Neamul Românesc, iunie 1928 (Anul 23, nr. 120-143)

1928-06-01 / nr. 120

DIRECTOR POLITIC N. IORGA Vineri 1 Innia 1928______________ __________ANUL XXIII__HO­­TIS >C ABONAMENTE: Pa an 600 Lei; Pa șease Luni 300 la Pentru autorități și instituțiuni 1000 Lei 3 LEI RED BUCURI REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI,­­ Bd. ELISABETA No. 15 fost 9 Telefon : 312/50 DIRECTORI! G. T­A­Ș­M­A­N. GIORGISCO IssA ----——.... Ofensiva co­rupției Alături de celelalte ofensive contra Statului românesc, este de o vreme tot mai puternică, una care izbutește mai mult pentru primejduirea întregului nostru viitor decât toate aventurile rother­­meriste și toate comploturile sovietice, fiindcă ea atinge însăși pu­terea de viață a acestui neam. Nicăici n’am văzut o mai întețită și mai nerușinată năvălire asupra moralității unui popor decît la noi în acești ani de după războiu­. îndemnul la desfrâu stă în calea oricui și-și latră patima degradantă. Băieții și fetele din școli, tinerii din prăvălii sunt o­­bișnuitele victime. Chioșcurile de ziare expun strîmbăturile deșăn­țate ale îmbrățișărilor, exhibițiile grețoase ale goliciunilor. Un text infam, în care prostia cea mai tîmpă se unește cu cea mai mâr­șavă intenție, întovărășește aceste aiureli ale unei literaturi isterice. Am găsit odată pe stradă, pus anume în calea școlarilor, un car­ton înfățișînd priveliști scabroase ieșite dintr’o imaginație de nebun. Peste cîteva zile veți vedea, lîngă decăzuții unei lumi bogate care nu mai știe ce e pudoarea, lîngă femei care pot suporta fără să roșească astfel de spectacole, adolescenți și adolescente zgîin­­du-se la fuftul vătuit al dănțuitoarei negre în pielea goală. Virtuosul nostru președinte de Consiliu ce zice? N. Iorga Partidele politice și opinia publică Vorbeam într’un alt articol de ma­­rea greșală pe care o fac la noi acei conducători poliței cari se obstinea­ză să det­e puterea pentru conside­rații de partid, deși este evident pen­tru dânșii ca și pentru toată lumea, că neavând nici prestigiul necesar, nici autoritate morală, nu ar mai pu­tea rămâne la cârma statului fără să pericliteze serios interesele ob­ștești. Arătam, de asemenea, că ori­cât de tenace ar f hotărârea acelor con­ducători, de a păstra puterea, acea hotărâre nu se poate exercita din­colo de orice limite, în contra voin­ței națiunei. Puterea de judecată și bunul simt al opiniunei noastre publice, pe care foarte mulți din noi refuzăm să i le recunoaștem în măsura în care ar trebui, sfârșesc în­tot­deauna prin a sili guvernele, dispuse să se perma­nentizeze la cârma statului, să se re­tragă în condiții păgubitoare pentru autoritatea morală și pentru presti­giul lor. Opiniunea noastră publică are în­sușiri destul de temeinice pen­tru a-și putea da seamă încă de la înce­put de ceea ce e capabil să facă un partid politic cum și de valoarea reală a guvernării lui, îndată ce un partid politic face do­vada că se găsește în neputință, din cauza împrejurărilor în care a venit la putere, sau din cauza lipsei unui program serios de activitate, să facă o operă de guvernământ conformă cu interesele țării, opinia publică aș­teaptă cu sentimentul ei de cinste înăscută, ca acel partid politic să se retragă singur și să lase altora mai vrednici, în mod limpede aleși de țară s­ă conducă interesele acesteia. Opiniunea noastră publică știe să aștepte și să acorde răgazul necesar pentru ca succesiunea la guvern să se facă fără zdruncinări prea mari, într’o atmosferă de natură să nu creeze greutăți, obstacole și frămân­tări, ce s’ar răsfrânge dureros în primul joc asupra țării. Atunci, însă, când