Neamul Românesc, decembrie 1931 (Anul 26, nr. 271-294)

1931-12-01 / nr. 271

Anul XXVI. — No. 271 NEAMUL ROMANESC SIBB­CTOR POLITIC N. IORGA REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI (I) Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) Telefon 312|60 *Marți 1 Decembrie 1831C I Pe un an, 600 tei; Pe șase lwni, 800 tei I MHIONAMENTE ■ ! In țară: autorități și Instituțiuni: 1000 tei­­ lin străinătate: Pe un an. 1900 Lei: Pe șase luni. 600 Lei­­ DIRECTOR K. Georgescu Cordonul lui Enescu Cine a fost la Ateneul Român în seara cînd Regele a îm­podobit pieptul lui G. Enescu cu cordonul „Coroanei" a trăit unul din momentele cele mai înălțătoare din istoria mai recentă a serii. Recunoașterea de către Suveran a unei opere ca acela pe care, cu inimă curată și dreaptă conștiință, a îndeplinit-o acest băiețaș de cincizeci de ani, tînăr ca în clipa cînd pentru întîia oară aripile gloriei au bătut deasupra frunții sale inspirate, a fost o mare lecție de morală. Aceia că a-ți servi țara în așa fel încît să meriți recunoaște­rile cele mai înalte nu e numai a juca un rol într'o politică prea adesea pătată de cele mai urîte patimi și de cele mai josnice interese personale, ci și a te consacra unui ideal care depășește infinit acest nivel și a ajunge în domeniile lui la supremele în­coronări. O schimbare a scării valorilor, care e o adevărată și fericită revoluție. Viitorul Economic Economiiile cu orice chip, fără a fi însoțite de o impulsiune a producției și a circulației, în­seamnă sărăcie curată. Politica noastră după votarea și echilibrarea bugetului, se va îndrepta spre realizări, valorifi­cări și spre o mărire a bogățiilor țării, cari vor aduce o bună stare generală. Avantagiile ce pot reeși din ex­ploatarea țării, atât de bogată, și atât de fecundă în resurse igno­rate,­­ sunt enorme­. Politica pură și mai ales poli­ticianismul trebue să cedeze pa­sul­ economiei politice. Vom fi un popor puternic și bo­gat, numai dacă vom ști să ne conducem și să pricepem nevoile momentului și dacă vom ști să utilizăm și să stimulăm întreaga muncă națională. Exemplul ne vine de la alte state cari s’au preo­­­­cu­pat de a-și reconstitui științi­­ficește agricultura. Prin acest procedeu se poate spori produc­­țiunea actuală cu 50 la sută. In vederea acestui scop princi­palele măsuri sunt : crearea cre­ditului cinstit și eftin, ajutor și prime pentru mica cultură, com­­plectarea și întreținerea drumu­rilor, desvoltarea transporturilor pe uscat, pe apă și în aer. O aten­ție deosebită trebue dată, mai ales azi, perfecționării și desvol­­tării creșterii și îmbunătățirii rasei animalelor. Tot astfel tre­bue să ne preocupăm de exploa­tarea masivelor păduroase cari reprezintă averi imense, ce se prăpădesc. Nu trebue să uităm de industria frigori­feră, etc. Intr’un cuvânt trebue să ne o­­cupăm de sol și de subsol și în vedere de a intensifica și esteni producția. Centralele de energie in toate centrele cu combusti­bil bogat și mai ales sărac, pot furniza industriei naționale ener­gia eftină de care va avea nevoe, element esențial în desvolta­rea economiei generale și a posibili­tății de scădere a prețului produ­selor, în vederea cuceriri unor pieți externe și unde întâlnim concurența străină. Dealtfel prosperitatea noastră viitoare nu va depinde decât de colaborarea agricultural cu in­dustria. Industria