Neamul Românesc, septembrie 1925 (Anul 20, nr. 195-218)
1925-09-01 / nr. 195
Director N. IORGA ft îiul al XX, No. 195 REDACȚIA: Str. Brezoianu No. 6 Telefon 12/60.I2 SEI ADMINISTRAȚIA: Str. Brezoianu No. 6. Telefon 12/60. Mari I Septembrie 1925 Domnul care fuge în ajunul sosirii Regelui și a doua zi după o luptă politică — da, politică! — în care-și pusese toate nădejdile de a mai răminea părăsitul trufaș al unei seri bune, președintele Consiliului pleacă pentru a-și căuta sănătatea. Nimenea nu-i dorește alta decît ca această sănătate să fie cit de înfloritoare. Dacă visita la Carlsbad va da d-lui I. I. C. Brătianu energia trebuitoare pentru a ținea discursuri mai bune decît acelea cu care ne-a învrednicit după prima sa cură, vom fi, și din punctul de vedere estetic, nu numai din cel uman, încintiți. Cu cit va fi mai bine fisicește d. prim-ministru, cu atîta va putea judeca mai puțin nervos o situație a țerii în care-și are o așa de largă parte de vină. Dar a pleca în asemenea împrejurări aceasta înseamnă a fuga. Căci alegerile au deschis mai multe procese, care cer o repede soluționare. Procesul prefecților ticăloși cari au comandat bande contra alegatorilor. Procesul tuturor auxiliarilor la călcările de lege îndeplinite. Procesul agenților cari au amenințat, insultat, sechestrat și bătut. Și, mai ales, procesul Guvernului însuși care a organisat și patronat acest ineviabil sistem. Cine face asemenea lucruri să aibă curajul de a sta răspunzător în fața Țerii și în fața Regelui. De ce nu-1 are domnul care fuge? N. IO12GX impunerea prin apreciere D-nul Caillaux, ministrul de finanțe francez, a adresat de curând instrucțiuni directorului general al contribuțiunilor directe. Cităm : „punem mare preț pe acele dispozițiuni care dau administrațiunii un mijloc legal și decisiv de a reacționa împotriva tăinuirilor acelora dintre contribuabili, cari abuzând de prezumțiunea de exactitate a declarațiunilor, nu mărturisesc decât un venit manifest neîndestulător pentru a putea face față felului lor de trai. Sunt convins că nefiind încă instituite sau menținute mijloace de investigațiune mai directe și mai decisive, permițând controlul exact al tuturor categoriilor de venituri, o cercetare cu atenție și judicioasă a cheltuelilor ostensibile ale datornicilor (locuință, număr de servitori, trăsuri de lux, viligiaturi etc.) constitue o metodă de control susceptibilă de a pune capăt fraudelor celor mai caracteristice“. Se institue în Franța astfel ca criteriu de impunere acela al aprecierii de pe aparențe. Deoarece același sistem a fost adoptat și la noi de comisiunile speciale de impunere a profesiunilor libere, împotriva hotărârilor cărora o sumă de apeluri sunt pendinte este oportun a se arăta primele critice ce s’au formulat asupra mai sus citatelor instrucțiuni. Ele s’ar putea rezuma într’un singur argument. Aparențele sunt înșelătoare. In adevăr la noi una din primele chestiuni ce s’a pus contribuabilului din categoria profesioniștilor liberi a fost acela a domiciliului lor, a quantumului de chirie ce plătesc. Dar cât de numeroase nu sunt azi persoanele, care din cauza greutății de a găsi case libere — efect al prelungirii vechilor contracte — nu-și întocmesc bugetul lor de cheltueli astfel încât cea mai mare parte a veniturilor să fie afectată locuinții făcând economii sordide la hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale? Și iarăși câți profesioniști liberi nu sunt cari beneficiind de legea prelungirii, locuesc destul de confortabil și chiar luxos pe o chirie cu mult redusă față de reala valoare locativă a imobilului ? Este oare drept de a presupune un venit mai mare tocmai aceluia care din