Neamul Românesc, noiembrie 1927 (Anul 22, nr. 165-190)

1927-11-01 / nr. 165

„Visătorii periculoși“ In magnificul său discurs de la Camera sa, președintele d-lui Duca a vorbit și de „visători periculoși“. Cunoaștem această speță. O cunoaștem din istoria țerii și o cunoaștem și din istoria lu­mii. Ea a fost totdeauna foarte periculoasă pentru neîndestulările îngîmfate, pentru mărețiile scorburoase, pentru nedreptățile cini­ce și nerușinatele sfidări. Ce nu s’a dărîmat de pe urma „visătorilor periculoși“ ? Pu­ternice State, regimuri tiranice care credeau că nu au a se teme de nimic, așezăminte clădite pe minciună și uri care erau o tă­găduire a sfințeniei dreptului nemuritor. Cîțiva „visători periculoși“ — și au perit ca fumul. Și la noi a fost acum trei sferturi de veac un „visător peri­culos“ care a dărîmat un întreg vechiu sistem acoperit de blă­­stămuri. II chiema Ion Constantin Brătianu. E adevărat că fiul „visătorului periculos“ a preferat să fie un dormitor fără de riscuri. N. SORGA f IDARE... In ședința de Jos a Camerei, d. lot­ Brătianu a emis o teorie surprinză­toare nu atât prin faptul că este în­deaproape înrudită cu sistemul lui Ma­­ch­iaveli cât prin aceia că desvăluie o concepție reacționară care nu are la baza ei nici unul din elementele ju­decăților politice cari s’au produs de la Aristotel până în zilele noastre Anume că pe deasupra tuturor pu­terilor în stat, pe deasupra însăși a suveranității naționale, care nu în za­dar a fost numită astfel și de la care emană toate celelalte puteri ,sau care poate creia altele noi, stă o forță uni­că, permanentă și intangibilă, care se numește Constitutiune. Nu ar fi locul să facem noi teorii de ordin constituțional, — și nici nu le vom face — dar modul profan de expunere întrebuințat de primul mi­nistru spre a susține o teorie absurdă, ne silește să arătăm că în dosul aces­tei teorii se ascunde cea mai tiranică concepție in materie de guvernământ din câte se exercită azi în mozaicul politicei europene. Constituția — făcută de un singur om­. d. Ion Brătianu — rot poate fi modificată de o țară întreagă. Consti­tuția, care prevede ea însăși suspen­darea aplicărei unor părți esențiale din propriul ei cuprins, nu poate fi modificată, chiar dacă toată lumea care, printr’un presupus consens una­nim s’a decis când­va s’o respecte, ar dori modificarea unora din preve­derile acestui statut fundamental ce nu-și are rațiunea de a fi decât in in­­să­și voința poporului și nici cel mai mic sprijin în afară de această voință. Să presupunem că țara, sau un curent considerat, prin prezumție, ca repre­zentant al voinței populare, ar dori înlăturarea echivocului constitutional relativ la decretarea stării de asediu. Un desiderat îndreptățit. Mai mult. O necesitate vitală pentru consolidarea și desvoltarea statului român într-un spirit de libertate și legalitate care singur poate garanta ordinea publică. Un guvern nou, ai cărui reprezentanți erau adepții unei modificări al Con­stituției in sensul desfiintărei stărei de asediu în timp de pace, preia con­ducerea statului. Alegerile generale ii dau o mare majoritate aleasă pe baza­­ acestui program. Deci tara însăși se pronunță pentru modificarea Consti­tuției. Si totuși această modificare, după teoria d-lui Brătianu, nu se va putea face. Dar suveranitatea națională — — nu poate fi împiedicată în mani­festarea ei de nici o altă putere. Sunt puteri reale și puteri convenționale. Voința poporului, care este suprema forță reală, trebue să se plece, în cazul de față, nu înaintea unei alte puteri reale și nici în fata unei puteri con­ventionale. Și nici măcar în fata unei ficțiuni, Constituția nefiind decât re­zultatul manifestării, la un moment dat, a suveranității nationale, egal de îndrepățită, în orice moment, a-și fm­­îndreptățită, în oricare ar fi ea. Dar d. Brătianu a știut să prevadă. Articolul din Constituție, strecurat de șeful liberalilor cu atâta abilitate ju­cat n’a deșteptat, la timp, atențiunea, unei opoziții sincere și cinstite, și in­­­vocat azi de primul ministru spre a demonstra că a îngenunchiat defini­tiv o țară, — face dovada că d-sa a calculat