Neamul Românesc, aprilie 1929 (Anul 24, nr. 73-93)
1929-04-04 / nr. 73
JIREClOn POlITIC NI. IORGA ______________Joi 4 Aprilie 1929 ANUL XXIV. — No. 73 Abonamente: H an &90 Lei Pe v Luni 310 Lei Pentru autorități și instituțiuni 1000 1-ei 3 LEI Redacția și Administrația Strada Brezoianu No. 6 (etaj) Telefon : 312/Ct Directori -! G-TAȘCÂ virmion - > N. georgescu Nai sunt Meter! Profesorul Lăzarescu de la Ploiești s’a întâmplat sa aibă fiin economiile unei vieți întregi o avere care s’ar ridica la ‘femei milioane. Putea să facă din ea orice într’o vreme când până și popularitatea se cumpără, ca să nu mai vorbim de situațiile mari în partid. Putea să o întrebuințeze pentru ani mulță soiți de bătrânețe după anii de osteneala aspră ai unei Vieți de dascăl secundar. Dar profesorul de la Ploiești a judecat altfel și foile nuepun că a dăruit întreaga lui agonisită școlii pe care atâția ani de zile a servit-o. Deci mai sunt donatori. Odată erau familiile mari, demnitarii înalți ai Statului, îmbogățiții comerțului și afacerilor. De pe urma lor, atîtea biserici și mănăstiri, atîtea spitale și școli. Erau lăudați în lumea toată pentru această largă dărnicie. Pe urmă însă din partea aceia, chiar când rămâneau moșteniri imense, nu mai dedea nimic. De un timp însă învie iarăși simțul datoriei către societate. Deocamdată la cei mici, la cei cari au adunat greu. Vor putea ei servi de exemplu celorlalți ?N. IORGA ai multa atențiune ! La sate a început să fiarbă iarăși piatra cea scumpă. După abia câteva luni de guvernare național-țărănistă care părea a aduce o potolire a spiritelor, țărănimea este din nou agitată. Maeștrii tulburători sunt : Comuniștii cari au la spatele lor pe un trădător de neam și politicianii nerăbdători de putere. Sâmburele răzvrătirei, omul nefast, stă gata să crape ca să prindă rădăcini în pământul prielnic în care a fost aruncat din vina noastră. Tot ce pare nemulțumire la sate, începând cu Pascalia, este exploatată și mărită la sate până la întărâtarea sufletelor slabe și naive. Tot ce n’a putut împlini guvernul din tot ce-a făgăduit este svârlit în fața celor ce-au crezut în el și nu s’au mântuit încă. Și cum o criză a autorității este evidentă la sate, nu știm cine ar putea contrabalansa acțiunea de desoluție a acestora. Partidul de la cârmă, care ne datoria să păstreze ordinea și să preîntâmpine orice tulburări, este zugrăvit de politicianii grăbiți în culorile cele mai negre . Partidul național-țărănesc a mărit dările ; partidul național-țărănesc a schimbat Paștele ; partidul național-țărănesc lasă lumea să moară de foame; miniștri și deputații nu se înțeleg și trag deftnui la căruța statului care stă tot pe loc, etc., etc. Dat fiindcă un mare ghimpete stă în ochi, partidul național de sub conducerea d-lui profesor N. Iorga, care la un moment dat le-ar putea strica toate planurile, se năpustesc cu furie și asupra acestuia, scornindu-i fel de fel de ponoase. Ei știu bine că țărănimea, după va încerca complect și partidul național țărănesc, se va îndrepta fără să vrea către profesorul N. Iorga, singurul în care ar mai putea nădăjdui. De aceia atâta venin și otravă vărsată la sate de cei interesați! De aceia se striga pe toate drumurile că profesorul M. Iorga bate in struna când a unora, când a altora, că este miluitul tuturora și nu se pricepe de loc la politică. Atâta rea credință se vede la acești oameni, că stai și te întrebi : Dacă propaganda comunistă este un pericol și trebue reprimată cu ultima energie, de ce propaganda pescuitorilor în ape tulburi, propaganda de învrăjbire a politicianilor deprinși să trăiască numai din politică, este tolerată ! Mi se pare că a sosit ceasul, când acei ce au în mâinele lor destinele acestui neam, trebue să se convingă că partidele politice din țara noastră și-au pierdut drumul și nu să știe dacă sunt bucuroase și de cărare. Pe zi ce trece se evidențiază tot mai mult neputința lor de a da țării aceia ce așteaptă de la ele ! Pe zi ce trece țara caută cu îngrijorare un salvator care să se bucure de încrederea