Neamul Românesc, octombrie 1935 (Anul 30, nr. 213-237)

1935-10-01 / nr. 213

Anul XXX Nr. 213 ftLxa peșteli pliată în nume«« «onf- «cwifaăjft-I Dk C3~l» P. T. T. X», IF50SO9S& n­mrvwn dat ftil REDACȚIA 31 ADMINISTRAȚIA I Marți I Octombrie 1935 C ____________ ~ I DIRECTOR ATAsta Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) , La3 JSSSISI n. georcescu IVÂWB BUCUREȘTI îl) A #B*á I abonamente ------------------------­Telefon 3.70.88 I ln s*răinătate: Pe un an»1200 tot­i pe sase luni*600 tet | Demnitate națională O dovadă puternică de ini­mos naționalism constitue scri­soarea primită de la un român din America, publicată de noi deunăzi. E vorba de cazul înlo­cuirii numelui străzii Mareșal Presan din Cernăuți, cu acela de Mayer Ebner. Faptul nu a fost până acum confirmat nici desmințit, în mod oficial, așa cum ar trebui. Protestarea prilejuită de a­­ceastă presupunere într’ad­evăr demnă de a stârni indignarea unui bun român, oriunde s’ar afla, dă loc unor îmbucurătoa­re constatări. Sentimentul național se ara­tă puternic și permanent în i­­nimile celor îndepărtați de pa­trie, păstrând cu aceiași cură­țenie mândria și dorul­ de pă­mântul părăsit. Urmărind cu nerăbdare, pornit de jignirea ce se aducea celui mai înalt sentiment, românul din America a așteptat, în ace­­iaș revistă, „Convorbiri litera­re“ de smințirea ce se cuvenea. Mai ales că această revistă re­prezintă cea mai veche publi­cație din România, care fusese dată ca exemplu în străinăta­te. Dar până acum nici o sa­tisfacție nu s’a dat. Protestul trimis către ziarele românești, cere această satisfacție, neîn­târziat. Admirabila atitudine a frați­lor de departe se desemnează astăzi simbolic, servindu-ne ca un luminos exemplu și un pu­ternic îndemn pentru lupta na­țională de ridicare a țării la demnitatea ce i se cuvine. O dovadă strălucită care ră­mâne neștearsă. Cu toți atașații de presă, dintre care unii nu fac nimic, consi­derind situația lor ca un fel de bursă fără nevoie de examen, nu știm că suntem­ atacați și nu știm care e rostul acelui care ata­că, deci mijloacele care trebuie găsite față de dînsul. De atîtea ori am descoperit eu însumi odioase pamflete, pe care nu le semnalase nimeni. Ziarele ele înseși n'au de obiceiu corespondenți în străină­tate, cum ușor ar putea să fie atîția din miile de studenți risipiți pretutindeni cari, chiar dacă-și caută de carte, nu-și dau cea mai mică osteneală de a răspîndi, ca emigrații de pe la 1850, cunoș­tința țerii și neamului lor. Și alte popoare au legații care sunt adevărate laboratorii ale unei propagande inteligente și active, iar în jurul ministru­lui și secretarilor e un întreg tineret căruia nu-i scapă din vede­re nimic din ceia ce privește pe ai lor.­­ Dar, și cînd luăm condeiul în mînă, ce prost serviciu facem, de cele mai multe ori, cause­ romînești. Afară de cîteva cărți bune pe vremea războiului, fiecare se crede înzestrat din naștere cu cunoștințele, așa de variate, care se cer pentru a îndeplini o astfel de sarcină, iar în ce pri­vește talentul, puțini sînt între a­ noștri cari să nu creadă că în această nație binecuvîntată e un fel de bun al tuturora. Și ce lungimi vage acolo unde se cere lămurirea scurtă și precisă.