Neamul Românesc, martie 1929 (Anul 24, nr. 48-72)

1929-03-01 / nr. 48

I Vineri I Mariié 1929 Kedacția și Administrația UNUL XXIV __ No 48 B r Tist* M­­­­O­R­G­A­I «minium 3 LEI strada Bor­oianu,H#­6 (e,ai) I D rectori: I«. .£««* B Pentru autorități și instituțiuni 1000 Lei Un profesor Academia de Comerț a căpătat un nou rector, pe profe­sorul Gheorgh­e Tașcă. Nu e numai unul dintre cei mai buni juriști și cei mai mari avocați ai noștri, ci, pentru această școală a lui profe­sorul de la Facultatea de Drept reprezintă mai mult decit atîta. Un conducător de înaltă școală, ca rectorul, trebuie să fie o personalitate puternică, în stare să trezească simpatie prin fiecare cuvînt al său, să îndemne cu inima părintească și cu dominatoare energie totodată, pe tinerii încredințați lui spre acea viață de muncă spornică pentru țara care tre­buie pregătită în acel mediu universitar mai mult decît oriunde. Frumosul bărbat, care respiră energie și încredere, vor­bitorul cu glas limpede și cald, învățatul care știe să apropie de sufletul oricui adevărurile pe care cu atîta convingere le enunță, bunul părinte care-și știe îngriji și conduce copiii, represintă la Academia de Comerț biruința unui spirit nou care cere măcar la școala de sus omul potrivit la locul lui. Opinia publică sănătoasă va felicita pe acei cari l-au ales. N. IORGA Reorganizarea comunicațiilor Am arătat într-un număr an­terior al ziarului (No. 40) ne­voia rezultată, după războiu, pentru reorganizarea efectiva a diferitelor servicii de trans­porturi, cari nu mai corespun­deau după­ mărirea țărei. Azi rețeaua de cale ferată numără 11.500 k­m. , adică 7­,3 km. pen­tru fiecare 10.000 locuitori și 4,0 km. pentru fiecare 100 km. pătrați, atunci când înainte de războiu nu era de­cât de 3.607 klm. adică 4,8 km. pentru fie­care 10.000 locuitori și 2,7 km. pentru fiecare 100 km. patrați. In scopul reorganizărei, s’au menținut și s'au înființat Di­recțiuni Generale, ajutate de Direcțiuni speciale, centrale și exterioare, servicii de diferite feluri, teh­nice și administra­tive și alte subdiviziuni de tot felul destul de numeroase și necoordonate între ele. Erarhia administrativă nu­măra foarte numeroase și dife­rite grade și clase asimilate, coordonate și retribuite după dunul plac al conducătorilor, influențați în cea mai mare parte de venitul și interesele politice, din ce în ce m­ai in­­filtrante și mai hotărâtoare în serviciile publice, ale statului. Direcțiunile Generale pro­priu zise, înainte de războiu, aveau relativ puțini funcțio­nari, — după războiu însă, au devenit corpuri administrative impunătoare. La aceste Direc­țiuni ca și la celelalte instanțe administrative, se scrie foarte mult. Schimbul corespondenței încetenește foarte mult mersul serviciului. Funcționarii din a­­celaș birou sau din birouri ve­cine corespund în scris. Nu se ia nici o hotărâre și nici o mă­sura până ce corespondența nu circulă de la un birou la altul, dintr’o cameră în alta, parcur­gând aceste mici distanțe cu iuțeala melsului. Obiceiul de a rezolva ches­tiunile discutând, nu se prac­tică la noi aproape de loc, — m­ai ales pentru că pentru re­zolvarea aceleași chestiuni, sunt destinați mai mulți func­ționari. Rapoartele și deci­­ziunile poarta semnături nu­meroase de funcționari de bi­rou, șefi de birou, șefi de divi­zie, inspectori, inspectori prin­cipali, șefi de servicii, subdi­rectori, directori, directori ge­nerali, uneori consilii și co­misii, etc. Pe lângă aceasta dacă mai punem și armata nu­meroasă de copiști, dactilo­­­grafi, arh­ivari, înregistratori, expediționari, etc., ne putem face o lesne idee de bunul mers al administrației, parali­zată la fiecare pas de ideile, propunerile și rezoluțiile mul­tiple și variate, ale atâtor ca­pete, unele