Neamul Românesc, mai 1926 (Anul 21, nr. 98-104)
1926-05-01 / nr. 98
«nu al XXI, No. 98 REDACȚIA: Str. Brezoianu No. 6 Telefon 12/60. 2 LEI | ADMINISTRAȚIA: Str. Brezoianu No. 6 Telefon 12 60 I Sámbati 1 Mai 1926 ȘI PUȚIN FOLOS... In haosul pe care-l provoacă rătăcirile de la un partid la altul pentru cîștigarea unei funcții budgetare sau extra-budgetare ori a unui „cap de listă“ este și puțin folos. In dorința de a face „partide mari“ pentru a corespunde cerințelor scrutinului de listă și chiar Coroanei, care n’a favorizat micile grupări decit atunci cînd, ca în cazul guveranului actual, aveau girul marelui partid liberal, conducătorii formațiunilor de ideologie netedă au primit tot felul de oameni contra cărora personal nu era nimic de zis, dar cari nu împărtășiau decit de fonna felul lor de a cugeta și de a simți. Aceștia veniau însă numai pentru că acolo li se părea trenul cu care se poate ajunge mai curînd la putere cu toate avantagiile ei de satisfacere a vanităților și intereselor, explicabile. Acuma, un partid atît de slab fiind chemat a guverna, el trage la dînsul cu disperare, de pretutindeni, pe acești oameni. Și ei se duc, se duc cu grămada la el, afară de aceia cari, crezîndu-i prea nemernic ca să poată rămînea la putere, caută alt mijloc de a-și atinge ținta oriunde mișcă sau pare a mișca o popularitate. In felul acesta parasitismul se concentrează în locuri unde el poate fi recunoscut și distrus mai cu ușurință, dintr’o dată, ca muștile strînse pe hîrtia cleioasă, de acei oameni, mai tari decît toți, cari rămîn credincioși programului lor și educației lor politice. Astfel în această imensă miserie morală, este și puțin folosi. BOUGA Inițiativă Oficiosul guvernului s’a grăbit să dezmintă versiunea, acreditată în public, că intenționatele modificări ale tarifului vamal nu se vor promulga prin refuzul sancțiunii regale. Dezmințire ce ar fi fost cu totul inutilă dacă era sigur de promulgare și dacă ea urma să se producă într-un timp relativ scurt, întârzierea punerii în aplicare a modificărilor tranzitorii aduse tarifului vamal al d-lui Vintilă Brătianu, oficiosul o atribue nevoii încă de studii și a deliberărilor consiliului de miniștrii. O asemenea explicare însă vădește totala lipsă de inițiativă, condițiune esențială a unei bune guvernări, a actualilor miniștrii. Intr’adevăr dacă ar fi fost vorba de o modificare definitivă a tarifului vamal era de la sine înțeles nevoia unei îndelungi chibzuințe. Problema însă în speță se punea cu totul altfel. D-l Vintilă Brătianu a adus unui vechi tarif vamal modificări parțiale la anumite articole. Aceste modificări fie că se refereau numai la o anumită categorie de mărfuri, fie prin însăși cota ridicată, fie și mai ales prin faptul că industriile lor producătoare erau aplicate instrucțiunilor financiare ale partidului liberal, au lăsat inpresiunea fermă, că sunt produsul unor preocupări de ordin particularist. In asemenea condițiuni se punea problema dacă nu este cazul unui revizuiri totale a tarifului vamal și ca între timp, luând în considerare și noua regresie valutară, pentru a nu exaspera din cale afară o populație prea greu încercată, de a se reduce temporar cotele ce le schimbase d-l Vintilă Brătianu din interese de partid. Prin urmare guvernul momentar nu avea să soluționeze nici chestiunea generală a cotelor ce s’ar aplica la fiecare din articolele importate, ținând o dreaptă cumpănă între gradația, nevoile și putința lor de satisfacere de industriile naționale, nici aceia a unei ridicări intenționate a acestor cote ce-ar echivala aproape cu o prohibire de import pentru a influența astfel favorabil balanța noastră comercială, nu avea a se preocupa de nici