din împrejurarea, că reprezentantul celei mai înalte autorități militare din Bucovina e obligat să aplice într’o parte a acestei provincii normele prescrise în legătură cu starea de asediu. Azi începe obligațiunea de-a administra și când e vorba de o administrație publică se cer o mulțime de condițiuni, care nu sunt ușor de îndeplinit. Astfel se cere înainte de toate o largă cunoștință de oameni, o pătrundere a împrejurărilor economice, sociale și culturale, pricepere și înțelegere a raporturilor dintre diferitele grupuri de popoare și în sfârșit respectul față de legile din vigoare. Democrația e, și cu tot dreptul, împotriva însărcinării persoanelor militare cu rezolvarea chestiunilor administrației civile. Starea de asediu și libertatea sunt două concepțiuni care se contrazic. Cetățeanul evită, după putință, orice legătură între el și baionetă. Interesele mai multe de stat reclamă însă din când în când introducerea unor dispozițiuni excepționale și în cazurile acestea prudența și concepția mai largă a bărbaților de stat reclamă ca populația să nu simtă toată asprimea împreunată cu astfel de măsuri excepționale. Generalul Mircescu a fost condus de aceste principii. El a înțeles dispozițiunea populației și a căutat să evite afirmarea caracterului excepțional. Intr'o vreme se cerea în nordul Bucovinei ca orice întrunire familiară mai mare, chiar și nunțile, să fie anunțate mai înainte autorităților militare și numai după încuviințarea acestora se puteau ținea. Generalul și-a dat seama de inutilitatea acestor formalități, în deosebi pentru Bucovina, și a procedat astfel încât populația să nu simtă că se găsește în zona de asediu. Fostul comandant militar a mai căutat să ia contact cu bărbații fruntași ai diferitelor națiuni și să creieze raporturi amicale între militari și civili. Afară de acestea el a aplicat totdeauna sancțiuni când organele subordonate se făceau vinovate de abuzuri. Chemarea la o situație mai înaltă îl face pe înaltul demnitar militar să părăsească funcțiunea ce o ocupa la noi. Nu trebue să mai spunem că populația se desparte cu greu de d. general Mircescu. Bucovina îi va păstra pentru toate timpurile o amintire plăcută. O scumpire nejustificată Tramvaiul se scumpește iar in Capitală, așa am văzut prin ziare și așa m’a asigurat un .,taxator“ setelist. Această scumpire nouă a tarifului tramvaielor o fi ea justificată prin starea conturilor din „scriptele“ societății, — dar ar fi putut fi evitată fără îndoială printr'o gospodărie de alt soiu. „Pasagerii“ știu toți câți bani pier de societatea, o văd cu ochii la fiecare stație, în fiecare „vagon“ fie el „remorcă“ fie el „motor“. Singura grijă a majorității „taxatorilor“ e cum să facă sa nu fi dea bilet dacă mergi numai o distanță scurtă, — cum să-ți ceară biletul înapoi dacă te dai jos înainte de sfârșitul zonei de valabilitate a lui, — sau cum să-ți treacă un bilet care a mai servit odată șoptindu-ți să minți controlorului, de te va întreba, că te-ai urcat din cutare altă stafie. Azi dimineață de pildă am făcut socoteala vagonului cu care am venit în oraș, pândind mișcările celor doi încasatori: din 17 pasageri, pe intervalul a 4 stafii 3 au plătit dar nu li s'a dat bilet de 3 lei, 2 au plătit și li s'au dat bilete cari mai fuseseră întrebuințate, — iar unul cu tot luxul de personal taxator, — a tras chiulul și n’a plătit nimic. Dintr'un condei deci o pagubă de peste 30 la sută adusă societății. Iar nn vagoanele aglomerate „învârteala“ e desigur mult mai mare. In ce privește controlorii, pria sunt pisici cu clopoței și prea se poartă mojiv cu publicul, — socotind că pasagerii trebuesc „controlați“ nu taxatorii — ca să poată prinde una la sută din coțcăriile ce se fac. Scornul democrației e o organizare a societății permițând oricărui membru a-și desvolta personalitatea în prima linie prin genurile de activitate care tind la binele concetățenilor lui și al societăței în totalul ei. (Comisia americană de educăței seculară) * Lumea rurală nu e decât o făcută cooperație cu puterile reproducătoare ale naturii. Dar orașul radiază de focul mutual al spiritului pus în atingere cu spiritul (Foster Kirk) Literatura populară izvor pentru literatura cultă ________, de N. IOÎJSft Caracteristicile literaturii de