Neamul Românesc, aprilie 1929 (Anul 24, nr. 73-93)

1929-04-04 / nr. 73

JIREClOn POlITIC NI. IORGA ______________Joi 4 Aprilie 1929 ANUL XXIV. — No. 73 Abonamente: H an &90 Lei­­ Pe v Luni 310 Lei Pentru autorități și instituțiuni 1000 1-ei 3 LEI Redacția și Administrația Strada Brezoianu No. 6 (etaj) Telefon : 312/Ct Directori -! G-TAȘCÂ virmion - > N. georgescu Nai sunt Meter! Profesorul Lăzarescu de la Ploiești s’a întâmplat sa aibă fiin economiile unei vieți întregi o avere care s’ar ridica la ‘fem­ei milioane. Putea să facă din ea orice într’o vreme când până și popularitatea se cumpără, ca să nu mai vorbim de situațiile­­ m­ari în partid. Putea să o întrebuințeze pentru ani mulță­ soiți de bătrânețe după anii de osteneala aspră ai unei Vieți de dascăl secundar. Dar profesorul de la Ploiești a judecat altfel și foile nu­epun că a dăruit întreaga lui agonisită școlii pe care atâția ani de zile a servit-o. Deci mai sunt donatori. Odată erau familiile mari, dem­nitarii înalți ai Statului, îmbogățiții comerțului și afaceri­lor. De pe urma lor, atîtea biserici și mănăstiri, atîtea spi­tale și școli. Erau lăudați în lumea toată pentru această lar­gă dărnicie. Pe urmă însă din partea aceia, chiar când ră­­m­âneau moșteniri imense, nu mai dedea nimic. De un timp însă învie iarăși simțul datoriei către socie­tate. Deocamdată la cei mici, la cei cari au adunat greu. Vor putea ei servi de exemplu celorlalți ?N. IORGA ­ai multa atențiune ! La sate a început să fiarbă iarăși piatra cea scumpă. După abia câteva luni de guvernare național-țărănistă care părea a aduce o potolire a spiritelor, țărănimea este din nou agitată. Maeștrii tulburători sunt : Co­muniștii cari au la spatele lor pe un trădător de neam și po­­liticianii nerăbdători de pute­re. Sâmburele răzvrătirei, omul nefast, stă gata să crape ca să prindă rădăcini în pământul prielni­c în care a fost aruncat din vina noastră. Tot ce pare nemulțumire la sate, începând cu Pascalia, este exploatată și mărită la sate până la întărâtarea sufletelor slabe și naive. Tot ce n’a putut împlini guvernul din tot ce-a făgăduit este svârlit în fața ce­lor ce-au crezut în el și nu s’au mântuit încă. Și cum o criză a autorității este evidentă la sate, nu știm cine ar putea contra­balansa acțiunea de desoluție a acestora. Partidul de la cârmă, care ne datoria să păstreze ordinea și să preîntâmpine orice tulbu­rări, este zugrăvit de politici­­anii grăbiți în culorile c­ele mai negre . Partidul național-țărănesc a mărit dările ; partidul națio­­nal-țărănesc a schimbat Paște­le ; partidul național-țărănesc lasă lumea să moară d­e foame; miniștri și deputații nu se în­țeleg și trag deftnu­i la căruța statului care stă tot pe loc, etc., etc. Dat fiindcă un mare ghimpe­te stă în ochi, partidul național de sub conducerea d-lui profe­sor N. Iorga, care la un mo­ment dat le-ar putea strica toate planurile, se năpustesc cu furie și asupra acestuia, scornindu-i fel de fel de po­noase. Ei știu bine că țărănimea, du­pă va încerca complect și par­tidul național țărănesc, se va­­ îndrepta fără să vrea către profesorul N. Iorga, singurul în care ar mai putea nădăjdui. De aceia atâta venin și otra­­vă vărsată la sate de cei inte­resați! De aceia se striga pe toate drumurile că profesorul M­. Iorga bate in struna când a unora, când a altora, că este miluitul tuturora și nu se pri­cepe de loc la politică. Atâta rea credință se vede la acești oameni, că stai și te în­trebi : Dacă propaganda comuni­stă este un pericol și trebue