Neamul Românesc, septembrie 1925 (Anul 20, nr. 195-218)

1925-09-01 / nr. 195

Director N. IORGA ft îi­ul al XX, No. 195 REDACȚIA: Str. Brezoianu No. 6 Telefon 12/60.I2 SE­I ADMINISTRAȚIA: Str. Brezoianu No. 6. Telefon 12/60. Mari I Septembrie 1925 Domnul care fuge în ajunul sosirii Regelui și a doua zi după o luptă po­litică — da, politică! — în care-și pusese toate nădejdile de a mai răminea părăsitul trufaș al unei seri bune, președintele Consiliului pleacă pentru a-și căuta sănătatea. Nimenea nu-i dorește alta decît ca această sănătate să fie cit de înfloritoare. Dacă visita la Carlsbad va da d-lui I. I. C. Brătianu energia trebuitoare pentru a ținea discursuri mai bune decît acelea cu care ne-a învrednicit după prima sa cură, vom fi, și din pu­nctul de vedere estetic, nu numai din cel uman, încintiți. Cu cit va fi mai bine fisicește d. prim-ministru, cu atîta va putea judeca mai puțin nervos o situație a țerii în care-și are o așa de largă parte de vină. Dar a pleca în asemenea împrejurări aceasta înseamnă a fuga. Căci alegerile au deschis mai multe procese, care cer o repede soluționare. Procesul prefecților ticăloși cari au comandat bande contra alegatorilor. Procesul tuturor auxiliarilor la călcările de lege îndeplinite. Procesul agenților cari au amenințat, insultat, sechestrat și bătut. Și, mai ales, procesul Guvernului însuși care a organisat și patronat acest ineviabil sistem. Cine face asemenea lucruri să aibă curajul de a sta răspunzător în fața Țerii și în fața Regelui. De ce nu-1 are domnul care fuge? N. IO12GX impunerea prin apreciere D-nul Caillaux, ministrul de fi­nanțe francez, a adresat de cu­rând instrucțiuni directorului ge­neral al contribuțiunilor directe. Cităm : „punem mare preț pe a­­cele dispozițiuni care dau admi­­nistrațiunii un mijloc legal și de­cisiv de a reacționa împotriva tăi­nuirilor acelora dintre contribua­bili, cari abuzând de prezumțiu­­nea de exactitate a declarațiuni­­lor, nu mărturisesc de­cât un ve­nit manifest neîndestulător pen­tru a putea face față felului lor de trai. Sunt convins că nefiind încă instituite sau menținute mijloace de investigațiune mai directe și mai decisive, permițând controlul exact al tuturor categoriilor de venituri, o cercetare cu atenție și judicioasă a cheltuelilor ostensi­­bile ale datornicilor (locuință, nu­măr de servitori, trăsuri de lux, viligiaturi etc.) constitue o meto­dă de control susceptibilă de­ a pune capăt fraudelor celor mai caracteristice“. Se institue în Franța astfel ca criteriu de impunere acela al a­­precierii de pe aparențe. De­oare­ce același sistem a fost adoptat și la noi de comisiunile speciale de impunere a profesiunilor libere, împotriva hotărârilor cărora o sumă de apeluri sunt pendinte este oportun a se arăta primele critice ce s’au formulat asupra mai sus citatelor instrucțiuni. Ele s’ar putea rezuma într’un singur argument. Aparențele sunt înșelătoare. In adevăr la noi una din primele chestiuni ce s’a pus contribuabilului din catego­ria profesioniștilor liberi a fost acela a domiciliului lor, a quan­­tumului de chirie ce plătesc. Dar cât de numeroase nu sunt azi persoanele, care din cauza greu­tății de a găsi case libere — efect al prelungirii vechilor contracte — nu-și întocmesc bugetul lor de cheltueli astfel în­cât cea mai mare parte a veniturilor să fie a­­fectată locuinții făcând economii sordide la hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale? Și iarăși câți profesioniști liberi nu sunt cari beneficiind de legea prelungirii, locuesc destul de confortabil și chiar luxos pe o chirie cu mult redusă față de reala valoare loca­­tivă a imobilului ? Este oare drept de­ a presupune un venit mai mare tocmai aceluia care din diferite împrejurări