la rândul ei va trebui să ne dea industrializarea agricolă. Pentru a putea păși la realizări se cere o unificare culturală și administrativă a întregei țări. In acest scop este nevoe de o apro­piere, de un amestec al provin­cialilor realizat prin putința u­­nor transporturi repezi, lesni­­­cioase și eftine. In acest mod prim contactul mai intens se pot schimba ideile, părerile, obiceiu­rile și totul ce transformă în­­tr’o viață comună, într’un ritm armonios. Presa va putea și ea concura în mod efectiv prin­tr’o educare continuă a masselor. Legislația va trebui fixată și rolul prepon­derent va trebui dat teh­nicie­­nilor, cari vor organiza indus­triile pe baze solide de produc­ție reală, eftină și rentabilă, în­lăturând pe cele parazitare, cari nu trăesc decât prin avantajele acordate de Stat. Trebuește deci să revizuim, în acest scop, metodele de lucru și să dăm preponderența cuvenită agri­cul­turei, până azi neglijată, agricul­turei care este izvorul propășirei industriale și amân­două la un loc mijlocul de îm­bogățire a țărei și a bunei stări generale. Paralel cu aceasta tre­buește să avem mijloace eftine, de a transporta produsele noa­stre, acolo unde se cer, deci a­­vem­ nevoe și de o flotă comer­cială pentru cer­piere, lemnele și­­petrolul nostru. Este nevoe de a produce deci mult,­eftin și să transportăm repede și eftin. Ing. C. E. GABRIELESCU Concluzie falsă... Confratele „Adevărul" face ur­mătoarele constatări drepte: „Ce se petrece de câtva timp sub ochii­ noștri ne dă impresia că oamenii de partid nu-și dau sea­­m­a de situație și de datoriile lor și că au uitat obiectivul esențial pe care l-au urmărit și pe care trebue să-l urmărească. „De aceia suntem în drept să ne întrebăm când vor înțelege în sfârșit partidele politice să puie capăt atacurilor personale, izvo­­rîte de obicei din motive de am­biție meschină, amintindu-și că este în joc o problemă de stat de cea mai mare importanță pentru viitorul țării și viitorul partidelor politice”. Aceste constatări adevărate nu împiedică însă ca în acelaș ar­ticol să se afirme că guvernarea actuală e pe sfârșite. Pe când concluzia logică ar fi că atâta vreme cât partidele nu-și vor revizui metodele și nu-și vor da seama că gravitatea situației de azi — care se poate prelungi încă multă vreme — se impune o altă atitudine, aceea a grijei de fiecare clipă pentru nevoile obștești și o complectă desinteresare de tot ce este strein de aceste nevoi, nu se poate vorbi despre repunerea lor în dreptul de a solicita guvernarea țării. —-------- • X----­ POLITICA budgetelor cuminți Uneori, arare­ori, auzim vor­­bindu-se deschis, cu o sinceri­tate care bucură și înalță. O găsim la puțini, la foarte puțini dintre nenumărații comen­tatori ai operei noastre bugetare. Ei lasă patima la o parte, și în lumina cifrelor,­­ deși ea e mai mult întuneric și îngrijorare, — vorbesc pe față, fără să ascundă gravele procedeuri politice ale trecutului, fără să omită elogiile pentru guvernul nostru, și pentru ministrul de finanțe, d. Arge­­toianu. Un buget de suferință, iată ce trebue pe 1932. El a fost stabilit, indiferent de criticile pe care le ridică, pentru că numai prin eco­nomii, prin severă gospodărire prin chibzuită administrare a a­­verei publice, se vor putea trage nădejdile unei îndreptări progre­sive. * Intr’o ședință a comisiunei bu­getare, s’au