re­primată cu ultima energie, de ce propaganda pescuitorilor în ape tulburi, propaganda de în­vrăjbire a politicianilor de­prinși să trăiască numai din politică, este tolerată ! Mi se pare că a sosit ceasul, când acei ce au în mâinele lor destinele acestui neam, trebue să se convingă că partidele po­litice din țara noastră și-au pierdut drumul și nu să știe dacă sunt bucuroase și de că­rare. Pe zi ce trece se evidențiază tot mai mult neputința lor de a da țării aceia ce așteaptă de la ele ! Pe zi ce trece țara caută cu îngrijorare un salvator care să se bucure de încrederea desă­vârșită a nației întregi, un salvator care să sălășluiască în toate sufletele românești ! Numai atunci țara aceasta se va reculege. Numai atunci ne­gustorii de popularități ușoare și toți intelectualii „cu picior­(Continuare in pag.­n-a). Ml D­istiiu Ploaia profitând de vacanța parlamen­tară a proiectat o călătorie pe Dunăre în timpul căreia și-a propus să reflecteze asupra re­formei administrative. Regimul Cooperației Discursul Ile la Cameralui d-lui profesor N. Iorga După notele stenografice LUCRATORI ANONIMI ȘI, vedeți dv. în loc să avem statuia personală a oamenilor cari n’au însemnat nimic, ar tre­bui să avem statuia colectivă a oamenilor fără nume, un fel de statui simbolice. Așa cum ridi­căm statui „soldatului necunos­cut“, care e de fapt soldatul ro­mân, să vie vremea să ridicăm o statue învățătorului român bie­tului popă de sat, cooperatorului român. Ar prinde mult mai bine decât să avem statuia d-lui cu­tare, fost primar atâția ani, care a apucat să fie și ministru și că­ruia urmașii cred că trebuie să-i cioplească chipul, să-l cioplească măcar după moarte, măcar în marmoră, sau să-l toarne în bronz (ilaritate). După aceasta a fost o foarte in­teresantă manifestare la Galați, pe care nu o­a uita-o nici­odată, și aceea a hotărât soarta coopera­ției, în ceiace s’ar putea numi ve­chiul regim. Și l’aș numi vechiul regim chiar, dacă n’ar fi rămas în dv. nimic din acest vechiu regim și ați fi cu desăvârșire re­gimul nou, pe care l’ați dori. Cooperatorii au mers cu toții la Galați, dar după aceia nu s’a mai ținut nici un fel de adunare gene­rală a cooperației. A venit acolo președintele consiliului, care era Ion Brătianu, cu toată marea lui autoritate. Era înconjurat tocmai de „Cazacii lui Haret“ și acolo, la Galați, a fost un fel de încer­care de forțe , oficialitatea, de o parte, spontaneitatea revoluțio­nară de alta. Ne-am prezintat cu toții. Eu, pe vremea aceea vă re­­prezintam și pe dv., pentru că e­­ram cel mai bătrân, și aveam și o situațiune care îmi permitea să mă prezint ca... Nu găsesc cuvân­tul, căci ar trebui să întrebuințez unul nemodest și aceasta nu in­tră în obiceiurile mele, dar în sfârșit, aveam o situație care pu­tea să atragă, din cauza vârstei și a situației mele, mai mult de­cât ar fi atras fiecare dintre dv. cari erau­ plini de calități, dar ti­neri, și în mare parte necunos­cuți. Nu voiu uita, zic, momen­tul când am intrat în sală. Nu cunoșteam aproape pe ni­meni în sală, iar scena era plină de lume oficială. Era momentul când trebuia să se vadă cum va manifesta lumea de acolo. Și, în viața mea, eu, care nu organizez nicio manifestație, n’am văzut o primire mai caldă, care nu mi se făcea nie, ci ideii pe care ajunsesem să o repre­zint, prin aceia că, prin organul mieu, serviam lupta pentru des­­robirea cooperației, pentru a­­ceastă viață a cooperației libere. Nu voiu uita dimensiunile pe care le luau anumite nasuri­­ pe scenă. Și am