una din aceste probleme. El trebuia să se mărginească in a constata cu cât s’a scumpit viața de la punerea în aplicare a modificărilor d-lui Vintilă Brătianu și dacă aceste modificări sânt sau nu susceptibile de a fi interpretate ca datorite unor preocupări de favorizare, nu a industriei ci a instituțiunii financiare de partid. Și de îndată ce guvernul făcea aceste constatări, ce indiscutabil sânt evidente, că urcarea numai a tarifului pentru obiectele metalurgice și a celor textile a avut o puternică repercusiune asupra tuturor celorlalte obiecte de consum și că convingerea e generală că d-l Vintilă Brătianu a cătat să asigure pe vremea de opoziție instituțiunile sale bancare, nu putea să existe nici un motiv de îndoială și nici un moment de întârziere pentru a se reduce cotele fostului ministru de finanțe și a se supune chestiunea tarifului vamal în genere unor serioase studii. Două studii serioase și îndelungite pentru o soluție timporană aceasta nu se poate admite. Căci din două una. Ori inițiativa guvernului este paralizată de autoritatea tutelară a d-lui Brătianu și-n acest caz întreg prestigiul țării este știrbit, ori guvernul este incapabil, complect lipsit de inițiativă proprie, de-a putea lua o hotărâre într’o chestiune ce cere o situațiune de moment și din această cauză însăși nu poate fi decât timporară, întârzierea punerii în aplicare a anunțatei modificări a modificărilor d-lui Vintilă Brătianu nu poate să fie explicată decât sau printr’un refuz regesc de a sancționa decretul și-n acest caz un conflict între Coroană și sfetnicii ei nu mai poate fi ascuns, sau printr’o lipsă de inițiativă, de putință a luării unei decizii și-n acest caz guvernul nu mai poate să își legitimeze nici un drept la ființare. Explicațiunea dată de organele autorizate ale guvernului duc la concluzia logică a celei de-a doua dintre ipotezele de mai sus. E cazul de-a spune că, cu cit vrea s’o dreagă mai mult cu atât o strică. Nu e de mirare din partea unui guvern ce n’a avut măcar nici inițiativa venirii prin propriile-i mijloace la putere. Pérés fratei a adoptat bugetul Paris, 29. (Rador). Parlamentul a adoptat definitiv budgetul cu 393 contra 151 voturi la Cameră și cu 272 contra 7 voturi la Senat. Budgetul este fixat la 37.498.739.468 franci la venituri și 37.338.369.202 franci la cheltueli Parlamentul a fost prorogat până la 27 Mai. Citiți în pag. II-a și a III -a: „Neamul Românesc Literar". Leul spre dezastru Când lira sterlină ajunsese zilele trecute la cursul fantastic de aproape 1300 lei, și când francul elvețian atingea o cotă necunoscută încă de diagramele schimbului, o explicabilă îngrijorare a cuprins nu numai opinia publică... Până și Banca Națională s’a sesizat de acest avertisment al cronicei noastre maladii valutare. Nu mai vorbim de nedumerirea celor doi specialiști din guvern, delii Garoflid și Manóiolescu, — acei cu bune intervțiuni și serioase soluții, pe care suntem obligați să le recunoaștem,— cari constatau cât de răpide sunt dezastroasele efecte ale „continuității" impuse de liberali guvernului Averescu. Dar spaima a trecut și Banca Națională, de acord de astă dată cu specialiștii regimului, și-ar recăpătat liniștea, provocată probabil de efemera scădere a lire sterline la 1250 lei. Rămăsese presei averescane rostul comod să descopere pe vinovații derutei. Recunoaștem că oficiosul d-lui general s-a achitat de această tulburătoare misiune cu o rară dibăcie. Vinovați de această scădere permanentă, care urmează dela 1920 încoace, ca să ajungă la nefericita cotă de azi, erau, într-o foarte mică măsură d. V. Brătianu și Comp. și într-o imensă proporție Partidele Național și Țărănesc. Nu discutăm acum copilăroasa