Neamul Românesc, decembrie 1926 (Anul 21, nr. 131-134)

1926-12-06 / nr. 131

Perpetuitate... Acum trei sferturi de veac, tribunalul lui Ludovic-Filip, rege al Francesilor, osîndia la închisoare fară capăt, «a perpétuité», pe Lu­­dovic-Napoleon Bonaparte, fiu de rege și nepot de împărat, care încercase a-și face valabile pe o cale ilegala — ceia ce e, ori­­cînd, condamnabil­— drepturile sale la stâ­­pînirea Franciei. La auzul sentinței, tînărul prinț a avut o singura observație de rostit: «Perpetuitate? Cît ține perpetuitatea în Franța?». Peste cîțiva ani, el era împărat și, oricum i s’ar fi sfîrșit domnia, ea a dat țerii bielșug și glorie. Nu e bine să se rostească niciodată în tragediile omenești de a căror durere e plină istoria, sentințe iremisibile. Lîngă noi și de-asupra noastră e cineva pe care-l uităm și care se joacă fără trudă cu ceia ce ni se pare nouă mai asigurat și mai definitiv. Timpul. Pentru a precisă ce înseamnă acest mare Neașteptat, trebuie să ne gândim că tot ce există între oameni e determinat nu de ce-au fost ei, ci de ceia ce sunt. Iar bietul su­flet omenesc, mînat de interese, chinuit de patime, supus pocăințelor, e într’o veșnică schimbare. Un singur lucru nu trebuie pierdut din ve­dere în calculele noastre pe care cu mîndria soartei noastre efemere le credem atît de fără greș: interesul marilor comunități că­rora le aparținem: țara, nația. Iar restul — lucruri care se schimbă, lăsînd un ecou de dureroasă ironie în urma pră­bușirii lor. N. IORGA Hîrtia ziarelor Fabricele de h­îrtie urcă iar prețurile. Monopolul întreținut de un grup de politicieni, pe spinarea Sta­tului, a particularilor și în paguba culturii româ­nești,—își reia libertatea să ..niveleze“ costul hîrtiei de tipar, să sporească adecă, cu patru lei la chilo­­gram, prețul hîrtiei rotative pe care o distribuia ma­rilor ziare bucureștene. Nu toate gazetele beneficiau de această reducere, pentru că unele au început să apară după înțelege­rea dintre minister, trust, și presa cotidiană. In orice caz, nivelarea prețurilor este un pas spre noi spo­ruri, — oricîte asigurări s’ar da acum. Și de această primejdie, de care Neamul Românesc s’a ocupat de mult, dindu-i desvoltarea cuvenită, ur­mează să discutăm iarăși. Spunem de ani de zile, că Trustul Hîrtiei nu va putea fi chemat la realitate, atîta vreme cît va ră­­mîne singurul fabricant din Romînia Mare. Atîta vreme cît se va bucura, numai el, de imensele fo­loase ale exploatării domeniului forestier al Statului, pe prețuri scăzute. Cunoaștem în­de­ajuns prosperitatea unor ziare, și, mai cu seamă, posibilitățile acelor cari conduc presa cotidiană din Capitală,—spre a repeta că sin­gurul mijloc pentru a înceta exploatarea Letei, este crearea cu orice sacrificii, a încă unei mari fabrici de hîrtie. Cunoaștem și greutățile. Dar, specula Trustului nu va înceta pănă cind nu se va ridica în fața lui o concurență serioasă. Domnii de la Trustul acesta, nu se impresionează prea mult de protestările platonice, și nici chiar de intervențiile dulcege ale Minister­ului de Industrie. Este nevoie de altceva decît de articole de ziar. Doresc directorii cotidienelor, să înceapă ? Repetăm: Este singurul mijloc prin care să se pună capăt celui mai odios monopol și celui mai antisocial imposit care se menține și sporește mereu în România Mare. N. G.

Next