Neamul Românesc, octombrie 1935 (Anul 30, nr. 213-237)
1935-10-01 / nr. 213
Anul XXX Nr. 213 ftLxa peșteli pliată în nume«« «onf- «cwifaăjft-I Dk C3~l» P. T. T. X», IF50SO9S& nmrvwn dat ftil REDACȚIA 31 ADMINISTRAȚIA I Marți I Octombrie 1935 C ____________ ~ I DIRECTOR ATAsta Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) , La3 JSSSISI n. georcescu IVÂWB BUCUREȘTI îl) A #B*á I abonamente ------------------------Telefon 3.70.88 I ln s*răinătate: Pe un an»1200 toti pe sase luni*600 tet | Demnitate națională O dovadă puternică de inimos naționalism constitue scrisoarea primită de la un român din America, publicată de noi deunăzi. E vorba de cazul înlocuirii numelui străzii Mareșal Presan din Cernăuți, cu acela de Mayer Ebner. Faptul nu a fost până acum confirmat nici desmințit, în mod oficial, așa cum ar trebui. Protestarea prilejuită de această presupunere într’adevăr demnă de a stârni indignarea unui bun român, oriunde s’ar afla, dă loc unor îmbucurătoare constatări. Sentimentul național se arată puternic și permanent în inimile celor îndepărtați de patrie, păstrând cu aceiași curățenie mândria și dorul de pământul părăsit. Urmărind cu nerăbdare, pornit de jignirea ce se aducea celui mai înalt sentiment, românul din America a așteptat, în aceiaș revistă, „Convorbiri literare“ de smințirea ce se cuvenea. Mai ales că această revistă reprezintă cea mai veche publicație din România, care fusese dată ca exemplu în străinătate. Dar până acum nici o satisfacție nu s’a dat. Protestul trimis către ziarele românești, cere această satisfacție, neîntârziat. Admirabila atitudine a fraților de departe se desemnează astăzi simbolic, servindu-ne ca un luminos exemplu și un puternic îndemn pentru lupta națională de ridicare a țării la demnitatea ce i se cuvine. O dovadă strălucită care rămâne neștearsă. Cu toți atașații de presă, dintre care unii nu fac nimic, considerind situația lor ca un fel de bursă fără nevoie de examen, nu știm că suntem atacați și nu știm care e rostul acelui care atacă, deci mijloacele care trebuie găsite față de dînsul. De atîtea ori am descoperit eu însumi odioase pamflete, pe care nu le semnalase nimeni. Ziarele ele înseși n'au de obiceiu corespondenți în străinătate, cum ușor ar putea să fie atîția din miile de studenți risipiți pretutindeni cari, chiar dacă-și caută de carte, nu-și dau cea mai mică osteneală de a răspîndi, ca emigrații de pe la 1850, cunoștința țerii și neamului lor. Și alte popoare au legații care sunt adevărate laboratorii ale unei propagande inteligente și active, iar în jurul ministrului și secretarilor e un întreg tineret căruia nu-i scapă din vedere nimic din ceia ce privește pe ai lor. Dar, și cînd luăm condeiul în mînă, ce prost serviciu facem, de cele mai multe ori, cause romînești. Afară de cîteva cărți bune pe vremea războiului, fiecare se crede înzestrat din naștere cu cunoștințele, așa de variate, care se cer pentru a îndeplini o astfel de sarcină, iar în ce privește talentul, puțini sînt între a noștri cari să nu creadă că în această nație binecuvîntată e un fel de bun al tuturora. Și ce lungimi vage acolo unde se cere lămurirea scurtă și precisă.„Apărarea noastră in străinătate“J N. IORGA Nu s’a făcut nimic pentru Basarabia Așa a declarat d. Pantelimon Halippa, d-lui Mihalache, cu ocaziunea unui congres naționalțărănist ținut la Chișinău, și ce este mai trist, este : „că nu s’a făcut nimic, nici pentru restul țarii“. Totuși partidul național-țărănist a făcut împrumuturi de zeci de miliarde, pentru care țara trebue să plătească procente fabuloase, și strânși cu ușa, trebue să peregrinăm pe la ușile bancherilor străini, cerșind pomana amânărilor și mila de a cumpăra și de la noi, ceva din produsele țării noastre. D- Halippa avea dreptate, glasul său n’a fost ascultat și toată stăruința sa, a rămas zadarnică. De aceia, într’un