Neamul Românesc, februarie 1927 (Anul 22, nr. 9-20)

1927-02-02 / nr. 9

NEAMUL ROMANESC ANUL AL XXII No. 9I REDACȚIA : Str. Par lomén tui ui No. 8 Telefon 18/60.JLdi ADMINISTRAȚIA : Str. Parlamentului No. 8 Tele­fon 12/60. Director N. IORGA Prim-Redactor N. GEORGESCU Miercuri 2 Febr. 1927 teist­ului Baisse Cartea cl-lui Barbusse, Les Bourreau*, dans l’enier de l’Europe, a apărut și apostolul călător al umanitarismului poate fi judecat altfel decît după simple atitudini și, după vorbe aruncate în treacăt și care pot fi desmințite. Scrisă rău, fără nicio legătură între capitolele împroșcate în dreapta și în stînga, total neconstruită și nerînduită, fără concepție inițială și fără concluzie netedă, romancierul care se încumetă a face istorie, politică și chiar sociologie nu se ri­dică peste nivelul oricărui Panait Istrate de adopțiune. Ce vrea să dovedească d. Barbusse atunci cînd pune alături omorurile jalnice din Bulgaria, care poate fi un „iad“ și brutalitățile din temnițele Siguranței romînești ori capri­ciile sanguinare ale unui om isolat pe care numai spiritul de corp și o modă de naționalism exaltat l-au putut scăpa de ur­mările faptelor sale? Că „dracii“ din Sofia au tovarăși la Bu­curești? Că de o parte și de alta e aceiași omenie? Că guvernul român e tovarăș și complice cu cel bulgăresc? Dar este vre­un om care să admită această egalitare în concepții și procedee? Nimeni nu poate aproba o sălbătăcie. Dacă aș fi în locul generalului Averescu, aș face să se verifice punct cu punct aceste acuzări și aș pedepsi exemplar unde ar fi cașul, iar cu dosarul întreg aș merge la Geneva. Dar poate un om cu simțul critic să accepte tot ce i se spune din o singură parte? Poate un om drept să nu caute și vinovățiile acelui care sufere, fie și ce nu îngăduie legile și umanitatea? Poate un om cu simțul răspunderii să puie în sama cuiva lucruri absolut false ca acelea pe care în treacăt mi le aruncă și mie care aș fi fost un adversar din principiu al unor cercetări oneste și un apărător al „onoarei“ sbirilor? Causa socială se apără cu discernămînt și cu o generoasă Înțelegere. Astfel de procedări o deservesc și o ridiculiseală. Se agită Ab­ia înființări unei Fa­cultăți de Agronomie. Agronomii cari după expropriere au acoperit țara cu o rețea cu diferite titluri: a­­gronomi regionali, agronomi co­munali, agronomi județeni, consi­lieri agronomi, director agronomi la minister și chiar miniștrii agronomi. Înțeleg că cei de acum nu sunt de ajuns și că trebue o Facultate ca să­ mai scoată noi elemente de intelec­tuali slabei noastre agriculturi. Decât, momentul e rău ales in criza salariilor și salariaților, pe­­ care sărăcia bugetului nu o poate sa­­tsface și când guvernul pe de o­­­arte se gândește la suprimări de slujbe iar pe de alta avizează la noi impozite pentru a satisface dreptele­­ veri ale salariaților ce se vor păș­tr­a în slujbe, a creia noi slujbe este o mare greutate. Dacă este de o imediată nevoe o Facultate, este iarăși o întrebare. Când sunt atâțea ingineri și doctori agronomi, cari ocupă un loc destul de important, ca­ număr și situații in bugetul statului, când încă nu s'a precizat rolul lor In acțiunea pe te­ren, desigur că momentul e rău ales. In­ agricultură nu se vede până acum nimic din acțiunea și influența agronomilor. Țăranul care este astă­zi de fapt posesorul pământului, îl lucrează cum știe­ mai prost ca în vremea când proprietarul il silea să facă o cultură mai îngrijită, mai rânduită El nu vrea în ruptul cor­pului să citească revistele și buleti­nele în carie"agronomii se străduesc să le arate cum se cultivă grâul și păpușoiul in Canada, în Australia, in Indii și în alte părți ale lumii. Ei bine, săteanul nostru nu vrea să i asculte și pace. Ba chiar, agronomii cari s‘au împroprietărit prin filoti­mia unui ministru, tot agronom și el, ca să cultive ca model pentru