avut și puțin din a­cea plăcere, pe care Nemții o nu­mesc „Schadenfreude“, să con­­templez pe cei de pe scenă, după ce sala a făcut această alegere. Dar mi-am zis : după această ma­nifestare, după răceala cu care a fost întovărășită de lumea care, oricum, cu cele mai bune senti­mente, vrea să pună mâna pe cooperație, și după manifestarea călduroasă față de acei cari voiau să păstreze cooperația li­beră, mi-am zis : din acest mo­ment cooperația nu va mai fi liberă. Și n’a mai fost. POLITICIANIZAREA Cooperația avea nevoie de bani și i s’a dat bani, dar în fața ba­nului, fie dat unui individ, fie dat unui grup, sunt puțini care să nu cedeze ispitei lui. O coo­perație săracă, ce ar fi îndrăsnit să rămâe săracă, ar fi ajuns as­­te agere și minți fericite” vor păzi mult mai departe, decât unde a ajuns cooperația, din mo­mentul când a cedat acestei is­pite, când se îmbia banul din­­tr’un loc unde aceasta nu se face niciodată fără anumit scop. Prin urmare izvodul s’a iscălit, și numai mai târisiu s’a văzut ce înseamnă : s’a bi­rocratizat, s’a politicianizat cooperația; acesta e adevărul (aplauze pe băncile majorității). Și acum, veniți dv. în fața a­­cestei situații, după lupta dintre partide în jurul cooperației — fiindcă natural, dacă un partid apucă cooperația, celalt caută de partea cealaltă să i-o ia din mână — după aceia veniți dv. cu reforma cooperației. JUMĂTĂȚI DE CONCESIUNI Reforma aceasta a cooperației cuprinde ce ? Cuprinde trei lu­cruri pe care eu, gândindu-mă la trecutul dv., la ideile în care ați crezut, la lupta pe care ați pur­­tat-o, eu nu le pot primi. Găsesc fără îndoială, că este ceva mai multă libertate decât înainte, dar eu fac o distincțiune în materie de libertate ; să nu faci niciodată jumătăți de concesiuni (aplauze). Nimic nu este mai periculos pe lume decât să dai omului iluzia că ai înlăturat un jug. Când este omul rob, din robia aceasta își trage puterea de libertate ; când omul este puțin cel mângâiat, așa pe sfert, pe jumătate, el uită ce apasă asupra lui; robia com­plectă este mama libertății, iar jumătatea de robie este perna pe care capul celui mângâiat se pleacă și adoarme, ignorând pri­mejdiile care rămân și de acum înainte drept deasupra capului său. CONDIȚIUNI GRELE Sunt trei lucruri cu care nu mă împac în această lege. Mai întâi­, condițiile acelea cari se pun pentru înființarea oricării a­sociații cooperative. Eu am cetit multe legi, și vă mărturisesc că am cetit de două ori proiectul dv. și am spus : să mă ferească Dum­nezeu de orice pe lume, dar să mă ferească Dumnezeu să mă o­­cup vreodată de o întreprindere cooperativă; ar trebui să iau câțiva avocați, măcar doi, care să mă sfătuiască la oricare pas al mieu. Ei bine, d-le ministru, aceștia sunt bieți oameni de sat. Limbagiul acesta abstract nu-1 cunosc­­ să urmărească o ideie de acestea ale legiuitorului, de la paragraf la paragraf, aceasta nu o pot face, vor fi interpreți, vor fi tălmaci ai legii dv., dar de pe urma tălmacilor moare lumea îndată ce este nevoie de o inter­pretare, interpretul interprează după interesele lui, după concep­țiile lui. Nu este aceasta o lege care să fie în mintea omului nos­tru, atât de isteț, dar nu isteț în ceia ce privește cuvintele. Aceasta este deosebirea între săteni și o­­rășeni : săteanul nostru este is­teț afară de cuvinte, iar orășea­­nul este isteț câtă vreme este vor­ba de cuvinte. Paragrafe, toate lucrurile acestea abstracte, le în­țelege , l’ai pus în realitate, nu mai înțelege nimic. Săteanul nostru, cât se