moment de reculegere sufletească, a vorbit adânc, energic, arătându-și toată amărăciunea sa. Dar n’au fost ascultați nici alții. Chiar eu, ca român, cu adevărată dragoste de țăran, în anul 1928, după alegerile făcute de partidul național-țărănist de sub conducerea d-lui Maniu, am făcut un memoriu și l’am trimes prin scrisoare recomandată d-lui prim ministru de atunci, adică d-lui Iuliu Maniu. î’am arătat starea mizeră în care se afla țăranul nostru din această parte a Moldovei și am propus d-lui Maniu să oblige pe deputații și senatorii partidului său, să primească numai 10.000 lei pe lună, în vedere că majoritatea lor erau oameni simpli și deprinși cu nevoile, iar restul să se rețină și să se constitue o bancă de ajutor al țărănimii și de sigur că și membrii opoziției din Parlament, ar fi acceptat să ia parte. Am făcut calcule, am arătat că țăranii din aceste părți sunt desculți, în zdrențe, plini de insecte, nehrăniți suficient și mulți bolnavi. Vitele lor fără adăpost și fără hrană. Și l’am rugat fierbinte în scopul creerii acelei bănci, al cărui capital ar fi putut ajunge la sume însemnate și ar fi ajutat mult pe bieții țărani, iar de alta, deputații și senatorii, care deveneau acționarii acestei bănci, ar fi avut marele merit că, ei, aleșii poporului, au ajutat la o mai bună stare a țăranului. Dar nu s’a făcut nimic. Iar țăranul a rămas tot ca mai ’nainte, fără ajutor la nevoie și cu nădejdea numai la brațele lui și la D-zeu ;și dacă nu intervenea legea conversiunei și admiterea plății, în natură, a sumelor datorate pentru sămânță primită în anii de secetă, nu le rămânea decât cu traista în băț, cu femeia și copiii după el, să ia drumul codrului. Mă întreb unde este dragostea pentru țăran. In sânul cui se cuibărește dorința de a-l ajuta. Ce au făcut pentru el așa zișii țărăniști ? Să ni se arate tot ce s’a făcut și numai după se va face dovada, pot să se numească țărăniști, căci altfel acest termen reprezintă o profesiune, care servește să speculeze nevoile și durerile poporului de la țară, spre a ajunge la putere, nu pentru dragostea lui, ci pentru ridicarea sa. Această dovadă însă, nu se poate face și bine a spus d. Halipa că nu s’a făcut nimic pentru Basarabia, cum nu s’a făcut pentru nici o parte a țărei. Vorbe goale, baloane de oxigen, se umflă în fiecare congres țărănist, însă când au fost la putere și au gospodărit țara, n’au făcut decât să dea rețete crezând că bolnavul se vindecă cu rețeta, nu cu leacul. Dr. C. Ionecu avocat Chișinău Italia grăbește începerea acțiunii militare Roma, 29 (Rador). Cercurile oficiale declară că mobilizarea generală a armatelor abistidene, anunțată oficial, va grăbi începerea acțiunii militare. Ziarul „Le Matin“ anunță din Roma că semnalul pentru dezlănțuirea ostiliiitățillor între Italia și Abisinia ar putea să fie dat pe la mijlocul săptămânii viitoare. Mobilizarea generală a forțelor fasciste, așteptată de zece zile, se va face în ajunul zilei în care se va da trupelor italiene din Africa orientală ordinul de a ataca pe abisinieni. Omul legat care se sbuciumă In mijlocul Europei este — să fim drepți măcar acum, la ceasul marilor socoteli care se pot îneca în cel mai bun sînge al omenirii, — omul legat care se sbuciumă. Nu e a ne declara împotriva tratatelor, care au făcut atîta dreptate și decît oare ceva mai bun nu se poate, dacă o spunem. La 1914 cine s'a ridicat pentru dominația lumii, brutal cucerită și realizată fără milă, a fost un împărat romantic, cu ambițiile nemărginite în toate domeniile, cu talente rătăcitoare și fără cumpănă, o lume de curteni deprinsă a-și măguli căpetenia, o clasă militarista formată prin anii 1860, o intelectualitate slugarnică, agitînd ideale imposibile pentru a plăcea stăpînului și înșelîndu-se cu exemple din lumea romană, și o bandă de fabricanți de arme, flancată de „național-economiștii" îndemnînd către pradă Această coaliție a nenorocit lumea, și a căzut. Bestiile s'au dus, și a rămas un popor sedus și amețit, care merita dreptate. I se cuvenia adecă aceia ce au făcut aliații contra lui Napoleon cînd au osebit de genialul împărat poporul francez el însuși. La Versailles însă poporul german a fost solidarizat cu aceia care-l minaseră la măcel și, desfăcînd din Germania teritoriile luate de Hohenzollerni de la alte nații, i s'au luat coloniile, i s'a oprit expansiunea economică și i s'a dat un certificat de criminali care privia numai pe șefii ofensivei învinse. Rezultatul a fost că poporul german, în lipsa unui șef, s'a dat celui care striga mai tare revanșa. Și lumea se resimte de starea anormală a acestor vre-o șaptezeci de milioane. N. IORGA Noua „bombă“ nevi^^nisiâ" La ordinea zilei, ducerea celor câțiva deputați francezi la Budapesta. Și încurajările ce au făcut aceștia revizioniștilor maghiari. Când Franța nu avea raporturi cu Rusia, propaganda sovietică găsea totuși parlamentari francezi pe care să-i ademenească să meargă la Moscova, prin mijloacele pe cari le folosesc, în mod obicinuit, oficinile de propagandă. Și cari se cunosc. Escrocul Stawiski a găsit și el câțiva deputați francezi cari să se lase recrutați pentru scandaloasele lui operațiuni incorecte. Aceștia vor apare pe banca acuzaților în procesul ce se va desbate luna viitoare la Paris. Când contele Windischgmetz, umul din capii propagandei revizioniste de la Budapesta, falsifică franci francezi, el a găsit elemente în Franța care să se angajeze cu plasarea lor acolo. La noi Bruno Seleszki a aflat complici pentru prădarea Statului român cu circa 2 miliarde lei în chiar inima guvernului dela 1930. Iar la dispoziția escrocilor Vasilescu-Nacht s’au pus elemente oficiale cari azi stau alături de ei în fața instanțelor judecătorești. Acum, propaganda revizionistă dela Budapesta — care știm cât sacrifică ea himericelor visuri maghiare — a recrutat câțiva parlamentari francezi și aceștia, mergând la Budapesta, au cântat pe struna simpatică celor de acolo. Admițând că angajarea acestora nu s’a făcut numai pentru atât. Că ei și-au luat obligația să ridice glasul și în Parlamentul francez pentru revendicările revizioniste ale Ungariei. Dacă primul lor gest — ducerea la Budapesta —, a stârnit în Franța furtuna de indignare generală care a explodat în presa pariziană prin condeiul emerit al marelui publicist d. Búré, desigur că banca ministerială, toate partidele republicane și întreaga oficialitate din marea noastră aliată și amică vor ști să înfrâneze zelul profitorilor pe urma largeței oficinei revizioniste din capitala Ungariei. Căci nu a rămas colț de lume nereprezentat la masa verde unde s’a desbătut și tranșat marele proces al bimilenarei noastre nedreptăți, la 1919. Și n’a fost Stat în omenire, care, să consimtă atunci pripășiților barbari din pusta Panoniei a mai ține subt jugul lor popoare în care pulsează o viață națională închinată păcii, liniștei și ordinei în Europa. Continuare Cuplul fi-lut». longa La Văienii de Munte Români și ne-Romăni— Români, minoritari și Evrei Au venit deci elemente răzlețe, dar până în secolul al XVII-lea, până pe la 1650 nu era nici în Moldova o populație evreiască vrednică de considerație. Atunci au apărut anumiți arîndași sau arendași, — cîrciumari, formând o foarte mică minoritate evreiască. Cea dintâia persecuție contra Evreilor e a Cazacilor lui Timuș Hmilnițchi la Iași. Când s’a măritat Ruxanda, fiica lui Vasile Lupu, cu groasnicul fiu de șef cazac, care în timpul nunții stătea ca un urs în vizuină și-și mânca unghiile, iar broștele lui se îmbătaseră de nu mai știau de ele. Cazacii dădeau goană prin Iași după Evrei și se pare că erau vre-o sută de Cazaci după un singur pui de Evreu. Așa au fost lucrurile până în epoca Fanarioților, când avem