diferite împrejurări nu a putut să beneficieze de practica unei legi de excepție ? Dar acelaș lucru se poate spune și despre celelalte cheltueli ostensibile. Cine nu cunoaște numeroase cazuri când pentru întreținerea unui automobil proprietarii lor consimt la sacrificiul unor locuințe mizerabile sau a părinților ce pentru a oferi o vilegiatură de o lună copiilor lor fac economii ce trec de limita raționalului ? Intr’o societate ca a noastră în care simțul echilibrului și al cumpătării s’a deformat pentru a fi înlocuit cu acela al disproporții pentru impresiile externe de un moment ce se pot produce asupra cercului înconjurător, cheltueli în genere „ad pompam et ostentationem“ nu pot fi luate ca simptomatice și criteriu al veniturilor. Adeseori ele necesită însăși mirosirea capitalului. In schimb câte persoane bogate nu există care fascinate de prestigiul tezaurizării nu-și reduc traiul cu mult dedesuptul câștigurilor lor și cari potrivit aparențelor pot și trebue să fie taxate după regresiva scară a veniturilor minimale? Ori și cât de judicios ar părea deci la prima vedere criteriul impunerii după apreciere și cât de îndreptățit mai ales față de incontestabilele fraude și tăinuiri, ce se confundă câteodată chiar cu cinismul, în afară de partea vexatorie și inchizitorială ce un asemenea sistem implică, eficacitatea lui rezultă a fi mai mult decât îndoelnică și mai ales compromițătoare a principiului însăși a impozitului indirect. Una din condițiunile lui de încetățenire, în sistemul nostru fiscal, era tocmai celeritatea recuperării sale. Orie ce celeritate poate să fie vorba atunci când încheierile primelor comisiuni sunt supuse apelurilor și ce prevederi de încasări se pot face de pe dânsele când în majoritatea cazurilor instanțele superioare le reformează și le reduce ? In materie de impozit direct, mai ales în primele timpuri ale aplicării sale, cel mai înțelept și singurul criteriu rămâne tot acela al prezumției sincerității declarațiunilor. Iară pentru prevenirea fraudei mijloacele de captare prin moderațiune sunt cu siguranță mai prielnice decât cele de intimidare. O cotă redusă de impozit, și la noi în țară față de situația valutară, o progresivitate ce să se proporționalizeze nu lumii nominale ci puterii de dobândire a banului, va face ca contribuabilul nesperiat de quantumul eventual al impozitului să facă declarațiuni din ce în ce mai sincere. In acest fel se va putea stabili un cazier fiscal al fiecărui cetățean și când nevoile visteriei ar reclama o sporire a cozii el n’ar mai putea să-și tăinuiască averea și veniturile pentru a nu se pune în contradicție cu declarațiunile lui anterioare ușor controlabile. Posibil însă ca miniștrii de finanțe, chinuiți de preocupări prea materialiste, ceea ce ar explica și vocațiunea carierii lor, neglijează prea des importantul factor psihologic. Noroc însă că mai curând sau mai târziu sfârșește prin a se impune, începând chiar prin criticele ce se aduc concepțiilor marilor vistiernici. Din acest punct de privire experiența ce se încearcă acum în Franța ca și cortegiul comentariilor ce o însoțesc merită o deosebită atențiune. AFACERILE REGIMULUI Lonea „Monitorul Oficial“ publică prospectul pentru comercializarea minei de cărbuni a Statului ,,Lonea" din comuna Petroșani. Iată încă una din formidabilele „afaceri“ ale regimului, în care Statul e desbrăcat de avutul său pentru a-l trece în punga acționarilor liberali. Din cele cuprinse în prospect, reese că Statul aduce ca aport social proprietatea averii mobiliare de la mină și folosința averii imobilare, iar subscriitorii, adică liberalii, un capital de 50 mii. lei, din care prima emisiune va fi deocamdată, numai