se lovește de o hotărâre absurdă și greșită din par­tea conducătorilor ei de a părăsi pu­terea, în dauna indicațiilor ce i-au fost date, opiniunea noastră publică — îndrumată mai ales temeinic de o elită socială, știe să-și manifeste a­­tât de puternic nemulțumirea și de­­saprobarea ei, încât până și regimu­rile cele mai tenace și mai ahtiate după binefacerile guvernării se văd silite în cele din urmă, să pună capăt minciunei politice în baza căreia păs­trează conducerea și să se retragă de teama să nu cadă în mod irevo­cabil victimile oprobiului popular. Aceasta este credem situația po­litică de astăzi, când țara prin desa­­probarea sa tacită, dar cu atât mai impresionantă, a reușit să dea guver­nului­ ultimul avertisment. Aspectul avertismentului acesta îl constatăm în golul enorm făcut în jurul regimului, în penibila impresie de teamă ce stăpânește sufletele gu­vernanților, în imposibilitatea aces­tora de a mai lua vreo măsură, sau vreo hotărâre și în desorientarea ce a cuprins rândurile liberale. Simțul de dreptate al țării a știut să facă toate acestea și să ajungă la acest rezultat impunător. Când opinunea noastră publică, încrezătoare în înțelepciunea înal­ților factori politici chemați să spue ultimu­l cuvânt constitue un element atât de însemnat în rânduirea succe­siunii la guvern, conform cu intere­­­sele obștești, este o datorie înaltă din­­ partea presei și din aceia a partide­lor politice să contribue cu patrio­tism, cu desinteresare și înțelepciu­ne la desăvârșirea însușirilor aces­tora prețioase ale opiniunei noastre publice. Presă și partide politice se cuvi­ne să stările în opera de desăvârșire a spiritului public, să ferească opinia publică de orice îndemnuri rele ori interesate, să consolideze ideea de ordine și de disciplină socială, să propage ideia respectului pentru le­galitate și pentru instituțiunile de stat, și să înlăture, cu grijă, orice germen de agitată și de tulburări, ce ar putea să învrăjbească păturile sociale semănând discordia și ura între fiii aceluiași popor. Opiniunea noastră publică are în­sușiri reale. Partidele politice să caute deci să le perfecționeze și să le desăvârșească prin acțiunea lor de­­sinteresată, lipsită de preocupări or­golioase și acaparatoare. A face altfel, ar însemna pentru partidele noastre politice, să se ex­­pue să fie judecate de țară ca ele­mente incapabile de desinteresare și de înaltă activitate constructivă. ------------ooooXoooo-----------­ !n chestia pactului contra răsboiulu­i New­ York, 30 (Rador). — Secretarul de Stat, d-l Kellog va trimite celor ș­ase mari puteri interesate o nouă notă în chestiunea pactului contra războiului [UNK] Cercurile auto­rizate afirmă că noua notă va constitui o ușoară modificare a primului text, întru­cât va propune un preambul, prin care sa se garanteze respectarea obligațiunilor in­­trnaționale existente și o anexă, specifi­când libertatea semnatarilor față de statele ce nu și-ar respecta obligațiunii luate prin pact. Criza industrială în Rusia Sovietică Londra, 30 (Rador). .Daily Express analizează statistica oficială a producției industriei sovietic în primul trimestru al a­­nului în curs. Statistica dă la iveală o criză extrem de gravă, care după părerea ziaru­lui va determina modificări senzaționale în politica economică a Sovietelor. Am arătat, într’un număr trecut, cum privește o parte dintre comercianți, cri­za prin care trece în momentul de față comerțul românesc, și cari sunt soluțiu­­nile preconizate de această catgorie a comercianților angrosiști. Intr’un memoriu adresat celor în drept aceștia își motivează cererile lor