Neamul Românesc, noiembrie 1927 (Anul 22, nr. 165-190)
1927-11-01 / nr. 165
„Visătorii periculoși“ In magnificul său discurs de la Camera sa, președintele d-lui Duca a vorbit și de „visători periculoși“. Cunoaștem această speță. O cunoaștem din istoria țerii și o cunoaștem și din istoria lumii. Ea a fost totdeauna foarte periculoasă pentru neîndestulările îngîmfate, pentru mărețiile scorburoase, pentru nedreptățile cinice și nerușinatele sfidări. Ce nu s’a dărîmat de pe urma „visătorilor periculoși“ ? Puternice State, regimuri tiranice care credeau că nu au a se teme de nimic, așezăminte clădite pe minciună și uri care erau o tăgăduire a sfințeniei dreptului nemuritor. Cîțiva „visători periculoși“ — și au perit ca fumul. Și la noi a fost acum trei sferturi de veac un „visător periculos“ care a dărîmat un întreg vechiu sistem acoperit de blăstămuri. II chiema Ion Constantin Brătianu. E adevărat că fiul „visătorului periculos“ a preferat să fie un dormitor fără de riscuri. N. SORGA f IDARE... In ședința de Jos a Camerei, d. lot Brătianu a emis o teorie surprinzătoare nu atât prin faptul că este îndeaproape înrudită cu sistemul lui Machiaveli cât prin aceia că desvăluie o concepție reacționară care nu are la baza ei nici unul din elementele judecăților politice cari s’au produs de la Aristotel până în zilele noastre Anume că pe deasupra tuturor puterilor în stat, pe deasupra însăși a suveranității naționale, care nu în zadar a fost numită astfel și de la care emană toate celelalte puteri ,sau care poate creia altele noi, stă o forță unică, permanentă și intangibilă, care se numește Constitutiune. Nu ar fi locul să facem noi teorii de ordin constituțional, — și nici nu le vom face — dar modul profan de expunere întrebuințat de primul ministru spre a susține o teorie absurdă, ne silește să arătăm că în dosul acestei teorii se ascunde cea mai tiranică concepție in materie de guvernământ din câte se exercită azi în mozaicul politicei europene. Constituția — făcută de un singur om. d. Ion Brătianu — rot poate fi modificată de o țară întreagă. Constituția, care prevede ea însăși suspendarea aplicărei unor părți esențiale din propriul ei cuprins, nu poate fi modificată, chiar dacă toată lumea care, printr’un presupus consens unanim s’a decis cândva s’o respecte, ar dori modificarea unora din prevederile acestui statut fundamental ce nu-și are rațiunea de a fi decât in insăși voința poporului și nici cel mai mic sprijin în afară de această voință. Să presupunem că țara, sau un curent considerat, prin prezumție, ca reprezentant al voinței populare, ar dori înlăturarea echivocului constitutional relativ la decretarea stării de asediu. Un desiderat îndreptățit. Mai mult. O necesitate vitală pentru consolidarea și desvoltarea statului român într-un spirit de libertate și legalitate care singur poate garanta ordinea publică. Un guvern nou, ai cărui reprezentanți erau adepții unei modificări al Constituției in sensul desfiintărei stărei de asediu în timp de pace, preia conducerea statului. Alegerile generale ii dau o mare majoritate aleasă pe baza acestui program. Deci tara însăși se pronunță pentru modificarea Constituției. Si totuși această modificare, după teoria d-lui Brătianu, nu se va putea face. Dar suveranitatea națională — — nu poate fi împiedicată în manifestarea ei de nici o altă putere. Sunt puteri reale și puteri convenționale. Voința poporului, care este suprema forță reală, trebue să se plece, în cazul de față, nu înaintea unei alte puteri reale și nici în fata unei puteri conventionale. Și nici măcar în fata unei ficțiuni, Constituția nefiind decât rezultatul manifestării, la un moment dat, a suveranității nationale, egal de îndrepățită, în orice moment, a-și fmîndreptățită, în oricare ar fi ea. Dar d. Brătianu a știut să prevadă. Articolul din Constituție, strecurat de șeful liberalilor cu atâta abilitate jucat n’a deșteptat, la timp, atențiunea, unei opoziții sincere și cinstite, și invocat azi de primul ministru spre a demonstra că a îngenunchiat definitiv o țară, — face dovada că d-sa a