săteni, au lăsat’o tot la agricultura veche arendășească . Cultivă bucățica lor de moșioară luată de stat pe nimic de un proprietar și dată tot pe nimic agronomilor funcționari. Și au rămas bune date, fără ca vre­unul din mi­niștrii cari s‘au succedat pnă acum să curme abuzul. Vom vedea până când. Deocamdată sutele de agronomi cultivă cu asiduitate numai bugetul statului, și va trece vreme până când acțiunea lor să se coboare și pe te­ren. Școlile ce avem dau pe fiecare an încă mulți. Și până acum mai toți s-au oprit tot la buget. Așa că tre­bue schimbat câmpul acți­u­ni iar la cultura pământului. Și desigur că aceasta nu se poate începe cu docto­rii și inginerii pe cari i-ar da Fa­cultatea, ci numai cu cei mari, cu absolvenții școlilor practice, adică cu aceia pe cari nu -i poate primi bu­getul și prin urmare nevoia îi va împinge la munca cea bună și sfântă, la munca câmpiilor mănoase, dar bu­’­ruienoa­se ale acestei țări. După asta va veni și rândul Facultății. X. Y. N. IORGA Facultate de Agronomie FCOURI­ L'LUI JUM­EA intre ardelenii d-lui Vada și amicii d.lui Mihalache, nu s'a făcut încă, la Argeș... * VIITORUL destăinuește fapte gra­­ve făptuite de un d. subsecretar de stat. Mare noroc pe confratele nostru că nu s'a votat încă proectul Cudalbu. * LIBERALII se plâng de chipul cum se dizolvă unele consilii comu­nale. Bar au grija să nu spună cum au fost alese. * UN CONFRATE, dă sfaturi pen­­tru uscarea fructelor. Să sperăm că se vor aplica metodele, și poamelor din politică. * *4 S'A DESCOPERIT o nouă contra­­bandă la Arad. Impreecația: „am să-l trec grani­ța“, nu mai este astăzi atât de peri­culoasă. Cu condiția să-l lași pe ono­rabilul, să ia ceva mătase la el.. Din polemica ce s’a iscat pe ches­tiunea celor din urmă, dar nu și a ultimelor pertractări el mereu la iveală amănunte și atitudini. D. Iuliu Maniu, hotărât ca în­totdeauna, revizuia în convorbi­rea de azi, cea ce stabilise eri, de­finitiv. Pânza Penelopei, din mi­tologie, se aseamănă perfect cu „opera“ pe care o desăvârșește de zece ani, d. Iuliu Maniu... Ea se rupe mereu, tocmai când e vorba să se dreagă mai serios. E un au­tentic antereu al celebrului Ar­­­vinte, permanentizat de d. Maniu în registratul politicei pertrac­tările. Dar să dăm cuvântul con­fratelui Indreparea, aceluiaș ziar care deunăzi vorbea de gafele celor ce vorbesc de ac­tul de la 4 Ianuarie, și de po­­sibilitățile pe care le pun înainte evenimentele în curs, îndreptarea fixează în linii precise, felul de a vedea al d.lui general Averescu. „Două chestiuni au fost puse în discusiune de d. Maniu , actul de la 4 ia­nuarie și dizolvarea Par­lamentului . D. general Averescu a spus că primul punct nu poate fi cuprins în cadrul înțelegerei a două organi­zațiuni politice, cari ar in­tenționa să se contopeas­că într-un singur partid. Această chestiune nu poate constitui un punct din programul unui par­tid. Fiind o chestiune de Stat, iese din cadrul strict al unui partid și nu poat­e fi nici măcar discu­tată, cu atăt mai puțin re-salvată decât de com­­pl­eterul factorilor răspun­zători și cu căndere de a-și spune cuvântul. ». GENERAL AVERES­CU NU A DEVIAT DE LA ACEASTA LINIE CE ȘI-A TRAS INCA DE MULT“. Prin urmare, d-mi Ma­niu și General Averescu au discutat pe larg ches­tiunea renunțarea la tron a Principelui Carol. Șeful partidului țărănist, schim­bând fundamental atitu­dinea d-safe și a partidu­lui său­ a cerut revizuirea actului de la 4 Ianuarie 1927. D. general Averescu președintele consiliului a cerut să nu se discute a­­cest act ca o chestiune de partid, el constituind o pr­oblema de Stat. Surtsem de aceiași pă­rere. Actul de la 4 Ianua­rie este și rămâne o pro­blemă de înalt interes de stat. D. profesor N. lorga, a spus-o, nu de mult, că ac­tul de la 1 Ianuarie este un act care trebuie revi­zuit cu toate garanțiile legei și în afară de orice