originale, puse la contribuție pentru a rezolva unele lucruri de multe ori foarte simple și ușoare, dar pentru care nu poate lua răs­pundere decât organul condu­cător, distrat astfel cu totul de la rolul lui adevărat de a cu­prinde ansamblul industriei sau administrației. Direcțiile și serviciile exte­rioare au și ei destui funcțio­nari, așa că mersul lucrurilor, în loc să se simplifice, din con­tră se complică și mai rău. In acest mod, cele mai multe ches­tiuni trebuesc să fie tratate în două, trei sau chiar mai multe i­­stanțe și în fiecare instanță de mai mulți funcționari. Organele locale constată fap­tul, șeful local avizează și ra­portează, serviciul sau inspec­țiunea corespunzătoare trans­mite la rândul său, direcțiu­nile exterioare cer aprobarea direcțiunilor generale care re­zolvă și hotărăsc dacă bine înțeles nu cred de cuviință a mai trimite chestiunea pentru studiu și la Direcțiunile spe­ciale sau să mai ceară avizul comisiunilor sau consiliilor și să supună chestiunea Ministe­rului. Hotărârea urmează aceiași cale, la întoarcere. In acest mod serviciul este greoi, foarte încet și extraordinar de costi­sitor. Remanierea în mod ra­dical a personalului, standar­dizarea și taylorizarea lucrări­­lo­r, a devenit o necesitate vi­tală de neînlăturat pentru re­organizarea comunicațiilor și așezarea lor la nivelul cerin­țelor țărei. Cunoscând relele, putem exa­mina și studia modalitățile și posibilitățile de remediere a răului paralizator. Acest lu­cru îl vom face într’un număr viitor. C. E. GABRIELESCU Inginer rteuîrarius "»apozu­lei „Saint-Malo“ Paris 28. (Rador).­­ Din Gherbourg se anunță că vapo­rul „Saint Malo‘‘ fiind surprins de furtună în largul mării a su­­ferit pierderi în echipaj. Ș­ase oameni din echipaj au dispărut, fără a se ști nimic de soarta lor. De la Liga Națiuunilor Geneva 28. (Rador). — Eri și a început lucrările, comisiunea fi­nanciară a Societății Națiunilor. In ședința de eri comisiunea a examinat în special situația finan­ciară a Bulgariei și Greciei, pre­cum și mijloacele pentru restabili­­rea finanțelor celor două țări. Exemple de gospodărie dintr’o admi­nistrație ajunsă pe pragul falimentului SPORIRI DE PRETURI LA FURNIZORT PRIN SUPRIMAREA LICITAȚIEI. ÎNFIINȚAREA DE NOI DIRECȚII costisitoare, sporiri de chirii LA FUNCȚIONARI CARI LOCUESC IN CLĂDIRILE Ansa­­NISTRATIEI Dacă este vre-o administrație de stat, care a ajuns într'o sta­re de decrepitudine desgustă­­toare din cauza unor conducă­tori, impuși sub influența unor politicieni pentru a le servi scopurile de îmbogățire perso­­­nală sau pentru a le susține cesivele gratuități cerute pen­tru clientela lor politică, ori pentru a se înlesni învârtelile unor anumite industrii, neor­­­ganizate, lipsite de oameni cu pricepere, în a căror consilii de administrație acești oameni po­litici se găsesc cu o activitate anihilantă pentru economia a­­cestei țări, — atunci nu putem servi un exemplu mai edifica­tor decât acel al administrației C. F. R. SPORIREA PREȚULUI PACUREI In ultimele trei luni, admini­strația C­ F.R., cu concursul mult trâmbițatei independențe a ac­tualului domn ministru al Co­­­municațiilor, a sporit prețul pa­­curei dela 4.700 lei vagonul (Dec. 1928) la 7.000 lei vagonul, în acelaș timp cu celelalte ser­vicii, cari depind de acest mi­nis­ter. Această măsură luată de con­siliul de administrație C.F.R., s’au într’un consiliu de direc­tod, cari conduc administrația C.F.R., sub impulsul intereselor străine, drept recompensa uno­ra pentru demnitățile ocupate de ei în locul celor eliminați sau „maziliți’’ prin intervențiile din afară a celor ce i-au înălțat, — s­a aprobat în disprețul fine­­rei unei licitații, care chiar dacă ar fi fost făcută formal ar fi pu­tut sparge cartelul petroliștilor și crea interese individuale pen­tru unii producători capabili d­e a furniza păcura cu prețuri mai modeste, fără a-și asigura câș­tiguri excepționale. DIRECȚII NOI, DAR INUTILE Pe de altă parte acelaș con­siliu de administrație sub inspi­rația unor directori, pregătiți să creieze direcții noi, pare că ce­le actuale n’ar fi prea numeroa­se și este gata chiar să înfiin­țeze o direcție farmaceutică, cu altă droaie de funcționari și cu alte sarcini de cheltueli ameți­­­toare.