nu a putut să beneficieze de practica unei legi de excepție ? Dar acelaș lucru se poate spune și despre celelalte cheltueli osten­­sibile. Cine nu cunoaște nume­roase cazuri când pentru întreți­nerea unui automobil proprieta­rii lor consimt la sacrificiul unor locuințe mizerabile sau a părinți­lor ce pentru a oferi o vilegiatură de o lună copiilor lor fac econo­mii ce trec de limita raționalu­lui ? Intr’o societate ca a noastră în care simțul echilibrului și al cumpătării s’a deformat pentru a fi înlocuit cu acela al dispropor­ții pentru impresiile externe de un moment ce se pot produce a­­supra cercului înconjurător, chel­tueli în genere „ad pompam et ostentationem“ nu pot fi luate ca simptomatice și criteriu al veni­turilor. Adeseori ele necesită în­săși mirosirea capitalului. In schimb câte persoane boga­te nu există care fascinate de prestigiul tezaurizării nu-și re­duc traiul cu mult dedesuptul câștigurilor lor și cari potrivit a­­parențelor pot și trebue să fie ta­xate după regresiva scară a veni­turilor minimale? Ori și­ cât de judicios ar părea deci la prima vedere criteriul im­punerii după apreciere și cât de îndreptățit mai ales față de in­contestabilele fraude și tăinuiri, ce se confundă câte­odată chiar cu cinismul, în afară de partea vexatorie și inchizitorială ce un asemenea sistem implică, eficaci­tatea lui rezultă a fi mai mult de­cât îndoelnică și mai ales com­promițătoare a principiului în­săși a impozitului indirect. Una din condițiunile lui de în­­cetățenire, în sistemul nostru fis­cal, era tocmai celeritatea recu­perării sale. Or­ie ce celeritate poate să fie vorba atunci când încheierile primelor comisiuni sunt supuse apelurilor și ce preve­deri de încasări se pot face de pe dânsele când în majoritatea cazurilor instanțele superioare le reformează și le reduce ? In materie de impozit direct, mai ales în primele timpuri ale aplicării sale, cel mai înțelept și singurul criteriu rămâne tot a­­cela al prezumției sincerității de­­clarațiunilor. Iară pentru preve­nirea fraudei mijloacele de cap­tare prin moderațiune sunt cu si­guranță mai prielnice de­cât cele de intimidare. O cotă redusă de impozit, și la noi în țară față de situația valu­tară, o progresivitate ce să se proporționalizeze nu lumii nomi­nale ci puterii de dobândire a ba­nului, va face ca contribuabilul nesperiat de quantumul eventual al impozitului să facă declara­­țiuni din ce în ce mai sincere. In acest fel se va putea stabili un cazier fiscal al fiecărui cetățean și când nevoile visteriei ar recla­ma o sporire a cozii el n’ar mai putea să-și tăinuiască averea și veniturile pentru a nu se pune în contradicție cu declarațiunile lui anterioare ușor controlabile. Posibil însă ca miniștrii de fi­nanțe, chinuiți de preocupări prea materialiste, ceea ce ar expli­ca și vocațiunea carierii lor, negli­jează prea des importantul factor psih­ologic. Noroc însă că mai curând sau mai târziu sfârșește prin a se impune, începând chiar prin criticele ce se aduc concep­țiilor marilor vistiernici. Din a­­cest punct de privire experiența ce se încearcă acum în Franța ca și cortegiul comentariilor ce o în­soțesc merită o deosebită aten­țiune. AFACERILE REGIMULUI Lonea „Monitorul Oficial“ publică prospectul pentru comercializarea minei de cărbuni a Statului ,,Lo­­nea" din comuna Petroșani. Iată încă una din formidabilele „afaceri“ ale regimului, în care Statul e desbrăcat de avutul său pentru a-l trece în punga acționa­­rilor liberali. Din cele cuprinse în prospect, reese că Statul aduce ca aport so­cial proprietatea averii mobiliare de la mină și folosința averii imo­­bilare, iar subscriitorii, adică li­beralii, un capital de 50 mii. lei, din care prima emisiune va fi deocamdată, numai