calculat totul spre a ajunge în situația de azi. E o constatare agravantă care, izolând cu desăvârșire pe dl Brătianu de restul țării, îl pune într’o situație excepțională. Căci, în fond, acea putere mare care tăgăduește suveranității naționale dreptul neîngrădit de a-și croi singură soarta țării, este propria voință a d-lui Ionel Brătianu, afirmată ieri înca odată cu intransigența și hotărîrea sigură a unei Dictaturi în plină ascendență. Șeful guvernului a bravat o țară întreagă. Judecând după felul cum a calculat lovitura încă din 1925 când cu votarea Constituției de către așa zisele Adunări Naționale, se presupune că d-sa are soluțiuni pentru toate cazurile ce pot surveni în intervalul de 15 ani — până la majoratul Regelui Mihai — pe cât a luat în arendă o țară ca să substitue voința sa suveranității ei naționale, împrejurările pot aduce, în această trecere de timp, multe schimbări și situațiuni noul care ar cere, poate, modificarea într-un sens sau altul a Constituției. Dar posibilitatea acestei modificări e condiționată de calculele nemărturisite ale șefului partidului liberal. La ce țintește oare, d. Ion Brătianu? Abonamentul la Ziarul Neaion Românesc 600 Lei amia! 300 Le 6 Buni Instituții și Autoritat! 709 Lei după toate concepțiile vieții de stat In străinătate prețul dubly Criza economică și comerțul bancar Agravarea crizei economice și financiare covârșește, pentru marea majoritate a cetățenilor, orice alte preocupări cari nu sunt în legătură directă cu interesele imediate obștești și ale fiecăruia în parte. Am mai avut prilejul să enunțăm noi cauzele acestei stări de lucruri care paralizează treptat viața noastră socială și merge către ultimele ei consecințe. Comerțul bancar, care este motorul vieții economice, este grav atins, — în special în Ardeal, — și cu el odată este amenințată de ruină întreaga economie națională. Băncile au avut să sufere, in cel mai înalt grad, consecințele politicii economice a partidului liberal, care desăvârșește criza și o amplifică până la exasperare. Continuăm deci cu examinarea situației: aceitatea băncilor $ă lipsa de ajutor de la Banca Națională Cam până pe la 1920, băncile au comis greșala că, voind a contribui la edificarea și refacerea economică sau aflând rentabilitatea fecundă în afaceri, s'au lansat în întreprinderi de lungă durată și în fondări industriale de multe ori păgubitoare pentru viața economică. Pe terenul financiar, băncile au lucrat și lucrează și azi fără un plan bine stabilit. Și, în plus, politica guvernelor, care se rezuma la reglementări incidentale și la maximări, a contribuit la agravarea situației, întrucât este un adevăr stabilit de experiență că banul este cea mai sensibilă marfă care se ascunde atunci când se vede persecutat. Banca Națională nu și-a făcut datoria alergând în ajutorul vieții economice, mai ales fn Ardeal, și deci agravarea unei situațîuni Intolerabile. Ieftenirea și funcționarea promptă a transporturilor pe C. F. R. și P. T. T. Revizuirea obligatorie a băncilor. Valuta e cauza dobânzilor mari în ce privește valuta, s'a scris și s’a vorbit atâta, încât nu ne gândim decât să precizăm o dorință care s’a cristalizat în publicul mare și care conchide la ceea ce numim stabilizare. Intre revalorizare și devalorizare, dreptatea e la mijloc. Stabilizarea se impune. Fluctuațiunile continue produc nesiguranță și fizic în circulația financiară, culminând în dobânzile mari pe cari le pretind azi depunătorii și pe cari la rândul lor le pretind băncile. Băncile vânează depunerile și până la urmă tot aceleași capitaluri insuficiente stau la dispoziție, numai că se schimbă banca după cum licitează în plus dobânda. Firește, aceasta se resfrânge apoi asupra debitorului, care mai curând sau mai târziu trebuie să se prăbușească sub povara ce fatal trebuie s-o poarte. Necesitatea uitui sporta emisiune In ce privește emisiunea de bancnote, indexul de scumpete ne arată o continuă creștere a scumpetei. Astfel că cuantumul de bani ce se reclamă se mărește fără ca stocul de bancnote să fie sporit. Prin aceasta se produce nu numai o