Neamul Românesc, februarie 1928 (Anul 23, nr. 24-48)
1928-02-01 / nr. 24
NEAMUL ROMANESC m DIRECTOR POLITIC N. IORGA Miercuri 1 Februarie 1928 ANUL XXII. — No. 24_______ ABONAMENTE. Pe an 600 Lei; Pe șease luni 300 LA 3 LEI REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI - BD.ELISABETA No. 9 Telefon : 312/60 . G. TAȘCA( DIRECTORII ) ! ' N.GEORGESCUI KsfiaaiaBlansa băncilor Un economist, d. Gheron Netta, ne dă o lucrare (Regimul bancar în Europa) asupra legislației cu privire la bănci în deosebitele țeri unde s’a pus mai curînd decit la noi problema îngrădirii rostului lor și asigurării garanțiilor necesare. Austria ca și Germania, Cehoslovacia, care în atîtea privințe că bunul exemplu, Polonia, Suedia, Ungaria, Danemarca și, neapărat și Franța și Italia au înțeles că banca în actualul înțeles al cuvântului, nu e decît un mijloc de cooperare a celor mici cari nu se pot apăra singuri și au nevoie, deci, de tot sprijinul Statului, ordonator și supraveghetor. Pirateria care se practică la noi cu aceste întreprinderi care exploatează exorbitantele dobînzi adesea fără un folos văzut pentru micile capitaluri interesate, nu mai poate fi tolerată. Pe lîngă ruinele de pînă acuma nu trebuie să se mai îngrămădească altele. Și doritorii de îmbogățire repede să-și caute drumurile lor pe riscurile lor. Se pare că broșura anunță o legislație. Ea nu vine prea curînd, și tocmai de aceia severitatea ei trebuie să întreacă pe a celor din țeri unde s’a lucrat din vreme pentru a se curma râul. N. IORGA Calvarul sărăcimii... La pornirea nedreaptă a agenților fiscului împotriva contribuțților de la orașe, — pornire care, în ciuda declarațiilor și circularilor ministrului de finanțe, continuă a dăinui, — se adaugă vexațiunile ce se suferă și împovărarea la care este supusă populația de la sate, care plătește excesiv de mari impozite indirecte. Precizări în această privință iau fost făcute, la o întrunire a Partidului Național, de către un sătean din Fălticeni, fost deputat, om care are toate posibilitățile de a fi bine informat despre ceea ce se petrece la sate. Astfel prietenul nostru a arătat că dacă țăranul nu se plânge de impozite directe prea mari, în schimb îndură nenumărate alte greutăți, printre cari scumperea excesivă a unor obiecte de prima necesitate, a căror vânzare constituind un monopol, ele trebuiesc trecute în categoria impozitelor indirecte : sare, petrol, zahăr și lemne. Dintre aceste articole numai sarea este monopolul direct al statului, la petrol și la zahăr et .încasând numai taxele legale, iar in ce privește lemnele în costul lor intră, în cea mai mare parte, taxele de transport, cari iarăși sunt ale statului. Dar impozitele indirecte, pe scari le plătește în prețul acestor articole săteanul consumator, nu intră toate în vistieria statului, ceea ce ar da, în parte, o aparență de justificare sacrificiilor cari se cer contribuabilului țăran sau târgoveț. Ele intră, în mare măsură, în punga speculanților, cari, firește n’ar fi lăsați să opereze dacă n’ar fi favoriți de-ai regimului. Adevărul acesta e limpede ca lumina zilei. Știam de mult, de pe vremea când d. Vintilă Brătianu nu ajunsese să pretindă că am intrat pe calea normalizării prin repunerea la punct a organizației de stat nu numai economică și financiară dar și administrativă, despre existența unei fructuoase specule pentru anumiți negustori improvizați și camuflați, care se făcea, prin sate și târgurile de provincie cu aceste articole atât de strict necesare populațiunii nevoiașe. Vagoane întregi cu acest fel de mărfuri, obținute prin influențe politice, — ca recompense pentru devotamentul și zelul depus în apărarea intereselor de partid — erau transportate prin localitățile unde se simțea mai mare lipsă și vândute pe prețuri mai mari decât cele fixate de stat sau carteluri. Ele creiau astfel, pentru cei cari se îndeletniceau cu această operație, surse de venituri considerabile și de îmbogățiri repezi. Firește, populația lipsită de aceste