pe considerațiuni de fapte. Se arată cum în toamna anului 1923, adică acum peste 4 ani de zile, când din cauza prea multor mărfuri impor­tate, pentru prima oară începu să se simtă criza de consum și de numerar pe piață, toți întreprinzătorii au fost de acord în a recunoaște că, înainte de ori­ce, se impune îngăduința reciprocă din partea tuturor. Trecu însă mult timp și, deși stocu­rile imense de mărfuri se scurseră în bună parte, criza de afaceri nu s’a a­­meliorat iar debitorii au transformat îngăduința și pășuirea pur și simplu în rea credință. Cei ce au fost amânați cu câteva luni, prelungesc o situație de­venind intolerabilă pentru creditori, iar cei cărora li s'au acordat moratorii sfârșesc ori prin a încerca o refacere cu învoieli de 40—50 la sută, sau prin a se prăbuși totuși odată cu dânșii. ÎNGĂDUINȚĂ care nu mai ESTE PERMISA Dacă acum 4 ani îngăduința recipro­că se impunea, azi această îngăduință devine exasperantă. Debitorii, sub presiunea vremurilor, s’au nărăvit prea tare și nu numai că nu se mai sinchisesc nici de creditori, nu se mai sinchisesc nici de creditorii, nici de sancțiunile judecare, cari în ge­neral sunt prea îngăduitoare. Dacă un negustor în moratoriu se mai poate reface, apoi aceasta se va în­tâmpla nu prin păsuirea pe care i-o a­­cordă moratoriul, pe baza unui activ tras de păr și în realitate de multe ori inexistent, ci prin învoială la care cre­ditorii sunt nevoiți să cadă cu debitorul lor cari îi amputează de obicei cu 50 la sută. Situația cu cei ceruți în declarare nu este mai ușoară pentru creditori. La Tribunale se introduc cereri de decla­rare cu duiumul, iar declarările în sta­re de faliment și execuțiile repezi sunt prea încete, iar când un comerciant to­tuși e declarat după câteva termene, la inventariul falimentar se găsește de justiție în general un activ de 10—20 a sută din totalul pasivului. De ce ? Fiindcă un cerut în declara­re, de la data de când a fost cerut și până la declarare, a tot irosit din acti­vul său, fie pentru cheltuelile sale per­sonale, fie pentru cheltuelile de regie al unei afaceri, care nu mai renta, fie pentru alte scopuri ascunse, în­cât în momentul când i s-a pus pecețile de ju­stiție nu a mai rămas aproape nimic; un activ mai mare ca pasivul și atunci merită păsuire, respectiv chiar morato­riul , ori întreprinderea sa are un defi­cit și atunci declararea imediată spre a salva averea creditorilor. Practica a dovedit că mai toți ceruții in declarare, din cauza termenelor peste termene ce li s-au acordat de justiție, nu au făcut decât să-și mărească golul afacerilor lor. Și aci se impune o mai mare severi­tate, căci curățirea repede a terenului de elementele slabe și dubioase e mai ne­cesară decât menținerea lor. Azi justiția, sub scuza crizei gene­rale, are în vedere mai mult interesele debitorilor în defavoarea creditorilor. Adică de cum contrariul ar trebui să fie. Debitorul față de creditor e bine azi să știe și să fie răspunzător efec­iv și fără tergiversări în justiție, de între­buințarea sau abuzul bunurilor ce i s’au încredințat. Adevărul e că azi după a­­tâția ani de stagnare în afaceri nu atât criza e de vină cât mai mult dezechi­librul afacerilor celor slabi, cari păsuiți și tolerați de justiție trag după sine și pe cei tari. * Vom reda, firește și părerile și con­­cluziunile pe cari le trag negustorii din cealaltă categorie a debitorilor. -----------ooooXoooo--------—— Economic« Problema crizei comerciale Qplniunl $1 solufiuMi DECLARĂRILE IN FALIMENT In ce privește cererile de declarare în stare de faliment, păsuirile în justi­ție cu termene peste termene duc fatal la irosirea complectă a activului. E ne­cesar o procedură cât mai rapidă față de cei ceruți în declarare, cărora nu ar trebui să li se acorde păsuiri decât dacă prezintă o situație a activului și pasivului lor, verificată de persoane competente. Căci una din două­ ori cel cerut în declarare are realmente Știri aviatice New­ York, 30 (Rador).