criză financiară, ci și de numerar. Punerea în circulație a stocului suficient de numerar ar ameliora situația. Mai sunt încă și alte cauze, ale crizei comerțului bancar în special, despre cari ne propunem a vorbi într'un articol viitor, arătând și posibilitățile de îndreptare. Cum s’ar putea determina o ameliorare , ameliorare a situației comerțului bancar nu se poate produce decât realizându-se sprijinirea în mod mai larg, chiar cu rizicul de a se produce și o mică inflație, care fiind productivă, nu ar influenta cursul leului. Mai este necesară apoi înlesnirea circulațiunii de bani, prin desvoltarea serviciului de virimente cu totul gratuit, care și pentru bancă, și pentru public, e de folos. Ștergerea cu totul a comisionului de 1 la mie, impus de la 1 Aprilie a. c., încoace, Virimentele să se facă repede, căci întârzierile cauzează pagube de dobânzi și face iluzorie toată inovația, de altfel bună. Dar toate aceste chestiuni, care intră în partea tehnică a funcționării băncilor nu pot fi rezolvate decât atunci când, examinându-se cauzele mai adânci ale crizei, se vor lua următoarele măsuri: Stabilizarea, pe cât posibil, a valutei. O emisiune de hârtie monedă suficientă circulației țării noastre mărite. Siguranța legilor de credit, în special funcționarea repede a justiției. Depunerea banilor publice la bănci. Interzicerea, cel puțin parțială, pentru particulari, de a se ocupa direct cu afaceri de împrumuturi. Aducerea capitalului productiv străin în țară. Internă Situația wmm. Deși guvernul a anunțat că e hotărât să termine foarte repede ancheta pornită contra d-lui Manoilescu, autoritățile militare care anchetează cazul au întâmpinat — și întâmpină încă — dificultăți, care vor face ca ancheta să dureze mai mult decât prevederile guvernamentale. Această tergiversare displace însă guvernului Brătianu, care — prin înscenarea Manoilescu — a obținut un rezultat cu mult prea diferit ca acela pe care-l sconta. mmam Au fost obligați să păstreze domiciliul forțat colonelii din aviație Paul Teodorescu și Giosan. Se spune că cercetările pornite în contra acestor ofițeri n’ar avea nici în plin nici în mânecă cu „complotul Manoilescu; guvernul face și din deținerea acestor ofițeri un „mister“, și un subiect „sensațional. Și atât din înscenarea Manoilescu cât și din arestările ce i-au urmat o armă de șantaj și presiune asupra opoziției. ■ [UNK] Fondul de lichidare a datoriei publice a fost sporit de la 11/* miliarde la 3 miliarde. Suma aceasta se va vărsa Băncii Naționale. La obiecțiile îndreptățite ce s’au opus în comisia budgetară d-lui Vintilă Brătianu, și la arătările că statul are nevoi mai urgente de satisfăcut mai înainte de a favoriza Banca Națională, vistiernicul nostru a dat ca de obicei din umeri, alegând convenția existentă între Stat și Banca Națională. Fiindcă d. Vintilă Brătianu are grije de interesele Statului dar are și mai mare grije de ale Băncii Naționale. Externi In Rusia continuă execuțiile contra spionilor britanici. ■n In Iugoslavia s’au produs noui atentate contra depozitelor militare. N’au reușit însă grație măsurilor luate din vreme. La Congresul partidului radical-socialist ținut la Paris acum două zile si a luat hotărârea de a despărți partidul de blocul Uniunei naționale. D. Franklin Bouillon care a susținut menținerea cartelului a fost pus în minoritate, și Congresul a ales ca președinte al partidului pe d. Daladier care a prezentat moțiunea de despărțire de blocul dreptei republicane. „Documentele“ întârzie... Și chiar dacă d. Tătărescu va binevoi să se fluture prudent grăbit prin fața ziariștilor, dacă nu însemnează că ele pot avea vre-o greutate. Dar iată că în așteptare, lucrurile să complică, și nu în direcția în care activa frenetic d. Ion I. C. Brătianu. La Iași, s’au descoperit manifeste și la doi actuali fruntași liberali. Ba, guvernamentalii le-au și distribuit pe vremuri, cu toate precauțiunile necesare, și inutile după câte se vede. La București, d. Ion I. C. Brătianu a reușit în adevăr să clarifice o situație... Dar nu pe acea care o urmărea. Era convins că