Neamul Românesc, decembrie 1936 (Anul 31, nr. 261-283)

1936-12-01 / nr. 261

Anal XXXI Nr. 261 DIRECTOR POLITIC N. IORGA f**a jsweßsfS fen mos tmfam Mr, R te P, T. T. m, tSMWSa. 7 e ZIARUL PARTIDULUI NAȚIONALIST-DEMOCRAT REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) BUCUREȘTI (I) Telefon 3.70.88 Marți 1 Decembrie 193>6 C ^ ^ ^ __________ * 2 h ,î I Pe an, an 600 lei. Pe șase luni 300 lei L € M ABONAMENTE J tB *ară ! Pentru autoritar și instanțiuni 100^ ! In străinătate: Pe un an, 1200 lei, Pe șase luni, 600 !■«»* DIRECTOR N. GEORGESCU Principiul național după Alba-Iulia. Cucerirea de căpetenie a vre­­milor moderne, principiul națio­nal, odată întruchipat In anu­mite hotare politice s’a părut, cel puțin la noi­, că nu va mai suferi nici­ o altă amenințare în afară de aceea a revizioniștilor. A urmat, după unirea de la Al­­ba-Iulia, o euforie din care abea acum începem a ne­desmetici. Acea stare sufletească de mul­țumire unanimă, care a exclus orice îndoială, orice scepticism față de foștii aliați in privința noiei noastre așezări pe hartă, a fost îndreptățită de mai departe. Prea așteptasem unirea vreme îndelungată ca să fi crezut că chiar a doua zi după înfăptuire temeliile ei înseși vor fi puse în discuție. Principiul național fuse­se așteptat să se coboare pe pă­mânt, din norii teoriilor, mai bine de un veac de când prinsese cheag în mintea cărturarilor noștri. A-l fi tradus în faptă însemna o destindere, o descătușare a for­­țelor sufletești care urmau în viitor să fie cheltuite pe alte ne­voi. Dar, în realitate, războiul nu s’a încheiat, de această crâncenă constatare ne convingem tot mai mult, văzând cu ochii. La Alba-Iulia s’a pecetluit o pe­rioadă, nu s’a sfârșit o istorie din care ea face parte, istoria principiului național care este în plină desfășurare și pe picior și mai războinic ca în trecut. Până s’a ajuns la faptul unirii, luptele în jurul a ceea ce trebuia să vină s’au dat, nu dela Stat la Stat, ci dela oprimat la opresor, iar de dincoace de munți singu­­rul factor care îndrăsnea să se măsoare cu acesta era cultura de credință națională. La al optsprezecelea jubileu al actului mântuitor înregistrăm o pornire de zădărnicire a moște­nirii de la Alba-Iulia din partea însăși a unor state. Perspectiva s’a schimbat, zarea aduce tot mai aproape de noi pe­ricolul unor „mari imperii inter­­naționale impuse prin forță“, de care ne vorbea deunăzi un istoric român al lumii. Ele, aceste imperii care se con­turează, întâlnesc de data aceas­ta în calea lor popoarele „succe­sorale“ de la fosta împărăție aus­­tro-ungarâ, care, născute din a­­celaș principiu, au de suferit pe urmele lui deopotrivă cu noi. In timp ce împreună cu ele ne-am dat silința să solidificăm nouile așezăminte decurgând din­­ unitățile naționale, cine a făcut­­ cu sau fără voe, tot ce era cu pu­­­tința ca să pregătească terenu­­l imperialismelor amenințătoare, a­u fost Societatea Națiunilor. Ea a prefigurat acestea prin­­ însăși constituirea ei pe deasupra teritoriilor etnice, a întreținut a cvea imaginea unui supra-stat, după care să se poată lua la în­trecere poftele hegemonice înă­bușite. Liga de la Geneva a întins primejdia internațională în tot locul. Toate vocabulele care s’au ros­­tit în marele areopag universal, pentru conlucrarea popoarelor la piatră, s’au întors azi împotriva principiului care