Neamul Românesc, februarie 1928 (Anul 23, nr. 24-48)

1928-02-01 / nr. 24

NEAMUL ROMANESC m DIRECTOR POLITIC N. IORGA Miercuri 1 Februarie 1928 ANUL XX­II. — No. 24_______ ABONAMENTE. Pe an 600 Lei; Pe șease luni 300 LA 3 LEI REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI - BD.ELISABETA No. 9 Telefon : 312/60 . G. T­A­Ș­C­A( DIRECTORII ) ! ' N.GEORGESCUI Ksfiaai­aBlansa băncilor Un economist, d. Gheron Netta, ne dă o lucrare (Regimul bancar în Europa) asupra legislației cu privire la bănci în deose­bitele țeri unde s’a pus mai curînd decit la noi problema îngră­dirii rostului lor și asigurării garanțiilor necesare. Austria ca și Germania, Cehoslovacia, care în atîtea privințe că bunul exemplu, Polonia, Suedia, Ungaria, Danemarca și, nea­părat și Franța și Italia au înțeles că banca în actualul înțeles al cuvântului, nu e decît un mijloc de cooperare a celor mici cari nu se pot apăra singuri și au nevoie, deci, de tot sprijinul Sta­tului, ordonator și supraveghetor. Pirateria care se practică la noi cu aceste întreprinderi care exploatează exorbitantele dobînzi adesea fără un folos văzut pen­tru micile capitaluri interesate, nu mai poate fi tolerată. Pe lîngă ruinele de pînă acuma nu trebuie să se mai îngrămădească al­tele. Și doritorii de îmbogățire repede să-și caute drumurile lor pe riscurile lor. Se pare că broșura anunță o legislație. Ea nu vine prea cu­rînd, și tocmai de aceia severitatea ei trebuie să întreacă pe a celor din țeri unde s’a lucrat din vreme pentru a se curma râul. N. IORGA Calvarul sărăcimii... La pornirea nedreaptă a agen­­ților fiscului împotriva contri­buț­­­ți­lor de la orașe, — pornire care, în ciuda declarațiilor și cir­cularilor ministrului de finanțe, continuă a dăinui, — se adaugă vexațiunile ce se suferă și împo­vărarea la care este supusă popu­lația de la sate, care plătește ex­cesiv de mari impozite indirecte. Precizări în această privință iau fost făcute, la o întrunire a Partidului Național, de către un sătean din Fălticeni, fost depu­tat, om care are toate posibilită­țile de a fi bine informat despre ceea ce se petrece la sate. Astfel prietenul nostru a ară­tat că dacă țăranul nu se plânge de impozite directe prea mari, în schimb îndură nenumărate al­te greutăți, printre cari scumpe­­rea excesivă a unor obiecte de prima necesitate, a căror vân­zare constituind un monopol, ele trebuiesc trecute în categoria impozitelor indirecte : sare, pe­trol, zahăr și lemne. Dintre aceste articole numai sarea este monopolul direct al statului, la petrol și la zahăr et .încasând numai taxele legale, iar in ce privește lemnele în costul lor intră, în cea mai mare parte, taxele de transport, cari iarăși sunt ale statului. Dar impozitele indirecte, pe s­cari le plătește în prețul acestor articole săteanul consumator, nu intră toate în vistieria statului,­­ ceea ce ar da, în parte, o aparență de justificare sacrificiilor cari se cer contribuabilului țăran sau târgoveț. Ele intră, în mare mă­sură, în punga speculanților, cari, firește n’ar fi lăsați să opereze dacă­ n’ar fi favoriți de-ai regi­mului. Adevărul acesta e limpede ca lumina zilei. Știam de mult, de pe vremea când d. Vintilă Brătianu nu ajun­sese să pretindă că am intrat pe calea normalizării prin repunerea la punct a organizației de stat nu numai economică și financiară dar și administrativă, despre e­­xistența unei