desăvârșită a nației întregi, un salvator care să sălășluiască în toate sufletele românești ! Numai atunci țara aceasta se va reculege. Numai atunci negustorii de popularități ușoare și toți intelectualii „cu picior(Continuare in pag.n-a). Ml Distiiu Ploaia profitând de vacanța parlamentară a proiectat o călătorie pe Dunăre în timpul căreia și-a propus să reflecteze asupra reformei administrative. Regimul Cooperației Discursul Ile la Cameralui d-lui profesor N. Iorga După notele stenografice LUCRATORI ANONIMI ȘI, vedeți dv. în loc să avem statuia personală a oamenilor cari n’au însemnat nimic, ar trebui să avem statuia colectivă a oamenilor fără nume, un fel de statui simbolice. Așa cum ridicăm statui „soldatului necunoscut“, care e de fapt soldatul român, să vie vremea să ridicăm o statue învățătorului român bietului popă de sat, cooperatorului român. Ar prinde mult mai bine decât să avem statuia d-lui cutare, fost primar atâția ani, care a apucat să fie și ministru și căruia urmașii cred că trebuie să-i cioplească chipul, să-l cioplească măcar după moarte, măcar în marmoră, sau să-l toarne în bronz (ilaritate). După aceasta a fost o foarte interesantă manifestare la Galați, pe care nu oa uita-o niciodată, și aceea a hotărât soarta cooperației, în ceiace s’ar putea numi vechiul regim. Și l’aș numi vechiul regim chiar, dacă n’ar fi rămas în dv. nimic din acest vechiu regim și ați fi cu desăvârșire regimul nou, pe care l’ați dori. Cooperatorii au mers cu toții la Galați, dar după aceia nu s’a mai ținut nici un fel de adunare generală a cooperației. A venit acolo președintele consiliului, care era Ion Brătianu, cu toată marea lui autoritate. Era înconjurat tocmai de „Cazacii lui Haret“ și acolo, la Galați, a fost un fel de încercare de forțe , oficialitatea, de o parte, spontaneitatea revoluționară de alta. Ne-am prezintat cu toții. Eu, pe vremea aceea vă reprezintam și pe dv., pentru că eram cel mai bătrân, și aveam și o situațiune care îmi permitea să mă prezint ca... Nu găsesc cuvântul, căci ar trebui să întrebuințez unul nemodest și aceasta nu intră în obiceiurile mele, dar în sfârșit, aveam o situație care putea să atragă, din cauza vârstei și a situației mele, mai mult decât ar fi atras fiecare dintre dv. cari erau plini de calități, dar tineri, și în mare parte necunoscuți. Nu voiu uita, zic, momentul când am intrat în sală. Nu cunoșteam aproape pe nimeni în sală, iar scena era plină de lume oficială. Era momentul când trebuia să se vadă cum va manifesta lumea de acolo. Și, în viața mea, eu, care nu organizez nicio manifestație, n’am văzut o primire mai caldă, care nu mi se făcea nie, ci ideii pe care ajunsesem să o reprezint, prin aceia că, prin organul mieu, serviam lupta pentru desrobirea cooperației, pentru această viață a cooperației libere. Nu voiu uita dimensiunile pe care le luau anumite nasuri pe scenă. Și am avut și puțin din acea plăcere, pe care Nemții o numesc „Schadenfreude“, să contemplez pe cei de pe scenă, după ce sala a făcut această alegere. Dar mi-am zis : după această manifestare, după răceala cu care a fost întovărășită de lumea care, oricum, cu cele mai bune sentimente, vrea să pună mâna pe cooperație, și după manifestarea călduroasă față de acei cari voiau să păstreze cooperația liberă, mi-am zis : din acest moment cooperația nu va mai fi liberă. Și n’a mai fost. POLITICIANIZAREA Cooperația avea nevoie de bani și i s’a dat bani, dar în fața banului, fie dat unui individ, fie dat unui grup, sunt puțini care să nu cedeze ispitei lui. O cooperație săracă, ce ar fi îndrăsnit să rămâe săracă, ar fi ajuns aste agere și minți fericite” vor păzi mult mai departe, decât unde a ajuns cooperația, din momentul când a cedat acestei ispite, când se îmbia banul dintr’un loc unde aceasta nu se face niciodată fără anumit scop. Prin urmare izvodul s’a iscălit, și numai mai târisiu s’a văzut ce înseamnă : s’a birocratizat, s’a politicianizat cooperația; acesta e adevărul (aplauze pe băncile majorității). Și acum, veniți dv. în fața