Neamul Românesc, aprilie 1926 (Anul 21, nr. 75-97)

1926-04-01 / nr. 75

NEAMULROMANESC Altui al XXI, No. 75 REDACȚIA: Str. Brezoianu No. 6 Telefon 12/60. Mai multă omenie!Subt . armata De multe lucruri va fi nevoie în această țară, de multe lucruri din afară și de cîte unul —mai ales—dintre cele din­launtru. Dar nu e mai mare nevoie decît acela a vechii și nobilei însușiri care se chiamă omenia. De un timp ea pare a fi considerata ca o biata urma de trecut, de care omul tare e dator chiar sa se deschere. Tinerii cari bat femeile în numele „ideii naționale“, in­telectualii cari pentru triumful „causei romanești“ murdăresc cu cerneala bietele rochite ale fetelor care au păcatul de a voi să învețe carte cînd „eroii naționali“ prefera sa se ocupe numai cu sfințirea drapelelor negre, studenții cari terfelesc supt iscălitura în reviste menite sa li arăte cunoștințele, dar și cultura morală, și disciplina de spirit operele profesorilor lor, toți aceștia represinta aceasta „energie“ în mers. Luni, un om bolnav, un fost ministru care s’a luptat trei luni cu suferința, mai la urmă, oricare ar fi defectele politicei pe care a servit-o, un om de bine e bătut cu pumnii în fața — precum acuma zece zile cu insulte în obraz mă primiau a­­genții liberali de la „Viitorul“ cînd veniam după oarecare muncă pentru țară — de un fost adjutant princiar, ofițer su­perior în reserva și fruntaș al unei mișcări care prin „ener­gie“ vrea sa reformeze țara. Ce gesturi scîrboase care tind a desonora poporul cel mai generos din lume ! N. IORGA Guvernul Averescu Cabinetul prezidat de gene­ralul Averescu a depus eri ju­rământul. Nu exagerăm susți­nând că pentru întâia oară de când există la noi viață politi­că cristalizată, norme de orien­tare și axiome constituționale impuse de tradiție, nici­odată un guvern n’a fost primit cu mai multă ostilitate și mai le­gitimă impulsiune. O scurtă recapitulare a unor evenimente politice mai vechi și a altora de dată mai recen­tă, îndrituește sentimentele de unanimă surprindere cu care a fost primit guvernul genera­lului în clipa în care țara aș­tepta conducerea firească che­mată să răspundă complexu­­lui-j­ de probleme­ agravate de, regiverind d-lui Ionel Brătianu. * Partidul Poporului, de sub conducerea celui de care d, l­­ad Brătianu nu se sfia să vorbească în întrunir­i publice ca de un primejdios uneltitor împotriva Țării și Tronului, a păstrat ani de-a rândul față de guvernul liberal o atitudine pa­sivă, afirmând în nenumărate rânduri că venirea și rămâne­rea cabinetului precedent s’a făcut cu o totală lipsă de res­pect a formelor Constituțio­nale. Gruparea de sub șefia drlui general Averescu rezuma în numărul reprezentanților ei din Parlament, încrederea ma­­selor în competența și existen­ța politică a celei mai anemice înjghebări care a putut com­plica vre­o­dată politica noas­tră internă. Un număr de șap­te deputați dintre care câțiva aleși din generozitatea calcula­tă totdeauna a liberalilor, șapte deputați însumau la­o­laltă „puternicul“ grup opozi­­ționist averescan din Dealul Mitropoliei. Partidele opoziției naționale răspundeau acestei imense ci­fre, cu un număr de o sută de mandate. Una sută de scaune cucerite în lupta aprigă cu tot ceia ce criminala inventivitate a dicta­turei liberale putea să pună în fața ela­nului cetățenesc. Una sută de mandate plătite cu sân­ge și cu luptă fără preget îm­potriva furioasei avalanșe pe care o constituia violențele, co­rupția