Neamul Românesc, februarie 1933 (Anul 28, nr. 23-44)

1933-02-01 / nr. 23

Anul XXVIII No. 23 NEAMUL ROMÂNESC ZIARUL PARTIDULUI N­AȚION­ALIST- DEMOCRAT DIRECTOR POLITIC N. IORGA REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI (I) Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) Telefon 312 60 2 LEI ..................... K­ercefi I Februarie 1813 C i Pe an an, 699 Lat. Pe sas ® lun­, 393 le­i In tara 1 1 1 —— ————~ — ABONAMENTE * Pentru autorități si InstU iKnnl = 1009 te In străinătate: Pe un an, 1300 Lei: Pe sase luni, 600 Lei DIRECTOR N. GIGRGS-SCU INTERNE * România a semnat acordul de Geneva. In viața statului nostru mo­dern, evenimentul e considerabil și unic. Nici­odată, România n’a stat sub controlul, sub tutela, sau măcar sub supravegherea u­­nei asociații, cu drepturile pen­tru trimișii acesteia, să ordone cât să cheltuiască România, și în ce direcții anume. Am încheiat tratate de amici­ție, pe picior de egalitate, cu po­poarele vecine. Vremelnica suze­ranitate către Turci, se rezuma la beneficiile economice pe care le ofeream C­onstantino­polul­ui. Semiluna se obliga în schimb, să ne dea sprijin și protecție. Și da­că domnii noștrii au procedat ast­fel, însăși simțul național de con­servare, i-a îndemnat să închee înțelegeri cu dușmanii de atunci, loiali în prietenie. Acum, se pare că nu e tocmai la fel. D. Lugojanu a fost autori­zat să accepte formule, protocoa­le și anexe. A făcut-o. Reprezen­tanți ai marilor popoare, au afir­mat că prin acordul nostru cu Geneva, drepturile suverane ale României rămân intacte. Și cu toate că asigurările liniștitoare se îndesesc, opinia publică simte, instinctiv, că nu prea avem moti­ve de bucurie. Vom spune pentru ce. Nu e de ajuns ca să se evite u­nul sau altul din seria termenilor categorici, pentru ca Statul să fie socotit liber pe mișcările lui, ca și mai înainte. Experții vin să controleze pre­ventiv, să încercuiască dreptul constituțional al Camerei ca să voteze legi în legătura cu budge­tul. Miniștrii nu mai pot porni inițiative legale, fără să poarte riscul vreunui veto, sosit prompt de la un plenipotențiar al Gene­vei. Omnipotența experților desem­nați pe timp de 4 ani, e fixată în­­tr’un protocol, al cărui cuprins, cu atâtea riguroase condiții ce ni se pun, nu prea seamănă cu ceea ce ar fi trebuit să pretindă. E mai mult de­cât atât. Rezis­tența Băncii Naționale vădește că nu amănuntele de formă, sau lip­site de importanță, au oprit ade­­siunea băncii de emisiune. Acum trei luni, și aproape cu aceeași componență, guvernul Vaida întrerupea brusc tratati­vele cu Geneva, găsind că s’a mers prea departe cu o adesiune care nu era măcar definitivă. D. Vaida a decis acum iscălirea acelorași condiții. Probabil că guvernul e obligat să accepte. Dar acest amănunt, nu reduce din gravitatea gestului și încă și mai puțin, din proporțiile îngrijorărei tuturora. Deserbîtare Regimul nați­ona Marinesc plătește fără cârmă D-nii Mihalache și Maniu nu mai au nici o situație politică din moment ce partidul a admis ca d-lor să plece pe știuta chestie constituțională, iar regimul să continue a fi la putere. D-nii Mihalache și Maniu au rostit, pe față și respirat, un blam Suveranului. Hotărîrea partidului de a ur­ma mai departe guvernarea con­­stitue o blamare evidentă și cate­gorică acțiunii d-lor Mihalache și Maniu. Altfel, d-nii Vaida și partidul ar fi urmat pe d-nii Mihalache și Maniu în opoziție. Este clar, că