lovitura arestărei d-lui Manoilescu, va obliga ca partidele de opoziție să cadă în admirație față de soluțiile Dictaturei D. Maniu, a vorbit cu ezitări categorice, cu rezerva de o rară precizie... D. general Averescu acuza guvernul, și partidul, că fondează inutil cu o nouă armă, — nouă, vorba vine, — cu „șantajul“... „Pe când partidelor politice și presei, în general se interzice formal a se ocupa, și a pomeni măcar de acela care face obiectul actului de la 4 ianuarie, d. Brătianu, pentru interese de atmosferă politică, sau de presiune contra adversarilor, o poate face oricând, tulburând astfel, în prejudiciul liniștei ce trebue să domnească de la un capăt la celălalt al țării, viața publică a Statului român. „Dar afară de aceasta, guvernul a făcut să intre, în acest calcul politic, și un element pe care îl salutăm ca pe o veche cunoștință din rândurile partidului liberal „ ȘANTAJUL“. Ofensiva s’a oprit lamentabil... Socotelile de la Florica, nu se prea potrivesc cu rezultatele. Evenimentele decepționează încă o dată pe d. Ion I. C. Brătianu. Și partea tragică a concluziei, este că tot țara, plătește cu liniștea și cu suferințele ei, politica eșuată a unui naufragiat care se crede atotputernic și neîntrecut. Răspunderile războiului mondial Acum de curând s’au publicat la Budapesta memoriile baronului .Vladimir Giessl, fost ministru al Austro-Ungariei la Belgrad, când s’a deslănțuit războiul mondial. Baronul Giessl povestește că atunci când s’a comis atentatul de la Sarajevo el se afla la Vichy Plecă în grabă la Viena, unde avu întrevederi cu ministrul afacerilor straine, contele Berchtold, care i-a declarat că primul ministru maghiar, contele Tisza, nu aproba condițiile impuse Serbiei. Tisza a confirmat el însuși d-lui Giessl că nu aprobă unele amănunte ale exigențelor prezentate sub formă de proect. Contele Tisza a subliniat faptul că trebue să se evite orice pretenție, care ar fi o violare a drepturilor de suveranitate ale Serbiei și ar putea prin urmare să ducă la un război. „Totuși, adăugă primul ministru ungar, dacă se tinde a se provoca războiul, împăratul va trebui să-și aleagă un alt ministru”. Baronul Giessl povestește apoi ultima vizită ce l-a făcut ministrul Rusiei, Hartwig, care tocmai în timpul acelei vizite a fost lovit de un atac de apoplexie. Tocmai acestei morți a ministrului Rusiei atribue baronul Giessl întorsătura funestă ce au luat evenimentele. Hartwig era hotărît protivnic ideel de război, fiind de părere că armata sârbă nu era încă refăcută după al doilea război balcanic și că nici chiar Rusia nu era atunci în stare să facă război. Baronul Giessl crede că Hartwig ar fi putut obține din partea guvernului sârb acceptarea exigențelor Austriei și că în felul acesta războiul n'ar fi avut loc. Moartea neașteptată a lui Hartwig a avut urmări imediate și grave. Știrea acestei morți a provocat o enormă emoție în cercurile ruse și sârbe, și s-a mers pân’acolo, încât Gressl a fost acuzat de a fi autorul unui asasinat. Ura deslănțuită de aceste împrejurări a înveninat atmosfera internațională, iar monarhia autsor-ungară a adresat Serbiei un ultimatum cu cereri și mai aspre. Cam acesta este în rezumat, miezul memoriilor baronului Giessl, fost ministru austro-ungar la Belgrad, când s’a deslănțuit războiul mondial. -------------ponXnoo........— Brătianu de Ceferges 8 © Fenr. Departe de centrul orașului, pe un teren puțin ridicat, se înalță o mare clădire rotundă . Camera deputaților. Și cum Bucureștii este un oraș întins, cu case joase, înconjurate din loc în loc cu mici grădinițe, unde cele mai ușoare ridicături se prezintă ca adevărate coline, Parlamentul român, inaccesibil și măreț, este un adevărat Pantheon al acestei Acropole. Acolo, se ajunge pe un povârniș pietros, pe care caii mici basarabeni, ațâțați de loviturile biciului, urcă dând din cap, zgâriind caldarâmul cu copitele și trăgând din răsputeri. Mai sus de povârniș, vizitatorul mai trebuie să străbată un fel de tindă boltită în zidul citadelei. Odată întăritura trecută, vă conduce un agent de poliție, și în sfârșit, trăsura