fructuoase specule pentru anumiți negustori impro­vizați și camuflați, care se făcea, prin sate și târgurile de provin­cie cu aceste articole atât de strict necesare populațiunii ne­voiașe. Vagoane întregi cu acest fel de mărfuri, obținute prin influen­țe politice, — ca recompense pentru devotamentul și zelul de­pus în apărarea intereselor de partid — erau transportate prin localitățile unde se simțea mai mare lipsă și vândute pe prețuri mai mari decât cele fixate­ de stat sau carteluri. Ele creiau ast­fel, pentru cei cari se îndeletni­ceau cu această operație, surse de venituri considerabile și de îmbogățiri repezi. Firește, populația lipsită de a­­ceste articole absolut necesare, era imulțumită și așa, numai să le aibă. Dar nu era permis să se speculeze aceste nevoi câtă vre­me datoria statului și a autorită­ților înseși, prima lor datorie, era de a îngriji ca fiecare colț înde­părtat de țară să aibă sarea, pe­trolul și celelalte, cu acelaș preț ca și populația dela orașe. Ne explicăm cum aceste lu­cruri s’ar fi putut petrece atunci, în primii ani de după război, când erau atâtea de făcut și când s’ar fi putut găsi o scuză insuficien­ței de vigilență a guvernelor și organelor sale. Dar azi ? Se mai poate invoca ceva în justificarea acestei spe­cule nepermise ? Nu ajunge că viața s’a mai îngreunat de a­­tunci, că dările de tot felul au sporit, că banul s’a rărit, că toa­te s’au scumpit și că câștigul o­­mului nevoiaș s’a micșorat? Să nu ni se vorbească, în ca­zul de față, despre libertatea co­merțului și despre „legea cererii și ofertei“. Această chestiune nu se poate pune pentru articole cari sunt sau monopoluri directe de stat sau aduc un venit statului care reglemenează vânzarea lor. Chestiunea este destul de lă­murită ca să mai poată continua în dosul unor argumentări ero­nate, afaceri rentabile pentru a­­numiți indivizi, profitori ai cre­dințelor lor politice. In aceste condițiuni, guver­nul este dator să ia măsuri de îndreptare. Soluția este destul de ușoară și nu cere cine știe ce ca­pacitate în ordinea economică sau administrativă. E de ajuns puțină bună-voință pentru a se putea supraveghea vânzarea sărei, petrolului, zahă­rului și lemnelor în așa fel încât câștigul „negustorilor“ să nu constitue o speculă pe urma că­reia populația de la țară să se simtă cu adevărat năpăstuită. Ar fi un prilej pentru guvern să aibă la activul lui și o măsu­ră cinstită și dreaptă. -------------oooyooo------------­ Tratative ruso-polone Paris, 30 (Rador). — Din Moscova se anunță că d. Cicerin ar fi luat per­sonal conducerea negocierilor tinzând la încheierea unui tratat de comerț în­tre Polonia și Rusia sovietică. Răsboiul unirii IntimpiM lonul de N. Iorga Si vis­me fiere, dolendum est primum Ipse tibi Horațiu De câte­ ori cetesc câte o operă li­terară tipărită î­n zilele noastre, afa­ră de prea rari excepțiuni, aproape totdeauna fac aceiași constatare mâhnitoare: graba, pripeala înfrigu­rată a autorului de a produce și o re­marcabilă insuficientă de cultură. Ta­lentul se vede cum arde si izbucnește printre rânduri, viata vie, formele de frumusețe ce vor să se nască. Cultu­ra înaltă, insă, ce adâncește cerul și lărgește orizontul sufletesc, dând spi­ritului acea maestate augustă și se­ninătate, ce imprimă pecetia autori­­tăței, lipsesc. Cu trecerea anilor dacă urmărești pe autor, vezi, cu u­­șurință, că a ajuns la o stavilă dinco­lo de care nu poate sări. Apoi, totul lâncezește într’o plată mediocritate de mediu, simțire și expresiune.