Neamul Românesc, august 1925 (Anul 20, nr. 172-194)
1925-08-01 / nr. 172
îe se pete ín an Aparențele societății noastre sînt de o perfectă ordine, afară de incidente desagreabile ca acela al urmăririlor de operă comică prin codrii Dîmboviței și Prahovei cu carabinierii lui Offenbach, operînd fără musică, în adevăr, dar și fără nici un resultat. încolo însă ce se vedee:țerani cari lucrează pămîntul, meșteri cari-și caută de treabă în ateliere, negustori cari-și fac socotelile, funcționari cari stau la birourile lor, miniștri pe cari-i salută domnii ușieri, și așa mai departe. Dacă te uiți în adîncinsă, pierzi siguranța pe care o dau aceste aspecte. De ce nu se prind hoții? Ziare nepărtinitoare și care luptă pentru buna rînduială dau răspunsul, pentru că populația! susține. Am auzit eu însumi refrenul popular cu privire la dînșii: oameni cari itau de la bogați și dau la săraci. Am trecut prin sate unde lupta contra sărbătorilor nouă devenise o lozincă de anarhie. „Misionarul“ Mitropoliei se aștepta, a venit peste cîteva zile și abia a scăpat cu spinarea teafără. Adventismul el însuși nu e decît o formă a ruperii de legăturile oficiale. Până și în armată spiritul acesta pătrunde. Un soldat minoritar întrebat de ce calcă regulamentul în ținuta sa, a răspuns scurt: Se calcă doar cei de sus, și eu le calc. Sinistre semne! Pentru a le înlătura e o singură cale : intoarcerea ordinii în suflete prin ordinea în Stat și prin bunul exemplu, care lipsesc azi deopotrivă. I. IORGA Griji basarabene Partidul optimismului permanent ori de câte ori guvernează, și al ele vetirilor tot atât de permanente fie că este sau nu la putere —, aruncă o nouă învinuire opoziției că s’ar ocupa prea de aproape de situația din Basarabia, că ar întreprinde o operă de agitație în acea parte a țării exagerând nevoile și neajunsurile ei. După părerea guvernamentală acestea din urmă ar fi aceleași ca și în întreaga cuprindere a țării și că nimic nu justifică o anumită alarmă. S’ar putea discuta evident, dacă din punct de vedere pur material Basarabia se găsește într’o situație de perfectă similitudine cu celelalte ținuturi. S’ar putea discuta cu atât mai vârtos cu cât contrariul s’ar putea dovedi ca o consecință a sistemului de vitregie intenționată a foștilor stăpânitori. De n’ar fi de cât chestia șoselelor și a neîndestulării traficului pe calea ferată și încă ar fi o temeritate de a susține, cum o face presa guvernamentală, că nevoile materiale basarabene nu sunt mai mari decât ale restului țării. Nu însă din acest punct de privire a pornit îngrijorarea și protestările opoziției. Ele își găsesc temeiul da ia considerarea unei stări de spirit deosebite a conaționalilor noștrii de dincolo de Prut. Lunga lor conviețuire în atmosfera misticismului rusesc cât și neputința în care se găseau de a se adăpa la alte izvoare de cultură raționalistă și occidentală le-a creat o mentalitate specială. O mentalitate care deformează realitatea amplificându-i proporțiile fie-n bine fie-n rău și în care acțiunea se determină adesea ori de o iluzie mai mult decât de-o chibzuire minuțioasă a motivelor ce-ar milita în favoarea sau contra rezultatului propus. Această diferențiare care în circumstanțe normale nu ar îndreptăți nici o temere— ea neconstituind în nici un caz o inferioritate față de alte însușiri — trebuește să fie la baza preocupărilor unei politici de stat în momente ca cele de azi. O asemenea concepție nu a fost adoptată de succesivii miniștrii de interne ai guvernului d-lui Brătianu. De aci a pornit întinderea progresivă a unei stări de nedumerire prefăcută câteodată într’una de desnădejde. O ilegalitate i-ar părea de nimica toată unui muntean, de