Neamul Românesc, iulie 1932 (Anul 27, nr. 147-172)
1932-07-01 / nr. 147
Amii XXVii: Nr. 147 NEAMUL ROMANESC DirtE £ T021 POLITIC NI. 10BRA REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI (I) Strada BREZOIANU No. 25. (etal) Tel 3 on 312 602 LES Î iegi 1 leita 193 £ C J I ln tară- Pe nn an» 600 Lei; Pe șase larii, wO hei I Pentru autorități șl instttuțtunt; 1000 lei I DIRECTOR K. GE0RGESCU Resultatul Resultatul îl avem în sfîrșit. Partidul național-țărănesc n'avea, în momentul venirii la putere, niciun program financiar, nicio soluție la greutățile zilei pe care cu o sinceritate de om onest le-am mărturisit — și le-aș fi mărturisit chiar dacă guvernul trecut ar fi fost de vină — și cu aceiași sinceritate onestă am declarat că nu le puteam birui în condițiile pe care mă le puneai Suveranul. Căci a cerși la amicul politic de la Banca Națională, puindu-l într'o situație așa de delicată, un ajutor pe care legea îl împiedeca să-l acorde și totuși a trebuit să se plece; a scoate din lăzi o monedă demonetizată și a o turna în saci pentru expedierea cu vagoane speciale pînă în fundul provinciei; a da speranțe de miraculo ; a se înfăptui prin d. Titulescu care, la plecare, numai la plecare, a declarat că d-sa ca și mine nu poate face minuni; a îngăima cu privire la ce ajutor — de fapt numai acela de pedagogi financiari — poate să nu dee Liga Națiunilor; a apela în ultima instanță la Dumnezeu care nu are sentimentele de parțialitate de care sunt stăpâniți oamenii față de deosebitele partide, aceasta, să ne ierte oricine, nu reprezintă nimic, dar absolut nimic. Și totuși, pentru soluția financiară, cea nouă, cea Sneclată, cea neașteptată, cea ținută în lada de fier a partidului, pentru aceia s'a schimbat un guvern cu care, cum au dovedit două sesiuni parlamentare, putea lucra oricine, pentru altul contra căruia din prima zi s'a ridicat toată lumea. N. IORGA Pupă inundațiile electorale Pentru arătura de toamnă Așadar, cu fiecare zi trecută, bună, rea, se apropie sorocul răfuelit. Diminețile cu soare parcă își trimit tot mai tremurător, mai diafan, lumina crudă peste lanurile și cuprinsurile acestei țări, în miez de vară, în grea cumpănă. Soarele ce s’ar cere copt și cotropitor mângâie cu degete de obroseală însăși pământul pus la grea încercare. Devastările aduse de furia cerului, au lăsat în urmă mâl jale și împotmoleală grea în sufletele gospodarilor cu acareturile dărâmate, cu încropeala sărăciei luată de puhoaie, cu credințele surpate... Și peste locurile sinistrului au început să plutească grabnic și croncănitor, corbi. Corbii electorali cu manifeste de minciună, cinism și uscat sunet de oase. . .Corbii atot stăpânitori astăzi, Gări mină turmele desculțe, cu ochii rătăciți pentru doi poli și o pâine, pe pavajul pustiu al străzilor Capitalei, pe subb balcoane regale, pentru a dovedi ceia ce nu e nevoie să se mai dovedească : popularitatea, marea popularitate a partidului naționalțărănesc, aceiaș popularitate necruțătoare ca microbul ciumei, ce te cuprinde cu sau fără vrere. Căci dacă sătenii ce s’au supus ordinelor guvernului primind să „demonstreze“ popularitatea, au făcut-o ușor, fără șovăială, au procedat așa cum le dictează experiența venită de departe, de la năvălirile cu băjenii și de la vremurile dominate de fanar, așa cum o fac, cu stoicism și în fața plăgilor trimise de ceruri. Vor asculta săptămâni de-a rândul, până la sorocul răfuelii, în arșița soarelui de vară și discursurile acelora ce-i stăpânesc, vor asculta tumultul vorbelor ca șuvoaie ce alunecă și vor clătina din cap, repetând zicala din moși strămoși: „Apa trece pietrele rămân Dar în ziua