acestei situații, după lupta dintre partide în jurul cooperației — fiindcă natural, dacă un partid apucă cooperația, celalt caută de partea cealaltă să i-o ia din mână — după aceia veniți dv. cu reforma cooperației. JUMĂTĂȚI DE CONCESIUNI Reforma aceasta a cooperației cuprinde ce ? Cuprinde trei lucruri pe care eu, gândindu-mă la trecutul dv., la ideile în care ați crezut, la lupta pe care ați purtat-o, eu nu le pot primi. Găsesc fără îndoială, că este ceva mai multă libertate decât înainte, dar eu fac o distincțiune în materie de libertate ; să nu faci niciodată jumătăți de concesiuni (aplauze). Nimic nu este mai periculos pe lume decât să dai omului iluzia că ai înlăturat un jug. Când este omul rob, din robia aceasta își trage puterea de libertate ; când omul este puțin cel mângâiat, așa pe sfert, pe jumătate, el uită ce apasă asupra lui; robia complectă este mama libertății, iar jumătatea de robie este perna pe care capul celui mângâiat se pleacă și adoarme, ignorând primejdiile care rămân și de acum înainte drept deasupra capului său. CONDIȚIUNI GRELE Sunt trei lucruri cu care nu mă împac în această lege. Mai întâi, condițiile acelea cari se pun pentru înființarea oricării asociații cooperative. Eu am cetit multe legi, și vă mărturisesc că am cetit de două ori proiectul dv. și am spus : să mă ferească Dumnezeu de orice pe lume, dar să mă ferească Dumnezeu să mă ocup vreodată de o întreprindere cooperativă; ar trebui să iau câțiva avocați, măcar doi, care să mă sfătuiască la oricare pas al mieu. Ei bine, d-le ministru, aceștia sunt bieți oameni de sat. Limbagiul acesta abstract nu-1 cunosc să urmărească o ideie de acestea ale legiuitorului, de la paragraf la paragraf, aceasta nu o pot face, vor fi interpreți, vor fi tălmaci ai legii dv., dar de pe urma tălmacilor moare lumea îndată ce este nevoie de o interpretare, interpretul interprează după interesele lui, după concepțiile lui. Nu este aceasta o lege care să fie în mintea omului nostru, atât de isteț, dar nu isteț în ceia ce privește cuvintele. Aceasta este deosebirea între săteni și orășeni : săteanul nostru este isteț afară de cuvinte, iar orășeanul este isteț câtă vreme este vorba de cuvinte. Paragrafe, toate lucrurile acestea abstracte, le înțelege , l’ai pus în realitate, nu mai înțelege nimic. Săteanul nostru, cât se găsește în mijlocul realității, este omul cel mai inteligent; îndată ce i’ai băgat în paragrafe, l’ai omorât. Dar, d-lor, noi avem de-a face cu manifestări de viață populară, care este de o varietate nesfârșită. Dumnealor, germanii, v’au vorbit de o varietate națională și de o varietate istorică : cooperația dumnealor este pe alte baze și vine din alt trecut. D-voastră puneți laolaltă cooperația de la noi cu cooperația din Bucovina, care este de alt sistem, și cu cooperația din Basarabia, care este cu totul deosebită. (Va urma). D. Puaux, ministrul Franței la București, a trimis d-lui profesor N. Iorga, următoarele rânduri : Domnule Hector. Demersul pe care l’au îndeplinit, din inițiativa noastră, profesorii și studenții Universității din București, cu prilejul moriei Mareșalului Foch, m’a mișcat adânc a el mi-a arătat câtă parte a luat la doliul Franței, elita intelectuală a României. Vă rog să credeți in sentimentele mele de gratitudine și v-aș fi recunoscător dacă veți binevoi să fiți interpretul meu pe lângă colegii dv. și pe lângă tinerimea universitară. Am avut grija să comunic guvernului meu, această manifestație care aduce o nouă mărturie a prieteniei care leagă țările noastre. Binevoiți a primi, domnule rector, asigurarea înaltei mele considerațiuni. PUAUX Paștele la Stema ROMA, 2. (Răilor). Sărbătorile Paștelui au avut loc, pe un timp splendid. O enormă mulțime de vizitatori italieni și străini, precum și peste 1000 de pelerini francezi și germani au asistat la slujbele religioase ce s-au ținut în bisericile din Roma. Toate străzile capitalei, au fost ocupate de pietoni și automobile. Piața bisericei Sf. Petru, ca și cetatea Vaticanului, au fost în special animate, de