dat câteva cazuri care vădesc haosul bugetar în care am trăit pană acum. Cu fiecare guvern nou, fiecare club entuziast și respectiv, își a­­ducea prietenii să-i plaseze... Patru conservatoare de muzică, salarizează un număr impresio­nant de profesori, — egali în rang și in leafă cu dascălii de la Universitate. * Dintr’un onorabil frizer de pe Calea Rahovei, specialist in țim­­baj sau în clarinet, politica a tur­nat un valoros profesor universi­tar cu peste 45.000 lei seafă pe lună. Specialistul în fricțiuni și în „pe rococo”, — înalt factor cultural, în România tuturor far­selor budgetare. Un caz, din zeci de mii de ca­zuri. Cea mai mică școală, cel mai modest cerc sportiv, a deve­nit curând cel puțin un Institut, sau o Facultate. După țimbal și clarinet, au so­sit ofensate toba și trombonul. Puțină gălăgie, ceva protecție — și specialiștii au devenit și dân­șii, profesori universitari, cu grad, și cu venit... Dar stimulentul „cultural“, sau așa ceva? Pe tot cuprinsul Țărei, nu se găsește centru urban, oră­șel modest, care să nu fi aspirat măcar la un gimnaziu, să-l rea­lizeze, ca să pretindă, — de a doua zi, — un liceu. O frenezie neauzită, a fic­ut sau risca să facă din oricine, mă­car profesor de universitate. Așa s’a ajuns, ca la un budget de cel mult 25 miliarde, 16 miliarde să se ducă sub forma de lefuri și pensiuni. După zece ani de politică de club, găsim budgetul devastat de lefuri, și de dobânzi către străi­nătate, însăși apărarea națională su­feră de pe urma pletorei de sa­larii, întreg budgetul ministerului Lucrărilor Publice e afectat le­­furilor. Din 72 milioane nu mai rămâne nimic pentru șosele, po­duri, lucrări publice. «­­ o» Așa s’a procedat până acum. Dar nu mai merge sistemul ne­bunesc de până acum. O altă po­litică budgetară se impune. O i­­nauguram noi, luând act de orice observație cuminte, de orice semnalare a risipei. Pentru că numai astfel se vor mai putea jus­tifica pe viitor sacrificiile sânge­roase ale contribuabilului exte­nuat de excesul de fiscalitate, dezamăgit și revoltat de felul cum s’au risipit până azi, veni­turile Țării. 55 de ani ! La 28 Noembrie 1877, a avut loc unul din cele mai hotărâ­toare evenimente, pentru desfă­șurarea istoriei țării noastre : bătălia de la Plevna. Biruința dorobanților noștri, pe pământ vecin, acum mai bine de jumătate de veac, a dat isto­riei o Românie, așa cum se în­fățișează astăzi, în ansamblul ță­­­­rilor europene. După ce, vreme amară, de un mileniu, poporul unei foste „Da­cii felix” a rămas, cremene, în fața ,apei care trece”, după ce a suferit, clocotind, haos îna lis­tă, — cu chiar revărsând amar zăgăzuit de vremuri, călcând ne­volnici bașbuzuci, a înfipt pe redută acolo sus, la Plevna, dra­­­­pajul ce­ flutura văzduhurilor . Neatârnarea Neamului Româ­nesc ! In iarna lui 1877, pe câmpiile înghețate ale Bulgariei, sub în­văluiri plumburii de corbi și nouri, ca în tablourile lui Aman, coloanele unui neam „cu piepturi oțelite”, purtate de focul, plin de doruri curate, al tânărului Domnitor, ce fâlfâind mantaua, străbăt­i­a în­­ mijlocul ■ lon­ smâr­­d­an­uri, vidinuri și dormea în că­suța de lut a poradimului mân­tuirii naționale, coloanele pentru care moartea cu steagul la piept era doar un suspin dulce : „și-a­tâta tot, un dorobanț e mai pu­țin sub soare“, ne-au dat această Românie, — ce răsărea, strălu­cind, în visul lor din șanțuri, i­­coană scumpă — nouă, acestora de peste o jumătate de veac. Cuvine-se să crestăm cu cin­ste, în leat 1931, cel de al 55-lea răboj.