articole absolut necesare, era imulțumită și așa, numai să le aibă. Dar nu era permis să se speculeze aceste nevoi câtă vreme datoria statului și a autorităților înseși, prima lor datorie, era de a îngriji ca fiecare colț îndepărtat de țară să aibă sarea, petrolul și celelalte, cu acelaș preț ca și populația dela orașe. Ne explicăm cum aceste lucruri s’ar fi putut petrece atunci, în primii ani de după război, când erau atâtea de făcut și când s’ar fi putut găsi o scuză insuficienței de vigilență a guvernelor și organelor sale. Dar azi ? Se mai poate invoca ceva în justificarea acestei specule nepermise ? Nu ajunge că viața s’a mai îngreunat de atunci, că dările de tot felul au sporit, că banul s’a rărit, că toate s’au scumpit și că câștigul omului nevoiaș s’a micșorat? Să nu ni se vorbească, în cazul de față, despre libertatea comerțului și despre „legea cererii și ofertei“. Această chestiune nu se poate pune pentru articole cari sunt sau monopoluri directe de stat sau aduc un venit statului care reglemenează vânzarea lor. Chestiunea este destul de lămurită ca să mai poată continua în dosul unor argumentări eronate, afaceri rentabile pentru anumiți indivizi, profitori ai credințelor lor politice. In aceste condițiuni, guvernul este dator să ia măsuri de îndreptare. Soluția este destul de ușoară și nu cere cine știe ce capacitate în ordinea economică sau administrativă. E de ajuns puțină bună-voință pentru a se putea supraveghea vânzarea sărei, petrolului, zahărului și lemnelor în așa fel încât câștigul „negustorilor“ să nu constitue o speculă pe urma căreia populația de la țară să se simtă cu adevărat năpăstuită. Ar fi un prilej pentru guvern să aibă la activul lui și o măsură cinstită și dreaptă. -------------oooyooo------------ Tratative ruso-polone Paris, 30 (Rador). — Din Moscova se anunță că d. Cicerin ar fi luat personal conducerea negocierilor tinzând la încheierea unui tratat de comerț între Polonia și Rusia sovietică. Răsboiul unirii IntimpiM lonul de N. Iorga Si visme fiere, dolendum est primum Ipse tibi Horațiu De câte ori cetesc câte o operă literară tipărită în zilele noastre, afară de prea rari excepțiuni, aproape totdeauna fac aceiași constatare mâhnitoare: graba, pripeala înfrigurată a autorului de a produce și o remarcabilă insuficientă de cultură. Talentul se vede cum arde si izbucnește printre rânduri, viata vie, formele de frumusețe ce vor să se nască. Cultura înaltă, insă, ce adâncește cerul și lărgește orizontul sufletesc, dând spiritului acea maestate augustă și seninătate, ce imprimă pecetia autorităței, lipsesc. Cu trecerea anilor dacă urmărești pe autor, vezi, cu ușurință, că a ajuns la o stavilă dincolo de care nu poate sări. Apoi, totul lâncezește într’o plată mediocritate de mediu, simțire și expresiune. Meritele senarației trecute Generația trecută a fost altfel. Alexandri, cu toate scăderile ce i s’a imputat, renăscătorul poesiei populare, scria și vorbea la perfecție limba franceză. Am avut fericitul prilej de a ceti la prințul Leon Cantacuzino scrisori franceze de ale lui Alexandri, cu caracter intim, descriind viața saloanelor din Iași, pe la 1850, adevărate perle literare de grafie extrem de fină, ironie abia simțită, pictarea unei figuri și a unui caracter în câteva linii vii și statornice. Alexandri gândea în franțuzește, ca un francez de pe la sfârșitul clasicismului. Eminescu și Duiliu Zamfirescu, erau mari învățați. Eminescu avea și spiritul și adânca cultură filosoficăștiințifică. De aceia el toate le-a putut privi, simți și scrie „sub specie aeternitatis”. Forma atât de rafinată în care-și turna apa înflăcărată a inspirației de artă Duiliu Zamfirescu, era resultanta învățăturei variate și profunde. Poemele și Prosa acestui artist, îmi dau totdeauna, impresia acelor antice cupe, a drapărilor aeriene a statuetelor de la Tanagra, sau a vreunui mâner de spadă cizelat de Benvenuto Cellini. D. Profesor Iorga, deși mult mai tânăr, trece prea departe peste capetele generației