Neamul Românesc, mai 1934 (Anul 29, nr. 93-113)
1934-05-03 / nr. 93
Anul XXIX Nr. 93 pitșiaJă plătită în numerar eoni. aprobare! Dir. G ZIARUL PARTIDULUI NATIONALIST-DEMOCRAT DIRECTOR POLITIC I ^DACBUCUR^^NmrRATíA Í?1.,.3 Wal 1934 C____________________________________ I DIRECTOR NL IOEGA I StradaBREZOIANUNo.25,(etaj) 151 amhaimb* *nnatih>unni: 1000*.e> I M. ©eoroescu "~*M———■———■————.——————i—■------------— ----------------[.......... --............. ..... — ' 1 1 * ------------------ Telefon 3.70.88 'instrăinătate Pe un an. 1200 tei; Pe aase tunt, 000 lei Panamaua Tunurilor Un sfârșit de seziune... Ultima ședință a Camerei, ne-a oferit iarăși, o desfășurare a panamalei formidabile. Seletzky cu toate turpitudinile lui, cu toți beneficiarii din umbră, au defilat din nou, înaintea noastră. Și dacă ar fi să aducem un omagiu politicianismului trufaș, am face-o neștiind ce să admirăm mai mult în manevrele de Sâmbătă : îndrăzneala, sau imprudența.. E o îndrăzneală că autorii vastei panamale a bunurilor proaste și scumpe, să-și trimeată reprezentanții și mandatarii la tribuna Camerei, unde să ceară... sancțiuni pentru cei cari anulând imensa potlogărie, ar fi împedicat pregătirea armamentului. Și este o imprudență ca tocmai vinovații, cei din lumină și cei din umbră, să dorească aflarea adevărului. Ei nu se rezumă la calitatea artileriei și mitralierelor comandate, nici la etapele unor contracte suspecte, trecute repede prin filiera dubioasă a unui grup de interesați. El nu se isprăvește la prețurile enorme acceptate ocnașului Seletzky. Adevărul întreg, presupune cunoașterea tuturor vinovaților, și demascarea criminalilor cari au traficat cu apărarea Țarei. Iată de ce socotim odată cu opinia publică, mai mare imprudența, decât îndrăzneala politicianilor..Rolei d-lui Madgearu, apărător al unor comenzi oneroase de 15 miliarde lei, a fost de aceia, ingrat și penibil, pe cât de nefericită a rămas inițiativa. O retorică eftină, subtilizând acte și fapte, încercând să ocolească adevăruri arhicunoscute, nereușind să ascundă răspunderi grozave, — toate laolaltă, au compromis definitiv, — dacă mai era posibil, — pe cei cărora d. Madgearu a avut bizarul curaj să se ia apărarea. Nu e oare acelaș d. Madgearu care dădea comupă tonului Seletzky, certificat de „patriotism" în desbaterile care l'au trimes la ocnă ? Și cu ce autoritate putea vorbi un ministru al guvernelor național-țărăniste, sub care s'au perfectat angajamentele scandaloase ale Skodei, și cu jaful revoltător al budgetelor românești ? ...Dar noi suntem mulțumiți, cu toate acestea, de ancheta ordonată. Ea readuce pe tapet Panamaya Skoda. Cercetarea va descifra imensa turpitudine, și destinația miliardelor înghițite de traficanții indigeni ai Apărării Naționale. Și când adevărul se va cunoaște, multe din nesocotințele și din îndrăznelile vinovaților, își vor primi sancțiunile. WB. Preoții și Politica ■De câtva timp s’au mit ideea, ca preoții să mu fam politică. Privit faptul din anumite punncte de vedere, Ierarhii Bisericei noastre au, oarecum, dreptate. S’au găsit preoți cari înscriindu-se în club, politic și-au înjosit demnitatea nu numai de preot dar și de om,prim manifestări de slugărnicie față de „Șef“ în modul cel mai condamnabil, iar față de alt partid alăturându-se insultătorilor fără simpul și chiar bătăușilor. Scopul? Beneficii personale. Dar deja izolate cazuri condamnabile, a se lua măsuri generale sufocând o acțiune de principiu, cu obiectivul binelui obștesc, a unui corp educativ, al cărui aport, pe arena ipolitică este de incontestabilă valoare, constituie o greșală simțită. Să ne lămurim. Se nasc următoarele întrebări: Politica este o acțiune compromițătoare, condamnabilă, dăunătoare binelui obștesc, ori este onorabilă și folositoare? A se spune că este