a doua fază a pătrunderii Evreilor la noi. Fanarioții au guvernat după sistemul turcesc, care era, de altfel, cel bizantino-roman. După acest sistem monarhal, stăpânul legal al tuturora, căuta să atragă cât mai multă lume străină la sine. Marii colonisatori până în Asia au fost împărații bizantini. Și, în schimb, la Filipopol s’au așezat elemente asiatice. Domnii fanarioți au primit deci pe Evrei pe care i-au constituit în breaslă deosebită, pe un teritoriu orășenesc mărginit, în care oamenii trăiau și se administrau privește contribuția fiscală personală. Nu venia’ omul Cămării domnești să strângă venitul, ci un anume funcționar al comunității respective indeplinea această lucrare. Din acest venit o parte îi venea Domnului, așa că Fanariotul, care era necontenit presat de la Constantinopol ca să scoată bani, era încântat să aibă un număr cât mai mare de clu Ienți de aceștia care-i aduceau după rosturile lor, neamestecând venituri, sigure și ușoare de coduse cu populația celalaltă. Astfel de alcătuire avuseră și Sașii din Baia, cu pităria lor, cu berăria lor, cu cârciuma lor, locul lor de judecată, etc. Tot așa erau organizați la început Evreii din Moldova. Statul nu avea a face cu ei nici înțe fes. Așa au mers lucrările în tot secolul al XVIII-lea. In al XIX- lea Domnia fanariotă a dispărut și atunci sistemul turco-bizantin nu mai are aplicație. Apoi s’a introdus acum un lucru nou. Vechii Evrei erau negustori, dar puțini, căci se loviau de breslele românești, care erau așa de bine organisate, negustorii având așa de mare trecere încât și Domnul țării își ridica pălăria, cum o spune o anecdotă de la Duca- Vodă, în fața lor. Dar de la un timp moda s-a schimbat și au început să vie articole din străinătate. Articolele acestea aveau nevoie de cineva care să fie legătura cu locurile de unde ele veniau și, cum cele mai multe erau aduse din Austria, jargonul evreo-german era un foarte bun mijloc de-a păstra (Continuare în pag. --------xxxțfxxx-------11-a) Abisinia decretează mobilizarea generală » Addis Abeba, 29. (Rador).— In cercurile informate se crede că mobilizarea armatei se va decreta la 1 Octombrie. In cazul acesta, ostilitățile ar putea începe până în 15 zile. Scrisoarea împăratului adresată consiliului Societății Națiunilor a produs o adâncă emoție la Addis Abeba. EXTERNE — Negusul a trimis președintelui consiliului Societății Națiunilor un mesaj în care spune : „Rugăm consiliul Societății Națiunilor să ia cât de repede cu putință toate măsurile de precauțiune împotriva unei agresiuni a Italiei, deoarece a sosit momentul în care am lipsi dela îndatoririle noastre dacă am amâna încă mobilizarea generală a armatei. ..Mobilizarea nu va atinge cu nimic ordinele date trupelor abisiniene de a se menține la distanță de frontieră, și afirmăm din nou hotărîrea noastră de a colabora totdeauna și în modul cel mai strâns cu consiliul Societății Națiunilor“. — Alegerile pentru Dieta din Klaipeda (Memel), ce au avut loc eri, au fost prelungite și astăzi, când ele vor lua sfârșit. — Ziarele franceze sunt îngrijate de probabila isbucnire a răsboiului italo-abisinian și de consecințele ce le va avea în Europa. Acest răsboiu va slăbi poziția Italiei pe continent, de care lucru se va folosi Germania. Ungaria a și pus la dispoziție aviației germane, teritoriul și aerodromurile sale. De altă parte, spun ziarele, Germania face presiuni asupra Ungariei pentru ca aceasta să-și rea complecta libertate de înarmare. Jacques Ancel despre frontierele A apărut în a doua ediție studiul „Les frontières roumaines“, datorit d-lui profesor Jacques Ancel de la Institutul de înalte studii internaționale al Universității din Paris. Tipărit la Imprimeria Națională prin îngrijirea Direcțiunii presei din Ministerul Afacerilor Străine, sub forma unei broșuri de șaptezeci de pagini, cu o hartă și cu numeroase