de 30 mii. lei. Un lucru ignorează prospectul și acest lucru tocmai, interesează în cel mai înalt grad opinia pu­blică : care este valoarea reală a aportului Statului? Cunoscători ai chestiunei, pre­tind că averea imobiliară și mobi­liară a Statului se cifrează la sute de milioane. Numai instalațiile fă­cute recent sunt evaluate la 50 mii. lei, adică tocmai egalul capi­talului suferit de particulari. Și dacă aportul Statului e atât de considerabil, ce rost are o co­mercializare ce, neputând spori veniturile Statului, tinde sub mas­ca unei mai bune administrări, la despuierea acestuia de un impor­tant avut ? Dacă este adevărat — cum se spune — că aportul Statului se calculează la peste 500 de milioane, este inadmisibil ca Statul să plă­tească 90 la sută din rendementul minei de la Lonea pentru a răs­plăti capitalul și teh­nicienii libe­rali. Această ultimă potlogărie a gu­­vernului nu va putea rămâne fără ecou. Opoziția unită are datoria să aducă în dezbaterile Parlamentu­lui, formidabilul gbeșefi liberal, săvârșit în dauna Statului. SUBSCRIEȚI PENTRU AȘEZ­AMANTUL­ CUL­TURAL, REGELE FERDINAND SUBSCRIERILE SE PRI­­MESC LA REDACȚIA ZIARULUI „UNIVERSUL“ ECOURI­ ­ POLITICE poziția națională de sub condu­cerea d-lui N. Iorga a eșit trium­fătoare în 32 județe iar generalul in 5 (cinci). Iar d. Goga și d. Trancu scriu amândoi, cu mâinile­ pe conș­tiință : „Popularitatea ridicolă a d-lui Ior­ga la sate s'a constatat încă odată mai mult, cu ocazia alegerilor la Ca­­merile agricole“. Singura popularitate reală, e deci a d-lui general Văileanu, tovarășul de glorie al d-lui Niculescu-Doro­­banțu, „ * a­n urma succeselor strălucite ob­ținute în alegeri de direcția elec­torală averescană, d. general Ave­resen a decis să o transforme în Le­giune Eroică . Comandant va fi numit d. Gr. Trancu-Iași, căruia aver­es­cânii îi vor cumpăra prin contribuție de partid, un costum de vânt­oare și o sabie de Toledo. # Pr .profesor Iorga arată că în alege­­rile agricole liberalii n'au eșit nici acolo unde li s'au ales listele. Acolo a ,,învins­i­onor, adminis­trația cointeresată. Convins de importanta adună­­­rii de acum a Societății Națiunilor și poate pentru a da convingerea­­ necesară și acelor state cari so­­văesc încă de a lega complect care actualmente apare ca sin­gura garantatoarea a garanțiilor hotărâte pe cale de pac­iuri, d. Pairdevo se va duce si d-sa la Geneva. D-sa va prezida ședința de deschidere si va rosti cu acel prilej un discurs, căruia i se dă de pe acum calificatul de „mare”, — ca unul ce e menit să fixeze si mai mult autoritatea Societății Națiunilor si să indice si mai precis rostul si necesitatea salutară a existentei ei. In așteptarea acelui discurs, corespondentul parizian al excelentului confrate Prager Presse” a obtinut un interview cu primul minis­tru francez. Declarațiile făcute cu acest prilej de de Painlevé sunt mai mult de­cât sugestive. Din ele reiese dorința guvernului său de a continua politica de conciliantă pacifică a d-lui Herriot, ten­dința generală de a aplama orice asperități între tari pe calea con­vorbirilor amicale, lămuritoare si împăciuitoare, și credința în eficacitatea Ligei Națiunilor ca instrument de pace și, deci, de progres. Ca o indicație asupra spiritului general al discursului ce va ține la deschidere, d. Painlevé a subliniat credința că opera visată de președintele Wilson, începe să-și schițeze înfăptuirea, soarta păcii de această instituție Situația lui in­ Ministerul de finanțe publică un tablou rezumativ al încasări­lor generale ale tezaurului public de la 1 Ianuarie la 30 iunie 1925. Au intrat în primele șase luni ale exercițiului în casa statului 14.094 milioane lei, adică 1781 mi­lioane mai puțin decât prevede­rile