o acțiune ce compromite și păgubește Patrie, Stat, Neam, nici nu ne vine a gândi, ar fi dezastruos, întrucât este știut că politica este cea mai superioară organizație pentru conducera poporului, apărarea patriei, siguranța Tronului, tăria statului. Și această superioară organizație se întemeiază pe puterea poporului, și o Înaltă Minte — Factorul Constituțional. In scopul acesta suprem, toți factorii lucrători în stat și educatori în popor, sunt datori să ajute organizația superioară aducând la aria treenului politic, materialul cules cu coimpetință, de pe ogorul vieței sociale. Ori, nu se poate contesta, că preotul — adevăratul preot— este cel mai adânc cunoscător al vieței poporului, sub toate raporturile. Dar, presupunând că în politică sar petrece acte — ca să nu zicem ca se petrec — oare dăunează binele obștesc, are preotul dreptul, sau nu are a-și spune cuvântul, protestând și spunând adevărul? Și unde s-ar putea spune uu efect, decât acolo unde se fac interptarile fundamentale. Desigur, că are, întrucât el — preotul — este cel dintâi răspunzător de cumințenia ori rătăcirea poporului, atât față de legile statului, cât și în fața Lui Dumnezeu. Luând a doua ipoteză — care este cea adevărată — că, politica este acțiune de bine obștesc, ne întrebăm: Se cuvine, este îndreptățit preotul — noi zicem, și învățătorul — a-și spune cuvântul? Trebue , ca nu, se piardă din vedere, că îndrumarea poporului pe calea cea buna a vieței,, o poate face preotul cu învățătorul — adevărați misionari— fiind un desăvârșit acord. Aceștia sunt răspunzători pentru deraierile provocate de alții, nu primarul, notarul, perceptorul, «ori jandarmul, cari oricât sar abate, sunt salvați de „partid” și spiritul de castă. b) Biserica noastră creștină-națională, a luat parte în trecut, la politica țârei? Oare Domnitorii țârei și focerii nu se sfătuiau cu mitropoliții, episcopii și cu arhimandriții monastirilor? Dar pe Poipa Șapcă de la Izlaz nu l-au pus boerii în fruntea lor, când țara se găsea la o grea răspântie? Și câte exemple nu sunt! Se va răspunde: Pe atunci aveam a lupta împotriva streinilor, caire ajungând stăpâni în țara noastră, storceau vlaga poporului ,și avutul tăriei, cu puterea oficială, pe când acum nu mai suntem supuși nimănui. Da! Dar acum ne aflăm în fața unui rușinam mult mai periculos. Este oculta, care prinde în cursa ei, prin ochii periculoși de aspidă, pri conducători și pri popor, încât se vede un vaet general, fără a vedea unde este inamicul... Este o injectare morală cu serul lăcomiei murdare, care distruge sentimentul național și patriotic, pregătind o pustiire înfricoșătoare. împotriva acestor dușmani se impune pregătirea și mobilizarea unui dușman mult mai periculos, care pusă în frontul de luptă, să înlăture pericolul ce amenință neamul și patria. Această armată ar fi: biserica vie — cum a cerut-o profesorul larga — și școala, lucrând în desăvârșit acord, după directive luminate, emise de sus, fără opreliște de a face dare de seamă la ocârmuitorul sfat. Se mai zice, că intrând preotul în politică, pierde stima poporului. Da!r pierde acela care este caracterizat mai sus, pe când cel ce pune problema principial, arătând răul în mod obiectiv, nu insultând pe nimeni, acela câștigă stimă. Și dacă fiii bisericei noastre se răspândesc ori părăsesc biserica, aceasta nu din cauza unei politice onorabilă, ci din anumite abuzuri ce săvârșesc unii purtători ai cinului preoțesc, încât roșesc obrajii preoților de vialoare, cam cu mari silințe se stralduesc să șteargă petele aruncate bisericei de către „năimțți“. Împotriva acelora să se ia măsurile, cele mai aspre, conform Evangheliei — sentințele Mântuitorului Raul Christos: „Dacă ochiul tău stau mâna ta, te v atârnă, leapadele dela corpul tău“. Aici este rana cea mare, care