actuale. Despre documentarea sa, nu cred că pot vorbi, astăzi, în Europa, decât vre-o câțiva învățați, dar mai ales ca spirit vreau să zic, că aparține, cu totul luminatei epoci a lui Eminescu și Duiliu Zamfirescu. Am în fața mea ultima pagină din istoria războiului independenței, a d-lui Iorga, după care am recitit scurta prefață. D. profesor zice, în această prefață, că face o expunere „calmă”,ce unde, poate, taina unui sentiment. Pasiunea iubirii de țață Expunerea sa nu este „calmă”. Slovele sale iau foc subt privire, ard în lungi rânduri înflăcărate de cea mai nobilă patimă, dusă până la înfrigurare, dar care are gingășia de a nu se mărturisi. Este iubirea brazdei strămoșești și a neamului său. D. profesor Iorga, când scrie file din letopisețele patriei are condeiul muiat în lacrimile unui mare suflet de român, care, prin calea imaginației creatoare a artistului și nesecatele cunoștinti ale omului de știință,trăește când compune, avevea, durerile și bucuriile românimei de toate vremurile. In așa fel, paginile de istorie ale d-lui Iorga nu sunt nici mieroase și romantice narațiuni de fapte, nici uscate și reci expuneri de documente diplomatice, sau relațiuni de Stat - Major. Scrierile sale te cuprind imediat, în mreaja stilului. Cele de fată dispar, apoi, începi a vedea cum se lămuresc, în lumea lăuntrică, icoanele, cblpurile, priveliștile trecutului, ce zac, ofilite fantome, în prăfuitele arhive. Iată un pasaj din lupta de la Podul Smalt, cea mai strălucită biruință a lui Vodă Ștefan cel Mare $1 Sfânt:... „Erau așa de multi dușmani, așa de învălmășiți în strâmtoarea peirei T Termopilele neamului nostru — încât arcașii nu puteau greși. Săgețile veneau din toate părțile, mânate de un vârtej de ură. Fuga era cu neputință’’... Mai departe:.......Strivind trupuri, care făcuseră a doua oară un „pod Înalt” deasupra râpei în care curgeau acum valuri roșii de-asupra apei. Spahiii, în haine bogate, pe cari răpești, se aruncară asupra izvorului săgeților. Secuii fură călcați în picioare și se împrăștiară lăsând multe trupuri în urmă. Ei erau străini și fuga nu le descoperea căminurile. Țăranii știau, însă, ce-i așteaptă pe dânșii și pe toți ai lor, din neam în neam, dacă se vor clinti dintre copacii aceștia ai codrului, dacă o spărtură se va face în zidul lor de piepturi goale. Topoarele, securile, ghioagele bătură turbat în haita lupilor”.. Iată, acum, și din lucrarea actuală, plecarea la atac a Românilor,în lupta de la Grivița: „în ceata deasă și rece. Români înaintară, prin porumbiști și bălării, cu acel dispreț de moarte, cu acea strămoșească statornicie, cu acel instinctiv simt de disciplină, care s-au deosebit totdeauna”. Credemüubiți cetitori, că acestea sunt expuneri,„calme”, sau împătimite? (Continuare în pag. II-a) Altul ia rîm. Telegrame ale unor ziare mondiale serioase anunță începutul unei revolte militare în chiar inima bolșevismului, la Moscova... Kremlinul roșu a fost pus sub tirul artileriei... De astă dată, situația este un adevăr gravă pentru soviete. Se pare că a venit și rândul lui Stalin să calce pe urmele foștilor săi tovarăși exilați... Dacă nu va avea o soartă și mai tragică... D. STALIN Interni Externă Strugija — La Iași s’a ținut o mare întrunire a Partidului Național Țărănesc. Au participat o foarte numeroasă asistentă. Au rostit discursuri fruntașii partidului. -----D. Al. Vaida Voevod, a vorbit ori la Cameră despre felul cum s’a desfășurat întrunirea de la Iași. A răspuns de Richard Franasovici, subsecretar de stat la Interne. ----- Scandalul stupefiantelor tinde să ia proporții, oricât doresc vinovații să îl limiteze la „o simplă sinucidere”. Sunt cercuri, societăți și cluburi alese, unde se practicau cele mai oribile acte de demoralizare colectivă. Numele unor familii onorabile, sunt azvârlite în discuția publică de ușurințele și imoralitățile odraslelor lăsate fără supraveghere. Cangrena e adâncă. Să sperăm că autoritățile vor înțelege să acționeze până la capăt. -----A început