­­„Apărarea noastră in străinătate“J N. IORGA Nu s’a făcut nimic pentru Basarabia Așa a declarat d. Pantelimon Halippa, d-lui Mihalache, cu o­­caziunea unui congres național­­țărănist ținut la Chișinău, și ce este mai­ trist, este : „că nu s’a făcut nimic, nici pentru restul țarii“. Totuși partidul național-țără­­nist a făcut împrumuturi de zeci de miliarde, pentru care țara tre­bue să plătească procente fabu­loase, și strânși cu ușa, trebue să peregrinăm pe la ușile bancherilor străini, cerșind pomana amână­rilor și mila de a cumpăra și de la noi, ceva din produsele ță­rii noa­stre. D- Halippa avea dreptate, gla­sul său n’a fost ascultat și toată stăruința sa, a rămas zadarnică. De aceia, într’un moment de re­culegere sufletească, a vorbit a­­dânc, energic, arătându-și toată amărăciunea sa. Dar n’au fost ascultați nici al­ții. Chiar eu, ca român, cu ade­vărată dragoste de țăran, în a­­nul 1928, după alegerile făcute de partidul național-țărănist de sub conducerea d-lui Maniu, am făcut un memoriu și l’am trimes prin scrisoare recomandată d-lui prim ministru de atunci, adică d-lui Iuliu Maniu. î’am arătat starea mizeră în care se afla ță­ranul nostru din această parte a Moldovei și am propus d-lui Ma­niu să oblige pe deputații și se­natorii partidului său, să primea­scă numai 10.000 lei pe lună, în vedere că majoritatea lor erau oameni simpli și deprinși cu nevo­ile, iar restul să se rețină și să se constitue o bancă de ajutor al țără­nimii și de sigur că și mem­brii opoziției din Parlament,­­ ar fi acceptat să ia parte. Am făcut calcule, am arătat că țăranii din aceste părți sunt desculți, în zdrențe, plini de insecte, nehră­niți suficient și mulți bolnavi. Vitele lor fără adăpost și fără hrană. Și l’am rugat fierbinte în scopul creerii acelei bănci, al că­rui capital ar fi putut ajunge la sume însemnate și ar fi ajutat mult pe bieții țărani, iar de alta, deputații și senatorii, care deve­neau acționarii acestei bănci, ar fi avut marele merit că, ei, aleșii poporului, au ajutat la o mai bună stare a țăranului. Dar nu s’a făcut nimic. Iar țăranul a ră­mas tot ca mai ’nainte, fără a­­jutor la nevoie și cu nădejdea nu­mai la brațele lui și la D-zeu ;­­și dacă nu intervenea legea con­­versiunei și admiterea plății, în natură, a sumelor datorate pen­tru sămânță primită în anii de secetă, nu le rămânea de­cât cu traista în băț, cu femeia și copiii după el, să ia drumul codrului. Mă întreb unde este dragostea pentru țăran. In sânul cui se cuibărește dorința de a-l ajuta. Ce au făcut pentru el așa zișii țărăniști ? Să ni se arate tot ce s’a făcut și numai după se va fa­ce dovada, pot să se numească țărăniști, căci altfel acest termen reprezintă o profesiune, care ser­vește­­ să speculeze nevoile și du­rerile poporului de la țară, spre a ajunge la putere, nu pentru dra­gostea lui, ci pentru ridicarea sa. Această dovadă însă, nu se poate face și bine a spus d. Halipa că nu s’a făcut nimic pentru Basa­rabia, cum nu s’a făcut pentru nici o parte a țărei. Vorbe goale, baloane de oxigen, se umflă în fie­care congres țărănist, însă când­ au fost la putere și au gos­podărit țara, n’au făcut de­cât să dea rețete crezând că bolnavul se vindecă cu rețeta, nu cu leacul. Dr. C. Ionecu avocat Chișinău Italia grăbește începerea acțiunii militare Roma, 29 (Rador).