ilustrațiuni, și cu o prefață scrisă de d. prof. N. Iorga, acest studiu plin de constatări originale, prezintă un deosebit interes. D. prof. Ancel e cunoscut de multă vreme prin lucrările sale importante de geografie politică privitoare mai ales la stările de lucruri din Sud-vestul Europei. Pentru d-sa frontierele românești fixate de tratate corespund unor limite firești ale desăvârșitei unități geografice și etnice pe care o constituie teritoriul locuit de Români la nord de Dunăre. Studiul e rezultatul unei anchete conștiincioase făcută la fața locului acum câțiva ani. Traseul frontierelor noastre e analizat de către distinsul profesor francez cu o excelentă obiectivitate, în toate cele trei segmente principale din care se compune : frontul moldovenesc pe Nistru, frontul muntenesc pe Dunăre și la Mare și frontul ardelean, în câmpia Tisei. Intre aceste frontiere, toate situate în șes, se înalță miezul muntos al țării, axa Daciei de altă dată și a României de azi. Concepția esențială a d-lui Ancel e că aci a fost teatrul unei aprige lupte de secole între geografie, care a determinat unitatea firească a țării și a poporului român, și o istorie vitregă care în chip fatal a impus Carpații ca o graniță europeană între două popoare asiatice de stepă : Maghiarii și Turcii. întregirea României, încoronarea unei evoluții de o jumătate de secol, în care s’a izbutit, să se îndepărteze de Carpați, și expansiunea turcească și stăpânirea maghiară, nu reprezintă decât o justă biruință a geografiei asupra istoriei. Cu aceste concluzii și cu îndestulătoarea documentare care stă la baza lor, cartea d-lui Ancel constituie o deosebit de prețioasă contribuție la lămurirea opiniei publice europene asupra adevăratului rost al frontierelor noastre actuale. A APARUT DISCURSUL D-LUI PROFESOR IORGA rostit la adunarea Comitetului nostru Executiv din Vălenii de Munte. Prietenii noștrii găsesc broșurile la d. dr. P. Topa, secretar general al partidului Național Democrat. ansamblul teatrului Ligii Culturale a piecat înlulme. Trupa de teatru a „Ligii Culturale“ de sub președinția d-lui N. Iorga a pornit Vineri, în turneu. De astădată propaganda „Ligii“ se va desfășura în orașele : Cernăuți, Dorohoi, Fălticeni, Vaslui, Bârlad, Botoșani, Bacău, Focșani, Buzău, Târgoviștea, C.-Lung, Pitești, T. -Măgurele, Craiova, Târgu-Jiu, T.-Severin, Lugoj, Timișoara, Oradea, Satu-Mare, Cluj, Tg.-Mureș, Sibiu, Brașov și Ploești. Se vor reprezenta : „Convertirea unei președinte“, de d. N. IORGA ; „Avarul“ de Maliere ; „Anonimul“ de Arnold și Bach și „Extemporalul“ localizarea d-lui Paul Gusty. Primele reprezentațiuni ale ansamblului au avut locuri la Cernăuți cu „Convertirea d-nei președinte“. Azi, mâine și poimâine se vor reprezenta alternativ această piesă și „Avarul“ de Moliére. Trupa e formată cu d-nele : Nella Mircescu, Venera Milicescu, Cecilia Bărbulescu Sincu și Angela Demetrian și cu d-nii: Vasile Brezeanu, St. Carabia, Cezar Teodoru, N. Massim, Damian și Angelescu. Secțiunile locale ale „Ligii Culturale“ pregătesc o frumoasă primire ansamblului teatral al „Ligii“. Turneul va dura o lună. Teatrul lui Nicolae R. PUSE CU SUBIECTE DIN ISTORIA NAȚIONALA — Continuare — „Un domn pribeag” s-a bucurat la început de obișnuita neatenție, cum spune Nicolae Iorga : „Dar cine să se oprească atunci asupra unor asemenea încercări ale omului pe care toată tânăra literatură, recomandată și ajutată de dânsul, îl renega cu patimă și pe care vechii prieteni, despărțiți de scrisul literar, deși Delavrancea își reprezintă pitoreștile înjghebări dramatice, îl uitaseră cu totul... Eu persistam (admirabilă tenacitate n. m.) în credința, care nu m’a părăsit niciodată, că am ceva de spus și că, în cea mai sălbatecă tăcere, păstrez datoria față de mißt însumi de a o spune, făcând apelul suprem la urmași”. (Op. cit. p. 153) Mai târziu