pildă, dar poate să pară o crimă de lese naționalitate unui basarabean. Față de o asemenea impresiune, firesc ca inacțiunile lui să fie cu totul altele. Ar fi fost tot atât de firesc ca înțelegându-se de cârmuire resortul sufletesc ce le-a determinat să se ia măsurile de cuviință cari să nu fie ca o sancțiune proporțională protestării. Ar fi trebuit mai ales stabilită o directivă spre a se evita faptele însăși ce pot să dea loc la o asemenea amplitudine interpretativă. Din aceste convingeri a pornit așa zisa campanie a opoziției. Ea nu numai că nu țintește la crearea unei stări de agitație în Basarabia ci dimpotrivă semnalând împrejurările și repercursiunea lor să silească la luare de măsuri care să garanteze liniștea și echilibrul sufletesc în acest tinut. In acest scop însă nu putea să înconjoare mărturisirea că nevoile și neajunsurile basarabene sânt mai mari decât aiurea, nu pentru că măsurate la cântar sau cu cotul ar fi în adevăr așa, ci pentru că în acea balanță sufletască la care imponderabilul cântărește totuși atât de greu ele capătă această intensificare. Pentru a aprecia însă atât nevoile basarabene cât și acțiunea coordonată și de largă perspectivă a opoziției i-ar trebui partidului liberal acest din urmă cântar pe care el însă nu-l poate poseda nefiind trebuincios măsurării intereselor sale mercantile. ȚCOURI POLITICE Oficiosul d-lui general Averescu narează emoționat, povestea unei bărci care s'a răsturnat in mare lângă Constanța. Noi mai cunoaștem o imbarcație care a luat apă de mult, si al cărei șef este printr'o ciudată coincidentă, la Acqui... ” D . Inculetz, a făcut consiliului de miniștri o declarație senzațională : Sub liberali Basarabia e fericită. Cum o fi oricum n-o fi Basarabia nu știm... Dar e vorba, d-le Inculeț: cum o duc basarabenii tă E in reală primejdie legea repausului duminical, marea capodoperă legislativă a celebrului chirculesc din guvern. Negustorii sunt contra ei, consumatorii contra ei, salariații comerciali, împotriva ei, logica împotriva ei și gramatica la fel. Cu legea șefului protocolului brătienist, un singur personaj a mai rămas de acord: ușierul de la minister. Dar acesta are și norocul că este anafalbet. „Formulele“ averescane D. general r Averescu e In Italia. In lipsa d-sale „activează“, dacă se poate spune astfel: Direcția Electorală, numită la 6 Iulie, prin ultimul ukaz dat la Turnu-Severin. DIRECȚIA ELECTORALA averescană a fost deci constituită, cu excluderea tuturor prietenilor d-lui Octavian Goga, și cu eliminarea singurului elector averestcan, Trancu-lași. Dacă nu interesează ce a urmat în consfătuirile ..direcției electorale“ — hotărârile ei au fost aduse la cunoștința ultimilor partizani, prin coloanele oficiosului d-lui general, îndreptarea, se ocupă pe coloane întregi, de apropiatele alegeri agricole. Nu ne vom ocupa nici de intrigăria copilărească pe care o încearcă față de Opoziția Unită, nici de constatările averescanilor că liberalii se dedau la „o deșănțată revărsare de retorică demagogică". N’ajungeau desigur intrigile împotriva noastră, căci demascarea ilegalităților și demagogiei guvernului. Trebuia să se spună și ce a hotărât direcția electorală în vederea alegerilor pentru Camerele Agricole. Dar nu e ușor să constitui cete electorale, comitete de alegeri și DIRECȚII, și să fugi din luptă, de groaza unor „izbânzi“ ca cea de la Chișinău. DIRECȚIA ELECTORALA averescană apelează deci la eufemisme... Iată cum ocolește delicata chestie și cum anunță că se „abține“ de la apropiatele alegeri : „In această situatie, într'o asemenea atmosferă politică. — Partidul Poporului este singurul care își menține o atitudine conformă cu interesele