------------------------------­------­ TITUS NICOLAU AniVErSAr! PLEVNA DOMNITORUL CAROL Citiți in pagina II-a 1) ȘTIINȚA SOCIALA ROMA­NA ȘI STRAINATATEA. 2) OCROTIRILE SOCIALE IN TIMPUL CRIZEI. — Chestiunea reducerii timpului de muncă —. 3) UN EVENIMENT MUZICAL. Rapsodia română de Lisat —. 4) STATELE UNITE ȘI EUROPA. 5) ACȚIUNEA DE RECONFOR­TARE A TARII. — Continuarea discursului d-l ui deputat P. Cantilii —. Presa italiană despre noi Roma, (Radar). — D. d­r. Mario Ruf­fini, lector de limba româna la universitatea din Torino, publică în „Corriere Padapo“ din Petra sub tit­lul­­ „Scriitori români", un lung arti­col, în care se ocupă de ultimele vo­lume traduse în limba italiană și a­­nume de dramele­ d-lui prim-minis­tui N. Iorga . Fiul cel pierdut“, și „Fatali­tate“, de­ „Alex. Lăpușneanu“ de C. Negr­uzzi ți de romanul părintelui A­gârbiceanu * „Stan­­­i­ f j Tot d. Rustici publică în revista :,Lares"* un articol despre muzeul et­nografic din Cluj, iar în revista „To­rino­“ un studiu despre o spadă din muzeul de arme din Torino, pe care o atribue lui Vodă Brâncoveanuu. Sub titlul „O glorioasă capitala a Moldovei“ studentul Marcel Cambhicci publică în­­ M­ipolo,di Sicilia, din Ca­tania, un atrăgător articol despre Iașii de eri și de azi. Revista „L’Araldo Letterario“ din Milano, publică o frumoasă recenzie a cărții d-lui prim-ministrul Iorga „­ Arte popolare in Romania“ în care d. Ghigi afirma că d. Iorga a soluționat importante probleme­­­­ de­a­rtă din vremurile cele mai întune­cate ale poporului nostru. D-ra dr. L. Gigliotti publică în ,,Lavoro Fascista“ din Roma, un ar­ticol despre recenta carte a d-lui col. David Popescu „L’Iralie d’aujourd hui, pe care o consideră o importantă con­firmare a realizărilor fasciste din partea unu­i diplomat străin. Marchizul Raul Malmfrodini din Ferrara care in cursul anului trecut a început traducerea în italienește a monumentalei lucrări „Essai d’une Synthese de l’histoire de roumanité" de N. Iorga, a terminat traducerea primului volum care va fi tipărit de o mare casă de editură din Milano. Piesa d-lui prof. Iorga, „Sfântul Francisc“ va apărea în zilele apro­piate la casa de editură ,,Spiga‘‘ din Milano, în frumoasa traducere a d-lui Gino Lupi, care actualmente lu­crează la traducerea­ unei antologii a umoriștilor români. După cum se vede, presa italiană se ocupă nu numai de scrierile lite­rare propriu zise, ci îmbrățișează, într'o documentată expunere, preo­cupările scriitorilor români mai în toate domenile, și în special lucră­rile d-lui prof. Iorga, ce sunt tipice prin această varietate de vederi. BARBU THEODORESCU: Nicolae Iorga viața și opera — Vol. II Bibliografia operelor. București 1931 — Vorbind în ciclul de conferin­țe de la Teatrul Național, cu câ­teva lunii în urmă, unul dintre fruntașii scrisului de azi făcea ciudata constatare că Nicolae Iorga e cel mai nestudiat și mai­­ necunoscut scriitor român. A­fir­­­­mația nu era lipsită de temei. O­ s­pera atât de vastă și atât de ne­­bănuit de cu multiple fețe a lui Nicolae Iorga, nu-și găsise încă până la acea dată cercetătorul înarmat nu numai cu entuziasm dar și cu metodele științifice ne­­­­cesare. A cuprinde dintr’o