și nelegalitatea. De o parte câțiva averescani ploconiți în fața a­tot­puterni­ciei stăpânului dela Florica și în fața lor cei o sută de trime­­și ai civismului în Camera Ro­mâniei întregite. Șapte creaturi din anticame­ra d-lor Tătărăscu și Al. Con­­stantinescu, lipsiți de indepen­dență și de cugetare proprie, manechine fără ambiție și fă­ră orizonturi... De cealaltă parte, opoziția te­nace, indignată, care a res­ SÎSI-«Usixetope», țătoare a cointeresărei, în per­manentă luptă pentru împie­decarea abuzului, risipindu-și generoasă energia pentru a salva atât cât se poate din ghiara totdeauna rapace a re­gimului Brătianu, înțelegând să-și împlinească chemarea până în ziua din urmă și să răspundă încrederei civice prin cea mai hotărâtă și cea mai bine intenționată dintre luptele parlamentare. Dezamăgirea cu care o țară în­treagă primește cea mai artifi­cială și cea mai riscată dintre soluțiile cari s’au putut da, in actualele împrejurări, unei cri­­ze de regim, noi răspundem cu senina și înțelegătoarea noas­­tră convingere. Drumul nostru, în care am fost și rămânem sprijinitori ai țărei și ai Coroanei, nu poate fi deviat de erorile firești, și mai puțin de permanenta și vi­novata dorință a unei tiranii ca cea liberală, de a provoca și a exploata apoi nemulțumi­rea obștească. Un asemenea guvern care vine, constitue o parodie pu­țin reușită a celui care plea­că. Guvernul Averescu nu va putea să trăiască. Este convin­gerea noastră pe care o confir­mă sentimentul general al ța­rei conștiente. Pe când guvernul d-lui general A­­verescu depunea legiuitul jurământ marea piață a palatului era încer­cuită de trupe. Imagini de demult uitate au fost repede evocate. Tot ata­ți prin a­­celeași cordoane de jandarmi se În­dreptau miniștrii Rusiei Țariste ori de câte ori se duceau la vre o solem­nitate sau chiar la Îndeplinirea mi­siunii lor quo­ti­diene. Rușii in pribegie, văduviți de țara lor, vor fi avut vedenii nostalgice. Iar străini de alte spițe, necunos­­cători ai resturilor băștinașe, jude­când numai­­ după aparențe vor fi Încercat desigur o nepătrunsă ne­dumerire. La ce bun această concentrare de torțe pentru instaurarea unui gu­vern ce pare a veni la cârmă in condițiiuni aparent absolut normale? Guvernul d-lui Brătianu n'a plecat silit de nimeni, nu tot cazul n'a fost ules concediat nici disgrațiat de Șe­ful Statului. Trecerea lui de la o situație ofi­cială la una de simplu particular n'a ridicat și nici nu putea să ridi­ce, declarând că pleacă de bună voe, nici un val de Indignare populară,­m­potriva căruia să se ia măsuri de apărare a celor ce i-au luat locul. Constituționalicește noului guvern nu i se poate imputa nici o lipsă. Apar­ent deci măsurile de ordine nu-și găseau imediat vo­o explicare. Prezența trupelor și trecerea mi­niștrilor subt pază armată, nu­mai ea singură indica anormalitatea si­tuației. S-au văzut $1 aiurea guverne che­mate contra voit poporului. Ele a­­veau însă o menire, care dacă nu era nobilă se întemeia totuși pe o tra­diție. Păzeau stăpânii și așezămin­­tele lor. Guvernul d-lui general Averescu, in fața istoriei nu va putea invoca nici măcar această scuză. El a fost chemat ca să păzească înfăptuirile unui partid. In vatra liberală căr­bunii nu trebue să se stingă. Nu vreo nedreptate regească, ci acceptarea însăși din partea d-lui general Averescu, a unui rol atât de umilitor, putea să stârnească indig­narea populară, pentru a fl cărei con­tenire mod­entană «piața palatului tufcVrdÂÎEt »• c!?