trebuie vindecată. A fi preotul obligat să cultive numai supunerea oarbă și a nu avea voe să protesteze împotriva speculatorilor acelei supuneri, ne vom trezi de un cataclism mai grozav ca la 190? sau ca cel din Rusia, și atunci, ori câți eroi morali, sar ridica, va fi zadarnic. Pr. Ilie R. Neagoe *—•—------- ooo X’ OOO ------<—f „Educație naț ona’ă Ni se va da „educație națională" prin instrucția preregimentală și printr'o nouă organizație numită sovietic cu ce iese din legătura cîtorva litere din alfabet. Intențiile sînt desigur excelente. Nașii, Garda de Fier și asasinii de la Eusebiu Popovici, pot să fie satisfăcuți. Fără dînșii nu ar fi existat două instituții de Stat cu birourile și budgetele lor respective. Dar cred că pe altă cale se poate spera o îndreptare. Prin supravegherea cinematografului? Dar nu aceasta trebuie, ci o măsură mult mai radicală: trecerea lor la Ministerul de Instrucție Publică prin etatșare. „Educația" însă a co pliului e efectul stării de moralitate a oamenilor maturi și a spectacolului vieții publice în toate domeniile ei. Ea e determinată și de lecturile curente și de influența ziarelor. Cînd oamenii maturi nu vor umbla cu cuțite la spate și pentru cei mai buni amici ai lor, cînd presa nu va comite încercări de asasinate morale, cînd literatura nu va răspîndi miasmele porcăriilor și aburii otrăvicioși ai smintelilor moderniste, atunci nu ne-am mai teme nici că miniștrii vor fi omorîți de fanatici, nici că vom primi vizitele nocturne ale liceenilor hoți și ucigași. N. IORGA n Liceul vechi. Și eu am fost crescut, și noi, generația noastră, am fost crescuți în atitudinea aceasta de ridiculizare a oricărei idei, a oricărui sentiment, a oricării fapte — cine are vârsta mea aci în sală știe foarte bine că așa era — și scăpăm astfel, ieft’ea de orice situație. Și astăzi a mai rămas ceva din acea nenorocită EXTERNE — La Pars după miezul nopți, manifestanții s’au dedat la dezordinii. Ei au smuls pietrele pavajelor din districtul XIII și fiind încercuiți de poliție s’au baricadat în mai multe imobile. Spre ziuă poliția a hotărît luarea cu asalt a baricadelor. — Eri s’ promulgat noua Constituție a Austriei, ziua de 1 Mai fiind considerată de acum înainte sărbătoare națională. In discursul său cancelarul Dolfuss, a spus că 1 Mai este ziua de botez a noii Austrii prin care trebue să înceteze lupta dintre clase. Primul act al noii Austrii a fost ratificarea concordatului cu Vaticanul, care a fost semnat la miezul nopții, de către președintele republicii.___________ Este probabil că apropiata alegere președințială se va desfășura în catedrala istorică Sf. Ștefan. Din New Delhi (Indie engleze) se anunță că pe ziua de ezi, cu ocazia dezordinelor provocate de greviști, au fost grav răniți 150 de manifestanți. — După ultimei știri d. Barthou, ministrul de externe al Franței va vizita România în primele zile ale lunii Septembrie. — In locul d-lui Fey, vice cancelarul Austriei și ministrul siguranței demisionat eri, președintele republicei a numit pe prințul Starhemberg, conducătorul organizației Heimwehr. „Generația de astăzi Conferința d-lui prof. N. Iorga”la Cercul de studii al studenților în istorie După notele stenografie« La 6 Martie, d. prof. N. largă, invitat de Cercul de studii al studenților în istorie a rostit următoarea frumoasă și plină de îndemnuri conferință: Iubiți tineri scuzați-mă că am venit puțin cel mai târziu, ceasornicul de aci și ceasornicul mieu nu se potrivesc, dar cred că ceasornicul dv. sufletesc și ceasornicul meu sufletesc, s’ar putea potrivi. Să intrăm încă de la început în subiect. Vedeți dv., cu toate că oamenii n’au totdeauna vârsta anilor lor, căci sunt tineri mult mai bătrâni decât cum cred și sunt, pe de altă parte, bătrâni cu mult mai tineri decât își închipuie