a biruit în ca­pitala­ Ardealului. Acesta este re­zultatul, fie că Societatea Națiu­nilor a propagat la figurat o doc­­trină radical opusă conștiinței de neam, fie, mai ales, că ea a provocat pe rând să ia ființă im­­perialismele germanic și cel ita­lian. Adăugați, la toate aceste stări de lucruri, că pentru ceea ce ne-am bătut noi, ca să ajungem stăpâni în cetatea Belgradului, nu e pretutindeni înțeles la fel în lumea apuseană, precum ni se pare greșit la prima înfățișare. In Franța este o elită intelec­­tuală, în care intră și cea mo­narhistă, care zice și scrie că cea mai mare nenorocire pe capul Europei este principiul naționa­lităților, și pentru că promotorii lui au fost cei doi Napoleon, un­chiul și nepotul, nu se iartă în ruptul capului această vinovăție politică. Unui străin îi vine greu să pri­­ceapă împrejurările noastre lo­cale răsăritene, și o greșală de neiertat, a suprapune realității lor fantasma principiilor wilso­­niene, din care ar fi rezultat ac­tul de unire. Câtuși de puțin. Dacă lucrurile s-ar petrece atât de simplu precum le-a conceput în abstract președintele ameri­can, și, prin imitație, le-au luat la fel și câțiva ideologi de ai noș­tri, indigeni, n’am întâmpinat, în lumea apuseană,­ incomprehen­­siune față de soarta noastră, iar zeița rațiunea ar fi egală cu sine însăși în tot locul și totdeauna. Adevărul e că unitatea pe care stăm azi e un fapt organic de­­sine-stătător, fără a fi fost deter­minat din afară când s’a hotă­­rît Ardealul să se unească la 1 Decembrie 1918. Radu Dragnea Mai toți reprezentanții literaturii descreierate fac parte din corpul didactic. Domnule ministru de instrucție, dv. nu trebue să vă lăsați impresionat de gura spurcată care, îndată ce o atinge cineva, se deschide și împroașcă injurii. Eu sunt unul din oamenii cari am primit mai multe injurii și, cum vedeți, nu au avut nici un fel de influență asupra sănătății mele (ilaritate). Prin urmare, prindeți de piept această primejdie, fiindcă acei cari participă la anumite manifestări, acei cari sunt capabili de anumite gesturi nesocotite, mergând până la crimă, tovără­șiile acelea de copii asasini, pe cari i-a curățat, în ultimul timp justiția, toate acestea vin dintr'o stare de spirit nenorocită. N. IORGA (Discursul la Mesagiu). O telegramă D. profesor N. IORGA a primit următoarea telegramă: Cahul 29 Noembrie 1936 Membrii organizației din județul Cahul a partidului naționa­list- democrat, adunați azi în congres anual, adânc convinși de munca ce depuneți pentru propășirea și înălțarea neamului, vă asigură de nestrămutata încredere în steagul ce­i purtați și vă urează viață lungă și fericită pentru binele țării întregite. Președintele organizației Cahul, MIHAIL GHEORGHIU p, suvsa despre literatura greacă PRO1A, din Atena, cu data de 13 Noembrie, sub titlul „D-l Iorga despre literatura greacă“, publică următoarele: „Distinsul istoric al României și profesor la Universitatea din București, d. Nicolae Iorga, fost prim-ministru, este într’adevăr neobosit. Pe lângă Universitatea Populară din Văleni, unde foarte mulți intelectuali se duc să-l asculte d­ sa ține foarte des conferin­țe în diferite alte orașe din România. Acum câteva zile a vorbit la Brașov, despre literatura contimporană, pomenind cu măguli­toare aprecieri și despre poezia greacă, în special despre poeții Kostis Palamas și Lambros