totul spre a ajunge în situa­ția de­­ azi. E o constatare agravantă care, izolând cu desăvârșire pe dl Brătianu de restul țării, îl pune într’o situație excepțională. Căci, în fond, acea putere mare care tăgăduește suveranității naționa­le dreptul neîngrădit de a-și croi sin­gură soarta țării, este propria voință a d-lui Ionel Brătianu, afirmată ieri înca odată cu intransigența și hotărî­­rea sigură a unei Dictaturi­ în plină ascendență. Șeful guvernului a bravat o țară întreagă. Judecând după felul cum a calculat lovitura încă din 1925 când cu votarea Constituției de către așa zisele Adunări Naționale, se presupu­ne că d-sa are soluțiuni pentru toate cazurile ce pot surveni în intervalul de 15 ani — până la majoratul Regelui Mihai — pe cât a luat în arendă o țară ca să substitue voința sa suve­ranității ei naționale, împrejurările pot aduce, în aceas­tă trecere de timp, multe schimbări și situațiuni noul care ar cere, poa­te, modificarea într-un sens sau altul a Constituției. Dar posibilitatea aces­tei modificări e condiționată de calcu­lele nemărturisite ale șefului partidu­lui liberal. La ce țintește oare, d. Ion Brătianu? Abonamentul la Ziarul Neaion Român­esc 600 Lei a­mia! 300 Le­ 6 Buni Instituții și Autoritat! 709 Lei după toate concepțiile vieții de stat In străinătate prețul du­bly Criza economică și comerțul bancar Agravarea crizei economice și finan­ciare covârșește, pentru marea majo­ritate a cetățenilor, orice alte preocu­pări cari nu sunt în legătură directă cu interesele imediate obștești și ale fiecăruia în parte. Am mai avut prilejul să enunțăm noi cauzele acestei stări de lucruri care paralizează treptat viața noastră so­cială și merge către ultimele ei conse­cințe. Comerțul bancar, care este motorul vieții economice, este grav atins, — în special în Ardeal, — și cu el odată este amenințată de ruină întreaga e­­conomie națională. Băncile au avut să sufere, in cel mai înalt grad, consecințele politicii eco­nomice a partidului liberal, care desă­vârșește criza și o amplifică până la exasperare. Continuăm deci cu exami­narea situației: a­ceitatea băncilor $ă lipsa de ajutor de la Banca Națională Cam până pe la 1920, băncile au comis greșala că, voind a contribui la edificarea și refacerea economică sau aflând rentabilitatea fecundă în afa­ceri, s'au lansat în întreprinderi de lungă durată și în fondări industriale de multe ori păgubitoare pentru viața economică. Pe terenul financiar, băncile au lu­crat și lucrează și azi fără un plan bine stabilit. Și, în plus, politica guverne­lor, care se rezuma la reglementări in­cidentale și la maximări, a contribuit la agravarea situației, întrucât este un adevăr stabilit de experiență că banul este cea mai sensibilă marfă care se ascunde atunci când se vede persecu­tat. Banca Națională nu și-a făcut da­toria alergând în ajutorul vieții econo­mice, mai ales fn Ardeal,­­ și de­­ci agravarea unei situațîuni Intolerabile. Ieftenirea și funcționarea promptă a transporturilor pe C. F. R. și P. T. T. Revizuirea obligatorie a băncilor. Valuta e cauza dobânzilor mari în ce privește valuta, s'a scris și s’a vorbit atâta, încât nu ne gândim de­cât să precizăm o dorință care s’a cri­stalizat în publicul mare și care con­chide la ceea ce numim stabilizare. Intre revalorizare și devalorizare, dreptatea e la mijloc. Stabilizarea se impune. Fluctuațiunile continue pro­duc nesiguranță și fizic în circulația financiară, culminând în dobânzile mari pe cari le pretind azi depunăto­rii și pe cari la rândul lor le pretind băncile. Băncile vânează depunerile și până la urmă tot aceleași capitaluri insufi­ciente stau la dispoziție, numai că se schimbă banca după cum licitează în plus dobânda. Firește, aceasta se resfrânge apoi a­­supra debitorului, care mai curând sau mai târziu trebuie să se prăbușească sub povara ce fatal trebuie s-o poarte. Necesitatea uitui spor­ta emisiune In ce privește emisiunea de banc­­note, indexul de scumpete ne arată o continuă creștere a scumpetei. Astfel că cuantumul de bani ce se reclamă se mărește fără ca stocul de bancnote să fie sporit. Prin aceasta se produce nu numai o criză financiară, ci și de numerar. Pu­nerea în circulație a stocului suficient de numerar ar ameliora situația.