­­ Cercurile oficiale declară că mobilizarea generală a armatelor ab­istidene, anunțată oficial, va grăbi începe­­rea acțiunii militare. Ziarul „Le Matin“ anunță din Roma că semnalul pentru dezlăn­țuirea ostiliiitățillor între Italia și Abisinia ar putea să fie dat pe la mijlocul săptămânii viitoare. Mobilizarea generală a forțelor fasciste, așteptată de zece zile, se va face în ajunul zilei în care se va da trupelor italiene din Africa orientală ordinul de a ataca pe abisinieni. Omul legat care se sbuciumă In mijlocul Europei este — să fim drepți măcar acum, la ceasul marilor socoteli care se pot îneca în cel mai bun sînge al omenirii, — omul legat care se sbuciumă. Nu e a ne declara împotriva tratatelor, care au făcut atîta dreptate și decît oare ceva mai bun nu se poate, dacă o spunem. La 1914 cine s'a ridicat pentru dominația lumii, brutal cucerită și realizată fără milă, a fost un împărat romantic, cu ambițiile nemărginite în toate domeniile, cu talente rătă­citoare și fără cumpănă, o lume de curteni deprinsă a-și măguli căpetenia, o clasă milita­rista formată prin anii 1860, o intelectualitate slugarnică, agitînd ideale imposibile pentru a plăcea stăpînului și înșelîndu-se cu exemple din lumea romană, și o bandă de fabricanți de arme, flancată de „național-economiștii" îndemnînd către pradă Această coaliție a nenorocit lumea, și a căzut. Bestiile s'au dus, și a rămas un popor sedus și amețit, care merita dreptate. I se cuvenia adecă aceia ce au făcut aliații contra lui Napoleon cînd au osebit de genialul împărat poporul francez el însuși. La Versailles însă poporul german a fost solidarizat cu aceia care-l minaseră la măcel și, desfăcînd din Germania teritoriile luate de Hohenzollerni de la alte nații, i s'au luat co­loniile, i s'a oprit expansiunea economică și i s'a dat un certificat de criminali care privia numai pe șefii ofensivei învinse. Rezultatul a fost că poporul german, în lipsa unui șef, s'a dat celui care striga mai tare revanșa. Și lumea se resimte de starea anormală a acestor vre-o șaptezeci de milioane. N. IORGA Noua „bombă“ nevi^^nisiâ" La ordinea zilei, ducerea ce­lor câțiva deputați francezi la Budapesta. Și încurajările ce au făcut aceștia revizioniștilor maghiari. Când Franța nu avea rapor­turi cu Rusia, propaganda so­vietică găsea totuși parlamen­tari francezi pe care să-i ade­menească să meargă la Mosco­va, prin mijloacele pe cari le folosesc, în mod obicinuit, ofi­­cinile de propagandă. Și cari se cunosc. Escrocul Stawiski a găsit și el câțiva deputați francezi cari să se lase recrutați pentru scan­daloasele lui operațiuni inco­recte. Aceștia vor apare pe ban­ca acuzaților în procesul ce se va desbate luna viitoare la Pa­ris. Când contele Windischgmetz, umul din capii propagandei re­vizioniste de la Budapesta, fal­sifică franci francezi, el a gă­sit elemente în Franța care să se angajeze cu plasarea lor a­­colo. La noi Bruno Seleszki a aflat complici pentru prădarea Sta­tului român cu circa 2 miliarde lei în chiar inima guvernului dela 1930. Iar la dispoziția escro­cilor Vasilescu-Nacht s’au pus elemente oficiale cari azi stau alături de ei în fața instanțe­lor judecătorești. Acum, propaganda revizioni­stă dela Budapesta — care știm cât sacrifică ea himericelor vi­suri maghiare — a recrutat câțiva parlamentari francezi și aceștia, mergând la Budapesta, au cântat pe struna simpatică celor de acolo. Admițând că angajarea­ aces­tora nu s’a făcut numai pen­tru atât. Că ei și-au luat obli­gația să ridice glasul și în