* Iar în schimb în acelaș timp, ei găsesc că nu pot asigura ve­nituri îndestulătoare adminis­­­trației C.F.R­. cerând ca de la 1 Mai 1929 să se sporească chi­riile funcționarilor, cari locu­­­esc în clădirile administrației C.F.R., fixând prețuri de la 400 până la 200 lei de metru pătrat, cu obligația ca întreținerea, con­sumul apei, luminei electrice, etc, să fie în sarcina locatarilor (foaia oficiala No. 380 din 21 Fe­bruarie 1929), ceea ce ar însem­na că direcția „Casei Muncii“ va încasa chirii superioare sumei de 60.000 lei în unele cazuri la niște locuințe periferice, situa­te la 6—7 k­m. de centrul ora­șului, pentru ca pe de altă par­te să închirieze cu locații de mi­lioane, în bulevarde centrale palate pentru locuințele acelo­rași funcționari, din care unii s’au făcut destoinici să ruineze veniturile administrației C.F.R. prin risipirile arătate mai sus. Inițiatorul acestei hotărâri s’a gândit oare că toate clădirile Casei Muncii sunt o formă a unei opere sociale aplicate în­tr’o grosolană expresie în con­trast cu măsurile luate de ad­ministrațiile feroviare din alte țări ? IN ALTE PĂRȚI, — ȘI LA NOI Pe când în Viena municipa­litatea a ajuns să pună la dis­poziție unui intelectual alături de un lucrător manual locuințe cu o chirie egală cu 2% din ve­nitul lui profesional, cum sunt doctorii, la noi unde nici nu poa­te fi vorba de măsuri pentru a­­tingerea unui ideal atât de în­depărtat, se recurge la mijloa­cele prin care o instituție de a­­sistență socială, întocmită pen­tru ușurarea condițiilor de lo­cuit cum este „Casa Muncii’, să se transforme, nu într’un con­curent de scădere a prețurilor chiriilor ci de stimulent în con­curență cu speculanții de pro­prietăți urbane, care închiriază o casă cu o chirie egală prețu­lui, cu care a cumpărat-o, din taxa de 5% asupra tarifului pre­țurilor biletelor de călătorie ,,Casa Muncii” construește clă­diri care vrea să le amortizeze în câțiva ani, pe când societăți de natura celor ce nu au preten­ția de a realiza un program de asistență socială, amortizează capitalul lor învestit în clădiri în interval de 20-40-50 ani. ROLUL CASEI MUNCII Daca nu avem fericirea să numărăm până azi în România între instituțiile noastre parti­culare nici o societate, consti­tuită pe astfel de baze, nu pu­tem neglija scopul înființării „Casei Muncii”, care urmărește pe principiul asistenței sociale a da înlesniri funcționarilor în criza actuală a locuințelor, din taxa de 5% impusă pe biletele de călătorie, fără a avea drep­tul să ceară a scurta timpul de amortizare din perceperea unei alte taxe din leafa funcționari­lor. Dacă pe de altă parte admini­strația C­FR­ își risipește veni­turile prin sporiri a prețurilor furnizorilor săi, provocați a se cartela tot din cauze politice, nu se poate spune că am sus­ține parazitismul, dacă luăm a­­părarea funcționarilor, cărora li se cere a-și amortiza capita­lul locuințelor C.F.R. în timpul cel mai scurt posibil, din niște salarii destul de modeste pen­tru greutățile actuale ale vieții, între care una este și scumpe­­rea transportului, oferit pentru niște distanțe atât de mari în condiții detestabile cunoscute fiecăruia, ca iuțeală, nu numai ca preț. Instalarea noului rector al Academiei comerciale Car&ttarea d­im­ ministra Virgil Madgearu Eri a avut loc, în