marea mulțime care asista la ceremoniile religioase, împrejurimile Romei, au fost pline de excursioniști din toate clasele sociale, care se bucurau de această serbare a Primăvarei, în toată vara, nepetrecându-se nici un incident. Interzica Situația — A fost un Paște sobru și, ca să zicem așa, chiar frugal. Nu din voia oamenilor, ci din aceea a guvernului tolerant și a speculanților fără Dumnezeu. Scumpetea a silit pe toată lumea să se mărginească la strictul necesar în ce privește ospătarea. Iar speculanții au fost pedepsiți prin ei înșiși. — Minoritarii se agită. — Editura Casei Școalelor s'a desființat. Autorul acestei hotărâri și-a luat o grea răspundere față de cultura românească. — Creditorii statului vor fi siliți să renunțe pînă în cele din urmă la dobînzi. — In Ardeal continuă pornirea împotriva funcționarilor regățeni săpîndu-se astfel un Periculos povîrniș în unitatea sufletească națională. — Guvernul continuă a fi preocupat, în cursul vacanței, de atitudinea majorităților parlamentare și de mijloacele cu cari ar putea supune aceste majorități. — Inundații catastrofale în Basarabia. Externă — Declarațiile făcute de d. Mironescu presei franceze nu cuprind în ele necesitatea la care au răspuns. Sunt lucruri banale și adevăruri deseori repetate, rase clișee. — Trotzki e bolnav la Constantinopole. — Polonia și-a construit noi vase de război. S’au serbat zece ani de dictatură sovietică. Un accident catastrofal de autobuz1 în Columbia New York, 2. (Rador). — La Bucore Amanga, în Colombia, un autobuz încărcat cu pasageri s’a rostogolit într-o prăpastie. Opt pasageri au fost uciși, doisprezece grav răniți- Un prinț rus s’a sinucis Atena, 2 (Rador). — Prințul rus Mihail Kulodei, s-a sinucis, din motive sentimentale. Capitelul străin Absurditatea argumentelor „patriotice de sorti cis d-i profesor ”. Tosem — Vă rugăm să ne vorbiți, d-le profesor, de chestia capitalurilor străine, care preocupă într’un grad atât de înalt, toate cercurile economice și financiare din țara noastră și de rezolvarea căreia, evident, va depinde într’o largă măsură, înflorirea și prosperitatea vieței noastre economice. Vă rugăm să ne spuneți ce credeți dv. libera circulație a capitalurilor străine în țara noastră, va fi oare de natură a stingheri apărarea națională sau eventual de a amenința independența economică a țarei noastre ? —„Chestiunea s’a pus,— am văzut, — cu ocaziunea discuțiunei proectulu legei minelor. Atât d. Tancred Constantinescu cât și distinsul meu coleg d. Prof. Angelescu în raportul făcut în consiliul legislativ asupra proectului, au pus chestiunea pe acest tărâm. Punctul d-lor de vedere, — dacă nu este interesat, — este în tot cazul o psihosă. Sunt unii cari în dorința de a exploata ca si cum ar avea un monopol, situația economică dintr’o țară data, pun înainte argumentul patriotic. Inlăturând capitalurile concurente, acești patrioți de ocazie, exploatează în folosul lor ți cu excluderea concurenței, bogățiile naționale. Sunt rari oamenii cari au curajul să discute un argument sprijinit pe apărarea țărei ori pe independența ei. Un argument patriotic este tobă; nimeni nu îndrăznește să se atingă de el. Din pricina aceasta el trece necercetat, din om în om, devine o credință și apoi o psihoză. A discuta chestiunea capitalului străin, este întocmai cum ai discuta divinitatea lui Christ. De douăzeci de ani fără întrerupere, caut să arăt studenților ce te perindă la cursurile mele, absurditatea împărțirea capitalurilor în naționale și străine. Capitalul este lucru, instrument de producțiune. Ca atare capitalul nu are naționalitate. Nu poți spune de un bou că este unguresc ori românesc. Boul e bou. Numai persoanele, oamenii, au naționalitate. Capitalurile fecundează totul și bogățiile naturale ale țărilor, întocmai cum ploua fecundează solul. Și după cum nu te întrebi dacă ploaia vine de la apus ori de la răsărit, tot așa nu trebue să te întrebi de unde vine capitalul cari vinifică energiile ascunse în fundul pământului. Negreșit că stăpânul capitalului poate fi român, ori de altă naționalitate,care este însă primejdia pe care o poate prezenta acest capitalist? Să exploateze forțele muncitoare. Această primejdie o poate prezenta tot așa de bine și capitalistul român. De aceia trebuesc luate măsuri de proteguire a manei de lucru atât împotriva capitalistului român cât și a celui străin. Aceasta (Confirmare din pag. II-a). 