hotărâtă, cu simțul chibzuit al românului, de totdeauna, ei vor ști bine să aleagă neghina de grâu și vor face treabă, așa cum au fost învățați din părinți și o fac la arta lor, an cu an. Ascultă tunetele furtunii, așteaptă să treacă prăpădul, căci ei știu că e trecător, și au mai văzut multe altele ca acesta, dar în ora socotelii își vor pune în cumpănă toată chibzuiala cu care au fost dăruiți, findcă acea oră e a lor și numai a lor. N’au decît să se înșire în fața lor minciunile, n’au decît să răune hodorogii cuvintele deșănite cari arată că regimul acesta V altădată a adus raiul pe pă«nt va face și acum la fel, n’avut să privească mistificarea atâtă a lucrurilor trăite, ceii își vor face datoria așae-o dictează conștiința lor, și ca în toate actele ca un drum soartei lor și a ceva fi cu atât mai “Marea lor a fost și îndelungi Dacă de atâtea ori s’au lăsat înșelați de canalia electorală ce scotea din sacul de boșcar, făgăduinți cu nemiluita, dacă spiritul de toleranță căpătat odată cu picătura de sânge a părinților din părinți, a îngăduit așteptarea unor nădejdi cu care sufletul de poet al neamului e înzestrat din belșug, — de astă dată, j —alegătorii în impas, nu vor mai fi călăuziți decât de faptele încercate. Să-i păzească sfântul pe toți acei care au fost odată cu prisosință drămuiți,, de „mintea românului cea mai de pe urmă!“... Ziua alegerilor se apropie din ce în ce mai mult, ca aceia cînd, după culesul bucatelor, plugarii dau foc miriștilor, pentru a urmări, cu chiote de biruință și năduf, șobolanii înspăimântați, ieșiți la drumul mare. Și arătura nouă se va întinde cu brazde curate, negre și rodnice, într’un aer răcorit. T. N. .......... ■ [UNK] [UNK] XOX----------- Perseverență și vârstă I * * Se afirma, că tinerețea și perseverența, e o legătură de noțiuni, imposibilă tinerețe, ar însemna, după unii oameni, nenumărate încercări și infinite elanuri care se soldează cu des gusturi și deprimări sterile. Generația care susține astăzi mișcarea noastră culturală, are printre multiplele ei calități de afirmare, o perseverență uimitoare în a activa prin cărți, reviste și conferințe, o perseverență nealterată nici de crize și acidente economice, și nici de vitregia editorilor sau acreala răuvoitorilor. Grupările „Forum" și „Criterion" sunt asociații de tineri intelectuali, cari doresc și sunt siguri că activitatea lor va imprima directive noui culturii noastre. Prin conferințele care s’au ținut in iarnă și prin cele pe care le anunță pentru la toamnă, „Forum" desbate probleme de cultură cu totul nouă în cercul preocupărilor culturale românești. De la economie politică la metafizică, și de la pictura franceză la literatura noastră, toate subiectele au fost tratate cu informație vastă, cu excelent spirit critic și în eleganta formă de expresie. Nimic pedant, nimic rigid , totul luat în serios și aprofundat, păstrând însă ritmul antrenant și viu al tinereții. Asociația „Criterion", recent întocmită, are planuri frumoase și cari nu vor rămâne în faza viselor irealizabile. Se proecează antologii îngrijite din poetica și proza modernă, care vor fi traduse în câteva limbi occidentale. O editură a asociației va scoate cărți pe care editorii fricoși, se tem că vor pierde banii. O înțelegere sufletească și un contact continuu între membrii, va asigura solidaritatea grupului care fără exagerare, ar putea să însemne un curent în istoria literaturii române actuale. Astfel, forțe care disparate s’ar fi irosit în eforturi parțiale, unite și stimulate reciproc prin calități și muncă necondiționată, vor îndeplini o lacună, un hiatus care există intre vechea și actuala generație. In