­ Meritele senarației trecute Generația trecută a fost altfel. A­­lexandri, cu toate scăderile ce i s’a imputat, renăscătorul poesiei popula­re, scria și vorbea la perfecție limba franceză. Am avut fericitul prilej de a ceti la prințul Leon Cantacuzino scrisori franceze de ale lui Alexandri, cu caracter intim, descriind viața sa­loanelor din Iași, pe la 1850, adevă­rate perle literare de grafie extrem de fină, ironie abia simțită, pictarea unei figuri și a unui caracter în câte­va linii vii și statornice. Alexandri gândea în franțuzește, ca un francez de pe la sfârșitul clasicismului. Eminescu și Duiliu Zamfirescu, e­­rau mari învățați. Eminescu avea și spiritul și adânca cultură filosofică­­științifică. De aceia el toate le-a pu­tut privi, simți și scrie „sub specie ae­­ternitatis”. Forma atât de­ rafinată în care-și turna apa înflăcărată a inspi­rației de artă Duiliu Zamfirescu, era resultanta învățăturei variate și pro­funde. Poemele și Prosa acestui ar­tist, îmi dau totdeauna, impresia ace­lor antice cupe, a drapărilor aeriene a statuetelor de la Tanagra, sau a vre­unui mâner de spadă cizelat de Benvenuto Cellini. D. Profesor Iorga, deși mult mai tânăr, trece prea departe peste cape­tele generației actuale. Despre docu­mentarea sa, nu cred că pot vorbi, astăzi, în Europa, de­cât vre-o câțiva învățați, dar mai ales ca spirit vreau să zic, că aparține, cu totul lumina­tei epoci a lui Eminescu și Duiliu Zamfirescu. Am în fața mea ultima pagină din istoria războiului indepen­denței, a d-lui Iorga, după care am recitit scurta prefață. D. profesor zice, în această prefa­ță, că face o expunere „calmă”,c­e unde, poate, taina unui sentiment. Pasiunea iubirii de țață Expunerea sa nu este „calmă”. Slovele sale iau foc subt privire, ard în lungi rânduri înflăcărate de cea mai nobilă patimă, dusă până la în­frigurare, dar care are gingășia de a nu se mărturisi. Este iubirea brazdei strămoșești și a neamului său. D. pro­fesor Iorga, când scrie file din leto­pisețele patriei are condeiul muiat în lacrimile unui mare suflet de român, care, prin calea imaginației creatoa­re a artistului și nesecatele cunoș­­tinti ale omului de știință,trăește când compune, avevea, durerile și bucurii­le românimei de toate vremurile. In așa fel, paginile de istorie ale d-lui Iorga nu sunt nici mieroase și romantice narațiuni de fapte, nici uscate și reci expuneri de documente diplomatice, sau relațiuni de Stat - Major. Scrierile sale te cuprind ime­diat, în mreaja stilului. Cele de fată dispar, apoi, începi a vedea cum se lămuresc, în lumea lăuntrică, icoane­le, cblpurile, priveliștile trecutului, ce zac, ofilite fantome, în prăfuitele ar­hive. Iată un pasaj din lupta de la Po­dul­­ Sm­alt, cea mai strălucită biru­ință a lui Vodă Ștefan cel Mare $1 Sfânt:... „Erau așa de multi dușmani, așa de învălmășiți în strâmtoarea pei­rei T­ Termopilele neamului nostru — încât arcașii nu puteau greși. Să­gețile veneau din toate părțile, mâna­te de un vârtej de ură. Fuga era cu neputință’’... Mai departe:.......Stri­vind trupuri, care făcuseră a doua oară un „pod Înalt” deasupra râpei în care curgeau acum valuri roșii de-asupra a­pei. Spahiii, în haine bo­gate, pe car­i răpești, se aruncară a­­supra izvorului săgeților. Secuii