9* GH. TAȘCA —WBW—I—B——nmm ișxnifi L—iiioa Cunoscut prin numeroasele sale lucrări, ca un convins luptător pentru ideea de pace, de justiție și de conciliațiune internațională, nimeni nu era indicat să prezinte o mai judicioasă interpretare panamericanismului și o mai obiectivă analiză a lucrărilor celei de a șasea conferințe panamericane (ținută la Havana între 15 Ianuarie—20 Februarie 1928), ca delegatul Statului Chioi, profesorul Al. Alvarez. Recenta sa lucrare prezintă o importanță deosebită, dacă ne gândim la modul greșit ■ cum este adeseori înțeles în Europa ■panamericanismul, și dacă ne amintim felul contradictoriu, puțin obiectiv și uneori pesimist, tn care presa și unii oameni de știință (ex. Ruyssen, Paix bar le Droit, al 38-lea an, pag. 120), au prezentat lucrările și eficacitatea recentei conferințe. Autorul începe prin a fixă sensul juridic al panamericanismului. Contrar punctului de vedere admis chiar în tratatele reputate de drept internațional public, el este o uniune morală care nu comportă un caracter politic propriu zis: rolul său este mai ales moral; trebuie depărtată deasemeni orice atribuție cu caracter economic. Este o interpretare de asemeni deosebită de a unor delegați la conferință, de exemplu Paynedon, care voia să îndrumeze lucrările spre domeniul strict economic, sau de a unor recente studii (exemplu Guilaine, L’Amerique Latine, 1928), după care Uniunea panamericană ar fi „l’amplification continentale des Etats-Unis et constitue comme une fédération des nations d’Amerique”. Cât privește obișnuita confuzie ce se face între panamericanism și doctrina lui Monroe, autorul caută s-o evidențieze, cum a făcut-o pe larg și în cunoscuta sa lucrare : Le Droit International Américain, Paris, 1909, în care a reliefat regatele de drept internațional specifice continentului american — deci existența unui drept internațional regional, continental. — care ar merge pană la un antagonism cu unele norme ale dreptului public european. In acest scop, Alvarez prezintă și o formulă a doctrinei lui Monroe. In accepțiunea sa originară, ea este o consecință logică „d’un sentiment de solidarité pour la défense commune de l’indépendance et de la liberté de ces Etats“. Nu este deci — cum s-a susținut — o politică de hegemonie și imperialism a Statelor Unite în lumea nouă, după Alvarez „cel impérialisme est en décroissance”. iar când el a existat „la triple politique d’influence, d’impérialisme et d’hégémonie de la grande République du Nord... a retarde et entravé le grand élande solidarité continentale américaine”, din cauza esențială a descreșterii acestui imperialism, este — după Alvarez — tocmai desvoltarea panamericanismului, care— în ultima analiză, — reprezintă „la forme la plus avancée et la plus pratique de l‘idée de l’internationalisme“, și a forței opiniei publice. Odată stabilite aceste elemente, autorul redă într’un obiectiv și substanțial rezumat, esența lucrărilor celei de a VI-a Conferințe Panamericane, bine organizată de către experimentalul membru al Curții Permanente de Justiție Internațională Bustamante Y SirSen și preparată prin lucrările Adunării juriștilor de la Rio-de-Janeiro. Contrar informațiilor date de presă pe care autorul le crede incomplete și puțin exacte, în America a VI Conferință a fost considerată ca un succes. Alvarez o apreciază ca un „veritable succès”. Observă că toate Statele lumii noui au fost reprezentate (21 de State) prin personalități de „premier plan“ nu „efacés“ cum s’a redat de către presă; că această Adunare a statuat „sur de graves problèmes juridiques concernant des rapports internationaux“. S’a tratat astfel problema codificării dreptului