­­ Aviatoarea germană Rasche anunță că la 10 iunie va încerca un raid aerian de la New-York la Berlin, fără escală, pe bordul monoplanului Bellanca" însoțită de un pilot și un navi­gator. Intern. Situația ------ Recolta se anunță bună, aproape în întreaga țară. Guvernul nu ia însă nici o măsură pentru a veni în ajutorul agricultorilor, cari s’au îndatorat cu dobânzi mari, pentru a putea plăti din venitul recoltei. ------ Din toate părțile se primesc zilnic plângeri că în bodegi, restau­rante, berării și în majoritatea magazinelor de desfacere se servesc vinuri falsificate, sau combinate așa fel, și unele chiar cu substanțe toxice, în­cât nu numai că vinurile acelea nu sunt utilizabile, dar ele constituesc chiar un serios pericol pentru populație. Și totuși există o comisie de represiune a fraude­lor în vinicultură ! Afacerea cu imobilul Dattelkremer, continuă să fie încurcată. Fără motiv, credem, de­oarece prin locul unde e așezat imobilul e condamnat fără apel ca insalubru și piedecă pentru circulație. Puțină energie, deci. ------ Știrea numirei d-lui Franasovici ca ministru al României la Buda­pesta se desminte. ------ Nimic precis în chestia împrumutului. D. Victor Antonescu va pleca la Berlin pentru „a tatona", anunță ziarele. De altfel chestia împru­mutului e mai mult de tatonament. ------Parlamentul american a fost închis. ------ Un mesaj prin Radio ar fi an­unțat că „Italia“ a aterisat pe insula Amsterdam, la nord de Spitzberg. ------La Viena au fost arestați agenți comuniști prevăzuți cu pașapoarte române. ------Congresul socialiștilor francezi, ținut la Turuza a hotărît con­frma­­rea luptei contra comunismului, și opoziție energică în contra guvernelor bur­gheze. -----Manifestațiile iugoslave contra Italiei, par a fi opera opoziției iugoslave, cu scopul de a provoca o criză de guvern. Dacă ar fi așa mo­mentul a fost rău ales pentru o manevră­­ politică internă. ----- Industria sovietică trece pr­intr-o criză deosebit de gravă ce ar pu­tea să aibă însemnate repercusii în politica economică a Rusiei. ------ Rămânerea la cârmă a guvernului Zaimis se datorește intervenției d-lui Venizelos, care crede că regimul actual are obligația să judece pe Pan­­galos, să vomeze legea Senatului și să asigur menținerea regimului de politică. ------ Știri din Madrid anunță că Primo di Rivera s-ar fi hotărît să de­misioneze și că succesorul său va reveni la regimul constituțional. -----In Mexic o nouă rebeliune. Trupele federale au atacat pe re­beli. W ü­fii cehosmgsuia Praga (Cehs).­­ Deși Cehoslovacia este una din cele mai industriale țări ale Euro­pei centrale, gospodăria agricoli stă pe o treaptă destul de înaltă și ocupă un loc de frunte în economia țării. Toate ramurile de producțiune și întreg comerțul românesc se află într’o vizibilă, sta e de declin, vecină cu falimentul catastrofal"" al economiei na­­­ționale. Situația este attt de gravă, incit­oate bunele voinți cari se sprijină pe măsuri obicinuite nu mai pot avea nici­ un efect. Numai o sforțare care să cuprindă în ea toate puterile de viată ale națiunii și aplicarea unor măsuri ceri să însemne o revoluție în materie economică mai pot salva de la dezastru avuția națională. Nici opera înfăptuită pină aș! de actualul guvern, nici autor­tatea sau