de 30 mii. lei. Un lucru ignorează prospectul și acest lucru tocmai, interesează în cel mai înalt grad opinia publică : care este valoarea reală a aportului Statului? Cunoscători ai chestiunei, pretind că averea imobiliară și mobiliară a Statului se cifrează la sute de milioane. Numai instalațiile făcute recent sunt evaluate la 50 mii. lei, adică tocmai egalul capitalului suferit de particulari. Și dacă aportul Statului e atât de considerabil, ce rost are o comercializare ce, neputând spori veniturile Statului, tinde sub masca unei mai bune administrări, la despuierea acestuia de un important avut ? Dacă este adevărat — cum se spune — că aportul Statului se calculează la peste 500 de milioane, este inadmisibil ca Statul să plătească 90 la sută din rendementul minei de la Lonea pentru a răsplăti capitalul și tehnicienii liberali. Această ultimă potlogărie a guvernului nu va putea rămâne fără ecou. Opoziția unită are datoria să aducă în dezbaterile Parlamentului, formidabilul gbeșefi liberal, săvârșit în dauna Statului. SUBSCRIEȚI PENTRU AȘEZAMANTUL CULTURAL, REGELE FERDINAND SUBSCRIERILE SE PRIMESC LA REDACȚIA ZIARULUI „UNIVERSUL“ ECOURI POLITICE poziția națională de sub conducerea d-lui N. Iorga a eșit triumfătoare în 32 județe iar generalul in 5 (cinci). Iar d. Goga și d. Trancu scriu amândoi, cu mâinile pe conștiință : „Popularitatea ridicolă a d-lui Iorga la sate s'a constatat încă odată mai mult, cu ocazia alegerilor la Camerile agricole“. Singura popularitate reală, e deci a d-lui general Văileanu, tovarășul de glorie al d-lui Niculescu-Dorobanțu, „ * an urma succeselor strălucite obținute în alegeri de direcția electorală averescană, d. general Averesen a decis să o transforme în Legiune Eroică . Comandant va fi numit d. Gr. Trancu-Iași, căruia averescânii îi vor cumpăra prin contribuție de partid, un costum de vântoare și o sabie de Toledo. # Pr .profesor Iorga arată că în alegerile agricole liberalii n'au eșit nici acolo unde li s'au ales listele. Acolo a ,,învinsionor, administrația cointeresată. Convins de importanta adunării de acum a Societății Națiunilor și poate pentru a da convingerea necesară și acelor state cari sovăesc încă de a lega complect care actualmente apare ca singura garantatoarea a garanțiilor hotărâte pe cale de paciuri, d. Pairdevo se va duce si d-sa la Geneva. D-sa va prezida ședința de deschidere si va rosti cu acel prilej un discurs, căruia i se dă de pe acum calificatul de „mare”, — ca unul ce e menit să fixeze si mai mult autoritatea Societății Națiunilor si să indice si mai precis rostul si necesitatea salutară a existentei ei. In așteptarea acelui discurs, corespondentul parizian al excelentului confrate Prager Presse” a obtinut un interview cu primul ministru francez. Declarațiile făcute cu acest prilej de de Painlevé sunt mai mult decât sugestive. Din ele reiese dorința guvernului său de a continua politica de conciliantă pacifică a d-lui Herriot, tendința generală de a aplama orice asperități între tari pe calea convorbirilor amicale, lămuritoare si împăciuitoare, și credința în eficacitatea Ligei Națiunilor ca instrument de pace și, deci, de progres. Ca o indicație asupra spiritului general al discursului ce va ține la deschidere, d. Painlevé a subliniat credința că opera visată de președintele Wilson, începe să-și schițeze înfăptuirea, soarta păcii de această instituție Situația lui in Ministerul de finanțe publică un tablou rezumativ al încasărilor generale ale tezaurului public de la 1 Ianuarie la 30 iunie 1925. Au intrat în primele șase luni ale exercițiului în casa statului 14.094 milioane lei, adică 1781 milioane mai puțin decât prevederile