permanente ale țării și cu nevoile ei momentane. După o lună de studii, „Direcția electorală“ a d-lui general dă birou fugitiv. Sau cum spune oficiosul, averescanii mențin o atitudine conformă cu interesele permanente ale tarei!Era greu de găsit o formulă mai fericită, ca să justifice ridiculul de care se acoperă faimoasa „direcție electorală" a d-lui general. & De pretutindeni Un grec de omenie In Avenue B. din New-York, locuiesc tot felul de oameni. Pe acea stradă își are prăvălia și un grec, cu numele de Jean Ducas. Acesta își împarte în fiecare an, cu oricine e mai aproape de dânsul, întregul profit, fie în marfă, fie în bani, îmbrăcăminte, încălțăminte etc. Pentru binefacerile sale a fost supranumit „Regele Bucuriilor“. Copii primesc bomboane cu butoaiele, în ziua când Ducas își împarte avutul cu săracii. Ducas a plecat din Grecia acum 33 de ani și s-a apucat, în America, de negoț, întâi a vândut fructe pe stradă, apoi și-a deschis o mică cofetărie și azi e om cu stare. De mai mulți ani el și-a împărțit săracilor profitul de la prăvălie. Atunci când a început să neguțătorească avea numai 1 dolar și 7 centime, începând cu un creștinesc „Doamne-Ajută!“ el a făgăduit că, dacă va deveni bogat, vre-o dată, nu va uita de cei săraci. Și făgăduința, de atunci, n'a fost uitată. AGRICULTORI, votati în Alegerile pentru Cernerile Agricole. Lista cututuri a Oscililor Unita COASA SI SECERA Humanifillml cu semnul E o stare de fapt In România, căreia nu i se poate aduce, deocamdată, nici un alt corectiv, afară doar de acela al alungării de la putere a tuturor uzurpatorilor de drepturi. E însă cu atât mai tristă și mai ciudată această stare de fapt a tarii —, ale cărei izvoare de bogăție materială și intelectuală stau ori neexploatate, sau parțial și în folosul numai al unei minorități hrăpărețe speculate, — cu cât în afară de nevoia imperioasă a refacerei ei urgente e profund simțită și necesitatea unei reconcilieri a generațiilor actuale cu firul celui mai curat tradiționalism românesc. Și cu toate aceste nevoi, pe cari lumea le strigă îndurerată la toate răspântiile, — și cu toate că nu e suflet, care să nu dorească din umbra vieței lui umile și trudite, civilisarea țării noastre și aducerea ei pe pragul culturilor apusene, potrivit mijloacelor și posibilităților noastre actuale, de realizare, totuși nu trece zi fără ca o nouă deziluzie să nu accentueze scepticismul ce treptat-treptat sporește și cucerește mulțimea celora, ce nu mai îndrăznesc să spere. Evident, cauzele acestei stări de fapt nu trebuesc căutate în condițiunile materiale ale existenței, așadar nu acestora li se cade corectivul dorit pentru ameliorarea generală a vieței post-bellice în România. Ci dacă e nîîr’adevăr ceva de îndreptat din temelie în regatul nostru, aceasta e fără îndoială complexul condițiunilor morale și intelectuale de desvoltare a vieții noastre publice, închegați relativ recent in structura statului modern după modelelele apusene, unde o veche tradiție a respectului pentru cetățean și pentru Stat îngăduia desăvârșirea mașinei administrative, financiare și economice cu respectarea totodată a voinței și forțelor individuale, noi am trebuit să sacrificăm de cele mai multe ori pe individ pentru a asigura viața Statului tânăr. Și poate că de întregul acest proces nu mi-am fi dat fățiș seama, dacă răsboiul nu m-ar fi arătat cât de șubrezi eram în tot ceea ce clădisem și ne închipuisem a fi statornic și plin de viață. Și atunci, lozinca tuturor politicianilor conștienți a fost aceea a „Siguranței Statului“. Rând pe rând pactele fundamentale pe ale căror principii înscrise de decenii se ridicau parafizele organizațiunei de Stat, au fost