țto' •'îJ&sta? * Mare e ciudățenia soar­­ii. Omul intri adevăr popular odată, păzit de jandarmi șî‘n slujba aceluia inpo­­triva căruia cerea răzvrătirea. ECOURI POLITICE D . Tancred Constantinescu și-a hiat rămas b­an de la funcționarii departamentului. Ne gândim deja că te fi-a luat rămas bun ciata avuție publică în anii d-sale de ministeriat. * S­e știe că d. Vintilă Brătianu a găsit Lira sterlină la 620 lei și o lasă la 1.190. Cum însă d-sa a fost partizanul unui regim Averescu, este probabil că „Viitorul“ nu va mai vorbi cum vorbea pe vremuri de competența d-lor . adiționau. și auiu­­pania. I­n vederea ministeriatului d-sale d. Gr. Trancu-Iași, fost si actua­lul ministru al muncei, a comandat câteva kgr. de lumânări. Ca oricare dintre creaturile libera­le ale guvernului Averescu d-sa s'a decis să-si comande și o cădelniță special destinata pentru anticamera d-lui Al. Constantinescu. * D . Alexandru Constantinescu își transformase locuința într'un se­diu al intrigând. Când a auzit de așa ceva, d. Go­­ga, plin de indignare, i-a scris vene­ratului client al Afiepunderei că nu-i mai calcă prin casă... director JN* IORGA ADMINISTRAȚIA: Str. Brezoianu No. 6 Telefon 12 60I li externa Unele ziare vieneze din cele m­ai serioase s­unt informate că în cercu­rile diplomatice din Roma se agită ideia unui pact de amiciție italo­­- german menit să pună capăt con­flictelor: dintre cele două țări. Știrea nu se confirmă până acum, dar ea nu pare neverosimilă cu tot limbajul recent al d-lui Mussolini la adresa d-l lui Streseman în chestiunea Tirolului de sud. S’ar accentua astfel politica italiană de a îngloba intr’o rețea de pacturi de garanț­țig întreaga E­uropă centrală ți Balcani, mic influența directă și pu­ternică până la hegemonie a Romei. De altfel din activitatea diplo­matică din ajunul, din timpul și de după Geneva, cum și din cele câteva tratate încheiate ori măcar plănuite în acest timp, reiese că bazele unei asemenea politici au fost puse. In legătură cu aceasta am avut de înregistrat vizita la Praga a cancelarului austriac Ra­­mek. Cu acest partid­ presa cehoslovacă vrând bun venit șefului guver­nului austriac, accentuiază că între cele două țări, nu există nici un di­ferend însemnat și adaugă că aceste bune raporturi nu pot influența întru nimic nici egăturile Cehoslovaciei cu statele Micei Antante și nici amiciția cu Italia. Pe de altă parte in Balcani asperitățile poli­tice greco-jugoslave tind să dispa­ră. In ce privește însă Bulgaria, ea pare că deocamdată n’ar putea intra în rețeaua de alianțe pacifice și garantatoare, date fiind pe de o parte relațiile ei încă neconsolidate cu Iugoslavia, iar pe de alta conflictele încă deschise ce ave­au Grecia. Danțul legendelor Două versiuni caută cu persis­tență să se acrediteze în lumea ul­timelor intrigi și bizemianilsme. Ele intră incă In lanțul ultimelor le­gende. Prima e aceea, că guvernul libe­ral s’a retras sigur de izbânda sa în opera de consolidare a Statului și sigur de­ asemeni că, dacă ar fi vroit, și-ar fi putut continua ne­­tulburit guvernarea sa. Cea de a doua e mai interesantă și trădează fățiș, un moment cri­­tic în psihoza specifică retragerei de la putere in genere, a liberali­lor. Intelectuali și Îndeobște lumea, care a avut intr’un fel sau altul, atingeri cu trecuta guvernare, răs­pândesc intenționat și cu profu­­siune versiunea „impresionabilei“ retrageri a guvernului d-lui