cineva — cu toate acestea sunt fără îndoială trei vrâste, luate în înțelesul cel mai general. Este vrâsta tineretului, fericita dvs. vrâstă, după aceia este vrâsta bărbatului, pe care v’o urez s’o ajungeți și s’o trăiți cât se poate mai puternic și cât se poate mai sănătos și, după aceia, este vrâsta înaintată pe care o putem numi a bătrânețelor, la care am ajuns eu. Fiecare din aceste vrâste are nevoe de un razim și razimul acestor trei vrâste este deosebit. Vrâstă înaintată a bătrânilor se sprijină înainte de toate — și vai, de bătrânul care nu poate găsi acest sprijin — pe amintirea lucrurilor pe care le-a făcut. Un om care a ajuns la o anumită vrâstă și nu are un trecut al lui, nimic care să formeze o basă, acela fără î ndoială este un om nenorocit. Vrâsta matură este acela care se sprijină pe fapta pe care o în Pentru dv. este deci o problemă de cea mai mare importantă: găsirea unui ideal, înainte de a vă arăta, pe temeiul unei cunoștinți de lucruri și oameni pe care dv., la vrâsta pe care o aveți, ar fi absurd să credeți că ați putut-o căpăta, înainte de a vă arăta pe baza cunoștinței de oameni și de lucruri pe care mi-au dat-o atâtea decenii, care mi se pare mie că este idealul deplinește, și nu este cineva vrednic să fie socotit în rândul oamenilor maturi, dacă nu este în stare în continuu să facă o faptă nouă. Iar, în ce vă privește pe dv., pe tineri, dv. nu aveți pe ce amintiri să trăiți. Amintirile dv. recente, de liceu, de copilărie, vor avea un mare farmec pentru dv., și, după ce vor trece foarte mulți ani de zile, și atunci vor fi pentru dv. o mângâere, un îndemn, lucrurile rele se vor estompa, dușmăniile vor slăbi, vă veți împăca, dela o bucată de vreme, chiar cu propriile dv. greșeli. Pe de altă parte, dv. nu vi se pot cere fapte. Cine vă cere dv. fapte greșește și, dacă dv. admiteri într’adevăr să serviți fapte cuiva care vi le cere, sunteți pe o cale greșită. Dv. sunteți în căutarea unui ideal. Idealul acesta este cela ce vă preocupă, ceea ce trebuie să vă preocupe pe dv., vi se cere a găsi idealul cel adevărat, a vă pregăti la această vrâstă pentru faptele pe care le veți face și care fapte nu vă pot fi cerute acum. — Ba eu merg și mai departe și zic, nu vi se poate cere nici măcar fixarea definitivă a sufletului dv. Sufletul dv. foarte multă vreme trebuie să rămîne încă deschis. Sunt atâtea influențe venite din lecturile dv., din cuvântările, din cursurile pe care le auziți, din tot ce vă stă împrejur, așa încât un tânăr care și-a închis sufletul la douăzeci de ani și spune: eu nu mă mai pot desvolta mai departe, tânărul acesta a săvârșit o greșală față de ceiace își poate da el însuși, ca și față de ceia ce îi poate da viața, către care trebuie să tindem (fără a crede că idealul acesta este de realizat de astăzi pe mâne cu câteva formule, căci, cu cât vă grăbiți mai mult, cu cât formularea găsită este mai clară, cu atât vă înșelați mai adânc) înainte de toate vreau să vă arăt cum s’a format în generația mea un ideal care a fost transmis generației următoare, generației părinților dv. Intâiu vă voiu arăta cum s’a format idealul generației mele și, al doilea, cum idealul acesta a fost transmis generației următoare, care este a părinților dv. Fiindcă, precum v’am spus, relația dintre mine și dintre dv. este nu dela părinte la copil, ci de la bunic la nepot, fiindcă eu sufletește sunt fără îndoială bunicul generației dv., și cei cari v’au născut pe dv., cei cari au luptat în timpul războiului de unitate națională, aceia erau copii mici se poate întâmpla chiar că mă înțelegeam nițel mai bine cu copiii decât cum, în unele împrejurări, m’am putut înțelege cu nepoții. Generația mea și-a găsit idealul cu o foarte mare greutate. Ea a întâlnit în drumul ei o mulțime de elemente de rătăcire, și este un