Neamul Românesc, iulie 1926 (Anul 21, nr. 109-112)

1926-07-05 / nr. 109

Abonamentul 300 lei anual Orice corespondență se trimite în Șoseaua Bonaparte N-­ 6 APARE IN FIECARE LUNI Politică de dedesupturi și presă de mahala Națla se găsește astăzi în fața celor mai grele pro­bleme de orientare. Copil sau nebun e acela care crede că în el singur zace energia trebuitoare pentru a le resolvi. O privire în Apaș, unde în genere sînt oameni mai pregătiți decît la noi, poate arăta care e soarta ambițiilor care, în temeritatea lor, escaladează si­tuații ce nu se pot păstra. Și totuși astăzi ce fierbe la noi ? Nimic alta decît poftele personale de dominație. Pentru a le satisface un e sentiment care să nu se sacrifice, nu e amintire care să nu se uite, nu e lo­gică pe care să n’o calce în picioare. Și măcar dacă aceste porniri urîte s’ar înfățișa la lumina zilei! Dar aceia cari nu văd nimic mai sus și mai sfint decît ei înșii lucrează după vechiul, atît de vechiul sistem, moștenit de la Fanarul desființat numai în aparență. De la om la om merge calomnia, insinuarea, „pre­lucrarea“. Trebuie să fie cineva cu ochii în patru la fiecare moment ca să nu cadă de­odată în adîncul ce i se sapă supt picioare. Dar în dibacele planuri se prevede și publicitatea pregătitoare. Sunt ziare dubioase care se pretează la o astfel de acțiune. Informația din fiecare zi, dibacia strecurată, creiază atmosfera. Cînd lovitura se dă, presa de ma­hala, care ascultă la toate ușile și se vinde la toate intrigile, și-a îndeplinit opera. Nimeni nu se mai miră de resultatul, fie cît de ticălos, al miseriei mo­rale în acțiune. E aceasta o politică ? O țară întreagă e gata să spuie:­m­­ ___________ N­­IQROA care voiau s-o aservească regimului de care așa da greu sufere și de atît de multă vreme. Vechiul Regat. Odioasa operă de tîrguire a fost practicată de oameni cari au inteligența și voință numai pentru a conrupe și îndușmăni. Și rezultatul tîrgului de conștiinți, ținut necon­tenit deschis pentru oricine vrea să se presinte ? Am văzut acum de curînd, după așa-numitele a­­legeri „mussoliniene“, o întreagă parte din Ardeal. Oamenii vibrează încă de avîntul unei lupte cîștigate. Ea a fost dusă cu atita unire și devotament vncit și elementele minoritare, angajate în altă parte, au fost pe alocurea minute de val și au votat pe „naționalii“ romîni. Ardealul românesc e de fapt o singură nație, obiș­nuită cu un singur partid. Acesta e adevărul. De ce, atunci, silințe zădarnice ? N. IOROA Silinți zădarnice De la fericita unire a provinciilor românești, po­­liticiani bucureșteni și-au dat necontenite silinți, în­tovărășite de o însemnată risipă de bani, mai ales de bani publici, cari ei sunt, cum se știe, întru nimic, ca să întemeieze sucursale ardelene. Pentru aceasta ei și-au căutat aliați între ambițiile și poftele nesatisfăcute în cuprinsul viu al țării pe Domnul Președinte Meissner Noua Cameră fabricată de un înfocat iubitor de neam, care a trecut prin exilul războiului și a în­fierat în versuri cumplite „România neutrală“, necum cea favorabilă inimicului cu care luptam, a avut onoarea de a fi presidată, fie și pentru motive de vrîstă, de d. Constantin Meissner. D. Meissner e un om vrednic de considerație prin marea sa onestitate personală, prin munca sa ca pro­fesor, prin buna sa administrație ca secretar general la Instrucție, prin calitățile distinse ale inteligenței sale. Dar d-sa a fost, nu numai dintre cei mai hotărîți prieteni ai nației de la care și are sîngele, dar și pre­sidenți Adunării din Iași care a dat în judecată Ministeriul liberal pentru că a făcut războiul fără care n’ar putea exista un Parlament al tuturor pro­vinciilor românești. Și, pentru atitudinea sa neromâ­nească, acea Adunare și-a văzut anulate lucrările, a căror publicare chiar a fost interzisă. Astăzi buretele intereselor de partid a trecut peste toate aceste triste pagini, și de la înălțimea tribunei presidențiale d. Constantin Meissner a putut presida rodul „parlamentar“ al unei opere de jertfă națio­nală la care n’a participat cu un singur gînd și asupra căreia a apăsat blăstămul său și al tovarășilor săi. Dulce poesie! N. IORQA

Next