străinătate: Pa un an, 1200 Lei; Pe șase luni, 600 Lei SCLAVIA pe care o respingem!! ---------—«MD «*♦ [UNK]*» «simbTM------- Ne găsim astăzi, la o teribilă răscruce a istoriei. Ni se cere, nici mai mult, nici mai puțtin, decât să abdicăm de la viața noastră independentă, să ne supunem super statului anonim și atotputernic, pe care îl conduc, la Genova, concernele bancaro-industriale. Ni se trec pe sub ochi condicile rușinoase ale unei capitulări deghizate, condiții schițate de forul la a cărui generoasă tutelă, ne invită și ne trimit particiani de publicitate, și politiciani inconștienți, fara voivozilor,—de un mileniu a străjuit și a topit năvălirile. Ea se vede acum, oferită cu întregul ei drept la viață, bancherilor internaționali. România, stăpână de multe veacuri pe destinele ei, victorioasă prin sângele fiilor săi, prin jertfele-i curate și imense, ■— o aflăm astăzi pusă lângă mizera și învinsa Austrie, pe când cetele gras retribuite de experți și bancheri, primiți cu toată curtoazia de ipochimenii ce ne conduc, sosesc echipe, să ne asigure că, în adevăr, sclavia începe... " Numai că se înșeală și bancocrația, și penibilii europeni interni cari speră că poporul românesc va tolera rușinea ce ni se prepară. De dragul nu știm căror titulaturi pompoase, și în sprijinul celei mai periculoase dintre aventuri, inconștiența massivă care ne conduce, se poate lăsa convinsă ca să ducă țara în robia trusturilor bancare. Domnii bancheri, și savantele lor coloane volante și aspiratoarei ar trebui să înțeleagă că au un singur drept, și numai unul: să le achităm dobânzile , și să facem față, — dacă n'am făcut-o, — comisioanelor grase. Asta da: Exploatată ca orice debitor în novoe, România va trânti mereu, pe ghișeul celor cari nu văd înaintea lor decât socoteli și beneficii, — uzura pe care au sporit-o poftele nesfârșite ale capitalismului feroce, afiliate revoltătoarei ușurințe a marilor realizatori de împrumuturi blestemate. Vom plăti bancherilor cum plătim mereu, neîntrerupt, de multe zeci de ani. Vom plăti. Dar atât! După operația de transferi și „impáiso"ralul domniilor lor, încetează!! Stăpâni la ghișee, ei nu pot, acești domni bancheri, să stăpânească o țară liberă și un popor liber. Chiar dacă și-ar da mâna cu lașitatea și cu parvenitismul demagogic intern. Indiferent de complicitățile dinăuntru, de senila acceptare a tuturor umilințelor, România respinge nu realizarea acestui plan îndrăzneț, dar măcar discuția lui. Căci altfel vijelia pe care o întrevedem, vijelia care nu cunoaște zăgazuri și menajamente, va trimete vai-vârtej, și poate, în forme puțin protocolare, la urma lor, la ghișeele lor, pe aventurierii de oriunde, la oiiită cu sinistrele epave ale unui neam care nu admite robia... Nu o admite, oricine i-ar oferi-o, și oricâte abdicări suspecte, ar încerca s'o așeze pe meleagurile românești. Guvernul și Coroana ----------—— — In jurul unui manifest în care se abuzează de numele M. S. Regelui — Am reprodus ieri un manifest guvernamental împărțit în Ardeal și reprodus de ziarele amicilor d-lui Iuliu Maniu și în care se spune alegătorilor Uă votlui, pentru candidații național-țărăniști votează pentru M. S. Regele iar votând împotriva candidaților guvernului și ai Suveranului votează împotriva Tronului. Nici mai mult nici mai puțin. Am arătat că acest abuz incalificabil al guvernului abuz fără pereche în luptele noastre politice, de a târî. Coroana în vălmășagul ciocnirilor dintre partide, este o atingere gravă care se aduce intereselor celor mai vitale ale țării și o lovitură îndreptată împotriva instituției monarhice îndeosebi. Arătările noastre nu au avut darul