merit pentru această generație că, având să aleagă între două drumuri, a evitat drumul cel rău și a găsit drumul cel bun. Pentru ca să vă dați seama dvs. cât de grea a fost alegerea aceasta în timpul generației mele, trebuie să vă amintesc un lucru, pe care dvs. îl puteți cunoaște prin istoria literaturii —, dar, cum nu avem o bună istorie a culturii românești, ca și o istorie contimporană a literaturii române, pe care o scriu acum —, este pentru mine o nevoie să vă arăt care era spiritul pe vremea când aveam eu vreo douăzeci, douăzeci și cinci de ani. Zeflemea — cuvântul este turcesc și turcească este și apucătura, un fel de orientalism putred și obraznic —, a mai rămas ceva, și la București, și în anume părți din provincie; a mai rămas ceva din acest postjuniimism, care ne îmbătrânise pe noi la douăzeci de ani. Noi, ne-am deprins pe urmă să ne ținem drept, dar am intrat în viață gârbovi, cum n’ați intrat dv., și aceasta trebuie să o mulțămiți la două generații care v’au precedat și care au dat o luptă ca să dispară această veșnică îndoială junimistă pe care am apucat-o noi. Am intrat gârbovi din două motive, care amândouă vă sunt cruțate dv. Din cauza vechiului liceu, care era un chin. Nu aveți dv. ideie de ,ce înseaamnă chinul acesta, cantitatea enormă de lucruri care trebuiau memorizate, lipsa de contact între profesori și elevi, disciplina aceia, uneori brutală, pălmuind și sentimentele cele mai naturale. In închisoarea aceasta am trăit multă vreme: în visurile noastre se mai întoarce încă groaza lecțiilor și examenelor. Și apoi am găsit o Universitate care nu sămăna cu Universitatea de acum. Ce dă Statul astăzi? Dă mai Și, în atmosfera aceasta de bătrâni de douăzeci ani se mai adăuga încă un lucru. Dv. aveți o literatură românească foarte bogată, deși alegerea in această literatură e grea; este o parte cu totul nesănătoasă, este un număr de făcători de versuri, cari sunt absolut nebuni. Am citit ultimul număr din „Viața literară“, și acolo sunt trei poezii pe baza cărora poate să trimeată cineva cu certificat medical pe toți acești autori la casa de sănătate. Dar aveți alături de această literatură și o literatură poetică foarte bine reprezintată, de ex. un Nichifor Crainic, o literatură care este fără î ndoială foarte frumoasă, chiar dacă a alunecat puțintel în articole de gazetă, care acestea nu sunt totdeauna chiar așa de cuminți, cum este metrica versurilor. Poezia’ lui, mi-am făcut o plăcere s’o recomand, cum mi-am făcut altă dată plăcerea să recomand și poezia d-lui Octavian Goga, pe vremuri, — cînd nu făcea nici un fel de politică, ci era poetul tânăr care avea numai nația lui în inimă, durerile și speranțele Ardealului, iar datoria mea a fost totdeauna să deschid larg ușile oricui aduce cu dânsul putere sufletească; natural, oamenii se mai pierd din ochi după aceasta. Oricum aveți o literatură și mai slaba și mai bună, dar gândiți-vă dv., ce literatură românească aveam la 1890. Această dată înseamnă doar tinereța lui Vlahță, „Sultănica“ lui Delavrancea, înseamnă pe lângă aceasta și piesele lui Caragiale, care, în ce privește influența lor asupra sufletul românesc este altă chestiune. Valoarea estetică a lui Caragiale este extraordinară, în ce privește formarea sufletului unei generații, de la început până la sfârșit este întristătoare, una este literatura, alta valoarea morală care se desface dintr’o literatură, mult decât poate, și cât de puțin dădea Statul atunci! Treceam printr’un bacalaureat complet și după aceia venea examenul de intrare, ca bursieri la Universitate, din care scăpau doar câțiva, și, când la capătul tuturor acestor lucruri pătrundeai în viață, erai âncuratjurat de-o atmosferă în care nu era nici măcar curentul acesta viu pe care-1 provoacă azi luptele de partid. Se pare că