fură călcați în picioare și se împrăștiară lă­sând multe trupuri în urmă. Ei erau străini și fuga nu le descoperea cămi­­nurile. Țăranii știau, însă, ce-i aș­teaptă pe dânșii și pe toți ai lor, din neam în neam, dacă se vor clinti din­tre copacii aceștia ai codrului, dacă o spărtură se va face în zidul lor de piepturi goale. Topoarele, securile, ghioagele bătură turbat în haita lupi­lor”.. Iată, acum, și din lucrarea ac­tuală, plecarea la atac a Românilor,în lupta de la Grivița: „în ceata deasă și rece. Români înaintară, prin po­­rumbiști și bălării, cu acel dispreț de moarte, cu acea strămoșească stator­nicie, cu acel instinctiv simt de disci­plină, care s-au deosebit totdeauna”. Credemüubiți cetitori, că acestea sunt expuneri,­­„calme”, sau împăti­mite? (Continuare în pag. II-a) Altul ia rîm. Telegrame ale unor ziare mondiale serioase anunță începutul unei revolte militare în chiar inima bolșevismului, la Moscova... Kremlinul roșu a fost pus sub tirul artileriei... De astă dată, situația este un ade­văr gravă pentru soviete. Se pare că a venit și rândul lui Sta­lin să calce pe urmele foștilor săi to­varăși exilați... Dacă nu va avea o soartă și mai tragică... D. STALIN Interni Externă Strugija — La Iași s’a ținut o mare întrunire a Partidului Național Țărănesc. Au participat o foarte numeroasă asistentă. Au rostit discursuri fruntașii partidului. -----D. Al. Vaida Voevod, a vorbit ori la Cameră despre felul cum s’a desfășurat întrunirea de la Iași. A răspuns de Richard Franasovici, subsecretar de stat la Interne. ----- Scandalul stupefiantelor tinde să ia proporții, ori­cât doresc vinovații să îl limiteze la „o simplă sinucidere”. Sunt cercuri, societăți și cluburi alese, unde se practicau cele mai ori­bile acte de demoralizare colectivă. Numele unor familii onorabile, sunt azvârlite în discuția publică de ușurințele și imoralitățile odraslelor lăsate fără supraveghere. Cangrena e adâncă. Să sperăm că autoritățile vor înțelege să acțio­neze până la capăt. -----A început la Cameră, discuția procescului reorganizărei ministe­rului de finanțe. -----D. Nicolae Titulescu a plecat la Paris. -----Ungaria­ ar avea o armată de 1 milion soldați si 20.000 ofițeri. Iar guvernele românești își perd vremea cu „spionajul politic” și lasă pentru alte vremuri, organizarea apărărei naționale. •-----Revoluție la Moscova: Trei regimente de cavalerie s’au răsculat și au pus Kremlinul, unde e Comisariatul Central Sovietic, sub tirul artile­riei. Ceia ce dovedește încă odată, riscurile dictaturilor, chiar când ? i spun egalitate. -----Criză în guvernul german, și chestia reformelor școlare. întrevederea de la Stema Roma 30 (Rador). — D. ministru Titulescu. In ultimele zile d-sa a avut întrevederi cu contele Volpi, minis­trul Finanțelor, Dino Grandi, subse­cretar de Stat la Externe, Federzoni, ministrul coloniilor și secretar gene­ral al partidului fascist, Rocco, mini­strul Justiției, Fedele, ministrul In­strucției și Titani, președintele Sena­tului. D. Titulescu a avut de aseme­nea întrevederi cu d-riii Beaumar­chais, ambasadorul Franței, Villegas, ambasadorul Republicei Chilii, mem­bru în Consiliul Ligei Națiunilor, Knoll, ministrul Poloniei, Rakk­i, mi­nistrul Iugoslaviei, Massny, mini­strul Cehoslovaciei. In cursul zilei de Luni, d. Titulescu va vedea pe ambasadorii Angliei și Germaniei, pe d-nii Scialoja și