I. I. Brătianu. Se spune astfel, că strângerea rândurilor liberale în jurul șefu­lui, constituirea unitari, de bloc, a unui­­ partid ,ce părăsește onoarea frmei anu ar fi ,una­­ patru ani, — In jurul aceluiași steag și fără nici-o diversiune mă­car, fără nici-o fărâmițare, fără nici-o disensiune sau disidență, — ar dovedi, indubitabil, tăria celor ce pleacă și, ca un corolariu nece­sar, slăbiciunea celor ce succed. Firește că, în câmpul realităților politice, singurele care pot deter­mina schimbările de regimuri, a­­legerea și judecarea tăriei lor sunt însăși aceste realități, — tot ceea ce concret se impune perceperii sensibilităței și rațiunea factorilor constituționali, __ iar nicidecum versiunile mai mult sau mai puțin bizare sau neverosimile, care por­nesc din oficina întreprinderilor de­ asemenea natură, cu titlul mai mult sau mai puțin legitim de „in­formație", puls“ sau d 2 „nerv poli­tic". O rece și obiectivă cercetare a rezultatelor politicei liberale În­dreptățește concluzia, că oricât de sigur s’ar fi retras guvernul d-lui I. I. Brătianu de isbânda repurtată în opera de consolidare, — rămasă totuși atât de necesară încă vieței noastre publice post-belice, — si­guranța inexorabilă . însă tocmai aceea, care pornește din cugetul profund al unei opinii publice con­știente de faptul că nimic nu era săvârșit de către trecuta guverna­re, pentru așezarea temeinică a Statului român pe bazele suscep­tibile a-i îngădui progresul și pro­­sperarea, pe care vremile i-o cer. Mărturia acestei concluzii se cu­prinde în critica negativă a parti­delor politice din opoziție care, din păcate chiar pe drept cuvânt, au gă­sit un ecou aprobator în străinăta­­tea ce a retras orice credit și încre­dere țărei noastre. Dar, dovadă de neînlăturat e în­săși demisiuneia guvernului liberal care, în lipsa unei proprii și inti­me conștiințe a slăbiciunei cale în fața cerinței evenimentelor, nu a’ar fi sfiit să-și continue guvernarea, așa precum de altfel nestânjenit și-a continuat-o, cu tot votul de blam pe care i l-au dat corpurile electorale, cu prisosință și în atât de repetite rânduri. Hotărât lucru deci, retragerea guvernului liberal corespunde pro­priei sale neputințe de guvernare. Nemărturisită, ea se trădează to­tuși în gestul însuși al demisiunei. Așa­dar, chiar și în jurul unei „retrageri cu torța“ bine alcătuită, procesional, de măestria regizori­lor ei, nici­ o legendă nu poate su­plini, temeinic, adevărul și greu­tatea unei căderi.­­Ia­­«ea privește* tfidația*'»-'­siune și anume aceea, ce-ar vroi ca din priveliștea unei destinderi po­litice să făurească egenda unei o­­mogenități de neatins e suficient să amintim doar desbaterile legei electorale în Carxteră, desbateri cari în pofida unei discipline servile, contrară sentimentelor docililor soldați de plumb ai d-lui Brătianu, a­­ arătat totuși spasmul lăuntric al unei masse majoritare amorfe, capabilă uneori să reacționeze și chiar să desbine. Iar lipsa unora dinttre miniștri cum și a președin­telui Camerei, de la ceea ce trebuia să însemne o sărbătorire și o glori­ficare spontană a melodiului libe­ral, a lăsat să se întrevadă prăpas­tia dintre ambițiile și interesele bi­sericuțelor liberale. Dar danțul legendelor persistă în ultime sbateri ca ultim decor al ultimelor încercării de intrigă. Elogiul Academiei de me­dicină din Paris pentru dr. Tom­a Ionescu Paris, 31. (Radca*). — A» cadem­ia de medicină în­trunită ori in ședință ex­­traordinairă