bugetare. Acest deficit de aproape două miliarde la încasări, nu poate fi alarmant, dat fiind că încasările statului sunt mai mari în al doilea semestru al anului, când exportul se face intens. Este deci de prevăzut, că până la sfârșitul exercițiului 1925*“— care, după cum se știe, se execută în 18 luni — evaluările bugetare vor fi cu prisosință acoperite. Facem această constatare nu pentru a obține certificate de bună purtare din partea Viitorului, ci numai pentru motivul simplu că aceasta e indicația cifrelor oficiale, comparate cu acelea ale anilor precedenți. Mni Mii D. M. Oromolu, Guvernatorul Băncii Naționale, informează străinătatea asupra politicei sale de revalorizare a leului. Pentru a fi cât mai bine înțeleasă această sibilică politică monetară, d. Oromolu o ilustrează cu un exemplu concret. Iatăl: , Să admitem că leul e notat la Zurich 2.50 centime. Conform conventional noastre cu ministerul de finanțe și cu concursul și al altor influențe economice și financiare, leul se urcă în primul an cu Î00 la sută, adică cu încă 2.50 centime așa încât la finele primului an atinge valoarea de cinci centime. Pentru anul al doilea admit o creștere a valorii cu 1 centime; leul ar sta deci la sfârșitul anului al doilea la 9 ctntime. In cursul anului al treilea, creșterea valorii ar însuma 7 centime ceia ce ar da, după expirarea anului al treilea, situația de 16 centime. In cursul anului al patruleea evaluez sporul cu 12 centime adică 29 centime la încheerea anului. Pentru anul al cincilea. Insă din diferite motive socotesc creșterea numai cu 6 centime. Leul ar valora prin urmare, după expirarea anului al cincilea, 31 centime adică și-ar fi atins, în timp de cinci ani, o treime din valoare aur, așa că întreaga valoare aur ar fi atinsă în alți 10 ani, adică în total 15 ani". Cu alte cuvinte, d. Oromolu operează în materie de revalorizare... cu ceasornicul. Sfătuim pe guvernatorul Băncii Naționale să-și patenteze rețeta, putând-o recomanda în toate țările cu moneda avariată. Deocamdată așteptăm cu o vie nerăbdare finele primului an de revalorizare, când leul — conform programului — va atinge cursul de 5 la sută Zurich. Și promitem să revenim. O PILDA In curând intr'unul din orașele principale ale Canadei, va avea loc un mare târg de mostre, complectat cu o expoziție națională. Printre atracții va fi de admirat și o casă cu nu mai puțin de opt odăi, în care totul dar absolut totul va fi produs indigen. Astfel de la cărămida zidurilor până la tabla de pe acoperiș, ori dela scândurile dușumelii până la culorile cu cari vor fi zugrăvite odăile, nimic nu va fi datorit vreunei industrii streine, totul fiind de ,fabricație canadiană“. Materialele necesare pentru construirea casei și pentru ,,montarea" ei au fost furnizate de peste deuizeci de diferite industrii indigene. Această condensare centralizată a producției nationale va izbuti desigur mai bine ca orice alt fel de expoziție ca să demonstreze puterea și valoarea resurselor de care dispune țara pe acest teren. In acest scop planurile casei făcute de arhitecți canadieni au prevăzut totul pentru ca industria țării să fie complect reprezentată, fără ca însă să se simtă vreo înghesuială și mai ales fără ca vreun colțișor să se prezinte altfel decât cere gustul modern canadian. Chiar și tablourile cari vor împodobi pereții nu vor fi alese decât dintre operile pictorilor băștinași. Un ziar francez anunțând aceasta, ti da calificativul de ,,regionalism pur". Noi socotim că alta e denumirea pe care o merită și anume: „naționalism luminat". Intr'adevăr casa-expozițiune de care e vorba e menită să arate și indigenilor și streinilor că țara e atât de bogată încât poate, măcar