­­ Mai sunt încă și alte cauze, ale cri­zei comerțului bancar în special, des­pre cari ne propunem a vorbi într'un articol viitor, arătând și posibilitățile de îndreptare. Cum s’ar putea determina o ameliorare , ameliorare a situației comerțului bancar nu se poate produce decât rea­­lizându-se sprijinirea în mod mai larg, chiar cu rizicul de a se produce și o mică inflație, care fiind productivă, n­u ar influenta cursul leului. Mai este necesară apoi înlesnirea circulațiunii de bani, prin desvoltarea serviciului de virimente cu totul gra­tuit, care și pentru bancă, și pentru public, e de folos. Ștergerea cu totul a comisionului de 1 la mie, impus de la 1 Aprilie a. c., încoace, Virimentele să se facă repede, căci întârzierile cau­zează pagube de dobânzi și face iluzo­rie toată inovația, de altfel bună. Dar toate aceste chestiuni, care in­tră în partea teh­nică a funcționării băncilor nu pot fi rezolvate decât a­­tunci când, examinându-se cauzele mai­­ adânci ale crizei, se vor lua următoa­­­­rele măsuri: Stabilizarea, pe cât posibil, a valu­tei. O emisiune de hârtie monedă sufi­cientă circulației țării noastre mărite. Siguranța legilor de credit, în spe­cial funcționarea repede a justiției. Depunerea banilor publice la bănci. Interzicerea, cel puțin parțială, pen­tru particulari, de a se ocupa direct cu afaceri de împrumuturi. Aducerea capitalului productiv străin în țară. Internă Situația wmm. Deși guvernul a anunțat că e hotărât să termine foarte repede an­cheta pornită contra d-lui Manoilescu, autoritățile militare care anchetează cazul au întâmpinat — și întâmpină încă — dificultăți, care vor face ca an­cheta să dureze mai mult decât prevederile guvernamentale. Această tergi­versare displace însă guvernului Brătianu, care — prin înscenarea Manoi­lescu — a obținut un rezultat cu mult prea diferit ca acela pe care-l sconta. mmam Au fost obligați să păstreze domiciliul forțat colonelii din aviație Paul Teodorescu și Giosan. Se spune că cercetările pornite în contra aces­tor ofițeri n’ar avea nici în plin nici în mânecă cu „complotul Manoilescu; guvernul face și din deținerea acestor ofițeri un „mister“, și un subiect „sensațional. Și atât din înscenarea Manoilescu cât și din arestările ce i-au urmat­ o armă de șantaj și presiune asupra opoziției. ■ [UNK] Fondul de lichidare a datoriei publice a fost sporit de la 11/* mi­liarde la 3 miliarde. Suma aceasta se va vărsa Băncii Naționale. La obiec­țiile îndreptățite ce­­ s’au opus în comisia budgetară d-lui Vintilă Brătianu, și la arătările că statul are nevoi mai urgente de satisfăcut mai înainte de a favoriza Banca Națională, vistiernicul nostru a dat ca de obicei din umeri, alegând convenția existentă între Stat și Banca Națională. Fiindcă d. Vintilă Brătianu are grije de interesele Statului dar are și mai mare grije de ale Băncii Naționale. Externi In Rusia continuă execuțiile contra spionilor britanici. ■n In Iugoslavia s’au produs noui atentate contra depozitelor mili­tare. N’au reușit însă grație măsurilor luate din vreme. La Congresul partidului radical-socialist ținut la Paris acum două zile si a luat hotărârea de a despărți partidul de blocul Uniunei naționale. D. Franklin Bouillon care a susținut menținerea cartelului a fost pus în mino­ritate, și Congresul a ales ca președinte al partidului pe d. Daladier care a prezentat moțiunea de despărțire de blocul dreptei republicane. „Documentele“ întârzie... Și chiar dacă d. Tătărescu va bine­voi să se fluture prudent grăbit prin fața ziariștilor, dacă nu însemnează că ele pot avea vre-o greutate. Dar iată că în așteptare, lucrurile să complică, și nu în direcția în care activa frenetic d. Ion I. C. Brătianu. La Iași, s’au descoperit manifeste și la doi actuali fruntași liberali. Ba, guvernamentalii le-au și dis­tribuit pe vremuri, cu toate precauțiunile necesare,­­ și inutile după câte se vede. La București, d. Ion I. C. Brătianu a reușit în adevăr să clarifice o situație... Dar nu pe acea care o urmărea. Era convins că lovitura