Par­lamentul francez pentru reven­dicările revizioniste ale Unga­riei. Dacă primul lor gest — du­cerea la Budapesta —, a stârnit în Franța furtuna de indignare generală care a explodat în pre­sa pariziană prin condeiul eme­rit al marelui publicist d. Búré, de­sigur că banca ministerială, toate partidele republicane și întreaga oficialitate din marea noastră aliată și amică vor ști să înfrâneze zelul profitorilor pe urma largeței oficinei revi­zioniste din capitala Ungariei. Căci nu a rămas colț de lu­me nereprezentat la masa ver­de unde s’a desbătut și tranșat marele proces al bimilenarei noastre nedreptăți, la 1919. Și n’a fost Stat în omenire, care, să consimtă atunci pripășiților barbari din pusta Panoniei a mai ține subt jugul lor popoare în care pulsează o viață națio­nală închinată păcii, liniștei și ordinei în Europa. Continuare Cuplul fi-lut­­». longa La Văienii de Munte Români și ne-Romăni— Români, minoritari și Evrei Au venit deci elemente răzlețe, dar până în secolul al XVII-lea, până pe la 1650 nu era nici în Moldova o populație evreiască vrednică de considerație. Atunci au apărut anumiți arîndași sau arendași, — cîrciumari, formând o foarte mică minoritate evre­iască. Cea dintâia persecuție contra Evreilor e a­­ Cazacilor lui Timuș Hmilnițchi la Iași. Când s’a mă­ritat Ruxanda, fiica lui Vasile Lupu, cu groasnicul fiu de șef ca­zac, care în timpul nunții stătea ca un urs în vizuină și-și mânca unghiile, iar broștele lui se îm­bătaseră de nu mai știau de ele. Cazacii dădeau goană prin Iași după Evrei și se pare că erau vre-o sută de Cazaci după un sin­gur pui de Evreu. Așa au fost lucrurile până în epoca Fanarioților, când avem a doua fază a pătrunderii Evreilor la noi. Fanarioții au guvernat după sistemul turcesc, care er­a, de altfel, cel bizantino-roman. După acest sistem monarhal, stă­pânul legal al tuturora, căuta să atragă cât mai multă lume stră­ină la sine. Marii colonisatori până în Asia au fost împărații bizantini. Și, în schimb, la Fili­­popol s’au așezat elemente asia­tice. Domnii fanarioți au primit deci pe Evrei pe care i-au constituit în breaslă deosebită, pe un teri­toriu orășenesc mărginit, în care oamenii trăiau și­ se administrau privește contribuția fiscală per­sonală. Nu venia’ omul Cămării domnești să strângă venitul, ci un anume funcționar al comuni­tății respective indeplinea aceas­tă lucrare. Din acest venit o parte îi venea Domnului, așa că Fanariotul, care era necontenit presat de la Constantinopol ca să scoată bani, era încântat să aibă un număr cât mai mare de clu­ I­enți de aceștia care-i aduceau după rosturile lor, neamestecân­­d venituri, sigure și ușoare de co­du­se cu populația celalaltă. Ast­fel de alcătuire avuseră și Sașii din Baia, cu pităria lor, cu be­răria lor, cu cârciuma lor, locul lor de judecată, etc. Tot așa erau organizați la în­ceput Evreii din Moldova. Statul nu avea a face cu ei nici în­țe fes. Așa­ au mers lucrările în tot secolul al XVIII-lea. In al XIX- lea Domnia fanariotă a dispărut și atunci sistemul turco-bizan­­tin nu mai are aplicație. Apoi s’a introdus acum un lucru nou. Ve­chii Evrei erau negustori, dar pu­țini, căci se loviau de breslele românești, care erau așa de bine organisate, negustorii având așa de mare trecere încât și Domnul țării își ridica pălăria, cum o spune o anecdotă de la Duca- Vodă, în fața lor. Dar de la un timp moda s-a schimbat și­ au început să vie ar­ticole din străinătate. Articolele acestea aveau nevoie de cineva care să fie legătura cu locurile de unde ele veniau și, cum cele mai multe erau aduse din Aus­tria, jargonul evreo-german era un foarte bun mijloc de-a păstra (Continuare în pag. --------xxxțfxxx-------11-a) Abisinia decretează mobilizarea generală » Addis Abeba, 29. (Rador).