Porfiras. Trebue să notăm că literatu­ra contimporană greacă nu este necunoscută în România. Profe­sorul grec al Universității din București, d. Russo, de ani de zile a înființat un seminar al filologiei moderne grecești și mai mulți studenți și studente români traduc versuri din Palmas, Griparis, Drosinis, Porfiras și alți poeți greci“. De la teatrul „Ligii Culturale** Astă seară Teatrulp Ligii Culturale represintă clasica comedie în 3 acte „Hangița“ de C. Goldoni în traducerea d­ lui prof. Nicolae Iorga. Mâine seară spectacolul este suspendat în sala teatrului Ligii Culturale având loc conferința d-lui prof. N. IORGA, pen­tru comemorarea zilei de 1 Decembrie, la ora 9 seara. „Geamul românesc pentru popor" A apărut nr. 22 al excelentei reviste pentru răspândirea culturii la sate ,„NEAMUL ROMANESC PENTRU POPOR“, cu următorul bo­gat cuprins: N. IORGA: Se samână grâu...; G. G. Longinescu: Știință pentru neamul românesc; I. Agârbiceanu­. Idei și simțiminte; Iosif N. Dumi­­trescu: Păstrarea credinței strămoșești; I. Const.­Delabaia: Floare pe câmpie (vers­uri traduse); Aurel George Stino: Letonia, o țară de plugari harnici; G. Iordache: Din lipsurile satelor; Iosif C. Ra­­chiciu: Din năzdrăvăniile lui Moș Costea• M. A.­:"Fapte bune; în­semnări culturale și Știri f­elurite. Culegeri din popor. Buletinul Ligii. Un mag­al banului: Zaharoff a murit un om foarte puternic, de care atîrnau situațiile politice și soarta însăși a ras­­boiului, un tainic mînuitor de resorturi nevăzute care puneau în mișcare cele mai formida­bile mașini. Și toate acestea într'o atitudine de aleasă discreție. Cel care putea orice a fost în același timp marele invisibil al celor nevăzute. Și aceasta fă­ră niciun fel de ambiție de trufie dibaciu ascunsă. Cu o perfectă eleganță el își mînuia uneltele în dosul cărora îi fă­cea plăcere să dictară. Totul, pănă și o viața intimă, ascunsă ochilor tuturora cu o femeie din primele rînduri ale societății, a ținut să-l acopere cu același nestrăbătut zăbranic. Ar fi vrut poate să nu vădească nici acea aristocratică figură, de o „nonșalanță" cochetă pe care au surprins-o foarte rar fotografii. De obiceiu așa fac oamenii de mare rasă. Dar rasa lui era confuză și joasă. Un nume slav, care a fost interpretat bulgărește, o naștere obscură la Constantinopol, începuturi umi­le, o perioadă de inițiare convenabilă, — și de-odată fantastica ascensiune. In ea e și vraja care nu se repetă și nu se copiază. E darul divin al unei inteligențe care prinde imediat hotărîrea ce trebuie luată. Dar e și altceva : munca îndărătnică, răbda­rea de fier și credința față de oameni. Acest modest și colosal nabab „dinamic" le-a avut. N. IORGA Chemarea socială a medicilor într-o publicație care este neștiută de marele public pen­­tru că nu dispune de aparatul reclamagiu al literaturilor, Bu­letinul informativ al Confede­rației asociațiunilor de profesio­niști intelectuali, se atrage lua­rea aminte asupra gravei pro­bleme a medicinei sociale la noi. Acela care o face este tânâ­rul profesor­ medic d. Petre Tö­mesen, înfățișându-și pe scurt ideile în acest subiect desvolta­­te înaintea tovarășilor săi de a­­ceeaș carieră salutară. După expunerea aceasta ju­dicioasă problema medicinei în România se desparte între sta­rea dinainte de răsboiu, care a stat sub conducerea personali­tăților, și aceea de după răs­boiu care a intrat în faza de or­­­ganizare colectivă a Statului.