arestărei d-lui Manoilescu,­­ va obliga ca partidele de opoziție să cadă în admirație față de solu­țiile Dictaturei D. Maniu, a vorbit cu ezitări categorice, cu rezerva de o rară precizie... D. general Averescu acuza guvernul, și partidul, că fondează inutil cu o nouă armă, — nouă, vorba vine, — cu „șantajul“... „Pe când partidelor politice și presei, în general se interzice formal a se ocupa, și a pomeni măcar de acela care face obiectul actului de la 4 ianuarie, d. Brătianu, pentru interese de atmosferă politică, sau de presiune contra adversarilor, o poate face ori­când, tulburând astfel, în prejudiciul liniștei ce trebue să domnească de la un capăt la celălalt al țării, viața publică a Statului român. „Dar afară de aceasta, guvernul a făcut să intre, în acest calcul politic, și un element pe care îl salutăm ca pe o veche cunoștință din rândurile partidului liberal „ ȘANTAJUL“. Ofensiva s’a oprit lamentabil... Socotelile de la Florica, nu se prea potrivesc cu rezul­tatele. Evenimentele decepționează încă o dată pe d. Ion I. C. Brătianu. Și partea tragică a concluziei, este că tot țara, plătește cu liniștea și cu suferințele ei, politica eșuată a unui nau­fragiat care se crede atot­puternic și neîntrecut. Răspunderile războiului mondial Acum de curând s’au publicat la Bu­dapesta memoriile baronului .Vladi­mir Giessl, fost ministru al Austro-Un­­gariei la Belgrad, când s’a deslănțuit războiul mondial. Baronul Giessl povestește că atunci când s’a comis atentatul de la Sara­­jevo el se afla la Vichy Plecă în grabă la Viena, unde avu întrevederi cu ministrul afacerilor straine, contele Berchtold, care i-a declarat că primul ministru maghiar, contele Tisza, nu aproba condițiile impuse Serbiei. Tisza a confirmat el însuși d-lui Giessl că nu aprobă unele amănunte ale exigențelor prezentate sub formă de proect. Contele Tisza a subliniat faptul că trebue să se evite orice pretenție, care ar fi o violare a drepturilor de suvera­nitate ale Serbiei și ar putea prin ur­mare să ducă la un război. „Totuși, a­­dăugă primul ministru ungar, dacă se tinde a se provoca războiul, împăratul va trebui să-și aleagă un alt ministru”. Baronul Giessl povestește apoi ul­tima vizită ce l-a făcut ministrul Ru­siei, Hartwig, care tocmai în timpul a­­celei vizite a fost lovit de un atac de apoplexie. Tocmai acestei morți a mi­nistrului Rusiei atribue baronul Giessl întorsătura funestă ce au luat eveni­mentele. Hartwig era hotărît protivnic ideel de război, fiind de părere că armata sârbă nu era încă refăcută după al doi­lea război balcanic și că nici chiar Ru­sia nu era atunci în stare să facă război. Baronul Giessl crede că Hartwig ar fi putut obține din partea guvernu­lui sârb acceptarea exigențelor Austriei și că în felul acesta războiul n'ar fi a­­vut loc. Moartea neașteptată a lui Hartwig a avut urmări imediate și grave. Știrea acestei morți a provocat o e­­normă emoție în cercurile ruse și sâr­be, și s-a mers pân’acolo, încât Gressl a fost acuzat de a fi autorul unui a­­sasinat. Ura deslănțuită de aceste împreju­rări a înveninat atmosfera internațio­nală, iar monarhia autsor-ungară a a­­dresat Serbiei un ultimatum cu cereri și mai aspre. Cam acesta este în rezumat, miezul memoriilor baronului Giessl, fost mi­nistru austro-ungar la Belgrad, când s’a d­eslănțuit războiul mondial. -------------ponXnoo........—­ Brătianu de Ceferges 8 © Fenr. Departe de centrul orașului, pe un teren puțin ridicat, se înalță o mare clădire rotundă . Camera deputaților. Și cum Bucureștii este un oraș întins, cu case joase, înconjurate din loc în loc cu mici grădinițe, unde cele mai ușoare ridicături se prezintă ca adevă­rate coline, Parlamentul român, inac­cesibil și măreț, este un adevărat Pan­theon al acestei Acropole. Acolo, se ajunge pe un povârniș pie­tros, pe care caii mici basarabeni, ațâ­țați de loviturile biciului, urcă dând din cap, zgâriind caldarâmul cu copi­tele și trăgând din răsputeri. Mai sus de povârniș, vizitatorul mai trebuie să străbată un fel de tindă boltită în zi­­dul citadelei. Odată întăritura trecută, vă conduce un agent de poliție, și în sfârșit, trăsura se