sala de conferin­țe a Academiei de comerț, instalarea d lui Gh. Tașcă profesor, ca rector al Academiei, în prezența corpului pro­fesoral, a d-lor miniștri Madgearu și Popovici, a studenților și a unui nu­meros public. D. I. N. Angelescu, fostul rector a făcut elogiul noului rector, care va f­luiân­c prin sufletul său acelaș coleg și după mandatul ce-i încredințează, înșiră lucrările d-lui Gh. Tașcă pre­cum și studiile făcute asupra diver­selor probleme economice și a ches­tiunilor la ordinea zilei. Transmițân­­du-i îndatorirea de a conduce atât A­­cademia cât și atmosfera din jurul ei, care a creat-o, îi urează succes în conducere. D Gh. Tașcă face portretul rectori­lor, amintește de Xenopol, prin al cărui idealism a luat ființă academia, și de munca și priceperea până la sacrificiu a regretatului Cihoschi. După ce vorbește de personalitatea d-lui I. N. Anghelescu d-sa afirmă lipsa unei biblioteci importante pe lângă Academie și iși exprimă spe­ranța că prin sprijinul d-lui ministru Midgearu această necesitate va fi în­lăturată. Adresându-se studenților d-sa le-a cerut disciplină. D-sa spune că instalarea noului rec­tor, în persoana distinsului profesor Gh. Tașcă s’a transformat într’o săr­bătoare puțin obicinuită la alte insti­tuții. După ce vorbește de începutul ace­stei instituții și de corpul profesoral, care sunt un model al datoriei con­știincioase, aduce omagiul său memo­riei repaozaților Nicolae Xenopol, fondatorul Academiei și Stanislas Ci­hoschi, acel care a știut să dea școlii siguranța și așezarea definitivă. Vorbind despre personalitatea d-lui Gh. Tașcă, d-sa spune că nu se pu­­tea face o mai bună alegere. D. Tașcă nu face transacții cu propunerile sale. Instituției nu-i trebue profesori cari să-și schimbe părerile. D. Tașcă nu și-a schimbat nici­odată părerile cu toate că ele displăceau studențimii și cu toate acestea d. Tașcă este cel mai popular profesor al Academiei, învățământul trece printr-o criză materială și morală și cine altul poate înfrânge această criză, prin mij­loace de constrângere, decât unul care are popularitate. D. V. Madgearu e convins că refor­ma ce-o va prezida d. Tașcă va da o nouă structură, de pe urma căreia să răsară acea pleiadă — nu numai de elemente bune pentru industrii, cum a fost până acum — de cerce­tători ai problemelor economice, de care are nevoie țara. In acest scop urează succes d-lui Tașcă pentru propășirea academiei și înălțarea patriei. O. a. TAȘCA Internă Situația — Consiliul de miniștri de teri s-a ocupat numai cu chestiu­ni cari interesează budgeturi — adică chestiuni pentru cari se cheltuesc bani. Este o consecință firească a conștiință încheierii împrumu­tului. Numai dacă această conștiință va ști să facă o deosebire înt­ ceea ce este cheltuială strict necesară și ceea ce e risipă. — Chestiunea șomajului» a fost și ea discutată. Dar ea nu poate constitui o problemă aparte cu o soluție proprie. Soluționa­rea acestei chestiuni va veni de la sine odată cu restaurarea eco­nomică și financiară a țării. — La Timișoara a fost o demonstrație de simpatie (o grevă de un sfert de oră) pentru Al.Dobrogeanu Oherea. — Epidemia de tifos exantematic a fost stinsă în Capitală. — Medicii din Capitală au ținut o întrunire împotriva im­po­zitelor mari pe cari le plătesc. Comercianții de lemne din Capitală protestează contra învi­nuirii de speculă ce li se aduce. Ei spun că lemnul au fost au fost vândute de către ei silde acestea cu cel mult 1500 lei min. In schimb au avut ei pierderi, vagoanele fiind lipsă cu 2000—3000 khilograme. Externă — Intre România și Cehoslovacia se tratează înființarea de linii ferate pe frontieră trecând pe teritoriile ambelor state . Starea mareșalului Foch s-a agravat. „intrăm la normal“ spune ministrul de finanțe