internațional — atât de mult cerută de unii autori, combătută de alții, și de care se ocupă și Societatea Națiunilor. Poate este o lacună că problemele dominante în viața internațională referitoare la războiu, nu au format subiect de discuție. Nu s’au preocupat nici de Societatea Națiunilor, care numără mulți membri printre participanți. Și Alvarez regretă această situație „anormale et paradoxale”. Toate proiectele studiate la Havana fură „elaborés avec esprit de suite et enchaînement“, fiecare comisiune adoptând metoda de lucru cea mai potrivită. Actul final ne arată importanța operei realizate: nouă convențiuni de drept internațional public, plus opt rezoluții. O convenție în 437 de articole de drept internațional privat, la care Statele Unite s’au abținut. O foarte importantă rezoluție asupra emigrației, contrarie principiilor generale admise, care de asemeni nu a avut sufragiul Statelor Unite, aceeaș atitudine deci ca și cu ocazia discuției celebrului articol 21 din Pactul Societății Națiunilor, ca și cu respingerea amendamentului japonez referitor la egalitatea raselor. Statele Unite au văzut și văd în controlul imigrației o chestiune pur internă. Trebuie deasemeni de semnalat rezoluția pentru adoptarea unei monezi comune. Autorul semnalează faptul că „nulle part, l‘influence des philosophe» n’a été plus grande qu’en Amérique”, de aci deduce că, în consecință, nu poate fi vorba de o Confederație a Statelor latine (incercarea făcută prin Congresul de la Panama nu a reușit), dar s’ar putea realiza, între aceste popoare care nu cunosc ori ereditare, o adevărați „coopération volontairement consentre et à l’avantage de tou»“, fără supra-Statul, care cere q primul rând desăvârșită încredere mutuală. Autorul igsistâmei decane esuare punctelor de divergență dintre acțiunea Societății de la Geneva și aceea Uniunii Panamericane, crede—contrar opiniei unor delegați— că este admisibilă intervențiunea Societății Națiunilor în virtutea art. 16 și 17 din Pact, cu condiția ca ea să fie colectivă. Pentru aceasta ar trebui —și autorul propune — stabilirea în America a unui organism continental care să poată autoriza jocul intervențiunii. Cât privește condamnarea războiului ofensiv — propusă și susținută de delegația mexicană — s’a adoptat formula: „tours agression est considérée illégale et par conséquent prohibée. Dar Alvarez ar admite un războiu „qu’entreprendraît une colonie pour obtenirion independence”. Este discutabilă însă menținerea, sau chiar desvoltarea noțiunii de neutralitate, cum susține autorul, când știm că noul regim al organizației internaționale — a impus revizuirea acestui concept; un curent — în acest sens — s’a manifestat cu putere, în ultimii ani, și în Statele Unite. De asemeni este discutabilă admiterea suveranității aproape nelimitată, cum susține Aleris, chiar dacă se poate vorbi de la.Monsibilità des uars d’Amérique à l’égard de leurs droits souverains" nu este mai puțin adevărat, că revizuirea acestui concept este o tendință tot mai accentuată a noului drept internațional (N. Politis) și că — în realitate — el a și suferit numeroase restricțiuni prin însăș desvoltarea relațiunilor internaționale. Autorul dorește să vadă stabilindu-se o colaborare, relațiuni, între Uniune și Societatea Națiunilor care ar fi perfect compatibile cu statutele lor — și nu omite de a semnala transformarea operată la Havana, în conducerea Uniunii, la propunerea șefului delegației mexicane, Savantul Garcia, preșidenția și vice-preșidenția, în loc de a aparține de drept Statelor Unite, vor fi ia viitor efective. In general, recenta lucrare a d-lui Alvarez, plină de fapte, de sugestii și învățăminte, este un admirabil instrument pentru cunoașterea obiectivă a celei de a VI Conferințe Panamericaine, și pentru înțelegerea curentelor de idei, ce domină în acest moment continentul Americii. Ea este o remarcabilă contribuție la cunoașterea, în acelaș timp, a ceea ce Alvarez numește dreptul internațional american. GEORGE SOFROME Carti și misie Al. Alvarez. Paramritaiismul