să emoționeze prea mult pe cei Vizați — comit ei doar în momentul de față abuzuri cari li se par și mai gravei — cari nici nu s-au ostenit măcar să declare, de formă, că manifestul fusese tipărit fără știrea conducătorilor respectivi ai organizațiilor guvernamentale. Dar credința, în tabăra al cărei șef ocult e conspiratorul de la Bădăcin este că ’„ Suveranul a căzut Învins în lupta cu „gladiatorul* Iuliu Maniu, devenit astfel „strălucitul stăpân al destinelor românești“* și, prin urmare, atitudinea urmată de învingător față de învins e cea logică, învingătorul se bucură de toate avantajele învinsului, deci autoritatea șefului statului trebue să fie pusă in serviciul „stăpânului*" învingător. Manifestul temerar al amicilor d-lui Iuliu Maniu departe de a fi rezultatul unei erori sau unei acțiuni necugetate este, precum se vede, un act voit. Suveranul e prezentat ca un învins care și-a recunoscut eroarea și este obligat să și-o repare printr-un act public care să nu mai lase nici o îndoială despre preferinția Sa pentru partidul d-lui Maniu. Suveranul țării este înfățișat, de către acțiunea temerară a funcțiunii de la Cluj, ca cerând țării să acorde încrederea ei amicilor d-lui Maniu în frunte cu d-nii Aurel Dobrescu, Sever Bocu și Romul Boilă. Capul statului, factorul constituțional care prin definiție este judecătorul obiectiv și senin al partidelor, este prezintat ca protector al tuturor compromișilor și al clienților cabinetelor de instrucție. Suveranul țării este înfățișat ca luând partea detractorilor vechiului regat și dușmanilor declarați ai „regățenilor“ și ai Bucureștilor cari nu mai sunt buni decât să servească drept obiectiv „bombardamentelor** d-lor Vaida și Maniu. Suveranul țării, coborât de pe piedestalul august al prestigiului Și autorității Sale de către vanitatea ambițioasă a unor aventurieri politici care își schimbă credințele constituționale, după avantajele cari li se dau sau Li se retrag, acestea sunt concluziile logice și firești ale situației create pe urma abuzurilor regimului. Actul incalificabil al guvernului și al partidului din care acesta emană nu este numai ceea ce se numește, după un clișeu perimat, un gest de „descoperire a Coroanei“*. Este pur și simplu, în toată gravitatea ei, o lovitură adusă Tronului și instituției monarhice, cu consecințe cu mult mai greu de măsurat decât acelea ce le poate avea atitudinea adversarilor fățiș declarați ai Coroanei. D. von Vajda „desimte categoric" că ar fi dat ordin ca libertatea alegerilor să fie împiedicată. D. von Vajda se trudește zadarnic, pentru că nu declarațiile d-sale pot constitui un adevăr când realitatea e alta. Și de această realitate opinia publică leagă buna credință a d-lui von Vaida. Când pretutindeni agenții guvernului se dedau la sportul bâtei pe spinarea opozanților, când se schimbă comisiile interimare și se mută funcționarii administrativi și magistrații, când prefecții, — național-țărăniști, — anunță „băi de sânge", cum poate fi luat în serios d. Vaida, în desmințirile sale ? Noi credem că ordin pe cale oficială n'a dat, dar procedând la măsurile pe care le-a luat în înțelegere cu prefecții guvernului, d. von Vajda n'a intenționat altceva decât să împiedice libertatea alegerilor. Nu e nimeni atât de naiv să creadă că toată schimbarea produsă în administrație a fost făcută de guvern ca să lase cetățenilor libertatea de vot... Pentru că nici d. Vajda nu e așa de naiv ca să creadă că lăsând corpului electoral mâna liberă, național-țărăniștii ar mai fi obținut, undeva, simpatia! EXTERNI — Printe un decret guvernul sovietic ordona categoric funcționarilor și autoritățile locale