Neamul Românesc, decembrie 1926 (Anul 21, nr. 131-134)
1926-12-06 / nr. 131
Perpetuitate... Acum trei sferturi de veac, tribunalul lui Ludovic-Filip, rege al Francesilor, osîndia la închisoare fară capăt, «a perpétuité», pe Ludovic-Napoleon Bonaparte, fiu de rege și nepot de împărat, care încercase a-și face valabile pe o cale ilegala — ceia ce e, oricînd, condamnabil— drepturile sale la stâpînirea Franciei. La auzul sentinței, tînărul prinț a avut o singura observație de rostit: «Perpetuitate? Cît ține perpetuitatea în Franța?». Peste cîțiva ani, el era împărat și, oricum i s’ar fi sfîrșit domnia, ea a dat țerii bielșug și glorie. Nu e bine să se rostească niciodată în tragediile omenești de a căror durere e plină istoria, sentințe iremisibile. Lîngă noi și de-asupra noastră e cineva pe care-l uităm și care se joacă fără trudă cu ceia ce ni se pare nouă mai asigurat și mai definitiv. Timpul. Pentru a precisă ce înseamnă acest mare Neașteptat, trebuie să ne gândim că tot ce există între oameni e determinat nu de ce-au fost ei, ci de ceia ce sunt. Iar bietul suflet omenesc, mînat de interese, chinuit de patime, supus pocăințelor, e într’o veșnică schimbare. Un singur lucru nu trebuie pierdut din vedere în calculele noastre pe care cu mîndria soartei noastre efemere le credem atît de fără greș: interesul marilor comunități cărora le aparținem: țara, nația. Iar restul — lucruri care se schimbă, lăsînd un ecou de dureroasă ironie în urma prăbușirii lor. N. IORGA Hîrtia ziarelor Fabricele de hîrtie urcă iar prețurile. Monopolul întreținut de un grup de politicieni, pe spinarea Statului, a particularilor și în paguba culturii românești,—își reia libertatea să ..niveleze“ costul hîrtiei de tipar, să sporească adecă, cu patru lei la chilogram, prețul hîrtiei rotative pe care o distribuia marilor ziare bucureștene. Nu toate gazetele beneficiau de această reducere, pentru că unele au început să apară după înțelegerea dintre minister, trust, și presa cotidiană. In orice caz, nivelarea prețurilor este un pas spre noi sporuri, — oricîte asigurări s’ar da acum. Și de această primejdie, de care Neamul Românesc s’a ocupat de mult, dindu-i desvoltarea cuvenită, urmează să discutăm iarăși. Spunem de ani de zile, că Trustul Hîrtiei nu va putea fi chemat la realitate, atîta vreme cît va rămîne singurul fabricant din Romînia Mare. Atîta vreme cît se va bucura, numai el, de imensele foloase ale exploatării domeniului forestier al Statului, pe prețuri scăzute. Cunoaștem îndeajuns prosperitatea unor ziare, și, mai cu seamă, posibilitățile acelor cari conduc presa cotidiană din Capitală,—spre a repeta că singurul mijloc pentru a înceta exploatarea Letei, este crearea cu orice sacrificii, a încă unei mari fabrici de hîrtie. Cunoaștem și greutățile. Dar, specula Trustului nu va înceta pănă cind nu se va ridica în fața lui o concurență serioasă. Domnii de la Trustul acesta, nu se impresionează prea mult de protestările platonice, și nici chiar de intervențiile dulcege ale Ministerului de Industrie. Este nevoie de altceva decît de articole de ziar. Doresc directorii cotidienelor, să înceapă ? Repetăm: Este singurul mijloc prin care să se pună capăt celui mai odios monopol și celui mai antisocial imposit care se menține și sporește mereu în România Mare. N. G.