a ascultat el­o­giul funebru pronunțat de președintele Bar pen­tru profesorul Dr. Tom­a Ionescu. Joi 1 Aprilie 1926 Pagini din istoria marelui război Bu­lov, min nui pe frontul de Est Cu ocazia morții generalului Bru­stilov, se comunică, din sursă mili­tară, câteva interesante detalii, asu­pra însemnătățeii victoriei reputată de el pe frontul de est în August 1914, victorie care a lovit în coastă armata austro-ungară, care a dem­tat ofensiva plănuită de Conrad și care se constată acum, a zdruncinat din temelii armata monarhiei dua­liste. Până acum s-a știut numai de ofensiva lui Brusilov din vara anului 1910, prin care a rupt frontul armatei a patra a arhi­ducelui Josef Ferdinand, producând adevărata debandadă. Această ofen­sivă era considerată până acum ca cel mai mare succes, succes mondial, al generalului rus din prima perioa­dă a războiului. Ea era considerată astfel mai mult pentru motivul că în­frângerea austriacă din Wolhinia nu a avut­ numai dezastruoase conse­cințe locale, ci a atras după sine și prăbușirea ofensivei austriace din Tiro­lul d­e sud. *1* Se povestește așa­dar acum cum Brusilov a reputat la Începutul lui August 1914, pe teatrul de război din est, o victorie, care trebuie privită ca decisivă pentru frontul acesta și care, din punct de vedere tactic și strategic, întrece cu mult îa impor­tantă renumita spărtură de la Luck. Că atunci opinia publică rusească nu a putut cunoaște cuii se cuvenea acest fapt de arme, motivul a fost foarte puternic și anume gelozia ge­­neralismului Nico­lae Nicolaevici Du­pă declararea de război făcută Aus­­tro-Ungariei, s'a ținut la începutul lui August 1914 un consiliu de co­roană sub­ prezidenția țarului, ]n care au participat toți comandanții de armată, și în care s'au produs în igrijitoare­­ divergențe de opinii. Mare­le duce Nicolae Nicolaevici cerea ca ofensiva princiară rusească să se e­­xecute dela nord la s­ud pe ambele părți ale râului Bug. Motiva aceas­ta cu faptul că în caz de reușită lo­vitura austro-ungară din Galiția ar fi paralizată și artera vitală strate­gică a armatei monarhiei, calea re­ce ar aduc­e Galiția de est la capitală la fruct în mâinile rușilor. Brusilov a combătut energic propunerea ma­relui duce. Atitudinea acestui gene­ral de rând era pentru Nicolae Ni­colaevici, al cărui caracter arțăgos nu suferea nici cea mai mică rezis­tență, o mare îndrăzneală. Brusilov a arătat că după informațiile primai te, dintre care două principal­e sosi­te cu porumbei din Rracpritz, grosul armatei austro-ungare avea să atace spre nord între Vistula și Bug, în care timp un front austro-ungar mult mai slab trebuia să asigure te­renul din fața Lembergului. Dacă și forțele principale rusești ar înainta tot pe ambele părți ale Bugului și pe cea de sud a Vistulei, ar trebui să se ajungă la lupte de front cu mari pierderi și rezultatul nesigur și aceas­ta cu atât mai mult cu cât aceste o­perațiuni ar mai fi de parat și lovi­turile permanente ale unei armate germane in flanc și spate. Mult mai sigur pare totuși succesul dacă lovi­tura principală rusească s­er da nu dinspre nord Intre Bug și Vistula, ci de la est spre vest, «santra sectorului din fața Lembergului Acolo acel front mai slab austro-ungar ar fi de parat și loviturile permanente ale unei armate germane în flanc și spate. Mult mai sigur pare totuși succesul dacă lovitura principală ru­sească s-ar da nu dinspre nord între Bug și Vistula, ci de la est spre vest, contra