găsește în mijlocul realității, este omul cel mai inteligent; îndată ce i’ai băgat în paragrafe, l’ai omorât. Dar, d-lor, noi avem de-a face cu manifestări de viață populară, care este de o varietate nesfâr­­­șită. Dumnealor, germanii, v’au vorbit de o varietate națională și de o varietate istorică : coopera­ția dumnealor este pe alte baze și vine din alt trecut. D-voastră puneți laolaltă cooperația de la noi cu cooperația din Bucovina, care este de alt sistem, și cu cooperația din Basarabia, care este cu totul deosebită. (Va urma). D. Puaux, ministrul Franței la București, a trimis d-lui pro­fesor N. Iorga, următoarele rânduri : Domnule Hector. Demersul pe care l’au îndeplinit, din inițiativa noastră, profesorii și studenții Universității din B­ucurești, cu prilejul moriei Mareșalului Foch, m’a mișcat adânc a el mi-a arătat câtă parte a luat la doliul Franței, elita intelectuală a României. Vă rog să credeți in sentimentele mele de gra­titudine și v-aș fi recunoscător dacă veți binevoi să fiți interpretul meu pe lângă colegii dv. și pe lân­gă tinerimea universitară. Am avut grija să comunic guvernului meu, a­­ceastă manifestație care aduce o nouă mărturie a prieteniei care leagă țările noastre. Binevoiți a primi, domnule rector, asigurarea înaltei mele considerațiuni. PUAUX Paștele la Stema ROMA, 2. (Răilor).­­ Sărbătorile Paștelui au avut loc, pe un timp splendid. O enormă mulțime de vi­zitatori italieni și străini, precum și peste 1000 de pelerini francezi și german­i au asistat la slujbele reli­gioase ce s-au ținut în bisericile din Roma. Toate străzile capitalei, au fost ocupate de pietoni și automo­bile. Piața bisericei Sf.­ Petru, ca și cetatea Vaticanului, au­ fost în spe­cial animate, de marea­ mulțime ca­re asista la ceremoniile religioase, împrejurimile Romei, au fost pline de excursioniști din toate clasele sociale, care se bucurau­ de această serbare a Primăvarei, în toată vara, nepetrecându-se nici un incident. Interzica Situația — A fost un Paște sobru și, ca să zicem așa, chiar frugal. Nu din voia oamenilor, ci din aceea a guvernului tolerant și a speculanților fără Dumnezeu. Scumpetea a silit pe toată lumea să se mărginească la stric­tul necesar în ce privește ospătarea. Iar speculanții au fost pe­depsiți prin ei înșiși. — Minoritarii se agită. — Editura Casei Școalelor s'a desființat. Autorul acestei hotărâri și-a luat o grea răspundere față de cultura românească. — Creditorii statului vor fi siliți să renunțe pînă în cele din urmă la dobînzi. — In Ardeal continuă pornirea împotriva funcționarilor re­gățeni săpîndu-se astfel un Periculos povîrniș în unitatea sufle­tească națională. — Guvernul continuă a fi preocupat, în cursul vacanței, de atitudinea majorităților parlamentare și de mijloacele cu cari ar putea supune aceste majorități. — Inundații catastrofale în Basarabia. Externă — Declarațiile făcute de d. Mironescu presei franceze nu cuprind în ele necesitatea la care au răspuns. Sunt lucruri banale și adevăruri deseori repetate, r­ase clișee. — Trotzki e bolnav la Constantinopole. — Polonia și-a construit noi vase de război.