Neamul Românesc, ianuarie 1937 (Anul 32, nr. 1-23)

1937-01-01 / nr. 1

Anni XXXII Na». î faxa pwsftaJÎ rif StifS­­ b nnmeret conform nfmbUnl Dir. B­ te P. T. 9. W. MHVMI ZIARUL PARTIDULUI NAȚION­ALIS­T-DEMOCR­AT DIRECT ®» POLITIC N. IORGA • REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) BUCUREȘTI (I) Telefon 3.70.88 Vineri 1 Ianuarie 193»7C i \ Pe nn, an 800 tei; Pe șase lant auo Ee* ABONAMENTE I in 18 Pâ Pentru autoriUți și Instituțiuni 1000 tei I in străinătate Pe an an, 1200 tei; pe șase luni, 600 tei 2 Lei 10 Pagini DIRECTOR N. GEORGESCU MM MO aanwwwwwwws/wwwwwwws/vna Prietenilor noștri cari ne sprijină prin abona­mente și inserțiuni, cari ne citesc și ne susțin în lupta noastră spre mai bine le mulțumim încă odată și le spunem: LM MUL­ȚI MIMI „NEAMUL ROMÂNESC“ Lupta literară a anului 1936 Deschisă prin conferința Lupta mea contra prostiei, ea a fost dusă și în fața auditorului din Brașov, iar de curând rezumată în conferința asupra Rezultatelor dobândite de la apariția Cugetului Clar până azi. Reclama organizată în jurul d-l ui Tudor Arghezi și ai­­ puijei de poeți, care răsăreau la nesfârșit din capul d-sale jupiterian, a fost împrăștiată de către profesor din ochii publicului cloro­­formizat. Azi în câmpul literatural se vede altfel decât înainte de a descinde iarăși între scriitori animatorul sămănătoriștilor. E mai puțină opacitate, negurile își iau sborul în lături, și înșiși scrii­torii se apropie mai aproape de ei înșiși, încep să se cunoască real și să-și măsoare forțele. Reviste care nu îndrăsneau să spună lucrurilor pe nume, pentru motive de politică redacțională, înțeleg să-și întrebuin­țeze acum activitatea pentru o literatură în care predomină în­demnul spre mai bine și frumos. Astfel se face tot mai multă lumi­nă privitor la d. Călinescu, care era rugat, altă dată, de către d. Lucian Blaga să renunțe să conferențieze despre d-sa, bun înțe­les elogios. Eminescu nu trăiește să-și apere prestigiul, trebue posteritatea de azi să-l salveze din mâna d-lor Călinescu și Lovi­­nescu. Lecția care i s'a administrat acestuia din urmă în Lupta mea contra prostie, a făcut școală, căci pe urmele ei au ră­sărit și în Gândirea și în tipografia d-lui Torouțiu, ca și în alte locuri, protestele rezolute împotriva desfigurării lui Eminescu de către d. poligraf Călinescu. Efectele învățăturii încă nu sunt consumate, ele și în pri­vința creațiilor de imaginație își prelungesc radierile cu mult mai adânc și mai departe decât se pare la prima vedere inte­resată a coalițiilor din București. Orașele din țară: Blajul, Cernăuții, Turda, cu revista ei Pa­gini literare, s’au sesizat, rând pe rând, de programul luptei contra prostiei poetice și estetiste, încât ne găsim față cu o schimbare radicală a stărilor de lucruri, care voiau să-și sedi­menteze făgașul alături de tradiția noastră sănătoasă. Revenirea la această matcă e o operă în curs, care în­seamnă eliminarea contrafacerilor ca și validarea valorilor firești culturale. Sfârșit de an Ce trist se isprăvește și acest an, venit la rînd după atîția din sfertul de veac în care există popoare căutînd să afirme tot ce pot, fie și pănă la margenire unei totale isto­viri de bani și de suflet, dar a dispărut acel concept al umanității pentru a cărui impunere au gîndit și muncit, s'au chinuit și au izbîndit în sfîrșit, veacurile ! Tabere gata să pornească, ducînd cele mai grozave mijloace de nimicire în masă, iată ce se presintă astăzi pe harta tuturor continentelor. Niciun sfat nu mai folosește, nicio amintire nu mai are putere, orice chemare la da­torie cade în gol. Ce trebuia să meargă la desăvîrșirea civilizației comune pentru care toți în zile mai bune s'au trudit, se cufundă în prăpastia fără sfîrșit a înarmărilor și materia primă, care-și are totuși marginile ei, se irosește pentru a se