și naiva tentativă de a se asvârli asupra opoziției, situațiile nenorocite la care au dus și duc leul, politica liberală și „continuitatea" paravanului averescan. Dar, ieri, leul a înregistrat la Zurich cea mai redusă cotă. Penttru piața cu valută-aur, moneta românească a scăzut SUB DOUA CENTIME. O acțiune, energică, conștientă și continuă, este absolut necesară. Ea nu poate fi întârziată nici de discuțiile savanților cointeresarei, nici chiar de supremele interese electorale ale regimului. In loc de încriminări ne roade și de suspecte priviri retrospective, o acțiune energică este singurul mijloc, capabil după părerea noastră, să împiedice deznodământul. Rolul Băncei Naționale și al marilor instituții financiare, secundate în acțiunea lor de toate silințele guvernului și de întreaga încredere a opiniei publice, apare tot mai limpede. Cei cari vor mai întârzia, își asumă răspunderea teribilă de a asista nepăsători la prăbușirea definitivă a leului. Și aceștia nu pot fi decât inconștienți sau criminali. Alegători Răspundeți cu liniște si cu ordine, abuzurilor regimului. Trimeteti în fata justiției pe agenți electorali strecurat în administrația tărei Comunicati-ne isprăvile zbirilor mari si mici," precum si numele acestor provocatori ai anarhiei. Realitatea Deoarece guvernamentalii, liberalii și codicilele averescane, se pretind a fi oameni ai realităților n organizarea socială a țărei, vom fixa și noi realitățile pe care oamenii mari ai zilei le stăpânesc cu atâta dezinvoltură. 1) Limitarea criminală a numărului nașterilor în comunele urbane sporește, arătând viitul și disoluta familiilor. Deasemeni morünatalitatea e în creștere. Mortalitatea în rândurile vârstei infantile și mature face ravagii înot cuprinsul țărei. In general, populația e în descreștere. O eventuală hartă demografică ar înregistra, la infinit, în cele zece mii de sate românești centrele celor mai înrădăcinate și secerătoare boli. Sifilis și tuberculoză. 2) Pulverieratea proprietăței mari în mâinile muncitoare dar needucate și adeseori nedestoinice, ale unei populații rurale, pe alocuri semi-barbare, hotărăște asupra productilei agricole a țărei până într’atât, încât provoacă însuși falimental economiei sale „eminamente agricole“. 3) Tendința de înglobare a meseriilor intr’un angrenaj capitalist, — și acesta din urmă căpătat prin trecerea industriilor foste inamice in mâinile Statului și particularilor românii, — ucide tot ceea ce ar fi vroit să se desvolte ca industrie autohtonă înitr’o țară, în care din prea multă grabă și prea puține scrupule, s’au sărit, de atâtea ori, atâtea stadii de evoluție economică absolut necesare închegărei unui organism industrial, sănătos. In schimb, pentru salvarea plutocrației sălășluite de miile de Consilii de Administrație, un regim bancar se desăvârșește pe spinarea țărei și în dauna oricărei încercări de intensificare industrială. In consecință România prezintă organizații bancare liberale — fără capital — dar încasatoare de dobânzi, cu sprijinul Statului robit potentaților. Industria stagnează. Șomajul și mizeria lucrătorilor deschide problema unui proletariat sub forma și aspectele cele mai acute ale unei probleme a stomacului și ale uneia culturale. 4) Comerțul urmează soarta economiei și producției Statului. Intre specula unora și mizeria generală se desăvârșește sumbrul tablou și sărăcirea complectate și cu aspectul unui serviciu de transport deplorabil. Căi ferate quasi-inexistente și navigație înpotmolită. 5) O fiscalitate stupidă. 6) O valută de cerșetori. 7) O politică de demagogi și de schirî. Iar în domeniul ordinei morale și spirituale. 