ea s’a reprezentat cu succes — nu cu cel meritat — la Teatrul Popular din București și la Teatrul Național din provincie, la Cluj de pildă S’a publicat mai întâi împreună cu Mihai Viteazul și învierea lui Ștefan cel Mare, supt titlul „Trei drame” la Vălenii de Munte în 1912, iar apoi în volum separat în București la 1930. „Constantin Brâncoveanul“ diferă de înălțimea celei precedente. Momentul ales este după moartea lui Șerban-Vodă. Actul I. este aproape un monolog. Se arată pretențiile la tron ale Doamnei Mitria, văduva lui Șerban, pentru fiul lor Gheorghe. Dar boerii conduși de Cantacuzini nu-l vor și-l aleg pe Brâncoveanul. Acesta la ’nceput nu primește. De ce să-și jertfească tihna casei și a familiei sale, pentru împovărătoarea sarcină a domniei, împrejurările însă și insistente boerilor îl silesc să cedeze. Pentru jertfa tihnei sale va fi răsplătit cu moartea. Nerecunoașterea jertfei pe care o face un om ce-și părăsește grijile și lucrurile sale, treburile sale, pentru greutatea unei măriri ce n’o dorește, e o temă scumpă lui Nicolae Iorga și va mai face obiectul și a altor piese. Brâncoveanu se codea și avea dreptate. Domnia era grea pe atunci. In cele 5 acte se vede că merge din ce în ce spre pieire, pierde liniștea sa dinainte, până când pârât de însuși Cantacuzinii ce-l siliseră să primească tronul, e dus la Poartă și omorit, mai mult pentru trufia acestei familii ce se credea atotputernică în țară. Vodă Brâncoveanul, e arătat în toate fazele domniei sale, e caracterizat așa cum îl caracterizează istoria, domn bun și iubitor de țară, mișelește omorut. Nicolae Iorga redă’ via’ța-i tragică, simplă, fără conflicte mari și desfășurări dramatice, neprevăzute, mai mult descriptiv, prea discursiv, deloc dinamic. Conflict există între Brâncoveanu și Cantacuzini, și în sufletul lui Brâncoveanu se dau mari lupte. Piesă de început însă, are unele scăderi inerente, are ceva didactic, prea multă istorie și puțină tehnică dramatică. Sunt multe învățăminte, dar mai ales multe idei și atmosferă istorică complectă. In ea apar mai ales tipuri interesante pentru desvoltarea națiunii și culturii noastre, cum e, pe lângă Brâncoveanu, Constantin, Radu Popescu, Radu Greceanu, cronicarii și poetul Ienachi Văcărescu, — toți au luat parte la desvoltarea noastră culturală, continuând tradiția cronicarilor sau începând lirica cultă, pe baza celei populare. Dacă deci are unele scăderi teatrale, în special lungile monoloage cari fac ca personagiile să nu fie vii și din actor, mai mult un orator, decât un om viu ce trăește sentimente sau idei, ea are însă prin frumoasele sale versuri o valoare literară, dar mai ales prin tipurile și împrejurările ce le aduce in scenă, o mare valoare culturală. Eroica și fulgerătoarea figură — mai ales prin dramatica sa viață și tragicul său sfârșit, — a lui Tudor Vladimirescu, nu se putea să nu-l atragă pe Nicolae Iorga. In „O viață de om“... (p. 132) d-sa spune : „Din trecutul nostru în legătură cu noile revelații despre Tudor Vladimirescu, luasem figura care mi se părea că trebue corectată și Întregită a eroului revoluționar dela 1821, pe care am prezintat-o într’o dramă dela 1921, încă, o ediție sibiană s’a adaus la aceia eșită din chiar tipografia mea“. Și în această piesă ne aduce personagii reale din istoria noastră politică și culturală, ca Glogoveanu, Golescu, Episcopul Harion. Este scrisă în proză, lucru ce face să câștige în realitate, — deși poate pierde din punct de vedere poetic, deoarece piesele în versuri datorită acelei cruste a versului par uneori forțate, personagiiile nu pot vorbi natural. Cele scrise în proză sunt mai omenești, o limbă arhaică, colorată, potrivită timpului și locului în care acțiunea se petrece. Conflictul isbucnește din primele replici. Nu e nici o expoziție, nici o introducere. Continuare In No, vtttpfj de N. Massim *