azi Dintr'o conferință ținută de d. profesor, larga la gruparea „Cameleon" și apărută în revista ,J Mercure de France" sub titlul „La literature populaire source de haute litterature“ publicăm în traducere primul paragraf, interesant prin sinteza pe care o face curentelor care stăpânesc actualmente producția literară: „Nu-i ceva nou să afirmi că generația care s’a format în timpul războiului și se formează în momentul acesta, dorește să aibă o altă literatură. Publicul pare foarte bucuros să-i primească întronarea. Se pare chiar că anumiți scriitori cari au un trecut, un mod personal de a scrie, o experiență proprie, au fost Întrecuți de o nouă literatură, căreia nu i se cere decât un lucru, să fie o nouă și să nu se asemene cu literatura de ieri. Această literatură în formație, obligată să caute noutatea, trebue s-o găsească undeva această noutate; poate că cel mai bun mijloc de căutare ar fi să se observe pe sine însăși, să lase izvorul firesc de inspirație, care există în sufletul oricărui scriitor, capabil să se manifesteze după propria-i înclinație... Sunt totuși persoane care au altă părere și care spun: „Nu se știe niciodată ce este în sufletul omenesc, în personalitatea fiecăruia. Se pot însă găsi subiecte de inspirație în afară de acest izvor foarte greu de sondat, care e personalitatea scriitorului. E mai comod“. Dacă nu mă înșel, — și în primul rând mă gândesc la literatura țării mele, deși nu sunt străin de literatura post-bellică din Franța și de aiurea, din Anglia, Italia, Germania, — îmi pare că această nouă literatură, care ține înainte de toate să fie nouă și căreia i se iartă orice, numai să nu se asemene cu aceea din trecut, face apel la trei sisteme, pentru a îi ceea ce crede că trebue să fie și ceea ce poate s’o recomande unui public lacom de noutate. S’a îndreptat mai întâi către analiza psihologică, o analiză încă gustată în momentul acesta, deși mă întreb dacă, după o serie de cărți de analiză, lumea nu va fi, dacă nu scârbită, cel puțin săturată. A alege un subiect și a te mărgini la o analiză care nu descoperă nimic, până la ultima pagină a romanului sau a nuvelei, nu cred că este aceasta cel mai bun mijloc de a interesa publicul în mod durabil. Povestirea nu-i o ghicitoare, și nu-i nici o experiență psihologică mai mult sau mai puțin trucată. Există un snobism al analizei psihologice, care are avantajul de a îngădui oricui nechemat, neavând darul de a povesti, să se improvizeze în povestitor. Iți prezintă o intrigă neînsemnată, relațiile dintre ființe omenești împodobite cu lucruri mai mult sau mai puțin banale. O carte e făcută din ceea ce s’ar putea cuprinde în trei pagini. Un alt mod de a reînoi literatura — iarăși eu mă gândesc mai ales la români — e acela de a prezenta aventuri extraordinare, de care nimeni n’a auzit vorbindu-se, care nu ar putea avea loc niciodată. Publicul care se interesează de Alexandre Dumas la cinematograf e mult preocupat de aceste povestiri neverosimile. Bineînțeles că autorul, care vorbește uneori în numele său, n’a îndeplinit niciodată lucrurile minunate pe care și le atribue; dar dacă se pune pe el în scenă, dacă aventura are un caracter personal, publicul se înebunește după ea. In al treilea rând, se recurge la pitoresc, la pitorescul mai mult sau mai puțin exotic, care se aplică subiectului. Oricine are puțină experiență 'descoperă foarte ușor punctul precis în care s’a săvârșit placajul, însă cred că peste câțiva ani publicul odată săturat de analiza psihologică, de aventurile neverosimile care se petrec în regiuni ignorate, nu va mai gusta placajul pitoresc, considerat ca un mijloc de a eschiva dificultățile unei povestiri, care trebuie să fie înainte de toate o povestire. Vorbesc mai ales de nuvelă și de roman. Dar tot atât se poate spune și de poezie : această poezie contimporană, care când analizează un fond inexistent, când are porniri epice fără ca poetul însuși să aibă temperamentul necesar pentru a se aventura pe acest vast și dificil domeniu, poezie care în sfârșit, folosindu-se de termeni rari, precum expresiunile geografice neobișnuite, nume din istorie mai mult sau mai puțin autentice, ar fi poezia epocii, deși epoca nu aparține poeziei, ci povestirei, nuvele și povestiri mai lungi, romanul“.