astăzi, dacă mai există o or­dine în politica de partid, d-nii Maniu și Mihalache nu mai sunt șefii partidelor național din Ar­deal și țărănesc din vechiul re­gat fusionate. Este o stare de fapt expresă, ce suprimă o stare de drept, fusiunea și șefiile res­pective. Astăzi, fusiunea este des­făcută prin decapitarea ambilor șefi, in abstinendo,­­ partidul continuând guvernarea și desa­­vuându-și, astfel, comandamen­tele de căpetenie. Logic strict, d. Maniu nici nu se mai poate reîntoarce ca șef al unui partid, care l-a renudiat for­mal. Deasemeni, partidul nu poa­te rechema la șefie pe d. Mânui, de­oarece a luat o cale vădit d­i­vergentă de d-sa într’o chestie fundamentală de organizare a Statului: aprecierea prerogative­lor constituționale aparținând Su­veranului. Așișderea cu d. Miha­lache. Un astfel de trecut nu s’ar pu­tea lichida cu o ridiculă îmbrățișa­re generală, în ce privește pe d. prim-mi­­nistru Vaida. Oficiosul național - țărănist „Dreptatea“, în numărul de Joi, afirmă că „d. Maniu a dat cel mai puternic guvern pe care l’a dat cineva acum în România“. Negreșit, după afirmația ofi­ciosului guvernamental, actualul guvern nu poate fi nici măcar e­­gal, necum superior guvernului Maniu. Deci, un guvern inferior. De ce natură.—provizoriu, de ex­pediere de afaceri, de lichidare a regimului, pe o b­enzină, pe o lună ? Atunci, de ce se mai în­curcă guvernul Vaida, cu budget, reforme și altele, încâlcind și mai amarnic situația partidului și a țării ? Dacă, în fața oficiosului guvernamental, guvernul Vaida e atât de slab, de ce prestigiu se mai bucură el în opinia publică ? Cum primește și cum stă inert la asemeni lovituri de măciucă de la propriii săi frați politici, mândrul d. Vaida Voevod ? D. Mihalache.­­ D. prof. Nae Ionescu afirmă, în numărul de Vineri al ziarului sau, că d. Mihalache a rostit cu știință neexactități la Câmpu­lung când a spus că, de la înce­putul crizii, d-sa și d. Maniu au fost de părere ca d-lor să plece de la guvern, iar partidul să ră­mână la putere. Dacă d. Mihalache nu desmin­­te pe d. prof. Nae Ionescu, va ră­mâne dovedit că d-sa spune cu știință neexactități în public. In asemeni condițiuni, slăbit cu totul în prestigiu, cum va mai înfrunta d. Mihalache opinia pu­blică și sarcinile politice ? Mai departe, „Patria“ îl boceș­te pe d. Maniu că urcă un „cal­var“ și-i prezice „învierea“. Cum zice francezul: „excusez du peu!“ ,Patria“ va trebui, mai întâiu, să dovedească, conform evanghe­liei sf. Ion Theologul ce se ce­tește la învierea Mântuitorului, că de la „început cuvântul era la d. Maniu, iar d. Maniu era cu­vântul“, adică puterea atotcrea­­toare de întocmire politică a ță­rii, purcede de la d. Maniu și trăește prin voința sa a toate fă­cătoare ! Pretențiile „Patriei“ sunt, evi­dent, exorbitante. Modul, data și posibilitățile de „­aviere“, politică a d-lui Maniu sunt taine destul de neguroase ale nesigurului viitor. Forse ehe și­ forse ehe­ne. Deocamdată, așteptăm cu vie nerăbdare deschiderea înzăpezi­tului parlament, ca să vedem e­­xercițiile de navigație ale d-lui Vaida printre aceste și alte mul­tiple Scylle și Charybde. N. N. Lemgn­eeajtu ---------xox---------­ A reînceput războiul chino-japonez Tokio, 30 (Rador).