Salan­dra și pentru a patra oară va avea o întrevedere cu d. Hussolini. Luni la orele 6, d. Titulescu va fi primit în audiență de Sanctitatea Sa Papa, apoi va avea o întrevedere cu cardinalul Gaspari. La orele 10 seara, d. Titulescu va părăsi Roma. „PETIT PARISIEN" INTERVIE­­ VEAZĂ PE D. TITULESCU Paris, 30 (Rador). — D. Titulescu a acordat un interview coresponden­tului ziarului „Petit Parisien" la Roma, D. Titulescu a confirmat că guvernul român, la fel cu celelalte state din Mica Antantă, a decis să trimeată Ligei Na­țiunilor o expunere a afacerei de la St. Gotthard. In ceea ce privește conflictul dintre România și Ungaria, in chestiunea op­­tanților, d. Titulescu îl consideră ca fiind rezolvat în favoarea României: „Doresc ca Ungaria să sfârșească prin a accepta teza admisă la Gene­va. Sunt foarte conciliant, și dacă se va găsi o formulă satisfăcătoare pen­tru unguri, voia fi încântat să ader, bine­înțeles numai cu condiția ca o a­­semenea formulă să fie bazată pe ra­portul d-lui Chamberlain". * Paris, 30 (Rador). — Ziarele anunță că d. Titulescu va sosi Marți la Paris.­­ ooo-ooo---------­ întrunirea prnitelor socialiste din Cehoslovacia Praga 30 (Rador).­­ Pentru în­tâia dată în Cehoslovacia, partidele socialiste ceh și german s’au întrunit ori într’un congres comun, având ca scop principal stabilirea unității de acțiune politică. La congres partici­pă 600 delegați din toată Cehoslova­cia, Fritz Adler din Viena și d. Brouckere din Bruxelles în numele­­ Internaționalei socialiste. Congresul a decis colaborarea între cele două partide și realizarea unității de ac­țiune politică, ----——000X 000----------­ Unificarea dreptului interna­țional privat Haga 30 (Rador).­­ Conferința pentru unificarea dreptului intra-na­­tional privat si-a încheiat lucrările, redactând un proect de convenție prin care se regulează anumite con­flicte de drept.Conferinta a elaborat de asemenea un proect de convenție privitor la asistenta judiciară gratui­tă. Confirmația a încheiat o convenție prin care se recunoaște competent» Curtei permanente de justiție inter­națională în materia interpretării con­ventiunilor de drept international pri­vat. Cariera unuui mare ziarist Ziarul „Le Figaro" închină în ulti­mul său număr, un articol ziaristului care a fost Eugène Yung, pe care-l re­producem mai jos. La 25 Decembrie 1887, d. Charles Richet aducea din pragul locuinței a­­celora cari nu se mai întorc, ultimul o­­magiu directorului revistei „Bleue și Rose“. Eugène Yung, cel mai simplu, cel mai asociabil și cel mai îndrăzneț dintre jurnaliștii și directorii de reviste ai vremei lui, s-a născut la 2 Noembrie 1827. După studii strălucite la colegiul regal Louis-le-Grand, el a intrat la școala normală, în epoca dificilă pre­mergătoare revoluției de la 1848. Printre camarazii lui de studii pot fi enumerați Edouard About,Francisque Sarcey, Prevost-Paradol, Weiss, Cha­­rlerael-Lecour, etc. Puțin mai târziu, dupa absolvirea școalei normale, Yung a fost numit profesor la Rochelle și a­­poi la Clermont-Ferrand, unde și-a re­­­reparat teza de doctorat asupra lui „Henric al IV-lea ca scriitor". De o remarcabilă originalitate, lucrarea­ s-a bucurat de aprecierea elogioasă a lui Sainte-Beuve. Părăsind învățământul, Yang a in­trat la „Revue des deux Mondes", unde doi ani împliniți a suportat greu­tățile exagerate ale secretariatului de redacție, răsfoind