­­ Schimbările acestea sunt mai­­­ mult de ordin ierarhic și mo­ral, în dauna personalităților creatoare care altă dată au fost Davila, Toma Ionescu, Canta­­cuzino și Obregia. Odată înlăturată preponde­rența lor, potrivit avântului ni­­velator și omonim al democra­­t­­iei, s’au atins propășirile pe­ care le trâmbițează politicianii­­ p­­osesioniști ? încheierile tânărului profesor­­ sunt cât se poate de sceptice și­­ prea mult îngrijorătoare, privi­­­tor la sănătatea poporului ro­­­­mân, pentru ca să nu dea de­­ gândit tuturora. Una dintre ele e că „realiză­­­­rile Ministerului Sănătății sunt [ departe de așteptările genera­le“ .înlocuirea personalității cu anonimatul bi­rocratic, pe pla­cul partidelor populare, e de­parte a fi atins maximum de progres pe care și-l revendică democrația drept cucerirea ei cea mai vădită. In cifre lucrurile se traduc astfel: natalitatea e la noi de 33 la mie, pe când mortalita­tea atinge cifra înspăimântă­toare de 20 la mie. Iar în pri­vința asistenței medicale, 77 de bolnavi la sută mor fără să fi fost văzuți de medic, fiindcă a­­cesta e unul la 13.603 locuitori la sate, și la orașe un medic la 2.250 d­e locuitori. Față de împrejurările aces­tea tragice medicii constituiți in Asociația pe care o prezidea­ză d. dr. Tomescu, se îndreaptă către public și guvernele țării să ia aminte la problema sani­tară. Fie ca măcar de-aici înainte să fie auziți. Sâmbătă și Duminică s’a ținut la ..Asociația generală a Medicilor“ marele consiliu medical sub preși­­denția d-lui str. I. Costinescu, mi­nistrul sănătății publice. Este prima sesiune a acestui con­siliu, adunare reprezentativă a cor­pului medical din întreaga țară. După cuvântul de deschidere al d-lui prof. dr. Tomescu, președin­tele Asociației generale a medicilor, D. dr. Petre Țopa, vice­președinte al Asociației generale a medicilor luând cuvântul la desbaterea rapor­tului a ținut următoarea cuvân­tare: Raportul d-lui inspector gene­ral Stoichiță a fost discutat în mai multe ședințe de comitetul central al Asociației generale a medicilor și aprobat în forma în care a fost prezentat în fața Ma­relui consiliu al medicilor din țară. Discuțiile care au avut loc a­­rată marele interes ce preocupa lumea medicală ca să avem și la noi în România asistența medi­cală rurală organizată pe prin­cipii științifice moderne. D. ministru dr. Costinescu a cărui adeziune de principiu am auzit-o în ședința dela 28 c. și a cărui activitate în conducerea ministerului n’a avut o continui­tate de lungă durată și-a dat tot interesul pentru promovarea luptei pentru combaterea morta­lității infantile. Asociația generală a medicilor trebue să aibă în moțiunea ce o va prezenta ca rezultat al discu­­țiunilor marelui consiliu medical două lucruri: o salarizare ome­nească și locuință pentru medi­­cul sanitar. Fără aceste lucruri medicii tineri ori­cât de dornici ar fi să meargă în mijlocul sate­lor nu se poate realiza progra­mul de combatere a marei morta­lități ce o găsim la noi în Ro­mânia. Un alt fapt important ce ese din interesantul raport al d-lui dr. Stoichiță este: coordonarea organizării sanitare ce trebue să existe între ministerul sănătății și diferitele case autonome de a­­sistență medicală, Casa centrală a asigurărilor sociale, Casa mun­cii C. F. R. etc. Fără această