bugetare. Acest deficit de aproape două miliarde la încasări, nu poate fi alarmant, dat fiind că încasările statului sunt mai mari în al doi­lea semestru al anului, când ex­portul se face intens. Este deci de prevăzut, că până la sfârșitul exercițiului 1925*“— care, după cum se știe, se execută în 18 luni — evaluările bugetare vor fi cu prisosință acoperite. Facem această constatare nu pentru a obține certificate de bu­nă purtare din partea Viitorului, ci numai pentru motivul simplu că aceasta e indicația cifrelor o­­ficiale, comparate cu acelea ale anilor precedenți. Mni Mii D. M. Oromolu, Guvernatorul Băn­cii Naționale, informează străinăta­­tea asupra politicei sale de revalori­zare a leului. Pentru a fi cât mai bine înțelea­să această sibilică politică moneta­ră, d. Oromolu o ilustrează cu un exemplu concret. Iatăl­: , Să admitem că leul e notat la Zurich 2.50 centime. Conform con­ventional noastre cu ministerul de finanțe și cu concursul și al altor influențe economice și financiare, leul se urcă în primul an cu Î00 la sută, adică cu încă 2.50 centime așa încât la finele primului an atinge valoarea de cinci centi­me. Pentru anul al doilea ad­mit o creștere a valorii cu 1 centi­­me; leul ar sta deci la sfârșitul a­­nului al doilea la 9 ctntime. In cursul anului al treilea, creșterea valorii ar însuma 7 centime ceia ce ar da, după expirarea anului al treilea, situația de 16 centime. In cursul anului al patruleea evaluez sporul cu 12 centime adică 29 cen­time la încheerea anului. Pentru anul al cincilea. Insă din diferite motive socotesc creșterea numai cu 6 centime. Leul ar valora prin ur­mare, după expirarea anului al cincilea, 31 centime adică și-ar fi atins, în timp de cinci ani, o trei­me din valoare aur, așa că întreaga valoare aur ar fi atinsă în alți 10 ani, adică în total 15 ani". Cu alte cuvinte, d. Oromolu ope­rează în materie de revalorizare... cu ceasornicul. Sfătuim pe guvernatorul Băncii Naționale să-și patenteze rețeta, pu­tând-o recomanda în toate țările cu moneda avariată. Deocamdată așteptăm cu o vie ne­răbdare finele primului an de reva­lorizare, când leul — conform pro­gramului — va atinge cursul de 5 la sută Zurich. Și promitem să revenim. O PILDA In curând intr'unul din orașele principale ale Canadei, va avea loc un mare târg de mostre, complec­tat cu o expoziție națională. Printre atracții va fi de admirat și o casă cu nu mai puțin de opt odăi, în care totul dar absolut totul va fi produs indigen. Astfel de la cărămi­da zidurilor până la tabla de pe acoperiș, ori dela scândurile dușu­­melii până la culorile cu cari vor fi zugrăvite odăile, nimic nu va fi da­torit vreunei industrii streine, totul fiind de ,fabricație canadiană“. Materialele necesare pentru con­struirea casei și pentru ,,montarea" ei au fost furnizate de peste deuizeci de diferite industrii indigene. Acea­stă condensare centralizată a pro­ducției nationale va izbuti de­sigur mai bine ca orice alt fel de expoziție ca să demonstreze puterea și valoa­rea resurselor de care dispune țara pe acest teren. In acest scop planurile casei făcu­te de arhitecți canadieni au prevă­zut totul pentru ca industria țării să fie complect reprezentată, fără ca însă să se simtă vreo înghesuială și mai ales fără ca vreun colțișor să se prezinte altfel decât cere gustul mo­dern canadian. Chiar și tablourile cari vor împodobi pereții nu vor fi alese decât dintre operile pictorilor băștinași. Un ziar francez anunțând aceasta, ti da calificativul de ,,regionalism pur". Noi socotim că alta e denumi­rea pe care o merită și anume: „na­ționalism luminat". Intr'adevăr ca­­sa-expozițiune de care e vorba e me­nită să arate și indigenilor și strei­nilor că țara e atât de bogată încât poate, măcar in