­­ După infor­mații venite din Mukden, un puter­nic detașament chinez a atacat azi dimineață la ora două localitatea Siumenkuo. Atacul a fost respins de trupele japoneze. Chinezii au lăsat pe câmpul de luptă un mare număr de morți, în timp ce japone­zii nu au suferit aproape nici o pierdere. Regența financiară Alături de regele Carol al ll-lea, vom avea de acum înainte pina la capătul celor trei ani, o regență financiară. Căci, în adevăr, așa zișii experți — foarte puțin experți însă în ce privește rosturile noastre special romînești — vor avea, ori­ce formulă ipocrită s'ar întrebuința în ce privește definirea rosturilor lor, o putere nemărginită. De la ei pleacă totul ca hotărîre, la ei totul vine ca da­re de samă. Autoritatea lor e absolută. Poporul romînesc fiind minor el nu e în stare a-și căuta de ale sale. Unii fură, alții nu-i pot împedeca de a fura. Suspe­cți unii, nerăspunzători alții, au­toritatea internațională se insta­lează. Ori­cîte hîrtii compromiță­toare s'ar svîrli în foc înainte de ivirea regenților, ei tot vor găsi pentru fie­care partid, ba chiar și pentru cîte vreo per­sonalitate, ceia ce trebuie pen­tru a le ținea, cu groaza revelației, la disposiția lor. Și de acolo încolo, nu biata de opinie pu­blică a noastră, cu protestările ei desperat de naive, poate să îngusteze suveranitatea fi­nanciară a regenților. Ori nu? H. SORG a Acordul D. Lugojanu recidivează. La Geneva lucrurile s’au pe­trecut exact ca în trecuta sesiu­ne când cei doi delegați ai Ro­mâniei, — unul era tot d. Lugo­janu, — au semnat protocolul fără o prealabilă consimțire a guvernului român și a Băncii Na­ționale, fiind apoi siliți să se re­tragă din conferință și să demi­sioneze. Exact la fel, cu deose­bire că de data aceasta delegatul României a exprimat în ședința comitetului rezervele sale asupra primirii până la sfârșit a condi­­țiunilor puse de comitetul Ligii. CONDIȚIUNILE SUNT ACELEAȘI Se pare că ne aflăm în fața acelorași condițiuni, pe cari le cunoaștem, întrucât relațiunile sosite de la Geneva nu preci­zează nimic asupra unor condi­țiuni noui acceptate de repre­zentanții Ligii Națiunilor. Se poate spune că și de data aceasta delegatul român a is­călit capitulațiunile puterii su­verane a statului român care a acceptat, pentru imprecise a­­vantagii viitoare, controlul strein asupra finanțelor și asu­pra actelor guvernelor româ­nești pe un răstimp de patru ani, cu dreptul de prelungire. DECLARAȚIA D-LUI LUGOJANU Ședința finală a comitetului Ligii pare a fi fost o ședință fes­tivă pentru forul înalt de la Ge­neva, dar o ședință în care dem­nitatea și prestigiul statului ro­mân, nu au avut de ce să se sim­tă ușurate. Cuvântarea d-lui Lugojanu, în vădit desacord cu ceea ce făcea, pentru România, obiectul desba­­terilor ce se închideau, nu a fi soluționat definitiv problema a­­cordului Delegatul României a spus că criza care bântie de trei ani a găsit România în plină muncă pentru restaurarea sa economică. Colaboratoare credincioasă a Li­gii Națiunilor, România, hotărâtă să-și apere interesele vitale în cadrul marilor interese interna­ționale, a socotit că cel mai bun mijloc pentru a pregăti restau­rarea sa era de a se adresa Ligii. D. Lugojanu și-a exprimat a­poi speranța că punerea în vigoa­­re a acordului se va putea face un termen scurt, a mulțumit co­mitetului și celor cari au ajutat la încheierea acordului și și-a ex­primat credința că România, a­tât de bogată în posibilități se va ridica din nou din punct de vedere economic. Toate bune până aci. Sunt lu­cruri pe cari le cunoaștem și, d­e parte, le crede toată lumea. Dar... Dar d. Lugojanu, în Cu­­vântarea sa a declarat că îș dă, d-sa, toată