coordonare și fără concursul instituțiunilor au­tonome de asistență medicală nu vom putea avea succes la lupta pentru combaterea tuberculozei. Un alt punct important ce l’a adus în discuție de către d-nii: prof. Tătaru dela Cluj, dr. T. Jianu și Dănulescu (București) este problema medicilor evrei și minoritari din România, într’o ședință a comitetului central al Asoc. generale a medi­au vorbit relevând însemnătatea organizării marelui consiliu me­dical d-nii: prof. dr. Danielopal și dr. Cădere, dr. Iacobovich dr. N. Minoviici, prof. dr. Manolescu, dr. I. Jianu, dr. Coriolan Tătaru, dr. Hasnaș și d. dr. Isăcescu. In ședința de după amiază d. dr. Stoichiță, și-a desvoltat raportul a­­supra organizării sanitare rurale, cilor și îmi permit să o supun și discuțiunei Marelui consiliu me­dical ,problema medicilor evrei și minoritari trebue privită și considerată sub următoarele trei aspecte: b) Medicii evrei din teritoriile alipite trebue să facă dovada, că cunosc limba românească după 18 ani de la unire, dar mai ales trebue să afirme că respectă și apără legile țărei românești. Câtă vreme Statul Român nu are a­­ceastă dovadă, acest element trebue considerat și tratat ca străin de țară. c) Medicii minoritari care con­tinuă să refuze a vorbi limba ro­mânească după 18 ani de la unire trebue excluși din slujba statului. In orice caz pentru siguranța Statului propun ca Asoc. gene­rală a medicilor și Marele consi­liu medical să ceară ministerului sănătății și guvernului ca în ju­dețele de la graniță n’au ce căuta nici medicii evrei care conduc nuclee comuniste cum este cazul dela Fălticeni etc., și minoritarii trebuesc îndepărtați din aceste județe cu ori­ce preț și cu un moment mai de­vreme pentru a­­părarea intereselor Statului Ro­mânesc. Cu aceste cuvinte Asociația medicilor se poate mândri de foarte interesantul raport al d-lui dr. Stoichiță și va trebui ca întreg corpul medical să susțină ca acest raport să devină lege pentru binele sănătăței țăranu­lui Român. , LUCRĂRILE DE DUMINICA In ședințele de Duminică s’au dis­cutat următoarele rapoarte: Repar­tizarea medicilor la formațiile mili­tare în caz de război, Casa de asi­gurare a corpului medical și grada­ția, salariu a medicilor. Evcpămite­­ Magérul consiliu medical Organizarea sanitară rurală — Cuvântarea d-lui dr. Petre Țopa? vice­președinte al Asociației Generale a Medicilor — Cuvântarea d-lui Br. Petre Țopa a) Medicii evrei din vechiul regat care în războiul de între­gire și-au făcut în majoritate datoria, trebuesc considerați ca cetățeni români cu drepturi și datorii, spre deosebire de alții care au dezertat și care trebue să piardă cetățenia românească ei fiind străini și cu fapta. Epuizându-se ordinea de zi, d. dr. P. Topa a arătat marea impor­tanță a celor discutate în acest congres și a propunerilor de ridi­care a stării sănătății la sate. „Intelectualismul și sentimentalismul, iată ce lipsește din ero­tica eminesciană, IN FUNDAMENTUL EI GENITALA". G. Călinescu * D. DR. PETRE TOPA Salutăm călduros pe aceia cari vin să aducă României amenințate de poftele uzurpatorilor deferi o asigu­rare de solidaritate mai necesară decăt ori­când și sentimente cărora din toată inima ii răspundem cu ale noastre• Conferința d-lui N. Iorga la sărbătorirea Unirii Ardealului „Liga Culturală" va sărbători mâine, Marți 1 Decembrie, orele 9 seara, ziua