această direcție, să satisfacă singură absolut toate exi­gentele . Și aceasta e formulă „prin noi înșine", — dar altfel decât aceea ce se aplică la noi împotriva noas­tră înșine. De pretutindeni T criteriul hawa­ian în creștere Insula Hawai va fi cândva mai mare de­cât insula japoneză, dacă creșterea teritoriului va continua. Părerea oamenilor de știință este, că în urma mișcărilor submarine in­sula va fi înălțată de­asupra apei și teritoriul care acum e inundat, va a­pare la suprafață. Populația orașului New-York Orașul New-York se sufocă. Pe o întindere de o milă, locuiesc nu mai puțin de 103.045 de locuitori, adică unul la fiecare 17 urme patrate. Dacă locuitorii orașului ar sta în linie, cu brațele întinse, s-ar des­parte numai câte 10 urme de la vâr­ful degetelor. Socoteala e făcută pentru Întrea­ga insulă a Manhattan-ului. Asupra taopu­rilor arfieologc din România Ziarul „Universul“, îmi pare rău să constat, n’a fost exact in­format, când, în articolul de Mier­curi 26 August și editorialul din 28 August vorbește despre desco­peririle din Valea lui Mihai și, generalizând, despre descoperiri­le arheologice din România. Situația este cu totul alta și o voi arăta mai jos, pentru buna informație a cititorilor, cu totul induși în eroare prin cele scrise în articolele pomenite. 1) Valea lui Mihai nu e singu­rul loc unde s'au găsit lucruri im­portante anul acesta și s'au înce­put săpături. Nu există regiune a țării unde în chip continuu să nu se semnaleze lucruri însemnate. Pe urma celor mai multe se tri­mit cercetători la fața locului, sau se iau măsuri de supraveghe­re și păstrare provizorie. Aceasta ca rânduială generală. Localitățile mai însemnate sunt în fiecare an obiectul unor cercetări minuțioase și sistema­tice. Comisia Monumentelor Isto­rice în unire cu Direcțiunea Mu­zeului Național de Antichități, face în fiecare primăvară un plan de­ lucru, se­sizează sumele dispo­nibile, se desemnează persoane­le competente și locul anume unde se vor face cercetări și să­pături. In afară de marile lucrări din Dobrogea ce continuă de 15 ani încoace, voi pomeni numai câ­teva locuri cercetate și săpate în ultimii ani, cu rezultate care, fără îndoială, sunt cel puțin tot așa de însemnate ca acele din Valea lui Mihai: întreaga vale a Ialomiței, cu centrul Piscul Cra­­sani (județul Ialomița); întreaga Vale a Mostiștei, cu centrul Sul­tana (județul Ilfov); toată Valea de către Dunăre a Vedei și Te­leormanului cu centrul Zimnicea; Valea Dunărei de la Oltenița până la Călărași, cu centrul Gumelnița lângă Oltenița; în sfârșit o bună parte din valea Argeșului și a Dâmboviței. Inițiatorul și conducătorul tu­turor acestor lucrări, în parte a­­părute, parte în curs de publica­re de fiecare cercetător,­­ d. V. Pârvan, membru al Comisiunii Monumentelor Istorice și Direc­tor al Muzeului de Antichități, to­talizează aceste date pentru harta arheologică a Daciei, ce se recli­­zează de d-sa în legătură cu U­­niunea Academiilor de la Bru­xelles. Anul acesta planul de lucru a cuprins și Ardealul. Sub aceiaș conducere personală a d-lui Pâr­van, profesorul Teodorescu de la Universitatea din Cluj și actual Director al Muzeului de acolo, aju­tat de o altă pleiadă de tineri, a început săpături mari atât la Ul­­pia Traiană, cât și la Costești, în Munții Hațegului, cu rezultate ce se semnalează cu totul remarca­bile. Din această organizație face parte și d. dr. Roșea Marton, care a pornit în colțul cel mai de Apus și Nord al Daciei, cu fonduri puse la dispoziție de aceiaș­i omisiune și stă la latitudinea Direcțiunii Regionale din Ardeal, de a i le spori în măsura posibilității. Se sapă de asemenea în Banat și la Severin. S-a săpat tot așa pe Valea Mureșului. D. Pârvan a in­spectat de curând