in această direcție, să satisfacă singură absolut toate exigentele . Și aceasta e formulă „prin noi înșine", — dar altfel decât aceea ce se aplică la noi împotriva noastră înșine. De pretutindeni T criteriul hawaian în creștere Insula Hawai va fi cândva mai mare decât insula japoneză, dacă creșterea teritoriului va continua. Părerea oamenilor de știință este, că în urma mișcărilor submarine insula va fi înălțată deasupra apei și teritoriul care acum e inundat, va apare la suprafață. Populația orașului New-York Orașul New-York se sufocă. Pe o întindere de o milă, locuiesc nu mai puțin de 103.045 de locuitori, adică unul la fiecare 17 urme patrate. Dacă locuitorii orașului ar sta în linie, cu brațele întinse, s-ar desparte numai câte 10 urme de la vârful degetelor. Socoteala e făcută pentru Întreaga insulă a Manhattan-ului. Asupra taopurilor arfieologc din România Ziarul „Universul“, îmi pare rău să constat, n’a fost exact informat, când, în articolul de Miercuri 26 August și editorialul din 28 August vorbește despre descoperirile din Valea lui Mihai și, generalizând, despre descoperirile arheologice din România. Situația este cu totul alta și o voi arăta mai jos, pentru buna informație a cititorilor, cu totul induși în eroare prin cele scrise în articolele pomenite. 1) Valea lui Mihai nu e singurul loc unde s'au găsit lucruri importante anul acesta și s'au început săpături. Nu există regiune a țării unde în chip continuu să nu se semnaleze lucruri însemnate. Pe urma celor mai multe se trimit cercetători la fața locului, sau se iau măsuri de supraveghere și păstrare provizorie. Aceasta ca rânduială generală. Localitățile mai însemnate sunt în fiecare an obiectul unor cercetări minuțioase și sistematice. Comisia Monumentelor Istorice în unire cu Direcțiunea Muzeului Național de Antichități, face în fiecare primăvară un plan de lucru, sesizează sumele disponibile, se desemnează persoanele competente și locul anume unde se vor face cercetări și săpături. In afară de marile lucrări din Dobrogea ce continuă de 15 ani încoace, voi pomeni numai câteva locuri cercetate și săpate în ultimii ani, cu rezultate care, fără îndoială, sunt cel puțin tot așa de însemnate ca acele din Valea lui Mihai: întreaga vale a Ialomiței, cu centrul Piscul Crasani (județul Ialomița); întreaga Vale a Mostiștei, cu centrul Sultana (județul Ilfov); toată Valea de către Dunăre a Vedei și Teleormanului cu centrul Zimnicea; Valea Dunărei de la Oltenița până la Călărași, cu centrul Gumelnița lângă Oltenița; în sfârșit o bună parte din valea Argeșului și a Dâmboviței. Inițiatorul și conducătorul tuturor acestor lucrări, în parte apărute, parte în curs de publicare de fiecare cercetător, d. V. Pârvan, membru al Comisiunii Monumentelor Istorice și Director al Muzeului de Antichități, totalizează aceste date pentru harta arheologică a Daciei, ce se reclizează de d-sa în legătură cu Uniunea Academiilor de la Bruxelles. Anul acesta planul de lucru a cuprins și Ardealul. Sub aceiaș conducere personală a d-lui Pârvan, profesorul Teodorescu de la Universitatea din Cluj și actual Director al Muzeului de acolo, ajutat de o altă pleiadă de tineri, a început săpături mari atât la Ulpia Traiană, cât și la Costești, în Munții Hațegului, cu rezultate ce se semnalează cu totul remarcabile. Din această organizație face parte și d. dr. Roșea Marton, care a pornit în colțul cel mai de Apus și Nord al Daciei, cu fonduri puse la dispoziție de aceiași omisiune și stă la latitudinea Direcțiunii Regionale din Ardeal, de a i le spori în măsura posibilității. Se sapă de asemenea în Banat și la Severin. S-a săpat tot așa pe Valea Mureșului. D. Pârvan a inspectat