sectorului din fața Lembergu­lui. Acolo acel front mai slab aus­­tro-ungar ar fi rupt de superioritatea forțelor rusești la mai scurt timp și cu mai puține pierderi. Această lo­vitură spre vest n'ar fi apoi amenin­țată de o armată germană în spate, ca cea din sud. Acest atac de vest ar putea să-și continue Înaintarea peste Lemberg și chiar să cadă în spatele forțelor principale austro-un­gare înaintând diin Italiția­ de mijloc spre nord, fapt care ar avea ca ur­mare o imediată prăbușire a ofensi­vei austriace de nord.­­ Expunerile lui Brusilov în consi­liul mareșalilor au fost convingătoa­re chiar și pentru marele duce Ni­colae Nicolaevici. Numai comandan­tul grupului de armate pe frontul Prusiei de est, fostul șef de stat ma­jor Șulinski, a luat, din motive les­ne de înțeles, zadarnic apărarea pri­mului plan. Ratfel din cele patru ar­mate ale grupului de sud-vest, s-au adus din est pentru atacul din vest la Lemberg, cele două armate mai tari, a treia și a opta Brusilov însuși a avut comanda armatei a treia. Că s'au desfășurat încă la începutul lui Septembrie exact cum precisese el, este de notorietate publică. „Atacul ne­reușit a produs armatei monarhiei dunărene pierderi grele și ireparabi­le“ spunea raportul de mai târziu din arhiva de război din Viena. Cea mai bună armată, pe care bătrâna Austrie a opus-o dușmanului în de­cursul secolelor, dă când există, s'a distrus de la început. Floarea corpu­lui ofițeresc și cea mai bună trupă, acoperea câmpul. O mare parte din artilerie a fost pierdută“. Rușii însă anunțau atunci: „Aproximativ 250 mii austrieci morți și răniți, peste 100­ 000 prizonieri, peste 400 tunuri capturate“. Armata­ austro-ungară a fost zguduită prin temelii“. Că această idee, atât de importan­tă prin realizarea sa, n'a ieșit din capul marelui duce, ce a fost omisă de Brusilov, se cunoaște pe deplin de abia acum, după moartea acestui ge­neral rus. De ce mi-a venit acum în minte o poveste pe care am auzit-o mai au mult și care poate înveseli un mo­ment pe acei dintre cititori cari n'o cunosc inpp. Undeva, într'o țară, pe drept sau pe nedrept, un om a fost condamnat să fie legat la stâlp. Și ca chinurile să-i fie și mai mari, fusese mai în­tâi desbrăcat și uns cu miere. Era o după amiază fierbinte din toi de vară și muștele s'au abătut puzderie asupra bietului condamnat. Ce i-a pățit pielea sub milioanele de pișcături, numai el ar fi putut s'o spună. Se chinuia omul de scor­nea mila până și a judecătorilor săi,­­ dar legea e lege. Și judecătorii au plecat lăsăndu­l pradă pedepsei. Mai târziu a trecut pe acolo un drumeț care milos­ti­­vindu-se de condamnat, s'a apro­piat să gonească muștele de pe tru­pul lui, căci de deslegat n'avea drep­tul să-l deslege. Dar condamnatul l-a rugat foarte: — Nu le goni prietene, lasă-le să stea, că astea s'au săturat, de-acum și nu mai pișcă așa tare. Dacă h gonești vor veni în locul lor altele, flămânde și vai fi amar va fi di pielea mea. Drumețul a înțeles și­ a plecat mai departe. Dacă altfel ar fi fost legile, dru­mețul l-ar fi deslegat, condamnatul s'ar fi înveștmântat și muștele ne mai fiind atrase de miere nu s'ar mai fi strâns puzderie asupra bietu­lui p­edepsit pe drept sau pe ne­drept. Iar pentru cei cari ar căuta să gă­sească dedesubturi povestirei, atra­gem atenția că la această rubrică nu se face niciodată „politică“. Mm si un multiHili il­uliDi in­ si inrila I nil de ALEX. QUSIN Armand Julin definește, in sens