subt șaisprezece partide politice, alții spun că sunt douăzeci și cinci; eu, cred că dacă ar aduna cineva cu 25, poate cifra ar fi mai apropiată. Dar vedeți, oricâte ambiții ar exista, oricâte formule copilăroase, oricât front al unei demagogii condamnabile ar represinta acestea 6 plus 25 de partide, încă lupta lor dă oarecare viață; pe când atunci se știa pe vremea de bătrâneță a regelui Carol I-iV, care, ca orice om de vârsta lui, doria să guverneze comod,—că era partidul liberal și era partidul conservator, cădeau liberalii, veniau conservatorii, de multe ori se înțelegeau între dânșii de la început și câtă vreme să stea un partid, ca să nu deranjeze celălalt. pe Așa era deci atunci când in fața junimismului care știa și nu credea a apărut socialismul, care se predica la Iași, și pe urmă a trecut și la București. Cine din generația aceia n’a avut un moment de simpatie pentru socialism ? Socialismul dela Iași, era reprezintat de cei doi frați Nădejde — Gheorghe și Ion Nădejde, care, acesta, știa tot ce vreți, dela dicționariul limbii latine, la limbile slave, la mineralogie, la zoologie, la botanică, în care frații ne omorau cu niște cărți de școală îngrozitoare, — ca știință absolut la nivelul occidental, numai cu învățătura lor occidental din cărțile lor ne dădea gata la sfârșitul anului. „SOCIALISMUL" Socialismul acesta plecase de la un strein refugiat în Iași, doctorul Russel, și pătrunsese repede în tineretul de atunci Cum se formează un ideal 4b Literatura de astăzi D. PROF. N. IORGA 1 Pe vremea aceia era marele curent al „Junimii“. Junimea aceasta de la 1866—1870 însemna : lovirea crudă, distrugătoare în vechiul naționalism frazor al anilor 1850—1860. Generația marilor naționaliști se isprăvise, iar cei cari veniseră pe urmă erau mult inferiori. Nu vreau să li spun numele, deși unele îmi vin pe buze, ca numele lui V. A. Urechiă, care era fără îndoială un tip reprezentativ cu cele mai bune sentimente, dar a cărui cultură fusese căpătată întâmplător, când ici, când colo, și neținută împreună de vre-o disciplină. Și generația aceasta, represintată în acel moment de câte un om, cum v’am spus, cu cele mai bune intenții și foarte harnic, cum era Urechiă, neavând basa de la început, disciplina aceia strictă care se întâlnește in Apus, atunci a venit Maiorescu, au venit și alții din Occident, unde-și făcuseră studiile —, și, natural, contrastul era foarte puternic între animea o perfectă educație, câștigată la Berlin, Giessen, Paris, de un Maiorescu și ceia ce găsea Maiorescu și generația lui împrejurul lor —, natural, cel care era mai bine pregătit nu și-a dat sama de ce sunt mai puțin pregătiți ceilalți, nu și-a dat sama că o formă stângace poate să acopere un sentiment real și sentimentul acesta real să săvârșească o faptă bună —, ci critica a pornit. A fost o critică aspră, crudă, ■_ și vă pot spune și o spun și în scris în acea istorie a literaturii contimporane la care lucrez acum —, critica aceasta a fost prea aspră, și prea crudă. Oamenii aceia trebuiau deprinși la mai bine, iar nu intimidați de la început. Natural, atunci când Întâlnești pe cineva care este supt cultura, supt inteligența dumitale, îți vine a râde, dar râsul acesta trebuie înfrânat, pentru că, dacă râsul din când in când este dovada unui spirit critic și a unei sănătăți intelectuale, râsul obișnuit în fiecare zi, față de orice, ajunge să fie un rânjet și rânjetul acesta este foarte ușor la îndemâna oricui: rânjește nu numai omul superior, care are motivele sale, dar rânjește și cine știe ce secătură pretențioasă care a învățat rânjetul acesta de la un om care avea motive să aibă această atitudine. Continuare în pag. II-a fost 15 ani ministru al Portugaliei la București, — scriitor apreciat și mare prieten al României. D. M. DE BREDERODE