— In cercurile informate se crede că mobilizarea armatei se va decreta la 1 Octombrie. In ca­zul acesta, ostilitățile ar putea începe până în 15 zile. Scrisoarea împăratului adre­sată consiliului Societății Na­țiunilor a produs o adâncă e­­moție la Addis Abeba. EXTERNE — Negusul a trimis președintelui consiliului Societății Națiu­nilor un mesaj în care spune : „Rugăm consiliul Societății Națiunilor să ia cât de repede cu putință toate măsurile de precauțiune împotriva unei agresiuni a Italiei, deoarece a sosit momentul în care am lipsi dela îndatori­rile noastre dacă am amâna încă mobilizarea generală a armatei. ..Mobilizarea nu va atinge cu nimic ordinele date trupelor a­­bisiniene de a se menține la distanță de frontieră, și afirmăm din nou hotărîrea noastră de a colabora totdeauna și în modul cel mai strâns cu consiliul Societății Națiunilor“. — Alegerile pentru Dieta din Klaipeda (Memel), ce au avut loc eri, au fost prelungite și astăzi, când ele vor lua­ sfârșit. — Ziarele franceze sunt îngrijate de probabila isbucnire a răs­­boiului italo-abisinian și de consecințele ce le va avea în Europa. Acest răsboiu va slăbi poziția Italiei pe continent, de care lucru se va folosi Germania. Ungaria a și pus la dispoziție aviației germane, teritoriul și aerodromurile sale. De altă parte, spun ziarele, Germania face presiuni asupra Ungariei pentru ca aceasta să-și rea complecta libertate de înar­mare. Jacques Ancel despre frontierele A apărut în a doua ediție studiul „Les frontières roumaines“, datorit d-lui profesor Jacques Ancel de la Institutul de înalte studii internaționale al Universității din Paris. Tipărit la Imprimeria Na­țională prin îngrijirea Direcțiunii presei din Ministerul Afacerilor Străine, sub forma unei broșuri de șaptezeci de pagini, cu o hartă și cu numeroase ilustrațiuni, și cu o prefață scrisă de d. prof. N. Iorga, acest studiu plin de constatări originale, prezintă un deose­bit interes. D. prof. Ancel e cunoscut de multă vreme prin lucrările sale im­portante de geografie politică privitoare mai ales la stările de lu­cruri din Sud-vestul Europei. Pentru d-sa frontierele românești fixate de tratate corespund unor limite firești ale desăvârșitei uni­tăți geografice și etnice pe care o constituie teritoriul locuit de Ro­mâni la nord de Dunăre. Studiul e rezultatul unei anchete conștiincioase făcută la fața locului acum câțiva ani. Traseul frontierelor noastre e analizat de către distinsul profesor francez cu o excelentă obiectivitate, în toa­te cele trei segmente principale din care se compune : frontul mol­dovenesc pe Nistru, frontul muntenesc pe Dunăre și la Mare și fron­tul ardelean, în câmpia Tisei. Intre aceste frontiere, toate situate în șes, se înalță miezul muntos al țării, axa Daciei de altă dată și a Ro­mâniei de azi. Concepția esențială a­ d-lui Ancel e că aci a fost teatrul unei aprige lupte de secole între geografie, care a determinat unitatea