adesiunea ter­menilor acordului și anexelor sale, face însă rezerve în ce privește acceptarea de către Banca Națională a condijunv tot ce­­ se pun: REZERVELE BĂNCII NAȚIONALE Ceea ce înseamnă că d. Lu­gojami a făcut la Geneva elo­giul unui acord inexistent în mo­mentul când vorbea. Cu atât mai inexistent cu cât știa bine că Banca Națională nu acceptase ca mandatul d-lui Auboin să aibă alt caracter de­cât exact acelaș care l-a avut până azi. Manevra d-lui Lugojanu poa­te fi privită și ca o presiune a guvernului față de Banca Na­­țonală spre a o săli să primeas­că în cele din urmă condițiu­­nile unui acord deja semnat și elogiat cu fastul și în termenii în care s'a făcut la Geneva. Urmând ca, în caz de neac­­ceptare, toată răspunderea consecințelor ruperii acordului să cadă asupra Băncii Națio­nale. Știm că, de fapt, Banca Na­țională, prin guvernatorul ei, se află oare­cum la dispoziția gu­vernului și se prea postă ca­p. .să în cele din urmă să ac­cepte concilțiunile Genevei Dar se poate și altfel. Se poate ca consiliul de administrație, în care au cuvântul și reprezen­tanții acționarilor să stărui­as­că în atitudinea de până acum a Băncii. In acest caz, acordul nu va pu­tea fi pus în aplicare. Consiliul financiar al Ligii nu se mai în­trunește decât peste câteva luni. Iar, pe de altă parte declarația președintelui că Acordul și ane­xa privitoare la Banca Națională formează un tot indivizibil, arată hotărârea nestrămutată a comite­tului Ligii de a nu reveni asupra condițiunilor. ȘI CONSOLĂRI... In ce privește capitulațiile și abdicarea de la drepturile su­verane ale României, despre care am vorbit mai sus, un in­cident caracteristic petrecut la Geneva, e comentat în toate cercurile. E vorba de declarația d-lui von Keller, reprezentantul Ger­maniei, care a arătat că se sim­te... fericit că această colabo­rare nu comportă nici­ o inter­venție în drepturile suverane ale României. Această declarație a repre­zentantului Germaniei, făcută în condițiuniie date, apare mai mult ca o consolare ce se adu­ce României pentru naufragiul demnității sale de stat. Dacă nu este o consolare, de­clarația lui von Keller dovedeș­te un lucru : că există cel pu­țin o costtrover­să asupra na­turii cosrdsaturale­ impuse Ro­mâniei prin acordul de la Ge­neva. O poveste cu Geneva cu rezerve numeroase Nu cedează nici comitetul Ligii, nici Banca Națională -—-—— nW ♦ w — --------------. IN ACEST CAZ... EXTERNE Două crize de o importanță deosebită s’au consumat zilele acestea, în două din țările, fac­­tori cari dictează în conjunctura vieței politice nu numai din Eu­ropa. Și este impresionant faptul că atât criza de guvern din Franța, cât mai ales criza de guvern din Germania s’au rezolvat într’un timp neașteptat de scurt. Avem prin urmare în Franța, cabinetul ai cărui factori condu­cători dețin: Președinția și războiul: Dala­­dier-Finanțe: George Bonnet. Bugetul : Lamoureux. Internele : Chantemps. Externele: P. Boncour. Agricultura: Queull. Instrucția publică : De Monzie. Marina : Leygues. Poșta și telegraf: Eynac iar în Germania, cancelariatul lui Adolf Hitler, reunește pe următorii luptători: Von Papen, vice-cancelar și co­misar al Reichului pentru Prusia; Neurath, externele; Dr. Friese, fost ministru și ac­tual deputat, internele; Contele Schwerin-Crossig, fi­nanțele; , , , Generalul de divizie, cavaler de Blumberg, Reiehswehrul; Consilierul dr. Hugenberg, e­conomia națională, aproviziona­rea