de curând toate șantierele de lucru de la Dunăre și din Carpați. In aceiaș legătură cu Comisiunea Monumentelor Istorice și Muzeul de Antichități, d. Profesor Sauciuc-Săveanu de la Univesritatea din Cernăuți, sapă la Mangalia. Alte săpături proectate în județul Buzău, au trebuit amânate, du oarecare timp, din pricina prelucrărei unor materiale la centru. Deci. 2) Autoritățile vizate, conduse de d-nii Niculae Iorga și V. Pârvan, cu solicitudinea, la timp, a Ministerului de Culte și Arte, nu numai că „s-au sesizat“, dar au luat măsuri din vreme și lucrul continuă normal în toate părțile. La Muzeul de Antichități a sosit un material bogat, cuprins într'un șir complet de lăzi, cu piese, dintre care unele sunt de un interes și de o noutate excepțională. DAR 3) RECLAMA NU ESTE SUFLETUL ARHEOLOGIEI. Sufletul ei este lucrul făcut în arșița varei, până dau ploile și zăpada. Rezultatele ei se cuprind în rapoarte, în dări de seamă și publicațiuni mai mari, de care, însă presa noastră se interesează încă foarte puțin, mai puțin chiar ca pe vremea fericitului de pomenit Cesar Boliac, a cărei „Trompeta Carpaților“, iubea arheologia cu mult mai mult decât chiar politica. 4) Direcția Muzeului Britanic din Londra cunoaște tot ce se face la noi prin Uniunea Internațională a Academiilor și legăturile personale cu reprezentantul nostru în savantul corp. 5) D. dr. Rosen Marton pe care îl cunosc de 15 ani și este un reputat arheolog Ardelean, mi-a declarat nu mai departe acum câteva săptămâni că se simte personal jenat de reclama ce se face cu numele său de către persoane (respectiv informatorul sau informatorii Universului), care-l pun în situația de a fi singurul cercetător la noi,... de hatârul bucuriei unei anume categorii dintre locuitorii țarei noastre, cari, pe nedrept, văd cu suflet încă îndoelnic, toate sforțările noastre, pe orice tărâm. Tot așa a fost informat nu de mult „Universul“ că d. dr. Roșea Marton, a găsit... Mongoli în epoca de piatră sau neolitică (se vede intenția politică, plus rima). Cu regret, Universul care publicase știrea, nu a luat notă să rectifice, că d. Pârvan într'o conferință publică, a atras atențiunea presei asupra acestei... nepotriviri. Deci 6) Arheologia nu are de a face cu nici un fel de politică, decât aceia a lămuririi trecutului, prin ceia ce ne-a rămas de la el. Nici d. Roșea Marton nu o face, iarăși, mi-a declarat-o verbal. Spusele sale i-au fost interceptate tendențios și cu regret constat că „Universul“ a fost surprins în buna sa credință. Fie-mi cu această ocazie permis o constatare și observare. „Universul“ creiază un frumos precedent de a se ocupa și cu comorile trecutului nostru celui mai îndepărtat. O singură observație: mai multă atenție în ce privește informația și redarea. C 1 nu știi, taci sau întrebi. Căci, din nefericire în domeniul arheologiei, suntem însă departe de a fi, ca de pildă, în acela, al economiei politice, unde, cum spunea cineva, sunt mai mulți specialiști decât bieți pacienți, oamenii înțeleg greșit, alții se bucură și, se strică hârtia de prisos. PROT. I. ANDRIEȘESCU Conferențiar la Universitatea din București. Membru coresp. al Comisiunii Monumentelor Istorice *&****• fio-G • «i Suveranii României a Ravena Roma. 31 (Rador). Se anunță din Ravena că au sosit acolo, venind cu automobilul, suveranii României însoțiți de principele Nicolae, și au vizitat monumentele orașului. Copii au oferit flori reginei care a mulțumit emoționată. Familia regală română a fost primită foarte cordial. Din prima zi chiar a deschiderii sesiunei a șasea, comisia de cooperație intelectuală, transformată în consiliul de administrație s'a ocupat de desăvârșirea regulamentului