aventură. D. profesor N. Iorga în­cheia „Calea legală este ori­cui deschisă în România, — CHIAR ȘI UNUI FIU DE REGE“. * * Actul de la 4 ianuarie Preciziunile d-lui general Averescu Of­cioasele de partid vorbesc pe larg de problema renunțărei Prințului Carol Punctul de vedere al d-lui Președinte de consiliu,­a u­*­ M m­ta a « hm* și al Partidului Poporului II-1 GEN. VVERESCU Congresul invalizilor si orfanilor de rásűos­puta, tarea d-lui deputat D. V. Țoni Invalizi și văduvele de războiu s’au strâns în congres Duminică 30 Ianuarie pentru a-și spune dolean­țele și pentru a cere celor în drept reparația nedreptului lor trata­ment. Nu e țară în care soarta invalizi­lor, văduvelor și orfanilor de răz­boiu să fie mai neglijată, ca la noi. Desbaterile au fost foarte vii și foarte impresionante. Au luat cu­­vântul oratori din toate partidele evidențiind lipsa de sprijin efectiv pe care o sufăr întregitorii sau ur­mașii acelora care au sacrificat to­tul pentru întregirea și liniștea neamului. Dăm mai jos cuvânta­rea plină de înălțătoare simțire și de înalt patriotism a prietenului nostru d. deputat de Covurlui D. V. Țoni. * Cel dintâi cuvânt al meu e un cuvânt de omagiu pentru acest con­gres — icoană vie a jertfei supreme pe care neamul românesc în ceasul îndeplinirii destinului a făcut-o pentru înfăptuirea unității sale. Ce m’a adus la congres ? Dorința de a vă auzi durerile — pe care de altfel le cunosc — și ho­­tărîrea de a vă sprijini dreptele ce­reri. Era o datorie morală ca țara să fie recunoscătoare celor cari sânge­raseră și cari lăsaseră pe câmpiile de bătălie bucăți din trupul lor pen­tru realizarea visului strămoșesc. Era o­­ datorie națională să nu fie lăsați în părăsire și umilință cei cari întruchipaseră în chip strălu­cit virtuțile neamului și grandoarea sufletului nostru național — în cli­pa hotărîtoare a istoriei. Era o datorie față de viitor, căci generației noul trebuia să i se insu­fie respectul pentru marile fapte ale înaintașilor, trebuia sa i se ară­­te pilda recunoștinței față de glorio­șii mutilați ai răsboiului — pentru ca mâine când — cine știe — brațul românesc va fi nevoit să puie iarăși mâna pe armă — să răspundă toți cu dragă inimă și cu entuziasm la chemarea țării. Situația ce sa crezat însă invali­zilor, orfanilor și văduvelor de răs­­boiu constitue una din cele mai tris­te și mai rușinoase manifestări ale României zilelor noastre. Am văzut dela răsboiu încoace risipindu-se fără măsură banii Sta­tului, am văzut răsărind în toate domeniile comercializările și coin­teresările, am văzut ridicându-se categoria ,,negustorilor de glorie“ (Urmare in pag. II-a col. III și IV) ws D. profesor N.Iorga la Sorbonna Ce spune d. I. Valmy, în „La Volonté“ Ziarul purtawit :,LA VU^ViVliv publică în numărul său din 6 Ia­nuarie următoarele rânduri la adre­sa d-lui profesor Iorga, în legătură cu seria de conferințe pe care d-sa a fost chemat să o ție și in anul a­­cesta la Sorbonna, oferindu-ne ast­fel un rezumat al programului pe care urmează să-l desvolte. D. N. IORGA, profesor la Univer­sitatea din București, membru co­respondent al Institutului, directo­rul școlii române din Franța, v­­­ine la Sorbonna — căreia îi aparți­ne ca profesor agreat — zece confe­rințe dintre cari cinei vor fi con­­sacrate călătorilor orientali în Franța. Autorul lucrării „Essai de Syn­these de l’Histoire de l’Humanité” va urma, în itinerariul lor occi­dental, pe călătorii turci din seco­­lul al XVIII-lea și pe călătorii greci ș el va evoca figura unui că­lător român de pe vremea Restau­rației și ne va pune în curent cu preocupațiile sociale ale studenților rom­âni dinainte de 1848. In sfârșit — și aici vom întâlni o frescă bogată în culori și senti­mente — d. N. Iorga ne va conduce să privim trecând călătorii orien­tali de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Deasupra acestui fond de idei, care e decorul însuși al istoriei, această confruntare a două civili­zații cari totuși sunt atât de deo­sebite, n’au încetat însă să se pă­trundă are o notă emoționantă. Vom avea poate ocazia de a cu­noaște Și schimburile prin cari ele au avut ocazia să se influențeze re­ciproc. 