se oprește înaintea unui larg peron, supraveghiat de doi portari cu gulerii brodați. Această urcare, ce sufocă aproape caii, surprinde vizitatorul ! — Pentru ce vă sfătuiți atât de departe și de sus ? — Pentru ca să putem hotărî în liniște și deplină nepărtinire. Adunările trebuiesc îndepărtate de zgomotul mahalalelor și, în caz de nevoie, apărate de furia oarbei mulțimi. Adăpostită la dreapta de Mitropolie, rezemată mai la vale de o cazarmă, Camera noastră de deputați destăinuiește la prima vedere ocrotirea independenței sale, prin cele două forme sprijinitoare : Armata și Religia. Nu î pare destul aceasta, pentru deplina garanție, într’o țară iubitoare de liniște ? Și deputatul român, spunând cu mândrie aceste cuvinte, dispăru în căutarea unui subsecretar de Stat, lăsându-aia, cu un surâs fin pe buze, pradă unor gânduri firești. Ședința era deschisă de o oră. Se ratificau alegerile. Un ministru, cu capul aplecat pe un umăr, trecu repede prin coridoare, urmat de câțiva tineri parlamentari. Doi gazetari tineri, discutau în dreptul unor ferestre largi, iar printre draperiile ridicate, se puteau vedea din sală, ornamentele masive de stejar, ale tribunei, biuroului și fotoliului președințial, iar la dreapta, un tron învelit într'un polog de catifea roșie Fără veste, coridoarele prinseră viață. Vreo treizeci de deputați veneau grupuri-grupuri de la bufet. Ușa unei camere de comisiune, se deschise. Pe nesimțite și ca din întâmplare se formară două rânduri, lăsând spațiu liber între ele. Apăruse în cadrul unei uși un om, care pornise repede, îndreptându-se spre sala de ședințe. Trecerea sa, provoca ondularea spinărilor și înclinarea frunților. I văd și fără să-l cunosc, știu cine e: Brătianu. Un om lat în umeri, cu torsul predominant, cu pieptul atletic și cu coatele impunătoare. Un cap de leu. Coama sură și sprâncenele stufoase. Mustăți războinice și barba inspirată. Ochii frumoși privesc în față poruncitor, de sub fruntea pătrată, întreaga figură are un aer de rezistență. O voință de fier înăsprește mușchii, umflă vinele și dilată nările. Când însă această figură capătă o expresie sumbră, fizionomia sa ia atunci un aspect satanic. Ion Brătianu, fiul lui Ion Brătianu. Căpetenie, fiu de căpetenie. Bogătaș, fiu de bogătaș. Dictator, născut din revoluționar. Stăpânit de politica tatălui său prin moștenirea sângelui, el îi prelungește existența, atât prin tendințele personale, cât și prin cultul fresc. Ion Brătianu, revoluționar din 1848, exilat din România, prizonier politic, prezident de consiliu în 1876, eliberează România de sub turci, în 1877, alucă o dinastie nouă și domnește ca dictator până la moartea sa. Ion Brătianu-fiul, lagă România în războiu, joacă o partidă între apus și răsărit, câștigând pe două taloane, îmbogățește țara sa cu două provincii, Transilvania și Basarabia, lasă să se înfăptuiască împroprietărirea agrară și face să se acorde votul universal. Fapte uriașe, cari se explică numai prin o ambiție extraordinară. Respectând regalitatea ca un simbol și fiind convins că el este singur sortit să conducă, Brătianu nu recunoștea dreptul acelora pe cari îi chemase familia sa la tron, de a-i discuta hotărârile. Mare patriot și înfăptuitor puțin scrupulos, neezitând la alegerea mijloacelor pentru atingerea scopurilor sale, cumpărând pe oameni, înăbușind nemulțumirile, spunând unei regine: „Eu nu vreau", iscusitul înșelător își face alegerile, compune o Cameră, dă serviciile, împarte puterile, răsplătește generos pe alegătorii săi și duce o persecuție înverșunată contra adversarilor ; toate acestea se fac fără a scăpa din vedere întreaga Românie mare. A guverna, pentru acest om de Stat, a cărui familie a fost la guvern mai mult de cincizeci de ani, nu e numai o simplă tendință sau pasiune, ci e o necesitate. Astfel e omul, care dispune în momentul de față de soarta a optsprezece milioane de locuitori și care la adâncul sufletului său, zice presupusului moștenitor de tron : — „Tu nu vei domni niciodată“. Ion Brătianu e de șasezeci și trei de ani. (După „Le Journal”). . -----^~ooooooootf ~