pri­­i­vire opera aceasta este ca și­­ când ai vrea să vezi dintr’odată­­ copacii unei păduri uriașe, ar fi cu neputință, înțelegerea și pă­trunderea ei nu se poate face de­­cât mergând de la carte la carta. Văzută la wrrrtr­ă problems * pare pe cât de simplă, pe atât de ușoară. Dar dacă vom adăuga că numai numărul operelor adu­nate în volume trece de opt sute și că o mare parte din aceste pu­blicații lipsesc chiar Academiei Române, vom fi lăsat, desigur, să se priceapă, că munca unui con­știincios bibliograf nu e deloc ușoară. Nicolae Iorga și-a avut chiar dela începutul activității sale admiratori. Câțiva au încer­cat să-i fie și bibliografi. In pre­fața lucrării care ne prilejuește acesse rânduri e amintit harnicul și modestul bucovinean Gheor­­ghe Tofan și d. Ștefan Meteș. Lucr­ările acestora au rămas în­să simple încercări, necesare to­­tuși celor ce voiau să se orien­teze asupra operelor lui Nicolae Iorga. Neputând să se slujească de ele, d. Barbu Theodorescu a trebuit să ia totul de la capăt și, închinându-și mulți ani de tru­dă numai operei lui Nicolae Lar­ga, a ajuns la alcătuirea unui plan de impresionante proporții. Această lucrare va fi împăr­țită în cinci mari volume care vor cuprinde : 1) Viața lui Nico­lae Iorga ; II) Bibliografia ope­relor ; III) Bibliografia articole­lor ; IV) Idei fundamentale în opera lui Nicolae Iorga ; V) Ar­ticolele și operele despre Nico­lae Iorga. Citarea acestor titluri arată singură importanța pe care o va avea lucrarea întreagă a d-lui Barbu Theodorescu. Acum ne vom întoarce la vo­lumul publicat cu prilejul îm­plinirii celor șase zeci de ani de uriașă activitate ai profesorului. Neputându-și tipări lucrarea în ordinea proectată, d. Barbu Theodorescu începe cu vol. II, care era și cel mai cerut și care cuprinde . Bibliografia opere­lor”. Explicându-și metoda folo­sită, autorul scrie în prefață : „Am împărțit lucrarea în șapte capitole începând cu Istoria uni­versală, adică am avut în vede­re specialitatea profesorului Ior­ga. Fiecare capitol e împărțit pe țări, cum e acel al istoriei unui­împărțită pe principate. In bi­bliografia unei cărți am trecut, cât se po­ate de complet, locul și anul, paginația, editura și ti­pografia, formatul, cota de înre­gistrare de la biblioteca Acade­miei Române“. Dar ceea ce dintr’un exagerat spirit de modestie autorul nu subliniază în prefață, este faptul că toate lucrările semnalate în această bibliografie, cuprind fie­care, sub titlu, un scurt rezumat, atât de necesar cercetătorului neinițiat. Acest prim volum apă­­rut din lucrarea sa asupra lui Ni­colae Iorga, dovedesc în d. Bar­bu Theodorescu nu numai un rar devotat al operei Profesorului, ci și un foarte harnic și priceput muncitor în domeniul arid al bi­bliografiei. Bibliografia operelor lui N. Iorga, alcătuită de dom­nia sa, îi dă dreptul la orice lau­dă. Cu această Bibliografie, dru­murile prin pădurea care părea de nepătruns, devin ușoare, ca pe alee!«? m­are erotste ale un-ui parc. 2. S. D. BARBU THEODORESCU versa­ e, în ordine alfabetică, iar cărțile,în interiorul fiecărei des­părțituri sunt așezate în ordinea cronologică istorică sau a apari­ției cărții. Istoria românilor e Externe — Sporirea taxelor vamale, măsură de prohibire a importului la care Anglia a recurs din cauza invaziei mărfurilor streine pe piața engleză, e socotită de guvernul francez ca lovind și interesele ex­portului Franței.