7­7 % Dar noi vom desface dintr’acea­­sta motivele atracției pe care Fran­ța o exercită asupra sufletelor o­­rientale cari, atât de îndepărtata sunt totuși atât de repede asimila­­bile, atracție care a făcut din țara noastră, cu o inimă atât de parti­­cularistă, cea mai universală țară ca spirit și cea mai internațională « a gândire“. J. VALMY-BAYSSE Cronica externa minnim La vecinii noștri ,Iugoslavia s'a declarat iar criza de guvern, prin demisia cabinetului Uzunovici, pro­vocată de atitudinea radiciștilor, cari, în urma pierderilor suferite în recentele alegeri, au început să ata­­ce pe membrii guvernului și în spe­cial pe ministrul de interne Maxi­­movici, și au votat cu opoziția la a­­legerile parlamentare pentru desem­narea a doi delegați în comitetul administrativ al direcției despăgu­birilor de război. D. Uzunovici a fost însărcinat de rege cu alcătuirea unui cabinet de coaliție sau concentrare, în vederea " Ar»­ afacerilor.­­ Tactica nereală a Rusiei sovie­tice este continuu demascată și re­probată, nu numai de t­oate Statele, chiar cele care au relații cu Rusia, dar și de organizațiile muncitorești. Astfel, recent, congresul anual al muncitorilor mineri din Statele­ Unite au votat o resoluție declarân­­du-se împotriva recunoașterii So­vietelor. Interpelat­ în Cameră asupra an­gajamentelor pe care le are Franța față de Germania, d. Briand a de­clarat că Franța, este liberă de orice angajament în privința Renaniei.­­ Guvernul german, confirmat de președintele Republicăi, este ast­fel constituit: dr. Marx, cancelar al Reich-ului și interim ministru al regiunilor ocupate; Stresemanm, ministru al afacerilor străine; Ges­­sler, ministrul Reichsner-ului; Curtius, al Economiei; Koehler, centrist, la Finanțe; Schiele, națio­nal, la Agricultură; Koch, național, la Comerț; Schaetzer, populist, la Poștă. Sunt de numit încă doi mi­niștri, pentru Interne și Justiție. — Parlamentul ungar s’a deschis într’o atmosferă îndoliată, ca­ pro­testare contra tratatului de la Tria­non. In discursul său regenții Hor­thy, după ce­ a vorbit elogios de ac­tivitatea adunărilor naționale, mai ales în ceia ce privește refacerea fi­nanciară, a ținut să accentueze ne­dreptățile de care a fost lovită Un­ge na. Declarând că Ungaria aspiră la pacea generală și la bune rapor­turi cu vecinii — lucru care nu se va putea realiza decât după o trece­re mai îndelungată de timp, — re­gentul a arătat că au loc negocieri cu Iugoslavia pentru încheierea u­­nui pact de arbitragiu și pentru re­gr­ea­rea chestiunilor economice. De asemenea, că sunt necesare nego­cieri cu Italia pentru reglementarea accesului Ungariei li Adriatica prin Fiume. A cerut și desființarea co­misiei interaliate de control militar. N’au lipsit nici scene vijelioase în această ședință de deschidere, pre­cum și arestări în masă.­­ După nota Sovietelor în legă­tură cu tratatul franco-român ,,Co­misariatul afacerilor externe publi­că și întâmpinarea adresată Italiei în urma tratatului încheiat cu Ro­mânia. Aceiași atitudine ostilă față de noi, din cauza pretinselor drep­turi rusești asupra­ Basarabiei și so­marea Italiei de a nu ratifica trata­tul de recunoaștere a acestui ținut românesc. . . Deși părea că evenimentele în China se îndrumează spre o resta­bilire a ordinei, ultimile vești însă anunță respingerea propunerilor Angliei și un iminent atac contra­ orașului Shangai. D. Chamberlain, ministrul de externe, a declarat că Anglia e dispusă să facă concesii largi celor trei categorii de cereri ale Chinei, cu condiția ca să existe un guvern al Chinei unite, nerecu­­noscănd