și agricultura; Franz Seldte, șeful „Căștilor de orel“, munca; Cavalerul Eitz de Rubenaeh, poșta și comunicațiile, Goering, președintele Reichsta­gul­ui, ministru fără portofoliu, comisar al aviației și gerant al ministerului de interne prusian. A fost confirmat și comisarul pentru procurarea de lucru, Ger­­d­ng. Mai urmează să fie numit titu­larul ministerului de justiție. * Politica Europei se va resimți considerabil. Dacă guvernul Daladier poate însemna numai o accentuare spre stânga, în Germania instalarea lui Hitler, însemnează, ruperea cu starea care a durat de la răz­boi, o orientare spre un milita­rism fățiș, o politică economică de un naționalism exclusiv. Peste toate, dacă vor fi cu mă­sură, la timp și cu bun simț apli­cate, s-ar putea închega o orien­tare nouă și sănătoasă, cu o con­diție: să dispară spiritul de aven­tură. D. prof. Iorga sărbătorit la Roma — Ceremonia de la Universitate — Roma, 30 (Rador). — In cadrul unei ceremonii solemne, Universi­tatea din Roma, a decernat azi d-lui profesor N. Iorga, titlul de doctor „honoris causa“ în litere și filosofie. La această ceremonie au parti­cipat autoritățile politice, nume­roase personalități culturale și un imens număr de studenți. D-nii Rocco, rectorul Univer­sității și De Francisci, ministru, au ținut discursuri în care au elogiat activitatea și personalita­tea d-lui prof. Iorga. D. Iorga a răspuns mulțumind și subliniind continuitatea spiri­tului roman în România, deal­un­­ gul veacurilor. Uniunea balcanică Se știe că Rusia țaristă avea în Balcani doi pioni, de același sânge cu ea, pe cari îi întrebuința în ma­rele duel diplomatic slavo-german: Serbia și Bulgaria. Și iarăși se știe cum acelaș țarism panslavist se ser­vea de aceste „surori mai mici“ pen­tru politica sa de acaparare, față de Viena și Constantinopol: sub formule elastice, el ducea o politică anenionistă. Noua politică, ridicată la Mosco­va din cenușa imperială a Peters­­burgului, se ridică în Balcani tot ca purtătoarea cuvântului națio­nalităților minoritare oprimate tin­zând la „o sfărâmare complectă a hărții Europei sud-estice, așa cum au trasat-o tratatele“, prin creia­­rea de mici state, — de o puzde­rie de stătulețe, cari nu duceau decât la o suprabalcanizare a Bal­canilor, cum zice A. Pierre. Ca și sub masca țarismului „protecționist“ an­tebelic, tot așa sub „umanitara“ formulă a imperialismului roșu, nu se ascunde decât aceiași politică de anexare, de supunere integrală co­munismului moscovit, a tuturor sta­telor balcanice. Aceasta nu e însă posibilă decât printr’o nouă confla­grație generală... Dela țarism la co­munism, dela Habsburgi la consoli­darea după principiul autodetermi­nării istorice a fiecărui popor. Bal­canii se văd din nou pândiți de ne­cunoscutul plin de taină al stepelor rusești, cari așteaptă o clătinare din cap a Moscovii roșie... De aceea, în Europa noastră sud­­estică, se impune o apropiere, o u­­niune, nu numai economică, dar și una defensivă, de prevedere, de în­lăturare posibilă a grijilor viitorului. Este, evident, o necesitate și de ordin înalt economic, care împinge laolaltă toate țările balcanice, la o cât mai apropiată colaborare pe tă­râm politico-economic. Dar nu nu­mai acest imperativ venit din afară, ca un corolar al cruntelor vremuri de criză mondială prin care trecem, el însuși unitatea geografică a păr­ții acesteia europene, duce, inevita­ Stat fără budget. Guvern fără orientare în fața marilor