firească a țării și a poporului român, și o istorie vitregă care în chip fatal a impus Carpații ca o graniță europeană între două po­poare asiatice de stepă : Maghiarii și Turcii. întregirea României, încoronare­a unei evoluții de o jumătate de secol, în care s’a izbutit, să se îndepărteze de Carpați, și expan­siunea turcească și stăpânirea maghiară, nu reprezintă decât o jus­tă biruință a geografiei asupra istoriei. Cu aceste concluzii și cu îndestulătoarea documentare care stă la baza lor, cartea d-lui Ancel constituie o deosebit de prețioasă contribuție la lămurirea opiniei publice europene asupra adevăra­tului rost al frontierelor noastre actuale. A APARUT­ DISCURSUL D-LUI PROFESOR IORGA rostit la adunarea Comitetului nostru Executiv din Vălenii de Munte. Prietenii noștrii găsesc broșurile la d. dr. P. Topa, secretar general al partidului Național Democrat. ansamblul teatrului Ligii Culturale a piecat­ înl­ulme. Trupa de teatru a „Ligii Culturale“ de sub președinția d-lui N. Iorga a pornit Vineri, în turneu. De astădată propaganda „Ligii“ se va desfășura în orașele : Cernăuți, Dorohoi, Fălticeni, Vaslui, Bârlad, Botoșani, Bacău, Foc­șani, Buzău, Târgoviștea, C.-Lung, Pitești, T. -Măgurele, Craiova, Târgu-Jiu, T.-Severin, Lugoj, Timișoara, Oradea, Satu-Mare, Cluj, Tg.-Mureș, Sibiu, Brașov și Ploești. Se vor reprezenta : „Convertirea u­nei președinte“, de d. N. IORGA ; „Avarul“ de Maliere ; „Anonimul“ de Arnold și Bach și „Extemporalul“ localizarea d-lui Paul Gusty. Primele reprezentațiuni ale ansamblului au avut loc­uri la Cer­năuți cu „Convertirea d-nei președinte“. Azi, mâine și poimâine se vor reprezenta alternativ această piesă și „Avarul“ de Moliére. Trupa e formată cu d-nele : Nella Mircescu, Venera Milicescu, Cecilia Bărbulescu Sincu și Angela Demetrian și cu d-nii: Vasile Brezeanu, St. Carabia, Cezar Teodoru, N. Massim, Damian și An­­gelescu. Secțiunile locale ale „Ligii Culturale“ pregătesc o frumoasă primire ansamblului teatral al „Ligii“. Turneul va dura o lună. Teatrul lui Nicolae R. PUSE CU SUBIECTE DIN ISTORIA NAȚIONALA — Continuare — „Un domn pribeag” s-a bucurat la început de obișnuita neaten­ție, cum spune Nicolae Iorga : „Dar cine să se oprească atunci asupra unor asemenea încercări ale omului pe care toată tânăra literatură, recomandată și ajuta­tă de dânsul, îl renega cu patimă și pe care vechii prieteni, despăr­țiți de scrisul literar, de­și Dela­­vrancea își reprezintă pitoreștile înjghebări dramatice, îl uitaseră cu totul... Eu persistam (admirabilă te­nacitate n. m.) în credința, care nu m’a părăsit niciodată, că am ceva de spus și că, în cea mai sălbatecă tăcere, păstrez datoria față de mißt însumi de a o spu­ne, făcând apelul suprem la ur­mași”. (Op. cit. p. 153) Mai târziu ea s’a reprezentat cu succes — nu cu cel meritat — la Teatrul Popular din București și la Teatrul Național din pro­vincie, la Cluj de pildă S’a publicat mai întâi îm­preună cu Mihai Viteazul și în­vierea lui Ștefan cel Mare, supt titlul „Trei drame” la Vălenii de Munte în 1912, iar apoi în volum separat în București la 1930. „Constantin Brâncoveanul“ di­feră de­ înălțimea celei preceden­te. Momentul ales este după moartea lui Șerban-Vodă. Actul I. este aproape u­n monolog. Se a­­rată pretențiile la tron ale Doam­nei Mitria, văduva lui Șerban, pentru fiul lor Gheorghe. Dar