guvernul cantonez. întrevederea Vander­­welde Chamberlain Londrat 31­­ Radorf. — A.l Vander­veide, ministrul de externe al Bel­giei, a acordat un interview din le­­gătură cu întrevederea sa de bază cu d-l Chamberlain. A.l Vander­weide a afirmat că convers­ianea a decurs foarte cordial, referindu.se la chestiunea dezarmării și la eve­nimentele din China. inea iii a­țelor Este oare soarta opoziției revoluțio­nară contrară guvernului Sovietic definitiv aranjată? In Rusia so­vietică niciun regulament nu poa­te fi definitiv, date fiind diversele influențe și curente în luptă, care nu se exercită numai în vederea triumfului unora sau altora dintre metodele bolșeviste, ci în favoarea ambițiilor personale ale urmașilor lui Lenin ridicați cu înverșunare unii împotriva altora. Ceea ce se poate constata e faptul că Stalin a isbândit pentru moment împo­triva adversarilor săi coalizați și că Zinoviev, Kameneț și Trotzky, cei trei șefi principali ai opoziției au trebuit să se supună fără con­diții comitetului central al partidu­lui comunist rus, pe care Stalin și partizanii săi îl domină în între­gime. Agitația creată de opoziție și care, după câte se spun, trebuia să se termine cu o revoluție în revoluție a avortat in mod lamen­tabil. Kameneț a fost exclus di­n biroul politic al partidului și din Consiliul comisarilor poporului. Zinoviev a fost exclus din co­­mitetul executiv al Internaționalei a IlI-a, căreia îi fusese atâta vreme stăpânul absolut. Cei doi de mai sus și cu Trotzky, bănuit d­e mo­­derantism, dar aliat pentru mo­ment cu elementele cele mai a­­vansate, toate aceste trei forțe ale bolșevismului revoluționar, nu au putut nici răsturna guvernul nici să reacționeze în mod practic îm­potriva politicei reformiste a lui Stalin. Faptele au luat înainte teoriilor, condițiunile economice în care e­­voluază Uniunea Sovietică au fost mult mai puternice decât toate considerațiile politice. Au trebuit să se plece în fața imperioaselor necesități imediate chiar cu prețul câtorva serioase îndepărtări de la principiile doctrinei comunis­mului integral așa cum îl propovă­duia Lenin. Nodul certei dintre leaderii co­muniști a fost noua politică eco­nomică inaugurată de guvern pen­tru a încerca să mențină regimul. Pentru a determina pe țărani să cultive pământul și pentru a putea aproviziona marile orașe și cen­trele muncitorești, a trebuit să li se asigure oarecari avantagii, să se consimtă la acordarea de con­diții satisfăcătoare „hulakilor” pentru recrutarea personalului a­­gricol, întru’un cuvânt să se resta­bilească în folosul lor, în realitate, un fel de patronat și capitalism a­­tenuat. Pe de altă parte a trebuit să se favorizeze într-o măsură oarecare desvoltarea comerțului privat ceea ce a adus o atingere principiilor esențiale ale comunismului inițial. In general vorbind, în lupta care se dă cu înverșunare în țara Sovietelor, imensa massă țărăneas­că, massă care astăzi când împăr­țirea pământurilor e definitiv ter­minată, este vrășmașă oricărei pasiuni revoluționare și întrece cu mult minoritatea lucrătoare care constitue adevărata armătură a regimului bolșevic. De aceia in­­transingenții de nuanța Zinoviev nu s’au putut resemna. Ei au voit să ridice Petrogradul, care a ră­mas­­ credincios doctrinei comunis­­­ atului absolut și revoluției univer­sale, împotriva politicei oportu­niști a Moscovei și în această lup­tă improvizată a doua zi după con­gresul partidului comunist rus din Decembrie, anul trecut, ei au fost învinși înainte de a da lupta decisivă. Singură amenințarea comitetu­lui central că va reacționa cu cea mai mare energie împotriva opo­zanților a fost îndestulătoare pen­tru a-i constrânge pe aceștia să se supună. Mărturisindu-și greșeala și sub­scriind toate condițile comitetului central șefii opoziției se resem­nează cu o înfrângere totală. De fapt li se cere să înceteze toată