prestigiul membrilor lui, nici mentalitatea și concepțiile d-lui Vintilă ț­rătianu nu vor putea fi promotorii unei reseptns a puterii de muncă și a simțului de disciplina ale neamului acestuia. Unde este înțelegerea largă care să ajute pro­­ducțiunea, făcind înlesniri agricultorilor mari și nioi, unde este autorit­atea care să im­pună de urgență cultivarea TOTALA și RAȚIONALA a cimintului românesc ! Unde este convingerea si, ajut\nd prin in limitele cele mai extreme ale posibilităților statului român, industria — sa va insufla o nouă viată economiei naționale și se va pune capăt lipsei de îoc­u­l Unde este vederea largă care să vină in ajutorul comerțului romînesc prin înlesnirea de credite si prin revizuirea unui regim vamal car­e sa împace toate necesitățile statului cu ale particularilor ? Ela nu pot fi găsite In bagajul redus de concepții tipicare ale unui partid care isi datorează existența tocmai acestor concepții. Ne trebue ©mul, și ci­ mai repede... Fiind-că prăbușirile merg în progresie geometrică... Aceasta reese și din faptul că 39,5 la suti din întreaga populație se ocupă cu agri­­cultura pe când în industrie sunt o­cupat 33,8 la sută, în comerț și transporturi 10,7 la sută, serviciile de stat și private 5,5 la sută, iar în toate celelalte îndeletniciri 10 la sută din populația întregei republici. Cehoslovacia numără 1.468.439 gospodă­rii agricole individuale, din care 43 la sută au 1,5 ha pământ.­ Toate acestea la un pic posedă o suprafață de 14 milioane ha, din care 42 la sută pământ arabil, 33 la sută păduri și 18 la sută pășuni și livezi. Restul aparține grădinilor, viilor, iazurilor, etc. In Moravia suprafața pământului ara­bil este de 52 la sută, în Rusia subcarpatică 17 al sută iar suprafața pădurilor de 48 la sută. După felul culturei primul loc îl ocupă plantele de furaj (peste 1 milion ha. inclu­siv pășunate). Urmează apoi ovăzul 855.000 ha., seara cu 800.000 ha., grâul 630.000 ha, cartofi, etc. O importanță destul de mare are și cul­tura sfeclei de zahăr care ocupă cu 300.000 ha. și diferitele culturi tehnice. Economia a­­gricolă cehoslovacă se face pe baza celor mai nouă metode științifice și foarte inten­siv. Ea are deci nevoie de mari cantități de îngrășăminte artificiale și naturale. Numărul capetelor de vite de care dis­pune gospodăria rurală a republicei e după ultima statistică de 740000 cai, 4,5 mili­oane bovini, 2,5 milioane porci, 1,2 mii, ca­pre și 800.000 oi. In Cehoslovacia se acordă o mare atenție lucrărilor de asanare a solului care permit a se mări productitatea și fertilitatea te­renului. înfăptuirea reformei agrare a con­tribuit la reglementarea proprietății parti­culare. Cu toată treapta înaltă a agriculturei, re­publica cehoslovacă nu-și poate îndestula populația ceea ce el explică prin exi­stența de mari centre industriale și întinderea cul­turilor tehnice. De aceea Cehoslovacia e silită să importe în fiecare an numeroase can­tități de cereale și din această cauză tendința de a desvolta economia agri­colă națională este deci explicabilă. Oamenii vremurilor noastre „Diplomatul“ d-lui Jules Gambon ■’ Am vorbit, intr'un foileton, publi­cat zilele trecute, despre o­ serie de lucrări, apărute la Paris, datorite u­­nor talente de seamă ale Franței, și în care se studiază cu subtilitate și cu multă „putere de observație, ca­racterele timpului nostru“. Ne-am ocupat cu acel prilej de lu­crarea d-lui L. Barthou, „Omul po­litic“. Astăzi ne vom ocupa de o altă lu­crare, egal de interesantă, „Diplo­matul“, datorită d-lui Jules Cambon, a cărui strălucită carieră diplomati­că nu mai este nevoie să fie