risipi în vînt sau a se preface în frîn­­turile topite în gheena războaielor viitoare, iar ființa umană însăși caută cu mîni înfrigurate în saltarele care păstrează pentru ceasul primejdiei masca de apărare. Mai rău decît atîta poate fi numai cînd din această pregătire a Infernului s’ar desface înseși flăcările nimicitoare Am merge pănă a zice în desperarea noastră: ferice de cine nu va apuca acest mo­ment de supremă agonie nu numai a civilizației, dar și a rasei înseși care a creat-o! N. IORGA Ruga mea La ușa ei e boală, e foame și nevoe O mângâere. Doamne, s'abate anevoe îndeamnă, Tatăl Nostru, pe cei bogați să dea Răscumpărând durerea, atâtora, că-i grea Să afle mulțumire de-acum și peste vac Blagosloviți în lacrimi de fratele sărac O Doamne! ruga noastră se 'ndreaptă către Tine Puterea Ta cea mare, durerile s­aline Să risipești mâhnirea gonind a ei urgie Să afle mângâere în zori, cu bucurie O lume în năpastă, în lipsă și în trudă Pe care a lovit-o cumplit, o soartă crudă Căci Tu alinți de-a pururi a omenirei rană... ...Și-acum ascultă Doamne și ruga mea profana Incendiind de­odată, azurul și văzduhul Ajută, înălțate, pe cei săraci cu duhul Revarsă peste dânșii divina Ta ertare Că noi, și nimeni, Doamne, zău nu ar fi în stare Doar Tu pe toți infirmii să-i readuci în fire Cu nesfârșita milă și marea Ta iubire. Un trăznet să pornească, să spintece văzduhul Să scapi de beznă, Doamne, pe cei săraci cu duhul, cocoș Fug­anii, fug și smulg în goană bucăți din viața noastă, bucu­rii, dureri, ce’ntnd aripe în sbo­rul neîntors, spre haosul de în­tuneric ce gâlgâie ’n gâtlejul lui Cronos, pe veci nesăturat. Macină timpul, clipă cu clipă, prezentul ce stă mereu de față și totuși lunecă neîntrerupt, hi­meră ce te lasă cu mâna’ntinsă în gol. Pic... pic... clipă cu clipă, clep­sidra vieții curge un neant și până la cel din urmă fir nă­dejdile s’agață statornic, dispe­rat, de lumina de dincoace, cu arătări îmbietoare ce curg în marea trecere a tuturor. Alt an, alte zile, cu fâlfâirea tuturor visurilor prefăcute pe rând în scrum și renăscute din cenușa lor. Pasăre Phoenix, An Nou, răsai și demtădată pe pla­iuri de nădejde!... Ci deasupra tuturora stă neîn­frânt, strălucitor, înălțându-și statura de aur, Idealul! Omeni­rea întreagă înalță brațe tre­­murânde spre ținta tot mai înal­tă. Pentru ea, rânduri, rânduri, viețile se scurg, în muncă și strădanie neîntreruptă. Undeva, în colțuri uitate, stin­gheri și fără răgaz, lucrează cei care știu că nu trăesc de prisos, că munca lor nu va rămăne fără rost. Viețile călătorind sub steaua aceia, nevăzută de alții, anco­rează cândva în eternitate. Și fiecare dintre muritorii de rând poate să-și aducă prinosul lui la marea operă ce face ca lumea să fie mai bună, mai cu­rată... Iar ceia ce rămâne statornic este departe de plăcerile simțu­rilor, in lumea clară, înaltă, a gândurilor bune. Fug­arii, fug și duc în goană tot zgomotul și deșărtăciunea clipei. Vai de acei cari și-au pus în­­trânsa nădejdea bucuriei lor. Ferice de ceilalți a căror stră­danie, oricât de măruntă, le poate spune cândva: acesta este rostul tău, omule, aici t­­răești și cânți, plângi de toa­te loviturile soartei, dar te ridici și ’nfrunți clipita, mergi mai departe spre țelul de lumină ce-l simți că-ți este hărăzit. In pragul unui an no­u, nu sta nedumerit! Pe poarta deschisă tuturor tre­cerilor să nu plângi anii care fug cu tot ceia ce-a fost zădăr­nicie, ci numai clipa pierdută in care-ai fi putut să picuri din e­­sența divină ce zace etern, în sufletul oricui. Și ia aminte că goarna timpu­lui nălucă n’așteaptă, te poartă în vârtejul ei. Grăbește-te! O clipă, uite-o, a trecut... Prin­­de-o cât ți s’a dat. Nu pregeta nicicând ! Fug­anii, fug... Titus Nicolau Fug­anu­.... Trecut-au ani ca nouri lungi pe șesuri Și niciodată n’or să vie iară... EMINESCU