Cum se va intrebuința împrumutul In ședința de Miercuri a Camerei d. Mihai Popovici, ministru de fi­nanțe, a făcut o largă expunere a rezultatelor împrumutului. D-sa a arătat succesul subscrie­rilor în toate țările, ceea ce înve­derează sporirea creditului nostru în afară. „împrumutul se va de­pune in tezaurul Băncii Naționale la 7 Martie, pu­tem spune deci că intrăm in normal! Vom achita toate dato­riile interne ale statului și vom trece apoi la refa­cerea căilor ferate și alte investiți­uni cu caracter practic și urgent spune d. Mihai Popovici. Ministrul de finanțe a insistat apoi asupra efec­telor salutare ce va avea­­ însănătoșirea monetei noastre asupra întregei vieți economice a țării. Scăderea dobânzilor va da posibilitate industria­șilor și comercianților să-și poată procura bani pftin ceia ce am aduce în mod matematic o iefte­­nire simțitoare a vieții. Chiar dacă în pr­imul mo­m­ent — a spus d. Mihai Vo­povici — unii comercianți vor încerca să mențină prețurile urcate de azi, jo­cul cererii și a of­er­­ii va duce în chip fatad la sti­­mularea concurenții, ce va avea drept consecință o ușurare a condițiilor de trai. Expunerea d-lui Mihai Popovici a fost ascultată cu o deosebită atenție și aplaudată de toți deputa­ții prezenți. Situația Băncii Naționa­le Publicând situația conturilor sale la 7 Februarie 1929, data stabilizării legale, Banca Națională a tinut să pună imediat scriptele sale în con­cordanță cu dispozițiile legii mone­tare, amânând prefacerea completă a Bilanțului său până la ratificarea de către Adunarea Generală Extra­ordinară convocată la 3 Martie 1929 a nouilor statute ale Institutului de Emisiune, anexate la convenția din 7 Februarie 1929. Fixarea legală a valorii leului ce­rea reevaluarea imediată a posturi­lor bilanțului contabilizate în lei hârtie, cum este cazul stocului me­talic în aur sau în devize procurate mai înainte la un curs diferit de cel al stabilizării. Conform art. 2 din Convenția Monetară plus valuta netă — apro­ximativ 8 miliarde — rezultată din reevaluarea elementelor de mai sus a fost trecută în creditul Statului; această sumă a permis de a redu­ce la 4 miliarde împrumuturile ve­chi acordate de Bancă și de a re­duce simțitor soldul împrumuturi­lor trezoreriei care figurează în conturile curente și a căror amorti­zare totală va fi făcută și prin pre­levări din Fondul de Lichidare. * Stocul aur de 8.258 milioane cu­prinde aurul în depozit în România și în străinătate, cu excluderea de­pozitului de la Moscova care va con­tinua totuș să figureze pro-mem­oria în situația Băncii Naționale. Este important a arăta că Banca nu și-a modificat deloc punctul său de ve­dere juridic in această materie și că amortizarea postului în aur la Mos­cova prin rezervele speciale ale Institutului nostru de emisiune nu este făcută decât din dorința de a prezenta cât mai clar posibil situa­ția actuală a Băncii. Tot în acelaș scop au fost scoa­se din registrele Băncii Naționale bonurile de tezaur primite de la Stat pentru garantarea împrumuturilor sale și socotite mai înainte, fie în stocul metalic (6.623 milioane), fie în afară de bilanț (6.6‘­9 milioane). In urma acestor operațiuni, situa­ția Băncii Naționale se prezintă sa­­tisfăcător, pentru­că raportul dintre stocul metalic și circulația fiducia­ră atinge peste 41 la sută. deci pes (Continuare îtx pag. ti a, Cluis de Gencortíatuíte român Intre Vatican și Quirinal Proecte mai valis - Negocierile Politice franței GUVERNUL FRANCEZ N’A ȘTIUT Guvernul farncez nu a știut nimic despre negocierile in curs. Ambasa­dorul nostru pe lângă Vatican, vi­contele de Fontenay, rugat de Pre­ședintele Republicei noastre, să-i procure toate informațiile necesare, a crezut că poate asigura că nimic serios nu se prepară, că svonurile € 0 sim­țite in circulatie nu au nici o bază și că motivele conflictului erau atât da mari, între guvernul ponti­fical și cel fascist, in cât orice a­­cord intre aceștia, este irealizabil și de domeniul fanteziei. Acum câteva săptămâni, agenții francezi la Roman au telegrafiat, ce­rând Președintelui republicei, in­strucțiuni asupra conduitei pe care trebue s’o aibe, căci, explicau ei, „cunoaștem din sursă oficioasă, dar și­gură, că Vaticanul lucrează acum la un proiect de concordat, concor­dat ce urmează a fi semnat cu Re­publica Franceză. Și ei cereau să li se comunice, dacă trebuie să con­firme sau să desmintă. ACORDUL­ Papa Piu XI-lea n'a scăpat din vedere că forma dictato­rială a regimului mussolinian, poate să-i permită să obție ceia ce un regim parlamentar, nu i-ar fi permis niciodată. In afară de aceasta, Piu XI a fost uimit de marea simpatie, pe care, un mare număr dintre cardinalii săi, în fruntea cărora era venerabilul cardinal Vani­­telli, o mărturisiau pentru fas­­cism. Această simpatie, se tran­sformă în pasiune la tinerii monsegniori, cari rvesc prin bi­rourile b­ircheior «m­anu»». puni. O atmosferă extrem de favorabilă regimului mussoli­nian a existat de atunci în inte­­riorul Vaticanului. Suveranul pontif a socotit că în sfera isto­riei, a sosit momentul care, poate nu va mai reveni, pentru o regulamentare din care toate partidele în cauză să tragă a­­vantagii mutuale. . . D. Mussolini, a făcut exact aceleași socoteli. Debarasat de controlul parlamentar pe care l-a suprimat înconjurat de oa­­meni supuși vederilor și proec­­telor sale, el este conștient de soliditatea unui regim instau­­rat cu adeziunea șefului Bise­­ricei. Dar de la început, el a pus o condiție absolută de care a­­târnă reluarea negocierilor. Niciodată nu va consimți să daa parte da restat <un teritoriu oarecare din care Suveranul Pontif să-și facă Statul său. Condiția a fost acceptată foar­­te repede, fiindcă Piu XI și-a dat bine seama de imposibilita­tea materială de a organiza un stat, în interiorul Romei. Convorbirile pentru stabili­rea concordatului, au fost mult mai lungi. Jurisconsulții sfân­­tului Scaun, profesorul Păcălii și Mgr. Borgongini-Duco, — un tânăr prelat — s’au arătat în diferite rânduri foarte intran­sigenți. Concesiunile au fost făcute în favoarea d-lui Mus­solini, cu caracter temporal, ei ne­admițând să cedeze în do­­meniul spiritual. După 200 de reuniuni, acor­dul a fost în cele din urmă, semnat. Reconcilierea între Roma papală și Roma regală a fost făcută. Nu va mai exista decât o Italie, o singură Romă, un Suveran pontif liber, stăpân pe întinderea cetăței vaticanu­lui și o biserică catolică, care va trăi în amiciție,­­ sub un regim de concordat, — cu sta­tul Italian. POLITICA FRANȚEI Franța, va ști în fine, să aibă o politică italiană și o politică romană? Va ști să înțeleagă, după cum am spus noi noi, a­­proape imediat după războiu, că o alianță cu Italia, va înpie­­deca alipirea Austiei la Germa­nia, va garanta o pace definiti­vă și va asocia Vaticanul, alia­tul Italiei, la opera de pacifi­care necesară Alsaciei? Dar o asme­nea politică, cere o clară vedere a la Cavour, de care d. Brianzi nu aproape toți parlamentarii sunt incapabili. Ei își imaginează, că vor îm­pinge Vaticanul contra Quiri­­nalului sau invers. Astfel d, Briand voia, la Washington, să împingă America contra An­gliei. Politică puerilă și prea lesnicioasă pentru a fi judi­cioasă. Cu Italia, noi trebue să cola­­borăm în ce privește politica externă. Și Italia este Mussoli­ni, dar în acelaș timp și o mare parte a Vaticanului“. Se reamintește d-lor membrii ai Culoare! de Galben că in fiecare Mer­cur­ la orele 6 jum. seara se trei ține ședințe săp­tămânale la sediul cuibu­lui fise* st**. Brezobsn«/ No. R-

Next