de organizare interioară, de regulamentul financiar și de statutul personalului Institutului național de cooperație intelectuală, încă din Main 1925, în a cincea sesiune plenară ținută la Paris, comisia a fixat planul acestui Institut în ceia ce privește organizarea, funcționarea și dezvoltarea lui, având înainte patru propuneri și concepții de organizare a lui. Intărți ..Observațiile asupra organizării Institutului internațional de cooperație intelectuală“, prezintate de d. Julien Luchaire, actualul director al Institutului și expertul cel mai productiv al comisiei în ceia ce privește anchetele întreprinse de comisie asupra situației muncii intelectuale din diferitele țări, apoi un proiect de regulament elaborat de d. Destrée. Un raport redactat de d. de Halebi asupra viitorului Institut și întrajutorării universitare: în sfârșit, un proiect amănunțit al d-lui de Reynold și care a servit de bază discuțiilor. Vom căuta să expunem aici în linii generale felul cum a fost organizat acest institut, modul în care el va funcționa și persoanele cărora le-a fost încredințată conducerea lui. Principiile pe care, în discuțiile ei îndelungate, comisia de cooperație intelectuală ajuna să le definească și stabilească ca bază a Institutului ei de la Paris îmbracă o formă pe cât de practică și cuminte pe atât de puțin impresionantă și atot promițătoare. Intr'adevăr Institutul se înfățișează ca o operă de experiență, ca o prelungire naturală și ca încoronarea unei munci rodnice și dătătoare de mare încredere desfășurată de comisia de la 1922 până azi. Deși a fost întemeiat cu scopul de a se obține înainte de toate rezultate, existând deci pentru ele și prin ele, nu pentru el însuși, el nu poate apărea ca o creație artificială improvizată .Considerat ca un secretariat tehnic și ca un organ executiv pus la dispoziția comisiei, el va fi pus în slujba aceluiai dublu scur, pentru care a fost creată însăși comisia: să lucreze la apropierea spiritelor și înțelegerea popoarelor prin cooperarea intelectuală a tuturor națiunilor lumii, ușurând astfel munca științifică și promovând intelectualitatea pu și în condiții atât de vitrege de împrejurările actuale. De aceia și începuturile lui sunt modeste. Institutul nu se va amesteca de pildă, în chestiunile școlare așa de delicate și care ating suveranitatea statelor și viața intimă a popoarelor, după cum se va feri să stingherească autonomia universităților, academiilor și celorlalte societăți savante; de asemenea va căuta să nu facă știință, să nu favorizeze cutare sau cutare tendință să nu înlesnească răspândirea vreunei doctrine și nici să faci vre-o concurență instituțiilor anterioare lui, ci se va strădui să rezolve practic și cât mai bine cu putință problemele ce i se vor supune, să rămână un organ de legătură în slujba intelectualilor din lumea întreagă, oferindu-le noi și mai bune mijloace de muncă. El va forma împreună cu comisia și subcomisiile un tot, adevăratul organism de muncă intelectuală a Societății Națiunilor, care va putea mai ușor oferi astfel lumii noua realitate internațională pe care a anunțat-o atât de fermecător crearea ei idealită și entusiastă. ORGANIZAREA INTERIOARA În ceia ce privește organizarea practică interioară a Institutului, ea s'a făcut în spiritul scrisorii președintelui guvernului francez către președintele Consiliului Societății Națiunilor, adică luându-se drept bază principiul conform căruia acest institut trebue considerat ca o prelungire naturală a comisiei, iar membrii comitetului său de direcție să fie aleși de obiceiu dintre membrii comisiei pentru a asigura astfel continuitatea muncii și unitatea de spirit și de metodă. Institutul