8) Lipsa oricăror caractere în conducerea trebilor publice și o complectă desagregare morală sus și un început de destrămare jos. 9) In Biserică un refugiu pentru politicieni iar nu un loc de reculegere a sufletelor. 10) Iar Școala, în sfârșit, labirintul rece al unor ziduri, în care plutește miasma locurilor, părăsite de orice suflu de viată. Acesta e Decalogul realităților României din cel de-al treilea deceniu al secolului al XX-lea. — ............■ [UNK] [UNK]kw De pretutindeni Un muzeu de jucării la Moscova La Moscova s’a deschis un muzeu original care este vizitat numai de copii. Acest muzeu cuprinde numai jucării și a fost organizat de comisariatul de instrucțiuni publice din Rusia. In muzeu sunt expuse jucării de tot felul și din toate timpurile. Cel mai mare interes îl prezintă jucăriile etnografice păpuși cari înfățișează diferite rase și popoare din Rusia precum și cele din vestul și sudul Europei. Muzeul prezintă un asortiment bogat de jucării din diferite epoci, cari arată schimbările de pânză acum prin cari au trecut jucăriile copiilor. In timpul războiului s’au fabricat în fabricile de jucării foarte multi soldați. Pretutindeni și mai ales în Rusia s’a făcut numeroase caricaturi după generalii germani și Wilhelm II. Au apărut aeroplane, automobile sanitare, tunuri, revolvere și alte fabricate cu caracter soldățesc. In timpul revoluției s’au fabricat în Rusia multe caricaturi după oamenii politici, bolșevici, polițiști, etc. Regimul sovietic a condus și la fabricarea de soldați roșii, lucrători, țărani, demonstranți comuniști, etc. In fiecare Duminică muzeul este vizitat de copii, cari urmăresc cu mult interes lucrurile expuse. Nu de mult o fetiță, ieșind din muzeu, fiind întrebată dacă i-a plăcut expoziția, închizând ochii pentru un moment, ea a răspuns : „ca într’o poveste“ și pe urmă a adăugat „chiar și mai frumos încă“. (Ceps). Exportul de fesuri din Cehoslovacia Praga. Legea turcească care a fost promulgată nu de mult și care interzice purtarea fesului, a avut un efect dezatruos asupra exportului de fesuri din Cehoslovacia. După știrile ziarelor locale, fabrica de fesuri din Straconita, care exportase până în prezent cel mai mare număr de fesuri, și-a găsit o nouă piață de desfacere. După ultimele rezultate se poate vedea că Albania va deveni un bun client al fabricilor de fesuri din Cehoslovacia. (Ceps). tele sagream ale Transilvaniei Cum este văzută țara noastră de un american . Unul din cele mai interesante articole ce s'au scris până acum despre provinciile românești alipite, este și acela al d-lui J. Teodore Marriner, Phr D., fost secretar de legație al Statelor Unite in București care s'a publicat in revista științifică: „The National Geographic Magazine”, din Washington in numărul din Martie a. c. D. Marriner, în urma unui tur cu automobilul prin întreaga Transilvanie, impresionat de frumusețea pitorească a ținutului vital atcum și de hărnicia și obiceiurile curate ale poporului, ne redă cu puterrnicul talent descriptiv, impresiile căpătate, acompaniindu-le ca ilustrație, cu vrem de fotografii foarte interesante. „România, începe d-l Marriner, a fost întotdeauna țara contrastelor, atât geografice cât și istorice, iar după mărirea teritoriilor ei în urma războiului mondial, elementele interne de contrast sunt acum cu mult mai izbitoare. „Această țară constitue un rezumat al Isforiei Europei din timpurile romane până în zilele noastre, găsindu-se alăturea unele de altele, atât persoane cât și localități cari ilustrează fiecare epocă succesivă. „Se poate vedea în aceiași zi un păstor în lunga-i sarbcă pletoasă, trecând prin câmpie către munți, interesant urmaș al unei vechi civilizații; un țigan nomad, galopând în lungul unui drum prăfuit; un țăran