toate șantiere­le de lucru de la Dunăre și din Carpați. In aceiaș legătură cu Co­misiunea Monumentelor Istorice și Muzeul de Antichități, d. Pro­fesor Sauciuc-Săveanu de la Uni­vesritatea din Cernăuți, sapă la Mangalia. Alte săpături proecta­­te în județul Buzău, au trebuit a­­mânate, du oarecare timp, din pricina prelucrărei unor mate­riale la centru. Deci. 2) Autoritățile vizate, conduse de d-nii Niculae Iorga și V. Pâr­van, cu solicitudinea, la timp, a Ministerului de Culte și Arte, nu numai că „s-au sesizat“, dar au luat măsuri din vreme și lucrul continuă normal în toate părțile. La Muzeul de Antichități a sosit un material bogat, cuprins într'un șir complet de lăzi, cu piese, din­tre care unele sunt de un interes și de o noutate excepțională. DAR 3) RECLAMA NU ESTE SU­FLETUL ARHEOLOGIEI. Sufle­tul ei este lucrul făcut în arșița varei, până dau ploile și zăpada. Rezultatele ei se cuprind în ra­poarte, în dări de seamă și publi­­cațiuni mai mari, de care, însă presa noastră se interesează încă foarte puțin, mai puțin chiar ca pe vremea fericitului de pomenit Cesar Boliac, a cărei „Trompeta Carpaților“, iubea arheologia cu mult mai mult decât chiar poli­tica. 4) Direcția Muzeului Britanic din Londra cunoaște tot ce se face la noi prin Uniunea Interna­țională a Academiilor și legătu­rile personale cu reprezentantul nostru în savantul corp. 5) D. dr. Rosen Marton pe care îl cunosc de 15 ani și este un re­putat arheolog Ardelean, mi-a de­clarat nu mai de­parte acum câ­teva săptămâni că se simte per­sonal jenat de reclama ce se face cu numele său de către persoane (respectiv informatorul sau infor­matorii Universului), care-l pun în situația de a fi singurul cerce­tător la noi,... de hatârul bucu­riei unei anume categorii dintre locuitorii țarei noastre, cari, pe nedrept, văd cu suflet încă îndoel­nic, toate sforțările noastre, pe ori­ce tărâm. Tot așa a fost informat nu de mult „Universul“ că d. dr. Roșea Marton, a găsit... Mongoli în epoca de piatră sau neolitică (se vede intenția politică, plus rima). Cu regret, Universul care publicase știrea, nu a luat notă să rectifice, că d. Pârvan într'o con­­ferință publică, a atras atențiu­nea presei asupra acestei... nepo­triviri. Deci 6) Arheologia nu are de a face cu nici un fel de politică, decât a­­ceia a lămuririi trecutului, prin ceia ce ne-a rămas de la el. Nici d. Roșea Marton nu o face, iarăși, mi-a declarat-o verbal. Spusele sale i-au fost interceptate tenden­țios și cu regret constat că „Uni­versul“ a fost surprins în buna sa credință. Fie-mi cu această ocazie per­mis o constatare și observare. „Universul“ creiază un frumos precedent de a se ocupa și cu co­morile trecutului nostru celui mai îndepărtat. O singură obser­vație: mai multă atenție în ce pri­vește informația și redarea. C­ 1 nu știi, taci sau întrebi. Căci, din nefericire în domeniul arheolo­giei, suntem însă departe de a fi, ca de pildă, în acela, al economiei politice, unde, cum spunea cine­va, sunt mai mulți specialiști de­cât bieți pacienți, oamenii înțeleg greșit, alții se bucură și, se strică hârtia de prisos. PROT. I. ANDRIEȘESCU Conferențiar la Universitatea din București. Membru coresp. al Co­misiunii Monumentelor Istorice *&****• fio-G • «i Suveranii României­­ a Ravena Roma. 31 (Rador).