amin­tită. Iată cum­ sunt, în general, ideile ce stau la baza acestei lucrări intere­sante:* Alături de omul politic e diploma­tul. Primul se îngrijește de condu­cerea țării, cellalt de poziția și rela­­țiunile ei în exterior. Omul politic se ocupă de psiholo­gia colectivității, de tactica masse­­lor, de îndrumarea și conducerea forțelor latente ale unui neam Di­plomatul se va ocupa de psihologia individuală a oamenilor cu cari e în contact, de spiritul specific neamuri­lor străine, de pregătirea și exploa­tarea ocaziilor favorabile dezvoltă­rii firești a țării sale. Omul politic și diplomatul se com­­plectează. Sinteza lor e „bărbat de Stat“ care nu-și țărmurește activi­tatea într’un singur domeniu, ci con­duce destinele unei țări în toate di­recțiile. La întrebarea­ pentru ce „Diplo­matul“ e privit ca un caracter de sine stătător și nu ca o varietate a omului politic, autorul cărții răspun­de indirect prin cuvintele următoa­re­: „In realitate, ceea ce deosebește pe diplomat de mulțime, e că el pare străin de pasiunile acesteia: el e ti­­nut la o rezervă profesională care uimește“. Asupra diplomației planează mul­te prejudecăți, greu de înlăturat. Prima este acela că diplomații ho­tărăsc soarta națiunilor sau a țărilor, de ei depinzând pacea sau războiul.’ Adevărul e că nici un eveniment nu poate fi creațiunea exclusivă a unui om. Personalitățile sunt purtătorii de cuvânt ai forțelor și sentimentelor unui neam întreg, iar diplomații ca și oamenii politici nu creiază faptele, ci trag numai tot folosul posibil din ele. Eh. Cambon citează aci pe Fre­deric II care spunea: „arta politică nu e de a da naștere ocaziilor, ci de a ști să tragi folos din ele“. A doua prejudecată e aceea a di­­plomației-intrigă. Nimic nu e mai fals decât aceasta. Un diplomat care ar trece drept un intrigant și un mincinos ar fi pier­dut, căci după cum spune Alaphia­­veli, „un ambasador trebue să se si­lească să nu trecă drept un om care gândește un lucru și spune altul“. D. Cambon conchide: „Se vede cât de mult se înșeală aceia cari fac din in­trigă fondul carierii diplomatice. ..A­­devărată fineță, spunea Choiseul, e adevărul spus câte­odată cu tărie și totdeauna cu grație“. „ A treia prejudecată e aceia, ca di­plomații sunt socotiți drept niște oa­meni iubitori de fast, gata să-și îm­podobească persoana cu gloria reu­șitelor lor. Autorul, care e un încer­cat diplomat, înlătură și această pre­judecată: „diplomatul, firește trebue să caute să reușească, dar el va face mai bine când va reuși fără strălu­cire. Succesul e câte­odată o pie­dică“. Un ambasador trebue să știe să pară șters: „E multă forță în modes­tie“. Ce uimire pe cei obișnuiți cu prejudecata vanității diplomaților! Și totuși ce firesc e_ acest percept, pe care-l desprindem dintre rânduri, a impune fără să jignești și a atrage, fără să stârnești gelozia. A patra prejudecată în fine e a­ceia care socoate pe diplomați drept spirite de paradă, a căror adâncime sufletească stă numai în finețea in­­trigei și a simulării. Se vede bine că această prejude­­cată e în legătură cu cele două an­terioare. Diplomatul nu e un spirit superficial, „ei trebue să țină seama de fapte, să aibă grije de opinia pu­blică, să se închine în fața nevoiei, să se îngrijească de conse­cințele cât de îndepărtate ale unei hotărîri, să sufere chiar o nedreptate pentru a înlătura un rău mai mare“. Secolul al XIX-lea a văzut patru mari diplomați: Talleyrand, Metter­nich, Cavour și Bismarck. „Pentru a aprecia astfel de oameni, trebue să ne legăm mai puțin de mizeriile morale ale vieții lor decât de totalul operii lor“ -OOOOAOOOO-----

Next