falnic ca un soldat de pe coloana lui Traian din Roma, cu cămașă brodată, având pământul, un nobil privind din castelul său un sat saxon medieval, precum și un autocrat al petrolului cheltuindu-și averea în mijlocul farmecelor Bucureștilor. TRANSILVANIA HOTARUL DE APUS AL RĂSĂRITULUI „Contrastele de cari spun mai sus, sunt datorite în mare parte și alipirei Transilvaniei la România. „Acest ținut căruia România îi mai zice și Ardeal, după ungurescul Erdély (țara pădurilor) și germanii îl numesc Siebenbürgen, a fost frontiera din Apus, contra primejdiei din Răsărit, iar locuitorul lui, i-au păstrat hotarele intacte contra turcilor de la 1700 încoace. Frământarea continuă dela granite a dat regiunei varietatea de vase și farmecul architectural care-l posedă. „Nicăeri în Europa, nu se poate simți mai profund impresia adevărată ce o redă o retragere plăcută ca în această regiune. Deși este atât de puțin cunoscută publicului călător, este totuși adeseori subiectul închipuirilor noastre produse prin citirea de nuvele ca „Prizonierul dela Zonda“ sau „Granstork“, a căror acțiune pare să fi fost plasată, fie conștient sau inconștient, în vecinătatea unuia sau altuia din cele șapte Castele, cari au dat numele german de Siebenbürgen acestei provincii îmbrățișată de România. CARPATH DAU TRANSILVANIEI ISTORIA EI „Istoria Transilvaniei se datorește stăvilarului muntos al Carpaților, barieră glorioasă care predomină valea și câmpiile acestei provincii. „Păstorul român, mânându-și turma lui în lungul Oltului, privește cu drag înălțimile pleșuve ale Carpaților, știind că dincolo de ele domnește un popor de acelaș neam cu el, iar moșierul ungur se uită ades tot într’acolo, dorind ca munții să fi fost și mai înalți și mai de nepătruns. „Și totuși, dacă munții ar fi fost de nepătruns, Transilvania n’ar mai fi fost atât de încântătoare și nici atât de bogată. Comerțul cu Răsăritul a fost cauza prosperității acestui ținut, cu toate că cele patru trecători ale Carpaților, la Buzău, Predeal, Bran și Turnu Roșu sunt greu de străbătut și ușor de apărat. In ultima din acestea, trecerea principală încă din timpul romanilor, se mai văd ruinele vechiului turn de la care și-a luat numele. „Din cauza situației sale geografice Transilvania, ca o fortăreață naturală la hotarele Europei, a fost semi- independentă încă de pe vremuri. La 1848 s-a separat de Ungaria, având propria ei Dietă la Sibiu, unde în 1860 s-au recunoscut drepturile românilor ca a patra națiune în stat. Aceste privilegii au fost revocate însă de către Dieta de la Cluj în 1865. „De atunci încoace i s’au negat populației române multe din drepturile politice de care se bucurau celelalte naționalități. Ca rezultat al războiului mondial și pe bază că majoritatea locuitorilor acestei regiuni erau români după rasă și limbă, Transilvania a devenit parte a României. „Pentru a gusta cât mai bine și în întregime plăcerea vederii Transilvaniei trebue să pleci din București, către Sinaia, trecând prin câmpiile fertile, prin regiunea săturată de mirosul petrolului, apoi în sus pe coastele Carpaților pe unde torentele de munte au săpat urme adânci în pământul dealurilor, și mai departe până la vechia frontieră a Transilvaniei, sus pe muchia trecătorii Predeal. „De aci, — ești din îngustul defileu al Carpaților, și ajuns pe un platou înalt, — vezi cum se întind înainte munții cari coboară în câmpiile Transilvanie: „S-au dus formalitățile vamale cari mai întrerupeau călătoria. Acum, începând coborârea înceată a coastei de apus, treci pe lângă ruinele fostei Vame, care mai înainte nouă și strălucitoare era un simbol al despărțirei; iar azi în ruine, dărâmată de obuze este un monument al Unirei“. CASTELUL