­­ Se anunță din Ravena că au sosit acolo, ve­nind cu automobilul, suveranii României însoțiți de principele Nicolae, și au vizitat monumentele orașului. Copii au oferit flori re­­ginei care a mulțumit emoțio­­nată. Familia regală română a fost primită foarte cordial. Din prima zi chiar a deschiderii sesiunei a șasea, comisia de coope­rație intelectuală, transformată în consiliul de administrație s'a ocu­pat de desăvârșirea regulamentului de organizare interioară, de regula­mentul financiar și de statutul per­sonalului Institutului național de co­operație intelectuală, încă din Main 1925, în a cincea sesiune plenară ținută la Paris, co­misia a fixat planul acestui Institut în ceia ce privește organizarea, func­ționarea și dezvoltarea lui, având înainte patru propuneri și concepții de organizare a lui. Intărți ..Observa­țiile asupra organizării Institutului internațional de cooperație intelec­tuală“, prezintate de d. Julien Luchai­­re, actualul director al Institutului și expertul cel mai productiv al comi­siei în ceia ce privește anchetele în­treprinse de comisie asupra situa­ției muncii intelectuale din diferitele țări, apoi un proiect de regulament elaborat de d. Destrée. Un raport re­dactat de d. de Haleb­i asupra vi­itorului Institut și întrajutorării u­­niversitare: în sfârșit, un proiect­ a­mănunțit al d-lui de Reynold și care a servit de bază discuțiilor. Vom căuta să expunem aici în li­nii generale felul cum a fost organi­zat acest institut, modul în care el va funcționa și persoanele cărora le-a fost încredințată conducerea lui. Principiile pe care, în discuțiile ei îndelungate, comisia de cooperație intelectuală a­juna să le definească și stabilească ca bază a Institutului ei de la Paris îmbracă o formă pe cât de practică și cuminte pe atât de pu­țin impresionantă și a­tot promiță­toare. Intr'adevăr Institutul se în­fățișează ca o operă de experiență, ca o prelungire naturală și ca înco­ronarea unei munci rodnice și dătă­toare de mare încredere desfășurată de comisia de la 1922 până azi. Deși a fost întemeiat cu scopul de a se obține înainte de toate rezultate, existând deci pentru ele și prin ele, nu pentru el însuși, el nu poate apă­rea ca o creație artificială improvi­zată­­ .Considerat ca un secretariat tehnic și ca un organ executiv pus la dispoziția comisiei, el va fi pus în slujba aceluiai dublu­ scur, pentru care a fost creată însăși comisia: să lucreze la apropierea spiritelor și în­țelegerea popoarelor prin cooperarea intelectuală a tuturor națiunilor lu­mii, ușurând astfel munca științifi­că și promovând intelectualitatea pu și în condiții atât de vitrege de îm­prejurările actuale. De aceia și înce­puturile lui sunt modeste. Institutul nu se va amesteca de pildă, în chestiunile școlare așa de delicate și care ating suveranitatea statelor și viața intimă a popoarelor, după cum se va feri să stingherească autono­mia universităților, academiilor și celorlalte societăți savante; de ase­menea va căuta să nu facă știință, să nu favorizeze cutare sau cutare tendință să nu înlesnească răspân­direa vre­unei doctrine și nici să fa­ci vre-o concurență instituțiilor an­terioare lui, ci se va strădui să re­zolve practic și cât mai bine cu pu­tință problemele ce i se vor supune, să rămână un organ de legătură în slujba intelectualilor din lumea în­treagă, oferindu-le noi și mai bune mijloace de muncă. El va forma împreună cu comisia și subcomisiile un tot, adevăratul or­ganism de muncă intelectuală a So­cietății Națiunilor, care va putea mai ușor oferi astfel lumii noua rea­litate internațională pe care a a­­nunțat-o atât de fermecător crearea ei idealită și entusiastă. ORGANIZAREA INTERIOARA În ceia ce privește organizarea practică interioară a Institutului, ea s'a făcut în spiritul scrisorii pre­ședintelui guvernului francez către președintele Consiliului Societății Na­țiunilor, adică luându-se drept bază principiul conform căruia acest in­stitut trebue considerat ca o prelun­gire naturală a comisiei, iar mem­brii comitetului său de direcție să fie aleși de obiceiu dintre membrii comisiei pentru a asigura astfel con­tinuitatea muncii și unitatea de spi­rit și de metodă. Institutul va