consolidate și ciudat, consolidarea lor a fost înțeleasă printr-o înlăturare a lor. Libertățile publice rând pe rând au fost astfel sugrumate. Evident, ceea ce îi era îngăduit Statului, nu-i mai putea fi îngăduit indivividului. Toate se săvârșesc în credința respectării principiului de siguranță a Statului. Firește însă, că în acest sens întreaga viață publică era sistematic falsificată. Și minciuna nu ar fi minat fundamentul organizației noastre de stat, dacă ea nu ar fi trecut peste marginile pe cari postularea principiului siguranței se fixa. Intr’adevăr, potrivit unor măsuri excepționale înscrise în însăși Constituția țării, Statul putea uza și după părerea unora chiar abuza, de drepturile neobicinuite pe cari înseși acele excepțiuni i le oferiau. Dar minciuna i. ros profund și a pornit spre surpare și anarhie viața noastră publică, pentru că un regim politic dictatorial, —■ ivit într'un moment de dibuire a opiniei publice și afirmat printr’o uneltire neîngăduită și printr'o falsificare grosieră a voinței celor surprinși în buna lor credință, — s'a statornicit la cârma țării spre folosul nu al Statului și siguranței sale, ci pentru asigurarea însăși a dominației acelui regim de castă. Căci ce pot oare însemna altceva zilnicele cenzuri și suspendări ale presei, judecățile sumare și arbitrare militărești, bunul plac al puterii executive ce-și găsește un rol în împărțirea dreptății, în sfârșit întreaga stare de asediu în țara în care lumea ar vrea să muncească nu sub biciul autorităților abuzive, ci în lumina libertății ei de cuget și acțiune, — decât tocmai nemărginitul abuz și nemărginită minciună întronată ca esențială condițiune de desvoltare prielnică a însuși regimului politic de jaf și înavuțire ilicită? De aceea libertățile publice sunt sugrumate. Măsurile de „ordine“ decretate continuu de regimul liberal nu constituesc astfel decât simple atentate odioase aduse adevăratei ordine de Stat. Minciuna lui însă e pe moarte. BARBU SOLACOLU •*»**••».*•« Cât valorează un răufăcător La scurt interval autoritățile constatând insuficiența poliției noastre de tot soiul, oferit un premiu pentru prinderea unui rău certat cu justiția. E vorba de cei S0 000 lei oferiți pentru regăsirea urmei excrocului Dâmboviceanu evaporat din Palatul Dreptățiii de sub ochii organelor de pază. Deunăzi se oferiseră 100.000 lei pentru prinderea a doi bandiți, Tomescu și Munteanu, — adică SO.OOO Ici de fiecare, — iar mai de mult pe capul asasinului lui Calr se pusese tot atâta preț. In cel privește pe Terente, faimosul Rege al bălților, suma care s'ar fi acordat celui care l-ar fi prins fusese fixată tot la 50.000 lei. Astfel ori decăte ori a fost vorba de evaluare in bani a unui mare răufăcător, oficialitatea a răspuns hotărât : SO.0OO lei de cap. Cât valorează insă, după această socoteală oficială, un om cinstit? Logic ar fi să se răspundă la această întrebare că un om cinstit e neprețuit. Așa este și în fapt, un asemenea om n'are nici un preț. Pe omul cinstit nu dă azi nimeni nici două cepe degerate. AGRICULTORI VOTAȚI LA ALEGERILE AGRICOLE LISTELE CU COASA ȘI SECERA Originile Romantismului Prelegerea d-lui Ion Sân-Giorgiu, ținută la Valenii-de-Munte In secolul al XIX-lea a fost în literatura europeană o sintetizare a mai multor elemente, originale din alte timpuri. Ca orice epocă istorică, școala romantică n’a apărut spontan. Dacă cercetăm în trecut, aplicând concepția celor două metode , îi vom găsi originea tocmai tn evul mediu. Creștinismul aruncase în umanitate un mare scepticism, că la perfecție nu se poate ajunge decât prin martiraj, numai coborându-te în inima de aur a sufletului Romanii o găseau în mijlocul