oprește înaintea u­­nui larg peron, supraveghiat de doi portari cu gulerii brodați. Această urcare, ce sufocă aproape caii, surprinde vizitatorul ! — Pentru ce vă sfătuiți atât de de­­­­parte și de sus ? — Pentru ca să putem hotărî în li­niște și deplină nepărtinire. Adunările trebuiesc îndepărtate de zgomotul ma­halalelor și, în caz de nevoie, apărate de furia oarbei mulțimi. Adăpostită la dreapta de Mitropolie, rezemată mai la vale de o cazarmă, Camera noastră de deputați destăinuiește la prima ve­dere ocrotirea independenței sale, prin cele două forme sprijinitoare : Armata și Religia. Nu­ î pare destul aceasta, pentru deplina garanție, într’o țară iu­bitoare de liniște ? Și deputatul român, spunând cu mândrie aceste cuvinte, dispăru în cău­tarea unui subsecretar de Stat, lăsân­­du-aia, cu un surâs fin pe buze, pradă unor gânduri firești. Ședința era deschisă de o oră. Se ratificau alegerile. Un ministru, cu ca­pul aplecat pe un umăr, trecu repede prin coridoare, urmat de câțiva tineri parlamentari. Doi gazetari tineri, dis­cutau în dreptul unor ferestre largi, iar printre draperiile ridicate, se puteau vedea din sală, ornamentele masive de stejar, ale tribunei, biuroului și foto­liului președințial, iar la dreapta, un tron învelit într'un polog de catifea roșie Fără veste, coridoarele prinseră viață. Vreo treizeci de deputați veneau grupuri-grupuri de la bufet. Ușa unei camere de comisiune, se deschise. Pe nesimțite și ca din întâmplare se for­mară două rânduri, lăsând spațiu li­ber între ele. Apăruse în cadrul unei uși un om, care pornise repede, îndreptându-se spre sala de ședințe. Trecerea sa, pro­voca ondularea spinărilor și înclinarea frunților. I­ văd și fără să-l cunosc, știu cine e: Brătianu. Un om lat în umeri, cu torsul pre­dominant, cu pieptul atletic și cu coa­tele impunătoare. Un cap de leu. Coa­ma sură și sprâncenele stufoase. Mus­tăți războinice și barba inspirată. Ochii frumoși privesc în față poruncitor, de sub fruntea pătrată, întreaga figură are un aer de rezistență. O voință de fier înăsprește mușchii, umflă vinele și dilată nările. Când însă această figură capătă o expresie sumbră, fizionomia sa ia atunci un aspect satanic. Ion Brătianu, fiul lui Ion Brătianu. Căpetenie, fiu de căpetenie. Bogătaș, fiu de bogătaș. Dictator, născut din revoluționar. Stăpânit de politica tată­lui său prin moștenirea sângelui, el îi prelungește existența, atât prin tendin­țele personale, cât și prin cultul fresc. Ion Brătianu, revoluționar din 1848, exilat din România, prizonier politic, prezident de consiliu în 1876, elibe­rează România de sub turci, în 1877, alu­că o dinastie nouă și domnește ca dictator până la moartea sa. Ion Brătianu-fiul, lagă România în războiu, joacă o partidă între apus și răsărit, câștigând pe două taloane, îm­bogățește țara sa cu două provincii, Transilvania și Basarabia, lasă să se înfăptuiască împroprietărirea agrară și face să se acorde votul universal. Fapte uriașe, cari se explică numai prin o ambiție extraordinară. Respec­tând regalitatea ca un simbol și fiind convins că el este singur sortit să con­ducă, Brătianu nu recunoștea dreptul acelora pe cari îi chemase familia sa la tron, de a-i discuta hotărârile. Mare patriot și înfăptuitor puțin scrupulos, neezitând la alegerea mijloacelor pen­tru atingerea scopurilor sale, cumpă­rând pe oameni, înăbușind nemulțumi­rile, spunând unei regine: „Eu nu vreau", iscusitul înșelător își face ale­gerile, compune o Cameră, dă servi­ciile, împarte puterile, răsplătește ge­neros pe alegătorii săi și duce o per­secuție înverșunată contra adversari­lor ; toate acestea se fac fără a scăpa din vedere întreaga Românie mare. A guverna, pentru acest om de Stat, a cărui familie a fost la guvern mai mult de cincizeci de ani, nu e numai o simplă tendință sau pasiune, ci e o ne­cesitate. Astfel e omul, care dispune în mo­mentul de față de soarta a optspre­zece milioane de locuitori și care la adâncul sufletului său, zice presupu­sului moștenitor de tron : — „Tu nu vei domni niciodată“. Ion Brătianu e de șasezeci și trei de ani. (După „Le Journal”)­. . -----­^~ooooooootf ~

Next