­­ Repercusiunile introducerii tarifului vamal protecționist în An­glia, vor aduce producției de export franceze — care fatal va scă­dea după calculele făcute, o reducere echivalentă cu un miliard­­­ de franci. Intervenției Franței, din partea căreia va discuta la Londra de Flandin ministrul finanțelor, se alătură se pare și intervenția gu­vernului german — de asemenea foarte îndeaproape interesat — care a propus prin reprezentantul său la Londra, începerea tratativelor cu guvernul britanic.* — In urma intervenției Statelor­ Unite, guvernul din Tokio a dat toate asigurările că va ordona trupelor japoneze să se retragă, în Manciuria, spre zona căilor ferate a cărei depășire a provocat în ul­timul timp justificate panici. Cu toată neliniștea și neîncrederea d-lui Stimson, care a afirmat că nu ar fi prima dată când guvernul japonez nu și-ar ține cuvântul — dovedind și lipsa de autoritate asupra forțelor militare, — se pa­re că totuși trupele se retrag realmente și că ofensiva către Cinceau a fost curmată, japonezii înapoindu-se la Mukden. Rămâne ca, în sfârșit, mult proectata și îndelung amânata com­i­­siune de anchetă să fie trimeasă în Manciuria iar rezultatele ei să ducă la bun sfârșit penibilul conflict care a concentrat toate aten­țiile și îngrijorările. Dar­­ dificultățile nu’s cu totul înlăturate prin asta, un mare semn de întrebare continuă să planeze asupra situației din Manciuria. Dictatură, — sau nu ? „Mișcarea” face și ea cor cu ziarele cari vor să-și convingă cititorii că zilele guvernului sunt numărate. Și în dorința ei de a îngră­mădi argumente reportericești provoacă o harababură din care nu se poate trage decât o con­cluzie contrarie. „Guvernul pare să se fi­ con­vins că pentru salvarea puținului rest de autoritate care i-a mai răst­as, este nevoie de unil sau chiar mai multe­ gesturi de auto­ritate. Prin aceasta s'ar urmări pe de o parte intimidarea, majorită­ților­, iar pe de alta procurarea — pentru opoziție — a unui in­diciu că guvernul este hotărît să întrebuințeze tot felul de mijloa­ce pentru a rămâne acolo unde se află. S’au produs astfel o serie de acte de pseudo­dictatură și în ultimul timp. Chiar­­ ceva mai mult. „Cercurile guvernului au grija să furnizeze informația, că „vor mai veni și alt­ele”. „Bine­înțeles dacă va mai fi timp”. A face gest de autoritate când nu mai ai autoritate, a face o serie de acte cari să fie în ace­las timp și de pseudo-dictatură si de „ceva mai mult” și a fi pe dacă atunci când deabia te-ai instalat la dictatură, — sunt tot atâtea imposibilități ieșite din pornirea dezorientată și neputin­­c­ioasă a oficiosului giorgist. — Perfidie Se aduce de către partidele stăpânite de spiritul de opoziție cu orce preț, o campanie perfidă și ipocrită împotriva proectului conversiunii datoriilor agricole. Neconvenindu-le să combată categoric și fățiș un proiect care corespnde nevoilor masse­lor țărănești, politicianul și presa lor combat pieziș­­i cu foarte penibile acrobații de dialectică, proiectul guvernului. Astfel, „îndreptarea” publică un articol semnat de d. I. C. A­­tanasiu în care iată în ce ter­meni e apărată... Coroana împo­triva guvernului: „Dar dacă Regele Carol al II-lea este proclamat de guvernul N. Iorga ca „Regele țăranilor” și nu­mai al țăranilor datornici, atunci cum se vor