să respecte „legalitatea revoluționară“ și să înceteze orice măsuri arbitrare, în deosebi față de populația rurală— Delegația poloneza a prezentat comitetului pentru dezarmarea morală un proect de convocare a unei conferințe, pentru a se lua măsuri în chestiunea dezarmării morale în domeniul presei. — Se desminte oficial demisia guvernului Mariniovici din Iugoslavia. Situația este însă tot așa de critică și se așteaptă izbucnirea imediată a crizei de guvern. Conferința de la Lausanne este mai mult decât eșuată. Se urmărește acum o formulă pentru amânarea ei. Punctul de vedere francez a căpătat întreaga adeziune a Angliei, și nu s-a mai putut ajunge la nici o mediere între ele și Germania care cere nu numai ștergerea reparațiilor dar și revizuirea tratatelor de la Versailles . Astăzi se deschide la Paris conferința internațională a petrolului. Se urmărește anume reglementarea pieței mondiale în vederea restabilirii prețurilor prin contingentarea producției. — Conflictul dintre Reich și Statele federale germane a intrat în faza de încetare prin acceptarea de către Reich a portului uniformelor partidelor. — Se desminte știrea unei înțelegeri germano-polone. — Trupele japoneze au înaintat până la granița siberiana a Sovietelor, cuprinzând câteva stații și mai multe puncte strategice. Cine Citește ziarele și cunoaște teroarea deslănțuită asupra țării de cabinetul de aventură al d-lui von Vajda, menit — imaginați-vă! — să ne dea nici mai mult, nici mai puțin decât „alegeri libere”, ar zice că titlul de mai sus e o ironie deplasată. Ei bine iată însăș ziarul tutelat de d. von Vajda, „Patria“ de la Cluj, oficiosul pentru Ardeal al partidului, publică un foileton inept și comic întitulat exact: „Propaganda electorală în Ardeal nu numai că este liberă, dar își însușește un caracter literar și estetic“. Poliloghie ridicată de șmecheri tâmpi, titlul e explicat mai la vale astfel: Ziarele partidelor adverse nouă umplu zilnic pagini întregi de tipar, in cari se vorbește despre teroarea care ar exista deja de la începutul acestei campanii electorale. Oricine umblă in propagandă, știe perfect de bine că pretutindeni domnește cea mai mare libertate (sic). Mai mult decât atât, in Ardeal această propagandă câștigă o adevărată valoare de estetism popular, prin poeziile și prin lozincile pe cari le prăsesc țăranii noștri cuminți. (vedeți le „prăsesc" țăranii!...) Pentru adeverirea acestui fapt reproducem aici câteva poezii electorale compuse de țărani (INTRE NOI FIE VORBA...), cântate și recitate pe la adunările partidului național-țărănesc. (asta da firește!), cau ’ier-mai mici emfroy vbgkq sc Și urmează exemplele de „poezie electorală" (ce barbară și agramată alăturare, ce mentalitate de troglodiți: „poezie — electorală“..., când național țărăniștii ne-au învățat, că bâta, cuțitul, brâul roșu, borșul de nas, cercul în chip de ștreang, astea, da, pot fi „electorale“ !) Iată o mostră. N’a muncit el viața toată Ca sbișî dea avutul său ORI ȘI CĂRUI nătărău... Ori ai cărui nătărău Adică, înțelegeți, n’are să-l dea decât celor național-țărăniști. O spune chiar celor național-țărăniști. Căci cu plugul pe rotile Am muncit noi măi copile Veac de veac, zile de zile, „cu plugul pe rotile“ !), aluzia e la semnul electoral al esteților naționalțărăniști iar poezenția, care continuă în felul ăsta pe patru coloane îmbăcosite, se vede cât de colo că are „o adevărată valoare de estetism popular“. Tot „estetism popular" găsim și un versuri de cloante produsul intelectual al cine știe cărui obscur agent de club cu perverse înclinări... lirice. Noi cu toții să strigăm De roată cu ne lăsăm Domnul Maniu