zeilor. Creștinismul a creat un suflet nemulțumit de sine, gata de jertfă. Astfel fiind, religia a despărțit brusc lumea antică de cea modernă. Literatura acestor două epoci a cu totul diferită.. Chiar viața lor are ceva aparte, romantic. Cruciadele însăși sunt o manifestare în acest sens. Din aceste expediții în umea orientală, ei veneau cu sufletul plin de o poezie nouă. INFLUENȚA ORIENTULUI Orientul s’a oglindit în literatura germană și franceză, infiltrându-se în poemele epice și poezii, apărând și dispărând ca un isvor ce trebuia să isbucnească tocmai în veacul al XIX-lea. Totuși clasicismul a învins germanele romantismului. El a încătușat sufletul de dogme și a desgropat cultura latină. Cu toate acestea manifestarea mistică a evului mediu tot s’a mai păstrat la ideologii germani. Insă Anglia a fost țara cs-a dat pe adevăratul romantic, pe Shakespeare. Acest monstru al libertăților a triumfat chiar în Paris, întâi a apărut și a trecut nebăgat în seamă. Abia prin veacul al XVII a trecut în Europa, mutilat de actori ambulanți, care nu înfățișau partea bună a operii, ci partea bolnavă. Mai târziu a fost introdus de Voltaire cu o recomandație nu tocmai bună. E cunoscut apoi din traduceri concomitente în Germania și Franța. Dar nici acum nu poate fi vorba de adevăratul Shakespeare. Traducătorii au îndepărtat brutalitățile stilistice cât și pe cele imorale și au încărcat substantivele cu prea multe adjective. De aceia Hamlet, în Paris, n’a avut efect. Mai târziu când omenirea caută umanitate și suflet, a descoperit pe adevăratul Shakespeare. Insă imaginația și poezia lui tot nu e prinsă. Schlegel, Guissot, l’au tradus într’o formă apropiată de original. Diversitatea stilului, pasiunea pentru sud, melancolia nordului, umanitatea în formele cele mai goale, și diversitatea tipurilor sunt elementele romantismului Shakespeare-ian. Vedem că urmând evoluția lui Shakespeare, urmărim romantismul. In Germania, vine adus de Iacob Benvel, odată cu creștinismul și cu luptele prielnice ale lui Luther. Libertatea religioasă și felurimea sectelor e prielnică romantismului. Lafender, un mic profet șarlatan din v. XVIII-lea, care s-a dat drept D-zeu, era un spirit romantic. Prințesa Galetzia era tot un suflet romantic în tendința ei mistică de a se confunda cu D-zeu. Lessing, când cere un drum liber sufletului în literatură sau o critică a bibliei, e un revoluționar, un romantic cu toate că era raționalist și admira pe Aristotel. MIȘCAREA STURM UND DRANGULUI Mai trebuia o lovitură să sfarme stânca și izvorul să poată isbucni. Și această lovitură s’a dat treptat până la revoluția franceză, a sfărâmat deodată tot zăgazul ce se mai opunea. Primul a fost Rousseau născut în Elveția, în țara multelor nații. ELI a deschis drumul inimei, a fost subiectivist, cerea retragerea in propriu-i suflet. Rousseau a descoperit natura și omul desbrăcat de cultura dogmatică. El e un cosmopolit literar, îngăduia toate libertățile fără frâu. .Rousseau a trecut din Franța in Geronreist și în Italia deodată. Subiectivismul, sentimentalismul, naturalismul s’au impus peste tot. Atunci apare mișcarea Sturm und Drang-ului Ea apare peste tot și chiar în Franța. Această mișcare se poate sintetiza prin o sul BM—a—B—BE ( Continuarea în vag. NIaim i . Din inițiativa d-lui prof. N. Iorga, deschidem această listă de subscripție pentru clădirea unui modest cămin în com. Golești din județul Muscel, familiei plutonierului Dimitrie Stănescu, care a rămas fără mâna dreaptă din războiul de eliberare. Decretul de decorare a acestui erou cu Virtutea militară, înseamnă „bravura și înverșunarea cu care a luptat la Zimnicea în 1916. Fiind omorîți aproape toți servanții