avea șase secții și pentru început patru servicii. Sec­țiile sunt marile diviziuni interioare ale institutului și corespund dome­niilor în care comisia s'a angajat de la început. Astfel vor fi secțiile care privesc: 1. Afacerile generale; 2. Raporturile universitare; 3. Do­cumentarea și raporturile științifice; 4. Raporturile artistice și cele lite­rare ; 5. Ajutorarea și chestiunile ju­ridice, și, în fine 6. Informarea. Ace­ste secțiuni vor forma diviziunile stabile și fundamentale ale institu­­lui și vor fi conduse de funcționari permanenți. Serviciile însă vor fi activități mai restrânse în slujba Institutului, cum ar fi de pildă biblioteca și ar­hivele sau specialități tehnice ca ser­viciul cinematografic, propus și sus­ținut de d. Luchaire printr'un eloc­vent raport asupra „cinematografu­lui și viața intelectuală“. Restrânse deci și temporare, serviciile vor fi creiate după nevoie. Pentru început s'a admis : 1. Serviciul ajutorării in­telectuale; 2. al bibliotecii și arhive­lor; 3. al contabilității și 4. al emi­grației. Ele vor funcționa cu ajuto­­rii experților angajați de teridon, pentru o muncă determinată căreia nu vor fi obligați să-i închine tot tim­pul lor. Și pentru ca acest fel de organiza­ție să nu pară prea bi­rocratic, dând și Institutului acest caracter, raportul glăsuește astfel: „Acești termeni de „secție“ și „serviciu“ să nu deștepte de loc imaginea unor vaste bi­rouri pline de funcționari . Un șef cu unul sau—cel mult—două ajutoare va fi de ajuns pentru a conduce secția; un specialist, anga­jat cele mai adesea cu titlu tempo­rar, va fi de ajuns pentru a pune în mișcare un serviciu. Institutul nu va începe decât cu un personal redus; noi funcțiuni nu se vor crea decât la nevoie, fiind bine înțeles — o re­petăm — că simplicări și suprimări vor putea interveni totdeauna, după scopurile atinse și rezultatele obți­nute“. Budgetul institutului e divizat în trei: personal, întreținere și func­ționare. La personal se prevede astfel in franci francezi: Un director 50.000 6 șefi de secție 252.000 Traducători și secretari: dactilografi 110.000 Colaboratori ocazionali 250.000 Indemnități diverse 100.000 Total deci *”*092.000 Funcționarea cuprinde: Cheltuielile de călătorie ale comit"*"''!! de d­irecție 100.000 Cheltuieli de recepție 50.000 Deplasările funcționarilor 100.000 Cheltuielile de birou 30.000 Biblioteca 20.000 Publicații și alte lucrări 150.000 Total­­ 500.000 Aici se mai adaugă Participarea la operele internațio­nale de cooperație intelectuală și or­ganizarea schimbului 200.000 Neprevăzute 200.000 Serviciul de ajutorare inte­lectuală 100.000 In total deci budgetul se ridică la suma de 2.072.000 franci francezi pe an, sumă pe care urmează s'o dea re­gulat statul francez pentru institu­tul internațional de cooperație inte­lectuală. Statutul organic stabilește urmă­toarele cu privire la funcționare­a organelor conducătoare ale institu­tului. Comisia de cooperație intelec­tuală formează consiliul de admini­strație. Comitetul de direcție asigură în general îndrumarea tehnică a In­stitutului și primește, în acest scop, puterile și instrucțiile necesare de la consiliul de administrație; el emană deci de la comisie și trebue consti­tuit astfel încât să asigure cât mai b­ne posibil continuitatea mun­cii, iar membrii săi vor trebui să fie nu­­ numai perf­­ct la curent cu lucrările comisiei, dar și pătrunși de spiritul și metodele ei. Cât despre directorul Institutului el va avea sarcina să asigure unitatea muncii și coord­o­narea sforțărilor subt controlul ce (Continuare în pag. II-a) Scrisori din Geneva Iliin llii­ili In­lili I IMIK Mill Pentru întreținere : Oameni de serviciu 80.000 întreținerea localului _TM1?0.000 Total deci 180.000

Next