să trăiască Țara să ne-o fericească. Covrigul, ce curios, a devenit roată ! De unde se deduce că în țara româneasca sub oblăduirea d-lui von Vajda și a complotistului de la Rădăcini, câinii n’or să mai umble cu covrigi in coadă, ci — de acum înainte — cu toți. Chiar cu acest preț, de vreme ce în Iași, fireaca mândră poezie populară a noastră, a fost sacrificată nevoilor ei electorate, național-țărăniștii vor să grjHoemeze. Dar așa „propagandă electorală“m care își însușește un (asemenea!) caracter literar ȘI ESTETIC, să fie la ei acolo... „Poezii electorale“ Alegeri cu caracter literar și estetic ——-—xox--------- Citiți in pag. II-a 1) ACTIVITATEA COMISIEI INTERIMARE A MUNICIPIULUI SIBIU. 2) UN PICTOR AL MORJII. 3) ICARII FINANȚELOR. — JUles Barmst — 4) SUPLIMENTUL LA TARIFUL DE TRANSPORT ROMANO-IUGOSLAV. 5) COMEMORAREA EROILOR DUNGA ȘI POMOJIU IN AMERICA. 6) MOZAIC ARTISTIC. ------------xox ............ Demisia guvernului iugoslav ? Viena, 30 (Rador) —Din Belgrad se anunță că în cursul unei audiențe la Suveran d, Maiinkovici și-ar fi prezentat azi demisia. Știrea nu este confirmată oficial. In cadrul umei concepții Dacia, înainte de isvoarele scrise Nu e o simplă întâmplare, lipsită de o semnificație deosebită, faptul că la împlinirea a 60 de ani a ilustrului istoric, animator și apostol, d. Nicolae Iorga, se înseră în Omagiu, ce i se închina cu această ocazie, un articool: „Asupra răspândirii nord-vestice a Tracilor la începutul istoriei“", semnat de d. profesor loan Andrieșescu. Cunoscător și înțelegător al întregii istorii universale, d. profesor N. Iorga pornea de la baza străveche tracică a națiunii noastre de esență traco-dacoromână pentru a scrie istoria poporului român. Urmând o altă cale, de arheolog, in lumea mărturiile materiale păstrate în pământ dela semințiile cari au sălășluit pe aceste meleaguri ale Daciei înainte de isvoarele scrise,în hotarele ei, altele decât cele de azi, d. I. Andrieșescu ajunge ]a concepția unui traeism cu mult mai vechiu decât mileniul al II-lea a. Chr. Tot ceea ce săpăturile sistematice sau întâmplarea scot la lumina zilei, nu arată de loc că în jurul anului 2000 a. Chr. să fi venit in cuprinsul Daciei noui populații cuceri sa înceapă aci epoca bronzului. A fost o conținuitete și o genși greață puternică a populațiilor din regiunile noastre, de un pronunțat tradiționalism, încă de la începutul neoliticului, legat de elementul geografic din vechi timpuri. Și dacă migrațiuni pe cale peelitică, sau năvăliri violente, s’au abătut peste băștinașii de aici, frângând într’un moment dat linia etnografică, aceasta nu înseamnă că stăpânii au devenit supuși și nouți veniți stăpânitori. Ca să nu ne îndepărtăm prea mult de aceste vremuri anterioare istoriei, să ne gândim numai la procesul de desnaționalizare și asimilare în massa Tracilor, a Agatiișilor cei iubitori de lux din epoca herodolgică: aproape cu greu putem să le descoperim naționalitatea scito-iraniană: sub viața aceasta curata tracică pe care o duc când îi semnalează Herodot (sec. V a. Chr.) în harta etnografică a „Stațiea*“. Procesul nu va fi fost deosebit și nici cu mult înaintea acestei vremi: cei înrădăcinați, în pământul lor din timpuri imemoriabile, topesc în ființa lor etnică pe venetici, Ie împrumută numele la noroc, dar ei rămân totdeauna elementul persistent. Nu e de mirare că Herodot întâlnise pe aici un popor „nemuritor“ și Zalmoxis propovăduia nemurirea sufletului, stăruind invidia lumii heleoice și pregătind fără să știe calea creștinismului triumfător, dacă privim extraordinara bogăție a realizărilor plastice ale neoliticilor Daciei, concretizări religioase