secției de mitraliere, el a tras personal cu una din mitraliere până când a căzut grav rănit pe câmpul de onoare“. Ministerul Sănătății și al Ocrotirilor Sociale a aprobat această inițiativă a noastră prin adresa sa No. 25283 din 10 Iulie a. c. Rugăm pe toți cetitorii noștri cari vor să răspundă apelului ce facem, a trimite sumele pe adresa Administrației ziarului „Neamul Românesc”", str. Brezoianu 6, București, menționând că ele sunt pentru plutonierul invalid Inescu. Stă Au subscris : N. IORGA NEAMUL ROMANESC GEN. NICOLEANU — ALEX. CUSIN N. GEORGESCU — BANCA FRANCO-ROMANA NAȚIONALA, SOCIETATE DE SIGURARE ioc FABRICA FRANCK LOEHNE 100 BANCA EFREM GERMANIA 60 AL. CANTUNIARI 100 I. WALDMAN 40 I. ROSENTHALL 60 I. WANDERMAN 100 SOCIETATEA „SONDAUL“ 200 D. R. IOANIȚESCU 1000 BARBU SOLACOLU W0 RAUL ANASTASIU - 100 M. PREDESCU 60 V. ST1RBU 60 1. BAILA 100 M. GERMANI 200 VICTOR EFTIMIU 200 RADU PAT RUJ LIV ii.:) V. BARCA 30 I. VASILIU 30 ST. MANOLE 500 GH. GHEP.GHEL 56 S. STERN 400 N. POVP 50 Total 6.SSU 500 1000 too 800 2 Or 00 Franța și România Cari sunt punctele asupra cărora e de mai multă importanță să se restrângă relațiuniie francoromâne ? — Scrisoare către d. Edouard Herriot, primar al orașului Lyon și președintele Camerei franceze, publicată in revista d-sale „La Vie“, cu prilejul recentului număr festiv, închinat României — „Am acceptat acum două luni, să mă pun la dispoziția institutului nostru francez de la București pentru a transporta, timp de câteva săptămâni, cursul meu de la Sorbona în universitățile românești, cari mi-au făcut marea onoare de a primi învățătura mea. De aceia vă spun că sunt, ca și dv., personal convins de interesul ce există pentru România și pentru Franța de a restrânge cât mai mult relațiunile lor, și de datoria ce li se impune, prin urmare, de a multiplica schimburile lor intelectuale: amiciția acestor două națiuni, cari datoresc ceia ce au mai bun din ele geniului latin ca le-a pătruns, una după alta, într-un timp când el însuși s'a purificat și lărgit, va fi cu atât mai solidă și fecundă cu cât ea se va stabili pe o înțelegere mutuală a elitelor lor mai încrezătoare și mai intime; și, desigur, nici un mijloc nu trebue să fie neglijat de cei care luptă să desăvârșească această apropiere fundamentală. Evident, trebue să se persevereze, în Franța, pe calea așa de fericit aleasă a doua zi după victoria comună, și să se continue a se trimite în România misiuni universitare periodice. Colegii noștri de la București, Iași, Cernăuți și Cluj nu vor rămâne în umbră. Ele nu constitue nici o intrusiune vulgară după cum ele nu manifestă un diletantism indiscret. Exprimă numai o dorință, pe atât de vie pe cât de sinceră, de amiciție și de înțelegere, și tind să practice, între universitățile române și universitățile franceze, o colaborare socială și continuă. Profesorii noștri, în cursurile lor nu se gândesc să dea lecții nimănui; ei ar fi, de altfel, împiedicați, într'o țară unde sunt mânuite, la perfecție, cele mai bune metode ale științei moderne, de către erudiți a căror autoritate legitimă nu este contestată nicăiri. Foarte simplu, ei vin să aducă, într'un mediu care nu este al lor și unde, cu toate acestea, ei nu se pot simți străini, concluziunile propriilor lor cercetări, rezultatul, adesea inedit, al lucrărilor lor personale, expunerea interogativă a ipotezelor lor, când n'au putut obține, încă, confirmarea lor, recunoașterea descoperirilor lor, dacă au avut șansa de a le descoperi. In favoarea amicilor atât de scumpi cărora le solicită sugestiunile folositoare, după cum le acceptă și îndreptările necesare, ei anticipează câteodată asupra publicarea cărților lor; înlocuesc totdeauna