Unirii Ardealului, Banatului și Bucovinei. D. profesor NICOLAE IORGA, președintele „Ligii Culturale" va vorbi despre: „Cu ce apărăm Ardealul". Un ,,romantism** al șezutului... » Da, în genialele lui Bilete de Papagal, — porcograful care nu ajunsese încă genial descrie ce e acest „romantism“ al șezu­tului. Dar pentru că suntem în continuare cu infamiile din Icoane de Lemn, să lăsăm pe Sterpație Romanticul pentru final. Mitropolitul Țării, șeful spiritual al creștinătăței ortodoxe, se... scapă pe el de câte ori stă înaintea Regelui! I se umezește rufăria! Aceasta este convingerea lui Foloșteacă Arghezi, geniu scabros. Premiat de juriul sensitiv și de un romantism accelerat în care d. Al. Rosetti este marele maestru ! Postură penibilă și trivială în care un răspopit indecent așează pe venerabilul erarh pe Mitropolitul Țărei! Se știe că d. Porcofonie Arghezi e un portretist de mare ta­lent; in literatura scarificantă rămâne cel mai strălucit repre­zentant al genului. A venit la rând în Icoane de Lemn, chestia personală și alte mici amănunte anatomice, — nu lipsesc nurci și țâțele monahului, — în prezentarea subtilă a cărora, Arghezi excelează: „Icliziarhul e o ființă, încă nedevenită relicvie, cu dimensiuni, cu țîțe și nuri și cu două holbări de conjunctivită, în care stag­nează o lumină a ochiului, de gâscan. Omul se culcă și se scoală de vreme, nesilit să iasă pentru trebuințele ce împing pe ceilalți să întârzie în oraș și să se întoarcă după cântatul cocoșului, la ora când Petru s-a prefăcut că nu-l aude. Doar câte o baie de aburi sau conturile trilunare întocmite cu lumânărarul, dispus să echilibreze conturile Icliziarhului, îl fac să purceadă solemn, din vreme’n vreme, la vale, ca o cometă, ivită rar și cu locuința în Sf. Mitropolie. Bătrân reumatic, el se tratează cu ouă de furnică, frământate în spirit, duhliu în glume țărănești și în episoade do­minate de elementul din nădragi. Iluminat de o glicerina roșcată, injectată până’n albul ochilor, el istorisește cu numeroase detalii pățania unei femei sau fete, și intr’însul se simte că se răscoală nămolurile stătute și că răs­punde, bolnavă de o somnolență grea, vâna retezată de cuțitul lui Abraam. Lubric și jovial ca un Bachus, zugrăvit la stredie, îl roade și-l îmboldește stinghia scaunului, ca o doagă a butoiului călărit, în șanțul dintre pulpe. Acest borhotar al religiei e și fin și inteligent. Un lucru nu-l înveselește și refuză categoric să-l co­menteze­ păcatul solitar, despre care se vorbește uneori la masă. Poliziarhul își scofâlcește splendoarea, își lasă ochii în jos ca un copil. Urechile, nasul, i se înmoaie, atitudinea lui bolește. Totul se întoarce spune el, ca mâinile cu manșetă pe firmele succesive ale unei scări ce urcă spre ușa unui dentist.“ E lublic, Ioliziarhul. Simte răscoala nămolurilor stătute când Porcofonie narează la masa cucerniciei și renunțărei povești cu pățanii de femei ori fete! Nu mai insist... Ca să ajungem la „ro­mantismul șezutului“, din opera magistrală a lui Porcofonie: „Am fost întotdeauna o copie cu creionul de tâmplărie (?) a sibariților occidentali. Wilde spunea că viciul TREBUIE PRAC­TICAT CU ARTA: „Aplicând pederastia în epoca antebelică după ultima rețetă verlaine-iana, azi „civilizații“ noștri copiază ritualul corydonian al lui Gide fără convingere și din simplu motiv de imitație. Exis­­tă un