răspunzând nevoii permanente a sufletului. Pe de altă parte superioritatea indiscutabilă a acestor idoli, plasticiizări ale gândului religios, ne arată pe băștinașii Daciei anterioare mileniului II-lea a. Chr., înzestrații cu o structură sufletească înaltă. Tot Nordul „barbar“ în concepția helenică a dat Sudului pe Orpheu și Tamiris. Azi e greu să mai admitem cataclisme etnice cu care ar începe o epocă în preistorie și protoistorie. Studiul vestigiilor materiale, cari sunt adesea ori mai vorbitoare decât isvoarele scrise, ne doverebe că nu tot ceea ce e scris înseamnă istorie“ (d. N. Iorga) ci că dinamismul vieții universale se poate urmări în modestele unelte și ustensile, ceramică și podoabe, cu mai mulți sorți de isbâmdă pentru întregirea vieții unui popor în toată latura ei casnică, în viața zilnică a marilor și numeroșilor anonimi, cari nu scriu pergamente, nu lasă stele funerare, nu-și ridică monumennte cu numele lor, nu se proclamă zei,aci, în produsele domestice, ca și în memoriile unui necunoscut din marea Spasia a celor mulți, vor găsi oglinda fidelă a unui popor sau seminție. Examinarea acestei lăture a dus pe d. I. Andrieșescu la concepția străveche a elementului tracic din componența etnică — fizică și spirituală, — a nației noastre. Din studiul pregătit încă înainte de răsboi: „Ceramica lusatiană și răspândirea Tracilor spre Nord-Vest‘‘, d-sa a dat publicității doar un fragment cu interpretarea datelor istorice, — „reflexiuni mai noui ale unor stări de lucruri îndepărtate“— lăsând pentru mai târziu partea arheologică. Lucrarea e un răspuns pornit din lumea arheologilor — și mai ales un arheolog dela noi — contra unei tendențioase opere a lui U. Kahrsfeldt: „Cerpo-Decii“. In legătură cu studiile asupra Tracilor și a vremurilor pre— și protoistorie, stă și felul de a concepe istoria Românilor. Istoricii veacului trecut, de un pronunțat dogmatism umanist, în frunte cu Gáspár Zeuss, nu recunoșteau vechimea Daco-Geților la Nordul Dunării anterioare sec. IV-ilea a Chr., și deci a elementului tracic. Nielibur și Kiepert părăsesc în parte această concepție. Istoria noastră de început ere pe B. P. Hașdeu, Gr. Tocilescu și A. D. Xenopol ca reprezentanți ai acestei prime faze. Abia după ce W. Tomaschek definește individualitatea etnică a Tracilor, cu locul de baștie și răspândirea lor, „care se va înțelege drept una neîndoinic nord-sudic“ (după d. I. Andrieșescu), Sildestul se emancipează de vechile teorii ce nu îi atribuiau o coloratură germano -celto-slavă și e câștigat pentru freesimul străvechiu. Felul de a concepe istoria noastră națională de început se schimbă: D. Onciu și în deosebi d. profesor N. Iorga, istoric cu vederi largi de sinteză, pornesc de la baza străveche tracică a neamului nostru. Unitatea de civilizație ce se observă în neolotic în tot sud estul european are la bază o unitate etnică. Dacă în unde regiuni apar deosebiri, acestea nu sunt în fond, decât diferențieri regimnați, pe cari le putem ușor trece pe seama unui clan sau trib. O aceiași unitate s’a menținut in parte și pentru mai târziu. Astăzi trebue să plecăm dela cele mai îndepărtate timpuri preistorice în urmărirea istoriei poporului nostru. Altfel nu vom înțelege nici puternica organizare a Daco-Geților lui Burebiste și Decebal, sau a regilor proaspăt scoși din săpături și nu vom înțelege nici coloratura specifică pe care o dă românismul la Dunăre altoit pe tulpina străveche, viguroasă a aborigenilor Daco-Geți. Această continuitate și persistență a aceluiaș neam dealungul atâtor milenii ne duce la un adânc învățământ: încrederea in vitalitatea și geniul poporului nostru. D. BERCIU |