BRAN D. Marriner începe acum a descrie rând pe rând orașele care le-a vizitat, trece prin Râșnov și se oprește puțin la Castelul Bran, despre care spune următoarele: „Pe o muche de deal, nu tocmai înaltă, a cărei bază este înconjurată de o șosea ce merge dealungul unui râu, acolo unde munții par a se întâlni, se ridică castelul Bran, dăruit reginei României de către orașul Brașov. „Acest castel, probabil cel mai frumos dintre castelele din poveste din acea regiune, pare că este atârnat deasupra micului sat românesc, atât de aproape și totuși îndepărtat. „Prin ferestrele sale înguste se poate observa fiecare mișcare din satul de jos. Orice căruță de marfă ce ar cobora prin trecătoare, trebue neapărat să treacă în jurul castelului și este ușor de închipuit pe tribut greu plăteau caravanele neguțătorești, domnilor de Dietrichstein sau Terosvar, cum se numea castelul pe atunci. Roma și toți în antipate tie d. ETTORE PAIS Columna Traiană, miraculos nizarea. S’au format trei provinscăpată din invaziunile barbarilor, și din stricăciunile vremilor, eternizează amintirea răsboaielor dacice și asemănarea fragmentelor de texte literare cu reprezentările cari sunt sculptate pe ea, ne permite să vedem cu destulă preciziune cele mai însemnate acțiuni militare. Ni se arată mulțime de amănunte relative la armată și la condițiunea celor învinși. Sunt reprezentate lupte, asedii, fugi de ale inamicilor, sacrificii aduse zeilor, trofee înălțate după victorie. Deosebit interesau scenele cu împăratul Traian, care în fruntea oștirii trece mărețul pod pe 20 stâlpi, ridicat din porunca lui peste Dunăre, asemenea scena tragică, în care Decebal și principii daci, beau venin, pentru a scăpă de o moarte rușinoasă sau de robie. Prin cele două campanii ale lui Traian (101—106), Transilvania și o parte din actualul regat al României au fost alipite la Imperiu. După cucerire a urmat romanii; cetățile indigene s-au schimbat în municipii și colonii, adeseori coloniile se așezau unde fusese înainte așezăminte de legionari. Ulpian pomenește câteva cetăți, cari aveau deja Jus Italicum, ceea ce dovedește că parte din Daci au câștigat repede plinele drepturi de cetățenie romană. Traian nu a înțeles să facă numai operă de cucerire, fapte de pură stăpânire militară, el țintrâ la bunăstarea ținuturilor cucerite. întâiul lui gând a fost să aducă, spune istoricul antic, nesfârșite mulțimi de persoane din toate părțile Imperiului și miile de inscripții latine dovedesc că lucrarea a fost norocos îndeplinită. In Dacia s’au așezat coloni din Asia, din Siria, din ținuturile locuite de Gali. Ele arată și prezența de elemente italiane. S’au așezat câteva legiuni, între altele , Macedonica, și XII Claudia Gemina. Traian a făcut să înflorească din nou minele de aur din muntele Alburnum, din cauza căruia cei mai vechi locuitori ai Daciei aveau deja numele de purtători de aur, și chemă ca să exercite această meserie de aurar lucrători din Pannonia și din Illiric, și ele bogate în mine de argint. Coloniile și municipiile erau legate între ele printr-o rețea de drumuri militare, numeroase castre și castele, pe cari munca stăruitoare a erudiților le-au găsit în parte, apărau Dacia de atacurile vecinilor Sarmați, iazigi și Germani. Dacia nu era totuși destinată să rămână sub stăpănirea romană decât pentru ceva mai mult de un secol și jumătate. Ultima provincie unită la Imperiu a fost întâia despărțită de el. Se spune că Adrian, văzând marea greutate de a o apără înaintea invaziilor barbarilor, s’ar fi gândit să retragă legiunile, dar că s-a lăsat de acest gând din cauza primejdiei la care ar fi fost supuși locuitorii provinciei. In timpii următori însă, părăsirea provinciei