sentiment și un romantism sincer al șezutului și o copie falsă a acestor izvoare de beție“. „Adevăratul pederast, recunoaște pe pederastul cu vocație printr’un suprasimț, asemuitor preștiinței cotoiului, care lipsit de noțiunile elementare de zoologie, deosibește totul precis, fără să confunde niciodată quadrupedele mici între ele, pe cotoi, prin­tr’un soi de miros, dacă nu chiar după miros". Mârșeviile acestea estetice și geniale, n’au încăput în Icoane de Lemn. Arghezul le-a plasat în BILETELE-I DE PAPAGAL pe care flașnetarul indecent le scria în 1928. Acum e supărat că cenzura nu i-a permis să le scoată, să le vândă iar la răspântii, înșelând lumea naivă și biciuind buna cuviință. Mă întreb de ce această „cenzură“ pentru oper­ele literare ? Dar se comite o crimă împotriva gândirei, a creației de artă, a realizărilor autonome ! Să fie lăsat Arghezi să compună, după romantismul șezutu­lui, simbolismul apolinic și porcofonian. Și să i se acorde repede încă un premiu, cel mai mare... Ge­nial este, domnilor critici, indiferent de atitudinea sa „bogo­milică“! Și că a întrecut pe Eminescu, nici o îndoială! N. Georgescu In numărul viitor Feeria Porcofonică Alarmă la Corso Cântul I de COCOȘ | NM­I» iMm) Urmându-și drumul larg des­chis, de cucerire a râsului popu­lar, prin farsa a cărei rețetă nu variază, dobândind cu precizie efectele scontate, teatrul Vesel, creat anume pentru aceasta, nu-și depășește cu nimic scopul, dar și-l atinge desăvârșit. Noua piesă reprezentată Sâm­bătă seara, cu titlul tot așa de sugestiv ales ca și cele din tre­cut. „Călugărul din vechiul schit“, este o prelucrare datorită d-lor F. Mușătescu și Sică Ale­­xandrescu, autori și oameni de teatru cari știu cum trebuie trase sforile unui asemenea spectacol, în cele mai mici amănunte și stârnesc cu mare succes hazul mulțimii care caută cu orice preț o clipă de destindere. Qui-pro-quo-ul întrebuințat atât de des ca cel mai ușor și sigur mijloc de încurcături, a­­duce și în „Călugărul din vechiul schit“, una după alta, surpri­zele unei acțiuni neverosimile, încărcată până la refuz de toate isprăvile ce se pot atribui unui om ridicol pentru a-l transforma într-o paiață, dincolo de atri­butele oricărei umanități. Interpretul principal, d. Gr. Vasiliu-Birlic, înzestrat cu as­pectul acesta inuman, al fizicu­lui puținței și figurii hilare, deș­teaptă curiozitate îmbinată cu milă, făcându-te să privești, ori ce s’ar întâmpla, cu o simpatie îngăduitoare de unde pornește tot secretul delectării de la Tea­trul Vesel. Eroul, om al legilor și paragra­felor e silit să calce peste toate acestea ,pentru dragoste, cu conștiința care-l duce la dispe­rare. Farsa, chintezență a hazu­lui exuberant, crește până la ex­plozie, susținută cu brio de tot ansamblul. Trebuie notați cu felicitări a­­tât autorii, cât și colaboratorii, d-nii Fotino, Niculescu-Buzău, R. Lăzărescu, Channel, Răzvan, Velculescu, etc., și d-nele Silvia Lăzărescu, Lulu Savu, etc., fiind­că fără a-și propune scopuri înalte, reușesc să smulgă o clipă echilibrul logic și rigid al spiri­tului uman, aducându-l pe tă­râmul primitiv al odihnei orga­nice de care societatea sbuciu­­mată de azi are, din când în când, așa de mare nevoie. IBftas Nicolau i Cronica teatrală Teatrul Vesel: „Călugărul din vechiul schit“ Farsă in 3 acte prelucrată de T. Mușătescu și Sică Alexandres­cu

Next