acțiunea opoziției, să disolve toate organizațiile și să o rupă de­finitiv cu elementele de dreapta ale partidului care reclamă liber­tate pentru toate grupările socia­liste și­­ cu elementele de extrema stângă ale Internaționalei a III-a. „Partidul, zice Pravda, cere ga­ranții împotriva oricărei tentative ulterioare de a impune o discu­ție oarecare sau de a viola disci­plina partidului“. Este, după cum se vede, o execuție fără niciun fel de menajamente. Ar fi însă o greșala să se crea­dă că biruința actuală a oportuniș­tilor din Moscova va duce la o transformare radicală a regimului bolșevic. Ea creiază posibilități de evoluție pentru viitor, dar nu tre­buie să se piardă din vedere că oportuniștii ei înșiși rămân cu to­tul revoluționari și că, inspirân­­du-se din necesitățile momentu­lui, sforțările lor tind numai să adapteze pe cât se poate regimul actual la circumstanțe momentane cu speranța că se va putea reveni la doctrina pură când condițiunile de existență vor fi mai puțin grele pentru Uniunea sovietică. Ei nu au renegat niciunul din princi­piile lui Lenin, nici idealul lor re­voluționar ci se trudesc să-l în­­mlădie numai întrucât cere solu­ționarea dificultăților actuale. E de prevăzut însă că necesitățile din ce în ce mai imperioase în do­meniul economic și social vor fa­voriza desvoltarea unei evoluții mai precise în sensul concilierii. Dacă, după cum se poate presu­pune guvernul actual durează la putere, acțiunea lui va fi intere­santă de urmărit de aproape, pen­­tru că debarasat de opoziție își va putea marca orientarea cu mai multă premisie. Se pare că situația creată astfel la Moscova va avea repercusiuni asupra politicei externe a Soviete­lor. Informațiuni publicate de presa engleză lasă să se înțeleagă că s-ar discuta la Kremlin ideea de a aucceda la o reglementare a dato­riilor ruse pe baza modalităților acceptabile pentru puterile credi­toare ale Rusiei și de a renunța în acelaș timp la orice propagandă revoluționară în țările străine. Se asigură deja că asociațiile urb­ere ruse ar fi încetat de a mai furniza subvenții minerilor en­glezi în grevă. Dacă aceste știri sunt confirmate va trebui, firește, să vedem înce­putul unei noui politici care s’ar impune Uniunii sovietelor, nu pen­tru ca conducătorii Rusiei ar fi con­vinși de falsitatea doctrinelor co­muniste, ci pentru că ei și-ar da seama că nu vor obține nicio­dată creditele pe termen lung de care Rusia are nevoie pentru a-și continua opera de reconstrucție e­­conomică dacă problema ansam­blului datoriilor ruse și a propa­gandei revoluționare urmărită de internaționala IlI-a nu sunt temei­nic soluționate în conformitate cu principiile de drept internațional și cu legile care întrețin relațiile dintre statele civilizate. Necontenit conducătorii Soviete­lor au fost preveniți că atâta vre­me cât nu se vor degaja de supt tutela comitetului executiv al in­ternaționalei a TII-a și vor permite acesteia să pregătească revoluția universală cu mijloace procurate de Uniunea republicelor socialiste sovietice și la adăpostul reprezen­tanței diplomatice a Sovietelor în țările străine, întreaga lume civi­lizată va rămâne neîncrezătoare față de o putere care pretinde drep­tul de a se impune prin dezordine și anarhie. Pentru ca încrederea să renască, ar trebui ca schimbarea politicei exterioare a Rusiei să fie altceva decât o aparență și un miraj ,și ca Moscova să dea garanții­­ sigure pentru voința sa de a lucra de aci înainte cu sinceritate­a și scurtă credință față d­e națiunile pe care experiența făcută în Rusia e în­destulătoare pentru a le face să ocolească pentru totdeauna orice aventură revoluționară. b ... Șefii de organizații ai Partidului Național pre­cum și toți prietenii noș­tri sunt stârnitor rugați să ne țină­ în curent cu mișcarea politică și cu ac­țiunea culturală din jude­țele și localitățile respec­tive.■

Next