general, numărul­ indice, drept cifra care indică aplicarea metodei procentuale, ln care nu­măr sau o serie de numere sunt reprezentate prin cifre proporțio­nale, raportate la o altă cantitate admisă ca bază de comparație (1). Propriu zis, numărul-indice re­prezintă un „sistem statistic“ ca­re arată variațiile prețurilor măr­furilor, diferitelor articole sau a salariilor. Este foarte discutată chestiunea dacă numărul­ indice al prețurilor poate preciza situa­ția economică generală intr’un moment dat (2). El indică însă da­­r 2 1) Armand Julin, Préciis du cours lie Statistique, 4-e édition, Paris 1019, pag. 248. 2) A se vedea Dr. I. N. Angel­escu. Cunoașterea și conducerea pieții eco­nomice, București 1914, pag. 5—22 . 5 că proporția între costul vieții și între câștigul muncei este norma­lă, dacă traiul este suportabil pen­tru roassele muncitoare. Iar din acest punct de vedere se învede­rează importanța lui socială. A ceea ce a preocupat totdeauna pe specialiștii cari au elaborat di­feritele formule ale numărului­­indice, a fost ca el să reprezinte cât mai exact scara de ridicare sau de coborâre a prețurilor, sau a salariilor, sau a budgetului unei familii, procentual, în comparație cu cifra de bază, reprezentată prin 100. Dar din cauze multiple nu s’a ajuns încă până azi la acest rezul­tat pozitiv și anume: 1. Metodele întrebuințate sunt prea numeroase. Aceasta împiedi­că executarea unui calcul unitar care să poată da un tablou de de numere-indice cât mai apro­piat de realitate. 2. Se aleg în mod arbitrar mărfurile care servesc la forma­rea numărului-indice, ceea ce nu poate da indicațiuni serioase cu privire la scumpirea sau iefteni­­rea vieții, întrucât sunt lăsate afa­ră articole cari sunt absolut ne­cesare existenței cuiva. 8. Articolele cari au o mare im­portanță se pun pe acelaș picior de egalitate cu acelea cari sunt de o însemnătate mică, reprezen­tând fiecare o parte egală în an­samblul­­ cifrelor. I­­n ceea ce privește prima obiec­­tiune, vom cita un necaz cu totul re­cent, acel al anchetei asupra pro­ducției mondiale întreprinsă de biroul international al muncii din Geneva. Dorind să stabilească o tabelă generală de n­umerele­ in­­dice al prețurilor de detaliu ale alimentelor din toate țările, bi­roul se găsi aproape la imposibi­litate a o stabili, din cauza meto­delor de prelucrare cu totul dife­rite de la o țară la alte (8). Iată: 3) Bureau International du tra­vail, Enquéte sur la production, I Mémoire totroduetti, Paris 1020, Dast. 4k dar, o gravă lacună. Și vom cita numai cât­eva exemple: 1. Numărul-indice al costului vieței în Anglia se referă la ali­mente, locuință, îmbrăcăminte, încălzit și luminat, precum și alte câteva articole, ca săpun, vase, pe­rii, tutun, ziare, etc. Board of Tra­de fixează astfel numărul­ indice: calculează un coeficient de esti­mare a 1944 budgete de familii de lucrători locuind în orașe, budge­te cari au fost reunite in 1904, atât pentru serii de articole, cât și pentru fiecare articol la parte, proporțional la suma cheltuită pentru fiecare din aceste articole. Procentuarea creșterii fiecărui preț este examinată pentru fieca­re lună, după care se calculează numărul­ indice al diverselor se­rii, înmulțind procentuarea prin coeficient, înmulțind aceste mi­­­mere­ indice de serii prin coefi­cienții individuali, se obțin în sfârșit numerile­ indice general. Nu s'a ținut nici o seamă de mo­dificările în consumație, din cau­za împrejurărilor anormale. 