încetineala librarilor de a le transmite de la o extremitate la alta a Europei, și, sub orice formă, restabilesc cât mai bine desechilibrul schimbului, care din nenorocire, m’ărește și scurtează vizitele, altă dată numeroase și prelungite, ale studenților români printre noi. Dar, pe cât de folositoare, tuturor, îmi apar aceste misiuni temporare, ele cer să fie întărite printr'o întreagă serie de măsuri complimentare. Mai întâi, ar fi de dorit ca ele să nu rămână înlăturate. De mai mulți ani, încă, Sorbona are marea șansă de a asculta, la începutul fiecărei primăveri, pe d. profesor N. IORGA, și pot să atest succesul cuvântului său, care atrage în amfiteatrul Guizot un public pe cât de numeros pe atât de regulat, încât ultimii sosiți trebue să-l asculte în picioare. PENTRU CE ACEST EXEMPLU SA NU FIE URMAT? N'ași vrei să arăt nici prea multă modestie, nici să rănesc amorul propriu al cuiva; accept, însă, dinainte reproșurile sale dacă, între alți profesori eminenți ai facultății de litere din România, asigur, în mod public, pe d. Pârvan de marea favoare ce ar întâlni la Paris o serie de conferințe asupra trecutului Daciei și al Moesiei române, pe care dânsul e pe punctul de a o învia, prin săpat, scris și vorbit. In sfârșit nu trebue să pierdem din vedere că schimbul de profesori, destinat mai ales a înlătura obstacolele puse de către deplorabilele circumstanțe prezente schimbului de studenți, nu ne dispensează întru nimic de a seconda din toate puterile noastre indispensabila reluare. Acțiunea unui profesor, poate foarte bine să deștepte în spiritul a 50 sau 100 de elevi, care urmează cursul său timp de câteva săptămâni, o simpatie difusă de care beneficiază cultura și țara pe care el o reprezintă. Dar ea este neputincioasă a recreea atmosfera din care emană și de care sufletele nu se impregnează decât cu condițiunea de a se fi îmbătat complect într'însa. Dacă în 1914, atâți Români au tresărit la vestea că, țara noastră atacată fără motiv, era amenințată în existența sa, aceasta se datorește faptului că cei mai buni dintre Români trăiseră în mijlocul adevăratei Franțe, cei mai frumoși ani ai tinereței lor, că timp de luni de zile ei au împărtășit existența sa, au respirat ideile sale, i-au contractat sentimentele, și că toate calomniile tenebroase ale unei propagande deșănțate se risipiseră la lumina pură a acestor scumpe amintiri. De asemeni ,câtă stimă, amestecată cu dragoste, nu vor încerca pentru România tinerii Francezi, pe cari noi i-am destinat ca membri ai Institutului nostru de la București și cari, geografi sau istorici, petrec doi sau trei ani în familiaritatea țărei românești, a priveliștilor sale mărețe, ori încântătoare, a poporului său energic și candid, muncitor și curtenitor, aspru și artist, a aristocrației sale generoase, care și-a sacrificat, fără a se plânge, privilegiile uniunei pașnice a patriei și ai cărei cei mai nobili reprezentanți ai ei își pun ambițiunile lor în devotamentul pentru știință, a intelectualilor săi, cari sunt curiozitatea și inteligența înseși, a societăței sale mondene, în acelaș timp simplă și rafinată, unde înalta cultură nu încetează de a rămânea în mare onoare împodobind cu spiritualitate grația aleasă a femeilor! Pe pământul francez, pentru Români, pe pământul român, pentru Francezi, vor înflori ambițiile durabile și cari nu se vor mai lua înapoi. Dacă situația financiară nu ne îngădue să sporim numărul locurilor disponibile la Institutul nostru de la București, va fi locul, reducând la un an sau doi stagiul fiecăruia, de a face să treacă pe acolo cel mai mare număr de titulari. Și, în mod reciproc, eu chem, din tot sufletul (Continuarea în vag. Il-a)