­­ S’au serbat zece ani de dictatură sovietică. Un accident catas­trofal de autob­u­z1 în Columbia New­ York, 2. (Rador). — La Bucore Amanga, în Colombia, un autobuz încărcat cu pasage­ri s’a rostogolit într-o prăpastie. Opt pasageri au fost uciși, doi­sprezece grav răniți- Un prinț rus s’a sinucis Atena, 2 (Rador). — Prințul rus Mihail Kulodei, s-a sinucis, din mo­tive sentimentale. Capitelul străin Absurditatea argumentelor „patriotice de sorti­ cis d-i profesor ”. Tosem — Vă rugăm să ne vorbiți, d-le profesor, de chestia capitalurilor străine, care preocupă într’un grad atât de înalt, toate cercurile econo­mice și financiare din țara noastră și de rezolvarea căreia, evident, va depinde într’o largă măsură, înflori­rea și prosperitatea vieței noastre economice. Vă rugăm să ne spuneți ce credeți dv.­­ libera circulație a capitalurilor străine în țara noastră, va fi oare de natură a stingheri apărarea na­țională sau eventual de­ a amenința independența economică a țarei noastre ? —„Chestiunea s’a pus,— am văzut, — cu ocaziunea discuțiunei proectulu legei minelor. Atât d. Tancred Constantinescu cât și distinsul meu coleg d. Prof. Ange­­lescu în raportul făcut în consiliul le­gislativ asupra proectului, au pus ches­tiunea pe acest tărâm. Punctul d-lor de vedere, — dacă nu este interesat, — este în tot cazul o psih­osă. Sunt unii cari în dorința de a ex­ploata ca si cum ar avea un monopol, situația economică dintr’o țară data, pun înainte argumentul patriotic. In­lăturând capitalurile concurente, a­cești patrioți de ocazie, exploatează în folosul lor ți cu excluderea concuren­­ței, bogățiile naționale. Sunt rari oamenii cari au curajul să discute un argument sprijinit pe apă­rarea țărei ori pe independența ei. Un argument patriotic este tobă; nimeni nu îndrăznește să se atingă de el. Din pricina aceasta el trece necercetat, din om în om, devine o credință și apoi o psih­oză. A discuta chestiunea capita­lului străin, este întocmai cum ai dis­­cu­ta divinitatea lui Christ. De două­zeci de ani fără întreru­pere, caut să arăt studenților ce te pe­rindă la cursurile mele, absurditatea împărțirea capitalurilor în naționale și străine. Capitalul este lucru, instru­ment de producțiune. Ca atare capita­lul nu are naționalitate. Nu poți spune de un bou că este unguresc ori româ­nesc. Boul e bou. Numai persoanele, oamenii, au naționalitate. Capitalurile fecundează totul și bogățiile naturale ale țărilor, întocmai cum plo­ua fe­cundează solul. Și după cum nu te întrebi dacă ploa­­ia vine de la apus ori de la răsărit, tot așa nu trebue să te întrebi de unde vine capitalul cari vinifică energiile ascunse în fundul pământului. Negreșit că stăpânul capitalului poate fi român, ori de altă naționa­litate,­­care este însă primejdia pe care o poate prezenta acest capita­list? Să exploateze forțele munci­toare. Această primejdie o poate prezenta tot așa de bine și capitalis­tul român. De aceia trebuesc luate măsuri de proteguire a manei de lu­cru atât împotriva capitalistului român cât și a celui străin. Aceasta (Confirmare din pag. II-a). 9* GH. TAȘCA —WBW—I—B——nmm ișxnifi L—iiioa Cunoscut prin numeroasele sale lu­crări, ca un convins luptător pentru i­­d­eea de pace, de justiție și de concilia­­țiune internațională, nimeni nu era in­dicat să prezinte o mai judicioasă in­terpretare panamericanismului și o mai obiectivă analiză a lucrărilor celei de a șasea conferințe panamericane (ținută la Havana între 15 Ianuarie—20 Fe­bruarie 1928), ca delegatul Statului Chi­oi, profesorul Al. Alvarez. Recenta sa lucrare prezintă o importanță deosebi­tă, dacă ne gândim la modul greșit ■­ cum este adeseori înțeles în Europa ■panamericanismul, și dacă ne amin­tim felul contradictoriu, puțin obiectiv și uneori pesimist, tn care presa și unii oameni de știință (ex. Ruyssen, Paix bar le Droit, al 38-lea an, pag. 120), au prezentat lucrările și eficacitatea recen­tei