considera celelalte ca­tegorii sociale puse în afară de protecțitmea regală ? „Cum adică: țăranii mici pro­prietari, cari în loc de a fi debi­tori, au agonisit di­n munca lor și au depus la băncile populare și la cele particulare, economiile, fruct al muncii și al privațiunilor lor, depuneri cari se ridică la pes­te trei și jumătate miliarde lei, ei, sunt puși in afară—de—protecțiu­­nea Coroanei. Iscălitura unui fost ministru averescan și faptul că articolul e publicat în „îndreptarea” în­seamnă că partidul întreg este îm­potriva proiectului de lege a conversiunii datoriilor pentru motivele pe cari autorul le înșira pe două coloane și cari au aerul că apără Coroana care ar­e vorba d-lui BacalbaȘn — „de­scoperită”. Este sau nu așa? Tragicul și utilitatea eroismului O traiectorie de stea fosfores­centă scurt prin văzduh, și-a în­cheiat abia la începutul ei, care străpunsese totuși cu strălucire adversitatea înălțimilor, un des­tin tragic. Ochii care urmăriseră minuna­ta ascensiune a zburătorului în­drăzneț și decis, i-au simțit stin­gerea prea repede venită, ca un întuneric mai ascuțit după ce ai privit în lumină și ca o durere mai zvârcolită după ce ai cunos­cut autenticitatea frumuseții u­­cise. Moartea locotenentului-aviator Octav Oculeanu a imprimat, în adevăr, sufletelor noastre, sen­zația de amărăciune nesfârșită și neant, de macerare lăuntrică și dezechilibru pe care ți-o lasă o frumusețe furată, după orgoliul și certitudinea de a o avea. Nu fără justețe, firește, câte­va inimi îndurerate sincer s’au ridicat pentru a-i apăra pe acești temerari eroi împotriva lor în­­șiși­ însuși d. Dumesnil, ministrul aviației franceze venit la recen­ta conferință aeronautică dela București, a rotit un cuvânt care se adresa personal disprețu­lui de viață al lui Oculeanu — uluitor și terifiant în acrobatica lui aerian; ale barei volute îi speraser­­ ' ? oaspeți cu acea o­­cazie - cuvânt care repro* ducea de fapt și sentimentul un mnîm , admirabil pilot, excep­tional curaj, dar i­ntr treimi o pe­deapsă * pent­ru ca iubește hr o* mult apropierile morții. Și totuși. Obiecția că eroismul aviatori­lor trebue să se păstreze pentru vremurile grele și încercările mari, corespunzând adică acestei etice a eroismului care este uti­litatea, cade înaintea unui sim­plu adevăr de-o logică elemen­tară dealtfel ; dacă „acrobațiile inutile” și „temeritatea excesivă” nu ar exersa pe aviatori și nu i-ar pregăti, ei — cei, mai ales, care, ca Oculeanu, pilotează a­­vioane de vânătoare — n'ar fi desigur, la prilejul marilor în­cercări, gata să se înfrunte, înțelegem omenescul și vibra­ția sinceră a celor care cer ca „aviatorii să se păstreze”, dar dar riposta asta simplă dovedeș­te că­ nu le putem face nici o umbră de vină aviatorilor noștri. Etica înaltă căreia munca lor de studiu și pregătire se supune cu devoție, cu jertfă, dar în ace­­laș timp cu o dureroasă necesi­tate, aduce zburătorilor noștri, mai mult decât un cald reproș și frățesc îndemn la trezirea ins­tinctului de conservare — din partea noastră a­ tuturor, — în­fiorarea unei emoții de vi­br­an de coarde lăuntrice și totuși de con­templare pasivă in fața unui im­placabil destin. ■— din partea noastră a tuturor,. =*~ înfiorarea unei emoții de vi­­brânde coarde lăuntrice și totuși de contemplare pasivă în frici unui implacabil destin.­­ r*r»!*r«5Cy

Next