Reprezentăm, contra interesului nostru, contra sănătății noa­stre, rezerva Țărei, la care se adresează Regele când e nevoe de a se face ordine în spirite, și în moravuri. N. IORGA OAMENII SUNT TRECĂTORI, FAPTELE LOR CHIAR SUNT TRI- A^HIMPURILOR GANDI REA LOR *AMANE VEȘNIC CA O PECETE _ . _ . . M. S. REGELE CAROL II E literatura de Sărbători Poeme cu melci, cu unt ^î^e^nu înnebue­ pe Sî nu^nS^ciun și Anul Nou Literatura de Sărbători. Producție mare, cererea fiind insistentă, oferta se menține și abunda; calitatea interesează mai puțin. D. Arghezi a trimes, ori a lăsat să i se utilizeze strofe vechi, și neinteligibile. E vorba de o iarnă blajină, care intră și ese „Din Abecedar“. O cunoaștem: Iarna blajină­­!Prea cinstită, pomule (?) „A intrat la voi, întâi, ca o­i ,prea gingașe, omule­­?» [lumină ! După ce a intrat iarna’n voi, prea cinstite, pomule (?), punt gingașe, omule (?), vine rândul lunei: >rA rămas de astă vară ! Pomule bcrio Luna în ramuri de ceară ! Ce torci tu, harangic? Luna fiind de pe vară prinsă intr’o cracă de promoroacă, pomul mic nu răspunde ce toarce... Poemul „Din Abecedar", continuă cu o floare ce s'a făcut nuia (?) ; in schimb a „Melcul arduros S’a făcut somnoros (?)" Moluscă, după ce și-a clădit „un fel de beftetog“ — cant­a«t. cului să fie oare belciug ? — a mai făcut ceva: $i s’a zidit ) lntr*un fel de pantof i Pe un an |­­ [dintr’un fel de porțelan] | Vraja marelui Porcofonie a făcut din imobilul codom­etoului un belciug, și apoi... un pantof. Am ajuns la d. I. Barbu, poet modernist, d­ar poate să scrie, versuri foarte frumoase, ce folos, le geometrizează și le ames­tecă mereu după niște rețete care dacă nu sunt apreciate prea mult, provoacă totdeauna un adânc sentiment de compătimire. Să ai putința să dai strofe admirabile, și să rămâi tot ce a darui imorsizare tendințe de singularizare, versificând pe tiparul narghe. Iată steaua Imnului“ ' w: Rău încuiat (?) in cerul omogen Arh­aic Unt (?), din lăudată seară Scurs florilor, slujind in Betleem Cănd gărzile surpate (?) înviară (!). Râul d-lui m^1 _ T-7T-1. i­ îS? ' . ■ din ceriu omogen; deodata sosește Untul Arhaic, — extras acum patru­zeci de mii de ani de pe Calea Laptelui. El, Untul răsstrămoșesc e scurs florilor, și a slujit... In Be­tleem, acum 1936 de ani! — când au înviat „gărzile surpate“ I­­­l­ După aceste peregrinări ale Untului Topit și ancestral, so­sește strofa doua și ultima din „Steaua Imnului“ fi .J­ă port, — sub rare deget șters întins (?) — „Un liniștit, un rar și tănăr mugur ,prin ger mutat, prin tufele de zinc (?) ,țin stâncile culcate (?) , să le bucur (?) Cum vedem acțiunea se desfășoară vertiginos, și cu o mare intensitate. Cu degetul întins, — după ce s-a șters — d. Barbu poartă un mugur, „prin ger mutat“. Se mută Destiul sau Gerul ? Mister stelar, din Steaua Imnului. Apoi prin tufele de »*nc, __ duce mugurul la stâncile culcate, să le bucure. Celorlalte" care mo* făesc, sau au rămas verticale, — d. Barbu nu le duce nimic. Iși bagă furios degetul în natura arhaică și pornește indignat ca să facă plăcere „esteților“ de la Corso și Grupului Autorizat I t De ce toată exibiția asta uneori grotescă, alte­om­ ponibilaT domnilor literați sezonieri ? Și ca să închei cu „Steaua Imnului“, am turnat și eu două strofe —­­ la d. Ion Barbu — adică „barbiene“, dacă nu „barbu­siene“,­­fluviu leșinat în cer fosgen „Caldeică osânză crenelată „Te-ai scurs in sex aportul ambigen „Topită, infernală, scelerată. „Un dest­incomparabil, colosal „Vaui șters In Betleemele cu ură iar gerul încuiat și glacial „Să pice in feerica untură. Delavrancea iscălea cândva : Fra Barbaria. De ce nu semnea­ză d. Barbu „Fra Barbieri“ ? N. Georgescu BADEA MIHAI: 5X.U5 Cu Pingușopul țărănist — „Aho! Aho! Copii și frați, Păi, dac’așa o să mânați la putere - a jungei ... poimarți“

Next