nevoi economice. In răstimp, comisiile fiscale continuă să decimeze și ce-a mai rămas din averea contribuabililor. Cotele sporesc mereu. Se urcă prețul alimentelor. Scad pensiile și salariile. Aproape nimeni nu mai are venituri. Până în ziua când se vor închide școli, fabrici, magazine, și Statul va fi silit, dacă nu va binevoi, să ia în primire tot acest in­ventar gol, și neutilizabil. A bea atunci, și poate nici atunci, guvernanții vor înțelege pe ce povârniș nebun au împins, cu savantele lor concepții, — toată viața noastră economică. Și s’ar putea ca atunci, să fie prea târziu... bit, la o uniune balcanică. Există o unitate, un tot geografic, care atrage de la sine și o unitate e­­conomică, așa de strâns legată, din vechi timpuri, de sol, iar după a­­cestea două unități, cea din urmă subordonată celei dintâi, se naște o a treia, unitatea de vederi politi­ce, exact în situația în care ne gă­sim noi și țările de la Sud de Du­năre. Dacă privim mai de aproape na­tura solului Peninsulei Balcanice, și cunoscând pe de altă parte istoria ei, ne putem da ușor seama de ro­lul pe care îl joacă munții Balcani în viața popoarele de aci. In vremea Turcilor Balcanii, cu Rodope și Pin­dul atât de românesc cu multe se­cole și mai înainte, a fost citadelă libertăților, a răscoalelor de inde­pendență, de afirmare națională. Balcanii, cu ramificațiile lor, păstrează, în uniunea balcanică vii­toare, impusă statelor de aici ca o imanentă necesitate politică și eco­nomică, acel particularism pentru fiecare țară, ce face parte integran­tă din această postulată uniune. E Și o menajare generoasă a solului a­­cordată su­sceptibilităților locale, la o conferință balcanică, un om politic, cu largi vederi spre vii­tor, a spus un lucru ce se va ade­veri în curând : „Uniunea balcanică, menținând legătura și colaborarea cât mai intimă a popoarelor balca­nice, nu ar putea să aducă niciodată vreo știrbire a naționalităților bal­canice sau a suveranității statelor“. Această afirmațiune se bazează pe un fapt geografic, atestat și de isto­rie. Balcanii, strânși legați de Car­­pați, născuți în aceiași vreme și ne­­reprezentând decât o prelungire a acestora peste Dunăre, au păstrat totdeauna o viață pastorală, —sin­gura economie națională într’o vre­me a trecutului,—a pulsat perma­nent în sufletul populațiilor de aci aceiași sevă vivifiantă a tradiției, chiar sub jug străin, a întărit sufle­tele și a oțelit inimile în îndârjenie și dor de libertate, turnând totuși fie­cărui popor o pecete a individualită­ții sale bine distinctă: un român, un macedonean, un bulgar, un sârb, un grec, se deosebesc între ei și cu toate acestea ei au, în fond, aceiași struc­tură sufletească. Acești munți au difersificat și au unificat în acelaș timp. E în influența pământului a­­supra oamenilor un fel de reversibi­litate spirituală, pe care trebue s’o încă un roman dramatizat. David Golder, romanul de suc­ces netăgăduit al Irene­i Nem­i­­rovsky, verificat și în cinemato­graf, prefăcut puțintel în teatru a dovedit acelaș succes larg de pu­blic. Poveștile încărcate de amănunte și dramatism, pe care le citești, resfirate filă cu filă, la lumina molcomă a lămpii, seara, la tăce­re, trec grăbite pe scenă perin­dând fapte, cu o respirație poate de împrumut — dar care pornește ori­cum, salvatoare, din aceste vaste și convenabile baloane de oxigen ale teatrului. „Idiotul" d-lui Arcadie Buculea a creat un fertil avânt prin