fără întrerupere ne­numărate manuscrise, cu obligațiunea puțin plăcută de a justifica preferin­țele, față de cel mai serios și intransi­gent patron. Francois Buloz, „Le Journal des Débats" a cunoscut de asemenea serviciile acestui neobo­sit ziarist. Aici, el a publicat nenumă­rate studii despre artă, filozofie și e­­conomie politică, devenind al șaptelea membru al unei pleiade care cuprin­dea pe Saint Marc Girardin, Weiss, Paradox, Renan, de Lucy și Bersat. Insă tribuna lui „des Débats" nu î-a putut absorbi toată energia. Yang era născut om de afaceri, impresar, spunea Sarcey; element de bursă vom spune noi astăzi. La școală dură a lui Buloz, el învățase multe. Existența unei re­viste nu mai prezenta nici un secret pentru el. In 5 Decembrie 1863, apărea în vi­trina librăriei Germer-Bailliere, un mo­dest volum de 60 pagini, fără scoarțe, pe o hârtie mediocră, semănând mai de­grabă cu un prospect obișnuit. A­­ceasta nu era altceva decât „Revista cursurilor literare din Franța și străi­nătate". Odysse Barat conducea aproape toate lucrările, ajutat fiind de Emile Algrave, alchimist, paleolog și doctor în drept. Revista merse, târâș-grăpaș, până la 5 Decembrie 1864, când Eu­gen Yung a fost chemat să înlocuiască pe Barot. Din „Revista cursurilor lite­rare" el făcu „Revista politică și lite­rară". In 1871, ea se mări cu șeaispre­­zece coloane, adică cu o treime. Gulzot, Littré, Méziéres, Michelet, Taine, colaborau la ea. Saint-Marc Gi­ rarăm preaa despre vorb­ire, s^appu­­lase asupra revoluției franceze. De la 1881, acestor faimoase nume se adăogă acelea ale lui Brunestière, Le­­roy-Beaulieu, de Pressense, Lavine, Alphonse Karr, Ferdinand Fabre. Revista își căpătase forma defini­tivă și apărea în ș­aizeci și patru de coloane. Eugen Yung, directorul revistei, era „omul potrivit cu locul său". Aceste funcțiuni conveneau de minune tempe­ramentului său și de om de litere, și de om de afaceri, încă din școala norma­lă, Taine îi spunea: „Dragul meu, nu va fi vina ta dacă nu vei deveni ceva ca director de ziar...“. Tinerii de acum patruzeci de ani, n’au putut uita fizionomia atrăgătoare a acestui om fără pretenție, cu barbi­­șonul neglijat, cu mustața căzută, cu eternii ochelari protejați de legătura unui șnur foarte aparent. Timp de un sfert de secol, tot ce trecu în revistă, trecu mai întâiu pe sub ochii lui miopi. El citea toate manuscrisele ce i se a­­dresau. Niciodată coșul redacției nu murai un C8H 61 HU IUBSG CXI«u­noștință. Era supranumit, — și el con­sidera aceasta o mare cinste, — „pri­mul corector de încercări al Parisului". O greșeală în revista sa îl dezola și-l făcea să-și reverse supărarea pe șeful de atelier, care se dezola de ase­meni din ambiție și simpatie pentru stăpânul său. Toți scriitorii, cunoscuți și necuno­scuți, lăudau deopotrivă gustul și im­parțialitatea lui Eugen Yung. Acela care nu spera nimic de la o nuvelă adresată revistei, își vedea în­­tr'o bună zi numele în sumar. Se sta­bilea atunci o corespondență. A patra scrisoare pe care directorul o trime­tea noului colaborator, începea prin­­ „Amicul Meu...“. In ziua în care Parisul sărbătorea Crăciunul, Yang pierea într’un decor de iarnă. El se duse fără suferință, ci anul care se sfârșea, fericit de a ve­­dea că cu el nu s'a prăbușit opera sa, coaptă de cei douăzeci și cinci de ani de cea mai cuminte muncă, "v/ —ooooyoooo—----—

Next