părea apropiată și în sfârșit s-a făcut în timpul lui Aurelian, care în anul 270 a retras nu numai legiunile dar și mulți provinciali. Cu cei plecați și cu alții adunați din regiuni vecine a format o altă provincie cu acelaș nume. împărăția eră prea întinsă: barbarii o atacau din toate părțile și stăpânirea era prea nesigură. Părăsirea Daciei a fost hotărâtă de un împărat de naștere dunăreană, de acelaș chiar care prevedea Roma cu cea mai puternică cingătoare de ziduri, care îi perpetuă numele. După plecarea Romanilor, Dacia și ținuturile învecinate cari formează România de astăzi au fost atacate de nesfârșite horde de popoare barbare și crude. încep seria Goții, cari, în asemănare cu năvălitorii următori, au apărut în parte blânzi. Urmează însă Atila și monstruoșii Huni, cari omenesc aveau numai vocea. Gepizii, apoi Avarii obișnuiți a se hrăni cu carne de om. Vin apoi Slavii destinați să exercite o influență statornică și puternică în viața tuturor ținuturilor balcanice. Urmează popoarele finnice: Ungurii, Pecenegii și Cumanii. Două secole în urmă, nouă și mare nenorocire sunt Tătarii lui Gangis-Chan. Sunt invaziuni îngrozitoare de horde plai lacome de sânge și de pustiire, decât de pradă. Tot e sdrobit și ars. Dacă între o invazie și alta se reconstruiește ceva, vine îndată o nouă distrugere și nimicește. Triunghiul muntos al Carpaților meridionali rămâne deci adăpostul neamului românesc. Dar chiar și acolo, în Transilvania, pătrund Ungurii, pe atunci feroci, și apoi Sașii. Nenorociții Români sunt reduși la greaua robie și lor li se neagă orice drept la o emancipare politică și religioasă. Cu începutul epocei moderne nu așteptau Principatele Dunărene o soartă mai bună, începe pentru Munteni și Moldoveni lupta în contra furiei Turcilor, care, după biruința de la Corsovo, câștigă o preponderentă hotărâtoare în Peninsula Balcanică. Prin forma lor geografică, câmpiile Munteniei și ale Moldovei păreau destinate să fie o pradă ușoară a Turcilor, dar vecinele și muntoasele ținuturi ale Bulgariei și Serbiei erau obligate a se supune semilunei. Românii însă, grație eroismului lor, au reușit cel puțin să fie guvernați de Domni aproape independenți și să-și păstreze religiunea și legile lor proprii. Dar mai mult, din sânul neamului românesc au ieșit nu numai Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul dar chiar Ioan Huniade „Cavalerul Alb“ și fiul său Matei Corvinul, care, în numele naționalității ungare, vor respinge oștirile Turcilor. (Va urma)' (Continuare în pag. II-a) gr COURI POLC a sa îE D Ionescu-Quintus, fruntaș liberal, a fost... decapitat din șefia prahoveană. Iată-l în adevăr a cincea roată i căruța d-lui Nicolescuß * D . Ionescu Quintus, fost șeful fruntaș liberal la Prahova, scos din funcție și trecut la rezervă, se va devota pe viitor epigramelor. Cele dintâi vor apare intr'un volum cu prefață de Ionel I. C. Brătianu. . . . Treizeci de cetățeni au primit citații să se prezinte în ziua de 22 Aprilie, la judecătoria din Cluj. Se mirau oamenii, de ce sunt chemați în fața justiției. Și odată ajunși, li s'a comunicat să iscălească imediat, ca alegători, lista candidaturilor averescane... Trăiască Justiția la O depeșe din Berna spune că în rândurile financiarilor europeni, a provocat o admirabilă impresie un discurs rostit de un ministru român care se declară partizan hotărât al aducerei capitalului străin. Cel care a vorbit astfel se numește d. Grigore Trancu-lași, titular la ministerul muncei și ocrotirilor sociale , momentul ca d-nii Lapedatu, Garoflid și Manoilescu să dea câteva interview-uri despre munca minorilor, despre cursurile serale ale ucenicilor și despre orariul de vară al magazinelor.