la Cameră, discuția procescului reorganizărei ministerului de finanțe. -----D. Nicolae Titulescu a plecat la Paris. -----Ungaria ar avea o armată de 1 milion soldați si 20.000 ofițeri. Iar guvernele românești își perd vremea cu „spionajul politic” și lasă pentru alte vremuri, organizarea apărărei naționale. •-----Revoluție la Moscova: Trei regimente de cavalerie s’au răsculat și au pus Kremlinul, unde e Comisariatul Central Sovietic, sub tirul artileriei. Ceia ce dovedește încă odată, riscurile dictaturilor, chiar când ? i spun egalitate. -----Criză în guvernul german, și chestia reformelor școlare. întrevederea de la Stema Roma 30 (Rador). — D. ministru Titulescu. In ultimele zile d-sa a avut întrevederi cu contele Volpi, ministrul Finanțelor, Dino Grandi, subsecretar de Stat la Externe, Federzoni, ministrul coloniilor și secretar general al partidului fascist, Rocco, ministrul Justiției, Fedele, ministrul Instrucției și Titani, președintele Senatului. D. Titulescu a avut de asemenea întrevederi cu d-riii Beaumarchais, ambasadorul Franței, Villegas, ambasadorul Republicei Chilii, membru în Consiliul Ligei Națiunilor, Knoll, ministrul Poloniei, Rakki, ministrul Iugoslaviei, Massny, ministrul Cehoslovaciei. In cursul zilei de Luni, d. Titulescu va vedea pe ambasadorii Angliei și Germaniei, pe d-nii Scialoja și Salandra și pentru a patra oară va avea o întrevedere cu d. Hussolini. Luni la orele 6, d. Titulescu va fi primit în audiență de Sanctitatea Sa Papa, apoi va avea o întrevedere cu cardinalul Gaspari. La orele 10 seara, d. Titulescu va părăsi Roma. „PETIT PARISIEN" INTERVIE VEAZĂ PE D. TITULESCU Paris, 30 (Rador). — D. Titulescu a acordat un interview corespondentului ziarului „Petit Parisien" la Roma, D. Titulescu a confirmat că guvernul român, la fel cu celelalte state din Mica Antantă, a decis să trimeată Ligei Națiunilor o expunere a afacerei de la St. Gotthard. In ceea ce privește conflictul dintre România și Ungaria, in chestiunea optanților, d. Titulescu îl consideră ca fiind rezolvat în favoarea României: „Doresc ca Ungaria să sfârșească prin a accepta teza admisă la Geneva. Sunt foarte conciliant, și dacă se va găsi o formulă satisfăcătoare pentru unguri, voia fi încântat să ader, bineînțeles numai cu condiția ca o asemenea formulă să fie bazată pe raportul d-lui Chamberlain". * Paris, 30 (Rador). — Ziarele anunță că d. Titulescu va sosi Marți la Paris. ooo-ooo--------- întrunirea prnitelor socialiste din Cehoslovacia Praga 30 (Rador). Pentru întâia dată în Cehoslovacia, partidele socialiste ceh și german s’au întrunit ori într’un congres comun, având ca scop principal stabilirea unității de acțiune politică. La congres participă 600 delegați din toată Cehoslovacia, Fritz Adler din Viena și d. Brouckere din Bruxelles în numele Internaționalei socialiste. Congresul a decis colaborarea între cele două partide și realizarea unității de acțiune politică, ----——000X 000---------- Unificarea dreptului internațional privat Haga 30 (Rador). Conferința pentru unificarea dreptului intra-national privat si-a încheiat lucrările, redactând un proect de convenție prin care se regulează anumite conflicte de drept.Conferinta a elaborat de asemenea un proect de convenție privitor la asistenta judiciară gratuită. Confirmația a încheiat o convenție prin care se recunoaște competent» Curtei permanente de justiție internațională în materia interpretării conventiunilor de drept international privat. Cariera unuui mare ziarist Ziarul „Le Figaro" închină în ultimul său număr, un articol ziaristului care a fost Eugène Yung, pe care-l reproducem mai jos. La 25 Decembrie 1887, d. Charles Richet aducea din pragul locuinței acelora cari nu se mai întorc, ultimul omagiu directorului revistei „Bleue și Rose“. Eugène Yung, cel mai simplu, cel mai asociabil și cel mai îndrăzneț dintre jurnaliștii și directorii de reviste ai vremei lui, s-a născut la 2 Noembrie 1827. După studii strălucite la colegiul regal Louis-le-Grand, el