va avea șase secții și pentru început patru servicii. Secțiile sunt marile diviziuni interioare ale institutului și corespund domeniilor în care comisia s'a angajat de la început. Astfel vor fi secțiile care privesc: 1. Afacerile generale; 2. Raporturile universitare; 3. Documentarea și raporturile științifice; 4. Raporturile artistice și cele literare ; 5. Ajutorarea și chestiunile juridice, și, în fine 6. Informarea. Aceste secțiuni vor forma diviziunile stabile și fundamentale ale institului și vor fi conduse de funcționari permanenți. Serviciile însă vor fi activități mai restrânse în slujba Institutului, cum ar fi de pildă biblioteca și arhivele sau specialități tehnice ca serviciul cinematografic, propus și susținut de d. Luchaire printr'un elocvent raport asupra „cinematografului și viața intelectuală“. Restrânse deci și temporare, serviciile vor fi creiate după nevoie. Pentru început s'a admis : 1. Serviciul ajutorării intelectuale; 2. al bibliotecii și arhivelor; 3. al contabilității și 4. al emigrației. Ele vor funcționa cu ajutorii experților angajați de teridon, pentru o muncă determinată căreia nu vor fi obligați să-i închine tot timpul lor. Și pentru ca acest fel de organizație să nu pară prea birocratic, dând și Institutului acest caracter, raportul glăsuește astfel: „Acești termeni de „secție“ și „serviciu“ să nu deștepte de loc imaginea unor vaste birouri pline de funcționari . Un șef cu unul sau—cel mult—două ajutoare va fi de ajuns pentru a conduce secția; un specialist, angajat cele mai adesea cu titlu temporar, va fi de ajuns pentru a pune în mișcare un serviciu. Institutul nu va începe decât cu un personal redus; noi funcțiuni nu se vor crea decât la nevoie, fiind bine înțeles — o repetăm — că simplicări și suprimări vor putea interveni totdeauna, după scopurile atinse și rezultatele obținute“. Budgetul institutului e divizat în trei: personal, întreținere și funcționare. La personal se prevede astfel in franci francezi: Un director 50.000 6 șefi de secție 252.000 Traducători și secretari: dactilografi 110.000 Colaboratori ocazionali 250.000 Indemnități diverse 100.000 Total deci *”*092.000 Funcționarea cuprinde: Cheltuielile de călătorie ale comit"*"''!! de direcție 100.000 Cheltuieli de recepție 50.000 Deplasările funcționarilor 100.000 Cheltuielile de birou 30.000 Biblioteca 20.000 Publicații și alte lucrări 150.000 Total 500.000 Aici se mai adaugă Participarea la operele internaționale de cooperație intelectuală și organizarea schimbului 200.000 Neprevăzute 200.000 Serviciul de ajutorare intelectuală 100.000 In total deci budgetul se ridică la suma de 2.072.000 franci francezi pe an, sumă pe care urmează s'o dea regulat statul francez pentru institutul internațional de cooperație intelectuală. Statutul organic stabilește următoarele cu privire la funcționarea organelor conducătoare ale institutului. Comisia de cooperație intelectuală formează consiliul de administrație. Comitetul de direcție asigură în general îndrumarea tehnică a Institutului și primește, în acest scop, puterile și instrucțiile necesare de la consiliul de administrație; el emană deci de la comisie și trebue constituit astfel încât să asigure cât mai bne posibil continuitatea muncii, iar membrii săi vor trebui să fie nu numai perfct la curent cu lucrările comisiei, dar și pătrunși de spiritul și metodele ei. Cât despre directorul Institutului el va avea sarcina să asigure unitatea muncii și coordonarea sforțărilor subt controlul ce (Continuare în pag. II-a) Scrisori din Geneva Iliin lliiili Inlili I IMIK Mill Pentru întreținere : Oameni de serviciu 80.000 întreținerea localului _TM1?0.000 Total deci 180.000