conferințe. Autorul începe prin a fixă sensul ju­ridic al panamericanismului. Contrar punctului de vedere admis chiar în tra­tatele reputate de drep­t internațional public, el este o uniune morală care nu comportă un caracter politic propriu zis: rolul său este mai ales moral; tre­buie depărtată deasemeni orice atribu­ție cu caracter economic. Este o inter­pretare de asemeni deosebită de a unor delegați la conferință, de exemplu Pay­­nedon, care voia să îndrumeze lucrările spre domeniul strict economic, sau de a unor recente studii (exemplu Guilaine, L’Amerique Latine, 1928), după care Uniunea panamericană ar fi „l’amplifi­­cation continentale des Etats-Unis et constitue comme une fédération des na­tions d’Amerique”. Cât privește obișnuita confuzie ce se face între panamericanism și doctrina lui Monroe, autorul caută s-o evidenție­ze, cum a făcut-o pe larg și în cunoscu­ta sa lucrare : Le Droit International Américain, Paris, 1909, în care a relie­fat regatele de drept internațional speci­fice continentului­ american — deci e­­xistența unui drept internațional regio­nal, continental. — care ar­­ merge pană la un antagonism cu unele norme ale dreptului public european. In acest scop, Alvarez prezintă și o formulă a doctrinei lui Monroe. In accepțiunea sa originară, ea este o consecință logică „d’un sentiment de solidarité pour la défense commune de l’indépendance et de la liberté de ces Etats“. Nu este deci — cum s-a susținut — o politică de he­gemonie și imperialism a Statelor­ Uni­­te în lumea nouă, după Alvarez „cel impérialisme est en décroissance”. iar când el a existat „la triple politique d’influence, d’impérialisme et d’hégémo­­nie de la grande République du Nord... a retarde et entravé le grand élan­de so­­lidarité continentale américaine”, din cauza esențială a descreșterii acestui imperialism, este — după Alvarez — tocmai desvoltarea panamericanismului, care­­— în ultima analiză, — reprezintă „la forme la plus avancée et la plus pratique de l‘idée de l’internationalis­­me“, și a forței opiniei publice. Odată stabilite aceste elemente, au­torul redă într’un obiectiv și substan­țial rezumat, esența lucrărilor celei de a VI-a Conferințe Panamericane,­ bine organizată de către experimentalul mem­bru al Curții Permanente de Justiție In­ternațională Bustamante Y SirSen și preparată prin lucrările Adunării juriș­tilor de la Rio-de-Janeiro. Contrar infor­mațiilor date de presă pe care autorul le crede incomplete și puțin exacte, în America a VI Conferință a fost consi­derată ca un succes. Alvarez o aprecia­ză ca un „veritable succès”. Observă că toate Statele lumii noui au fost repre­zentate (21 de State) prin personalități de „premier plan“ nu „efacés“ cum s’a redat de către presă; că această Adu­nare a statuat „sur de graves problè­­mes juridiques concernant des rapports internationaux“. S’a tratat astfel pro­blema codificării dreptului internațio­nal — atât de mult cerută de unii au­tori, combătută de alții, și de care se o­­cupă și Societatea Națiunilor. Poate es­te o lacună că problemele dominante în viața internațională referitoare la războiu, nu au format subiect de dis­cuție. Nu s’au preocupat nici de Socie­tatea Națiunilor, care numără mulți membri printre participanți. Și Alvarez regretă această situație „anormale et paradoxale”. Toate proiectele studiate la Havana fură „elaborés avec esprit de suite et enchaînement“, fiecare comisi­­u­ne adoptând metoda de lucru cea mai potrivită. Actul final ne arată im­portanța ope­rei realizate: nouă convențiuni de drept internațional public, plus opt rezoluții. O convenție în 437 de articole de drept internațional privat, la care Sta­­tele­ Unite s’au abținut. O foarte impor­tantă rezoluție asupra emigrației, con­trarie principiilor generale admise, ca­re de asemeni nu a avut sufragiul Sta­­telor­ Unite, aceeaș atitudine deci ca și cu ocazia discuției celebrului articol 21 din Pactul Societății Națiunilor, ca și cu respingerea amendamentului japo­nez referitor la egalitatea raselor. State­­le­ Unite au văzut și văd în controlul i­­migrației o chestiune pur internă. Tre­buie deasemeni de semnalat rezoluția pentru adoptarea unei monezi comune. Autorul semnalează faptul că „nulle part, l‘influence des philosophe» n’a été plus grande qu’en Amérique”, de aci deduce că, în consecință, nu poate fi vorba de o Confederație a Statelor la­tine (incercarea făcută prin Congresul de la Panama nu a reușit), dar s’ar pu­tea realiza, între aceste popoare care nu cunosc ori ereditare, o adevărați „coo­­pération volontairement consentre et à l’avantage de tou»“, fără supra-Statul, care cere­­ q primul rând desăvârșită încredere mutuală. Autorul igsistâ­­mei decane esuare punctelor de divergență dintre acțiu­nea Societății de la Geneva și aceea Uniunii Panamericane, crede—contrar opiniei unor delegați— că este admisi­bilă intervențiunea Societății Națiuni­­­lor în virtutea art. 16 și 17 din Pact, cu condiția ca ea să fie colectivă. Pen­tru aceasta ar trebui —și autorul pro­pune — stabilirea în America a unui organism continental care să poată au­toriza jocul intervențiun­ii. Cât privește condamnarea războiului ofensiv — propusă și susținută de dele­gația mexicană — s’a adoptat formula: „tours agression est considérée illégale et par conséquent prohibée. Dar Alva­rez ar admite un războiu „qu’entre­­prendraît une colonie pour obtenir­ion independence”. Este discutabilă însă menținerea, sau chiar desvoltarea no­țiunii de neutralitate, cum susține au­torul, când știm că noul regim al orga­nizației internaționale — a impus revi­zuirea acestui concept; un curent — în acest sens — s’a manifestat cu putere, în ultimii ani, și în Statele­ Unite. De asemeni este discutabilă admiterea su­veranității aproape nelimitată, cum sus­­ține Al­eris, chiar dacă se poate vorbi de­­ la.Monsibilità des uars d’Améri­que à l’égard de leurs droits souverains" nu este mai puțin adevărat, că revizui­rea acestui concept este o tendință tot mai accentuată a noului drept interna­țional (N. Politis) și că — în realitate — el a și suferit numeroase restricți­uni prin însăș desvoltarea relațiunilor internaționale. Autorul dorește să vadă stabilindu-se o colaborare, relațiuni, în­tre Uniune și Societatea Națiunilor care ar fi perfect compatibile cu statutele lor — și nu omite de a semnala trans­formarea operată la Havana, în condu­cerea Uniunii, la propunerea șefului de­legației mexicane, Savantul Garcia, pre­­șiden­ția și vice-preșidenția, în loc de a aparține de drept Statelor­ Unite, vor fi ia viitor efective. In general, recenta lucrare a d-lui Alvarez, plină de fapte, de sugestii și învățăminte, este un admirabil instru­ment pentru cunoașterea obiectivă a ce­lei de a VI Conferințe Panamericaine, și pentru înțelegerea curentelor de i­­dei, ce domină în acest moment con­tinentul Americii. Ea este o remarca­bilă contribuție la cunoașterea, în ace­­laș timp, a ceea ce Alvarez numește dreptul internațional american. GEORGE SOFROME Carti și misie Al. Alvarez. Paramritaiismul

Next