a intrat la școala normală, în epoca dificilă premergătoare revoluției de la 1848. Printre camarazii lui de studii pot fi enumerați Edouard About,Francisque Sarcey, Prevost-Paradol, Weiss, Charlerael-Lecour, etc. Puțin mai târziu, dupa absolvirea școalei normale, Yung a fost numit profesor la Rochelle și apoi la Clermont-Ferrand, unde și-a rereparat teza de doctorat asupra lui „Henric al IV-lea ca scriitor". De o remarcabilă originalitate, lucrarea s-a bucurat de aprecierea elogioasă a lui Sainte-Beuve. Părăsind învățământul, Yang a intrat la „Revue des deux Mondes", unde doi ani împliniți a suportat greutățile exagerate ale secretariatului de redacție, răsfoind fără întrerupere nenumărate manuscrise, cu obligațiunea puțin plăcută de a justifica preferințele, față de cel mai serios și intransigent patron. Francois Buloz, „Le Journal des Débats" a cunoscut de asemenea serviciile acestui neobosit ziarist. Aici, el a publicat nenumărate studii despre artă, filozofie și economie politică, devenind al șaptelea membru al unei pleiade care cuprindea pe Saint Marc Girardin, Weiss, Paradox, Renan, de Lucy și Bersat. Insă tribuna lui „des Débats" nu î-a putut absorbi toată energia. Yang era născut om de afaceri, impresar, spunea Sarcey; element de bursă vom spune noi astăzi. La școală dură a lui Buloz, el învățase multe. Existența unei reviste nu mai prezenta nici un secret pentru el. In 5 Decembrie 1863, apărea în vitrina librăriei Germer-Bailliere, un modest volum de 60 pagini, fără scoarțe, pe o hârtie mediocră, semănând mai degrabă cu un prospect obișnuit. Aceasta nu era altceva decât „Revista cursurilor literare din Franța și străinătate". Odysse Barat conducea aproape toate lucrările, ajutat fiind de Emile Algrave, alchimist, paleolog și doctor în drept. Revista merse, târâș-grăpaș, până la 5 Decembrie 1864, când Eugen Yung a fost chemat să înlocuiască pe Barot. Din „Revista cursurilor literare" el făcu „Revista politică și literară". In 1871, ea se mări cu șeaisprezece coloane, adică cu o treime. Gulzot, Littré, Méziéres, Michelet, Taine, colaborau la ea. Saint-Marc Gi rarăm preaa despre vorbire, s^appulase asupra revoluției franceze. De la 1881, acestor faimoase nume se adăogă acelea ale lui Brunestière, Leroy-Beaulieu, de Pressense, Lavine, Alphonse Karr, Ferdinand Fabre. Revista își căpătase forma definitivă și apărea în șaizeci și patru de coloane. Eugen Yung, directorul revistei, era „omul potrivit cu locul său". Aceste funcțiuni conveneau de minune temperamentului său și de om de litere, și de om de afaceri, încă din școala normală, Taine îi spunea: „Dragul meu, nu va fi vina ta dacă nu vei deveni ceva ca director de ziar...“. Tinerii de acum patruzeci de ani, n’au putut uita fizionomia atrăgătoare a acestui om fără pretenție, cu barbișonul neglijat, cu mustața căzută, cu eternii ochelari protejați de legătura unui șnur foarte aparent. Timp de un sfert de secol, tot ce trecu în revistă, trecu mai întâiu pe sub ochii lui miopi. El citea toate manuscrisele ce i se adresau. Niciodată coșul redacției nu murai un C8H 61 HU IUBSG CXI«unoștință. Era supranumit, — și el considera aceasta o mare cinste, — „primul corector de încercări al Parisului". O greșeală în revista sa îl dezola și-l făcea să-și reverse supărarea pe șeful de atelier, care se dezola de asemeni din ambiție și simpatie pentru stăpânul său. Toți scriitorii, cunoscuți și necunoscuți, lăudau deopotrivă gustul și imparțialitatea lui Eugen Yung. Acela care nu spera nimic de la o nuvelă adresată revistei, își vedea într'o bună zi numele în sumar. Se stabilea atunci o corespondență. A patra scrisoare pe care directorul o trimetea noului colaborator, începea prin „Amicul Meu...“. In ziua în care Parisul sărbătorea Crăciunul, Yang pierea într’un decor de iarnă. El se duse fără suferință, ci anul care se sfârșea, fericit de a vedea că cu el nu s'a prăbușit opera sa, coaptă de cei douăzeci și cinci de ani de cea mai cuminte muncă, "v/ —ooooyoooo—----—