2. Numărul-indice al costului vieții în Austria nu cuprinde de­cât prețurile alimentelor. El este bazat pe consumația unei familii de lucrători in anii 1912—1914. Această consumație a fost calcu­lată în mijlocul budgetelor cari au fost ținute la zi, timp de un an, a 100 familii de muncitori din Viena. Nu s-a tinut seamă, ca și în Anglia, de schimbările provo­cate în consumația de război. Pentru articolele cari au fost ra­ționate sau a căroor prețuri au fost fixate de către autorități, pre­țul fix a fost utilizat. Nu uităm să adăugăm că’n cuvântul de ali­mente, Austriacă cuprind și alte lucruri necesare unei familii de lucrători, adică locuință, îmbră­cămintea, luminatul, etc. 8. Numărul­ indice al Belgiei se rapoartă strict la produsele ali­mentare. Cantitățile calculate au fost calculate cu mijlocul a 1028 budgete de familii de muncitori, budgete ,ari­iau fost reunite in 1919 cu prilejul unei anchete des­chise de către Institutul de Socio­logie Solvay. Această anchetă a durat 80 de zile, ceea ce înseamnă că budgetele reprezintă consuma­ția în timpul acestei perioade. S’a ținut seamă de diferențele dintre aceste familii atât din punct de vedere al sexului membrilor, cât și­ din acel al vârstelor. Pentru aceasta s’a aplicat metoda En­rol, prin care se admite coeficien­ții următori: teta 100, mama 86, copiii de la 11 la 14 ani 60—69 copiii de la 7 la 10 ani 50—60, co­piii de la 4 la 6 ani 40—1ß și co­piii sub 3 ani 29—34. Numărul­ indice a fost calculat fără a se ține seamă de consuma­ția schimbată din cauza războiu­lui. Pentru a cunoaște această consumație schimbată, ministerul de industrie și comerț a decis să se deschidă o anchetă cu privire la cheltuelile pe alimente a 1500 familii, între cari 1125 lucrători și 375 burghezi. 4. In Italia, numărul­ indice este calculat după un budget săptămâ­nal complect privind o familie de lucrători, părinții și 8 copii, bud­get fixat de „Uniione Statistica delle Cită Italiana“. 5. In Germania, numărul­ indi­ce este calculat asupra unui oare­care număr de mărfuri din cele mai necesare, consumate­ în curs de o lună. Cheltuelile de îmbră­căminte, de educare a copiilor, de recreare, impozitele, nu sunt cu­prinse în numărul­ indice. Fami­lia se compune din 5 persoane (2 adulți și 8 copii din 12, 7 și 11/2) ani. Observăm, prin urmare, câte țări, atâtea metode. Câte carete, atâtea părerii au drept cuvânt, autorul memoriului biuroului in­ternational al muncii, citat mai al­s, a condamnat cu aceste cu­vinte aspru acest sistem : „Toutefois, en ce qui concepe „Ies index numbers relatifs au „coűt de l’existence dans les diffé­­„rents pays, il devra se livxer â „une critique rigoureuse de leul1 „valeur comparative. Ge point se „rattache ă un grave probleme de „méthode, celui de l’uniformité á „éteblir dans les statistiques des „divers pays, afin de fournir une „base solide aux comparaisoh „d’ordre international“. Credem că ar fi de un mare in­teres ca Direcțiile statistice oficia­le ale diferitelor state să cadă de acord pentru convocarea unei conferințe internationale Statisti­ce, în care să se discute anomalii­le de metodă constatate în cerce­tarea numărului­ indice, hotărân­­du-se pentru viitor norme de lu­cru comune pentru toate țările. In orice caz, Biroul internațional al muncii ar putea sesiza despre necesitatea rezolvirei acestei che­stiuni, Societatea Națiunilor care ar fi în măsură, prin comisiile sa-ÍContinuare în pag. II a>

Next