sem­nificativul său s­ucces. Iată acest­ material bogat, fru­mos clădit de Irene Nem­irorosky, adus pe scenă în metrul sau epic­­aproape nealterat, a putut să con­stituie un spectacol bine închegat și de durabil succes, pentru spec­tatorii mulți și fără timp, ai epocii. Cu personagiul său central, so­lid conturat, cu altele mișunând vedem mereu în felul de a gândi și de a trăi a popoarelor legate un sol oarecare. Priviți o hartă a Peninsulei Bal­canice , România, o armonică uni­tate geografică, având o citadelă în centru , podișul transilvănean și to­tuși legată de hărțile de la Sudul Dunării; la Sud o mare ce te închie la navigatul cel plin de pericol, la Vest munți, cari măresc parcă viața de familie sau clan, la Nord câmpii încărcate de grâne, terminate cu cele valahe pe care antichitatea le cunoștea cu lanuri grele de spic, cu patul mai înalt decât călărețul cu cal cu tot; o Egee împodobită ca un păun cu diamantele arh­iepelagu­­lui, o Andriatică forfecată, iar în interior vezi drumurile na­turale ce se întâlnesc și se întretaie în Balcani. Dunărea își întinde, la Nord și la Sud, brațe ca să strângă la sânul ei ospitalier popoare veci­ne ; Calea Moravei și Vardarului, arteră vie a peninsulei, pe care au circulat civilizații și popoare din vremuri imemoriabile . Marița saltă din munți ca să ducă și mării ceva (Continuu­ în pag. !!-a) ne disearanflate, strâns legate în ten­cuiala de beton armat a unui sim­ț im a­nt predominat, Dod­d Col­der oferă din belșug, amatorilor de teatru, elemente de impresie. Mâna d-lui Pop Marțian a fost isteață și condeiul deajuns de chib­zuit. Fără să piardă nimic din da­tele de valoare ale lucrării, eu iun­ simț teatral al cărui examen s’a prezentat onorabil, a organizat cu succes o desfășurare plină de in­teres și de patetism. Evocând la tot pasul teatrul de epocă mai apropiată creat de per­sonagii­le și conflictele consacrate de un Berstein, Lavedan sau Mi­­rabeaux (o­ cât de tare sufla din­ cușcă acel Isidor Lechat din „Les a­faires soni les afaires“) — sau pe alocuri uțiindu-se și capul cărunt al Orfelinatelor și Bastanzilor în­nourați de lacrimi, David Colder sprijinindu-se pe spatele robust al unui mare actor, se ține pe picioa­re, impunător. D. Romald Bulfinsky a creat cu bogăție de mijloace artistice ce de­pășesc șubrezenia com­poziei lite­rare, pe David Golder. E o cunună pe care timpul i-o așează firesc pe creștetul luminat in plin apogeu. Rolul de impresie al fiice­i pen­tru care se desfășoară drama a fost jucat cu potențe sugresive de d-ra Tantzi Cocea și strâns legat de al acesteia, acela al mamei și soției, crud ilustrata de d­-na Sylvia Fu­lda. O apariție albă, d-ra F. Stancovici. D. G. K­imb­ă a înfățișat un lanke sgârcit întrupat, iar restul ansamblului, exceptând figura de aureolă a d-lui Mihail Popescu s'a revărsat incoherent, cu sclipiri pe ici colo. Au j­urat d-nii: Ionel Țâranu, V. Ronea, Fl. Scărlătescu (realizat promițător ca și altă dată), V. Lă­­zărescu (pripit și înghețat, Mielu Constantine­scu (vechi conte de o­­peretă), Hociung, Focșeneanu, Al. Bottez, E. Obreja, Mircea Con­­stantinescu (gângav, bun și plân­găreț), N. Manolescu (un expresiv, și bine condus cap georgian, și alții destul de mulți și întunecați pen­tru ca să facă, la un loc, prea multe pete in soare, în regia d­­ui Soare ). Soare. Hlul Nicolau j Cronica dramatici Mill­ar: David Golder dramatizare .• A. Pop Marțian după Iréne­l&emirowslsi

Next