boerii conduși de Cantacuzini nu-l vor și-l aleg pe Brâncovea­nul. Acesta la ’nceput nu pri­mește. De ce să-și jertfească tihna casei și a familiei sale, pentru împovăr­ătoarea sarcină a dom­niei, împrejurările însă și insisten­te boerilor îl silesc să cedeze. Pentru jertfa tihnei sale va fi răsplătit cu moartea. Nerecunoa­­șterea jertfei pe care o face un om ce-și părăsește grijile și lu­crurile sale, treburile sale, pen­tru greutatea unei măriri ce n’o dorește, e o temă scumpă lui Nicolae Iorga și va mai face o­­biectul și a altor piese. Brâncoveanu se codea și avea dreptate. Domnia era grea pe a­­tunci. In cele 5 acte se vede că merge din ce în ce spre pieire, pierde liniștea sa dinainte, până când pârât de însuși Cantacu­­zinii ce-l siliseră să primească tronul, e dus la Poartă și omorit, mai mult pentru trufia acestei familii ce se credea atotputerni­că în țară. Vodă Brâncoveanul, e arătat în toate fazele domniei sale, e caracterizat așa cum îl caracterizează istoria, domn bun și iubitor de țară, mișelește omo­rut. Nicolae Iorga redă’ via’ța-i tra­gică, simplă, fără conflicte mari și desfășurări dramatice, nepre­văzute, mai mult descriptiv, prea discursiv, deloc dinamic. Conflict există între Brâncoveanu și Can­tacuzini, și în sufletul lui Brân­coveanu se dau mari lupte. Pie­să­ de început însă, are unele scăderi inerente,­­ are ceva di­dactic, prea multă istorie și pu­țină tehnică dramatică. Sunt multe învățăminte, dar mai ales multe idei și atmosferă istorică complectă. In ea apar mai ales tipuri interesante pen­tru desvoltarea națiunii și cul­­tur­ii noastre, cum e, pe lângă Brâncoveanu, Constantin, Radu Popescu, Radu Greceanu, croni­carii și poetul Ienachi Văcăres­cu, — toți au luat parte la des­voltarea noastră culturală, con­tinuând tradiția cronicarilor sau începând lirica cultă, pe baza ce­lei populare. Dacă deci are unele scăderi teatrale, în special lungile mo­­noloage cari fac ca personagiile să nu fie vii și din actor, mai mult un orator, decât un om viu ce trăește sentimente sau idei, ea are însă prin frumoasele sale versuri o valoare literară, dar mai ales prin tipurile și împre­­jur­ările ce le aduce in scenă, o mare valoar­e cultur­ală. Eroica și fulgerătoarea figu­ră — mai ales prin dramatica sa viață și tragicul său sfârșit, — a lui Tudor Vladimirescu, nu se putea să nu-l atragă pe Nicolae Iorga. In „O viață de om“... (p. 132) d-sa spune : „Din trecutul nostru în legătură cu noile reve­lații despre Tudor Vladimirescu, luasem figura care mi se părea că trebue corectată și Întregită a eroului revoluționar dela 1821, pe care am prezintat-o într’o dramă dela 1921, încă, o ediție sibiană s’a adaus la aceia eșită din chiar tipografia mea“. Și în această piesă ne aduce personagii reale din istoria noas­tră politică și culturală, ca Glo­­goveanu, Golescu, Episcopul Ha­­rion. Este scrisă în proză, lucru ce face să câștige în realitate, — deși poate pierde din punct de vedere poetic,­­ deoarece piese­le în versuri datorită acelei crus­te a versului par uneori forțate, personagiiile nu pot vorbi natu­ral. Cele scrise în proză sunt mai omenești, o limbă arhaică, colo­rată, potrivită timpului și locului în care acțiunea se petrece. Conflictul isbucnește din pri­mele replici. Nu e nici o expoziție, nici o in­troducere. Continuare In No, vtttpfj de N. Massim *

Next